Agentia patriarhala Basilica: VOM PIERI CA POPOR? Despre AVORT, declinul demografic si campaniile mediatice ANTI-VIATA

22-08-2019 1 minut Sublinieri

Semnalăm acest material publicat de Agenția Basilica a Patriarhiei Române. Era și timpul unor avertismente clare asumate la acest nivel, având în vedere criza profundă demografică și războiul cultural dus împotriva familiei, pe teren politic și ideologic.

Acest semnal vine pe fondul unei ofensive mediatice ostile față de activiștii pro-viață din România și față de medicii care refuză să facă avorturi pe motive de conștiință.

Punctul comun al acestor materiale de presă militantă este așa-zisa conspirație conservatoare a fanaticilor religioși din SUA care, într-un mod obscur și nu se știe cum (că e pe bază de ficțiune) s-ar afla în legătură cu rușii lui Putin. Initiativele pro-viata sunt etichetate drept „extremiste” fara nicio baza factuala.

Curios este ca unele din ele sunt finantate din organisme precum The Black Sea Eu, proiect al German Marshall Fund, si de EuObserver, o initiativa media online care este privita ca un mijloc de creare a unei opinii publice pan-europene. Acest tip de angajament si finantare denota un interes care depășește mult sfera strictă a valorilor și a eticii (unde se circumscrie tema avortului), având ciudate conotații transnaționale.

Cu atât mai necesare, sunt, astfel de exerciții de asumare a lucrării Bisericii și a oamenilor pro-viață.

Redăm articolul integral:

Vom pieri ca popor? INS: Noi statistici privind declinul demografic al României

Declinul demografic al României a accelerat în luna iunie, când s-au pierdut 5.365 de locuitori, faţă de 2.636 în aceeaşi lună a anului 2018, în principal din cauza scăderii natalităţii, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de News.ro.

În luna iunie s-au născut 14.506 copii, cu 1.486 mai puţini decât în luna mai şi mai puţini cu 2.154 faţă de aceeaşi lună din 2018.

Biserica Ortodoxă Română susține și încurajează în mod firesc nașterea și creșterea de prunci conform poruncii divine de la crearea lumii (Facere 1:28). În același timp, semnalează și condamnă amploarea avortului în societatea actuală, păcatul care a fost principala cauză a morții în 2018.

„Dacă noi, poporul român, continuăm cu avorturile, vom pieri ca popor. Ne aflăm în declin demografic”, semnala Patriarhul României de Buna Vestire.

Făcând aprecieri la adresa „Marșului pentru viață”, Patriarhul Daniel a atras atenția de Buna Vestire în acest an asupra aspectului moral și spiritual al avortului întrucât „în limbajul bisericesc canonic se numeşte pruncucidere”, dar al aspectului social şi anume, „faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii”.

„Marșul pentru viață” organizat începând cu 2013 de Asociația „Studenți pentru Viață” (SPV) s-a extins ulterior prin mai multe organizații și o serie întreagă de activități concrete pentru susținerea nașterilor la nivelul întregii țări. De notat sunt eforturile Alexandrei Nadane cea care a înființat atât SPV, cât și Centrul de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”.

Biserica se îngrijește nu doar pe plan spiritual de creșterea și ocrotirea copiilor, ci și concret, printr-o bună parte din cele 815 instituții și servicii sociale, despre care puteți citi pe larg în raportul-sinteză privind activitățile din Patriarhia Română în 2018.

Pe femeile în criză de sarcină și pe toți părinții și copiii, Patriarhul Daniel îi încredințează mereu, în primul rând Maicii Domnului despre care a spus că este „Ocrotitoare a femeilor care nasc, care devin mame, ocrotitoare a părinţilor copiilor, şi ocrotitoarea familiilor care deşi nu au copii adoptă şi cresc copii”.

În căutarea de soluții la această criză, nu doar moral-spirituală, ci și socială, să ne gândim că fiecare copil are potenţialul de a deveni sfânt, așa cum preciza Părintele Patriarh.


Categorii

1. DIVERSE, Avort, Patriarhul Daniel, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Agentia patriarhala Basilica: VOM PIERI CA POPOR? Despre AVORT, declinul demografic si campaniile mediatice ANTI-VIATA

  1. Sincer, dar sincer va spun ca la ce se intampla in tara aceasta, cred ca avortul este printre ultimele probleme ale acestui popor asa-zis crestin. Se vand copii sub ochii nostri, stim asta toti si tacem. Despre fapta, nu mai zic, oricum nu mai ajungem la ea. Se vand fete si femei sub ochii nostri si nu facem nimic, nu zicem nimic. Si facem aceasta pentru ca stim, STIM in adancul mintii noastre ca cei care mai avem o mica urma de moralitate – nu mai zic credinta, ar fi prea mult – suntem din ce in ce mai putini, o minoritate si inca una slaba. Nu facem nimic, pentru ca cei care am face stim ca nu avem nici o sansa. Pentru ca cei de mai deasupra noastra nu fac nici ei nimic, pentru ca ori ei, ori cei de deasupra lor sunt implicati in toata aceasta mizerie.
    Degeaba este condamnat avortul daca viata nu mai inseamna bucurie, ci frica. Ca sa omori frica, omori viata. De aceea va spun celor care sunteti intamplator mai marii nostri si intamplator pe aici: faceti ceva voi cu gestul, cu fapta. Nu vorbesc de implicare politica (Doamne fereste!), dar cand vine un procuror sa iti ia copilul de acasa pentru ca cineva l-a cumparat, sa fie acolo si episcopul locului, sa se opuna si el laolalta cu copilul si parintii lui; cand javrele acestea care poarta uniforma sau doar grade sunt de fapt cei care formeaza retelele de carne vie, sa fie acolo si episcopul locului sa le ceara sa faca ceea ce au de facut, si daca nu, sa ii afuriseasca public. Asa, daca doar cu vorba de pe margine, nimica nu facem. Daca mai marii nu fac nimic, turma se imprastie. Ajunge cu vai-vai si semnale de alarma, sau mai crede cineva ca cei care ne conduc nu stiu? Si atunci, la ce bun sa le spunem lucruri pe care le stiu deja dar se fac ca nu exista?
    Toti cei care fac doar asta, nu fac decat sa mareasca neputinta. Si asta ne va duce la piere, negresit.

  2. @Titus… eu cred ca problema natalitatii/scaderii populatiei si in general problema acestei tari nu este la cei multi… la avort sau in poltica(aceasta o meritam-este rezultatul pacatelor noastre)… nu este la cei care nu au o constiinta ortodoxa desi sunt botezati ci este la cei putini(sub 20%?) care au cat de cat o constiinta dreapta dar nu merg pana la capat in credinta.

    Cati din cei putini nu se feresc sa faca toti copiii??? Cati din cei casatoriti care citesc acest site fac toti copiii si nu folosesc mijloace contraceptive? Ar trebui sa incepem cu “noi” si nu cu “ei”. Orice metoda contraceptiva(pastile/sterilet) este avortiva – intoxica pruncul in stadiul incipient, deci sa nu aratam cu degetul doar la cei care merg la operatie… Doar metoda calendarului si prezervativul nu sunt avortive dar acestea intra la alt pacat – pacatul onaniei(ferirea de a avea copii)… Unii cred ca nici nu spovedesc lucrul acesta. Oricare din aceste metode arata necredinta fata de Dumnezeu ca i-ti poate purta de grija; arata confort si altele…
    Nu il lasam pe Dumnezeu sa ne modeleze viata desi suntem constienti ca El stie cel mai bine ce e mai bine pentru noi etc.

    Daca acestia putini care cat de cat incearca sa mearga pe poarta cea ingusta ar fi facut toti copiii si i-ar fi educat in credinta asa cum trebuie si dragoste de tara ca sa nu paraseasca prea usor tara – numarul copiilor in scurt timp sar fi dublat(cel putin!) si in cativa ani cei botezati ar fi fost mai numerosi decat cei “botezati”… si de aici am fi avut mai multi botezati decat “botezati” in politica, medicina, invatamant, si in toate… Aceasta tara ar fi fost Gradina Maicii Domnului cu adevarat! Sa ne pocaim ca unii din noi au inabusit, au taiat sau nu au plantat toate florile care li s-au dat in ea…

    Daca in Constantinopol ar fi fost 5 drepti, cetatea nu ar fi fost cucrerita… Sa cautam inbunatatirea calitatii celor putini mai intai…

  3. da , v-om pieri ca popor daca nu ne intoarcem la Hristos. Si nu ne intoarcem la Hristos fara prooroci sau mucenici. NU exista turma sa nu piara daca nu are pastor. Sa “multumim ” noii filosofii de predare ecumenista si tolerantista din seminariile si facultatile ortodoxe, l-au ingradit pe preot intre zidurile bisericii si nici de clopot nu se mai atinge. Pai cand iti sunt copii si nepotii in pericol de disparitie tu stai sa citesti pomelnice sau iesi sa pui pe fuga cu crucea pe dusmani? Cand esti in pericol sa iti manance lupii toata turma nu mai ai timp de reflexie interioara, iei sabia Cuvantului.

    A inceput scoala. In 89 erau 4.8 milioane de elevi, azi sunt sub 3 milioane, ONU vrea sa ajungem la sub 10 milioane cu totul. Precum au disparut indienii in America v-om disparea si noi valahii. Pentru ca ne-au placut strainii cu zorzoane si sclipiciuri si monoloage savante…Orice parinte care nu spune copilului ca asta e locul lui pe pamant si il trimite sa se faca om intre straini a renuntat sa mai fie roman in sufletul sau. Sunt chestiuni vitale pe care nu are nimeni curaj sa le spuna in public. De ce va rusinati? Este legea diivina mai mica decat legea lumeasca? A tacea ca pastor inseamna a-ti lasa turma sa fie mancata de lupi.

  4. Pingback: ROMÂNIA - PE PRIMUL LOC în UE ca număr al COPIILOR ce cresc în ALTE ȚĂRI decât cea de origine/ Inițiativă pro-familie de la o deputată UDMR/ În topul țărilor afectate de SCĂDEREA POPULAȚIEI/ Libertatea promovează concepțiile EXTERMINAȚIO
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare