SFANTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB: un tata milostiv al tuturor, crestini si pagani

26-09-2014 4 minute Sublinieri

neagoe-basarab

“A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod şi Domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani şi jumătate. Şi rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic şi lăcaşul oaselor mele, ca să fie nestricat“.

Aşa stă scris pe piatra de mormânt a Sfântului Neagoe Basarab, din gropniţa domnească de la Curtea de Argeş, ctitoria sa. Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, binecredinciosul voievod Neagoe Basarab a fost un adevărat “tată milostiv” al tuturor, şi al creştinilor şi al păgânilor, ctitor al multor biserici din ţară, binefăcător al mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, precum şi autor al uneia dintre cele mai vechi capodopere a literaturii române, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Cronicarul Gavriil Protul, în Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab:

“Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?… Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie”.

Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut învăţător şi duhovnic pe Sfântul Nifon: “Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale”.

A făcut donaţii mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Ţara Românească. A fost ctitor al multor biserici din ţară şi autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, lucrare cu un conţinut moral-creştin. A introdus măsuri de susţinere a natalităţii, a încurajat meşteşugurile şi comerţul, a interzis exploatarea de către străini a rezervelor de aur din Ţara Românească. A iubit pacea, “cu toţi vecinii fiind împăcat”, aşa cum spuneau cei din timpul său, astfel că în timpul domniei sale ţara a traversat o perioadă de linişte şi prosperitate.

“Măria sa a scutit de dijmă pentru un an pe toţi ţăranii şi meşteşugarii, pentru ca ţara să se mai întremeze. Dările şi banii urmau a se strânge de la vameşii şi negustorii străini care se îmbogăţeau pe seama Ţării Româneşti. A făgăduit ajutor familiilor cu copii, dând tocmeală ca în anul în care se naşte un prunc acea casă să fie izbăvită de orice plată şi muncă pentru domnie, iar pruncul născut să primească milă şi ajutor de la Curte. Şi meşteşugarii au fost încurajaţi, dându-se multe înlesniri breslelor munteneşti de olari, curelari, rotari şi de alte meşteşuguri, căci domnii dinainte se obişnuiseră a nesocoti lucrul lor, alegând mai mult lucrul străinilor. Încă a mai stăvilit Neagoe şi venirea pribegilor căutători de aur în munţii Ţării Româneşti, iar mai târziu a oprit-o cu totul, pentru ca aurul să fie numai spre folosul şi câştigul ţării.”(Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna  Despina a Ţării Româneşti, Ed. Bonifaciu, 2012, p. 134)

Neagoe a adus ţării sale prestigiu şi strălucire, fiind atât pentru contemporani, cât mai ales pentru urmaşi un model de înţelepciune, credinţă, devotament şi patriotism. Şi-a crescut fiii în credinţă de Dumnezeu, familia sa fiind o mică biserică. A ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeş, remarcabilă prin măreţia, perfecţiunea proporţiilor şi decoraţiile sale şi considerată de Gavriil Protul mai frumoasă chiar decât Sânta Sofia:

“Şi aşa vom putea spune că adevărat că nu este aşa mare şi sobornică ca Sionul, carele îl făcu Solomon, nice ca Sfânta Sofia, care o au făcut marele împărat Iustinian, iară cu frămseţea este mai predesupra acelora”.

Prin politica sa, Neagoe a demonstrat că Ţara Românească poate fi oricând un centru de rezistenţă creştină împotriva cotropitorilor păgâni şi că numai credinţa în Dumnezeu poate salva sufletul românesc de la pieire. 

“Nimeni n-a mai întrupat în cultura română cu forţa lui Neagoe această trăsătură fundamentală a sufletului românesc – credinţa în puterea binelui, în triumful lui final. Fiindcă nimeni nu a legat-o mai strâns de credinţa şi iubirea pentru Cel de Sus. Neagoe Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creştină în problemele stăpânirii şi conducerii oamenilor. Prin Neagoe Basarab, românii au dat lumii un model de cugetare politică umană şi creştină neatins şi nedepăşit de nimeni. (Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti, Ed. IBMBOR, Buc., 1987)

Cât despre credinţa şi smerenia domnitorului, Domniţa Despina, sotia Sfântului Voievod Neagoe Basarab, povesteşte în jurnalul său duhovnicesc (NOTA BENE: scriere fictionala – n.n.) următoarele:

“Când am intrat pentru prima dată în sala tronului, el a cerut boierilor să iasă afară, voind să rămânem o vreme singuri. M-am retras tăcută într-un ungher, ca să nu-i tulbur sufletul. Neagoe a căzut cu faţa la pământ înaintea icoanei Mântuitorului şi suspinând, şi-a revărsat durerea inimii într-un şuvoi nestăvilit de lacrimi: „O, Doamne al meu, Tu ştii că din pruncie întru Tine mi-am pus nădejdea şi pe Tine singur Te-am iubit, măcar că neîncetat am greşit înaintea feţei Tale. Iar acum, pentru păcatele mele, Tu, Doamne, ai pus asupră-mi o sarcină mai presus de puteri, dându-mi coroana şi scaunul ţării mele. Dar eu privesc înlăuntrul meu şi nu văd nici putere, nici întelepciune, nici pricepere, căci un cârmuitor de ţară trebuie să fie un om curăţat de patimi, cu mintea luminată, ca să poată cârmui în chip drept şi bineplăcut Ţie… O, Doamne, Tu ştii că nici un bine nu sunt în stare să fac norodului şi ţării mele!”… Mai târziu, mi-a povestit că pe când stătea aşa, fără putere, cu fruntea plecată la pământ, i s-a părut că a aţipit. Atunci l-a văzut pe Patriarhul Nifon ca şi când ar fi fost aievea, îmbrăcat în veşminte strălucitoare. Sfântul l-a prins de mână şi l-a ridicat de la pământ, binecuvântându-l de trei ori în semnul crucii. Sufletul i s-a umplut de har şi nădejde, iar apăsarea dinainte a pierit ca şi când n-ar fi fost. Atunci a suspinat adânc, mulţumind cu înţelegere lui Dumnezeu că nu l-a lăsat singur şi sărman pe acest pământ. (Măria Sa, Neagoe Basarab… Însemnările Monahiei Platonida, Doamna  Despina a Ţării Româneşti, Ed. Bonifaciu, 2012)

Într-o epocă în care acceptarea şi promovarea desfrânării reprezintă condiţia integrării europene, iar străinii sunt aproape invitaţi să jumulească biata noastră ţară de ultimele ei rezerve naturale, lăsând în urmă doar distrugere şi moarte, într-o epocă în care natalitatea scade dramatic, în timp ce politica avorţionistă îndeamnă până şi fetiţele de liceu să recurgă la crimă, modelul sfinţilor noştri voievozi cheamă întreg neamul spre pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Să urmăm aceste exemple de credinţă şi patriotism care pot reînvia oricând şi oriunde inima unui neam atât de greu încercat de-a lungul secolelor.

Sf-Neagoe-Basarab-100dpi


Categorii

Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “SFANTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB: un tata milostiv al tuturor, crestini si pagani

  1. Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost domnitorul Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521. Pentru că el a trăit cu mare înţelepciune, împlinind în viaţa sa învăţătura Sfintei Scripturi, a fost canonizat în anul 2008 şi Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 26 septembrie.

    Neagoe Basarab îl învăţa pe fiul său, Teodosie, cum trebuie să fie un domnitor bun, prin scrisori. Mie mi-au plăcut sfaturile sale şi vreau să vă zic şi vouă câteva:

    – Judecata lui să fie dreaptă şi sinceră.

    – Să fie cu mintea limpede, curat, blând şi îngăduitor cu ceilalţi.

    – Să-i ajute pe cei slabi şi să-i îndrepte, să nu facă doar voia lui, ci şi pe cea a semenului său, sărac ori neputincios.

    – Să citească Sfânta Scriptură, să cugete la cuvintele ei.

    – Să cinstească sfintele icoane, să meargă la biserică, să asculte slujbele şi să se roage mereu, căci i se va lumina inima şi va vedea pe Dumnezeu.

    – Să nu asculte sfatul tinerilor şi al copiilor, ci sfatul bătrânilor înţelepţi.

    – Să nu vorbească cu cei necredincioşi sau să se încreadă în ei.

    – Să nu stea la masă decât cu oamenii buni, iar pe cei răzvrătiţi să-i îndepărteze.

    – Să aibă înţelepciunea albinei şi să culeagă de la ceilalţi doar ce este bun, iar de ceea ce este rău să se păzească.

    – Să nu angajeze slujitori dintre rudele sale, decât dacă acestea sunt drepte şi harnice. Altfel, e mult mai bine să aibă slujitori săraci care sunt buni, cinstiţi şi harnici.

    – Să dea slujitorilor şi ostaşilor săi plata pentru munca lor. Astfel, ei vor fi loiali şi nu-l vor părăsi când va avea nevoie de ajutorul lor.

    – Să aibă minte înţeleaptă, ca să înţeleagă ce gândesc slujitorii lui. Ei vor respecta doar pe împăratul cel înţelept, iar pe cel nepriceput îl vor cinsti doar în aparenţă.

    – Să nu se grăbească să se ascundă în altă parte, părăsind poporul, atunci când ţara este atacată de duşmani mai puternici, pentru că este un lucru nedemn. Să ia pe Dumnezeu în ajutor în inima lui şi să se roage. Să lupte fără teamă, căci Dumnezeu este milostiv şi îl va ajuta pentru credinţa sa.

    “Din invataturile Sfantului Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie”

  2. Octavian Goga
    În mormânt la Argeş

    S-a urnit din pacea morţilor stăpână,
    Neagoe-nţeleptul, Neagoe voievod,
    Şi-a sfărâmat azi-noapte, cu domneasca-i mână,
    Lespedea de piatră, lespedea bătrână,
    Unde-l îngropase cuvios norod…

    În mormânt la Argeş pătrunsese dorul
    Care plânge-acuma, sus la Făgăraş.
    Fremătând din valuri Oltul, călătorul,
    L-a trezit din somnu-i greu pe domnitorul
    Adormit în vechiul creştinesc lăcaş…

    L-a trezit – şi dornic să-i cunoască sfatul
    Mortului de-alături, mortului mai nou,
    Neagoe bătrânul părăsindu-şi patul,
    Căutându-l unde-i proaspăt îngropatul,
    S-a-ndreptat spre scara marelui cavou…

    Se-ntâlniră morţii amândoi în faţă,
    Osebiţi la vorbă, osebiţi la port,
    Şi încrucişându-şi suflul lor de gheaţă,
    Au văzut deodată că din altă viaţă
    S-a desprins aicea fiecare mort…

    Doar-abia o clipă le-a ţinut divanul,
    N-a fost grai de cronici grai de pârcălab;
    Cu mândria-i rece mut sta suveranul,
    Şi-a-nţeles degrabă Neagoe, sărmanul,
    C-a pierdut domnia neamul Basarab…

  3. Sfinte Neagoe Basarab
    Ca un fiu credincios neamului nostru te-ai îngrijit de poporul cel bine credincios, slujindu-te de milă şi de dreptate, iar acum ca fiu al Împărăţiei cereşti, nu uita pe cei de un neam cu tine, ci ne povăţuieşte prin cuvintele tale a ne face vrednici fiii ai Tatălui ceresc.

    Cu smerita cugetare şi cu lumina înţelepciunii duhovniceşti îngrădindu-te, roagă-te să dobândim şi noi gândul lui Hristos care să ne călăuzească la limanurile vieţii celei veşnice.

  4. @Mihai:

    Din cate am vazut, totusi, noile cercetari genetice pe urmasii lui Basarab ar fi zice ca originea ar fi germanica sau cam pe-acolo, si ipoteza ar fi ca era catolic. Deci… nu prea intelegem entuziasmul fata de aceste noi ipoteze, care nu spun nimic despre romanitatea voievozilor.

  5. Pingback: SFANTUL NEAGOE BASARAB – domnitorul isihast (†26 septembrie) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare