MĂRIA SA NEAGOE BASARAB…. Randuri miscatoare si pilduitoare din INSEMNARILE (fictive!) ale MONAHIEI PLATONIDA, DOAMNA DESPINA, sotia sfantului voievod: “Alaturi de domnul Neagoe am aflat margaritarul cel mai scump: dragostea lui Dumnezeu”

26-09-2013 Sublinieri

Portretul votiv al Voievodului Neagoe și a Doamnei Milița

Vezi si:

***

LAMURIRE ASUPRA EDITIEI [volumului Măria Sa Neagoe Basarab. Insemnarile monahiei Platonida, Doamna Despina a Tarii Romanesti, Editura Bonifaciu, 2012]

Măria sa, Neagoe Basarab… nu este in totalitate, asa cum poate o sugereaza titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literara si cu atat mai putin o scriere aghiografica. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totusi cate ceva din fiecare.

Lucrare de istorie poate fi socotita in masura in care urmareste firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, asa cum l-am gasit infatisat – cu controversele de rigoare – in cele doua vechi izvoare, Letopisetul Cantacuzinesc si Viata Sfantului Nifon scrisa de Gavriil Protul, precum si in alte documente si studii de specialitate, toate indicate in bibliografia orientativa de la sfarsitul cartii.

Fictiune literara este in privinta modalitatii narative adoptate: nu se cunoaste pana acum existenta vreunor insemnari biografice ale Monahiei Platonida, fosta Doamna Despina a Tarii Romanesti. Am ales insa aceasta formula de „jurnal” pentru ca permite o mai mare bogatie stilistica, ferita de monotonia inevitabila a expunerilor clasice. Ideea ne-a sugerat-o si afirmatia lui Constantin Gane din Trecute vieti de doamne si domnite ca probabil Monahia Platonida, retrasa la Schitul Ostrov de pe Olt, „va fi rememorat”, intre zidurile manastirii, „putina fericire si multele lacrimi de care a avut parte in viata” alaturi de Domnul Neagoe Basarab.

Scriere aghiografica nu cutezam a o numi, caci cele sfinte se cu­vin a fi scrise de cei sfinti. Gandul nostru a fost doar acela de a in­fatisa – intr-o societate a modelelor de tot felul – chipul unui domn roman care a trait in mod isihast. Aici, sursa principala de inspiratie ne-a fost cartea Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie, o scriere in felul ei autobiografica, fiindca toate sfaturile date printului mostenitor au in ele greutatea cuvantului cercat cu fapta.

Sf.-Neagoe-Basarab-Domnitor-al-Tarii-Romanesti-839x1024Invataturile ne arata lamurit ca viata voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespartite ale spiritualitatii ortodoxe, asa cum ni le infatiseaza teologia rasariteana: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pra­voslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand, a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii. Inva­taturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu. Surprinzator este cadrul in care sunt rostite aceste invataturi: nu trapeza vreunei manastiri, nu pustia vreunei asezari izbavite de lu­me, ci sala divanului unei Curti domnesti din secolul al XVI-lea, cu tot fastul si podoaba de rigoare.

Tocmai acest fapt a starnit la sfarsitul secolului al XIX-lea o polemica aprinsa asupra paternitatii Invataturilor lui Neagoe Basarab: Cum a putut un domn avand grijile carmuirii unei tari sa aiba o gandire cu totul cufundata in Dumnezeu? Pentru omul rational al secolului nostru, acest lucru a parut cu totul neverosimil. Pentru aceea s-a si socotit de multi ca autorul Invataturilor… ar fi mai degraba un calugar invatat, probabil Manuil din Corint. Pentru noi insa, tocmai in acest paradox sta marturia cea mai ferma a sfinteniei voievodului de la Arges. Caci, asa cum aflam din scrierile ce vorbesc despre lucrarea rugaciunii, la oamenii care ajung la ma­sura sfinteniei, facultatea rationala se separa de lucrarea mintii (a „nous”-ului, termenul grecesc original), fiecare ocupandu-se de cele rostuite ei: prima de chivernisirea celor din afara, iar cea de a doua de convorbirea neincetata cu Dumnezeu. Astfel, sfantul este si nu este din lumea aceasta, traieste si totusi nu traieste printre oameni.

Se adevereste astfel ca domnul Neagoe Basarab a pasit neabatut, asemeni tuturor sfintilor, pe calea urcusului duhovnicesc, luptandu-se cu patimile si biruindu-le, primind iluminarea harului si ajun­gand la masura desavarsirii in Hristos, la indumnezeire. Cea mai puternica incredintare spre aceasta ne aduce tot textul Invataturilor, in care Neagoe Basarab, in cuvinte care la o lectura superficiala par doar o simpla metafora, se dezvaluie cititorului avizat, cu smerenie, in toata maretia unui vazator de Dumnezeu:

Eu, robul lui Dumne­zeu, macar de sunt si mai pacatos decat toti oamenii, ci insa ce am putut pricepe, despre oarece parte, n-am putut afla alt rai mai bun si mai dulce decat fata Domnului nostru Iisus Hristos. Ca Acela, fratilor si fiii mei, este Raiul si Acela este Domn, Acela este veselia si bu­curia tuturor bucuriilor.

Intr-o lume in care viata oamenilor se umple din ce in ce mai mult de materie si se goleste de sens, chipul unui sfant care a fost, in rastimpul petrecerii sale pe pamant, voievod al Tarii Romanesti, sot al unei printese sarboaice si tata a sase copii, poate, daca nu sa constituie un model, cel putin sa trezeasca interesul.

Pentru aceea si punem inainte cititorilor cartea de fata, care se adreseaza tuturor varstelor. Ea este, dincolo de toate, un indemn la sfintenie, la apropierea de Dumnezeu, fara de Care, precum sta scris si intre filele acestor Insemnari ale Monahiei Platonida, viata noas­tra este praf si tina si nu se deosebeste cu nimic de a taratoarelor care au pamantul ca hrana, fericire si mormant”.

Multumim Preasfintitului Ioachim Bacauanul pentru dragos­tea, sprijinul si arhiereasca binecuvantare acordate acestei carti. Multumim, de asemenea, domnului profesor universitar doctor Ioan Caprosu de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi, care a avut bunavointa sa verifice textul din perspectiva informatiei istorice. Aprecierile domniei sale ne-au incurajat mult in tiparirea acestei lucrari. Nu in ultimul rand, recunostinta noastra se indreapta si catre domnul Marcel Petrisor, care din multa pretuire ce o are pen­tru manastirea noastra, a primit sa scrie predoslovia cartii.

Fie ca osteneala tuturor celor ce au pus o farama de suflet la plamadirea acestor Insemnari sa nu ramana fara rod!

Manastirea Diaconesti,

12 iulie 2012, la praznuirea Sfintei Icoane Prodromita de la Muntele Athos

1105

***

PREDOSLOVIE 

“Cititorule,

Cartea pe care o ai in fata si pe care, pesemne, ai de gand s-o ci­testi sau macar s-o rasfoiesti, daca tot ai cumparat-o sau ai primit-o in dar, nu este o simpla istorie a unei ilustre familii domnitoare va­lahe, muntenesti, familia crestinului voievod Neagoe Basarab (1512-1521), de-acum numarat cu sfintii si praznuit la 26 septem­brie, ci este o istorisire inspirata din prima noastra – si singura, de altfel – carte de invatatura despre cum s-ar cuveni sa fie oranduita crestineste o tara, dar si cum se cade calauzit sufleteste un neam care n-ar vrea sa-si rateze nici menirea in veacul acesta, nici mantuirea in vecii vecilor.

Scrise in duhul si dupa modelul Invataturilor lui Neagoe Basa­rab catre fiul sau Theodosie, precum si al celorlalte carti rasaritene elaborate cu aceleasi intentii didactice (ca invataturile lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon, sau ale lui Constantin Porfirogenetul catre fiul sau Romanos, sau ale lui Vladimir Monomahul catre fiii sai, sau ca Panegiricul Sfantului Constantin cel Mare alcatuit de Eftimie al Tarnovei, sau ca Viata lui Stefan Lazarevici alcatuita de Konstantin Kostenetki), Insemnarile Monahiei Platonida (nimeni alta decat Doamna Despina Milita, raposata la 1554) ascund indara­tul lor nevointa si harul unui intreg sobor de maici ortodoxe ale Sfintei Manastiri Diaconesti, de pe Valea Trotusului, si cuprind nu o simpla reluare a faimoaselor Invataturi ale lui Neagoe, ci o iscusita repunere in scena, cu ingeniozitate literara, dar si cu buna docu­mentatie istorica, a vremurilor in care au trait preafericitul voievod si aleasa sa doamna.

Si e de remarcat ceva foarte important: mestesugul anonimelor maici care, intr-un limbaj adecvat secolului nostru, dar nu lipsit de miresmele arhaice, ne transmit continutul ideatic si sufletesc al unei intelepciuni demult si de prea multi uitate, iesite din adanci fapte de viata si in esenta ei mereu actuale. Un semn ca traditia ramane vie si ca mult se poate folosi cel ce nu va pregeta s-o cerceteze cu smerita si iubitoare vrednicie.

Marcel Petrisor

***

monahia-platonida

Insemnarile monahiei Platonida, doamna Despina a Tarii Romanesti

(fragmente)

1551 Septembrie 15 zile, Schitul Ostrov

Doamne, ce este omul ca-Ti amintesti de el? Sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el? Micsoratu-l-ai pe dansul cu putin fata de in­geri, cu slava si cu cinste l-ai incununat pe el…

Astazi s-au implinit treizeci de ani de cand robul lui Dum­nezeu, bunul domn Neagoe Basarab, a plecat din aceasta viata degrab trecatoare, ca dintr-o vale a durerilor, spre locasurile ceresti cele vesnice.

Odihneasca-se in pace sufletul lui, alaturi de sufletele copi­ilor nostri, coconii Theodosie, Petru, Ioan si Anghelina, Ruxandra si monahia Sofronia!

*

Este seara si intorcandu-ma de la Vecernie in chilioara mea tacuta, am luat hartie si condei pentru a-mi deserta inima de poverile grele si a le asterne spre stiinta nepotilor si stranepo­tilor nostri. Bucurii si lacrimi, impliniri si sfasieri, slava si infrangeri amare…

200px-Neagoe_Basarab_si_familiaAstazi, cand toti fiii pe care i-am nascut au intrat in pamant inaintea mea, cand anii mi s-au imputinat si eu ca iarba m-am uscat, nu as putea indura lumina soarelui stralucind deasupra, de nu as avea intiparit in suflet chipul luminos al domnului Neagoe, un domn ales si daruit de Dumnezeu. Cand ranile amintirilor se desfac, ii aud aievea glasul ce-mi porunceste, ca atunci cand era in viata: “Sus sa avem inimile, doamna!”... Caci din voia lui Dumnezeu am avut cinstea de a-i fi doamna si de a carmui impreuna, vreme de mai multi ani, Tara Romaneasca.

Ce vremuri blagoslovite!... De altminteri, pe cat ma pot intinde cu mintea, nu stiu sa mai fi fost prin aceste locuri vreun domn asa evlavios si fara prihana precum a fost Măria sa si-mi pare ca multa vreme va trebui sa treaca pana ce Dumnezeu va ridica pe altul asemenea lui. Alaturi de domnul Neagoe am aflat margaritarul cel mai scump si singura vistierie ce nu se poate fura de nimeni: dragostea lui Dumnezeu. Caci aceasta este bucuria statornica si plinatatea cea fara lipsa a inimii.

Măria sa a avut un suflet sfant. Viata lui scurta s-a trecut mistuindu-se ca o lumanare de ceara curata ce arde in sfesnic si lumineaza tuturor. A fost un om care, iubind pe Dumnezeu mai mult decat pe sine, si-a petrecut zilele vremelniciei sale intr-o necurmata pocainta. Fiecare fapta a sa era una a evlaviei, fiecare gand era o rugaciune, cugetand la Legea lui Dumnezeu ziua si noaptea. Din viata Măriei sale am invatat ca nu este sfarsit pocaintei, nici dragostei dumnezeiesti si ca sufletul inse­tat dupa Domnul se vede pururea la inceputul caii si nu stie ca se inalta din putere in putere si ca pune suisuri in inima sa…

Insa dupa moartea domnului, nimic n-a mai fost ca inainte. Viata mea s-a clatinat de multe ori, in furtuni si vifore ingaduite de Dumnezeu. Pentru aceea, simtindu-mi saracia su­fleteasca, am batut la usa milostivirii lui Dumnezeu, venind la acest liman de mantuire. In linistea Schitului Ostrov cel incon­jurat de apele Oltului, imi caut azi odihna sufletului in ruga­ciune si singuratate.

Aici, in tacerea noptilor, valurile ce se zbat de maluri imi pare ca-mi aduc crampeie dintr-o viata de demult, ce imi poruncesc sa nu le ingrop odata cu mine.

***

1551 Septembrie 20 de zile

Din pantecele maicii mele Tu esti ajutorul meu, intru Tine este lauda mea pururea…

Primele mele amintiri sunt din anii copilariei, din Tara Sar­beasca in care am vazut lumina zilei si am primit harul Sfantului Botez. Tatal meu a fost despotul Iovan Brancovici, domnitorul de atunci al sarbilor. Am fost crescuta la Curtea din Srem de dascali iscusiti in toate stiintele, dar mai ales in cunoasterea credintei pravoslavnice si a invataturilor Scripturii.

sf-lazarTara sarbeasca era mult smerita si chinuita de apasarea jugului robiei turcesti, dupa ce in 1389, in batalia de la Kosovo, strabunicul meu, slavitul tar Lazar, fusese infrant de otomani pe Campia Mierlei. De atunci a inceput suferinta noastra, suferinta pe care noi insine am ales-o pentru a nu ne lipsi de Imparatia cereasca. De atunci sarbii au o vorba: “Infrangerile inteleptesc mai mult decat biruintele, iar slava pamanteasca la nimic nu foloseste in ceasul Judecatii”.

Copilaria mea la Curtea sarbeasca a fost insotita de um­brele despotilor ale caror vieti ne erau povestite inainte de a adormi. Eram leganati in soaptele cantarilor ce laudau vitejia si evlavia tarului Lazar, caci infrangerea de la Kosovo a fost cantata de sarbi mai mult decat orice biruinta. Si ni se insufla in chip tainic ca fiecare fiu ce se nastea intr-o familie de sarbi are o singura mostenire de la inaintasi: datoria de a fi un urmas al patimirii tarului Lazar.

N-am uitat pana astazi povestea bataliei de la Kosovo, care mi se spunea adesea in noptile copilariei mele…

Doua ostiri aprige s-au infruntat atunci. Una isi apara cre­dinta si pamantul, alta venea sa cucereasca, sa prade si sa ingenuncheze. Sultanul Murad I a navalit cu armata nesfarsita de ieniceri si spahii, iar tarul Lazar a strans toata oastea Tarii Sarbesti, inaintea bataliei, el a cerut jupanilor si ostenilor sa fie pregatiti de moarte. “Cel ce nu este in stare sa-si apere paman­tul, sa nu mai aiba parte de sfantul-lazar-serbiei-tarul-5rodul graului si al vitei de vie!”, a hotarat cu sfanta asprime. In ziua dinainte, impreuna cu toata oastea, tarul Lazar s-a impartasit cu Trupul si Sangele lui Hristos, incredintand viata lui si soarta tarii sale in mainile lui Dumnezeu. In acea noapte a avut o vedenie infricosatoare: un inger i s-a aratat si i-a cerut sa aleaga intre imparatia paman­teasca si cea cereasca. Daca voia o imparatie pamanteasca, atunci urma sa il invinga pe Murad cu toata oastea lui, iar daca alegea Imparatia cereasca, atunci el si toti sarbii aveau sa moara in lupta. Iar sufletul marelui Lazar a cantarit drept: imparatia pamanteasca este scurta si trecatoare, cea cereasca este vesnica si nepieritoare. Si tarul a ales Imparatia cereasca.

Au urmat zilele razboiului. Pe Campia Mierlei au curs rauri de sange. Mai intai cneazul Milos Oblici a strapuns randurile ostirii turcesti si patrunzand in cortul sultanului, l-a ranit de moarte cu sabia. Fiul sau, Baiazid, a ascuns aceasta turcilor si s-a napustit cu furie napraznica spre inima ostii sarbesti, care era viteazul Lazar. A urmat o lupta inclestata. Trei cai im­paratesti au fost sfartecati sub tarul Lazar, dar el lupta inca, nesimtind ranile de pe trup. Inconjurat de turci, tarul a fost rapus si odata cu el, intreaga armata sarbeasca. Baiazid s-a mi­nunat de barbatia tarului Lazar si de felul in care a primit moartea. De aceea a ingaduit sarbilor sa-i inmormanteze trupul cu cinste.

Apoi a fost un doliu mare si o jale nesfarsita pretutindeni. Tara vaduvita de feciorii ei viteji a plans cu tanguire amara impreuna cu despota Milita, sotia tarului, si nu era cine sa le poata mangaia. Lacrimile orfanilor, rugile mamelor si ale logodnicelor, tanguirile sotiilor urcau necontenit la Dumnezeu. Ranile erau inca sangerande cand sultanul Baiazid i-a trimis despotei Milita o scrisoare de pace. Era insa o pace cumparata cu alta suferinta, caci sultanul fagaduia iertarea in schimbul Oliverei, fiica cea mica a tarului Lazar. Sufletul tarinei Milita a murit inca o data… Sabia si Coranul cereau numai pret de robie si umilinta. Intr-un sfarsit, ea si-a biruit durerea de mama si – desi insusi Patriarhul Spiridon al Serbiei s-a im­potrivit la aceasta – si-a jertfit fiica pentru binele poporului, trimitandu-o ca pe o noua Estera in mainile vrajmasilor. sfantul-lazar-serbiei-tarul-3A pus insa o singura conditie: ca Olivera sa ramana in credinta crestineasca. Fiica s-a supus mamei sale, iar despota Milita s-a calugarit, primind numele de monahia Evghenia. De atunci, impreuna cu tarul Lazar, au fost cinstiti amandoi de poporul sarb ca sfinti.

*

Cu astfel de povestiri am crescut la Curtea din Srem… De mici, copiii sarbi stiau ca s-au nascut pentru suferinta si patimire, pentru cruce si, prin ea, pentru Imparatia lui Hristos. Si spre incredintarea tuturor, Dumnezeu ne-a lasat trupul tarului Lazar nestricat de trecerea anilor, izvorand mir cu buna mireasma, ca marturie a slavei pe care a primit-o in cer.

Iar eu, roaba lui Dumnezeu Elena Milita, astazi monahia Platonida, am urmat aceasta cale a stramosilor mei, desi am fost fiica lor cea mai de pe urma…

***

1551 Octombrie ziua intai

Acoperamantul Maicii Domnului, Imparateasa cerului si a pamantului…

Cate lacrimi n-au fost in viata mea si cate viscole aprige n-au suflat peste sufletul meu, dupa ingaduinta si voia lui Dumnezeu! Caci adanc mare sunt judecatile Lui. Si in toate amaraciunile am aflat scapare la mila negraita a Preacuratei Sale Maici. Chiar si numai pomenirea numelui ei aduce sufletului bucurie, caci ea a venit in aceasta lume pustiita de iarna paca­telor ca o primavara veselitoare ce a odraslit mantuirea lumii. Nu sunt graiuri care sa poata lauda dupa vrednicie milostivirea Nascatoarei de Dumnezeu. De ea se bucura toata faptura, cerul si pamantul, ingerii si oamenii.

La ajutorul Imparatesei ceresti, la ocrotirea si mila sa am alergat din anii prunciei si rugaciunea catre Preacurata Maica a Domnului a fost mangaierea zilelor mele.

Aveam cativa anisori cand bunica mea, despota Anghelina, m-a dus inaintea icoanei Nascatoarei de Dumnezeu si mi-a spus:

– Iata, Milita, ea este maica ta, care te va ocroti toata viata! Cand nu va fi nimeni sa te ajute, cand nu va fi nimic sa te poata alina, singura Maica Domnului nu te va parasi!

Si asa a fost, cu adevarat. De altfel, in fiecare seara o auzeam pe bunica rugandu-se in odaia ei Maicii Domnului si incredintandu-i grija noastra, a tuturor. La lumina sfioasa a lumana­rilor, sub fumul inmiresmat de tamaie, o vedeam ingenuncheata inaintea icoanei, iar glasul ei imi parea ca strapunge cerul si-l uneste cu vietile noastre, cu taria unei legaturi ce nu poate fi rupta de nici o putere a lumii acesteia. Si rugaciunile ei m-au ocrotit apoi toata viata.

Despre maica ce m-a nascut pastrez putine amintiri, care s-au sters cu trecerea anilor, caci ea a murit bolnava de tanara, la putina vreme dupa nasterea mea.

Dupa moartea mamei, toata grija cresterii mele a purtat-o bunica Anghelina. Bunica a avut un suflet sfant, iar inaintea pomenirii ei ma inchin cu evlavie si recunostinta. Povestea vie­tii sale a fost pentru mine cea mai inalta invatatura despre cum trebuie sa fie o sotie, o mama, o doamna si, in sfarsit, o monahie, caci spre sfarsitul vietii ea s-a calugarit.

[…]

Si in toate zilele Preacurata Maica a vegheat asupra vietii mele, calauzindu-mi pasii dupa voia cea buna si inteleapta a lui Dumnezeu. Caci dupa cum nu stii calea vantului si cum se tocmesc oasele in pantecele maicii, tot asa nu poti patrunde lucrarea lui Dumnezeu care face toate, cum spune Ecclesiastul…

***

1551 Octombrie 3 zile

Soarele a apus dincolo de creste si intorcandu-ma in chilia mea, imi caut iarasi putina odihna pe filele acestui caiet. A fost o zi incarcata cu pregatirile pentru iarna ale schitului, cu pri­mirea zugravului Dobromir, cu slujbele obisnuite. Pe la amiaza a trecut Oltul la schit o vaduva sarmana cu fiicele ei, rugandu-ma sa le ajut si sa le dau putina cunostinta de carte bietelor or­fane. Desi au trecut atatia ani de la moartea bunului Neagoe, oamenii inca imi spun mai intai „doamna” si apoi „maica Platonida”…

Fiicele acestei mame indurerate mi-au umplut sufletul de duiosie. Nu aveau mai mult de unsprezece ani, erau frumoase la chip, ingrijite, dar cu o privire ce le destainuia tristetea de a fi pierdut pe cineva drag. Le-am fagaduit ca le voi ajuta.

Privindu-le, gandul mi s-a dus departe, in copilaria mea, la o fetita cu cosite negre care abia implinise si ea, pe atunci, un­sprezece ani…

*

Era toamna anului 1499. Bunica Anghelina m-a instiintat ca voi merge la un banchet al principelui Vladislav, in suita domneasca a tatalui meu.

Am fost imbracata in vesminte de pret, cu diademe si po­doabe de aur in par, cu rochie de brocart argintat si nestemate in loc de nasturi. La unsprezece ani, se chema ca eram de acum o printesa a Sremului! Bunica a scos din cuferele ei de podoabe aceste daruri si m-a gatit cu dragoste. M-a sfatuit cum sa ma port, spunandu-mi cu intelepciune ca acea vizita va fi insem­nata pentru mine. Si asa a fost.

Imi amintesc cat de maiestuoasa mi s-a parut Curtea de la Buda, cu palatul regelui Vladislav si cu multimea nobililor veniti de pretutindeni!

Dupa ceremonia primirii si masa cu fast imparatesc, oas­petii mai tineri au fost poftiti in salonul de pictura al Curtii, fala intregului palat. Era acolo o arta cu totul noua pentru mine, straina de zugraveala ce-mi incalzea inima in bisericile noastre sarbesti. Din tablouri imi parea ca ma urmaresc priviri reci, de care-mi era teama.

Gazda, un nobil invatat al palatului, ne-a laudat insa arta apuseana:

– Pe ruinele Constantinopolului, pe care cu totii l-am plans, se ridica o noua lume si o noua arta. Europa merge de acum pe calea innoirii si iluminarii, slobozindu-se de canoanele depasite de vremi. Priviti aceasta Madona! ne-a mai spus el, aratandu-ne un tablou in care Preacurata Fecioara era desple­tita si purta in brate un prunc dezbracat. Cata gratie, cata cal­dura umana!…

Aceste cuvinte au fost pentru multi dintre oaspeti o grea umilinta, caci protectia pe care ne-o daruiau apusenii n-a fost niciodata dezinteresata.

Atunci insa s-a auzit un glas:

– Am admirat mestesugul mare al zugravilor domniilor voastre! Sa stiti insa ca aceasta pictura se adreseaza mai mult simturilor trupesti decat sufletului, iar ceea ce se cladeste pe simturi are taria nisipului si a cenusei. Icoana bizantina nu va muri, pentru ca puterea ei este duhovniceasca. In icoana bizantina noi marturisim si pazim neatinsa curatia Maicii Domnului. Ea este Maica unui Fiu Rastignit si prin aceasta, a tuturor celor ce pa­timesc. Si-mi pare ca Preacurata se odihneste mai mult in fres­cele bisericilor noastre cotropite de turci, decat in palatele pline de fast, unde pare dezbracata de neprihanirea ei!

Neagoe-Basarab-AthosMi-am ridicat privirea spre cel ce rostise aceste cuvinte in­draznete. Era un tanar jupan din Tara Romaneasca, inalt la stat, cu ochii luminati de sprancene duioase, cu fata senina si bucle castanii pana la umeri. Vorbise cald, linistit, insa cu pute­re. L-am privit cu recunostinta si sfiala, ca pe un inger coborat din frescele sarbesti…

Spre seara l-am zarit iarasi in gradina, deosebi de zarva palatului. Statea drept, adancit in ganduri, scrutand dincolo de frumusetile gradinii principelui Vladislav. Abia cand m-am apropiat mi-a auzit pasii in covorul de frunze. S-a plecat inain­tea mea, desi nu eram decat o fetita de unsprezece ani, iar eu am indraznit sa-i spun:

– Va sunt recunoscatoare pentru cuvintele frumoase ce le-ati rostit. Drept multumire, as vrea sa va fac un dar din partea ta­rului Iovan Brancovici. Este un medalion cu chipul Maicii Domnului, maica celor ce patimesc, ocrotitoarea crestinilor…

Si i-am intins medalionul pe care-l purtam la gat. El m-a privit cu dragoste si uimire, spunand ca nu este vrednic de un asemenea dar…

O voce insa a curmat vorbirea noastra:

– Milita!… Despota Milita!…

Era glasul tatalui meu, care ma cauta nedumerit. Am aler­gat inspre palat, lasand in urma pasilor fosnetul frunzelor, iar in mainile acelui necunoscut medalionul Maicii Domnului si, odata cu el, o parte din inima mea.

Aceasta amintire luminoasa am purtat-o in suflet cu taina si dor in toti anii copilariei…

Inainte de plecarea de la Buda ne-am luat ramas bun cu pace unii de la altii. Atunci am aflat ca tanarul cel cu chip de inger era mare dregator la Curtea lui Radu, voievodul Tarii Romanesti.

Acesta era Neagoe Basarab, omul de care Maica Domnului mi-a legat viata din anii copilariei. Aveam sa-l reintalnesc abia peste cinci ani, in Tara Romaneasca.

***

1551 Octombrie 9 zile

sf-stefan-cel-orb-si-familia-9-octPomenirea Sfantului Stefan cel orb, bunicul meu…

Astazi am facut o coliva la adormiti si una la sfinti, pentru bunicul meu. Si m-am intors iarasi cu gandul la anii petrecuti la Curtea din Srem, ani scaldati mai mult in lacrimi.

Aveam numai doisprezece ani cand bunul meu tata a murit si m-a lasat fara ocrotire. Mama vitrega s-a recasatorit si a fost recunoscuta de regele ungar ca singura mostenitoare a tatei. Bunica Anghelina nu mai alerga decat la manastiri, unde ina­intea icoanelor facatoare de minuni si a sfintelor moaste se ruga cu deadinsul pentru ocrotirea noastra.

Cel mai adesea mergeam impreuna cu bunica la Kupinovo, unde se aflau moastele intregi si izvoratoare de mir ale sotului ei, despotul Stefan cel orb. In tinerete, ei au petrecut in surghiun, mai intai in Albania, apoi in Italia. Acolo bunicul meu cel mult-patimitor a murit de tanar. Dupa o vreme, bunica a fost che­mata din nou in Serbia si nu a plecat fara sa ia cu sine trupul despotului Stefan. Trecusera sapte ani de la moartea lui, insa dezgropandu-l, l-au aflat intreg, nestricat si binemirositor. Astfel, bunica a adus in pamantul sarbesc sfintele moaste ale sotu­lui ei, care au fost asezate cu cinste in Manastirea Kupinovo.

O, sfinte al lui Dumnezeu, despote Stefan, roaga-te lui Hristos pentru noi!

***

[…]In singuratatea chiliei mele, intamplarile trecutului se in­torc unele dupa altele, troienindu-mi noptile cu amintirea lor. Ma asez iar dinaintea caietului si dau inca o fila din viata mea…

In primii ani ai casniciei mergeam deseori cu Neagoe la manastirile sale dragi si fiecare drum era un prilej de a-mi po­vesti istoria acelor sfinte locasuri, precum si viata sa de pana atunci.

Manastirea Bistrita a fost scoala in care domnul Neagoe a deprins mai intai cunoasterea Sfintelor Scripturi si toate inva­taturile Sfintilor Parinti, precum si vorbirea limbii elinesti, sla­vone si sarbesti. Acestea i-au fost de mult folos mai tarziu, in slujba sa de postelnic la Curte, cand a mai adaugat inca si cu­nostinte de limba turca, latina si ungara. Insa mai mult decat invatatura de carte, Neagoe a deprins de la calugarii bistriteni nefatarnicia obiceiurilor si a vorbei, dragostea pentru psalmo­die si rugaciunea de noapte si dorul dupa un fel anume de via­ta, de care nu s-a mai despartit in inima sa niciodata. Viata de la palat nu i-a intinat cu nimic curatia mintii, iar dupa ce a avut parte si de povatuirea Sfantului Nifon, sufletul sau s-a intarit si mai mult in bunatate.

La Bistrita, Neagoe mi-a aratat chilia unde a invatat in co­pilarie citirea si scrierea de la Parintele Macarie, amintindu-si sagalnic cat de necrutator se aratase staretul cu dansul pana ce fusese multumit de caligrafia lui si cate penite si hartii stricase pana atunci. Apoi am mers sa ne inchinam in bisericuta din pestera, unde calugarii bistriteni vorbeau cu Dumnezeu feriti de iscodirile lumii, loc plin de sfintenie despre care nu multi stiau.

La Manastirile Jitianu, Zdrelea ori Sadova, spre care adesea ne purtau pasii, ne bucuram de pacea si simplitatea monahilor, care duceau o viata retrasa de tacere si rugaciune.

Pretutindeni Neagoe era primit cu dragoste, ca un casnic al tuturor, fiind cunoscut calugarilor inca din vremea copilariei sale.

Intr-o zi, jupaneasa Neaga, mama lui Neagoe, ne-a spus:

– Iata, fiii mei, a trecut deja ceva vreme de cand v-ati insotit si eu inca nu v-am dat darul meu de nunta, caci lucrurile s-au petrecut atat de grabnic incat n-am avut vreme sa randuiesc toate… Acum insa, fiindca va vad dornici de drumuri spre locuri sfinte, am gandit sa va trimit pe voi sa va luati darul ce v-a asteptat pana acum. Tu, fiul meu, stii sa ajungi la maica Magdalina… Mergeti, dar, la Corbii de Piatra si spuneti-i maicii ca a venit vremea sa va dea ce este al vostru… Dumnezeu sa va ocroteasca la drum si sa va intoarceti bucurosi!

Am pornit a doua zi spre Corbii de Piatra, cu o caleasca trasa de patru cai alesi. Drumul ni s-a parut scurt, desi abia la apusul soarelui am ajuns la maica Magdalina. Cerul era scaldat in culori rosiatice si sufletele noastre s-au infiorat si mai mult de frumusetea si pustietatea acelor locuri. Totul era neclintit in tacere. De mii de ani muntii cei pietrosi pareau ca reazema bolta cerului, fara schimbare. Manastirea era ca un cuib de randunele prins de stancile de piatra, era aproape ca o pestera.

Pe maica Magdalina am gasit-o afara, citindu-si pravila la lumina celor din urma raze de soare. Era o faptura firava, cu un trup peste care postul, lipsirea de toate cele usuratoare traiului, insingurarea si pustietatea asezasera buna-cuviinta si smerenie. Era inca in putere, dar batranetea batea la usa vietii sale.

Maica a simtit ca ne-am apropiat si s-a ridicat, inclinandu-se inaintea noastra cu smerenie. A inteles indata ca eram sotia lui Neagoe si ne-a binecuvantat pe amandoi cu toata inima, ca o mama. Am mers apoi in bisericuta si dansa a facut o rugaciune de multumire ca am ajuns cu bine, dupa obiceiul ei de a pune toate ale vietii inaintea Domnului. Pe urma ne-a asezat la ma­sa, aducandu-ne cu dragoste din cele pe care ea si cele trei mo­nahii cu care petrecea impreuna le aveau drept hrana. Era o masa pustniceasca, fara fierturi, dar peste ea plutea parca Du­hul Sfant, care indulcea bucatele si le preschimba in gurile noastre.

Dupa masa, maica Magdalina ne-a luat deosebi, sa ne vor­beasca. Tinea in maini o cutie mica si veche, ca un cufaras si am inteles ca acela era darul de care ne vorbise mama Neaga.

– Blagoslovit este Dumnezeu, copiii mei, ca a venit si ceasul acesta! a spus ea cu glas domol. Iata, Neagoe, aici este darul pe care trebuie sa-l imparti cu sotia ta, asa cum te va ajuta Cel de Sus. Este un dar care iti va aduce vifore si furtuni, insa este zestrea ta si trebuie sa o mostenesti!

Maica i-a intins cufarasul lui Neagoe, indemnandu-l sa-l deschida. Inauntru stralucea un inel frumos de aur. Neagoe l-a privit cu luare-aminte si a recunoscut sigiliul domnesc al lui Basarab Tepelus, tatal sau adevarat.

Ne-am infiorat amandoi, iar maica, vazandu-ne tulburarea, a inceput sa ne vorbeasca. Sedea cu mainile ofilite pe genunchi, tragand incet siragul de metanii, boaba dupa boaba:

– Acesta este darul tau, Neagoe, de la domnul Basarab cel Tanar. El a trait in niste vremuri basarab_cel_tanartulburi si n-a avut nici o zi de pace. Alungat de mai multe ori din scaunul domnesc, pribeag, fara sotie, cu familia risipita… Doamna Maria i-a fost rapita de Vlad Calugarul si nu s-a mai intors niciodata la dansul, desi a chemat-o in mai multe randuri. Atunci a cunoscut-o pe jupanita Neaga, frumoasa si tanara si a cerut dragostea ei. Apoi, in­conjurat de dusmani de pretutindeni, Basarab nu s-a mai gandit la nunta… Afland insa ca Neaga ii poarta in pantece un prunc, a incredintat-o spre ocrotire boierului sau cel mai de na­dejde, jupanului Parvu, fratele meu. Gandul n-a fost neintelept, caci la scurta vreme domnul a fost ucis. A apucat insa sa auda ca Neaga nascuse un prunc de parte barbateasca si i-a trimis din surghiun acest inel. Cauta si citeste scrisoarea care este as­cunsa in tivitura…

Neagoe a desfacut cu grija panza ce invelea capacul si a scos un hrisov vechi, impaturit, care purta pecetea domneasca. A inceput a citi in soapta, mai mult pentru sine:

„Eu, Basarab cel Tanar, domn al Tarii Romanesti, fiul lui Basarab al II-lea, las acest inel, insemnul domniei noastre, ca mostenire fiului meu Neagoe, nascut de jupaneasa Neaga in anii pribegiei mele. Pentru pacatele mele, nu am izbandit a-i lasa alta avutie decat aceasta si numele nostru de domn, lucru pentru care sa aiba in loc de la Dumnezeu tot darul, ajutorul si binecuvantarea. Sa aiba parte de pace netulburata in vremea domniei sale si sa fie un voievod bun, vrednic de pomenirea urmasilor sai in veac. Acestea le-am scris eu, Basarab cel Tanar, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Romanesti, la anul 1482, luna…, ziua… Iar Hristos, imparatul veacurilor, sa pazeasca acest hrisov pana la vremea randuita si bineplacuta Lui. Amin”.

O tacere adanca s-a asternut in chilia maicii Magdalina. Numai degetele ei ostenite mai petreceau boabele metaniilor. Dupa o vreme, la lumina candelei dinaintea icoanelor, Neagoe si-a plecat fruntea, infrant.

– Faca-se voia Domnului! a spus el cu glas umilit.

A doua zi, lasand milostenie la manastire pentru pomeni­rea noastra, ne-am intors la Craiova, insotiti de binecuvantarea maicii Magdalina si de povara unui dar care avea sa ne schimbe viata amandurora. Pe drum, Neagoe mi-a aratat din departare muntii in care sihastreau cativa pustnici batrani, de care aflase din povestirile maicii. Erau calugari care se nevoiau in pesteri scobite si pe care nu-i stia decat bunul Dumnezeu. Pe unul din­tre ei il cunoscuse si Neagoe mai demult:

– Am venit cu mama la batranul Iosif cand aveam vreo noua ani, mi-a povestit el. Ea aflase de la maica Magdalina ca este aici un pustnic cu darul stravederii. Locuia intr-o pestera stramta, insa atunci locul acela saracacios mi s-a parut stralu­citor si preafrumos. Mama m-a dus inaintea batranului pentru blagoslovenie, ingenunchind si cerandu-i cu lacrimi sa faca ru­gaciune pentru mine, caci eram bolnavicios in anii copilariei. De cum a vazut-o, batranul pustnic a mustrat-o cu blandete, spunandu-i niste cuvinte care atunci mi s-au parut fara noima, caci nu stiam taina nasterii mele: „Fiica mea, Dumnezeu a primit pocainta ta si a iertat pacatul tau. Mergi in pace la casa ta! Tine minte ca Solomon a fost fiul lui David din Betseba, femeia lui Urie… Hristos Domnul este bun si milostiv, iar fiul tau, pen­tru care tremuri si te rusinezi, va fi maine cinstea si lauda ta!”. Ne-am intors la Craiova plini de bucurie. Sarmana mea mama plangea si-i multumea lui Dumnezeu ca a cunoscut un astfel de om sfant, care-i luase o grea povara de pe suflet… Intr-adevar, Despina, in aceste gauri de munte, Insusi Hristos locuieste ala­turi de calugari. Blagosloviti sunt ei, cei bogati in Dumnezeu, care pentru dragostea Lui au lepadat toate desfatarile paman­testi!

Ne-am amintit cu duiosie de parintele nostru Nifon, care alergase si el din tinerete, precum cerbul insetat de izvoarele apelor, la Sfantul Munte, loc de nevointa despre care ne poves­tea adesea, pomenind primii sai ani de viata calugareasca.

Ne-am indepartat cu tristete in suflet de coamele muntilor ce ascundeau in crapaturile lor astfel de pietre scumpe, nepre­tuite inaintea lui Dumnezeu. Noi ne intorceam la traiul lumesc cel desert, iar ei ramaneau sa-si duca ostenelile pustniciei, zi si noapte, pentru dobandirea Imparatiei cerurilor. O, ochi ai lui Dumnezeu, care singuri priviti spre nevointele si luptele cele de toata vremea ale pustnicilor! Cautati cu milostivire si spre noi, pacatosii, cei legati cu patimile si poftele lumii acesteia amagi­toare!

Cand ne-am apropiat de Craiova, Neagoe, privind limpede spre inaltimile zarilor, mi-a spus:

neagoe-basarab-study Despina, daca Dumnezeu ma va chema sa fiu domn, voi fi! Eu insa nu caut asta. Am cunoscut cata neodihna si truda, cata tulburare si dusmanie pricinuieste o coroana… Dar nepa­trunse sunt judecatile Domnului si cine poate sta impotriva voii Sale? Daca insa Dumnezeu imi va da intr-o zi cinstea de a ajunge domn, mi-as dori ca cei mai apropiati sfetnici ai mei sa fie acesti cuviosi pustnici. Mai sus de Targoviste, spre munti, sunt niste locuri lesnicioase pentru traiul pustnicesc si as vrea sa ma inconjur acolo de astfel de calugari, care sa se roage pen­tru noi sa ocarmuim bine norodul acesta. Ei vor duce rugaciu­nile noastre la Hristos, iar noi le vom sluji cu cele de nevoie traiului.

Astfel, mi se descoperea, zi de zi, ce dar nepretuit imi da­duse Dumnezeu prin sufletul sotului meu, Neagoe Basarab…

***

1551 Decembrie 28 de zile

In Biserica slavei tale stand, in cer a sta ni se pare…

Cat de inaltatoare sunt slujbele Bisericii! Abia acum, cand eu insami le citesc la strana zi de zi, ma uimesc cat de adanc este oceanul harului care i-a insuflat pe sfintii facatori de can­tari! Nu se satura mintea si nu poate cuprinde inima cate simtaminte inalte, cata umilinta si strapungere, cata intelepciune si cunoastere se ascund in slovele cartilor de slujbe, dand fiecaruia dupa a lui nevoie!

In zilele praznicului Nasterii Mantuitorului mi-am rascolit sufletul intrebandu-l ce inseamna pentru el nasterea Fiului lui Dumnezeu, petrecuta cu o mie cinci sute de ani in urma. Am cautat raspuns nu din carti, nu din cuvintele altora, ci raspun­sul sufletului meu inaintea lui Dumnezeu. Si cu infricosare am privit inapoi spre viata mea si iara mi s-au infatisat inaintea ochilor oameni si fapte, imprejurari si locuri, fericiri si dureri…

Unde a fost Hristos cel Viu si intrupat, in acesti ani, in viata ta, suflete?1329291554_poklonenie-volhvov

Si am gasit ca numai Domnul, numai El a fost Cel care a umplut de inteles viata mea. El a dat fericirii mele frumusete, durerilor mele nadejde, curgerii vremii un talc si o asteptare sfanta. Fara Hristos cel Nascut pentru mantuirea sufletului meu, viata mea n-ar fi avut un rost mai bun decat cel al necuvantatoarelor. Iar daca astazi ma aflu in acest binecuvantat os­trov, e numai pentru ca Hristos Domnul viaza in sufletul meu, ca dragostea Lui scanteiaza inaintea ochilor mei sufletesti, atat de departe si totusi atat de aproape…

Deschid Mineiul pe luna decembrie si aflu la sfarsitul lui aceste cuvinte la Nasterea Mantuitorului Hristos, insemnate demult de mana domnului Neagoe:

„Sa credem din tot sufletul si sa marturisim cu toata adeve­rinta ca pentru mila Sa cea multa, Hristos S-a pogorat pe pa­mant si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Curata Fecioara Maria, om deplin si Dumnezeu deplin.

Sa urmam credintei magilor, cu inimi infrante si smerite. Sa ne departam de paganatatea obiceiurilor, pentru ca sa ve­dem pe Hristos, precum si ei s-au departat de patria lor cea paganeasca spre a-L vedea pe El. Sa parasim lucrurile cele pamantesti ca si magii, care dupa ce au parasit Persia au vazut pe Soarele dreptatii.

Asadar, suflete al meu, lasa toate si alearga la Vitleem. De esti pastor si te vei duce acolo, vei vedea Pruncul in coliba.

De esti imparat si nu te duci acolo, nici porfira nu-ti va folosi la nimic.

De esti intelept, nici aceasta nu te poate impiedica a te duce acolo si a te inchina Fiului lui Dumnezeu, caci aceasta foarte bine se potriveste cu intelepciunea.

1229-14000innocents02Insa pazeste-te sa nu fii ca Irod, care numai la aratare zicea: «Si eu voiesc sa merg sa ma inchin Lui», iar cu fapta voia a-L omori. Lui Irod se aseamana toti cei ce primesc Sfintele Taine cu nevrednicie, caci ei, zice apostolul catre corinteni, «pacatu­iesc fata de Trupul si Sangele Domnului». Ei au intr-insii un tiran care se impotriveste Cinei lui Hristos, un tiran care este mai cumplit decat Irod, adica pe Mamona.

Iar noi sa iubim pe Dumnezeu cu toata inima si sa cinstim pe Preacurata Lui Maica cu tot sufletul si sa petrecem in cura­tie, ca astfel locas Lui sa ne facem. Caci de la dumnezeiescul praznic al Intruparii cunoastem ca Dumnezeu nu are alt lacas, nici alta casa mai draga decat trupul omului. Deci daca ne va vedea ca-L iubim din toata inima, El va trimite spre noi puterea Sfantului si de viata facatorului Duh si-Si va face locas intru noi si vom castiga inlauntru nostru Imparatia Cerurilor cea fara de sfarsit”.

***

1552 Ianuarie 9 zile

Cand m-am hotarat a-mi asterne trecutul pe aceste file, am voit sa o fac spre pomenirea domnului Neagoe, caci pana astazi inima mea multumeste milostivirii lui Dumnezeu ca mi-a daruit a-l cunoaste si a unit vietile noastre. Fiindca toate cate le am in suflet, toate cate au fost frumoase in viata mea, mi-au venit prin mijlocirea domnului Neagoe…

Insa amintirile, ca niste tirani cruzi, inlantuiesc prea strans sufletul meu si nu-l lasa a se indeletnici curat cu rugaciunea. Si eu, care am venit aici sa aflu mila lui Dumnezeu si am imbracat aceste sfinte vesminte monahale, ma vad inca petrecand cu mintea in desertaciunile lumii. O, amar mie, ca din amandoua partile sunt mustrata de cuget: nici a le uita pe toate nu-mi este cu putinta, de vreme ce datatorul tuturor bunatatilor este Dumnezeu si nici a ma ruga cu atata raspandire nu-mi este fara de osanda!

Aflandu-ma in stramtorarea acestor ganduri, fac ascultare de cuvantul duhovnicescului meu parinte, care m-a indemnat a impleti rugaciunea cu scrisul celor de demult. Si pe aceasta trebuie sa o fac, iar pe celelalte nu mi se cade a le lasa…

Milostiv fii, Doamne, cu sufletul care in mila Ta nadaj­duieste!

[…]

***

1552 Iunie 26 de zile

Dupa sfintirea de la Curtea de Arges, Maria sa a petrecut cateva zile cu alesii nostri oaspeti, dand fiecaruia cinstea si dra­gostea cuvenita. Si au fost acele ceasuri pline de blagoslovenie si har, caci pe cat inseta Neagoe dupa cuvantul lui Dumnezeu, pe atat si Patriarhul Theolipt dimpreuna cu mitropolitii si sfintitii egumeni athoniti si-au varsat izvorul intelepciunii si dreptei lor socoteli duhovnicesti in urechile sale.

Toate tainele credintei noastre crestinesti, toata calea ce du­ce pe om catre sfintenie si unireasf Neagoe Basarab-mic cu Dumnezeu ni le-au lamurit acesti luminati parinti, ca unii ce-si aveau viata impodobita din tineretile lor cu obiceiuri si tocmeli ingeresti. Si era cuvantul fiecaruia impletit atat din invatatura dogmelor Bisericii, cat si din povata pentru curatirea sufletului de patimi, caci aman­doua acestea nu pot petrece una fara de alta.

Astfel, am auzit de la dansii cuvant despre intruparea Fiului lui Dumnezeu, despre cinstirea sfintelor icoane si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu prin care a venit in lume mantuirea, despre cele doua firi ale Mantuitorului Hristos, toate dupa predania curata a Sfintelor Soboare. Iar impreuna cu dogmele cre­dintei primeam din sfintita lor gura si dulcea sfatuire pentru lupta cu patimile, pentru rugaciune si smerenie si, in scurt a spune, pentru toata lucrarea care duce pe om la asemanarea dupa har cu Ziditorul si Dumnezeul sau. Pentru aceea si dom­nul Neagoe, vazand atata folos, s-a sarguit a chema la aceste ospete duhovnicesti pe egumenii si calugarii Tarii Muntenesti, spre zidirea tuturor.

Iar Maria sa insusi asculta toate cu smerenie si luare-aminte, bucurandu-se de cuvintele parintilor ca cel ce a aflat comoara mare. Si multe din acele sfatuiri le-a insemnat atunci cu mana sa, cuprinzandu-le mai pe urma in „invataturile” pe care le-a lasat spre mostenire fiului nostru Theodosie.

Astazi, cand duhul mi se stinge adesea in nesimtire si uita­re, deschid iara si iara cartea cu acele sfinte insemnari. Ochii mei saruta slovele scrise de Maria sa, ca pe o icoana a iubirii pentru Hristos din care-mi trag lumina si, cu suflet umilit, citesc:

„Fiul meu, sa nu te impleticesti in lucrurile lumii acesteia, ca sa te poti pocai. Tine-te de dreptate, de adevar, de dragoste si de frica lui Dumnezeu. Fii bland, nepizmataret, ascultator si rabdator, urand cuvintele cele grozave si necurate si vei vedea pe Dumnezeu.

Fie-ti drag a te ruga de-a pururea si ti se va lumina inima si vei vedea pe Dumnezeu. Uraste pofta bucatelor, ca sa nu te inconjure patimile amalicului. Fii treaz in rugaciune, ca nu cumva sa te manance fiara. Fugi de vin, ca sa nu te lipsesti de veselia lui Dumnezeu. Iubeste saracii, ca sa fii miluit. Iubeste pe sfinti, ca sa te traga fierbinteala ravnei lor catre Dumnezeu.

In toate zilele socoteste-te de care porunca a lui Dumnezeu esti lipsit. Totdeauna cugeta daca ai omorat vreo pofta a trupu­lui si daca da, atunci adu lauda lui Dumnezeu, ca pentru a Lui mila a fost aceea. Nu gandi intru tine insuti ca te-ai indreptat cu ceva inaintea lui Dumnezeu, caci este scris: Cand veti face toate cate va sunt poruncite, sa spuneti ca robi neharnici suntem. Nici sa gandesti ca de acum esti bun, ca nu te vor crede vraj­masii tai. Nici sa te nadajduiesti spre trup.

lastscansf-voievod-neagoeCel ce se teme de draci, acela arata ca nu este intr-insul frica lui Dumnezeu, iar cel ce se teme de Dumnezeu cu toata inima lui, acela este indraznet spre dansii.

Bunatatea face curatie, iar mania cea iute face patimi. Si maica bunatatilor este mila, iar umplerea rautatilor este semetia. Inima cea impietrita face manie, iar infranarea face liniste.

Saturarea somnului naste inversunarea poftelor, iar curatia sufletului este privegherea cu trezvie. Multimea nalucirilor este somnul cel mult, iar floarea mintii este privegherea intru ruga­ciuni.

Plangerea goneste poftele, iar rasul face dezlipire de la Dumnezeu. A nu se impodobi omul face smerenie, iar slava omului aduce nepasare.

A cugeta omul totdeauna cele ceresti face dragoste cu Dumnezeu, iar grijile lumii acesteia gonesc faptele bune.

Cel ce-si pazeste gura sa, acela isi ridica mintea sus la Dum­nezeu.

Cel ce face voia fratelui sau, acela insemneaza ca vede cu mintea lui bunatatile, iar cel ce-si face voia sa arata neinteleptie.

Cel ce n-are indarjire, acela vede pe Dumnezeu.

Cel ce nu-si va spovedi cugetele, insemneaza si arata ca are slava desarta, iar cel ce se va spovedi la duhovnic, acela va goni patimile.

Sfarsitul rautatilor este a gandi omul despre sine ca este drept.

Asa cum cariul mananca pe copac si gandacii il fac fara de frunza, asa si pizma pierde ostenelile calugarului.

A-si pune cineva nadejdea in Dumnezeu, face sa rabde bat­jocurile fara intristare. A cugeta si a pofti ca nimeni sa nu te graiasca de rau naste trufie.

Nu te nadajdui in puterea ta si va fi ajutorul lui Dumnezeu cu tine. Nu avea vrajba cu nimeni, ca daca vei avea, rugaciunea ta va fi neprimita. Iubeste adevarul, ca tot mincinosul este urat inaintea lui Dumnezeu. Sa ai pace cu toti, ca sa fii indraznet in rugaciunile tale.

Te pazeste sa nu treaca vreun ceas fara rugaciune, ca aceasta aduce lumina sufletului. Si daca ai facut lucruri bune, nu te lauda. Iar daca ai facut rautati multe, nu te ingrija de tot, ci nu­mai sa le parasesti ca sa nu mai faci si te vei curati.

De te vor inversuna cugetele cele rele, tinde catre Dumne­zeu rugaciuni neincetate si te vei odihni de dansele.

Mai intai de toate este tacerea. Iar tacerea face infranare, infranarea face umilinta si plangere, iar plangerea face frica, iar frica face smerenie. Iar smerenia face socoteala de cele ce vor sa fie, iar acea socoteala face dragoste, iar dragostea face sufletul sa vorbeasca cu ingerii. Atuncea va pricepe omul ca este departe de Dumnezeu”…

(din: Maria Sa Neagoe Basarab. Insemnarile monahiei Platonida, Doamna Despina a Tarii Romanesti, Editura Bonifaciu, 2012)

 Sf.-Neagoe-Basarab-Domnitor-al-Tarii-Romanesti

Legaturi:


Categorii

Maica Domnului, Marcel Petrisor, Parintele Amfilohie/ Manastirea Diaconesti, Razboiul nevazut, Sfantul Neagoe Basarab, Sfintii romani

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “MĂRIA SA NEAGOE BASARAB…. Randuri miscatoare si pilduitoare din INSEMNARILE (fictive!) ale MONAHIEI PLATONIDA, DOAMNA DESPINA, sotia sfantului voievod: “Alaturi de domnul Neagoe am aflat margaritarul cel mai scump: dragostea lui Dumnezeu”

  1. Este o mare durere pentru mine şi o tristă uimire că nu a fost canonizată şi Despina Doamna – Monahia Platonida odată cu sfântul ei soţ. Rămâne să îl vedem canonizat şi pe Părintele Dumitru Stăniloae fără sfânta lui soţie Maria, ca să fie deplină tristeţea şi nedumerirea faţă de o ignorare inexplicabilă a unor femei de mare curăţie şi înălţime duhovnicească de către Sfântului Sinod. Şi totuşi dorim păstrarea şi promovarea familiei creştine!

  2. Pe vremuri, conducatorii Serbiei si Tarii Romanesti se luptau cu turcii pentru apararea crestinatatii, devenind apoi sfinti, iar acum urmasii lor in fruntea celor doua tari accepta parade gay +pentru binele tarii+, parca asta a spus actualul presedinte sarb! Oare ce vor deveni actualii nostri conducatori dupa moarte? Dar noi care acceptam tacit? Sa se miluiasca Dumnezeu de sufletele noastre pacatoase!

  3. De fiecare data cand citesc din inscrierile sfintilor nostri inaintasi, retraiesc aceeasi minunata frangere a inimii. O bucurie sfanta si o umilinta imi umple sufletul citindu-i. Cat de mare, imensa, uriasa prapastie ne desparte pe noi ca popor, ca traire, pe conducatorii nostri, de vremurile acelea.
    Insa avandu-le ingropata in inima noastra exemplul existentei, a sfintele lor scrieri, a sfintelor lor moaste, si stiind ca din inima acestui popor, Dumnezeu le-a plamadit viata, nu pot sa nu nadajduiesc, ca pentru rugaciunile si jertfa lor, Domnul va mai da si in vremurile noastre astfel de Oameni.
    Domnul nu a lasat poporul Sau, ni i-a dat pe Sfintii Inchisorilor, pe marii nostri pastori de suflete, ale caror icoane le pastram fiecare in suflet si in cuget.
    Pastrez in adancul inimii nestematul meu pretios: intalnirea cu un sfant in viata si apoi sarutarea sfintelor lui moaste – Pr. Iustin Parvu. Nu pot uita mireasma mainilor lui in viata fiind si dupa moarte. In ambele momente aveau viata in ele.

    @ Pr. Mihai-Andrei Aldea

    Si eu ca un mirean pacatos mi-am pus astfel de intrebari. Nu am inteles nici acum de ce Fericita Maria Brancoveanu a fost pe nedrept ocolita in momentul canonizarii.
    Nadajduim catre Domnul sa ne ajute sa intregim familiile sfintilor nostri!
    Nu pot sa nu observ ca femeile noastre sfinte, mame si sotii devotate si binecredincioase, prin insemnatatea lor pentru un popor care si-a ucis prin avorturi milioane de urmasi, sunt ocolite, poate pentru a fi ceruta canonizarea lor cu mai multa ardoare.

  4. O minunatie de carte, scrisa intr-un stil care o face foarte usor de citit, practic nu o mai poti lasa din mana. Maiastra facere a maicilor de la Diaconesti, pe potriva vietilor pe care le desfasoara inaintea ochiului cetitoriului.
    M-am bucurat sa o citesc si ma bucur sa o recomand spre lectura, mai ales tinerilor.

    Sper sa mai avem parte de asemenea “descoperiri” din partea maicilor…

    @ Pr. Mihai-Andrei Aldea & Sim:

    poate este si asta parte din taina destinului femeii “ascunse” in spatele unui om ajuns la desavarsita barbatie. O mucenicie asumata, tacuta si nevazuta – pana la sfarsit si dincolo de acest sfarsit. Maica Domnului este cea care ilustreaza perfect acest lucru si doamna Despina I-a urmat pasii.

    Nu cred ca e o ocolire a recunoasterii sale ci as zice ca, poate, ne scapa noua evidenta. Ii oarecum ascunsa desi la vedere (“hidden in plain sight, cum se exprima inglezul“).
    Pentru ca, as indrasni sa spui, prin recunoasterea sfinteniei domnitorului se face automat si recunoasterea doamnei Despina, cea cu care, intr-adevar, una a fost. Si este, in vesnicie.

  5. Pingback: Predici la sarbatoarea ACOPERAMANTULUI MAICII DOMNULUI, intins asupra lucrurilor mari sau marunte din viata celor credinciosi. Cum sa castigam si noi ajutorul Maicii Domnului, CUM SA SPORIM LEGATURA NOASTRA CU EA? -
  6. Pingback: “Valentine`s Day” – ZIUA CELEBRARII MORTII IUBIRII SI INOCENTEI. Presb. Alina Mirica despre ADOLESCENTII IN LUMEA CARE ZDRENTUIESTE SUFLETELE si MOARTEA DRAGOSTEI DEZGOLITE DE TAINA - Recomandari
  7. Pingback: SFANTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB: un tata milostiv al tuturor, crestini si pagani - Recomandari
  8. Mi-a placut foarte mult cartea! Totusi cineva a afirmat ca monahia Platonida nu a existat (ca si jurnalul ei) , ci este doar o presupunere ca doamna Despina s-ar fi calugarit. Puteti sa ma lamuriti in aceasta privinta?

  9. @Lila 1:

    Monahia Platonida a existat, insa nu si jurnalul. Doamna Despina s-a calugarit, asa stim noi, insa nu a tinut un jurnal. Maicile de la Diaconesti au realizat o foarte frumoasa scriere fictiva folosindu-se de multe elemente veridice, istorice, incercand sa se transpuna in locul sotiei Sf. Neagoe.

  10. Multumesc mult!

  11. Pingback: SFANTUL NEAGOE BASARAB – domnitorul isihast (†26 septembrie) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate