Ipocrizia comunicatului Universitatii Bucuresti/ Facultatea de Teologie Ortodoxa CRITICA premierea lui PETER SINGER/ DELIBERARILE CURTII SUPREME DIN SUA. Marturiile copiiilor crescuti de cuplurile homosexuale/ PARADA ANORMALITATII LA BUCURESTI

• ActiveNews/ Mihai Somanescu: Universitatea Bucureşti te vrea “Charlie”. Sau mort

Îmi este foarte greu să scriu aceste rânduri, mai ales că este o zi de sărbătoare aşa de importantă. Aş fi vrut să mă gândesc numai la înaintaşii mei şi ai noştri, care s-au înălţat şi ei, prin sacrificiul de sine, asemenea lui Hristos. Din păcate, nu pot să nu remarc gestul pe care Universitatea Bucureşti a ales să-l facă, tocmai azi, în deplină cunoştinţă de cauză. Spun în deplină cunoştinţă de cauză pentru că, în urma protestelor primite, mai-marii Universităţii bucureştene nu au dat înapoi şi şi-au asumat alegerea făcută.

Iar răspunsul trădează ipocrizia. Exact ipocrizia care i-a cuprins pe unii odată cu “Je suis Charlie”. Să răspunzi, cu cinism, că “Distincția ce urmează a fi acordată reflectă recunoașterea reputației științifice de care se bucură profesorul Peter Singer în mediul academic internațional și nu afilierea Universității din București la toate opiniile formulate de către acesta”, este o insultă adusă inteligenţei noastre.

Însă batjocura nu se opreşte aici. La punctul 2, Universitatea argumentează: “Activitatea științifică suscită în permanență controverse, uneori extrem de aprinse. Universitatea din București continuă să susțină principiile libertății de expresie și al dezbaterii libere și responsabile a ideilor în mediul academic”.Incredibil!

E incredibil pentru că acum câteva luni, doar, Universitatea Bucureşti refuza să pună la dispoziţie un spaţiu – deci nu să onoreze, pentru lansarea cărţii “Faţa nevăzută a homosexualităţii”. Mai mult, s-a dezis de eveniment, deşi era vorba despre o carte cu studii ştiinţifice, nu de “opinii” formulate de unul sau altul. Atunci, în acel caz, “activitatea ştiinţifică” şi “dezbaterea liberă şi responsabilă a ideilor în mediul academic” n-a mai fost valabilă.

Câţi îşi mai amintesc cum standul de carte organizaţiei “Studenţi pentru viaţă” a fost cenzurat, tot de Universitatea Bucureşti, la presiunile lobby-ului pro-avort? Atunci cum de n-au mai funcţionat principiile “dezbaterii libere” şi neafilierea Universităţii la părerile exprimate în acele cărţi?

Paradoxal e că, în cazul lui Singer, intelectualitatea bucureşteană se face că plouă deşi acesta susţine pe faţă, o ilegalitate: uciderea copiilor cu dizabilităţi, ca să nu mai vorbim de zoofilie. În schimb, în cazul cărţii de mai sus, s-a invocat…legea!

Iată deci, că în orice rău există un bine. Fără decorarea lui Singer, nu s-ar fi dat în vileag adevărata faţă a intelectualilor care conduc Universitatea Bucureşti: falsitatea şi ipocrizia lor.

Paranteză: unde sunt acum apărătorii drepturilor animalelor? Se pare că zoofilia, bestialitatea, nu aduc atingere drepturilor animalelor, ci doar obiceiul tăiatului porcului de Crăciun. Unde sunt acum apărătorii copiilor, cei care voiesc să-i protejeze de “traumatizantele” imagini de la ora de religie? Nicăieri. Pentru că se pare că numele lui Iisus este mai periculos pentru un copil, decât a-i spune că atunci când era bebe era mai puţin valoros decât porcul sau oaia. Şi că dacă voiai, era ok să-l omori. Pe copil, nu pe porc.

Se dovedeşte încă o dată a fi adevărată zicala românească, “peştele de la cap se împute”. Căderea poporului român în întuneric, robie şi crimă a fost cauzată de distrugerea şi apoi coruperea elitelor sale. Înainte se făceau sluj în faţa lui Carol al II-lea, al lui Dej şi al lui Ceauşescu, justificând orice aberaţie. Acum se face acelaşi lucru, în faţa stăpânului global, care başca, oferă şi burse mai mari decât localnicii.

În afară de câteva nume răsfirate, prin ţară, intelectualitatea noastră este compromisă. Nu mai are nicio legătură cu ethosul care a creat această ţară şi a-i asculta reprezintă o cale sigură spre Charlism. Adică spre nimic şi spre moarte. Am încheiat paranteza.

Nu este de mirare că Universitatea Bucureşti nu a ţinut cont de faptul că a programat onorarea lui Peter Singer, chiar de Ziua Eroilor. Altădată, măcar de complezenţă, ar fi ţinut cont de asta.

Acum însă ofensiva e pe faţă şi obiectivul e clar: trebuie să devenim toţi, Charlie. Dar, dragi profesori, lectori, academicieni şi intelectuali, aţi uitat un singur lucru: eroii noştri nu s-au dus să moară pentru Charlie. Într-o zi,nu prea îndepărtată, vă veţi întâlni cu ei. Vae victis!

• Basilica.ro: Poziţia Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti cu privire la decernarea titlului academic „Doctor honoris causa” domnului Peter Singer 

Cu  ocazia dezbaterilor declanşate în aceste zile de decizia Senatului Universităţii din Bucureşti de a conferi titlul academic „Doctor honoris causa” domnului Peter Singer, profesor la Universitatea din Princeton, Conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, în numele întregului corp profesoral, îşi exprimă surprinderea şi dezacordul faţă de aserţiunile filosofice şi bioetice, diseminate în lucrările ştiinţifice ale acestui profesor, ce atentează grav la viaţa şi demnitatea persoanei umane.

Înţelegem să respectăm libera exprimare din mediul academic, dar în acelaşi timp dorim să ne delimităm în mod clar şi tranşant de orice fel de idei sau concepţii, care, mergând împotriva valorilor moralei creştine, denigrează fiinţa umană, contestă dreptul la viaţă al copiilor, incită la desconsiderarea şi devalorizarea relaţiilor interumane.  

Această poziţie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti a fost exprimată în mod ferm de către Conducerea Facultăţii, în şedinţa Senatului Universităţii din Bucureşti din data de 20 mai 2015 şi ea este împărtăşită de către toţi profesorii şi studenţii Facultăţii.

Conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti

• Stiripentruviata:

Mintea periculoasă a lui Peter Singer

de Joe Carter, din revista First Things

Ochelarist, chelios şi slab, universitarul australian Peter Singer pare tipicul profesor de facultate. Figura lui neostentativă nu-ţi va da de bănuit niciodată că în mintea lui se ascund unele dintre cele mai controversate idei din lumea academică americană.

Singer şi-a petrecut viaţa justificând ceea ce este de nejustificat. Este părintele fondator al mişcării de emancipare a animalelor şi pledează pentru „curmarea discriminării actuale pe bază de specie împotriva tratării cu seriozitate a intereselor animalelor non-umane”. Este şi un apărător al uciderii vârstnicilor (care suferă de demenţă), a uciderii nou-născuţilor (pentru aproape orice motiv, până la vârsta de doi ani), un avocat al necrofiliei (presupunând că aceasta este consensuală) şi al zoofiliei (presupunând-o şi pe aceasta a fi consensuală).

Dacă ar fi fost profesor de liceu, cel mai probabil că vederile sale ar fi stârnit îngrijorarea părinţilor, care l-ar fi considerat inadecvat pentru a le preda adolescenţilor noţiuni de etică. Dar Singer este profesor la facultate, aşa că nu are decât să aştepte câteva luni, până ce absolvenţii de liceu intră la facultate, pentru ca apoi să-şi profereze viziunea despre lume în faţa lor, care abia acum îşi formează una proprie.

Turnul de fildeş al mediului academic devine tot mai tolerant la psihopatologia deghizată în filosofie, ceea ce explică de ce acest filosof a fost onorat cu posturi la universităţi de elită de pe trei continente. În prezent este profesor de bioetică la catedra DeCamp a Centrului pentru Valori Umane de la Universitatea Princeton.

În ciuda faptului că Singer promovează o filozofie incoerentă şi inconstantă, este inexplicabil de influent. A lucrat ca editor la publicaţii prestigioase de filosofie, a avut multe apariţii televizate şi chiar a semnat capitolul despre etică din Enciclopedia Britannica. New England Journal of Medicine a afirmat că are „mai mult succes în realizarea de schimbări în comportamentul acceptat decât orice alt filosof de la Bertrand Russell încoace”, iar The New Yorker l-a numit cel mai influent filosof în viaţă. Totuşi, cea mai dubioasă influenţă prin care s-a remarcat a fost inspiraţia pe care i-a oferit-o activistei pentru „drepturile animalelor” Ingrid Newkirk să înfiinţeze organizaţia People for the Ethical Treatment of Animals ( Oameni pentru Tratarea Etică a Animalelor – PETA). Ca să ştiţi pe cine să daţi vina data viitoare când mai vedeţi vreo celebritate pozând goală pentru a face lumea să conştientizeze demnitatea chinchilelor.

Poate că această notorietate nejustificată explică de ce oameni de altfel serioşi, printre care şi destui creştini, cred că Singer trebuie privit ca un gânditor formidabil. Universitatea Oxford chiar a organizat o conferinţă în 2011 intitulată „Christian Ethics Engages Peter Singer”. (…)

Ziarul The Guardian a relatat că dialogul „a fost izbitor prin consens, mai ales în ceea ce priveşte cauzele comune împărtăşite deopotrivă de creştini şi de utilitarişti: sărăcia globală, exploatarea animalelor şi schimbările climatice”.

Tocmai în această din urmă chestiune conferinţa s-a dovedit cel mai interesantă. Singer a recunoscut că tipul său de utilitarism, „utilitarismul de preferinţă“, se străduieşte să abordeze complexitatea problemei schimbărilor climatice. În plus, pentru a reuşi acest lucru, etica lui mai are nevoie de un element care de altfel caracterizează în mod natural etica creştină. Aceste element este găsirea răspunsului dacă există imperative morale care pot fi considerate adevărate în mod obiectiv.

Schimbările climatice reprezintă o provocare la adresa utilitarismului din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, problema reducerii amprentei de carbon a umanităţii e legată de problem creşterii populaţiei umane. Cu cât sunt mai mulţi oameni, cu atât mai greu este să abordezi problema schimbărilor climatice. acest fapt îl cam jenează pe utilitaristul de preferinţă, care ar fi tentat să argumenteze că existenţa a tot mai multor fiinţe sensibile care se bucură de viaţă şi „îşi realizează preferinţele” reprezintă „un lucru bun”. După cum afirmă Singer în noua ediţie a cărţii sale, Practical Ethics : „Am descoperit că nu pot să mai susţin cu încredere că poziţia mea din ediţia anterioară, bazată exclusiv pe utilitarismul de preferinţă, oferă un răspuns satisfăcător la astfel de dileme”.

Unul din cele mai „binevoitoare şi inocente” lucruri care se pot spune despre Singer e că s-ar putea să nu creadă cu adevărat în unele dintre concluziile la care îl conduc propriile argumente. Decizia sa de a abandona o întreagă poziţie filosofică deoarece aceasta nu corespunde cu vederile sale despre schimbările climatice face doar parte, probabil, „din felul lui de a fi, marca Singer”. A arunca la gunoi o premisă controversată refuzând să o urmăreşti până la concluzia ei raţională e strategia sa tipică. Se pare că îi plac exclamaţiile de oroare care se aud din public, în timp ce ne face cu ochiul, de parcă nici el nu ar crede în afirmaţiile lipsite de logică pe care însuşi le face. De exemplu, Singer pretinde că „uciderea unui nou-născut nu echivalează niciodată cu uciderea unei persoane”. Ulterior adaugă că asta nu înseamnă că e în regulă să ucizi un astfel de copil. Uciderea unui copil, din punctul lui de vedere, este greşită numai în măsura în care îi ofensează pe părinţii acestuia şi vine împotriva voinţei lor.

El mai pledează şi pentru eutanasierea victimelor demenţei, deoarece îngrijirea lor necesită resurse care ar putea fi folosite mai bine „în scopuri mai meritorii” – poate pentru a le plăti onorarii vorbitorilor de la o conferinţă despre eutanasie. Dar, când propria mamă a lui Singer a făcut boala Alzheimer, el a pretins că situaţia ei era „diferită”: „Cred că asta m-a făcut să văd cât de grele sunt problemele cuiva care are o astfel de afecţiune”.

Ceea ce îl face pe Singer nu doar controversat, ci şi periculos este că i se permite să deschidă cale pentru cei care nu vor mai avea atâtea menajamente în a urma argumentele lui până la concluzia lor logică. Acum, la vârsta matură de 65 de ani, Singer ar putea adopta, în fine, vederi despre moralitate pe care majoritatea le-am deprinsă încă de la grădiniţă. Dar alţi utilitarişti de preferinţă ar putea să nu fie la fel de flexibili sau ezitanţi când va fi vorba să acţioneze conform propriilor credinţe. Tratând vederile iraţionale, imorale şi psihopate ale lui Singer ca pe orice poziţii apărate de oameni rezonabili nu facem decât să contribuim la normalizarea eticii anti-raţionale.

Ca şi în cazul lui Ayn Rand, ne putem întreba: Suntem noi dispuşi să devenim responsabili pentru că am împins lumea să adopte o viziune anti-creştină despre viaţă?

Unii ar putea spune că nu e cazul lui Singer. Dar de ce? Chiar şi el pare să recunoască uneori că premisele sale duc adesea al concluzii care nu se susţin. Atunci de ce confraţii săi din lumea academică îl tratează ca pe un egal al lor din punct de vedere intelectual şi filosofic?

În trecut au fost unii care credeau că ideile lui trebuie combătute. Însă a devenit de mult evident că Singer nu este nici onest din punct de vedere intelectual, nici nu merită să intri cu el în dezbatere. Bănuiesc că mulţi creştini care încă îl mai consideră drept un gânditor şi nu un clovn o fac de teamă să nu devină nepopulari.

Prea mulţi creştini din mediul academic se tem că, dacă afirmă că nu merită să se discute de Singer la modul serios, vor fi marginalizaţi. Deşi ignoră fără probleme rasiştii, antisemiţii şi alţii asemenea, universitarii noştri se simt obligaţi să-i arate respect unui om ale cărui vederi, dacă ar fi puse în practică, l-ar face pe Saddam Hussein să pară inofensiv. (…)

Deşi este necesar să luăm în considerare şi să dezbatem vederi nepopulare, ar trebui să existe un standard minim pentru discursul din domeniul eticii, fie că ne aflăm într-un loc de joacă de la grădiniţă, fie în sălile de conferinţă de la Princeton. Sunt anumite aspecte morale aproape universal recunoscute ca fiind în mod evident greşite de către cei care sunt în deplinătatea facultăţilor mentale. Violul este greşit, torturarea copiilor pentru distracţie este în mod obiectiv rea din punct de vedere moral, iar Holocaustul nu a fost doar o violarea eticii utilitare, ci şi un eveniment de o mare şi gravă răutate. Dacă cineva nu poate răspunde la aceste standarde morale de bază, poate fi ignorat fără probleme, indiferent ce instituţie academică de prestigiu  îl are pe statul de plată.

De prea mulţi ani se dă atenţie sofismelor strâmbe ale lui Singer, care sunt dezbătute de unele din cele mai strălucite minţi din ţară. E timpul să punem capăt acestui nonsens. Haideţi să îi dăm temă unui boboc de la filosofie ca să respingă argumentele lui Singer, iar noi, ceilalţi, să acţionăm pentru a curma obiceiul oamenilor serioşi din punct de vedere moral şi intelectual de a mai promova idei proaste.

Joe Carter, editor la revista online First Things şi co-autor al volumului How to Argue Like Jesus: Learning Persuasion from History’s Greatest Communicator („Cum să argumentezi ca Iisus: Să învăţăm persuasiunea de la cel mai bun comunicator din istorie”)

Sunt homosexualii “născuți așa”?

Majoritatea americanilor susțin astăzi că “da”, dar știința îi contrazice.

O serie de studii științifice majore din întreaga lume, demonstrează că homosexualitatea nu se transmite genetic, deoarece nu există o astfel de genă.

Mai mult, cercetătorii concluzionează că mediul de creștere al copiilor este factorul determinant.

Lipsa unui model pozitiv al tatălui în cazul băieților sau al mamei în cazul fetelor, în perioada copilăriei timpurii și pre-adolescenței, determină preferința de mai târziu către relații cu persoane de același sex.

Cu alte cuvinte, homosexualitatea este o afecțiune psihică, nu ceva cu care oamenii se nasc.

Unii homosexuali recunosc că stilul lor de viață este o alegere.

• Cultura Vietii:

Curtea Constituțională a Italiei: căsătoria nu poate exista decât între persoane de sex diferit, dar uniunile civile pot exista în măsura în care sunt legiferate

Chemată să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea unei dispoziţii de lege (art. 2 şi 4 din Legea nr. 164/1982) relativă la încetarea de drept a efectelor căsătoriei în momentul schimbării sexului unuia dintre soţi, Curtea Constituţională italiană, prin decizia nr. 170/11.06.2014, a denunţat vidul legislativ din domeniul reglementării relațiilor de cuplu dintre persoanele de acelaşi sex, dar a stabilit și că prevederile constituționale limitează căsătoria la soți de sexe diferite, citim într-un material publicat în Pandectele Române nr. 3/2015.

Confirmând competența exclusivă a Parlamentului în ce priveşte definirea măsurilor legislative de ocrotire şi recunoaștere a relațiilor de cuplu dintre persoane de acelaşi sex, Curtea afirmă necesitatea de o conferi o formă legală drepturilor şi obligaţiilor cuplurilor homosexuale ca decurgând direct din art. 2 al Constituţiei Italiei, care dispune că „Republica trebuie să recunoască şi să garanteze drepturile fundamentale ale omului în cadrul oricărei structuri sociale”.

În același timp, Curtea apreciază că nu este în măsură să procedeze la corectarea textului legislativ atacat (care impune desfacerea de drept a căsătoriei) pentru a-l conforma legii fundamentale, deoarece o asemenea corectură ar implica naşterea unui raport marital între persoane de acelaşi sex, lucru interzis de art. 29 din Constituţie.

În concluzie, instanţa constituţională italiană a constatat neconstituționalitatea art. 2 şi 4 din Legea nr. 164/1982 și sugerează totodată introducerea de către legiuitor a unui regim de uniune civilă, ca alternativă la căsătorie, pentru a oferi partenerilor o ocrotire legală corespunzătoare.

Interesant este că în Constituția Republicii Italiene nu se face referire explicită la sexul soților; există însă cuvântul „naturală” care a fost interpretat de judecători în sensul interpretării termenului căsătorie ca referindu-se limitativ la bărbat și femeie:

Art. 29 (1) La Repubblica riconosce i diritti della famiglia come società naturale fondata sul matrimonio.

Adulții cu părinți homosexuali: „căsătoria” homosexuală nu este bună pentru copii

Articol publicat în Washington Times, 27 martie 2015

Șase adulți crescuți de părinți LGBT au depus rapoarte la Curtea Supremă a SUA pentru a-i convinge pe judecători să nu legalizeze căsătoria homosexuală, aducând drept argumente experiențele lor din copilărie.

Grupul și avocatul lor — David Boyle din Long Beach, California — s-au aflat la Washington vineri, 27 martie a.c., pentru a vizita clădirile de birouri congresionale și a se întâlni cu academicieni și grupuri de lobby. Dl. Boyle și cei cinci copii ajunși la vârsta adultă au acordat un interviu pentru Washington Times.

„Noi nu avem o copilărie”, a declarat Dawn Stefanowicz, care a crescut, împreună cu doi frați, într-o lume haotică, dominată de tatăl lor homosexual și numeroșii amanți ai acestuia.

„Nu au existat limite sigure acasă la mine”, a afirmat Denise Shick, care a explicat, în raportul său amicus curiae, cum tatăl său transgen o spiona și o pipăia, îi fura hainele și încerca să îi poarte pantofii pentru că, fiind o fată în curs de a deveni femeie, ea reprezenta tot ceea ce dorea el să fie.

Robert Oscar Lopez, fondator și președinte al International Children’s Rights Institute, a menționat că judecătorii au întrebat adeseori avocații dacă căsătoria homosexuală „face rău” cuiva. Răspunsul la această întrebare se găsește în rapoartele depuse și în alte publicații, spune dl. Lopez, care a fost crescut de mama sa lesbiană și partenera acesteia. El a depus un raport împreună cu o colegă, B.N. Klein, care a crescut alături de mama ei lesbiană și de partenerele acesteia.

Rapoartele relevă lupta copiilor cu confuzia de gen, presiunile de a se conforma la valorile și atitudinile homosexuale, precum și sentimentul de izolare și tristețe, fără a putea vorbi cu nimeni despre aceste lucruri.

O altă temă comună este dorul inconsolabil după părintele absent.

„Când ai copii, ai o realizare bruscă”, a mărturisit dl. Lopez, care a stabilit o legătură cu tatăl său biologic în apropierea vârstei de 30 de ani.

Dacă Curtea Supremă „va hotărî pentru redefinirea căsătoriei, va hotărî, de asemenea, pentru redefinirea statutului de părinte”, au scris Katy Faust și Heather Barwick într-un raport comun.

Cele două femei, care au crescut alături de mame lesbiene iubitoare, afirmă că au realizat faptul că mariajul homosexual este rău pentru copii când și-au văzut soții interacționând cu propriii copii.

Dna. Faust a declarat:

„Dorințele adulților nu sunt mai presus de drepturile copiilor. [Nu există] niciun motiv să se radieze din codul civil necesitatea de a avea o mamă și un tată. Instanța trebuie să se alieze fie cu dorințele adulților, fie cu drepturile copiilor. Nu poate cu amândouă.”

Vineri a fost termenul-limită la care avocații din Michigan, Ohio, Kentucky și Tennessee și-au putut depune rapoartele în favoarea legilor pentru căsătoria heterosexuală monogamă, care au fost sprijinite drept constituționale de Curtea de Apel americană.

Reclamanții homosexuali și lesbiene din cadrul a patru cazuri la nivel statal cer instanței să respingă hotărârea Curții de Apel — o mișcare care ar legaliza căsătoria homosexuală la nivelul întregii națiuni americane.

Căsătoria homosexuală este, la momentul de față, integral sau parțial legală în 38 de state.

Zeci de rapoarte amicus curiae au fost depuse în cele patru procese de referință: Obergefell c. Hodges, Tanco c. Haslam, DeBoer c. Snyder și Bourke c. Beshear.

Curtea Supremă va audia pe 28 aprilie argumentele verbale asupra a două chestiuni: dacă al 14-lea Amendament impune unui stat să emită permis de căsătorie pentru două persoane de același sex și dacă acesta impune unui stat să recunoască o căsătorie homosexuală autorizată conform legii în altă jurisdicție.

Grupurile de lobby pentru familiile LGBT, cum sunt Family Equality Council și COLAGE, au depus și ele un raport pe lângă Curtea Supremă.

Acestea susțin că familiile conduse de părinți de același sex merită să beneficieze de „o protecție nicidecum inferioară” comparativ cu alte familii și că anii în care familiile homosexuale au beneficiat de dreptul la căsătorie au demonstrat deja că acest lucru este benefic pentru copii și „nu a făcut rău nimănui”.

Kinsey Morrison, o femeie de 18 ani din Kentucky, a declarat în raportul COLAGE pe lângă Curtea Supremă:

„Mă face să râd gândul la un «stil de viață gay», fiindcă, în afară de faptul că este condusă de două femei, familia mea este cât se poate de tradițională.”

Lea Mitchell, 29 de ani, din Michigan, a declarat în același raport, care cuprinde declarațiile a peste 20 de copii crescuți în familii LGBT:

„Nu privesc în trecut dorindu-mi să fi fost crescută într-o familie cu părinți heterosexuali. Îmi doresc ca mama și mama mea vitregă să poată în sfârșit să dețină o validare a iubirii dintre ele.”

Dl. Lopez a declarat vineri că este de acord că unii copii crescuți de homosexuali au avut experiența descrisă de COLAGE, în care „au trecut prin asta și se simt extraordinar”.

„Dar cred că majoritatea se chinuie”, a afirmat el, menționând că noile studii de științe sociale încep să descrie o imagine mai puțin flatantă a acestor familii decât studiile anterioare.

Mai mult, el și dna. Klein au afirmat că există, de asemenea, foarte multă „poliție a exprimării” împotriva copiilor din familiile homosexuale, aceștia compilând recent exemple în acest sens într-o nouă carte, „Jephthah’s Daughters” (Fiicele lui Iefta).

De exemplu, fiica unui cuplu de lesbiene, concepută cu spermă de la un donator, era admonestată dacă discuta despre dorința de a avea o familie „normală”, au declarat dl. Lopez și dl. Klein în raportul lor.

Un alt bărbat, conceput în anii 90 pentru un tată homosexual, trăia o „tristețe dureroasă de Ziua Mamei”. Când a fost dus la o psihiatră lesbiană pentru consiliere, aceasta i-a spus că este homofob și că trebuie să își ceară scuze de la tatăl său.

Niciunul dintre copiii de părinți LGBT deveniți adulți nu au știut să prezică ce fel de impact vor avea argumentele lor în cazul cu privire la căsătoria homosexuală, dar toți au fost de acord că doresc ca opiniile lor să existe în arhiva istorică.

Dl. Boyle a declarat:

„Important este să spui ce ai de spus”, [iar curtea] „trebuie să asculte martorii oculari.”

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

21 mai 2015

PARADA ANORMALITATII DE LA BUCURESTI

Mai si iunie e sezonul paradelor homosexuale in Europa, America, si alte tari ale lumii. Din nou, strazile marelor orase din lume vor fi inundate de homosexuali, presa va fi de parte lor, propaganda homosexuala va fi la inaltime, media va exagera numarul participantilor, ni se va spune ca homosexualii sunt victime ale discriminarii, si ca discriminarea si violenta impotriva homosexualilor sunt actiuni zilnice perpetuate de restul societatii. Grupuri de oameni  imbracati in culori stridente vor scanda si vor cere “casatorii” intre persoane de acelasi sex, dreptul homosexualilor de a adopta copii, de a dona sange, de a fi reprezentati in Parlament, in ierarhiile bisericesti, de a li se recunoaste “contributia” la societate,  de a discrimina importiva celor care nu sunt de acord cu ei. Vor fi imbracati mai mult sau mai putin decent. Vor fi vulgari, mai mult sau mai putin. Vor fi obsceni, mai mult sau mai putin. Se vor saruta in strada. Vor tipa. Prin toate acestea, vor cauta sa transmita un mesaj al veseliei.

Romania nu va face exceptie acestui ritual anual. Simbata e programat marsul homosexualitatii in Romania si media romana, ca de obicei, va promova marsul, va lamenta “discriminarea” impotriva homosexualilor, va arata fata “umana” a homosexualitatii, va promova agenda homosexualilor. Toate acestea, adica si parada si propaganda mediatica, pe banii Uniunii Europene, a unei Uniuni Europene pe moarte, care traieste, in prezent, de pe banii viitorilor ei copii si nepoti. Daca va mai avea copii ori nepoti. Caci avortul si homosexualitatea nu produc. Doar distrug. In acest context al “celebrarii” anormalitatii homosexuale, media romana va ignora cea mai trista realitate a vietii de homosexual – sufletele lor goale.

Viata trista a homosexualilor

Discutam astazi acest subiect pentru ca presa si media Romaniei nu o vor face, de teama sa nu fie acuzate de homofobie. Adevarul nu e important. Imaginea e. Asa cum o facem de ficare data, insa, sustinem ce afirmam astazi cu date statistice, studii ori sondaje de opinie impotriva carora e dificil sa argumentezi. Mai ales cind aceste date si scenarii tenebroase sunt facute nu de oameni cu un comportament sexual normal, ci de institute pro-homosexuale. Aceste studii sunt facute pentru ca viata trista a homosexualilor nu e prezentata in mass media dar distruge comunitatea homosexuala. Viata goala si trista a homosexualilor a fost subiectul unui studiu publicat de Urban Institute, Justice Policy Center, un institut pro-homosexual din Washington DC, in 2013. Intitulat, Dating Violence Experiences of Lesbian, Gay, Bisexual, and Transgender Youth, studiul a fost condus si publicat de patru (4) autori si a fost finantat de Adminsitratia Obama.

Studiul lui Urban Institute pune cartile pe masa: se vorbeste mult despre violenta ori discriminarea impotriva homosexualilor din afara comunitatii homosexuale, dar putin despre violenta si abuzul pe care homosexualii si le cauzeaza unii altora. Studiul a cuprins 5.647 de tineri, 94% dintre ei heterosexuali si restul ne-heterosexuali. Tinerilor li s-a pus o serie de intrebari si pe baza raspunsurilor lor autorii au interpretat si publicat ce au aflat. Studiul conchide ca la nivel fizic, psihologic, sexual ori din privinta hartuirii, homosexualii se agreseza reciproc mult mai mult decit ceilalti tineri. Nivelul de agresiune e cel mai ridicat intre tinerii transgenderi, adica cei care, la nivel al mintii, se considera de un sex diferit de cel biologic, ori se afla in tranzitie de la sexul biologic spre sexul opus. Pe linga acest studiu, studiile sociologice facute de multi ani incoace denota ca homosexualii sunt mult mai agresivi intre ei privind viata sexuala decit restul societatii. Factorii care ii fac mai agresivi in relatiile dintre ei sunt depresia, tendintele spre suicid, abuzul in familie, izolarea de societate, lipsa de interes in educatie si scoala, dependenta de droguri, alcool ori tutun.

In 2004 a fost publicat probabil primul studiu in America privind violenta intre homosexualii adolescenti. Studiul insa a fost la o scara mica, implicind doar 117 de respondenti. 24% dintre ei au fost abuzati fizic ori psihologic de alti homosexuali. Fetele implicate in relatii sexuale cu alte fete au raportat un nivel si mai ridicat de abuz din partea prietenelor lor. Un alt studiu, focalizat mai  mult pe persoanele bisexuale, indica ca bisexualii au fost abuzati de patru ori mai mult decit adolescentii implicati in relatii sexuale cu persoane de sex opus.

Studiul Urban Institute 2013

Studiul Urban Institute 2013 e cel mai larg studiu facut pina acuma in Statele Unite privind violenta in relatiile dintre adolescentii homosexuali. Studiul e important pentru ca a comparat datele obtinute de la grupul adolescentilor homosexuali cu cele de la grupul adolescentilor heterosexuali. Studiul a inclus tineri din 5 scoli din New York, 3 din Pennsylvania, si 2 din New Jersey. Chestionare au fost date la 5.647 de elevi dintre care au raspuns 3.745. 94% dintre ei se identificau ca fiind heterosexuali si 6% de alte orientari (homosexuali, bisexuali, transgender). Jumatate din acesti tineri erau minori intre 12 si 15 ani, si jumatate intre 16 si 19 ani. 69% dintre persoanele care se identificau ca fiind ne-heterosexuale erau fete si restul baieti. 35% dintre ei locuiau doar cu un parinte. In contrast, doar 24% dintre tinerii heterosexuali traiau doar cu un singur parinte. Discrepanta asta indica ca tendinta tinerilor de a se identifica ca fiind homosexuali e mai ridicata la copiii ai caror parinti sunt divortati ori nu traiesc impreuna. Motivul este ca le lipseste unul din cele doua modele de viata de care au nevoie pentru a-si dezvolta o identitate sexuala sanatoasa – adica mama si tata.

Rezultatele

Tinerii homosexuali au raportat un nivel de victimizare mult mai ridicat decit tinerii heterosexuali. 43% dintre tinerii homosexuali au raportat violenta din partea partenerilor lor homosexuali, in comparatie cu 29% la tinerii heterosexuali. 59% dintre tinerii homosexuali au raportat abuz psihologic in comparatie cu 46% la tinerii heterosexuali. 37% dintre tinerii heterosexuali au raportat hartuire online din partea partenerilor lor homosexuali, in comparatie cu 26% la tinerii heterosexuali. In fine, 23% dintre tinerii homosexuali au raportat ca au fost violati, adica constransi sa faca sex impotriva vointei lor, de catre partenerii lor homosexuali in comparatie cu 12% la tinerii heterosexuali. Conform studiului, victimele cele mai abuzate au fost persoanele transgender abuzate de alte persoane transgender.

Studiul 2013 mai e relevant si din alte puncte de vedere. El reflecta confuzia sexuala a minorilor si adolescentilor. 3.7% dintre cei 3.745 de respondenti se identificau ca fiind “bisexuali”, adica nesiguri de identitate sexuala proprie. Doar .1% dintre ei s-au identificat ca fiind homosexuali, si doar .4% ca fiind lesbiene. Confuzia sexuala era mai ridicata la tinerii care traiau doar cu un singur parinte. Notele de la scoala reflectau si ele discrepante serioase intre tinerii homosexuali si cei heterosexuali. 52% dintre tinerii heterosexuali aveau note bune, 46% note mediocre, si 1.5% note rele. In contrast, 46% dintre tinerii homosexuali aveau note bune, 42% note mediocre, si 10.6% note rele. Privind consumul de droguri ori alte substante nocive, diferenta intre tinerii homosexuali si cei heterosexuali a fost la fel de semnificativa. 68% dintre tinerii heterosexuali raportau consum de droguri, alcool ori alte substante nocive, in comparatie cu 88% la tinerii homosexuali. La nivel emotional, 4% dintre tinerii heterosexuali raportau simptome de depresie, in comparatie cu 6% la tinerii homosexuali.

Citeva concluzii

Homosexualitatea e un stil de viata. Unul anormal. Un mod de gandire si comportament care se impune a fi diferit de restul societatii doar de dragul de a fi diferit. Datele statistice de mai sus indica ca o cauza majora a faptului ca unii tineri dezvolta tendinte spre relatii sexuale cu persoane de acelasi sex este lipsa unui parinte din casa. Incidenta inclinatiei spre homosexualitate e cu mult mai ridicata la tinerii care locuiesc doar cu un parinte decit la tinerii care traiescu cu ambii parintii. Tinerii vad in mama si tata exemple de normalitate sexuala, iar in relatiile dintre ei normalitate in comportament si complementaritate in relationare. Atrage atentia si faptul ca majoritatea dintre tinerii care se includ in grupul ne-heterosexual  sunt tineri “bi-sexuali.” Grupul acesta forma 3.7% din totalul respondentilor. Acestia sunt tinerii care nu isi cunosc identitatea sexuala. Se afla in stare de confuzie sexuala. La fel, datele acestea, care apar pe pagina 27 a studiului, indica cit de infim este numarul tinerilor care se identifica, fara ambiguitati, ca fiind homosexuali: .1% la baieti si .4% la fete. Asta inseamna ca tot la o mie de baieti intre 12 si 19 ani unul se identifica ca fiind homosexual si ca 4 fete la 1000 in aceasi categorie de varsta se identificau ca fiind lesbiene. Datele acestea, deci, nu constituie evidenta competenta ca “orientarea sexuala” homosexuala e innascuta. Dimpotriva, ele denota confuzia sexuala a tinerei generatii cauzata exclusiv de factori sociali, externi.
Acesti tineri trebuie compatimiti. Ei sunt victimele propagandei homosexuale promovata cu agresivitate de media, de publicatiile online, de pornografie, de Uniunea Europeana, de stanga seculara, de elita academica. Sunt victimele educatiei sexuale occidentale. Sunt victimele secularismului. Sunt victimele revolutiei sexuale. E ironic ca acesti tineri isi doresc emanciparea sexuala fara a-si da seama ca de fapt “emanciparea” lor ii transforma in victime ale revolutiei sexuale.

Cine merge la parada anormalitatii?

Mass media publica numeroase poze cu grupuri imense de oameni care merg la paradele homosexuale. Ce nu stim, insa, este ca majoritatea celor care merg nu sunt homosexuali si persoane heterosexuale. Studiul Urban Institute 2013 contine date interesante asupra acestui subiect. Pagina 5 a studiului discuta date publicate pe acest subiect in 2002 in publicatia Journal of Adolescent Health. Conform unui sondaj de opinie facut la o parada homosexuala din 2002, 35% dintre participanti erau homosexuali, 29% bisexuali, si 36% heterosexuali. La marsul de simbata de la Bucuresti majoritatea participantilor vor fi persoane heterosexuale, fortate sa participe si sa zimbeasca de companiile care ii angajaza si de ambasadele si consulatele straine de la Bucuresti. Romani, e nevoie de discernamint si sa fim bine informati.