CIFRE FARA OAMENI si luminita de la “praznicul Sfarsitului Lumii” (Stiri 12-14 mai 2010)

14-05-2010 11 minute Sublinieri

SEMNALE – Croitoru şi Stolojan ies la încălzire: unul „concediază” 500.000 de bugetari, celălalt „creşte” taxele. Premierii de rezervă Theodor Stolojan şi Lucian Croitoru îi rescriu teza lui Boc. Stolojan reînvie: „N-a murit nimeni de creşterea TVA“

Oficialii se contrazic: creşte sau nu contribuţia la asigurările de sănătate. Pentru că nu mai sunt bani, Guvernul testează injecţia de taxe pe toate salariile

Vlădescu nu crede în “renegocierea” de care a vorbit Băsescu: Ar fi o eroare o renegociere a măsurilor luate cu FMI

Câţi bugetari au leafa mai mare ca a şefului statului. Oficial, sunt cel puţin 5.610 cu salarii prezidenţiale

Mamele ies în stradă cu bebeluşi în cărucioare, pamperşi şi banderole negre

Cerşetorul de solidaritate

Acum descoperi că e criză şi-mi ceri sacrificii, făcându-mi paradă de austeritate. Economiseşti foile din imprimantă sau stingi un bec în cameră, ca să te vadă strada că şi tu te restrângi. Promiţi să-i miluieşti pe săraci cu leafa ta până la sfârşitul anului, ca să mă convingi că şi tu suferi. Ce-ţi lua să te gândeşti la “austeritate” anul trecut, când te spărgeai în chermeze electorale? Acum îmi vinzi chifla că faci reformă, când, de fapt, tu mă scobeşti în buzunar să-ţi achit nota de plată.

Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi din contracte cu statul, să fie ei solidari cu tine. Un singur sfat îţi dau: să nu te atingi de pamperşii lui fi-miu. E spre binele tău, crede-mă!

Supică Vuitton din picioroange de struţ

(…) Joi, Preşedintele s-a întors spre popor, ca să-i tragă o smetie peste ochi: gata cu răsfăţul, cu îmbuibarea, cu huzurul. Văduve de război, copii de ţâţă, bătrâni cu fiţe-n pensie, bugetari veroşi – până aici v-a fost! (Apropo, pensionarii cu prostata mărită să nu-şi mai afişeze opulenţa la coadă la Casa de Ajutor Reciproc.) Tăiete! De ajuns v-a cărat Statul în cârcă. A sosit clipa cea mare a Solidarităţii! (Ceee?! Douăzeci de milioane de dicţionare s-au deschis la aceeaşi pagină: “sentimentul care îi determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc”). Impozităm tot, a stabilit Preşedintele: impozităm statul la serviciu şi statul acasă. Plătesc cei ce au pentru că au, plătesc cei ce n-au – cota parte din ce n-au.Duminică, Ocârmuitorul Ro-Mâniei, magnanim, a deschis personal Sâmbra Solidarităţii: şi-a băgat în Cutia Milei leafa până la sfârşitul anului. (N-a primit-o încă, dar gestul e cu atât mai emoţionant). Buluc de miniştri, secretari de stat, directori, şefuitori s-au grăbit să-i urmeze exemplul, dăruindu-ne cu ce le-a prisosit. Ne-a miluit şi doamna Udrea. (Alţii şi alţii i-au urmat pilda). Cât s-o fi adunat? Ce s-a strâns? Bani, bijuterii, ţoale şi accesorii de firmă. Dintr-o poşetă de picioroange de struţ iese o supică de-o să lingă sufertaşul toţi profitorii de asistaţi.

(…) Totul e bine, în cel mai bun dintre falimentele posibile. Un amănunt încă nu mi-e clar: cum se va putea accesa (câte cuvinte am învăţat în ultimii 20 de ani!…) Fondul Solidaritatea? Ca să putem împlini visul de aur al întregii omenirii: de la fiecare ce dă, fiecăruia ce apucă.

(Continuarea până-n 2012, când vom vedea iarăşi lumina de la capătul tunelului: artificiile de la Praznicul Sfârşitului Lumii)

Am ramas uimit de cat de ignoranti si alienati sunt toti ziaristii si realizatorii de emisiuni TV cand e vorba de a discuta despre cauzele care au dus Romania (dar si restul lumii) in situatia in care este acum si unde o sa se ajunga.

Sunt uimit pentru ca pentru oricine cu capul pe umeri este atat de clar de vazut tot mecanismul care a dus la supra-indatorare, la stimularea unei economii artificiale si a supra-consumului si ca toate au o directie atat de clara incat prost sa fii sa nu intelegi ca se incearca ingenuncherea popoarelor lumii si pregatirea lor pentru o moneda globala si un guvern global care “va avea grija” mai bine ca guvernul nostru de treburile economiei si va avea grija ca sa nu mai intram in criza niciodata.

Fara a avea o viziune globala a ceea ce se intampla acum in Romania, este desigur o copilarie sa incerci sa dai explicatii. Am ramas uimit vazand-o pe sefa de la Oriflame, doamna Tatoiu, acuzand cu aroganta pe pensionari cum ca ei sunt de vina, toti cei care s-au prefacut ca muncesc in epoca comunista si l-au votat pe Iliescu dupa, nelasand sa se faca tranzitia de soc si in Romania ca in Polonia. M-a mirat ca o persoana care se doreste om de afaceri poate sa se perverteasca atat de mult si sa traga itele in favoarea lui Basescu si al PD-ului cu astfel de argumente aberante, incercand sa puna apa peste un foc care deja s-a transformat in incendiu de proportii.

Este greu insa chiar daca stii ce se intampla sa spui oamenilor ceea ce stii, deoarece lumea nu crede. Vorbeam cu un om batran, un pensionar inca lucid si destul de istet, discutam politica si economie la un praznic si cand am ajuns la dolari, am incercat sa ii explic ca americanii tiparesc dolarii pur si simplu, fara acoperire, ba chiar nu mai e nevoie sa ii tipareasca, pur si simplu ii tasteaza in calculatoar, asa cum cauti pe google introducand cateva cuvinte si apoi dai enter, americanii completeaza niste formulare pe calculator, scriu ce sume au nevoie, dau enter si “abracadabra” – avem bani. Nu m-a crezut batranul, era ferm convins ca eu ma insel: “banii trebuie sa aiba acoperire, dom’le, nu se poate altfel”. Am incercat sa il asigur ca stiu despre ce vorbesc, ca am cercetat problema si ca este un fapt recunoscut de toata lumea si binestiut, banii nu au acoperire. Dolarii sunt fictivi, nu exista bunuri, produse sau servicii care sa acopere dolarii, ci pur si simplu dolarii apar la bunul plac al bancherilor americani, deci acoperirea lor este pur la nivel de intentii, are o dimensiune filosofica, nu una fizica. V-am descris aceasta discutie a mea, pentru a sublinia cat de greu este pentru unii oameni sa accepte adevarul. Iar adevarul este atat de evident, incat si cei care il observa, nu le vine sa creada, spera totusi ca ce vad ei nu este adevarat. De ce? Pentru ca este infricosator. Intr-adevar este infricosator sa vezi cum o mana de nebuni planuiesc si faptuiesc toate cate le vedem si cate urmeaza sa vedem: foamete, manifestatii, revolutii, razboaie, etc. Poate ca asa a fost totdeauna in istorie, dar cu siguranta ca nu eram pregatiti ca tocmai noua sa ni se intample.

Noi tinerii de azi, ca si parintii nostri, am fost generatii de sacrificiu. Multi sperau ca copiii nostri sa aiba o soarta mai buna, sa traiasca in prosperitate, in pace, in liniste, sa se bucure de viata, sa aiba o casa a lor, un serviciu, sa aiba ce sa puna pe masa, sa poata merge in concedii, etc. Cum se vad lucrurile acum, copii nostri foarte greu vor avea parte de toate acestea, ba chiar viata lor se pare ca va fi sub zodia razboiului. Ca orice criza, si aceasta nu se va termina altfel decat printr-un mare razboi.

Poate ca sunt multi care se incrunta cand aud de razboi. Dar oare nu poate Dumnezeu sa schimbe lucrurile? De ce sa ne temem, de ce sa ne panicam, sa stam linistiti si sa bagam capul in nisip caci lucrurile se vor indrepta cumva. La urma urmei, traim intr-o societate europeana civilizata si prospera care are mijloace sa rezolve orice problema, si care isi iubeste cetatenii, indiferent din ce “soviet” sunt ei. Iata ca pe greci i-au salvat, ne vor salva si pe noi. Blah, blah, blah. Acestora le raspund: da, Dumnezeu poate schimba lucrurile, dar de ce le-ar schimba? Oare ne-am pocait noi? […]

“E dreptul oamenilor sa protesteze, esential ar fi ca cei care au introdus intre pensionari un grup predispus la violenta sa renunte la acest joc pentru ca e unul periculos”, a adaugat seful statului, precizand ca va discuta miercuri cu Guvernul (n.r. cu privire la programul de masuri), iar apoi va “sta si la dispozitia reprezentantilor pensionarilor, sindicatelor pentru a le putea da explicatii in cunostinta de cauza”.

Comentariul nostru: Saraca Romanie! Tara in care grupurile de pensionari disperati care au manifestat in toata tara sunt infiltrate de dusmanii poporului, aratati cu degetul de presedintele tarii… Meschina strategie, aceea de a pune disperarea oamenilor pe seama manipularilor politice. Cat cinism… Este clar ca presedintele fie este convins ca cine nu e de acord cu masurile si/sau cine e disperat social din cauza lor este un sabotor, un platit, un dusman, fie vrea sa ii convinga pe toti, prin propaganda, sa gandeasca in acesti termeni. Prin aratarea cu degetul catre categoria de pensionari invalizi ale caror dosare nu ar fi in regula, presedintele nu face decat sa atate o isterie si o declansare a operatiunii de vanare a tapului ispasitor. Cineva trebuie sa fie de vina pentru marasmul in care ne gasim, si, evident, acest cineva va fi intotdeauna omul slab si necajit, care nu poate sa tina conferinte de presa televizate, cu steagurile oficiale in spate si in prime-time.

  • Laura Cernahoschi (Voxpublica):

Cum taie spaniolii din salarii. De ce spun că preşedintele ne ia de proşti

Preşedintele se contrazice. În continuare.

Preşedintele ne spune că ajutoarele sociale trebuie să se îndrepte către cei care au cu adevărat nevoie de ele. Pe de altă parte, pensia minimă socială va scădea cu 15%, la fel cu celelalte pensii, ca să “nu apară discuţii care să se întindă până la revelion”. Deci, înţeleg că acei pensionari care au 350 de lei pe lună venit nu fac parte din categoria care are nevoie de sprijin social. Pe de altă parte, ne vorbeşte de procentele imense de pensionari pe caz de invaliditate din anumite judeţe: peste 30% în Bihor, etc. Ne vorbeşte de oameni care cumulează ajutoare sociale ajungând la venituri de peste 5.000 de lei. Înţeleg că aceste cazuri sunt, în mare, cunoscute. De ce nu se elimină aceste căpuşe sociale, acum?

Scăzând salariile cu 25%, preşedintele speră că în felul acesta vor fi daţi afară 25% dintre angajaţii de la stat, acolo unde sunt prea mulţi. În acest fel, angajaţii ar putea reveni apoi la salariul de acum, dintr-o anvelopă salarială scăzută per total cu 25%. Nu în spitale sau şcoli, unde şi aşa e deficit de personal, spune preşedintele. Deci, în spitale şi în şcoli, acolo unde nu pot fi daţi afară oameni, profesorii şi medicii (adică exact cei care au cele mai penibile salarii pentru pregătirea pe care se presupune că o au) nu vor avea posibilitatea să revină la salariul de acum. Revin la ideea că pensiile se vor reduce cu acelaşi procent, indiferent de cuantum: 15%, pentru a nu se declanşa discuţii. Dacă se poate aplica cu fermitate reducerea cu 15% a tuturor pensiilor, de ce nu se poate utiliza această fermitate şi pentru a impune scăderi mai echitabile ale pensiilor pentru cele mai vulnerabile categorii de pensionari?

Preşedintele spune că nu suntem în situaţia Greciei. Nu suntem, dar măsurile anunţate sunt mult mai dure decât cele anunţate în Grecia, şi îndreptate împotriva categoriilor sociale deja nedreptăţite: pensionari, profesori, medici. De ce? Modul în care preşedintele s-a eschivat de la întrebările lui Tolontan referitoare la clientelismul guvernului, cât şi la cele referitoare la o eventuală demisie a lui Boc, în cazul în care aceste măsuri vor eşua, ne demonstrează faptul că preşedintele ţine în braţe sistemul clientelar. A recunoscut că, fiind membru al clasei politice, se simte şi el responsabil. Dar responsabilitatea sa continuă şi acum, prin îngăduinţa cu care ridică din umeri în faţa probelor aduse de presă. Nu în ultimul rând, preşedintele spune că ştie de mult că statul e insuficient, că fondul de pensii nu se poate susţine. Ne întrebăm din nou: de ce nu a făcut conferinţa asta de presă mai demult?

Comisia Europeană propune să ne controleze ea bugetul

Sub pompoasa expresie guvernanta economica intarita la nivel european, Comisia a reusit sa prezinte miercuri propunerea de a supraveghea alcatuirea bugetelor statelor membre. Este o reducere clara a suveranitatii, insa este o idee care se cocea inca de anul trecut in mediul european, chiar inainte de criza din Grecia. Ea insa a oferit argumentul perfect in sustinerea puterii Bruxelles-ului asupra organizarii finantelor statelor membre, in sustinerea unei supravegheri fiscale, macro-financiare si privind reformele structurale. Comisia isi demonstreaza mana de fier ascunsa in manusa de catifea.

Băsescu, personal, nu se simte deloc rău în atmosfera care s-a creat de când a apărut la TV, joia trecută, la 18.00, să anunţe dezastrul produs de cei cinci ani de când e preşedinte-jucător. El a fost totdeauna omul crizelor. E în elementul său în orice cafteală de cartier, într-un port, într-o încleştare electorală. Această trăsătură l-a dus la victoriile politice de până acum. Detestă liniştea. Ei bine, pe zarva asta e mulţumit.

De o săptămână a scăpat de plictiseala de la Cotroceni. Cred că se distrează bine, dacă ar fi să ne luăm măcar după zâmbetele amuzate aruncate spre camerele TV. Părea vesel aducându-ne cele mai proaste veşti din acest deceniu. Totuşi, o îngrijorare are, şi faptul mi s-a confirmat cu ocazia unor noi intervenţii publice. Noroc că a prins obiceiul să iasă zilnic la presă şi să spună vrute şi nevrute. Cred că percepe criza mai mult ca pe un spectacol mediatic în care domnia străluceşte, e cap de afiş. Criza i-a dat prilejul să iasă în faţă, nu ne lasă să îl uităm. E fericit că face peste tot pagina întâi, că dă ştirea nr.1 la jurnalele teve, că e invocat în toate discuţiile românilor. Mulţi îl şi visează, pensionarii mai ales.

Are totuşi, cum spuneam, o mare grijă. Nu a milioanelor de nefericiţi care se văd dintr-o dată fără surse de trai, după ce – naivii – i-au dat votul crezând în promisiuni deşarte. Grija mare a lui Băsescu e să îşi facă jocul politic, adică să găsească vinovaţi, alţii decât el însuşi, aflat la putere încă din decembrie 2004. În ciuda apelurilor sale la solidaritate şi unitate, Băsescu este un dezbinator tipic şi de anvergură, căutător şi provocator neobosit de conflicte.

Are nevoie de ele ca de aer. Şi acum se joacă dexter cu focul, asmuţindu-i pe unii împotriva altora. Conform instinctului său politic puternic, identifică „duşmanul de clasă” şi îl arată cu degetul. Are nevoie să direcţioneze resentimentele şi temerile noastre pentru ziua de mâine asupra altcuiva. Pentru ca noi să nu gândim cumva că el ar avea vreo vină. Orice lider de factură populistă e obligat, pentru a supravieţui, să antagonizeze populaţia, să polarizeze societatea. Asta face parte din abecedarul său politic. E preocupat nu de ieşirea din criză, ci mai ales de cum să o exploateze în beneficiul propriu. Caută vinovaţi pentru ca lumea să vadă în el salvatorul situaţiei.

La celălalt capăt al ciclului vieţii stau bătrânii. E greu să-ţi imaginezi, ca tânăr, cum ai putea să te descurci cu un venit de nivelul celui pe care-l încasează lunar câteva milioane dintre concetăţenii tăi aflaţi la pensie. Majoritatea dintre noi avem părinţi şi mai ştim câte ceva. Dar ce nu ştim, pentru că e greu de înţeles până n-ajungi în pielea lor, e ce înseamnă să trăieşti cu sentimentul că ai devenit deja o povară pentru ceilalţi. E mai dureros, probabil, decât ne putem închipui să ajungi, după zeci de ani de muncă, să te întrebi dacă nu cumva ai trăit degeaba. Pentru că asta le transmitem azi celor în vârstă tratându-i ca pe nişte resturi de care ar fi mai bine să scăpăm. Pentru că ne costă prea mult.

E ca şi cum i-am considera vinovaţi că au îmbătrânit în loc să stea şi ei pe loc şi să producă în continuare. Asta le transmite azi guvernul Băsescu tăindu-le 15 la sută din pensii: nu meritaţi banii, aţi trăit degeaba! Iar asta doare poate cel mai mult. Acest mesaj care este unul de desolidarizare de propriul trecut.

Şi aşa, între nenăscuţii pe care am ajuns să nu ni-i mai dorim pentru că nu ni-i mai permitem şi de-mult-născuţii de care parcă abia aşteptăm să scăpăm, creşte un popor pentru care într-o bună zi, care nu-i deloc departe, a trăi se va reduce la a-ţi dori dispariţia celuilalt. Ca într-un joc cu suma nulă în care orice câştig deoparte înseamnă pierdere de cealaltă şi invers. În care viaţa ta nu mai încape de-a celuilalt, deci unul dintre voi va trebui să dispară.

Asta se întâmplă când guvernanţii înţeleg să facă economii tăind cinic legăturile care asigură ciclul şi perpetuarea vieţii, copii şi bătrânii.

Drama învăţătorilor: Cum arată un fluturaş de salariu redus cu 73% (FOTO)

Funeriu: Ameninţarea cu blocarea anului şcolar, o tentativă de dezbinare a societăţii (VIDEO)

Sectoare precum prestaţiile sociale, educaţia, turismul sau sănătatea sunt doar câteva domenii care ar funcţiona mai bine fără a fi nevoie de zeci de mii de funcţionari, spun specialiştii.

  • Money.ro:

Tănăsescu, FMI: Luna viitoare aflaţi dacă vă cresc şi taxele (VIDEO)

Tănăsescu ar putea fi următorul premier. Boc va demisiona după avizarea scrisorii de intenţie către FMI – surse (VIDEO)

Premierul știe că va urma catastrofa socială și a vrut să își salveze pielea, printr-un gest de operetă, în ultima clipă, numai că s-a opus Traian Băsescu. Mesajul acestuia către Boc, potrivit unor surse din PDL, a fost să mai aibă răbdare până se acumulează tensiuni sociale de proporții, pentru ca demisia guvernului să aibă, cu adevărat, rolul de supapă de refulare. Acest lucru se va petrece, cel mai probabil săptămîna viitoare, după ce actualul guvern va aviza scrisoarea de intenţie către FMI, în ședința specială programată la finele acestei săptămîni.

Cele mai mari șanse de a prelua șefia guvernului le are Mihai Tănăsescu, nu atît pentru faptul că a fost ministru de finanțe în guvernul Năstase, cât pentru cel că e soldatul credinicios 100% FMI, pe lîngă care reprezintă România de ani buni, scriu cei de la Inpolitics.ro

***

Asociaţia Accept a anunţat, joi, că ediţia GayFest din acest an va începe luni, 17 mai, de Ziua Internaţională de Luptă împotriva Homofobiei şi Transfobiei şi se va încheia sâmbătă, 22 mai, cu organizarea Marşului diversităţii. Potrivit Mediafax, la acesta va participa şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett. Accept precizează că cea de-a şaptea ediţie a GayFest 2010 va cuprinde o expoziţie foto şi text despre istoria persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) din Statele Unite, Marea Britanie şi Germania, filme de scurt metraj, cele mai vechi filme gay, precum şi workshop-uri de teatru, despre fotoreportaj şi de desen, un curs de dans, TRANS Cafe, un Quiz PUB, concert de pian, petreceri, o piesă de teatru şi marşul diversităţii.

Marşul Diversităţii se va organiza sâmbătă, între orele 17:00 şi 19:00. Plecarea este programată din Bulevardul Unirii (sensul de mers către Piaţa Constituţiei aproape de staţia de metrou Piaţa Unirii 1, capătul tramvaiului 32) către Piaţa Constituţiei şi cu sosire în Piaţa Izvor, aproape de staţia de metrou. Printre invitaţii speciali se numără Michael Cashman, membru în Comitetul Executiv al Partidului Laburist din Marea Britanie, Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Csaba Asztalos de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Jonathan Rosenzweig, Secretar II în cadrul Ambasadei Israelului la Bucureşti.

  • Ziuaonline:

Proiectul Roşia Montană merge mai departe… Cu garanţii în caz de catastrofă ecologică (VIDEO)

Institutul Cantacuzino poate produce din nou vaccin antigripal

***

  • Ziuaveche:

Guvernul Romaniei oficializeaza “Tinutul Secuiesc”

Una din Hotararile Guvernului Romaniei, privind aprobarea stemei comunei Ilieni, judetul Covasna, publicata in Monitorul Oficial, sustine ca unul din elementele respectivei steme, semnifica faptul ca respectiva localitate se afla la granita dintre “Tinutul Secuiesc si Tara Barsei”. Conform anexei 2 din hotarare, “Descrierea si Semnificatiile elementelor insumate ale stemei comunei Ilieni, judetul Covasna”, “borna de hotar semnifica faptul ca localitatea se afla la granita dintre Tinutul Secuiesc si Tara Barsei”. Hotararea, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 306, din 11 mai 2010, este semnata de premierul Emil Boc si de Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.

Rusia si Ucraina vor lua o pozitie comuna fata de problema transnistreana

Statele Unite pierd foarte multe date in urma atacurilor cibernetice, dar autoritatile nu reusesc sa faca fata situatiei. Mai mult de 100 de agentii spion incearca sa patrunda in sistemele computerizate din America. Desi sistemele sunt testate si scanate de nenumarate ori pe zi pentru a preintampina asemenea atacuri, autoritatile se declara depasite de viteza cu care aceste atacuri evolueaza si in incapacitate de a se apara impotriva lor. Pentagonul pregateste o noua strategie militara pentru razboiul cibernetic capabila atat de atac cat si de aparare, iar Senatul American incearca sa stabileasca daca atacurile cibernetice se pot cataloga drept acte de razboi, informeaza Reuters.

Statele Unite trebuie să se pregătească pentru un atac informatic de amploare, care ar putea provoca morţi şi distrugere în toată ţară în mai puţin de 15 minute, a avertizat fostul şef al serviciilor americane antiterorism Richard Clarke, citat de The Telegraph.

Clarke a avertizat că lipsa de pregătire a Americii pentru un atac terorist informatic poate duce la un “Pearl Harbour electronic”.

În avertismentul său, Clarke a prezentat un scenariu apocaliptic, în care problemele încep de la prăbuşirea uneia dintre reţelele Pentagonului. La scurt timp după aceea, companiile care asigură accesul la internet nu mai funcţionează, iar incendii şi explozii au loc la rafinării mari din Philadelphia şi Houston.

Defecţiunile la uzinele chimice provoacă nori letali de clor.
Controlorii de trafic aerian anunţă mai multe coliziuni în aer, iar garnituri de metrou se ciocnesc la New York, Washington şi Los Angeles. În peste 150 de oraşe se întrerupe alimentarea cu curent electric.

Zeci de mii de americani mor într-un atac comparabil cu detonarea unei bombe nucleare, în mai puţin de 15 minute şi fără ca vreun terorist sau soldat străin să intre pe teritoriul ţării, scrie Clarke în cartea sa, “Războiul informatic: Următoarea ameninţare la adresa securităţii naţionale”.


Categorii

Acordul cu FMI, Al treilea razboi mondial, Criza mondiala, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “CIFRE FARA OAMENI si luminita de la “praznicul Sfarsitului Lumii” (Stiri 12-14 mai 2010)

  1. In dec 2004 cand portocalii au preluat puterea, sistemul bugetar ave 800.000 de angajati carora staul le platea 19 miliarde lei.
    Azi sunt 1.400.000 angajati (in mare parte clientela politica) pt care se platesc salarii de peste 40 miliarde lei.

  2. Intrebam daca stiti despre noul egumen al manastirii Petru Voda, p. Petroniu. Stiu ca nu are legatura cu stirile de mai sus.
    Multumesc.

  3. “Era teribil acest popor cand isi scutura lanturile lui de fier – teribil ca varga lui Dumnezeu – si oare nu sunt toate popoarele asa? Blande si pacifice pe timp de pace, fizionomia bonoma, ochii sinceri, statura plecata de sarcina cea grea a vietii. Dar vezi-le in revolutie! Vezi profunzimea acelui suflet teribil care zacea sub masca bonomiei, vezi cum presupune, de nu stie, injuriile trecutului, vezi cum arunca lanturile mainilor sale in in fata stapanilor fara suflet. Si se tem stapanii fara suflet si-si dau averilae ca sa-si scape viata. Ci omul din popor nu vrea averile, degeaba le-ai umple cu aur, degeaba l-ai imbaca in matase. Painea ce i-ai luat-o de la gura copilului i-ai cantari-o in aur, lacrimile lui de venin si sudorile lui de sange i le-ai rascumpara cu surele margaritare ale Orientului, ci el nu vrea aurul si margaritarul tau, el vrea viata ta! – si cine ar gasi-o nedrept, cine rau? E o lege in natura care sa nu-ti dea drept, cand tu ucizi pe cel ce ti-a ars in foc strabunii tai, pe cel ce umple fantanile si raurile cu copilul sufletului tau? – Legile care compun fundamentul eticii chiar te te indreptatesc de a-i cere cat ti s-a luat, de-a face cat ti s-a facut; pentru ca numai asa se poate restabili echilibrul, dreptul pe pamant.
    Dar virtutea cere sa nu-l ucizi. Nimeni nu-i obligat sa fie virtuous, fiecine sa fie drept – si cand sentinta acestui drept nu gaseste calau, fa-te singur calaul ei.
    Un om de ucis, o litera necitita; un oras de ars, o pagina de intors – iata cartea de legi a revolutionarilor, a dreptatii lui Dumnezeu.”

    Eminescu Viata – Zoe Dumitrescu Busulenga – pag.141
    Editura Nicodim Caligraful – Manastirea Putna 2009

  4. @ Daniil A.:

    Da, am aflat si noi, confirmam. Staretul (egumenul) manastirii Petru-Voda, dorit de parintele Justin, este parintele Petroniu.

  5. O mica observatie: nu stiu daca v-a sarit in ochi (si asta mi se pare tipic reactie romaneasca a ultimilor 20 de ani… poate o fi si mai demult, nu stiu, ca eram mica pe vremea aia, inainte de 90)dar in loc ca majoritatea populatiei (nu zic toata)sa se unifice in fata acestor masuri aberante, ceea ce observ pe diverse blogg-uri dar si in realitate este ca s-au creat de fapt diviziuni inca si mai mari! De exemplu, treaba asta cu pensionarii: toata lumea, bugetara si mai tinara de 50 de ani, face spume la gura, vorbind de “puturosii” astia batrini care au mincat o vaca grasa la dejun si un porc mare la prinz pe timpul lui Ceausescu, acesti comunisti nenorociti care n-au muncit, care au iesti repede, repede la pensie si care acum maninca degeaba pe spatele nostru de bugetari care muncim si facem si dregem!! Cred ca este inutil sa mai intru in detalii despre cumplitul ne-adevar al acestor spuse, despre fantastica nedreptate care li se face acestei generatii cu adevarat de sacrificiu (din care numai un procent mic a facut parte din Partid si a avut functii de conducere), aceasta generatie din care sint exclusi taranii care odata au fost deposedati de paminturi fortati sa munceasca la colectiv ca apoi sa li se dea o pensie de mizerie…chiar, astora de unde le mai tai 15% ca au pensii de 2-3 milioane adica de 50 de euro? Sau oamenilor cu facultate, ingineri, profesori (da, profesori Basesculeee!!) care au muncit si care au facut posibil ca ROmania sa aiba in 90 a 2- industrie a otelului din Europa si prima de aluminiu, sa aiba fabrica de avioane suficient de competitive ca sa exporte la arabi, industrie a petrolului si a constructiilor care a construit infrastuctura pe aceasta linie in Arabia Saudita, in Yemen, in Siria si Libia, inainte de 90, flota navala, a 5-a ca marime din lume, o agricultura care a platit in numai 6-7 ani (cam din 1982 Ceausescu s-a decis ferm pentru plata datoriilor si a inceput sa indrepte majoritatea productiei catre export)mai mult de jumatate din datoria pe care o aveam (ceva total de domeniul SF la ora actuala). Pai cu cine credeti voi ca s-ar fi facut toate astea? Voi astia care ii balacariti pe oamenii cu sacose, imbracati prost, si care isi dramuiesc pensia de pe o luna pe alta, pensionarii care isi platesc intretinerea constiincios cu toate ca au pensie de 5 milioane, in timp ce indivizi care “muncesc” cu salarii de 30 de milioane au datorii uriase la intretinere.. deci intreb:cu cine s-a facut tot ceea ce s-a facut pe timpul lui Ceausescu, cu puturosi, cu prosti si cu hoti???? Si dupa ce au ajuns de au muncit o viata intreaga s-au trezit cu dubla indignitate pe de oparte, de a vedea toata acea infrastructura (industriala, agrara, etc) la care au lucrat 50 de ani disparind in praful vintului in 5 ani, si pe de alta, sa ajunga sa li se spuna acum de niste tzisti- bisti, cu muci la nas sau chiar de confrati romani cu mintea cit o pasarica, ca sint o “povara”.

    Imi cer scuze pentru acest mesaj dar l-am scris avind tot timpul in fata ochilor pe parintii mei si mai ales pe maica-mea care traieste si care ca inginer agronom a muncit pe brinci pe timpul lui Ceausescu.

  6. SI inca ceva! Discutam cu colegii greci si spanioli de aici. Pe nici unul nu am auzit sa vorbeasca in halul asta despre pensionari. Pe unii din greci i-am mai auzit zicind cite ceva despre cei care lucreaza in sectorul public dar, la o adica daca se face greva si se fac demonstratii TOATA LUMEA (adica din orice zona privat sau stat) va fi acolo. Pe nici unul dintre ei nu i-am auzit sa vorbeasca asa cum vorbesc romanii nostri. Pe nici unul nu i-am auzit sa preia papagaliceste spusele unui guvern execrabil si sa le reproduca si sa le foloseasca impotriva conationalilor lor cu frecventa si cu amploarea pe care o fac ai nostrii.

    Oare cit de prosti sintem??? Imi cer scuze, din nou, pentru aceasta afirmatie…dar nu-mi vine altceva pe buze. Chiar asa, am ajuns sa ingurgitam golaniile si cinismul unui basescu si sa le integram in constiinta noastra ca argumente????? Este incredibil!!!!!!!!!!!!! Nu pot sa spun ca “ne meritam soarta”, pentru ca in acest popor sint destui oameni care chiar nu merita asa ceva, dar cei care “pun botul” in sensul asta chiar “si-ar merita soarta”.

  7. http://www.chiazna.ro/663/cum-de-s-a-ajuns-aici-si-unde-o-sa-se-ajunga?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+GigelChiazna+%28Gigel+Chiazna+-+Blog%29

    Am ramas uimit de cat de ignoranti si alienati sunt toti ziaristii si realizatorii de emisiuni TV cand e vorba de a discuta despre cauzele care au dus Romania (dar si restul lumii) in situatia in care este acum si unde o sa se ajunga.

    Sunt uimit pentru ca pentru oricine cu capul pe umeri este atat de clar de vazut tot mecanismul care a dus la supra-indatorare, la stimularea unei economii artificiale si a supra-consumului si ca toate au o directie atat de clara incat prost sa fii sa nu intelegi ca se incearca ingenuncherea popoarelor lumii si pregatirea lor pentru o moneda globala si un guvern global care “va avea grija” mai bine ca guvernul nostru de treburile economiei si va avea grija ca sa nu mai intram in criza niciodata.

    Fara a avea o viziune globala a ceea ce se intampla acum in Romania, este desigur o copilarie sa incerci sa dai explicatii. Am ramas uimit vazand-o pe sefa de la Oriflame, doamna Tatoiu, acuzand cu aroganta pe pensionari cum ca ei sunt de vina, toti cei care s-au prefacut ca muncesc in epoca comunista si l-au votat pe Iliescu dupa, nelasand sa se faca tranzitia de soc si in Romania ca in Polonia. M-a mirat ca o persoana care se doreste om de afaceri poate sa se perverteasca atat de mult si sa traga itele in favoarea lui Basescu si al PD-ului cu astfel de argumente aberante, incercand sa puna apa peste un foc care deja s-a transformat in incendiu de proportii.

    Este greu insa chiar daca stii ce se intampla sa spui oamenilor ceea ce stii, deoarece lumea nu crede. Vorbeam cu un om batran, un pensionar inca lucid si destul de istet, discutam politica si economie la un praznic si cand am ajuns la dolari, am incercat sa ii explic ca americanii tiparesc dolarii pur si simplu, fara acoperire, ba chiar nu mai e nevoie sa ii tipareasca, pur si simplu ii tasteaza in calculatoar, asa cum cauti pe google introducand cateva cuvinte si apoi dai enter, americanii completeaza niste formulare pe calculator, scriu ce sume au nevoie, dau enter si “abracadabra” – avem bani. Nu m-a crezut batranul, era ferm convins ca eu ma insel: “banii trebuie sa aiba acoperire, dom’le, nu se poate altfel”. Am incercat sa il asigur ca stiu despre ce vorbesc, ca am cercetat problema si ca este un fapt recunoscut de toata lumea si binestiut, banii nu au acoperire. Dolarii sunt fictivi, nu exista bunuri, produse sau servicii care sa acopere dolarii, ci pur si simplu dolarii apar la bunul plac al bancherilor americani, deci acoperirea lor este pur la nivel de intentii, are o dimensiune filosofica, nu una fizica. V-am descris aceasta discutie a mea, pentru a sublinia cat de greu este pentru unii oameni sa accepte adevarul. Iar adevarul este atat de evident, incat si cei care il observa, nu le vine sa creada, spera totusi ca ce vad ei nu este adevarat. De ce? Pentru ca este infricosator. Intr-adevar este infricosator sa vezi cum o mana de nebuni planuiesc si faptuiesc toate cate le vedem si cate urmeaza sa vedem: foamete, manifestatii, revolutii, razboaie, etc. Poate ca asa a fost totdeauna in istorie, dar cu siguranta ca nu eram pregatiti ca tocmai noua sa ni se intample.

    Noi tinerii de azi, ca si parintii nostri, am fost generatii de sacrificiu. Multi sperau ca copiii nostri sa aiba o soarta mai buna, sa traiasca in prosperitate, in pace, in liniste, sa se bucure de viata, sa aiba o casa a lor, un serviciu, sa aiba ce sa puna pe masa, sa poata merge in concedii, etc. Cum se vad lucrurile acum, copii nostri foarte greu vor avea parte de toate acestea, ba chiar viata lor se pare ca va fi sub zodia razboiului. Ca orice criza, si aceasta nu se va termina altfel decat printr-un mare razboi.

  8. îndemnul la rugăciune unde este? sau poate mi-a scăpat mie linkul. 🙂 că altfel nu ne deosebim de cei care continuă să scoată în evidență tot ce e mai rău.

    Doamne ajută!

  9. @ humoreanul:

    Fratioare drag, altceva decat sa critici si sa cartesti mai stii? Daca ar fi o concordanta intre vorbe si fapte la fratia ta, ne-am astepta la ceva mai evidente roade vazute si in interventiile ale duhovniciei fratiei tale, ale rugaciunilor, pocaintei si smereniei prin care plinesti si neputintele noastre, ale celor mai pacatosi.

    “Linkul” il gasesti in toate celelalte postari ale noastre de pe pagina principala si in recomandarile anterioare de aici de la categoria “Pagini ortodoxe”. Cand e vorba de STIRI, sunt doar stiri. E asa greu de inteles? Sau cand gandul rau, de banuiala si de judecata, ne sta in cale, nu mai putem vedea nici lucrurile simple?

    Hristos S-a inaltat!

  10. Va rog frumos, sa-mi spuna si mie cineva ce inseamna EGUMEN?Ajutor de staret sau staret?Exista acest rang de EGUMEN (in intelesul de “ajutor de staret”) in Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mânăstirilor ?

  11. humoreanul,
    Se presupune ca unui crestin nu-i trebuie indemn la rugaciune. O face ca il indeamna Duhul.Nu poate altfel duhul lui.
    Raul nu are nevoie sa fie scos in evidenta, iese singur, ca nu poate dracul sa stea ascuns, il impinge mandria si prostia in fata.
    Iertati-ma, dar cum vreti sa nu reactionam cand ni se lasa parintii muritori de foame, iar noi avem la randul nostru copii de crescut?

    P.S. Si inca ceva, care nu este numai pt dumneavoastra – zicea cineva ieri:
    Hristos este cu noi si nimeni impotriva noastra! Nimic mai neadevarat.
    Tot iadul (si oamenii care slujesc dracilor) sunt impotriva noastra.

  12. @ioana

    e adevărat ce zici pana la un punct; dar sunt unii care au nevoie de indemn.

    @admin

    Daca ar fi o concordanta intre vorbe si fapte la fratia ta, ne-am astepta la ceva mai evidente roade vazute si in interventiile ale duhovniciei fratiei tale, ale rugaciunilor, pocaintei si smereniei prin care plinesti si neputintele noastre, ale celor mai pacatosi.

    Frate, cum m-a invatat pe mine duhovnicul, poate pentru pacatele mele, ma ocarasti. Nu-i bai. Eu te iert si Domnul sa te ierte. Si, frate admin, iti spun un lucru si ti-l pot demonstra in particular cand vrei matale, apropos de faptele mele: am un blog crestin ortodox din care matale ai citat mult, ai dat si linkuri si inca mai dai si citezi uneori. Acolo sunt faptele mele. Daca ma vezi pe mine cu un alt duh acum, nu-i bai, facem rabdare. Trece ispita. Sunt vremuri grele.

    Domane ajuta!

  13. Am fost ieri de Praznicul Inaltarii Domnului la Manastirea Antim. Asi vrea sa va redau (din memorie) cateva indemnuri pe care Pr. Mihail le-a rostit la sfarsitul Sf. Liturghii, dupa predica, ceva ce cred ca este bine sa stie cat mai multa lume. A spus cu glas puternic ca NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA SUNTEM ROMANI, ca nu suntem cu nimic mai prejos decat alte neamuri, ca avem o istorie mareata si niste inaintasi ilustri, care si-au dat chiar viata pentru ca neamul si credinta ortodoxa sa dainuie peste veacuri. A spus ca trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu pentru stramosii nostri iubitori de neam si tara, si ca trebuie sa-i avem ca exemplu in viata noastra. A mai zis ca Dumnezeu a incercat neamul romanesc de multe ori de-a lungul timpului, si ca prin aceste incercari Dumnezeu ne-a smerit. A mai spus ca saracia in care traiesc romanii astazi, este si ea o incercare pentru trezirea si intoarcerea noastra la credinta de care ne-am indepartat. Sper sa fi redat cat mai fidel spusele parintelui Mihail.

    P.S. Sa nu treceti grabiti peste articolul lui Gigel Chiazna de mai sus: „Cum de s-a ajuns aici si unde o sa se ajunga”. Cititi-l! Merita! Reuseste sa explice concis, clar si pe intelesul tuturor, situatia in care ne aflam

  14. Am facut o scanare, asa de sus, la diverse blogg-uri ale articolelor enumerate aici. Observ ca “mamaliga” incepe sa se umfle. IN general, comentariile belicoase se reduceau, pina acum, la gluma buna sau proasta romaneasca si citeva injuraturi. Tonul a inceput sa-si piarda din gluma….si mai observ ca sint foarte comentate comentariile “inspirate” ale lui basescu, ele au provocat foarte multa revolta, adica au pus gaz pe foc.

    NU stiu cit de incet sau repede se umfla aceasta mamaliga, dar cred ca inca doua taieri de pensii/salari, si vre-o citeva iesiri la rampa a celui care se numeste presedinte si s-ar putea sa iasa cu singe. Parc-as urmari un film despre “cum sa enervam un popor/populatie greu de enervat”.

    Nu stiu dar parca nu mai reusesc sa ma dezlipesc de stirile de pe internet zilele astea cu toate ca am altele de facut…

  15. @ Humoreanul:

    Poate stiu confratii mei de aici despre ce blog e vorba, eu, care is pe aici acum de serviciu in marea fuga, nu stiu si te rog sa ma ierti, dar nu ma refeream anterior la ce scrii pe blog, ci la atitudinea pe care o ai fata de noi aici, acum. Sincer, nu cred ca ar trebui sa te simti ocarat. O autentica smerire inseamna si asumarea unei greseli sau a unei patimi. Dar daca nu e constientizata, zicem si noi ca tine, nu-i bai, asta e… Insa e putin cam deranjant sa vezi ca cineva iti vaneaza in permanenta greselile parute sau reale si iti scrie mereu in spirit de banuiala sau de malitiozitate. Chiar nu-si au locul insinuarile astea rautacioase si nedrepte la un om care pune pret pe rugaciune, crede-ma. Putina introspectie nu ar strica. Dar daca crezi ca asta e ocara, chiar iarta-ne si mai bine ne vedem fiecare de drum, cum stim, inainte.

    … si Hristos chiar S-a inaltat pentru a ne ridica si pe noi la cele de sus! 🙂

  16. @ humoreanul:

    Chiar m-ai facut curios, dupa stil nu reusesc sa-mi dau seama ce blog ai… 🙂 Oricum, indiferent de relatiile personale, ce gasim bun noi oricum recomandam. Inclusiv de la unii care ne tin de rau destul de tare. Doamne, ajuta!

  17. @ deannadurbin:

    Da, exact asta este filmul. Eu zic sa ne si dezlipim de internet din cand in cand si sa ne si pregatim, sa facem ce e de facut, cat inca este ziua si pana nu s-a lasat de tot intunericul.

  18. @admin.
    Corect!!

    Am cam pierdut timpul in ultimile zile cu lucrurile astea si pina la urma, apa trece, pietrele ramin….daca au greutate.

  19. @admin:

    Multumesc. Dar m-am gandit sa fac un mic rezumat pentru cei care nu au timp sa asculte intreaga predica, sau pentru cei care nu stiau unde sa o gaseasca.

  20. @admin:

    poti sa stergi comentariul meu de mai sus de mai sus. E in plus! Am vazut pe blogul Pr. Mihai ca inregistrarea despre ceea ce aminteam eu, este postata separat: Cuvânt despre cinstirea Eroilor și a neamului românesc. Scuze!

  21. Off Topic

    Inca o nedreptate facuta de IPF Daniel, pe vremea cand era in campanie electorala pentru scaunul patriarhal. Una din multele.

    http://boddyca.wordpress.com/2010/05/15/cum-ni-l-a-furat-noua-vrancenilor-patriarhul-daniel-pe-sfantul-varlaam-motoc/

    Doamne ajuta!

  22. Circula un mesaj pe youtube [ zic youtube fiindca hi5 / facebook sau altele eu nu am .. ].
    Il voi reda integral :

    ” MIERCURI, 19 MAI 2010, va fi cel mai mare protest de dupa ’89 incoace ..ORA 9 a.m. PIATA VICTORIEI sunt asteptati peste 40.000 de oameni .ROMANI,veniti cu ce aveti pe acasa SA DAM HOTII JOS .Constanta , Timisoara , Iasi , Sibiu , Arad si-au anuntat prezenta studenti , politisti , pensionari revolutionari..CINE E CU NOI SA DEA MESAJUL MAI DEPARTE si DOAMNE AJUTA ! NE VEDEM PE 19 MAI ORA 9, IN PIATA VICTORIEI, BUCURESTI. Dati acest msj mai departe: mess, facebook, skype,hi5,siteuri cu trafic mare ! ”

    Pot spune un lucru. Stati cuminti si nu fiti nebuni. Asta vor .. chiar trebuie sa ascultam de ei pana la final ? Stati pe treaba voastra ! Nu va angrenati in jocurile lor revolutionare, gen ce a fost in Moldova anul trecut.

    @ admin: daca ati auzit si voi de acest msg, faceti cumva o antireclama.

  23. Observatie: Am vazut de ceva timp pe unele site-uri (sa nu le dau numele pentru ca au iz ortodox) o anume tendinta spre scenarii si retete de actiune de genul: ce facem daca ni se impune cip-ul? ce facem daca vine al 3-lea razboi mondial? ce facem daca…? Si se vine si cu retete….murim, fugim in munti, invatam sa mulgem capra si sa sapam via, ne parasim nevasta necredincioasa, etc, etc, la care se adauga o serie de declaratii pline de avint despre cum X sau Y o sa refuze sa se supuna sistemului si o sa faca una si alta…NU stiu, dar mie nu-mi plac lucrurile astea…miros pe de o parte a laudarosenie dar pe de alta parte, mai grav, se induce ca ideea ca la asa ceva exista un anumit tipar de reactie sau o anume solutie “paminateasca”, un anumit algoritm de genul: 1.inveti sa mulgi vaca si sa dai la sapa 2. te retragi la tara 3. iti dascalesti sotia/sotul ca sa-ti accepte “solutia”, etc,etc. Mi se pare cel putin hilar…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare