G.K. Chesterton – Despre eufemismele malefice. Un text profetic despre cum se promovează răul și inacceptabilul sub masca binelui

Cineva mi-a trimis o carte despre Parteneriatul Civil; astfel numit deoarece oamenii care se înhamă la el nu sunt căsătoriți și vor înceta, foarte repede, să fie parteneri. Nu am nici o intenție să discut aici acest proiect colonial destul de imatur. Voi spune doar că este înțesată de subtitluri și de alte declarații despre generația în plină ascensiune și despre revolta tinerilor. Și mi se pare extrem de amuzant că, exact când generația în plină ascensiune se laudă că nu este sentimentală, exact când vorbește despre cum este ea foarte științifică și sociologică – chiar în acel moment toată lumea pare să fi uitat complet care a fost utilitatea socială a căsătoriei și să fi început să gândească numai și numai în termeni sentimentali. Scopurile practice menționate drept primele două motive ale căsătoriei, în slujba de căsătorie anglicană, par să fi ieșit cu totul din raza vizuală a unora, care vorbesc ca și cum acestea nu ar fi nimic altceva decât o variantă foarte sălbatică a celui de-al treilea scop, care ar putea să fie numit unul relativ romantic. Și asta, dacă vreți, se dorește a fi o emancipare din sfera sentimentului și a romantismului victorian.

Însă aduc în discuție această chestiune ca fiind una dintr-o lungă listă, și încă una care ilustrează o contradicție chiar mai curioasă cu privire la această pretenție modernă. Ni se spune fără încetare că această generație în ascensiune este foarte francă și liberă, și că esența ideii ei sociale este franchețea și libertatea. Acum, eu nu mă tem deloc de franchețe. Lucrul de care mă tem este fluctuanța. Și există un adevăr în vechea legătură proverbială dintre ceea ce este fluctuant și ceea ce este fals. Regăsim chiar în titlurile și în terminologia de acest fel un element de falsitate care merge până la saturație. Totul trebuie să fie numit drept ceea ce nu este; așa cum vedem în cazul exemplului edificator al Parteneriatului Civil. Totul trebuie să fie recomandat publicului printr-un soi de sinonim care este, în realitate, un pseudonim. Este un talent care se potrivește foarte bine epocii campaniilor electorale, a publicității și a titlurilor de ziar; dar orice altceva s-ar putea spune despre această epocă, aceasta nu prea este, cu siguranță, o epocă a adevărului.

Pe scurt, acești prieteni ai francheței se bazează, aproape în întregime, pe eufemism. Își introduc ereziile oribile sub nume noi și atent alese pentru a suna măgulitor; la fel cum Furiile erau numite Eumenide. Numele sunt întotdeauna lingușitoare; numele sunt întotdeauna prostii. Numele Controlului Natalității, de exemplu, este o prostie în stare pură. Toată lumea a practicat, dintotdeauna, controlul natalității; chiar și atunci când oamenii se purtau într-un mod atât de paradoxal încât îi permiteau procesului să se finalizeze printr-o naștere. Toată lumea a știut, dintotdeauna, despre controlul natalității, chiar când acesta a luat forma sălbatică și de neconceput a controlului de sine. Întrebarea aflată în discuție privește diferite forme de prevenție a nașterii; și nu o voi discuta aici. Dar, dacă aș discuta-o, i-aș spune pe numele adevărat. Același principiu se aplică și unui mai vechi ciob sentimental foarte drag celor franci și liberi: expresia „Iubire Liberă”. Și aceasta este un eufemism; adică, este refuzul unor oameni de a spune ceea ce vor să spună. În acest sens, este imposibil să împiedici iubirea să fie liberă, însă problema morală pusă pe tapet privește nu pasiunile, ci voința. Sunt multe alte exemple care pot ilustra acest soi de ficțiune politicoasă; aceste deghizări respectabile adoptate de cei care se burzuluiesc, mereu, împotriva respectabilității. În viitorul imediat probabil că vor fi și mai multe. Nu pare să existe nici un fel de limită necesară care ar putea să limiteze procesul; și oricât de departe poate să meargă anarhia eticii, ea poate fi mereu însoțită de acest curios și pompos ceremonial. Tânărului sensibil din viitor nu i se va cere niciodată să accepte Falsificarea drept Falsificare. Va fi foarte ușor să o numească Homeografie sau Asimilare-Scriptică sau într-un alt fel care le va sugera, celor simpli sau celor superficiali, că nu s-a întâmplat nimic altceva în afară de un fel de socializare sau de unificare a scrisului de mână al mai multor indivizi. Nu ar trebui, precum mai onestul dl Fagin (contrabandist din romanul „Oliver Twist”, n.tr.), să-i învățăm pe băieței să fure din buzunare; deoarece dl Fagin devine mult mai puțin onest atunci când se transformă în Profesorul Faginski, marele sociolog de la Universitatea din Jena. Însă ar trebui să numim furtul din buzunare cu un nume care implică transferul a ceva; nu îmi amintesc, pe moment, cuvintele grecești nici pentru buzunar, nici pentru batista de buzunar. Cât despre justificarea socială a crimei, aceasta a început deja; și cei mai onești gânditori ar face bine să înceapă imediat să se gândească la un nume drăguț și inofensiv pentru aceasta.

Argumentul pentru crimă, bazat pe relativismul modern și pe etica evoluționistă, este cât se poate de copleșitor. Nu există nici unul dintre noi care să arunce o privire spre cercul său social fără să recunoască vreo persoană vorbăreață sau vreun personaj social plin de energie a cărui dispariție, fără nici un fel de pompă sau adio, ar fi un eveniment luminos pentru noi toți. Și nici nu este adevărat că o astfel de persoană este periculoasă doar pentru că exercită puteri legale sau sociale nedrepte. Problema este adesea pur psihologică, și nu este nici în cea mai mică măsură legală; și nici un fel de emancipare legislativă nu o va rezolva. Nimic nu o va rezolva, în afară de introducerea acelei noi forme de libertate pe care vom cădea de acord s-o numim, poate, practica Scăderii Sociale. Sau, dacă ne place, putem modela noul nume după celelalte nume pe care le-am pomenit. Putem s-o numim Controlul Vieții sau Moarte Liberă; sau în orice alt fel care are la fel de puțină legătură cu problema morală precum Parteneriatul Civil are de-a face atât cu ideea de parteneriat, cât și cu ideea de căsătorie (religioasă sau civilă, n.tr.).

În orice caz, refuz, în mod respectuos, să fiu impresionat de pretenția la candoare și la realism pe care o emit bărbații, femeile și mișcările din acești ani. Mi se pare că aceasta nu este deloc epoca temerarității, ci doar epoca publicității; care poate fi descrisă mai bine drept precauția care face un mare tam-tam. O mare parte din greșeală provine din dublul înțeles al cuvântului publicitate. Deoarece publicitatea este, la rândul ei, un eufemism sau un termen evaziv cât se poate de tipic. Publicitatea nu înseamnă să revelezi viața publică în interesul spiritului public. Înseamnă doar să lingușești afaceri private în interesul unor persoane private. Înseamnă să faci complimente în public; dar nu înseamnă să critici în public. Am fi, cu toții, foarte surprinși dacă am ieși pe ușa casei într-o dimineață și am vedea o adunare pe o parte a străzii strigând: „Folosește laptele de la Miggle; E, practic, smântână pură”, și o adunare pe cealaltă parte a străzii cu pancarte pe care ar scrie: „Nu folosi laptele de la Miggle; e aproape apă chioară.” Lumea modernă ar fi foarte supărată dacă mi s-ar permite să ridic un panou luminos pe care mi-aș exprima opinia foarte precisă vizavi de vinul portughez colonial lăudat pe panoul luminos de peste drum. Toată această publicitate poate să aibă o legătură cu libertatea comerțului; dar nu are nici o legătură cu libertatea adevărului. Publicitatea trebuie să fie laudă, iar lauda trebuie să ia, într-o anumită măsură, forma eufemismului. Trebuie să pună problema într-o formă mai blândă și mai inofensivă decât ar putea fi pusă, indiferent cât de mult ar părea acea blândețe că zbiară prin megafoane sau că aruncă scântei prin titluri și sloganuri. Și exact așa cum acest gen de eschivare zgomotoasă este folosit pentru a pune într-o lumină bună vinul prost sau laptele prost, este folosit și pentru a pune într-o lumină bună moralitatea proastă. Când cineva dorește să pornească un război social împotriva a ceea ce toți oamenii normali au privit drept o decență socială, primul lucru pe care-l face este să găsească vreun termen artificial care să sune relativ decent. Nu are mai mult curaj să pună viciul față în față cu virtutea decât are curaj omul de publicitate obișnuit să prezinte berea drept arsenic. Inteligența lui, așa cum este ea, este în întregime o inteligență comercială, și prin aceasta o inteligență pe de-a-ntregul convențională. Este un patron de magazin care decorează vitrina magazinului; este, cu siguranță, exact opusul unui rebel sau al unui răsculat care sparge vitrina magazinului. Fie și din acest motiv, rămân rece și refuz să mă înclin în fața Parteneriatului Civil și a cărții care vorbește cu atâta venerație despre Revolta Tinerilor. Deoarece acest soi de revoltă mi se pare a fi doar o revoltă de dragul revoltei; și cu siguranță nu mi se pare a fi deloc realistă. Cu pasiunile care sunt specifice tinereții toți simpatizăm; cu suferința care se naște adesea din loialitate și din datorie cu toții simpatizăm într-un grad chiar mai mare; dar nimeni nu are de ce să simpatizeze cu experți în publicitate care aleg expresii plăcute urechii pentru lucruri neplăcute; iar eu, unul, prefer grosolonia limbajului părinților noștri.

Fragment din Come to Think of It, XIX.

Fragmentul face parte din antologia Dacă Dumnezeu nu ar exista, apărută de curând la Editura Contra Mundum.

Traducerea este semnată de Cătălin Sturza, iar volumul este prefațat de Joseph Pearce – cel mai cunoscut specialist în opera lui G.K. Chestertnon pe plan internațional, la ora actuală.

Puteți comanda volumul online de pe site-ul Editurii Contra Mundum, de la acest link.