MACEDONIA, UN NOU KOSOVO? Factiunile albaneze au deschis un nou front in BALCANI. Rusia si Occidentul se invinovatesc reciproc

16-05-2015 6 minute Sublinieri
Foto: adevarul.ro|AP

Foto: adevarul.ro|AP

În urmă cu două săptămâni, un tânăr de 24 de ani a intrat într-o secţie de poliţie, strigând „Allahu Akbar!“ şi a deschis focul, ucigând un poliţist şi rănind alţi doi. La rândul lui a fost ucis de poliţie. În cursul weekendului, opt poliţişti au fost ucişi, împreună cu 14 suspecţi de terorism, într-un schimb de focuri violent. O altă zi din Siria sau din Irak?, se întreabă „Foreign Affairs“. Nu, acest lucru s-a întâmplat în inima Europei.

Primul atac, cel realizat de un tânăr de 24 de ani, a avut loc în Zvornik, un oraş din partea sârbă a Bosniei. Acesta a fost un moment şocant care a adus aminte de influenţa potenţială a islamismului radical, mai ales pe fondul creşterii organizaţiei teroriste Statul islamic. Doar un număr mic de bosniaci au fost radicalizaţi, şi un număr şi mai mic au plecat să lupte în Siria şi în Irak. Însă, în Balcanii încă divizaţi, nu e nevoie de mulţi extremişti să destabilizezi o ţară, notează „Foreign Affairs“.

O influenţă negativă în regiune o are şi Moscova, nu doar islamismul extremist

Islamismul radical nu este singura ameninţare în regiunea în care s-au investit milioane de dolari şi multă muncă din partea Washingtonului şi a partenerilor săi europeni. În pragul unei confruntări cu Occidentul, din cauza Ucrainei, Rusia şi-a intensificat rolul acolo, făcând apel la solidaritatea ortodoxă slavă. Moscova şi-a anunţat susţinerea pentru guvernul din Macedonia, unde a avut loc al doilea incident armat, în care au murit opt poliţişti şi 14 suspecţi de terorism.

Guvernul macedonean a descris lupta din Kumanovo, orăşel aflat la graniţa cu Serbia şi Kosovo, drept „un conflict cu unul dintre cele mai periculoase grupări teroriste din Balcani“. 

Cu Macedonia care se confruntă cu o posibilă implozie, cu Bosnia care se află în cel mai agitat moment de după război şi cu Kosovo care este martor la un exod în masă al cetăţenilor care vor să scape de guvernul corupt, Balcanii se află pe marginea prăpastiei.

Cine a pierdut Balcanii?

O alunecare spre radicalism şi chiar revolte inter- şi intra-etnice, fie alimentate de Rusia, fie de islamism, este foarte plauzibilă. În timp ce se petrec aceste evenimente, diplomaţii europeni şi americani vor fi forţaţi, într-un final, să răspundă la o întrebare: Cine a pierdut Balcanii?

La fel ca în cazul războaielor din fosta Iugoslavie, Washingtonul şi Bruxelles-ul e posibil să se acuze unul pe celălalt. De fapt, vina va fi împărţită. Nici criza din Ucraina, nici cea din Orientul Mijlociu nu sunt un alibi suficient pentru lipsa de atenţie a Occidentului.

Adevărul este că destabilizarea din Balcani reprezintă o ameninţare mai mică decât agresiunea lui Putin sau barbarismul Statului Islamic. În regiune nu există arme nucleare, terorismul sinucigaş este, până acum, extrem de rar. Şi, mai mult, spre deosebire de Ucraina sau de ţările din Orientul Mijlociu, chiar şi cele mai separatiste ţări din sud-estul Europei încă împărtăşesc o orientare strategică, susţinând aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

Însă, în loc să se folosească de această fundaţie pentru a depăşi obstacolele şi a ajuta integrarea în NATO şi UE, Occidentul a permis acestor ţări ale regiunii să alunece în întuneric. Washingtonul a predat, prematur, responsabilitatea Balcanilor către UE, care, tot prematur, a predat responsabilitatea liderilor regiunii. Politicienii locali şi-au consolidat reţelele de afaceri, au cooptat sau intimidat presa şi n-au implementat reformele necesare.

Busculadă în Macedonia

Candidată la aderarea la UE de zece ani, această fostă republică ex-iugoslavă se confruntă cu o gravă criză politică, care opune de mai multe luni principalele formaţiuni slave — opoziţia de stânga acuzând puterea conservatoare de corupţie şi interceptarea convorbirilor telefonice în cazul a peste 20.000 de persoane, între care politicieni, jurnalişti sau lideri religioşi.

Deteriorarea situaţiei sporeşte temerile că lucrurile ar putea scăpa de tot de sub control şi ne-am putea confrunta cu un război civil, susţine expertul în problematica Europei de Est Franz-Lothar Altmann, citat de DW.

Agenţia Focus News din Bulgaria scrie, citând surse macedonene, că grupul armat care a deschis focul împotriva forţelor de ordine intenţiona să atace simultan cinci secţii de poliţie. Preşedintele Macedoniei şi-a întrerupt vizita la Moscova pentru a gestiona incidentul, scrie agenţia macedoniană de presă Meta.

Site-ul inserbia.info susţine că teroriştii arestaţi după atacurile de la Kumanovo sunt fostele gărzi de corp ale unor politicieni albanezi din Kosovo.

Printre cei care s-au predat poliţiei macedonene se află Muhamed Krasnici, Mirsad Ndrecaj, Sami Uksini, Beg Rizaj şi Dene Sehu, care a luat parte la conflictele din Kosovo în cadrul KLA (Armata de Eliberare din Kosovo) şi în conflictul din Macedonia din 2001.

După conflictul din Macedonia, Sehu a fost garda de corp a liderului Uniunii Democratice pentru Integrare, Ali Ahmeti. Beg Rizaj a fost membru KLA şi după războiul din Kosovo a devenit bodyguardul fostului lider KLA, devenit lider al Alianţei pentru Viitorul Kosovo, Ramus Haradinaj. Familia lui Sami Uksini avea legaturi cu KLA, iar Muhamet Krasnici a luat parte la războiul din Kosovo în rândurile KLA şi în conflictul din Macedonia din 2001.

Potrivit skopjediem.com, atacurile din Kumanovo au fost revendicate de Armata de Eliberare Naţională din Macedonia.

Armata de Eliberare Naţională a precizat că adevăratul război cu autorităţile de la Skopje „care terorizează localnicii din Kumanovo” începe la 12 mai. Armata de Eliberare Naţională este o organizaţie militantă care a operat în Macedonia în 2001 şi este asociată cu Armata de Eliberare din Kosovo.

După violenţele din 2001 din Macedonia, se credea că a fost dezarmată în conformitate cu Acordul de la Ohrid, care acorda mai multe drepturi şi autonomie minorităţii albaneze însă mai multe incidente în care au fost implicate ramuri ale sale au avut loc din 2010 încoace.

Anul acesta, la 21 aprilie, 40 de membri înarmaţi ai Armatei de Eliberare Naţională au atacat staţia de poliţie de la punctul de trecere la graniţa Gosince. După ce au bătut poliţiştii, s-au refugiat în Kosovo, nu înainte de a anunţa că fac parte din Armata de Eliberare şi caută să instituie un stat albanez în Macedonia.

Postul de radio B92 relatează că serviciul de informaţii al armatei sârbe îi avertizase de ceva timp pe şefii serviciilor de informaţii macedoneni cu privire la un posibil „atac“ la Kumanovo, însă aceştia au crezut ca este vorba despre o “exagerare”.

Mai mult, un reprezentant al serviciului a precizat că membrii grupării teroriste provin din Kosovo şi Macedonia şi „chiar din sudul Serbiei“ şi au ca scop crearea „Albaniei Mari“, un proiect naţionalist ce propune să extindă graniţele actuale ale Albaniei cu părţi din Serbia, Macedonia, Muntenegru şi Grecia.

Macedonia, cu 2,1 milioane de locuitori, este o ţară majoritar slavă ortodoxă. Minoritatea albaneză musulmană reprezintă un sfert din populaţie.

În mod ironic, incidentul armat dintre poliţia macedoniană şi radicalii albanezi vine pe fondul unor mari progrese privind relaţiile interetnice. Pentru prima dată în istoria sa de stat independent, de 24 de ani, etnicii albanezi şi macedoneni par uniţi în lupta împotriva conducerii.

Cu aproape toate televiziunile aflate sub control guvernamental, doar Alasat, un post deţinut de albanezi, emite înregistrări şi oferă timp de emisie vocilor opoziţiei, într-un remarcabil gest de solidaritate. Website-urile albaneze au publicat comentarii dure antiguvernamentale făcute de etnici macedoneni, ceva care nu s-ar fi întâmplat în sectorul media tradiţional, segregat pe criterii etnice. 

Comunitatea internaţională ar putea juca un rol decisiv în luarea unei hotărâri paşnice, dar până acum nu prea au avut loc reacţii. Doar ambasadorul german a solicitat guvernului, în mod deschis, să demisioneze. În lumina ultimelor evenimente, ambasada SUA s-a alăturat UE, NATO şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, declarând că „liderii ţării trebuie să se adune şi să se angajeze într-un dialog privind toate problemele cu care se confruntă ţara“.

Bosnia sfărâmată

Bosnia se confruntă cu „răni“ mai adânci ca ale Macedoniei, aproape ireparabile, continuă „Foreign Affairs“. Islamul radical şi influenţa rusă exacerbează tensiunile etnice. Între timp, unii dintre politicienii ţării au început să facă paşii necesari pentru a separa ţara. Partidele de la conducere, sârbe şi croate, au anunţat de curând agende cu tendinţe separatiste.

Parlamentul Republicii Srpska chiar a votat o hotărâre pentru un referendum separatist care, pentru prima dată, include o dată concretă – 2018. Dacă se va ţine referendumul sârb este garantat că vor redeschide ostilităţile.

Bosnia se va confrunta cu teste de unitate şi în această vară. În iunie, vor apărea rezultatele recensământului, care a fost mult întârziate. Acestea pot alimenta furia printre croaţi, sârbi şi musulmani bosniaci, fiecare putând interpreta cifrele în avantajul său, sau pentru a se plânge de dezavantajări etnice sistematice. Apoi, în iulie, Bosnia va marca 20 de ani de la masacrul de la Srebrenica, unde peste 7.000 de musulmani, bărbaţi şi băieţi, au fost ucişi de forţele sârbe.

Liderii SUA şi UE au renunţat să considere Bosnia o prioritate şi să o convingă să schimbe Constituţia depăşită şi care este responsabilă pentru situaţia în care se află acum ţara. Având 14 guverne separate, instituţiile statului sunt o relicvă disfuncţională a anilor de război, împiedicând investiţiile şi cooperarea interetnică.

Singurul lucru pozitiv al atacului terorist din Zvornik este că poate, într-un final, i-a alertat pe oficialii internaţionali. Un pachet UE-FMI care uneşte standardele ambiţioase cu ajutoare financiare generoase şi penalizări credibile (cum ar fi interzicerea vizelor şi expunerea ilegalităţilor financiare ale liderilor recalcitranţi) ar putea uni Bosnia.

Exemplul Kosovo

Un efort concentrat poate obţine rezultate şi în Kosovo, locul uneia dintre cele mai importante reuşite ale UE. Sub conducerea Bruxelles-ului, şi cu o puternică susţinere din partea SUA, Serbia şi Kosovo s-au pus de acord să-şi normalizeze relaţiile în urmă cu doi ani. Însă cearta dintre Belgrad şi Priştina, aţâţată de refuzul a cinci ţări UE de a recunoaşte statul independent Kosovo, combinată cu corupţia din ţară, au lăsat Kosovo într-o stare groaznică. Zeci de mii de kosovari au părăsit ţara pentru a se duce în UE, exprimându-şi completa lipsă de speranţă pentru un viitor mai bun acolo.

Opţiunile radicale de a uni Kosovo cu Albania, fapt care ar putea redeschide conflictul cu sârbii, continuă să-şi găsească adepţi. Unii, care altă dată erau moderaţi şi dădeau exemplu prin asta, şi-au întărit poziţia împotriva compromisului susţinut de Bruxelles. În acelaşi timp, Kosovo a fost martorul unor semne îngrijorătoare ale radicalilor islamişti care seamănă frica şi printre sârbi, dar şi printre musulmanii albanezi moderaţi.

Marea îngrijorare este că islamiştii vor găsi o cauză comună cu naţionaliştii albanezi radicali, instaurând o şi mai mare instabilitate într-o ţară a cărei securitate este încă supravegheată de NATO, pe lângă o prezenţă europeană substanţială.

Balcanii nu sunt neajutoraţi

Pericolele abundă, dar Balcanii nu sunt neajutoraţi. Ironia crizelor din Macedonia, Bosnia şi Kosovo este că, deşi unii lideri joacă cartea naţionalismului, din ce în ce mai mulţi cetăţeni obişnuiţi sunt dispuşi să depăşească problemele etnice.

Mai mult decât orice, rezolvarea problemelor regiunii constă acum doar în oficialii occidentali care ar trebui, încă o dată, să le ia în serios.

Nota: in aceasta analiza Occidentul da vina pe Rusia pentru tulburarile din Balcani. In schimb, diplomatia rusa acuza ca atacurile albanezilor sunt instrumentate de SUA pentru a impiedica proiectul energetic rusesc alternativ fata de South Stream. Cf. enkidu:

Macedonia. Stage 3.
“Întrebarea care se pune acum la Skopje este: “Bombele” lui Zoran Zaev vor aprinde din nou “butoiul cu pulbere” din Balcani?”
http://ro.blastingnews.com/international/2015/04/macedonia-bombele-lui-zoran-zaev-vor-aprinde-din-nou-butoiul-cu-pulbere-din-balcani-00352511.html

Lavrov sau lectia “Siria – Qatar”:
http://www.antena3.ro/externe/lavrov-macedonia-trage-ponoasele-pentru-nealinierea-la-sanctiunile-economice-si-pentru-acordul-dat-293762.html

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, este de părere că înrăutăţirea situaţiei din Macedonia are la bază, pe de-o parte, refuzul acestei ţări de a se alătura sancţiunilor economice impuse Rusiei, iar pe de cealaltă parte, sprijinul autorităţilor de la Skopje faţă de gazoductul turc (Turkish Stream).

“Nu pot judeca definitiv acest aspect, dar se pare că evenimentele din Macedonia se dezvoltă pe fondul deciziei autorităţilor din această ţară de a nu se alinia la sancţiunile economice impuse Rusiei şi mai ales, a sprijinului considerabil pe care macedonenii şi l-au exprimat pentru construirea gazoductul turc, pe care foarte mulţi de la Bruxelles şi de peste ocean, nu îl văd cu ochi buni”, a spus şeful diplomaţiei de la Moscova, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său sârb, Ivica Dacic, organizată astăzi la Belgrad.

bulgarii:
http://www.mediafax.ro/externe/bulgaria-stationeaza-trupe-la-granita-cu-macedonia-14269040
oficiosul FSb-ului:
http://www.strategic-culture.org/news/2015/05/15/us-russia-round-three-macedonia.html
Altele de pe la altii (eng):

At the exact same time that Greece has received a guarantee for billions of cubic meters’ worth of Russian gas, Macedonia is being rocked by the threat of a renewed Albanian insurgency designed to offset Moscow’s pipeline plans.

http://sputniknews.com/columnists/20150313/1019461125.html
http://www.globalresearch.ca/gas-for-greece-mayhem-for-macedonia-from-color-revolution-to-unconventional-war/5444731
http://www.sott.net/article/296120-Another-Western-sponsored-attempt-at-color-revolution-Violent-anti-government-protests-strike-Macedonias-capital
http://www.independent.mk/articles/13862/Macedonian+PM+Zaev+Thretened+Me+with+Materials+from+Foreign+Intelligence+Services


Categorii

Kosovo, Serbia, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “MACEDONIA, UN NOU KOSOVO? Factiunile albaneze au deschis un nou front in BALCANI. Rusia si Occidentul se invinovatesc reciproc

  1. decembrie 2014
    http://www.revista22.ro/-rusia-renunta-la-proiectul-south-stream-dupa-ce-bulgaria-nu-si-a-dat-acordul-pentru-constructii-pe-mare-alternativa-conducta-de-gaz-pe-sub-marea-neagra-care-va-ajunge-in-turcia-50933.html
    Ieri la Camp David:
    “President Barack Obama, facing Persian Gulf countries deeply skeptical about his proposed nuclear deal with Iran, said Thursday that the U.S. would use military force if necessary to defend its Arab allies.

    Obama had spent the day huddled with leaders from the region at his Camp David retreat, and emerged from their summit declaring that he was as committed as ever to protecting them from aggression, a reference to Iran.

    A joint statement delivered at the end of the gathering declared that the U.S. will continue to “deter and confront external aggression against our allies and partners, as we did in the Gulf War,” and that the U.S. Is ready would work with them to determine an appropriate response in the face of such aggression, “including the potential use of military force.”
    “Arab leaders emerging from the summit expressed optimism that the gathering had yielded an historic boost in their ties to the U.S.”
    http://edition.cnn.com/2015/05/13/politics/obama-saudi-gcc/

  2. Foarte buna observatia din “nota”, referitor la faptul ca occidentul da vina pe Rusia.

    Acest material facut de Foreign Affairs, cat si promovarea lui de Adevarul se incadreaza perfect in propaganda manipulatoare a “corectitudinii politice” mondiale.
    Este doar un material propagandistic si nicidecum o analiza corecta.

    Trebuie sa fi complet neinformat, dezinteresat, naiv sau chiar putin prostanac, ca sa nu sti ca Statul Islamic cucereste oras dupa oras, ultima cucerire fiind orasul Ramadi din Irak.

    Sursa: http://stiri-ultimelestiri.eu/statul-islamic-cucereste-un-important-oras-din-irak/

    Toate aceste victorii, avansari in teren si sute de mii de crime facute de Statul Islamic, au loc in conditiile in care exista o asa zisa coalitie formata din zeci de state, printre care si unele din marile puteri ale lumii, coalitie care “lupta” impotriva ISIS si executa bombardamente ale pozitiilor acestora.
    Judecand in functie de faptele reale si nu in functie de minciunile dictatorului Obama sau ale altor conducatori ale acestei coalitii internationale, concluziile sunt ca nu se executa bombardamente asupra pozitiilor ISIS, ca nu se executa nici-o opozitie fata de acesti teroristi islamisti si ca, din contra, aceasta organizatie terorista este finantata, inarmata si sustinuta chiar de catre “coalitia internationala” sub comanda SUA si chiar protejata in teren prin bombardamentele efectuate.

    Intr-unul din bombardamentele recente efectuate de catre occidentali nu a fost ucis nici macar un terorist ISIS, dar in schimb, au fost ucisi 52 civili sirieni, printre care 7 copii.
    Atentie, bombardamentul a lovit la 2 km distanta fata de pozitiile ISIS, in conditiile in care tehnologia zilelor noastre are o precizie de ordinul centimetrilor.

    http://www.ziare.com/international/statul-islamic/zeci-de-civili-ucisi-in-raiduri-antijihadiste-ce-spune-armata-sua-1361383

    La fel si in Macedonia, destabilizarea tarii si ajutarea teroristilor islamisti albanezi este in interesul aceleasi coalitii occidentale care sprijina Statul Islamic si care au pornit prigoana crestinilor, incercand acum sa implementeze aceasta prigoana si in Europa.

  3. “În urmă cu două săptămâni, un tânăr de 24 de ani a intrat într-o secţie de poliţie, strigând „Allahu Akbar!“ şi a deschis focul, ucigând un poliţist şi rănind alţi doi. La rândul lui a fost ucis de poliţie.”

    In caz ca cineva este surprins de un astfel de comportament sinucigas, explicatia sta in faptul ca acesti militanti islamisti sunt in mod curent drogati cu derivati de amfetamina, foarte populari in randul luptatorilor din Siria si Irak.

    ISIS on Meth? Evidence Mounts
    UN Office on Drugs and Crime (UNODC) has noted a surge in trafficking across the Middle East of Captagon, brand-name of fenethylline—an amphetamine notorious for its popularity among militants fighting in Syria and Iraq.
    http://www.hightimes.com/read/isis-meth-evidence-mounts

    The amphetamine, “Captagon”, enjoys popularity throughout the Arab world and has now reached the Palestinian territories.
    While checking a Palestinian returning from Jordan by way of the Allenby crossing they found 1.3 kg. of hashish as well as thousands of pills of Captagon.
    Captagon is the brand name for a stimulant with the active ingredient fenethylline, a chemical linkage of amphetamine and theophylline. The drug was outlawed in most of the west by the mid-’80s but remains extremely popular in the Arab world, especially in Syria, where much of it is manufactured.
    http://www.jpost.com/Middle-East/Cache-of-jihad-drug-popular-among-ISIS-fighters-seized-in-West-Bank-388048

    Acum sa vedem cu ce se ocupa sefii mafiei din Macedonia, care-si spala banii in Elvetia, Monaco, Luxemburg (sic!), Cipru, Canada, SUA, Australia si Noua Zeelanda.

    Macedonian organized crime figures operate mostly in Switzerland, England, Serbia, Montenegro, Kosovo and Bulgaria.
    Countries such was Switzerland, Monaco, Luxembourg and Cyprus are used for off-shore banking and money laundering, as well as Canada, the United States, Australia and New Zealand. Macedonian organized crime groups co-operate with other Balkan organized crime groups including the Serbian, Bulgarian and Albanian groups, both in the Balkans and in other places around the world, as well as the Italian mafia and the Russian mafia.

    Petrit Ame (Head Boss): Drug-related crimes, Environmental crimes, Thefts. He was accused of assassination attempt on Macedonian President Kiro Gligorov
    Zoran Manaskov “Skrsheniot” (Head Boss): Heroin ring operating in Germany and Austria based out of the city of Veles, arrested in police action: “Conductor” in 2010, serving 13-year sentence in Macedonia.
    Nezim Allii (Head Boss): Drug trafficking (heroin), extortion, assault, tax evasion, money laundering, fraud, blackmailing in Macedonia and Switzerland, arrested in police action: “Kalabria”
    http://en.wikipedia.org/wiki/Macedonian_mafia

  4. Turcia si Arabia Saudita sprijina islamistii radicali wahhabi din Macedonia cu “ajutoare umanitare”.

    Moderate Muslim in Macedonia has reported Wahhabis controlling some mosques in the country. EU observers has confurmed this and sad “Our analysis shows that in the coming years these tendencies will grow”. Radical Islam is financed from Saudi Arabia and Turkey,mostly thru questionable humanitarian aid.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Macedonian_mafia

  5. Ce se intampla zilele astea in Macedonia va inflama si Bulgaria, care a masat deja trupe la granita. Dupa cum se vede la sfarsitul acestei postari, mafia albaneza din Macedonia are protectia unor “inalti demnitari din sistemul juridic bulgar si a unor fosti oficiali guvernamentali” (“Investigators say it may have been protected by high-ranking judicial and former government officials. Alexei Petrov, a former adviser to the State National Security Agency, was among those arrested.”) Acum intelegem mai bine de ce se plang unii ca Macovei de sistemul juridic romanesc.

    Macedonian Albanian Daut Kadriovski, 52, stands in a police station in Tirana after he was arrested by local police in cooperation with Interpol on drug trafficking charges, September 4, 2001. Kadriovski, wanted in 12 European countries, had been living in Albania for six years.
    Daut was unmasked by the English secret service, because he is now with the help of the then operating criminal Albanian secret service (under the direction of the CIA), a new passport with the name of Mehmet Hajdini and had received a facial surgery no longer had to recognize. He was in his illegally-built hotels in the criminal stronghold “Golem” at the CIA base and NATO base Communication Zone West.

    Muslim Albanian gangs, are replacing the Italian mafia as the organized crime outfit in the US, shipping stolen cars from the docks of NY to Dubai UAE in support of terrorism, run by Daut Kadriovski (photo) Daut Kadriovski aka Mehmed Haidini the reputed boss of one of the 15 Families, embodies the tenacity of the top Kosovar drug traffickers. A Yugoslav Interior Ministry report identifies him as one of Europe’s biggest heroin dealers, and Nicovic calls him a “major financial resource for the KLA.” Through his family links, Nicovic says, Kadriovski smuggled more than 100 kilos of heroin into New York and Philadelphia, in 1993 he headed for the United States (New York City), where it’s believed he continues to operate. Daut Kadriovski’s contacts include Albanians living in the Bronx.

    According to the head of the UN Office on Drugs and Crime, Antonio Costa, Colombian drug dealers are setting up cocaine supply bases in Albania and the Balkans to penetrate into Europe. According to Nicovic “Through the Albanian port of Durres, Colombian and other South American cartels deliver cocaine for further transport to Western Europe.”

    The most prominent Albanian criminal is Daut Kadriovski, a drug kingpin that managed to escape German prison in 1993, and is believed to be in the US where sources say he is operating through several types of businesses in New York and Philadelphia.

    11/02/2010
    SOFIA, Bulgaria — Police on Wednesday (February 10th) arrested 13 members of an organised crime ring as part of a large-scale operation code-named Octopus. Interior Minister Tsvetan Tsvetanov said the group — believed active for more than ten years — participated in money laundering, blackmail, bribery, drug trafficking, and tax fraud. Investigators say it may have been protected by high-ranking judicial and former government officials. Alexei Petrov, a former adviser to the State National Security Agency, was among those arrested. (Darik, Reuters, Dnevnik, Standart, bTV, BNT – 10/02/10)
    http://balkanblog.org/2013/10/15/gambino-clan-and-the-albanian-muslim-mafia/

  6. Macedonia ia foc maine, iar Bulgaria poimanine.

    Mafia din Bulgaria este bazata in principal pe etnici turci si opereaza in spatele unor firme de protectie si paza si a unor firme de asigurari. Inalti oficiali, precum procurorul sef, ministrul de interne si ministrul de finante, au fost vazuti in compania unor mafioti bulgari.

    Bulgarian organized crime groups mainly use security and insurance companies such as SIC and VIS as fronts for criminal activities. Belgium and The Netherlands also saw an expansion of Bulgarian organized crime due to the large-scale immigration of Bulgarian Turks, descendants of indigenous Turkic settlers and Turkified Roma. Bulgarian Turkish clans are involved in drug and human trafficking, prostitution, fraud and extortion and have thus paved the way for other groups composed of Bulgarians and/or Bulgarian Turks.

    Throughout the Post-Communist period, evidence has often surfaced to show the close ties between the criminal networks and politicians and officials. UDF chief prosecutor Ivan Tatarchev allegedly recreated together with Ivo Karamanski, NMS-II finance minister Milen Velchev was photographed playing cards with Ivan “The Doctor” Todorov, and BSP interior minister Rumen Petkov negotiated with the shadowy “Galev brothers”.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Bulgarian_mafia

  7. Pe 10 mai presedintele Macedoniei a spus ca politia a prevenit un atac terorist coordonat in Kumanovo si ca la inceputul anului a avertizat 17 tari membre ale UE si NATO asupra gruparii teroriste si a riscurilor, dar nu a primit nici un raspuns.

    Macedonian President: Police Prevented Widespread Terrorist Attack

    Macedonian President Gjorge Ivanov said police prevented what he calls a “coordinated terror attack” after an armed group battled officers in northern Macedonia Saturday.

    The fighting in the city of Kumanovo left 22 people dead, including eight police officers and 14 gunmen. Thirty-seven policemen were wounded.

    President Ivanov said Macedonia warned 17 European Union and NATO members about the group and the risk it posed earlier this year, but got no response.

    EU and NATO officials did not comment on Ivanov’s assertion Sunday, but did call for calm.

    Macedonia’s ethnic Albanians launched a 2001 insurgency for more civil rights and autonomy. A Western mediated peace deal made Albanian an official language in Macedonia and also gave ethnic Albanians a greater role in government and the military.
    http://www.voanews.com/content/european-union-deeply-concerned-by-macedonia-clashes/2762045.html

    Ieri au fost arborate steagurile SUA si Albaniei la un monument dedicat luptatorilor UCK care au murit in conflictul cu Macedonia din 2001. Este clar ca americanii doresc “democratizarea” Macedoniei in stil albanez.

    The US and Albanian flags stood side by side at a monument dedicated to fighter’s from the National Liberation Army (UCK) in Poroj, Friday. The fighters were killed during the 2001 conflict with the Macedonian state, with fresh flowers placed at the tombs of the former militants.
    https://www.youtube.com/watch?v=oNPwmaJzXJ8

    O femeie cu fata acoperita, care se declara fosta crestin ortodoxa macedoneanca, dar care vorbeste engleza fluent, fara nici un accent, povesteste de ce a trecut la islam si spune ca-i “multumeste lui allah pentru ca i-a aratat frumusetea islamului”
    https://www.youtube.com/watch?v=aF9HU2ehJSQ

  8. Lavrov: “suntem foarte ingrijorati de ultimele evenimente din Macedonia”
    Ministerul de externe rus: “reaprinderea haosului in Balcani va aduce o amenintare directa Europei.”

    “We are greatly concerned with the latest events in Macedonia, and the situation in Kosovo does not give us any ground for optimism,” Lavrov said on Friday during his visit to Serbia. “We are seriously concerned that those were the result of a well-planned terrorist act.”

    The EU “should not play ostrich and try to present the case as if there were no organizational force behind it,” he added, saying officials in Brussels are apparently embarrassed that all their efforts to stabilize the situation in former Yugoslavia have been ineffective.

    Mirroring Lavrov’s statements, the Russian Foreign Ministry accused the West of masterminding the violence in Macedonia. The ministry cited reports in the Serbian media that said a Montenegro national was arrested in Macedonia for assisting “Kosovar Albanian extremists,” saying it proved that there was a plan in motion to “destabilize the political situation in that country and plunge it into the abyss of a colored revolution.”

    “This also proves that Western masterminds of such catastrophic scenarios prefer proxies for implementing them, using citizens of countries like Montenegro, which were tempted by NATO lures, in Ukraine and now in Macedonia,” the statement on Saturday said.

    It added the reigniting chaos in the Balkans would pose a direct threat to Europe.
    http://rt.com/news/259245-machedonia-shooting-russia-support/

  9. Se pune de un jihad in Balcani, iar Bulgaria este tot mai ingrijorata si incearca sa limiteze valul in crestere de imigranti din Siria.

    Gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Turcia

    Autorităţile de la Sofia au luat decizia, în iulie anul trecut să construiască un zid de sârmă ghimpată, făcut pe cheltuiala guvernului, înalt de trei metri şi lung de 30 de kilometri.
    Dar, se pare că acesta nu a fost deajuns. Uniunea Europeană a acordat 15 milioane de euro, Sofiei pentru instalarea de camere de luat vederi pe toată graniţa cu Turcia. În plus, de luna viitoare, gardul de sârmă ghimpată va fi prelungit cu încă 130 de kilometri.
    În 2015, 5486 de străini, în principal sirieni, au intrat în cea mai săracă ţară a Uniunii Europene, de trei ori mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Jumătate dintre ei au venit clandestin, în ciuda prezenţei unui gard de sârmă ghimpată 30 km ridicat la frontiera cu Turcia.
    http://www.stiri.com.ro/stire-88811/bulgaria-se-transforma-intr-o-fortareata-.html#.VYCApVLrhko

  10. Liderul opozitiei din Macedonia, Zoran Zaev, a confirmat ca a adus 2000 de “tineri” practicanti de karate si kick box pentru protestul de duminica.
    http://macedoniaonline.eu/content/view/27422/45/

  11. „Mistica violenţei” de care vorbea Părintele Seraphim Rose în anul 1960 (Nihilismul. Rădăcina revoluţiei în epoca modernă, în Scrieri, Sophia, Bucureşti, 2009, p. 546) este „mistica Satanei”. Ea îşi are ţâţâna în mândria care i-a hrănit răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu.
    Iar „omul nou”, „supraomul”, „omul dumnezeu” este lucrarea cea mai cumplită a revoluţiei, menită să creeze un mutant cu sufletul schilodit, cu conştiinţa mutilată, cu sinele formatat după chipul diavolului.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/16/duhul-nihilist-si-mistica-revolutiei-marile-ispite-ale-crestinului-de-azi/

    Vom avea “privilegiul” sa vedem din primele randuri cum drogurile sunt creatoare de “oameni noi”, de “supraoameni” heroinici.

  12. O gramada de imigranti ilegali musulmani sunt expediati in Romania. O (mica) parte au fost retinuti de politia de frontiera bulgara din Ruse.

    Bulgaria: 281 de imigranti ilegali au fost retinuti la frontiera cu Romania in 2015
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-19799223-bulgaria-281-imigranti-ilegali-fost-retinuti-frontiera-romania-2015.htm

    Mai mulţi şoferi de camioane probabil români ar putea fi cercetaţi în Franţa după ce au fost surprinşi într-o înregistrare video în timp ce agresau imigranţi găsiţi ascunşi într-un TIR, potrivit publicaţiei franceze La Voix du Nord.
    http://www.gandul.info/international/in-portul-calais-soferii-romani-de-tir-au-devenit-spaima-imigrantilor-ilegali-un-clip-video-arata-ce-patesc-cei-care-se-ascund-in-camioanele-lor-14035993

    Bulgarian border police have detained 44 illegal migrants from Syria and Iraq trying to cross into Romania, bTV reported on Wednesday. According to the cargo manifest, the truck was carrying apples to the Czech Republic. The truck driver is a Czech citizen.
    http://www.novinite.com/articles/166637/Bulgaria+Detains+44+Illegal+Migrants+at+%3Cb%3EBorder%3C/b%3E+with+Romania

    The Bulgarian authorities detained on Tuesday a group of 37 illegal immigrants at the Danube Bridge border checkpoint.
    The illegal immigrants were hidden in a TIR truck with a Turkish licence plate, driven by a Romanian citizen.
    At the end of March, the Bulgarian border police informed that it has detained 281 people, who had attempted to cross the Bulgaria-Romania border illegally, since the start of 2015. http://www.novinite.com/articles/168487/Bulgaria+Detains+37+Illegal+Migrants+at+Danube+Bridge

  13. Da, doroteea. Se pare ca totul face parte dintr-un plan bine pus la punct. Eu asa cred.

    Pasul 1: Destabilizarea zonelor din Irak, Siria, Liban … Pe langa crearea unui Stat Islamic bine finantat si inarmat de catre puterile occidentale si asasinarea a sute de mii de crestini, se obtine o mare masa de refugiati. Este o masa de oameni necontrolabila care da posibilitatea “ascunderii” a sute sau poate chiar mii de teroristi islamisti.

    Pasul 2: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/04/21/masacrul-continuu-din-mediterana-mii-de-imigranti-multi-copii-mor-din-cauza-navelor-supraaglomerate-video/#comment-385691

    Pasul 3: Crearea de noi “conflicte religioase” sau folosirea celor deja existente: Ucraina, Macedonia …
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/05/16/macedonia-un-nou-kosovo-factiunile-albaneze-au-deschis-un-nou-front-in-balcani-rusia-si-occidentul-se-invinovatesc-reciproc/#comment-387598

    Pasul 4: “Jihadisti din Statul Islamic (SI) sosesc in Europa la bordul barcilor pline de refugiati si de imigranti ilegali care ajung pe continent dupa ce traverseaza Marea Mediterana.”
    http://www.ziuaveche.ro/international/geopolitica/cum-infiltreaza-statul-islamic-jihadisti-in-europa-264595.html/

    Pasii urmatori: …?!

    Cred ca toate se leaga cumva si cred ca exista o legatura intre “multiculturalismul” implementat cu mult timp inainte in Europa, bazat in special pe “importul” de emigranti musulmani … crearea de tensiuni religioase intre “europeni” si musulmani (vezi Charlie Hebdo) …

    Asa cred eu, ca vom sti intr-o oarecare masura ceea ce se intampla in jocul mondial, doar daca incercam sa intelegem toate acestea in sens duhovnicesc.
    Cu siguranta stim scopul: intronarea Antihristului.

    Ceea ce nu stim si nici nu vom sti, este ce anume din toate acestea le va ingadui sau le va zadarnici Dumnezeu.

  14. @s.n.

    Mda, cam asa…

    Bine, cred ca unele au fost si insailate ‘din mers’, premeditarea se combina cu valorificarea oportunitatilor sau deturnarea scopurilor initiale…probabil…sau, cel putin, asa pare in logica lucrurilor. Dupa cum, exact cum spui, nu ingaduie Domnul chiar tot. Poate ca daca nu ar mai fi ramas farama de bunatate in lume, lucrurile ar fi mers si mai rau.

  15. OTAN a ratat startul in “demascarea” faradelegilor si a actelor teroriste. A tinut secreta aceasta operatiune de relocare a unor forte din armata teroristilor islamisti, in Europa, sperand ca se va afla cat mai tarziu si ca, bineinteles, ea va fi prima care va “descoperi” si va face cunoscut acest fapt.

    Daca totusi au rasuflat informatii in legatura cu aceasta operatiune terorista condusa de SUA/OTAN/UE, au zis ca trebuie sa dea si ei o “avertizare”. Macar asa, ca sa para ca ei sunt in alta “barca”.

  16. Iar au bombardat americanii pe langa tinta?!
    Coalitia internationala condusa de SUA nu pot opri inaintarea rebelilor, denumiti in mod intentionat “armata” Statul Islamic. Adica vor sa ne faca sa credem ca este vorba despre o forta imensa si de acea nu poate fi oprita!
    Cateva factiuni de rebeli sunt mai tari decat superputerile care doresc sa atace Rusia?

    […]
    “Înfrângerea zdrobitoare pe care au suferit-o forţele guvernamentale irakiene în oraşul Ramadi înseamnă o pierdere masivă de teritoriu aflat la mai puţin de 100 de kilometri de Baghdad, în ciuda loviturilor aeriene date de coaliţia anti-SI condusă de americani.”
    […]
    “Cadavre mutilate umplu străzile oraşului irakian Ramadi, după ce militanţii Statului Islamic au ucis în masă forţele de securitate irakiene, dar şi civili, în timpul cuceririi oraşului strategic. Se pare că peste 500 de persoane ar fi fost ucise în luptele din ultimele zile, care au culminat cu victoria teroriştilor, anunţă un purtător de cuvânt al Guvernului din Irak.”
    […]

    Sursa: http://adevarul.ro/international/in-lume/carnagiu-ramadi-sute-cadavre-zac-strazile-orasului-cucerit-statul-islamic-1_5559d2b6cfbe376e3553a22c/index.html

  17. Contramanifestatie de mari proportii la Skopje, in sprijinul primului ministru!

    Macedonia’s embattled prime minister rallied thousands of supporters on Monday in a show of force a day after opponents held their own mass protest to demand his resignation over months of damaging wire-tap revelations.
    The crowd in central Skopje appeared comparable in size to Sunday’s opposition rally …
    http://uk.reuters.com/article/2015/05/18/uk-macedonia-crisis-idUKKBN0O320X20150518

    Comparable? Poza din articol arata clar ca s-au strans incomparabil mai multi oameni la manifestatia de azi in sprijinul primului ministru.

  18. Large Pro-Government Rally Held In Skopje
    http://www.rferl.org/content/macedonia-pro-government-rally/27023467.html

    Poza spune totul.

  19. Turcia se pregateste de jihad: Erdogan invita la unificarea statelor musulmane (un nou califat?) si ocuparea Ierusalimului.

    President Erdogan of Turkey just gave a speech about INVADING Jerusalem
    “Unfortunately we the Muslims lost our aim to head towards Jerusalem. The water of our eyes froze making us blind, and our hearts that was destined to beat for Jerusalem is now instead conditioned for rivalry being in a state of war with each other.”

    http://therightscoop.com/president-erdogan-of-turkey-just-gave-a-speech-about-invading-jerusalem

  20. Pingback: ATROCITATILE STATULUI ISLAMIC in orasul Palmira: sute de civili, femei si copii, ucisi/ SCENARIUL DIVIZARII SIRIEI – TOT MAI PROBABIL/ Fitilul albanez si CHESTIUNEA MACEDONIANA. Spre un nou razboi balcanic? | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Presedintele Serbiei intr-o scrisoare catre PUTIN: BALCANII s-ar afla IN PRAGUL RAZBOIULUI. Serbia incoltita de MAREA BRITANIE cu o rezolutie ONU despre “GENOCIDUL” din Srebrenica | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare