Presedintele Serbiei intr-o scrisoare catre PUTIN: BALCANII s-ar afla IN PRAGUL RAZBOIULUI. Serbia incoltita de MAREA BRITANIE cu o rezolutie ONU despre “GENOCIDUL” din Srebrenica

10-07-2015 2 minute Sublinieri

nikolic_putin_smiling

Intr-o scrisoare adresata lui Vladimir Putin, Tomislav Nikolici a afirmat ca Balcanii se vor afla in pragul razboiului daca rezolutia Marii Britanii despre Srebenica va fi adoptata la ONU. In plus, presedintele Serbiei considera ca documentul este un instrument politic ce are ca obiectiv final slabirea si amenintarea pozitiei pe care o ocupa tara sa in regiune.

Scrisoarea ar fi fost trimisa, conform presei sarbesti, “in timp ce avea loc pregatirea rezolutiei britanice”. Rezolutia a fost respinsa prin veto-ul Rusiei in Consiliulul ONU, miercuri.

Nikolici a cerut lui Putin sa-si foloseasca autoritatea pentru a preveni ca rezolutia Marii Britanii sa ajunga in Consiliul de Securitate al ONU, pentru ca, pe baza acestui document, poporul sarb va fi condamnat de genocid de proportii globale – “si atunci eforturile Serbei si ale autoritatilor de a trai ca buni vecini ar fi in zadar”. 

In acest caz, al adoptarii rezolutiei, “Balcanii ar ajunge in pragul razboiului”. Ar fi o mare nedreptate, un neadevar si un lucru iresponsabil sa fie reduse ororile genocidului la crimele comise la Srebenica. Presedintele a mai amintit ca in Srebenica si vecinitatile sale fortele musulmane bosniace si jihadistii care se alaturasera cauzei lor au ucis cu sange rece mii de copii sarbi, femei si batrani, stergand de pe fata pamantului 39 sate.

“Nimeni nu a fost tras la raspundere pentru aceasta, desi in regiune aproape 5000 de civili sarbi au fost ucisi. Pentru a se face dreptate pentru ei, vom propune o rezolutie ONU. 500 000 de sarbi au fost alungati din casele lor parintesti din teritoriile din Croatia si Kosovo. Cine va propune o rezolutie si pentru acestia?” – se intreaba presedintele Serbiei in scrisoarea sa.

Nikolici l-a mai indemnat pe Putin sa se impotriveasca celor care vor sa deschida rani vechi pentru a nu se ajunge la o reala reconciliere in Balcani si intre natiunile ce au format Iugoslavia.

traducere si adaptare Cuvantul Ortodox

Considerat unul dintre cei mai pro-occidentali politicieni sârbi, premierul Aleksandar Vucici a răbufnit la adresa țărilor din Vest.

Motivul l-a constituit o propunere de rezoluție a ONU, înaintată de Marea Britanie, prin care evenimentele de la Srebrenica, din timpul războiului din Bosnia, ar fi definite ca genocid. Sârbii se opun acestei rezoluții, considerând că se aruncă vina exclusiv asupra lor. Rezoluția este susținută de marile puteri, mai puțin Rusia.

“Serbia nu va permite nimănui să o calce în picioare, indiferent cum te cheamă și cât de puternic ești”, a spus Vucici, în timp ce se afla la inaugurarea unui pod în localitatea Sumadija.

Apoi, încet-încet, premierul Vucici a ajuns la subiectul fierbinte al zilei în țara vecină.

“În ultima vreme, au fost unii care au decis să folosească anumite rezoluții pentru a ne pune eticheta de popor cărui ar trebui să-i fie rușine de trecut. Noi, sârbii, ne-am arătat măreția prin plecarea capului în memoria tuturor victimelor, nu doar în memoria victimelor noastre. Dar nu ne umiliți doar pentru că suntem sârbi și am luptat cu curaj pentru libertatea noastră”, a continuat el.

Aflat în mijlocul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, Vucici i-a acuzat pe occidentali că ei au fost cauza multor întâmplări nefericite din zonă.

“Și cei care cred că e suficient să ne amenințe și să spună că sârbii sunt singurii vinovați pentru ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie și că ar trebui să uităm de Jasenovac și Jadovno și toate celelalte locuri ale suferinței sârbești, ei nu fac decât să arate cine a cauzat multe din lucrurile care s-au întâmplat în regiune”, a continuat Vucici, citat de televiziunea de stat de la Belgrad.

Dacă până atunci s-a ferit să dea nume, Vucici nu a mai rezistat și s-a dezlănțuit.

“Și voi, englezilor și restul, vă mulțumesc pentru ‘marea prietenie’ pe care ne-o arătați. Ne vom apăra singuri și imaginea noastră pentru că doar noi ne-o putem întina”, a afirmat el.

Deși președintele Serbiei, Tomislav Nikolici, a cerut Rusiei să-și folosească dreptul de veto pentru a opri rezoluția, premierul Vucici a spus că țara sa nu trebuie să aștepte nimic de la marile puteri.

“Serbia este o țară mică și nu are dreptul să aștepte ceva de la Marile Puteri, ci doar de la ea însăși, de la guvernul și poporul său. Serbia va ține capul sus și va merge cu mândrie oriunde în lume, pentru că nu am comis nicio crimă. În mod cert, 99% dintre sârbi sigur nu au făcut-o, dar unii încearcă să ne atașeze eticheta vinei colective”, a conchis el. 


Categorii

1. DIVERSE, Kosovo, Serbia, Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Presedintele Serbiei intr-o scrisoare catre PUTIN: BALCANII s-ar afla IN PRAGUL RAZBOIULUI. Serbia incoltita de MAREA BRITANIE cu o rezolutie ONU despre “GENOCIDUL” din Srebrenica

  1. Nu intamplator se spune ca jihadul modern are radacinile in razboiul din Bosnia. Imaginile arata cruzimea musulmana, pe care o vedem in zilele noastre dezlantuita de ISIS. Nu recomand linkul celor care nu cunosc ororile jihadului macar din imagini: http://www.pittsreport.com/2011/06/why-we-should-have-fought-the-muslims-and-not-the-serbs/

  2. Pingback: Premierul Serbiei – atacat cu pietre la SREBRENICA. Autoritatile de la Belgrad acuza o “TENTATIVA DE ASASINAT” (Video) | Cuvântul Ortodox
  3. Tito era spionat de seful securitatii, cu acordul sotiei sale, cu ajutorul unui tablou de Ion Andreescu!
    Istoricul de artă Radu Bogdan, a carui opera cea mai de seamă este monografia „Ion Andreescu” ii vazuse văzuse toate tablourile. Unul singur îi era cunoscut doar din reproduceri. Aflase, după îndelungi stăruinţe, care îl caracterizau, că îi fusese dăruit lui Tito, la sfârşitul anilor ’40, când relaţiile României comuniste cu Iugoslavia erau încă normale.
    A reuşit să obţină şi viza, ceea ce nu era deloc uşor. La Belgrad a fost întâmpinat cu tot respectul şi rugat să aştepte în camera de la hotel momentul în care i se putea solicita lui Tito dezlegarea de a fi decroşat de pe peretele cabinetului său, unde se afla de mai bine de un deceniu, tabloul lui Ion Andreescu. A avut surpriza neplăcută de a i se prezenta o copie, nu originalul. Şi, încă, o copie mai proastă decât reproducerile cunoscute deja autorului monografiei.
    Între timp, la Belgrad, aveau loc evenimente politice grave. Al doilea om în stat, care era şeful Securităţii şi al armatei, fusese arestat, iar Iovanka Broz, soţia lui Tito, trimisă într-un fel de exil aurit. Au trebuit să treacă ani buni pentru ca Radu Bogdan să facă legătura între vizita lui la Belgrad şi evenimentele politice cu pricina. A aflat, tot numai el ştie cum, că, odată desprins de pe perete, tabloul a lăsat să se vadă o complicată instalaţie de microfoane prin care Tito însuşi era pus sub ascultare de mâna lui dreaptă, în înţelegere cu Iovanka.
    http://adevarul.ro/cultura/carti/o-intamplare-halucinanta-radu-bogdan-1_50ad93c07c42d5a663979645/index.html

  4. Se pune de un nou razboi in Kosovo si in Balcani
    Juncker, despre pericolul unui nou război în Balcani: “dacă nu le oferim o perspectivă europeană, vom asista la reizbucnirea războiului în acea zonă, aşa cum am văzut în anii 1990”
    https://www.digi24.ro/stiri/externe/junker-despre-pericolul-unui-nou-razboi-in-balcani-914345

    Serbia and Kosovo Could Clash amid Increasing Tensions
    http://nationalinterest.org/feature/serbia-kosovo-could-clash-amid-increasing-tensions-25386

    Serbian, Russian Presidents Discuss ‘Brutal Attack’ In Kosovo
    https://www.rferl.org/a/serbia-russia-president-discuss-attack-serb-official-kosovo/29131431.html

    Why Does Camp Bondsteel Still Exist?
    The USA has no vital national interests in Kosovo. The U.S. military recently established an expeditionary base in nearby Romania with a ports and support facilities in case something flares up in the region.
    http://www.g2mil.com/bondsteel.htm

    U.S. Army Col. Nick Ducich assumed command of NATO’s “forgotten brigade” in Kosovo this month
    “I’m the first American officer of Serbian origin to command Multinational Battle Group-East,” said the 30-year veteran of the California National Guard. “I am privileged to be serving here and devote my utmost commitment for a safe and secure environment for all people of Kosovo.”
    Serbia’s vehemently nationalist media published a series of inflammatory reports claiming he would “return Kosovo to Serbia.”
    “The area I am concerned about today is the Balkans, actually,” U.S. European Command’s Gen. Curtis M. Scaparrotti told Congress earlier this month. “Russia is at work in the Balkans and we have kind of taken our eye off the area.”
    https://www.stripes.com/news/ethnicity-of-new-us-commander-in-kosovo-stirs-controversy-among-rival-serbs-albanians-1.518975

    La jumătatea lunii martie cotidianul El Pais scria că premierul spaniol Mariano Rajoy nu va participa la Summitul Balcanilor de Vest, organizat pe 17 mai în Bulgaria.
    Novinite cita surse diplomatice care arătau că România, Cipru și Serbia, consecvente poziției de a nu recunoaște independența Kosovo, nu vor participa la summitul cu pricina.
    Pe 26 martie, autoritățile kosovare nu au permis intrarea în provincie a ministrului sârb al Apărării, Aleksandar Vulin, și a coordonatorului agenției guvernamentale sârbe pentru Kosovo, Marko Djuric, pe care l-au și arestat pe teritoriul kosovar, în Mitrovița.
    https://www.cotidianul.ro/gaura-neagra-din-inima-balcanilor/

  5. Albania propune Statelor Unite să înfiinţeze o bază militară pe teritoriul său, inclusiv pentru a contracara influenţa Rusiei în Balcani, a declarat ministrul albanez al apărării, Olta Xhacka.
    http://adevarul.ro/international/europa/albania-vrea-baza-americana-teritoriul-sau-1_5ad72480df52022f75f7757f/index.html

    Patriarhul Kirill va vizita Albania pentru prima dată la sfârșitul lunii aprilie
    http://basilica.ro/patriarhul-kirill-va-vizita-albania-pentru-prima-data-la-sfarsitul-lunii-aprilie/

    Right-Wingers Launch Russian Newspaper in Serbia
    http://www.balkaninsight.com/en/article/rightists-start-another-russian-media-outlet-in-serbia-04-11-2018

    Serbia are un rol esenţial în reducerea tensiunilor în Balcanii de Vest, mai ales în ceea ce priveşte Kosovo şi Bosnia-Herţegovina, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, în timpul vizitei preşedintelui sârb Aleksandar Vucic la Berlin.
    https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/13/merkel-considera-ca-serbia-are-un-rol-cheie-in-reducerea-tensiunilor-in-balcanii-de-vest–90337

  6. (14 Dec 2018) Serbia’s president has denounced the United States, United Kingdom and Germany for their support for formation of a Kosovo army.
    Russia and China have supported Serbia in its rejection of Kosovo’s 2008 declaration of independence from Serbia.
    https://www.youtube.com/watch?v=5oTA0L_0-uM

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare