Contul de Facebook al publicistului IULIAN CAPSALI a fost ANULAT

14-05-2015 1 minut Sublinieri

iulian capsali

  • ActiveNews: 

Facebook i-a șters contul regizorului Iulian Capsali chiar în timp ce scria un mesaj: Nici măcar nu m-au lăsat să mă apăr

Regizorul și publicistul Iulian Capsali a rămas fără cont de facebook, fără niciun fel de avertisment, chiar în timp ce se conversa cu un alt utilizator al rețelei sociale.

Acesta a precizat că nu înțelege de ce Facebook a luat această măsură radicală.

“Stăteam de vorbă cu cineva, când m-am trezit cu mesajul acesta: pagina această nu este disponibilă. Este incredibil ce se întâmplă, nici măcar nu m-au anunțat ca să mă pot apăra. Să știu ce acuze mi se aduc, deși bănuiesc că în spate se află dictatura corectitudinii politice. Cine nu este pe linia ideologică oficială este redus la tăcere. Am o poziție intransigentă în privința apărării familiei, ceea ce sigur că nu cadrează cu ideologia oficială, dominantă. a vremii.

Practic, m-au luat direct în dubă și m-au aruncat în arest, cam ca pe vremuri. Se pare că ne întoarcem într-o vreme de tristă amintire. Acuzațiile le aflăm mai târziu și oricum nu mai contează. În orice caz, nu mă voi lăsa”, a spus pentru ActiveNews, Iulian Capsali.

Iulian Capsali este regizor, publicist și comentator politic. A candidat, ca independent, pentru Alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

Ultima postare de pe contul personal de facebook saluta decizia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților de a remite un raport negativ asupra proiectului legii parteneriatelor civile.

 Iulian Capsali: Scrisoare către facebook

Ieri mi-a fost închis contul, fără niciun preaviz. Îmi doresc să știu motivația, pentru că nu voi lăsa lucrurile să decurgă fără să am dreptul la apărarea unui bun renume și al unei activități de care nu îmi este rușine, chiar dacă nu este încadrabilă în tiparele ideologice ale corectitudinii politice. Până la urmă am postat pe acest site de socializare articole care au fost preluate de agenții de presa, l-am folosit ca să dezbat idei care nu intră în agenda mass media mainstream. Este aceasta o crimă? Sunt blocate acum și rețelele care ar trebui să permită libera exprimare? 
Tot ce am scris este cu gândul la apărarea Bisericii, a Familiei și a Identității naționale, a suveranității Statului, și am polemizat cu propagandiștii politicilor neomarxiste, care lovesc tocmai la temelia ethosului românesc, cel lămurit în focul istoriei și al martirajului creștin.
In chestiunile economice, m-am poziționat mereu împotriva marilor corporații, a oligopolurilor, și pentru sprijinirea capitalului autohton, a întreprinderilor de familie, pentru că îmi doresc ca România să fie o țară de proprietari, nu de sclavi ai politicilor neoliberale. Am deranjat marele capital, profitorii Big Business?
De altfel, pozițiile împotriva Bisericii și a Familiei, cele care susțin demantelarea modului de viață tradițional și a Statului, stau neîngrădite de nicio cenzură pe conturile prezente pe Facebook, iar înjurături fără perdea sunt tolerate fără nicio problemă, în numele „laicității” și a „dreptului la opinie”. Personal am primit injurii și calomnii de nenumărate ori, însă nu am reactionat decât cel mult prin ștergerea comentariului sau, dacă se insista cu asemenea licentiozități sau neadevăruri, la blocarea preopinentului. Pe Facebook tronează și acum conturi false ale unor indivizi care calcă în picioare sentimentele creștinilor majoritari, însă asupra lor foarte greu se iau măsuri, dacă se iau, după îndelungi demersuri. 
Cred că în cazul închiderii contului meu ori este vorba de o confuzie, ori de o flagrantă nedreptate.
In final, vreau să declar faptul că mă voi prevala de toate mijloacele legale ca să-mi apar dreptul la liberă exprimare, pentru că nu voi accepta niciodată cenzura și dubla masură, acolo unde sunt exprimate ideile fără a se folosi injurii, imprecații sau limbaj xenofob. Dupa 25 de ani trăiți în dictatură, cred personal că unul dintre cele mai de preț lucruri care ne-au mai rămas astăzi este libertatea de exprimare și Libertatea în general.
Cu toată simpatia care mi-a mai rămas,
Iulian Capsali

Categorii

1. DIVERSE, Facebook, Iulian Capsali

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Contul de Facebook al publicistului IULIAN CAPSALI a fost ANULAT

  1. Interesant. Nu stiu daca intr-adevar contul asta a fost dezactivat ca urmare a liniei traditionale urmate de rspectivul (din text se pare ca el asa crede). As indrazni sa lansez o idee in speranta ca si altii de pe forum sa-si exprime parerea in acest sens.
    Facebook este o corporatie, chiar o mega corporatie, care isi urmeaza profitul dar si o agenda politica. Toate corporatiile fac la fel. Foarte des am citit articole deloc magulitoare (si pe buna dreptate) la adresa corporatiilor, inclusiv facebook, cum ca te cam prostesc si te infantilizeaza, etc. Atunci cand cineva se exprima impotriva corporatiilor dar se foloseste de produsele lor mi se pare firesc ca respectiva corporatie sa reactioneze. Nici mie nu mi-ar conveni ca in biserica (in interiorul bisericii vreau sa spun; sau chiar sa predice de la amvon) sa vina tot felul de persoane si sa vorbeasca de rau biserica.
    Daca vrem sa gasim alternative la ceea ce corporatiile ne ofera atunci sa gasim adevarate alternative si nu jumatati de masura, indignande-ne ca si altii isi urmeaza linia lor politica.
    Poate gresesc dar astept indrumare.

  2. Ciudat. F. ciudat. Ar trebui sa le scrie celor de la fb si sa vada ce s-a intamplat de fapt.

    @Ioan Rosu:

    Nu am stat sa citesc niciodata politicile fb si conditiile de utilizare, poate fi – teoretic – ceva de genul asta, totusi ma indoiesc ca asta e explicatia. Utilizatorii fb nu sunt angajatii fb ca sa aiba o obligatie de fidelitate (daca insa iti asumi o astfel de obligatie cand dai ‘ok’ la conditiile de utilizare, asta e altceva). In plus, insusi scopul platformei este acela de exprimare libera si comunicare…cred.

  3. @Doroteea
    Iulian Capsali le-a scris celor de la FB (vezi scrisoarea publica de mai sus – le e adresata).
    FB promoveaza exprimarea libera, dar se pare ca nu pt oricine si nu chiar orice. Curios ca pe FB exista fel si fel de pagini, care ofenseaza, jignesc, batjocoresc crestinii si pe Dumnezeu, e o libertate de exprimare f mare, dar… nu pt cei cu pozitii ca cele ale D-lui IC.

  4. Nadajduiesc ca e vorba de o confuzie bizara.

  5. @Florin M.

    da, scz, ai dreptate, am citit textul si mi-a scapat ‘detaliul’.

    Eu as fi intrebat simplu, fara asumptii: ‘s-a intamplat ceva cu contul meu. E vreo problema? Rog rezolvare.’

    Acum, sa vedem si raspunsul.

  6. Daca Facebook ar fi avut ceva cu el, nu ar fi sters si pagina politicianului Iulian Capsali?

  7. In conditiile vremurilor de azi feisbuc a reactionat “normal”.

    Pe mine nu ma mira reactia lor si nici macar prin minte nu mi-a trecut ideea ca feisbucul promoveaza “libertatea de exprimare” in adevaratul inteles al cuvantului.

    Feisbucul este doar o alta platforma mainstream, iar deformarea intelesului de “libera exprimare” se incadreaza exact in limitele corectitudinii politice.

    Ma gandesc ca s-ar putea totusi sa fie un lucru bun faptul ca i-a sters contul. Eu nu am avut, nu am si nici nu-mi voi deschide un cont pe feisbuc. Deasemenea, nici nu citesc acolo si nici nu ma intereseaza nimic de acolo, indiferent cat de interesante ar fi unele articole. Dar asta este doar atitudinea mea fata de feisbuc.

    S-ar putea sa fie doar o greseala sau o eroare de sistem in cazul domnului Capsali, Dar si daca a fost un gest intentionat, nu cred ca ar avea rost sa se simta cineva indignat. Acesta este trendul prezentului si din ce in ce mai pe fata al viitorului.
    Exprimarea gandurilor, a vorbelor si a faptelor care nu corespund corectitudinii politice trebuie suprimata din orice mediu de informare. Feisbucul este doar inceputul.

  8. @ioan:

    Probabil a fost stearsa pe baza de ”report” organizat, coordonat, si contul personal era mult mai vizibil si mai activ, deci mult mai ”atractiv”.

  9. despre cele intamplate la Buzau unde putem afla detalii?

    este justificata excomunicarea?

    ce scria in acea brosura?

  10. Dar poate sa-si deschida un alt cont, nu ? dupa principiul ” Nu pot inchide ei atatea conturi, cate putem noi deschide “…hi..hi..( sa facem si putin haz de necaz….)

  11. E o prigoana pe fata…Cum spune admin contul personal era foarte vizualizat,avea mare impact.Capsali devenise un formator de opinie.Demonta manipularile stapanitorilor acestui veac si aborda subiecte care scandalizau,culmea,”dreptmaritorii” crestini…

  12. Inca din anii 90 corporatiile de peste ocean monitorizau convorbiruile telefonice ale angajatilor. Existau programe care identificau cuvinte/expresii care tineau de incotrectitudinea politica.

    Dupa anul 2000, s-au impus tehnologii noi in domeniul bazelor de date, care scaneaza (monitorizeaza) fisiere text (mail, internet ) si care identifica exprimari suspecte cde incorecrtitudine politica.

    Este posibil ca dl Capsali sa nu fi ‘[gresit’ pe Facebook – o fi ‘gresit’ rau pe vreun blog sau pe vreun forum de exemplu; iar acum suporta consecintele.
    trebuie stiut ca inca de la inceputul anilor 2000, Google a dat un anunt oficial, prin care a afirmat ca va face ordine printre utilizatori. era suparat pe ‘fundamentalisti’.

  13. multumesc enkidu

  14. @ ioan

    Pagina publica are mai multi administratori. Probabil a fost o avalansa de plangeri asupra contului personal, nu si asupra paginii.

  15. Pingback: MACEDONIA, UN NOU KOSOVO? Factiunile albaneze au deschis un nou front in BALCANI. Rusia si Occidentul se invinovatesc reciproc | Cuvântul Ortodox
  16. Ioan Rosu bine ar fi sa nu mai sustii faptele reprobabile ale unor dictatori ai vremurilor actuale. Cum adica e normal ce fac, citez: daca cineva se exprima impotriva corporatiilor dar se foloseste de produsele lor mi se pare firesc ca respectiva corporatie sa reactioneze??? De care produse ne folosim? Acest FB este in primul rand o baza de date pentru informatori si te invita sa-ti dai cu parerea, fiindu-le usor sa vada ce gandesc oamenii, mai usor ca atunci cand stateau in fata blocului auzind pe vecini ce spun, iar apoi in cel mai josnic mod raportau ce pareri aveau oamenii despre cozi, rusi, ceausescu, securisti, muzica straina, sau daca aveau relatii cu strainii etc
    Cum sa-ti para normal sa tai un cont, adica sa INTRERUPI LEGATURA UNEI PERSOANE CU CEILALTI . cand acesti megasecuristi nici nu mai sterg vreodata ce s-a scris acolo, apropo, nimic nu se sterge , dar blocheaza ei accesul unor persoane formatoare de opinie. E cel mai grav caz de cenzura… facuta de ei care spun ca accepta orice discutie si parere…
    Deci “produsele lor de care ne folosim” sunt acea baza de date unde poti sa scrii, ca la chat… ei chiar te indeamna sa scrii orice, iar oamenii scriu ce vor si fiind multi, in economia asta de piata, poti castiga foarte multi bani.
    Niciodata nu au spus ca vor sa se scrie doar un fel de articole, ci ei spun ca poti vorbi orice, aici e ca un… chat.
    Oare e la fel de normal si ca s-au facut arestari in 1948 cu toata elita intelectuala a acestei tari? Asta pentru ca nu acceptau aberatiile ideologice aparute.
    Sustii ca ei au o politica si deci nu accepta alte idei… simplu… dar nu e asa deloc, prin asta dai dreptate tuturor abuzurilor nedemocratice care au fost in istoria lumii, cu acest mod de a gandi. A tine cu acei miliardari care au obsesia megalomana de a controla pe toti oamenii si a da dreptate unor actiuni de acest fel, nu e “omeneste”.
    Nu e normal sa fie cineva abuzat in nici un fel si nu trebuie sustinuta tirania unor corporatii asupra oamenilor. Acest FB e un loc public, unde OAMENII DISCUTA INTRE EI, iar acei indivizi care l-au creat trebuie doar sa-l intretina, sa ia banii din reclame… si atat.
    Ce “linie politica” are FB oare? S-a vorbit de asta vreodata? Nu cumva sustin ca sunt neutrii si ca ofera”ca produs ” posibilitatea de a comunica cu altii, iar ce zice fiecare e parere personala.
    E foarte deranjant sa vezi ca un lucru rau nu e inteles in adevarata lui amploare,

  17. Iertati-ma va rog, nu vreau sa supar pe nimeni, dar eu cred ca feisbuc nu are nici mai multa si nici mai putina putere decat aceia pe care i-ati dat-o voi, cei inscrisi acolo. Este exact aceasi putere pe care noi toti le-am dat-o supermarketurilor, spre exemplu. “Clientii” sunt cei mai in masura sa limiteze “puterea” locurilor pe care le frecventeaza.

  18. Constantine draga, as fi vrut sa-ti raspund dar nu prea inteleg ce vrei sa spui. La multi ani pentru joi.

  19. E posibil ca inchiderea conturilor sa se faca la sugestia vre unora de pe la noi in cardasie cu cei de acolo. Cine a putut sa dea o astfel de sugestie.

  20. Pingback: FACEBOOK SI POST-DEMOCRATIA. Reteaua de internet a fost acuzata ca CENZUREAZA DELIBERAT POSTĂRILE CONSERVATOARE. Cum manufactureaza Facebook NOUL CONSENS SOCIAL prin expunerea privilegiata a MINORITATILOR AGRESIVE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare