Noaptea cand a venit “Mosu` bun”, prilej de refugiu inlacrimat in “coltisorul primitor” al copilariei. SCURT POPAS ACASA, LA IZVOR…

6-12-2010 13 secunde Sublinieri

LUMEA AMINTIRILOR

E destul un lucru mic,

Pentru altii un nimic,

Si-ai ajuns… nici nu-ti dai seama

Pe poteci de gand curat

In tinutul minunat

Unde te vegheaza mama.

Te-nsoteste pe-acest drum,

O mireasma, un parfum,

Uneori poate si teama,

Si ai vrea din nou s-alergi

Si o lacrima sa stergi,

Leganata iar de mama…


… Amintirile nu-s scrum,

Ele dogoresc si-acum

Si-ntr-o zi… nici nu-ti dai seama,

Cand, la bratul lor, tiptil,

Esti in tara de copil

Unde te asteapta mama…”


Categorii

Muzica, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Noaptea cand a venit “Mosu` bun”, prilej de refugiu inlacrimat in “coltisorul primitor” al copilariei. SCURT POPAS ACASA, LA IZVOR…

  1. Cei carora nu le plac cantecele, interpretarea sau au tendinta de a cauta dupa alte chitibusuri de criticat si de strambat de nas, sunt rugati respectuos sa incerce sa se abtina de la comentarii. Le multumim.

    Sfantul Nicolae sa va daruiasca tuturor o zi luminata de razele ceresti, dogoritoare, ale bunatatii sale si sa va calauzeasca pe poteci de gand curat, luandu-va puteri prin apa vie din izvorul prunciei nevinovate!

  2. Multumim de urari! Asemenea si dvs.!

  3. http://www.youtube.com/watch?v=xg8N8TXInYU

    http://www.youtube.com/watch?v=Oe1kuHUi_9Y

    O, ramâi, ramâi la mine,
    Te iubesc atât de mult!
    Ale tale doruri toate
    Numai eu stiu sa le-ascult;

    In al umbrei întuneric
    Te asaman unui print,
    Ce se uit-adânc în ape
    Cu ochi negri si cuminti;

    Si prin vuietul de valuri,
    Prin miscarea naltei ierbi,
    Eu te fac s-auzi în taina
    Mersul cârdului de cerbi;

    Eu te vad rapit de farmec
    Cum îngâni cu glas domol,
    In a apei stralucire
    Intinzând piciorul gol

    Si privind în luna plina
    La vapaia de pe lacuri,
    Anii tai se par ca clipe,
    Clipe dulci se par ca veacuri.”

    Astfel zise lin padurea,
    Bolti asupra-mi clatinând;
    Suieram l-a ei chemare
    S-am iesit în câmp râzând.

    Astazi chiar de m-as întoarce
    A-ntelege n-o mai pot…
    Unde esti, copilarie,
    Cu padurea ta cu tot?

    Mihai Eminescu – O,ramai

  4. De ce m-ai prins în pumnul tau,
    Copil frumos, tu nu stii oare
    Ca-s mic si eu si ca mă doare
    De ce mă strangi asa de rău?

    Copil ca tine sunt si eu,
    Si-mi place să mă joc si mie,
    Si mila trebuie să-ti fie
    De spaima si de plansul meu!

    De ce să vrei să mă omori?
    Ca am si eu părinti ca tine,
    Si-ar plange mama dupa mine,
    Si-ar plange bietele surori,

    Si-ar plange tata mult de tot
    Căci am trait abia trei zile,
    Indura-te de ei, copile,
    Si lasa-mă, ca nu mai pot!…

    Asa plangea un gandacel
    In pumnul ce-l strangea să-l rupa
    Si l-a deschis copilul dupa
    Ce n-a mai fost nimic din el!

    A incercat să-l mai invie
    Suflandu-i aripile-n vant,
    Dar a cazut în tarna frant
    Si-ntepenit pentru vecie!…

    Scarbit de fapta ta cea rea
    Degeaba plangi, acum, copile,
    Ci du-te-n casa-acum si zi-le
    Parintilor isprava ta.

    Si zi-le ca de-acum ai vrea
    Să ocrotesti cu bunatate,
    In cale-ti, orice vietate,
    Oricat de far-de-nsemnatate
    Si-oricat de mica ar fi ea!

    Gândăcelul -Elena Farago

    Sfantul si marele Ierarh Nicolae sa va daruiasca bucurie duhovniceasca si pace !

  5. Gândăcelul
    de Emil Gârleanu

    Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, de pe margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
    Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur! Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţarâna neagră trupul aruncă o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare. Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
    În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă şi să meargă până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face.
    Atunci se mişcă din nou, şi după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte şi coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în ţărână. Văzând asta, se ridică pe picioruşele dinapoi şi, fără să ştie pentru ce, cu cele dinainte îşi făcu, moşnegeşte, cruce. Pe urmă încercă din nou şi văzu că poate. Luciu i se păruse lujerul crinului, şi când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!…
    Şi-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos şi-l prinse ameţeala. Privi în sus şi se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câţiva paşi, şi ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzişoară lătăreaţă, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Şi iar purcese la drum; şi umblă, şi umblă, băiete; de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Şi cât era de hotărât şi de vânjos drumeţul, nu-şi putu opri un oftat:
    — Uf! că mult mai am de suit, Doamne!

  6. “Sa fim copii pentru inca o zi”… si sa ne amintim ca insusi Hristos ne-a indemnat:
    “Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea.”(Luca 18, 16-17)

  7. @ Cristi (nepublicat):

    Ati citit atent articolul la care ati dat link (dimineata)? Mai uitati-va o data, va rugam, si vedeti apoi si cine il semneaza…

  8. Multumesc pentru urarea de Sf.Nicolae. Fie ca el sa va aduca bucurie si pace in familie. Daca aveti copii, sa-i ocroteasca Sfintul.

  9. Si apropo de copilarie si de Craciun.

    Pina la 10 ani am crezut ca Mosul exista cu adevarat. De ce? DIn cauza parintilor mei. Pentru mine lucrurile incepeau cu vre-o 2 -3 saptamini inainte de noaptea Craciunului cind bunicii, unchii sau diversi cunoscuti imi spuneau: M-am intilnit cu Mosul si uite ce mi-a dat pentru tine! Imediat inchipuirea mea de copil (foarte bogata, de altfel)zbura plina de bucurie la Mosul, si asa tensiunea in asteptarea marii nopti a Craciunului crestea exponential. Ajunul Anului Nou, a fost pentru mine pina la 10 ani, cel mai frumos si mai plin de farmec moment din tot anul. In primul rind, faceam bradul de dimineata. Mare bucurie! Apoi, dupa-amiaza ieseam cu copiii din bloc la colindat (Buna buna seara de Mos Ajun…). Era extrem de palpitant si distractiv. Ne colindam intii vecinii din bloc care, evident, ne dadeau si cel mai mult (bani). Urmau in cercuri concentrice altii si atii de la casele din jur.Unii ne deschideau, altii nu. Dadeam peste tot felul de tipuri de oameni: la unii petrecerea era deja in toi, la altii nici nu se simtea ca era sarbatoare, altii nu deschideau pentru ca erau plecati, altii nu deschideau din lipsa de bani sau din lene, altii ne intimpinau cu bucurie. Si apropo, am pornit cu colindul de la 5 ani. fara parinti, evident, doar cu ceilalti copii. Si niciodata parintii nu au simtit teama ca ne lasa sa bintuim pe la case straine, ca ar putea sa ni se intimple ceva. Noi insine nu aveam nici un fel de teama, nu simteam nici un fel de amenintare ca ne duceam singuri pe la usi necunoscute sa colindam. In sfirsti, stringeam banii (ca asa se dadea la noi), ii numaram, ii imparteam si apoi plecam fiecare la casele noastre fericiti de recolta. Si ca veni vorba de imparteala banilor: chiar daca eram copii reuseam sa impartim banii intre noi corect, asa incit nu mi-aduc aminte sa fi fost o singura cearta pe tema asta. Colindatul se termina undeva in jurul orei 10-11 seara. Veneam acasa, unde mama aranjase masa cu mincare de Craciun. INvitatii incepeau si ei sa vina. Dar pentru mine marele eveniment urma sa se untimple la 12 noaptea. Fix la 12, luminile se stingeau. Mamica aprindea luminarile din brad. Si de afara se auzea cineva batind la usa. Mosul, mosul, sopteau toti, iar eu eram in culmea emotiei. Mamica deschidea usa si Mosul, in carne si oase intra, exact asa cum il stiam in poze: cu barba alba, cu cojoc si cu un sac in spinare incarcat de daruri- pentru mine, evident! Tusind si dregindusi glasul gros (sau ingrosat), Mosul ma punea sa-i spun ce facusem eu bun in anul care trecuse, urmat de o poezie sau un cintecel. MOsul ma uimea intotdeauna cu marea lui cunoastere. Stia tot despre mine: ce note am luat, cu cine m-am certat la scoala, ce a spus tovarasa invatoare la sedinta cu parintii. Eram pur si simplu strivita de admiratie, de emotie….si de putina teama. In sfirsit, Mosul deschidea sacul si imi impartea darurile. Apoi pleca. Luminile se aprindeau toata lumea ciocnea paharele…si atunci aparea si taticul, care, intimplator, lipsise de la marea intilnire. Ani de zile copilului care eram atunci, nu i s-a parut nimic suspect ca niciodata taticul si Mosul nu reuseau sa fie in aceeasi camera. Va dati seama cit de imuna eram la toate incercarile altor copii mai mari de a-mi scoate din cap ideea ca Mosul nu exista. Raspunsul meu triumfator era invariabil: n-o veni la voi…da’ la mine vine! Pina la 10 ani cind, am descoperit dosit in dulap ceva ce semana cu cojocul Mosului, am gasit dosite si darurile pe care urma sa le aduca….si asa o etapa plina de farmec din copilaria mea s-a incheiat. Niciodata de atunci Mosul nu a mai venit, si nu am mai trait cu atita bucurie si intensitate Craciunul asa cum am facut-o pina la 10 ani. Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca, taticule, Mosul copilariei mele!

  10. Admin,..Cred ca m am grabit putin,… iertati..

  11. M-a infiorat. Am ascultat cu mare bucurie prima melodie. Mi-era dor de ceva simplu, copilaresc. Multumesc.

    Doamne ajuta

  12. Pingback: SFANTUL NICOLAE. Predica IPS Bartolomeu Anania (audio), cantari si slujbe inchinate iubitului Mare Ierarh din Mira Lichiei
  13. …unele ghete sunt prea “mici”…ca nu incape in ele darul cel prea minunat, alte ghete sunt prea “mari”… ca nu indraznesti a lasa acolo un dar atat de marunt…

    Iertati!

  14. Pingback: Lidia Staniloae despre SFANTUL NICOLAE sau CUM TRAIAU COPIII DE ODIONIOARA MIRACOLUL SARBATORII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: SFANTUL NICOLAE. Predica Parintelui Arsenie Boca despre cel mai iubit sfant al crestinatatii: “INIMA LUI DE PARINTE AL CRESTINILOR A ARS CA O FACLIE” -
  16. Pingback: SFANTUL NICOLAE, “Parintele, Fratele, Fiul, Prie­tenul pe care-l asteptam sa vina in fiecare an” si cascada sa de MINUNI care nu trebuie uitate/ Ce daruri cerem de la “Mosul” sau: CINE NI-L DESPARTE PE “MOS NICOLAE” de
  17. Pingback: SFANTUL NICOLAE, CHIPUL MILOSTIVIRII CARE CUCERESTE INIMILE, invatatorul viu al “blandetii lucratoare” si marturisitorul BUCURIEI INMULTITE PRIN DARUIRE DE LA OM LA OM. Parintele Episcop Macarie: “Sa fim oameni pentru acesti frati mai mi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare