POSTUL NASTERII DOMNULUI – semnificatii duhovnicesti/ Sunt oare prea multe dezlegari la peste in tipicul romanesc? Cum se consuma “fructele de mare”?
- Ziarul Lumina/ Diac. Stefan Sfarghie: Un mijloc de desăvârşire a sufletului. Pregătire pentru Postul Naşterii Domnului
Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, precum şi celelalte posturi rânduite în Biserică, oferă creştinilor posibilitatea curăţirii duhovniceşti. Acesta închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Prorocului Moise şi postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia aşteptau venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să aştepte creştinii şi să întâmpine prin ajunare pe Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.
În ziua Sfântului Apostol Filip, adică pe 14 noiembrie, este Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului, care începe la 15 noiembrie şi se termină la 25 decembrie.
Despre semnificaţiile postului şi despre roadele pe care el le aduce în inimile şi sufletele celor care postesc ne-a vorbit arhim. Clement Haralam, de la Mănăstirea Antim din Bucureşti.
„Acum, la începutul Postului Crăciunului, să reflectăm puţin la ceea ce este postul ca stare şi îndeletnicire creştinească. Post înseamnă abţinere. Mai întâi abţinere de la anumite mâncăruri în vederea parcurgerii unui timp rezervat pentru post. De la masă nu trebuie să te scoli flămând, dar nici sătul. În perioadele de post cel care nu posteşte cu adevărat poate să se lăcomească la anumite alimente sau mâncăruri care să-i pricinuiască vătămare corporală şi sufletească. Abţinere mai înseamnă a nu-ţi îngădui săvârşirea de fapte imorale, pronunţarea cuvintelor nepotrivite, anumite gesturi care întinează conştiinţa şi curăţia sufletească, care robesc inima, încarcă memoria cu imagini, fapte sau cuvinte nefolositoare, gesturi şi cuvinte care ne periclitează mântuirea, onoarea, cinstea de persoană şi de creştin-ortodox“, a spus arhim. Clement Haralam.
Postul Naşterii Domnului este unul mai uşor şi prevede mai multe dezlegări. Totuşi, intrarea în post se face prin înfrânare de la lucrurile pământeşti îngăduite, spre a dobândi mai deplin harul lui Hristos şi chiar pe El Însuşi, prin Sfânta Împărtăşanie.
„Foarte mulţi dintre credincioşii ortodocşi nesocotesc posturile sau le reduc cât mai mult cu putinţă. De asemenea, folosirea expresiei «Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om» (Matei 15, 11) – aceasta este doar o justificare şi nu are temei pentru suprimarea sau reducerea postului. Mai mult, Domnul nu S-a referit la post când a spus aceste cuvinte, ci afirmaţia apare într-un context în care fariseii şi cărturarii îi acuzau pe Ucenicii lui Hristos de călcarea datinei bătrânilor prin faptul că nu-şi spală mâinile înainte de masă. Aşadar, cuvintele citate nu se referă la post, iar Mântuitorul nu neagă valoarea postului prin aceste cuvinte, ci doar pretinsa valoare religioasă a unei simple reguli de igienă corporală. Dacă ne ducem cu mintea la începutul activităţii Mântuitorului, observăm că Domnul Şi-a început misiunea publică postind 40 de zile, ceea ce în istoria mântuirii puţini au putut împlini“, a arătat arhim. Clement Haralam.
Abţinere de la mâncăruri şi un efort spre virtute
Postul face parte din mijloacele de cultivare şi desăvârşire ale sufletului, fiind inseparabil de alte virtuţi şi acte creştineşti, ca de exemplu: rugăciunea, căinţa, smerenia, milostenia etc. El slăbeşte, atenuează sau chiar stinge puterea patimilor şi a instinctelor, constituind o formă sau un auxiliar al sârguinţei continue spre desăvârşire. Numai atunci este postul desăvârşit, când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi spor duhovnicesc, cu încordarea voinţei spre purificarea sufletului, spre alungarea gândurilor şi a dorinţelor păcătoase, spre înfrânarea de la răul moral, păcatul, a continuat părintele arhimandrit.
„Prin postul adevărat depăşim condiţiile vieţii pământeşti“
Atunci când ne pregătim de Postul Mare, Biserica ne pune înainte modele de vieţuire creştinească pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit în cuvioşie. Aceasta pentru ca prin pomenirea lor să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului. Înainte de Postul Naşterii Domnului pregătirea noastră se face în alt fel.
„Postul Crăciunului nu este precedat de cântări şi lecturi specifice, totuşi, în două duminici premergătoare postului şi în alte două duminici după începerea postului, prin pericopele evanghelice, care se citesc la Sfânta Liturghie, suntem îndemnaţi să folosim bunurile materiale pentru a dobândi Împărăţia cerurilor, şi aceasta prin ajutorarea aproapelui, care poartă chipul lui Hristos. Acestea sunt: Pilda bogatului nemilostiv; Pilda samarineanului milostiv; Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina şi Pilda dregătorului bogat. Mântuitorul nu a lăsat nişte reguli după care să ne organizăm perioadele de post, ci ne-a arătat modalitatea şi condiţiile postului. El a lăsat Ucenicilor posibilitatea şi dreptul de a fixa perioadele postului: «Vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti» (Matei 9, 15).
Astfel, Biserica, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, a rânduit zile şi perioade de post. Postul Mântuitorului în evidentă relaţie cu postul lui Moise scoate în evidenţă calitatea Sa de mijlocitor al noului Legământ (cu precizarea că postul lui Moise a fost în vederea revelaţiei de pe muntele Sinai, iar Mântuitorul a postit după ce trimiterea Sa mesianică fusese deja confirmată la Botezul din apele Iordanului). Pe de altă parte, postul Mântuitorului are o înaltă semnificaţie duhovnicească şi o clară trimitere eshatologică. Aflat sub puterea Duhului Sfânt, după cum menţionează Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca, Domnul Hristos trăieşte într-o lume în care condiţiile de viaţă sunt diferite de cele de pe pământ, deoarece spune Sfântul Evanghelist Matei că, lăsându-L ispititorul, au venit îngerii şi Îi slujeau. Aici ni se descoperă cel mai înalt sens al postului pentru credincioşii creştini. Prin postul adevărat depăşim condiţiile vieţii pământeşti, împlinind cuvântul Sfintei Scripturi care zice: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu» (Matei 4, 4 şi Luca 4, 4).
Astfel, credinciosul intrat cu adevărat în lumea lui Dumnezeu depăşeşte condiţiile vieţii pământeşti. De aceea, nu ne vom mira de urcuşul duhovnicesc excepţional (incredibil pentru cei necredincioşi), al marilor oameni duhovniceşti, care pot reduce la minim folosirea hranei materiale sau chiar pot renunţa la ea cu totul pentru că ei sunt hrăniţi dumnezeieşte prin cuvântul şi harul lui Dumnezeu, care li se face hrană nu numai pentru suflet, ci chiar şi pentru trup. Dacă vom înţelege aceste lucruri şi dacă ne preocupă mântuirea noastră, vom îmbrăţişa şi noi, cu multă bucurie, înfrânarea şi postul, unindu-le armonios cu milostenia şi cu rugăciunea“, a subliniat arhim. Clement Haralam.
- Doxologia/ Arhim. Mihai Daniliuc: Prea mult pește în Postul Crăciunului?
Începe Postul Nașterii Domnului sau, pe scurt, al Crăciunului. Biserica ne cheamă stăruitor să ne pregătim sufletele, primenindu-le, încălzindu-le și luminându-le cu darurile Duhului Sfânt, pentru ca Sfântul Prunc Dumnezeiesc să găsească în plăpânda noastră ființă sălaș prielnic Nașterii Sale duhovnicești. Nu mă voi referi nici la necesitatea, nici la numeroasele foloase ale ajunării asupra sufletului ori trupului: despre ele se vorbeşte adesea. Voi încerca să abordez două chestiuni care încă ridică probleme unor credincioși. Mi-au pus vreo câţiva creștini întrebarea: „Părinte, de ce se mănâncă atâta pește în postul Crăciunului? E o îmbuibare. Nici nu simți că posteşti!” Gândindu-ne puţin, ne vom aminti că, în urmă cu ceva timp, în cele 40 de zile de ajunare se fixaseră doar două sau trei asemenea dezlegări. Probabil de aceea apare o astfel de confuzie.
Să lămurim, aşadar, ce e cu „atâta pește” în această perioadă. Rânduielile din Tipicul cel Mare (cap. 35, p. 44; cap. 50, p. 135), Pravila Mare ori canonul 20 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul prevăd că în Postul Nașterii Domnului se ajunează în zilele de luni, miercuri și vineri: consumăm fie legume, fie fructe, uscate ori fierte, dar fără untdelemn. Marțea și joia se pot mânca fierturi cu untdelemn, iar în fiecare sâmbătă și duminică, până în data de 20 decembrie, se dezleagă la pește și vin. Mai dezlegăm la pește în zilele de luni, marți și joi numai la proslăvirea unui sfânt „cu doxologie mare”, adică atunci când la slujba utreniei se rânduieşte cântarea polieleului, citirea evangheliei, iar în final, slavoslovia mare. Credincioșii vor identifica zilele cu dezlegare prin semnul †) din calendar. Dacă sunt sărbători cu ținere, semnele se vor scrie cu roșu, iar de vor fi zile lucrătoare, cu negru.
În cazul în care respectivele sărbători ale sfinților cu doxologie mare ar cădea miercurea sau vinerea, nu se dezleagă la pește, ci doar la untdelemn și un pahar cu vin. Tot amintitele trimiteri ne precizează că dacă va cădea sărbătoarea unui sfânt cu priveghere – adică, pe lângă utrenia cu pomenitele particularități, în cartea de cult numită Minei se prevede slujba vecerniei mari și a litiei (la mănăstiri, cele trei slujbe se săvârșesc la un loc: vecernia mare unită cu litia și utrenia, simbioza liturgică rezultată numindu-se priveghere) – atunci chiar și în acele zile se face dezlegare la pește, îndeosebi acolo unde se serbează hramul bisericii. Sigur, credincioșii nu au cum să cunoască prevederile tipiconale, însă o modalitate lesnicioasă de a afla dezlegările o constituie urmărirea calendarului. Prin decizia luată de Sfânta noastră Biserică, datele în care se consumă pește s-au marcat cu un semn grafic distinct: un pește. Vasăzică, apariția mai multor dezlegări la pește nu este o invenție sau un pogorământ făcute pentru a ușura postirea. Practic, s-a revenit la rânduiala prevăzută de vechile legiuiri liturgice statornicite de Sfinții Părinți.
În acest an, în Postul Crăciunului avem dezlegare de 14 ori.„Mult!” ar spune unii, alții, obișnuiți cu rânduielile grecești, i-ar contrazice, iar dacă ne-am compara cu Biserica slavă am opina că e chiar puțin. Spre exemplu, Tipicul grecesc permite consumul de pește în toate zilele în afară de miercuri și vineri până la data de 17 decembrie, adică în aprox. 24 de zile. Între 18-24 decembrie, inclusiv, se dezleagă la untdelemn și vin. La fel, în unele tipice din Biserica slavă se îngăduie peștele aproape în toate zilele Postului Crăciunului, hotărâre datorată, probabil, condițiilor climatice extreme din anumite părți ale Rusiei pravoslavnice. Mi se pare totuşi că Biserica Ortodoxă Română rămâne cea mai echilibrată, păstrând fidel aşezările dumnezeieștilor părinți.
Așadar, este mult pește în postul Naşterii Domnului? În cazul credincioșilor mai zeloși, nu cred că dezlegarea presupune obligativitatea consumului. În plus, prețul peștelui a devenit chiar luxos pentru buzunarele multor români, care nu-și pot permite să şi-l cumpere în toate zilele cu dezlegare.
A doua chestiune ce se cere lămurită: când mâncăm „fructe de mare” în post? Termenul de „fructe de mare” se folosește în vocabularul culinar de puţină vreme. În unele țări, ele se numesc „roadele mării”, o denumire foarte apropiată de adevăr. Vasăzică fructele de mare nu reprezintă alimente vegetale, ci anumite specii de crustacee, moluște – decianimale marine ori de apă dulce, folosite în alimentație. Crustaceele au corpul alcătuit din segmente acoperite cu o carapace chitinoasă (creveţi, crabi, langustine, homari), iar moluştele au corpul moale, închis adesea într-o cochilie (scoici, midii, stridii). Tot în categoria moluștelor se includ aşa-numitele „cefalopode” (calmari, sepii, caracatiţe). Potrivit specialiștilor în alimentație, carnea de crustacee conţine niveluri proteice ridicate, cuprinse între 17g% –21,5g%, asemănător cu peștele (crap 18,9%, macrou 22%). Nutriționiștii precizează că „fructele de mare” au un conţinut energetic variind între 89 cal – 105 cal/100 gr. Aceeași cantitate de piept de pui la grătar conține 99 calorii.
Având în vedere toate acestea, consumul așa-ziselor fructe de mare trebuie legat de zilele când Biserica face dezlegare la pește. Altfel procedând, ne-am depărta de echilibrul rânduielilor Ortodoxiei românești. Eu unul consider potrivită reîntoarcerea la postul tradițional românesc, fără importuri de obiceiuri culinare străine de credința ori simțirea noastră.
Dar, întâi de toate, în post să nu uităm a încerca să ne hrănim mai mult cu Dumnezeu.
Cu toata consideratia pentru Arhim. Mihai Daniliuc, nu cred ca plecand de la cantitatea de proteine continute de fructele de mare se poate demonstra de ce ele nu ar trebui sa se manace in perioada postului. Pentru ca daca este sa o luam asa, nu trebuie uitat ca si legumele contin proteine, iar fasolea boabe, de exemplu, contine 23g la 100 g; alunele 25g la 100g (deci chiar mai mult decat ar contine fructele de mare si chiar pestele amintite mai sus). Pe de alta parte iaurtul contine 7g la 100g si un ou 8g la 100g. Deci nu trebuie confundat postul alimentar cu nutritia.
Dar daca ar fi sa ramanem la nivelul compozitiei alimentelor consumate poate ar fi bine sa studiem problema din punctul de vedere al hormonilor continuti, al faptului ca astazi avem legume si fructe care sunt modificate genetic dar s.a. (se vor mai gasi, cu siguranta).
Asadar poate ca nu ar strica sa avem chiar un punct de vedere oficial al Bisericii noastre cu privire la aceasta problema, dar nu ma refer la o hotarare luata si prevazuta pentru Al Optulea Sinod Ecumenic, ci la ceva in care sa vedem grija parinteasca a celor care ne pastoresc.
Macar e bine ca ne-am lamurit ce e cu atatea “dezlegari” la peste in Postul Nasterii. Credeam ca tragem inspre catolicism…
@Corina
Cumva dvs spuneti ca “fructele” de mare sunt de fapt, vegetale sau se pot asimila acelei categorii? Fructele de mare sunt CARNE si e normal, fiind din acelasi mediu acvatic ca si pestele, sa fie consumate ca si pestele, doar in zilele in care este DEZLEGARE la peste. Parintele arhimandrit ofera, in plus, pe langa aceasta consideratie logica cu care si-a inceput pledoaria, alte detalii care sa ne ajute sa intelegem statutul fructelor de mare in raport cu alte alimente, de post sau nu.
Normal ca legumele “altoite” cu “dulce” nu sunt de post si e bine sa ne aprovizionam cu legume/fructe de unde avem incredere. Daca avem dubii in legatura cu anumite legume, pur si simplu nu le consumam in post… Este si o problema de constiinta.
Unii consuma “linistiti” cascaval de post, salam de post, carnati de post, legandu-se doar de materia prima din care sunt facute aceste alimente (nimic animal, de fapt nimic natural…), fara a lua in considerare CE sunt ele, de fapt, ce anume mananca si ce se transmite corpului in momentul in care ai in fata si duci la/in gura CASCAVAL, SALAM, CARNATI etc. “de post”.
@Florin M
Dupa logica celor afirmate de dvs. in ultimul paragraf al comentariului , cand mananc morcov, mananc morcov si nu ma gandesc ca este tratat cu hormoni. Asa si cu celelalte legume. Nu cred ca are sens sa ma preocup de asta.
Mai curand in post mancarea sa fie cat mai simpla si sa ne preocupe cat mai putin pregatirea ei.
Sunt de acord ca un post nu se poate tine cu surogate ale alimentelor ” de dulce”, dar in rest nu am ce face: legumele le cumpar din piata si mintea mea le trateaza asa cum le cumpar: sfecla, cartofi, ceapa , fasole.etc
@AnaR
Imi cer iertare, dar nu am inteles ce vreti sa spuneti in primul paragraf al comenului dvs.
Daca e nevoie sa revin, ceea ce am spus eu este ca daca ai banuieli in legatura cu orice produs (inclusiv legume cu hormoni s.a.), mai bine nu-l cumperi, nu-l mananci etc. Cred ca e ceva normal.
“Practic, s-a revenit la rânduiala prevăzută de vechile legiuiri liturgice statornicite de Sfinții Părinți.”
Sfintii Parinti, prin Sfintele Canoane ce le-au statornicit in Pidalion, ne spun urmatoarele (Pidalion, editia 1844):
“„De aici se cunoaşte cât sunt vrednici de osândă aceia, ce au umplut ceasloavele cele din nou tipărite de dezlegări la vin şi la unt de lemn, puse nu numai la sfinţii cei mari ci şi la cei mici, şi în scurt a zice la cei fără doxologii, sau (slavocântare) care acestea nu le au vechile scrise cu mâna, şi tipărite ceasloave care se află.
Pentru aceasta cei ce s-au înştiinţat de aceasta îndreptează-se; şi urmeze mai bine celor vechi, decât celor noi. Iar pentru ca să deplinim cuvântul cel pentru Posturi, adăugăm aici şi aceasta, că, cele trei Posturi, al Naşterii Mântuitorului, al Sfinţilor Apostoli, şi al lui August, le întăresc încă, şi Simeon al Tesalonicului (în răspunsul 54) şi aşezămintele cele din început, şi obşteştile Tipice ale Ierusalimiţilor şi ale Studiţilor, şi în scurt toate osebitele Tipice ale împărăteştilor mănăstiri din Sfântul Munte.
Ci şi însuşi aceasta că Postul cel dinaintea Sfintelor Paşti se numeşte mare, arată, că sunt şi alte posturi, acesta însă covârşeşte, precum aceasta descoperit o încheie Simeon al Tesalonicului (în răspunsul 56).
Deci în Posturile Naşterii Domnului, şi al Sfinţilor Apostoli, Marţea şi Joia, se face dezlegare la unt de lemn şi la vin, nu şi la peşte, după Tipice; iar Lunea, miercurea, şi vinerea postim de unt de lemn şi de vin, şi întru acestea de se va întâmpla Alliluia, adică sfânt neslavocuvântat se face la al 9-lea ceas o mâncare şi uscată mâncarea; iar de se va întâmpla sfânt slavocuvântat se face de două ori mâncare”.”
Postul este de 2 feluri:
1. Post desavarsit sau ajunare (post negru) – nu se mananca nimic si nu se bea apa cel putin o zi intreaga ( de la ora 12 noaptea pana a doua zi la 12 noaptea. ).
2. Post aspru sau uscat – se mananca o singura data in zi, dupa ora 15.00, doar paine si apa.
Nu se tine niciodata post in zilele de sambata si Duminica, cu o singura exceptie. In Sambata Mare, cand toti credinciosii, dupa masura credintei si puterea trupeasca, trebuie sa tina post negru, incepand cu joi noaptea de la ora 24.00 si pana sambata noaptea dupa ora 24.00 , cat mai spre dimineata Duminicii Invierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Zilele de sambata amintesc de facerea lumii, iar zilele de Duminica de Invierea Domnului.
Pentru zilele de sambata si Duminica care cad in posturi, este dezlegare a postului si se poate manca, dar fara carne, peste, lapte, branza, oua (sau alte produse obtinute din acestea).
Canonul 64 Apostolic: (Pidalion, editia 1844)
“Daca un cleric s-ar afla postind in ziua Duminicii sau a sambetei (afara numai de una), sa se cateriseasca; iar daca va fi laic, sa se afuriseasca.”
Talcuire
“Alt lucru este postul, altul dezlegarea postului, şi altul stricarea postului.
Şi postul chiar este desăvârşita nemâncare, sau şi a mânca cineva o dată în zi, întru al nouălea ceas, cu mâncare uscată, adică numai de pâine şi apă.
Iar dezlegarea postului este, a mânca cineva mai-nainte de al nouălea ceas, ori smochine, ori stafide, sau altceva de acest fel. Sau şi a mânca afară de pâine, şi de apă, şi alte oarecare feluri de mâncăruri proaste: precum de pildă, legumi, vin, sau unt de lemn, sau raci, scoici, şi alte de acest fel.
Iar stricarea postului este când mănâncă cineva din toate de mâncare, şi carne adică, şi peşte, şi lapte, şi brânză, şi celelalte.
Deci în canonul acesta rânduiesc dumnezeieştii apostoli, că oricare cleric, s-ar afla postind în ziua Duminicii sau a sâmbetei, cu deplinită nemâncare, sau şi cu mâncare uscată întru al nouălea ceas, afară de o singură sâmbătă: adică de Sâmbăta cea Mare, întru care se afla Trupul Domnului în mormânt. şi întru care şi toţi dreptslăvitorii postim, după Glasul Domnului ce a zis: ,,Iar vor veni zile când se va lua de la dânşii Mirele, şi atunci vor posti” (Matei 9, 15)
Un cleric ca acesta, zic, să se caterisească, iar de va fi mirean unul ca acesta să se afurisească”.
Referindu-ma strict la persoana mea, de cate ori recitesc Sfintele Canoane statornicite de Sfintii Parinti, imi dau seama cat de putin credincios sunt. Ma imbuib cu fasole, linte, soia, fructe gustoase si hranitoare, amagindu-ma ca tin post.
Cand de fapt, postul este cu totul altceva.
Iar fructele de mare nu cred ca au ce cauta in alimentatia de post.
Atatia mii sau zeci de mii de credinciosi ortodocsi au fost inchisi in lagare si inchisori, fiind obligati sa munceasca de dimineata pana seara, in ger sau in arsita, aproape dezbracati si desculti, si nu mancau decat o bucata de paine pe zi si o cana de apa. In unele zile, nu aveau nici macar acea bucata de paine.
Si au rezistat luni de zile si chiar ani in aceste conditii. Dar aveau ceea ce noua ne lipseste astazi: CREDINTA.
Iar majoritatea dintre noi nu putem posti nici macar 40 de zile. Dormim la caldurica, ne imbracam si ne incaltam bine daca este frig,avem aer conditionat daca este prea cald, circulam numai cu fundul in masina, muncim 8 ore la cate un birou sau alta munci care nu au aproape nici-o solicitare fizica, in weekend-uri plecam la mare sau la munte … venim acasa cu masina, ne punem la televizor sau la calculator … si incepem “marea mucenicie virtuala”. Cum ca mare postitor as fi, ca nu am mancat carne sau oua, dar m-am imbuibat ca si vegetarienii, ca de, eu muncesc si trebuie sa ma hranesc “ca lumea”.
Eu asa cred, ca datorita lipsei credintei, nici Dumnezeu nu ne da putere ca sa putem tine posturile. Ne lasa in inselarea nostra, cum ca am fi postitori.
Sa avem in vedere si, de pilda, ca sunt barbati si copii pe care, sa zicem, nu-i prea “acompaniaza” sotia/mama cu pregatirea de mancare de post, simpla sau nu .
Inevitabil se va recurge, mai ales la oras, (si) la alimente de post discutabile de genul margarina, pate de post, lapte de soia s.a. caci, de vrei sa prepari chiar tu numai din cele SIMPLE (asta daca ai timp, pricepere si acces neingradit la bucatarie…) va apare cearta…
Unii ar spune ca nu, nu-i bine, sa se tina post negru, eventual numai cu covrigi si cu apa, dar mintea mea imi spune ca Dumnezeu vede “speta”, adica constiinta, varsta duhovniceasca, starea de sanatate, nevointa, situatia familiala a fiecarui suflet si in functie de asta il judeca.
Totusi care ar fi logica dupa care “fructele de mare” sunt carne, iar salamul de post este tot carne? Adica prima categorie le luam ca atare, adica vietuitoare, carne, iar preparatele de post nu sunt din soia, ci imprumuta gustul aspectului exterior.
Desigur ca ar trebui sa postim cu infranare, nu sa cautam inlocuitori; dar… nici sa le schimbam pe toate vice-versa. Ca sunt artificiale… e o alta problema.
Cu iertare, parerea mea este ca fiecare aliment este ce este, nu dupa forma ambalajului sau dupa diferite apelative, adic: salam sau “fructe”. Si stomacul cred ca le resimte ca atare. Ramane doar problema indulcirii gustului.
despre fructele de mare….inca nu imi este clar de ce nu se pot minca. O spun din perspectiva cuiva care chiar sufera in posturi din lipsa carnii si a lactatelor. N-am reusit niciodata pina acum sa trec cu usurinta prin posturile de mincare. Cit despre postul fara ulei….nici pomeneala. asa ca poate ma lamureste si pe mine in clar si logic de ce fructele de mare nu sint OK
@exegeticus:
sau a cumpatarii.
Printre nenumaratele binefaceri ale postului se poate considera ca rostul lui este de a ne face mai transparenti pentru harul dumnezeiesc, pentru a putea fi mai aproape de firesc si de adevar.
Problema in ziua de astazi este ca traim niste vremuri de confuzie, care se reflecta chiar si in ceea ce priveste postul alimentar. Odata cu industrializarea alimentatiei, cu globalizarea din ce in ce mai avansata care, printre altele, aduce in magazinele din tara produse mai putin intalnite in cultura noastra de pana acum, romanul se intreaba ce mai este de post si ce nu, incercand sa vada daca anumite alimente sunt sau nu de dulce. Pentru aceasta este cu atat mai necesar sa (re)gasim ratiunile duhovnicesti ale postului si in ceea ce priveste consumul de alimente.
In momentul de fata sunt doua dileme legate:
1. de produsele care imita alimentele de dulce
2 fructele de mare
Produsele care imita alimentele de dulce pot fi de genul: branza de post, cascaval de post, salam de post, pateu de post, lapte de post, etc (inca nu avem oua de post dar…).
In ceea ce ma priveste identific urmatoarele inconveniente in consumarea lor: faptul ca majoritatea acestor produse, fiind fabricate din soia, pot foarte usor sa contina vegetala cu pricina modificata genetic. Aceasta presupune ca omul intervine in creatia lui Dumnezeu si gaseste ca face el ceva mai bun, deci se situeaza deasupra Creatorului. Este de la sine inteles ca un crestin nu poate fi de acord cu asa ceva.
Pe de alta parte imitatia ma duce cu gandul la minciuna. Adica sa zicem ca am in fata o bucata de cascaval de post. Poate veti spune ca nu conteaza ca il numesc asa, din moment ce este 100% din produse vegetale. Si totusi, din punct de vedere psihologic se fac niste asocieri in mintea noastra cu produsul de baza, obtinut din lapte. Nu este de mirare ca apar si confuziile. Constiinta incepe sa imi dea semne ca ceva nu este in concordanta cu adevarul si, in mod firesc, am retineri.
Sa spunem insa, ca am depasit aceasta problema psihologica si in loc sa-l numesc cascaval de post ii spun tofu. Acuma insa ma intreb cum se manaca asa ceva ca eu la mama si la bunica nu am pomenit. Deci constat ca asa ceva nu prea este firesc in alimentatia neamului nostru.
Nu mai despic firul in continuare si las pe fiecare sa aleaga si sa socoteasca daca merita sa fie pus in farfurie sau nu. Trec insa la fructele de mare.
Problema este din ce punct de vedere ar trebui privite pentru a vedea daca se incadreaza in produse care se manaca in timpul postului (si daca da, cand?) sau nu.
Am vazut ca nu cantitatea de proteine continute ne ajuta sa le consideram de post sau nu. Nici continutul energetic este cel care trebuie sa le puna in balanta. Printre altele fie spus, postul nu urmareste sa ne stoarca de energie, sa ajungem niste legume care sa nu mai fie in stare nici sa mearga bine pe strada. Trebuie sa ne pastram un echilibru in functie de organismul pe care il avem, de activitatea pe care o practicam si de ravna pentru cele duhovnicesti.
Acuma, intrebarea care mi s-a pus este daca eu consider ca fructele de mare sunt vegetale sau se pot asimila acestei categorii. In continuare am fost atentionata ca ele sunt “CARNE” (a se vedea coment. 3. Florin M.). Cred ca este destul de clar ca ele nu fac parte din regnul vegetal, insa discutia este mai complexa in continuare. Nu cred ca pot fi considerate pur si simpul “carne” si puse alaturi de gaini, sa spunem, tot asa cum nici lacustele pe care le manca Sf. Ioan Botezatorul, facand parte din regnul animal, nu pot sa le vad alaturi.
Dupa cate stiu eu in perioada postului nu se consuma animalele care au sange si produsele lor derivate (oua de la gaini, lapte de la capra, oaie, vaca, bivolita, etc). Asa stand lucrurile fructele de mare ar putea fi consumate pe timpul postului, ceea ce explica si faptul ca ele se manaca chiar la Athos. Si este si firesc pentru ei, avand in vedere ca sunt inconjurati de mare. Pentru noi insa (si nu numai, de fapt) ar fi bine sa cautam la produsele care provin din locurile noastre si sa nu ajungem vre-o data sa importam lacuste de post din Tara Sfanta.
Acestea fiind spuse cred ca ar trebui sa nu ne problematizam foarte mult si sa incercam, cat putem, sa (re)venim cat mai aproape de firesc, de simplu, de adevar, ajutati si de bunul simt care, cu siguranta ca ne va ghida.
@Corina
Nu cred ca le-a pus cineva alaturi de gaini, ci alaturi de peste – este o diferenta. Iar lacustele sunt insecte, cum si albinele sunt insecte, carora le consumam mierea si in post.
Si mai cred ca ar trebui sa ne sfatuim cu duhovnicul si valabil pentru cine doreste – sa facem ascultare (nimic nu e obligatoriu, nu?).
Problema alimentelor de post este una inventata. Nu exista alimente de post. Odata cu trecerea timpului, credinta se imputineaza, trupul biruie impotriva sufletului si neputinta noastra creste.
Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ai Bisericii noastre au statornicit foarte clar ce inseamna mancarea de post:
“Şi postul chiar este desăvârşita nemâncare, sau şi a mânca cineva o dată în zi, întru al nouălea ceas, cu mâncare uscată, adică numai de pâine şi apă.”
(Talcuire la Canonul 64 Apostolic – Pidalion, editia 1844)
Celelalte alimente cum ar fi: soia, fasole, legume, fructe, ulei si alte asemenea sunt doar pentru dezlegarea postului.
“Iar dezlegarea postului este, a mânca cineva mai-nainte de al nouălea ceas, ori smochine, ori stafide, sau altceva de acest fel. Sau şi a mânca afară de pâine, şi de apă, şi alte oarecare feluri de mâncăruri proaste: precum de pildă, legumi, vin, sau unt de lemn, sau raci, scoici, şi alte de acest fel.”
(Talcuire la Canonul 64 Apostolic – Pidalion, editia 1844).
Aceste alimente se pot consuma sambata si duminica, caci in aceste zile au statornicit Sfintii Parinti sa nu posteasca nimeni. In afara de o singura sambata din an si anume, SAMBATA MARE.
“Daca un cleric s-ar afla postind in ziua Duminicii sau a sambetei (afara numai de una), sa se cateriseasca; iar daca va fi laic, sa se afuriseasca.”
(Canonul 64 Apostolic – Pidalion, editia 1844)
De la acest Sfant Canon al nepostirii sambetele si duminicile, pot face exceptie cei care tin post de 40 de zile, dar doar pentru motive binecuvantate si cu sfatuirea duhovnicului.
Vrajmasul diavol lupta incontinu pentru slabirea credintei ortodoxe, atat din exterior, cat si din interiorul Bisericii.
In loc sa ne pacalim singuri, cautand tot felul de retete vegetariene, sau diete “de post” date de nutritionisti, am putea sa citim Sfanta Scriptura, Pidalionul, Vietile Sfintilor, Patericul, Filocalia si alte asemenea.
In aceste scrieri gasim mii de exemple concrete despre ceea ce se mananca in post.
Domnul nostru Iisus Hristos a postit 40 de zile nemancand nici paine si neband nici apa. Nu a mancat fasole, mere, loboda sau moluste.
Sfintii Apostoli posteau. Sfintii Parinti posteau mancand odata la cateva zile putina paine si beau putina apa.
Si cate si mai cate astfel de exemple de urmat avem in vietile Sfintilor nostri.
Cred ca ar fi bine sa nu ne mai mintim singuri, cum ca asta ar fi fost in alte timpuri, ca acum ne-am modernizat sau mai bine spus ne-am “civilizat”. Muncim mai putin si avem conditii de viata mult mai bune decat au avut cei de dinainte.
Avem exemple contemporane de oameni care, ca o consecinta a dragostei si a vointei lor de a face voia lui Dumnezeu, au fost intariti sa tina posturile si trupurile lor au fost hranite cu puterea Harului.
Cu siguranta, asemenea oameni sunt si astazi printre noi, dar oile numai Dumnezeu le stie.
Postul nu inseamna inlocuirea unor alimente cu alte alimente. Postul inseamna infranare, inseamna lepadarea pentru o perioada de cele lumesti, materiale, si hranirea cu cele duhovnicesti, inseamna smerirea si micsorarea trupului pentru a creste sufletul.
Cine este bolnav sau neputincios, este de preferat sa urmeze sfatul duhovnicului. Acesta are puterea de a iconomisi in functie de puterea, varsta si starea de sanatate a fiecaruia dintre noi.
@ Sluga netrebnica:
Sincer, tu asa postesti? Ai intrebat pe cineva, te-ai sfatuit cu unul sau mai multi duhovnici si asa invata ei? Noi nu am intalnit pana acum… Nu te intinde la raspuns, te rugam, raspunde direct si scurt la ce te intrebam, daca poti. Iarta-ne!
Apropo de recomandarea de a nu consuma in anumite zile din timpul posturilor mancaruri gatite cu ulei sau de a nu bea vin (chiar si cu cumpatare), am auzit un preot spunand ca ratiunea pentru care Sfintii Parinti au hotarat astfel consta in aceea ca in trecut, atat uleiul, cat si vinul se pastrau in burdufuri de piele si ca aceste produse se indulceau prin contactul cu “ambalajul”, aspect care nu mai este valabil in zilele noastre. Ma iertati pentru interventie!
Inca nu, dar nadajduiesc in ajutorul lui Dumnezeu ca voi ajunge la o asa masura.
Si da, m-am sfatuit cu duhovnicul meu.
Dar, asemenea intrebare ar fi trebuit sa o puneti Sfintilor care au postit asa si pe care trebuie noi sa-i luam ca pilde in viata noastra.
Oare ei, Sfintii Apostoli si Sfintii nostri Parinti ai Bisericii ortodoxe, s-or fi sfatuit cu duhovnicii cand au scris aceste Canoane si le-au si urmat in viata lor?
Daca nu va place scrisoarea, omorati de pomana postasul.
@ Sluga netrebnica:
Ce bine era daca ai fi putut sa te rezumi la primele doua fraze, asa cum te rugasem. Restul, iarta-ne, dar nu miroase a bine. Multumim, oricum. In general,se recomanda, ca numai DUPA ce tu insuti faci ceva, si faci statornic si de mult, asa sa-i inveti si pe altii. Asa era tot pe vremuri insa…
@ Florin M.
Ma bucur ca ai pus problema ascultarii.Pana la urma ascultarea de duhovnic este sfanta,desi e grea atunci cand vrei sa te supui pana in cele mai mici amanunte…Problema este ca exista niste limite in acesta ascultare(ale ascultatorului),care trebuie depasite.Un duhovnic adevarat incearca sa duca pe cel care i se supune de buna voie pe trepte tot mai inalte,de la nepostire la postire,de la respectarea posturilor mari la respectarea si a celor mici,de la o masa bogata la una modesta,de la ulei la fara ulei(macar miercurea si vinerea),de la o zi de post total(24h) la 2-3 zile,etc…
Desigur ca unii pot ramane pe anumite trepte ani indelungati,sau pot reveni la trepte inferioare,insa biserica a stabilit minime care trebuie respectate.
Deci inclusiv problema fructelor de mare trebuie supusa atentiei duhovnicului.Insa nu toti duhovnicii au mancat vreodata asa ceva,sau nu toti au vizitat Sf. Munte,in final cel in cauza,chiar daca duhovnicul lui nu are habar despre ce este vorba,trebuie sa faca ascultare.
Sa zicem ca Sf.Sinod ar lua o hotarare de dezlegare la fructe de mare in fiecare zi din postul Craciunului.Noi tot trebuie sa facem ascultare de duhovnic daca el ne-ar opri de la consumul lor.
Lucrurile devin foarte simple atunci cand apelam la ascultare.Ele se complica atunci cand trebuie sa punem in practica ascultarea deoarecce apar ispitele din partea ratiunii,care cauta sa ne scoata din ascultare.
@ Admin
Eu nu invat pe nimeni, nimic. Am redat doar din invataturile si canoanele Sfintilor.
@ Sluga netrebnica:
Hai sa nu ne furam singuri caciula. Reciteste-ti singur comentariile si vezi daca e vorba doar de redare.
Pt ca intru destul de des pe aici si uneori chiar ma folosesc,( si daca nu ma folosesc de vina sunt eu ) si pt ca am citit putin si din comentarii tin sa precizez ca Sf Ioan Botezatorul nu a mancat insecte( lacuste) ci fructe , lacuste cu a de la Ana. Asa specifica un parinte ghid, intr-un pelerinaj la Ierusalim si banuiesc ca era documentat.Iertare…..
Vietățile marine fără sânge (scoici, garide, calmari, sepii, caracatițe) se pot mânca atunci când se dezleagă la ulei. – See more at: http://www.pemptousia.ro/2012/11/randuiala-aghiorita-a-postului-craciunului/#sthash.Lpam0p1R.dpuf
Dupa ce am dat peste chestia asta,eu nu am mai priceput nimic 🙁
Ma iertati!
@ lidia
In Biblie scrie cu diacritice la Matei 3,4:
“Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.”
Am cautat si in Biblia in limba franceza, si aici cuvantul corespunde insectei pe care o cunoastem cu totii sub numele de lacusta.
Pe internet am gasit o sursa in care se sugereaza ca aceste fructe mancate de Sfantul Ioan Botezatorul ar fi de fapt roscovele.
Acest lucru nu numai ca este total lipist de sens (a se vedea in contextul Sfintei Scripturi), dar cred ca poate fi considerat si un atac la adresa Sfantului.
Da, e o confuzie in ceea ce priveste lacustele cu care se hranea Sf. Ioan Botezatorul. Lacustele sunt niste fructe ale desertului si nu au nici o legatura cu acele insecte verzi.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/03/19/e-urile-incalca-postul-mencinicopschi-retete-de-post/#comment-203171
@Sluga netrebnica,
E bine ca te compari nici mai mult nici mai putin cu Mantuitorul si cu Sfintii Apostoli si Parinti… daca ai reusit sa te ridici la acest nivel, felicitari. Noi, ceilalti, fiind ceva mai neputinciosi ne este greu sa ne stabilim asemenea masuri inalte.
Poate ar trebui sa schimbi liga, sa treci la profesionisti, in vreo manastire ceva. 🙂
Pana una alta, unii se multumesc sa asculte de randuielile actuale ale Bisericii, nu cele de acum 1000-2000 de ani in urma, pt ca tot Biserica era si atunci si acum. Nu e in regula sa crezi ca randuielile Bisericii (cum sunt cele privitoare la post) nu ar fi bune, si sa nu asculti decat de ceea ce randuiau anumiti Sfinti (in Canoane sau altfel), pt ca astfel nu faci decat sa afirmi (cu sau fara subiect si predicat) ca Biserica de astazi nu ar respecta Sfintele Canoane. Cand de fapt, exista si alte Canoane si hotarari ale Bisericii care s-au luat de-a lungul timpului, unele hotarari chiar de catre Sinoade locale. Cum s-a intamplat la noi, spre exemplu, in 27 feb.1956, cand la propunerea Patriarhului Iustinian, Sfantul Sinod a hotarat cu privire la tinerea postului:
1611. -“Postul Craciunului si al Sfintilor Apostoli se posteste lunea, miercurea si vinerea fara peste, vin si ulei afara de cei bolnavi: Cei ce vor sa placa mai mult lui Dumnezeu mananca peste numai sambata si duminica”. -ILT, 484.
Fraților, postul este o armă.
Armele sunt de folos celor ce luptă cu adevărat. Celor ce știu ce pot aceste arme și în ce (și la ce), pot ajuta ele. Celor ce știu să le mânuiască și să câștige (biruinţa), de pe urma lor.
De nu este așa, nu ne este de folos (postul), ci ne este povară, (și ne poate primejdui).
Fiece armă cere o cunoaştere şi o instruire temeinică, o practică asiduuă, (pentru a dobândi îndemânare, încredere și iscusinţa).
Fiecare luptător trebuie să treacă prin toate treptele cunoașterii și instruirii. Nu se poate altfel.
Cele discutate aici, (dacă am fi luptători încercați), nu ar fi discutate astfel , pentru că cel ce are practica postului și şi-a făcut-o armă, ştie (potrivit practicii și iscusintei sale), ce să mănânce, când și cât.
Sfinţii părinţi au arătat ce este postul.
Ce este înafara învatăturii lor, nu este post, nu naşte ascuţimi, agerimi,cunoaștere, aprofundare, iscusinţa…, nu duc la biruință.
Întrebărilor fiecăruia, îi va răspunde duhovnicul personal, practica de până acum, cunoşterea de sine și nivelul duhovnicesc pe care se află, (socot eu).
Este cu neputinţă ca un practicant adevărat al postului ortodox să nu ştie (și mai ales să nu simtă), ce îi aduce folos și ce îi aduce cădere.
Postul însăși ne va arata diferența dintre alimente, dintre anumite ore de dezlegare a postirii, puterea răbdării, izbânda duhului asupra iuţimii instinctelor, asupra focului ispitelor,simţirea slabirea puterii patimilor, precum și diferențele dintre cele patru posturi de peste an și din încărcătura duhovnicească a fiecăruia.
Părintele Cleopa învăța, ( mai sunt încă înregistrari) că, după rânduiala canonică şi luni este zi de post (între zile săptămânii, în timpul dintre cele patru posturi), că potivit canoanelor, cel ce nu ţine postul paştilor, este oprit șapte ani de la împărtăsire, cel ce nu-l ţine pe aceasta patru ani, etc.
Vă rog iertaţi-mi îndrăzneala.
Iata ca odata cu inceputul Postului Craciunului au renascut si discutiile cu privire la lacustele Sf. Ioan Inaintemergatorul si cu privire la fructele de mare. Avand in vedere ca oricum eu nu cunosc pe nimeni care ar manca lacuste, ramane problema fructelor de mare. Cred ca este clar acum din articolul de pe Pemptousia si din citatul din Pidalion ca nu crede nimeni ca ar fi fructele de mare de post pentru ca le-a spus cineva “fructe”, ci pentru ca le mananca grecii, si anume in zilele de post cu dezlegare la ulei si vin (aceasta nuanta recunosc ca n-o stiam). Mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa apelez la scoici (midii) in lipsa de altceva de post, si anume cand eram in strainatate sau la noi la mare. Desi sunt teoretic proteine animale, sunt mai putin hranitoare decat pestele (ca senzatie de satietate dupa masa) si comparabile cu ciupercile, care oricum au gust mai bun. Bine zice Pidalionul: “o oarecare mancare proasta”.
Acestea fiind zise, trebuie cerut intotdeauna si sfatul duhovnicului cu privire la post, care este cel mai in masura sa cantareasca lucrurile pentru fiecare.
@petra
Petra daca organismul tau este slabit in timpul postului poti sa-l ajuti cu fructe de mare. Eu stiu ca monahii de la Turnu consuma scoici adunate din Olt (sunt considerate fructe de mare, nu?). Din cate stiu, contin mult Zn care ajuta sistemul nervos, si in general, minerale, pe care mancarea de post nu le prea contine.
Parintele meu duhovnic ma impartaseste doar dupa ce am postit trei zile fara ulei. Marturisesc ca la inceput mi-a fost greu sa postesc aceste trei zile fara ulei dar cu timpul m-am obisnuit. Daca Dumnezeu mi-a vazut ravna mi-a dat si putere si am mai si invatat cam ce se poate manca. Marturisesc ca trebuie sa mananc putin mai mult pentru ca altfel sunt prea lesinata. Foloasele de pe urma acestui post se simt si duhovniceste. Mi-este greu sa explic, dar poate incerca fiecare si va vedea.
In general, pentru cei care se hotarasc sa posteasca, vor constata ca daca au ravna, Dumnezeu ii ajuta si gasesc si solutii pentru a fi totusi sanatosi la sfarsitul postului.
Parintele meu duhovnic, care are dreapta socoteala, cand vede ca ravna imi depaseste puterile imi spune ca trebuie sa mancam cate putin din toate pentru a nu ne distruge sanatatea. Spune Sfintia Sa ca daca sanatatea ne este distrusa atunci nu mai putem nici sa ne rugam.
Concluzia este ca trebuie sa invete fiecare sa-si cunoasca puterile. Poate ca ceea ce pentru mine este imbuibare pentru altul, cu puteri mai slabe, este post. Deci retetele trebuie sa fi personalizate.
Post cu folos duhovnicesc va doresc tuturor! Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa aflam roadele postului!