Sfaturile MAICII GAVRILIA pentru o tanara, despre DRAGOSTE si CASATORIE/ Cum suntem invatati, prin experienta dureroasa, ca NU PUTEM FARA DUMNEZEU/ Cu parintele Nicolae Steinhardt despre DIAVOLUL “CONTABILITATII”, “BINELE CU SILA” si ISPITA “JERTFIRII” FARA DISCERNAMANT

30-03-2014 5 minute Sublinieri

Scrisoare către o fetiță din zilele noastre

Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – al iubirii care te va uni într-o zi cu un tânăr.

Va veni o vreme când vei simţi că inima ta bate mai tare, aşa cum se spune, pentru un anumit băiat… În timpurile acestea ale noastre, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Acum tinerii se grăbesc să îşi “trăiască viaţa”, să acumuleze cât mai multă experienţă, cât mai curând… Şi totuşi, orice lucru – la timpul lui, la timpul lui binecuvântat.

Ai grijă, dragă S., mulţi tineri se vor apropia de tine în numele dragostei. E ceva natural, dat fiind că dragostea este primul lucru minunat din viaţa noastră. E ca o mică floare care-şi deschide corola către soare într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, fără să ştie prea bine ce se petrece… şi astfel devine confuză…

346843-gavrihlia-1-3110810Bineînţeles, ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva. Totuşi, aceasta nu este întotdeauna dragoste. Azi, ei pot să ne dorească pe noi… Şi ceea ce vor azi, mâine pot să nu mai voiască – poate pentru că altceva le-a atras atenţia şi doresc acel lucru pentru a-şi satisface dorinţele.

Apoi, când intrăm în Taina Căsătoriei, dacă sub hainele noastre frumoase avem un trup stricat şi necurat, Dumnezeu nu va binecuvânta această căsătorie… Atunci când un tânăr te va iubi cu adevărat, îţi va iubi sufletul; şi tu îl vei iubi pe al lui. Apoi, nu vei mai avea nevoie de nimic. Pentru că amândoi veţi simţi că legătura dintre voi este sfântă pe măsură ce vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. Şi, în timp, veţi descoperi fiecare comori în inima celuilalt.

O asemenea Căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu şi nu va cunoaşte divorţul, avortul sau orice altceva contrar poruncilor dumnezeieşti. O asemenea Căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi, aşa ca tine; pentru că şi părinţii tăi au trăit în sfinţenie căsătoria lor.

Ştii, dragă S., o căsătorie departe de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie este de asemenea şi departe de virtute. Este ameninţată de infidelitate, adulter şi alte pericole. Copiii care vor creşte într-o atmosferă atât de tristă s-ar putea să urmeze căi periculoase ce îi vor duce la prietenii greşite, companii proaste, violenţă şi droguri.

Ai grijă – până când va veni vremea când vei fi sigură de dragostea pe care tu şi alesul inimii tale o aveţi unul pentru celălalt. Nu te pripi! Sunt mulţi care îşi doresc doar puţină “carne”, poate pentru că ei înşişi nu au mai mult de oferit.

Bucură-te, dragă S., Fii întotdeauna pe calea lui Dumnezeu, acolo şi aşa cum El îşi doreşte să fii. Ai dragoste, mereu, pentru părinţii care ţi-au dat viaţă şi de asemenea pentru toţi şi pentru toate. Fii întotdeauna copilul Lui binecuvântat.

Leros, 10-2-1992

Monahia Gavrilia Papaiannis, Asceta dragostei

Când suntem încă la vremea tinereţii, trebuie să fim ispitiţi, căci tinereţea este uşor de corupt…

capela_invierea_domnului_pictura_scara_raiuluiDumnezeu îngăduie ispitele aşa încât să ne poată deştepta spre a ne aminti de El. Atunci când Îl chemăm, El acţionează ca şi cum nu ne-ar auzi, în aşa fel încât să ne înmulţim rugăciunile şi să chemăm mereu sfântul Său nume, de teama feluritelor patimi. Atunci, prin durerea stăruinţelor noastre fierbinţi, inima ne este sfinţită, iar din experienţă învăţăm slăbiciunea firii noastre pătimaşe. Şi astfel înţelegem în practică faptul că fără ajutorul lui Dumnezeu nu suntem în stare să facem nimic. Această experienţă adâncă este dobândită cu sângele inimii şi rămâne de neşters; ea devine o temelie pentru tot restul vieţii acelui om.

Harul lui Dumnezeu pleacă şi vine din nou, dar experienţa nu pleacă niciodată, căci a fost întipărită înăuntrul inimii. Şi indiferent cât ar lăuda satana inima, contează ceea ce este scris pentru totdeauna în adâncul ei, şi anume faptul că fără Dumnezeu este imposibil să faci ceva. Dacă nu ar fi existat ispite […] ne-am fi transformat în alţi luciferi. Dar bunul nostru Părinte, Dumnezeu, îngăduie necazurile să vină asupra noastră, aşa încât să putem fi păziţi de smerenie, care va uşura povara păcatelor noastre. Atunci când suntem încă la vremea tinereţii, trebuie să fim ispitiţi, căci tinereţea este uşor de corupt. Cu timpul, războiul va înceta şi mult râvnita pace va veni. Să ai doar curaj şi răbdare. Nu deznădăjdui, indiferent cât de tare te luptă patimile. Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce este luptat şi nu se lasă înfrânt.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 232)

Harul însoțește credința

Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”. (Mc. 9, 24)

Văzând că credința este condusă de către valurile îndoielii către stâncile care pot face orice să se scufunde (1 Tim. 1, 19), îi cere Domnului un ajutor pentru credința sa, spunând: Ajută necredinței mele. Pe bună dreptate au înțeles apostolii și cei care trăiesc în Evanghelie că tot ceea este bun este adus la bun sfârșit numai prin ajutorul Domnului și nu și-au închipuit că-și pot păstra credința neștirbită numai prin puterea sau prin voința liberă pe care o au. De aceea, s-au și rugat să-i ajute și să le dea credință (Lc. 17, 5).

(Sfântul Ioan Casian, Convorbiri ale Avvei Pafnutie 16, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Credința venită pe neașteptate necesită maturitate

[…]

În cuvintele, când Fiul Omului va veni pe pământ, va găsi credință pe pământ?, Domnul se referea la credința care este pe deplin matură și care se găsește atât de rar pe pământ.

Credința Bisericii este deplină, pentru că cine ar mai veni aici dacă credința ei n-ar fi matură? Și a cărui credință nu mișcă munții atunci când este la maturitate? (Mt. 17, 20; 21, 21). Priviți la apostoli, care n-ar fi lăsat tot ceea ce aveau și care n-ar fi călcat peste speranțele deșarte ale acestei lumi și n-ar fi urmat pe Domnul dacă nu ar avut o credință îndeajuns de mare pentru a face aceasta. Și totuși, dacă ar fi avut o credință ajunsă la o maturitate completă, nu i-ar mai fi spus Domnului: Sporește-ne credința! (Lc. 17, 5). În acest tată găsim mai degrabă o credință aflată în creștere, care încă nu este o credință deplină, căci atunci când a adus pe fiul său la Domnul ca să fie vindecat de duhurile necurate care-l stăpâneau și a fost întrebat dacă crede, el a răspuns: Cred, Doamne! Ajută necredinței meleDoamne, spune el, cred. Cred – adică avea credință; însă, ajută necredinței mele: credința sa nu era deplină (Evr. 10, 22).

(Fericitul Augustin, Predici la pericopele Noului Testament 65, 17, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Lucrarea diavolului: pierderea oamenilor

Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. (Mc. 9, 18) 

După ce aceste duhuri și-au pierdut simplitatea ființei și perfecțiunea dintâi a naturii lor, s-au umplut de tot de ticăloșenie. Căci, după ce s-au dat pe sine de tot pierzaniei, diavolii și-au făcut din pierderea oamenilor și aducerea lor în aceeași stare ca a demonilor, singura lor lucrare. Ei înșiși fiind întruchiparea patimilor, se seamănă pe sine ca patimi în alții. Atunci când le poruncim în numele singurului Dumnezeu adevărat, mizerabilii și împietriții împotriva propriei voințe, se cutremură și fie fug din trupurile pe care le stăpânesc, fie pleacă încetul cu încetul, după credința celui cuprins, fie după harul doctorului.

(Minuciu Felix, Octavius 24-27, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Să nu ne primejduim sufletul!

Să stăm bine, să luăm aminte, să judecăm cu multă chibzuinţă. Pentru nimic în lume să nu primejduim avutul cel mai de preţ – sufletul, oferind Domnului jalnicul, iritantul, netrebnicul spectacol al unor fiinţe refugiate în prostia rea, fudulă, stupidă a legalismului contabilicesc. Contabilitatea, celălalt nume al demonismului, arma preferată şi statornica metodă de lucru a vrăjmaşului! Să nu plece Hristos de la noi înfometat, înşelat, cu inima deşartă şi sufletul mâhnit. Tânărul bogat se îndepărtează trist, dar înţelept este a presupune că, văzându-l cum pleacă, Domnul se va fi îndurerat de El.

img_0829Dacă Hristos ne face neasemuita cinste de a ni se adresa, răspunsul nostru fulgerător – neoprindu-se la nimic altceva: real, cuminte, sigur – să fie numai: „Iată-mă, Doamne”. Răspuns neexaltat, neexagerat, străin de orice imprudenţă şi delir, răspuns calm şi sagace, pentru că ştie că realitatea cea mai reală se numeşte Hristos. Hristos acum şi de-a pururi. Hristos „cu timp şi tară timp”. Hristos, deţinătorul cheilor vieţii, Domn al sâmbetei şi al timpului.

(Nicolae SteinhardtDăruind vei dobândi, Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, p. 44)

Atunci când spiritul de jertfă este lipsit de dreapta socotință

– La ispita din dreapta cred că se referă şi C. S. Lewis în cartea lui despre draci. Exemplul pe care-l dă e mărunt dar cu perspective imense:

„Diavolul păzitor” al unui Englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează” să se jertfească într-o chestiune care-l preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceaşca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta şi soacra preferă să o bea înăuntru. Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit şi bun, altruist, jertfeşte-te, fă-le pe plac. Omul îşi bea aşadar ceaiul cu ele, şi toată vremea se simte nefericit şi nedreptăţit, băutura i se opreşte în gît, blestemă în minte ambele femei care la rîndul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă şi simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă.

Ce trebuia să facă muritorul? Să nu meargă prea departe pe calea virtuţii într-o chestiune secundară, să-şi recunoască limitele; să fie spus, deschis şi simplu, că-i este mai plăcut a lua ceaiul pe terasă, chiar singur. Ele ar fi stat înăuntru, el afară, toată lumea era mulţumită, „spiritul de jertfă” lipsită de dreaptă socotinţă (şi pus în aplicare unde nu avea ce căuta) era învins şi, la un mai mare nivel de modestie, nici unul din cele trei suflete nu ar fi apucat-o pe meandrele resentimentului şi iritaţiei – meandre care pentru dracii mărunţi sunt un predilect şi adevărat „corso”.

(Nicolae SteinhardtJurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 158)

1920555_819969521353710_117320767_n


Categorii

NICOLAE STEINHARDT, Pagini Ortodoxe, Parintele Holbea, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Sfaturile MAICII GAVRILIA pentru o tanara, despre DRAGOSTE si CASATORIE/ Cum suntem invatati, prin experienta dureroasa, ca NU PUTEM FARA DUMNEZEU/ Cu parintele Nicolae Steinhardt despre DIAVOLUL “CONTABILITATII”, “BINELE CU SILA” si ISPITA “JERTFIRII” FARA DISCERNAMANT

  1. Doamne ajuta!
    Nu stiu cat si cum a scris maica.
    Stiti cumva vreo carte a maicii Gavrilia tradusa in romaneste?
    Am cautat pe net si nu am gasit decat un titlu, in engleza, fara posibilitate de descarcare, deocamdata…
    Multumesc,

  2. Pingback: Parintele NICOLAE STEINHARDT (†29 iulie 1989): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata” -
  3. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  4. Bine ar fi ca tinerii ,ca cei doi tineri(barbat si femeie) cand se casatoresc, sa nu se gandeasca cu ce vor creste copiii , cu ce vor trai, pentru ca daca vor munci vor avea din ce trai.Acum insa se da o lovitura familiei, pentru ca eu cred ca aproximativ 80%din poulatia tarii este saraca, iar daca ramanem si fara pamantul tarii, adica TARA, ce vom mai munci?Se poate trai muncind pamantul asa cum au facut -o bietii parintii nostri, unii si cu stiloul in mana si cu sapa in cealalta mana, dar nu si-au vandut pamantul.Deci, iar dar, sa ne aparam pamantul cu pretul vietii caci daca vom fi slavi inlantuiti cum ne vom mai continua viata noastra, credinta , limba si inseamna ca trainicia neamului nostru unde se va mai afla?Putem fi noi oare un popor nomad, cu care trase de cai, cand noi am fost leaganul civilizatiei europene, si poate al lumii?

  5. Pingback: SA NU FIM PRICINA DE SMINTEALA… – Cuvant al Parintelui Episcop IGNATIE MURESANUL la Manastirea Paltin (AUDIO): “Daca eu il batjocoresc pe un semen, daca eu il judec, atuncea Il judec pe Hristos, Il batjocoresc pe Hristos”. “D
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare