Cunoscutul preot, teolog, istoric și profesor George Metallinos a trecut joi la Domnul la vârsta de 79 de ani, informează Orthodoxia News Agency. Părintele Metallinos a fost un scriitor prolific, cu mai mult de 40 de cărți scrise în limba greacă.
Articole din categoria: Parintele Gheorghe Metallinos
Doxologia/ Nicolae Pintilie: Sfântul Constantin cel Mare și răspândirea religiei creștine Religia creştină este, prin excelenţă, o religie liturgică în care, pe primul plan se află trăirea liturgică a vieţii celei noi, a vieţii în Hristos. În dumnezeiasca Liturghie sunt …
Pemptousia: Protoprezbiterul Gheorghios Metallinos/ Cronologia creştină Timpul este perceput în creștinism drept cadrul în care se manifestă revelația dumnezeiască și intru care se lucrează mântuirea omului și sfințirea zidirii pe întreg parcursul istoriei. Are, adică, un sens soteriologic, corelat întotdeauna cu …
IN ZADAR CAUTAM SFINTIREA DACA TRUPUL SI VIATA MATERIALA SUNT PREDATE DIAVOLULUI. *** Am predat implinirea nevoilor materiale ale credinciosilor stapanilor acestei lumi. Biserica trebuie sa recupereze aceasta slujire. *** Dacă conducătorii aleşi (şi nu impuşi) nu sunt slujitori şi …
Doxologia: „Viaţa bineplăcută lui Dumnezeu este constituită din dogme corecte şi fapte bune“ Miercuri, 7 noiembrie, pr. prof. Georgios Metallinos de la Facultatea de Teologie din Atena şi prof. Dimitrios Tselengidis de la Facultatea de Teologie din Tesalonic au susţinut, …
Pr. Prof. Georgios Metallinos la Seminarul din Iasi, noiembrie 2012. Sursa: Doxologia.ro
Doxologia: Întâlnire duhovnicească cu doi importanți teologi greci la Seminarul din Iași Marți 6 noiembrie 2012, ora 11, va avea loc în Capela Sf. Împărați Constantin și Elena, o întâlnire duhovnicească a elevilor și profesorilor Seminarului Teologic Sf. Vasile cel Mare …
Graiul Ortodox: 105) Sinaxa Antiecumenistă a Clericilor şi Monahilor arată: ABATERILE ŞI SAMAVOLNICIILE LEGATE DE CREDINŢA ORTODOXĂ SĂVÂRŞITE DE PATRIARHUL ECUMENIC Se impune convocarea unui Sinod Panortodox care să elibereze Biserica Ortodoxă din legăturile Ecumenismului, de care este răspunzătoare Patriarhia Ecumenică …
Creştinii ortodocşi şi realitatea contemporană1 de Preot Gheorghe D. Metallinos, profesor emerit al Facultăţii de Teologie, Universitatea Atenelor, Grecia2 1. Epoca noastră este pecetluită în mod categoric de o nouă condiţie istorică, şi anume Noua Ordine Mondială a lucrurilor, care …
Cand sunt necesare minunile pentru recunoasterea sfintilor si ce rol au ele in proslavirea martirilor? Pemptousia [pr. Gheorghios Metallinos]: Sfinţenia mărturisită de Dumnezeu Recentele proclamări de noi sfinţi[i], în masă, de către Biserica Ortodoxă, prin acţiunea Patriarhiei Ecumenice, dar şi …
Eparhia de Balti: Fraţii elini împărtăşesc reuşita Biserica doreşte să fie auzită când nu stă indiferentă faţă de Legea antidiscriminare. Astăzi, la întâlnirea de la Bălţi, PS Marchel episcop de Bălţi şi Făleşti, a îndemnat feţele bisericeşti şi enoriaşii să …
Graiul Ortodox: 97) DE LA PATRISTIC LA POSTPATRISTIC DEZICEREA DE SINE A CONDUCERII ORTODOXE pr. Gheorghios D. Metallinos Profesor Onorific al Universităţii din Atena Comunicare susţinută în cadrul conferinţei „Teologie patristică şi erezie postpatristică”, organizată de Sfânta Mitropolie a Pireului, Miercuri …
Romfea.gr: Protoiereul Gheorghios Metallinos: Decizia ar trebui revocata Parintele Gheorghios a afirmat, printre altele, la un canal de televiziune: ”sunt surprins de decizie, care nu este indreptata doar impotriva Man. Vatopedi… Asta pentru ca resimtim un resentiment, avand in …
Conferinta Gh. Metallinos [Audio clip: view full post to listen] – download Conferinta Dimitrie Tselenghidis [Audio clip: view full post to listen] – download Intrebari si raspunsuri [Audio clip: view full post to listen] – download