Aplicarea unei proceduri medicale obligatorii este contrară drepturilor omului, contrară drepturilor pacientului, contrară eticii profesionale a medicului, al cărei principiu de bază este primum non nocere – „în primul rând, nu trebuie să faci rău”. Noi vorbim, desigur, de o procedură medicală care are indicaţii şi contraindicaţii, presupune riscuri (care, de altfel, sunt trecute pe prospecte), riscuri mai mici sau mai mari, dar şi foarte grave pe care pacientul, respectiv părintele, în cazul minorilor, şi le asumă sau nu şi le asumă, după cum analizează şi consideră în privinţa sa sau a copilului său.
Articole cu eticheta (tag): Alexandra Oberschi
Dezbaterea de la Institutul de Sănătate Publică ”moderată” de fanaticul vaccinist dr. Rafila şi în care Ana Măiță a propus ca liderii de asociații care se opun vaccinării OBLIGATORII să fie închişi, a arătat că, pentru Ministerul Sănătății, legea este opțională. Toți cei care erau înscrişi la cuvânt în tabelul apărut pe situl instituției ar fi trebuit, conform legii, să fie lăsați să vorbească. Omul concernelor Pharma, dl. Rafila, care a folosit tot felul de tertipuri ca să atace punctele de vedere care prezentau cazuri concrete de copii decedați sau rămaşi cu sechele pe viața în urma vaccinării, a închis forțat dezbaterea, deşi rămăseseră foarte mulți care ar fi urmat să vorbească in timpul alocat, unii veniți din capătul celălalt ai țării.
Copilul meu nu este in statistica voastră ! Te astept Dl Dr Rafila sa ma ajuți in problemele medicale ale copilului , sa ma sprijini , sa ma consiliezi , sa plătești caci …se cam termina banii si cine plătește in continuare ?!? Te doare-n cot ! Imi vorbești despre statistici ?!? Eu am 1 copil . Atat ! Copilul meu si pt mine este CEL mai importat , pt tine este o cifra in statistici . Marș !
Mișcarea împotriva vaccinării obligatorii reprezintă o mișcare susținută la nivel global atât de reprezentanți ai societății civile, cât și de o parte a personalului medical. Având în vedere campania agresivă a instituțiilor statului român, inclusiv a Ministerului Sănătății privind vaccinarea obligatorie, reprezentanții societății civile independente din România au crezut de cuviință că trebuie să ia atitudine împotriva acestui demers neconstituțional prin care se dorește ca un număr de 8 vaccinuri să devină obligatorii. Astfel, prin efortul conjugat al părinților și reprezentanților mai multor organizații neguvernamentale s-a tradus în limba română o lucrare de înaltă ținută științifică.