Articole cu eticheta (tag): conducatorii tarii

PREASFINȚITUL AMBROZIE al Giurgiului – CUVÂNT INCENDIAR, DE UN CURAJ PROFETIC, la adresa conducătorilor netrebnici ai țării, de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva: “ÎȘI BAT JOC DE ROMÂNI. BATĂ-I DUMNEZEU SĂ-I BATĂ DE DUȘMANI! <i>Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Rămâneţi în Biserică şi o să vedeţi că Dumnezeu face minuni”</i> (VIDEO, TEXT)

1. PREASFINȚITUL AMBROZIE al Giurgiului – CUVÂNT INCENDIAR, DE UN CURAJ PROFETIC, la adresa conducătorilor netrebnici ai țării, de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva: “ÎȘI BAT JOC DE ROMÂNI. BATĂ-I DUMNEZEU SĂ-I BATĂ DE DUȘMANI! Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Rămâneţi în Biserică şi o să vedeţi că Dumnezeu face minuni” (VIDEO, TEXT) 17-10-2021

Până când or să-şi bată joc oamenii ăştia de credinţa noastră? Pentru că ştiţi cum e, la baza piramidei stă glodul, stă poporul şi pe vârfuri stau ăştia care ne conduc. Dar când s-o clătina mulţimea să vedeţi cum cad şi-şi rup gâtul toţi! Par tânăr spre deosebire de dvs, cei mai în vârstă decât mine, consilieri. Dar am văzut atâţia care au fost prim-miniştri, şi i-aţi văzut şi dvs., şi miniştri, toţi s-au trecut pe la Jilava, prin puşcării. Când şi-o lua Dumnezeu mâna de pe ei, de pe ăştia care chinuiesc Ţara, toţi vor sfârşi şi o să se găsească vreun procuror care o să ia şi-o să vadă ce-au făcut pentru străini, pentru corporaţii. Pentru noi n-au făcut nimic. Numai minciuni şi poporul trăieşte în frig şi în foame mai rău decât în perioada comunistă. Au sărăcit Ţara, iubiţi credincioşi, şi noi trebuie să tăcem şi să nu spunem lucrurilor pe nume. (…)

<i>“Sfoara și săpunul le aducem noi sau ni le dați dumneavoastră?”</i>. CRISTI PUIU – un om liber denunțând ABUZUL DE PUTERE al celor care folosesc INJECTAREA FRICII și MECANISMUL ȚAPULUI ISPĂȘITOR la adresa cetățenilor. <i>“Poate exista o dictatură globală? De ce nu? De fiecare dată când apare o opinie contrară, oamenilor li se pune PUMNUL ÎN GURĂ. Cred că lucrurile se vor rostogoli progresiv până în fundul Iadului”</i> – INTERVIURI VIDEO (și text)

2. “Sfoara și săpunul le aducem noi sau ni le dați dumneavoastră?”. CRISTI PUIU – un om liber denunțând ABUZUL DE PUTERE al celor care folosesc INJECTAREA FRICII și MECANISMUL ȚAPULUI ISPĂȘITOR la adresa cetățenilor. “Poate exista o dictatură globală? De ce nu? De fiecare dată când apare o opinie contrară, oamenilor li se pune PUMNUL ÎN GURĂ. Cred că lucrurile se vor rostogoli progresiv până în fundul Iadului” – INTERVIURI VIDEO (și text) 24-08-2020

Cine crede că există un “trigger” al trezirii, un declanșator al trezirii, se înșală. Dacă nu ești treaz, nu te trezești. Este aproape imposibil. Dacă tu nu te păstrezi pe tine treaz, nu. Adică nu există evenimentul ăla miraculos care cumva la unison îi va trezi pe toți oamenii din somnolență astfel încât oamenii să zică ”Gata, domnule! Stop! Hai să vedem cine, ce, cum…” Revoluțiile nu există. E o poveste asta, și cu revoluția română și cu toate celelalte. Revoluțiile nu există, sunt organizate, conduse, dirijate din interiorul cercului puterii, cercurilor puterii dacă sunt mai multe cercuri concentrice. Cetățeanul n-are nici o treabă, el este folosit în povestea asta, pentru că e nevoie și de halebardieri, nu?

Am primit la redactie: SFANTUL STEFAN CEL MARE si evocarea “spiritului viu” ai anilor `90 din spatiul tineretului ortodox misionar (ASCOR): ENTUZIASM, LIBERTATE, UNITATE, CUGET PATRISTIC, LEGATURA CU DUHOVNICII. Parintele Teofan Popescu: <i>“Nu trebuie abandonata lupta pentru credinta, marturisirea credintei”</i>

3. Am primit la redactie: SFANTUL STEFAN CEL MARE si evocarea “spiritului viu” ai anilor `90 din spatiul tineretului ortodox misionar (ASCOR): ENTUZIASM, LIBERTATE, UNITATE, CUGET PATRISTIC, LEGATURA CU DUHOVNICII. Parintele Teofan Popescu: “Nu trebuie abandonata lupta pentru credinta, marturisirea credintei” 02-07-2020

Schimbarea la față, publicație editată de ASCOR București, nr. 6/ iulie-august 1998: Omul politic român În ultima vreme, au făcut mare vâlvă declaraţiile unor ierarhi şi preoţi, prin care se anunţa posibilitatea unei puternice implicări a Bisericii în politică. IPS …

DUPĂ 30 DE ANI… SE ÎNCHIDE CERCUL. România complet confiscată, înrobită și pregătită deja de dezmembrare? CINE CONDUCE ROMÂNIA LA 3 DECENII DE LA “REVOLUȚIE” ȘI CE SIMBOLIZEAZĂ “EROAREA” GOOGLE CARE NE IDENTIFICĂ, EXACT ACUM, CU “WALLACHIA”? <i>“SUNT 30 DE ANI de la evenimentele din București și SECURITATEA a ajuns să ne cotropească și să ne controleze fiecare mișcare”</i>

4. DUPĂ 30 DE ANI… SE ÎNCHIDE CERCUL. România complet confiscată, înrobită și pregătită deja de dezmembrare? CINE CONDUCE ROMÂNIA LA 3 DECENII DE LA “REVOLUȚIE” ȘI CE SIMBOLIZEAZĂ “EROAREA” GOOGLE CARE NE IDENTIFICĂ, EXACT ACUM, CU “WALLACHIA”? “SUNT 30 DE ANI de la evenimentele din București și SECURITATEA a ajuns să ne cotropească și să ne controleze fiecare mișcare” 23-12-2019

Este cel mai dement buget din istoria recentă, care demonstrează, la fix 30 de ani de la moartea tinerilor pentru Libertate, că marele câștigător al schimbării a fost Securitatea, care s-a predat, cu arme și bagaje, mai ales în ultimii 15 ani, totalitarismului globalist al NOM.

România este un cobai pe care îl pun să alerge în roată după ce-i amputează picioarele; un spectacol grotesc, spre amuzamentul elitelor corporatocrate.

TORPILAREA COMPLETA A ROMÂNIEI – Cum se distruge “stiintific” o tara, care sunt MIZELE RESETARII si cum se ajunge ca principalii conducatori sa fie etnici franco-germani? GUVERNUL “TEHNOCRAT” IOHANNIS-CIOLOŞ si TRIUMFUL LUI BASESCU. Cele mai bune analize si opinii despre IMPLICATIILE NATIONALE si GEOPOLITICE ale <i>“operatiunii Colectiv”</i>. Pentru ce inca o FALSA “revolutie” insangerata?

5. TORPILAREA COMPLETA A ROMÂNIEI – Cum se distruge “stiintific” o tara, care sunt MIZELE RESETARII si cum se ajunge ca principalii conducatori sa fie etnici franco-germani? GUVERNUL “TEHNOCRAT” IOHANNIS-CIOLOŞ si TRIUMFUL LUI BASESCU. Cele mai bune analize si opinii despre IMPLICATIILE NATIONALE si GEOPOLITICE ale “operatiunii Colectiv”. Pentru ce inca o FALSA “revolutie” insangerata? 11-11-2015

Nimeni n-a iesit in strada pentru cei 44 de bebelusi arsi de la Maternitatea Giulesti – atunci se faceau, nu-i asa, marile reforme europene, inclusiv inchideri de spitale si amputari de salarii ale medicilor – dar azi se striga “vrem spitale, nu catedrale”. Poate spitale private, pentru cine-si permite.

Indiferent cine le instrumenteaza, “revolutiile” sunt facute pentru anumite categorii de cetateni si impotriva altor categorii de cetateni. Fie ei si in mare majoritate.

Carti

Documentare

Articole Recomandate