Articole cu eticheta (tag): criza economica mondiala

VIRGILIU GHEORGHE despre PANDEMIE, teroarea mediatică, VACCINAREA obligatorie și TRANSFORMĂRILE NOII ORDINI MONDIALE: <i>“Asistăm la cel mai mare experiment social și mediatic din istoria lumii”</i>

1. VIRGILIU GHEORGHE despre PANDEMIE, teroarea mediatică, VACCINAREA obligatorie și TRANSFORMĂRILE NOII ORDINI MONDIALE: “Asistăm la cel mai mare experiment social și mediatic din istoria lumii” 22-05-2020

Mai mult trebuie să ne preocupe fap­tul că se vor face presiuni asupra Bisericii, în sensul încetării slujbelor și restrângerii liber­tăților, lucru pe care îl vedem deja că se în­tâmplă. Gândiți-vă că Sfintele Liturghii sunt bătăile de inimă ale lumii creștine, ale ome­nirii în ansamblul ei. Ele ne țin pe o linie de plutire. Dacă ele se opresc, lumea își va pierde sensul existenței și probabil că așa se va apropia sfârșitul. Sau poate că a venit vre­mea să ne coborâm din nou în catacombe. Sfintele Liturghii nu trebuie să se oprească, ci să se înmulțească. Dacă cedăm aici, pier­dem lupta. Ne așteaptă oricum vremuri rele, dar, dacă cedăm aici, vor fi insuportabile, încât mulți nu vor mai vrea nici să trăiască. Avem o mare responsabilitate.

Vaccinarea obligatorie mi se pare, de ase­menea, un mare pericol. Gândiți-vă că ar îndrăzni cineva să refuze. Va fi ostracizat, și chiar închis. De asemenea, din punct de vedere biologic, prin această campanie de vac­cinare chiar se va putea răspândi o afecțiune ce va face sensibil organismul uman la anumiți viruși care, pe viitor, vor fi putea fi mortali pentru mulți dintre cei vaccinați. Bill Gates deja susține că va trebui interzisă circulația ce­lor care nu vor avea certificate de vaccinați15. Pe urmă, să vedeți pandemii și mortalitate! Ce ni se întâmplă acum, în această perspectivă, nu e decât o repetiție generală.

CE URMEAZA SI CUM SE SCHIMBA VIATA DUPA CORONAVIRUS? Declaratii sincronizate de tip PROGRAMATIC ale unor “profeti” apartinand ELITELOR NOII ORDINI (Noul Star ANDREW CUOMO si „batranii” Gordon Brown, Kissinger, Roubini): <i>“Nu o sa mai fim niciodata la fel! Nu ne vom mai intoarce la normalitate!”</i>. GUVERN MONDIAL, CONTROL ELECTRONIC TOTAL, continuarea masurilor de DISTANTARE SOCIALA si de SUPRIMARE A LIBERTATILOR, mare depresiune economica (si VIDEO)

2. CE URMEAZA SI CUM SE SCHIMBA VIATA DUPA CORONAVIRUS? Declaratii sincronizate de tip PROGRAMATIC ale unor “profeti” apartinand ELITELOR NOII ORDINI (Noul Star ANDREW CUOMO si „batranii” Gordon Brown, Kissinger, Roubini): “Nu o sa mai fim niciodata la fel! Nu ne vom mai intoarce la normalitate!”. GUVERN MONDIAL, CONTROL ELECTRONIC TOTAL, continuarea masurilor de DISTANTARE SOCIALA si de SUPRIMARE A LIBERTATILOR, mare depresiune economica (si VIDEO) 06-04-2020

“TEORIA CONSPIRATIEI”? Sau, poate, CINISMUL ETALĂRII PUBLICE A AGENDEI de instaurare a SUPRASTATULUI GLOBAL TOTALITAR (si VIDEO)

“Este pentru prima data de cand a inceput aceasta nebunie cand avem in fata noastra un reprezentant al Noii Ordini Mondiale care ne vorbeste deschis. Este un moment foarte, foarte important. Si de unde stim acest lucru? In primul rand pentru ca simbolurile sunt acolo. In al doilea rand, pentru ca ni se spune ce urmeaza sa se intample”.

CORONAPOCALIPSA, denunțată de alți experți dizidenți/ Studiu important în THE LANCET despre estimările privind severitatea COVID-19/ Jurnalist italian: virusul, folosit pentru dobândirea PUTERII TOTALITARE?

3. CORONAPOCALIPSA, denunțată de alți experți dizidenți/ Studiu important în THE LANCET despre estimările privind severitatea COVID-19/ Jurnalist italian: virusul, folosit pentru dobândirea PUTERII TOTALITARE? 02-04-2020

Criza economică va fi îngrozitoare, ca și cea din 2008. O mână de bănci mari, camarile de investitori și multinaționale vor avea câștiguri înspăimântătoare, sărăcind restul omenirii. Gândiți-vă doar la ce va duce această închisoare. Miliarde de oameni blocați în case care vor ieși cu deficiențe, în depresie, obezi, fără apărări imune, pentru că nu s-au bucurat de soarele care asigură vitamina D vitală, fără mișcare timp de săptămâni, dacă nu luni, fără relații sociale. Și să ne mai gândim că, în timp ce populația trebuie să stea închisă între patru pereți, renunțând la lumina zilei, la aerul curat al naturii, carabinierii beneficiază de o nouă directivă, prin care li se ordonă să stea, timp de cel puțin 30 de minute, în chiloți, la soare. Noi, toți, închiși în spatele unor gratii virtuale, iar ei, care au sarcina să vegheze asupra noastră și să ne pedepsească, stau la aer și la lumina soarelui. O discrepanță care spune deja totul despre ce va fi. Vor câștiga companiile farmaceutice, lumea medicală și farmaceutică, care și-a pierdut „virginitatea”, și nu de astăzi, vor primi și mai mult sprijin și putere datorită vizibilității și autorității pe care și le-au asumat în a dicta politicii ceea ce consideră adecvat. O putere decizională care trece de la cei aleși la tehnicieni.

SEMNALE DE ALARMA de pe frontul pandemiei – “SACRIFICAREA” MEDICILOR aruncati in razboi fara arme, IMINENTUL COLAPS AL SISTEMULUI MEDICAL, CRIZA, DISPERARE, SARACIE si… SALVAREA OTRAVITA: <i>“Criza economica fara precedent va dobori orice rezistenta. Omenirea va avea de optat intre SUPRAVIETUIRE si LIBERTATE”</i>

4. SEMNALE DE ALARMA de pe frontul pandemiei – “SACRIFICAREA” MEDICILOR aruncati in razboi fara arme, IMINENTUL COLAPS AL SISTEMULUI MEDICAL, CRIZA, DISPERARE, SARACIE si… SALVAREA OTRAVITA: “Criza economica fara precedent va dobori orice rezistenta. Omenirea va avea de optat intre SUPRAVIETUIRE si LIBERTATE” 31-03-2020

Cine a citit articolul „Marturiile medicilor de la 8 spitale din Bucuresti” a aflat ca oamenii aia sunt trimisi la razboi cu piepturilor goale, asta in timp ce blindatele adasta in fata Guvernului si a Cotrocenilor, iar masinile politiei difuzeaza imnul national! “ Ne arunca in razboi fara materiale”- spun ei. La Timisoara, o doctorita, are 40 de ani, s-a imbolnavit deja si se afla in stare grava; doua doctorite de la spitalul Dimitrie Gerota, in stare critica, sunt ventilate mecanic. Vor urma si altii, asta e tragedia. Medicii care vor muri, nu vor muri de Coronavirus, vor muri de Guvern! Si Nimicul poate ucide!

Carti

Documentare

Articole Recomandate