Prof. Florin Colceag in reportajul-interviu realizat de Lucia Toader pentru Universul credintei (TVR, 8 noiembrie 2020): “Noi ne aflam acuma intr-un prag in care se face judecata intregii evolutii a umanitatii. E pragul in care vedem ca societatea, de …
‘România este o țară profund desfigurată și planul care a fost pus în aplicare a avut două viteze, ca la cancer. Cancerul poate să meargă lent sau poate să aibă viteză galopantă. Tot acolo duce. Șocuri pe acest popor și pe urmă o lucrare lentă. Lucrarea lentă s-a executat în educație, știți că dacă pui în educație, în cultură, în spirit un lucru, el cam peste 10 ani dă rod.’
Iertați-mă dacă am crezut că elevii mei, copiii dumneavoastră, merită ceva mai mult decât să fie niște cetățeni care depun o cerere. Iertați-mă dacă nu am perceput școala românească drept o fabrică de cetățeni disciplinați. Am avut naivitatea de a crede că intermediez întâlnirea copiilor cu marea literatură, că le pot transmite fiorul unei poezii, că le pot da un instrumentar de teorie literară prin care să vadă și mecanismele unui text… Am considerat întotdeauna că literatura te ajută să gândești nuanțat, să refuzi a te lăsa locuit de câteva idei obsesive, te ajută să te exprimi prudent, după ce ai avut acces la mai multe informații.
Din păcate, trendul contemporan este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale. Motivele sunt multe, de la graba planetei de a se autodistruge prin poluare, dezechilibre, catastrofe naturale etc. până globalizarea prost înțeleasă și de la ideea că memoria este inutilă până la superficialitate, ignoranță, trivialitate, violență, toate cultivate de forțe mult mai puternice decât ne putem noi închipui. Astăzi se tinde înlocuirea din sistemul de educație primară și secundară a disciplinelor școlare consacrate și care și-au dat măsura valorii lor în societate (istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, limbi clasice etc.) prin conținuturi (necesare, fără îndoială) botezate „discipline școlare” („educație pentru drepturile copilului”, „educație antreprenorială”, „educație sexuală”, „educație rutieră”, „educație juridică” etc.). Toate aceste teme din a doua categorie sunt subiecte de cunoaștere de neînlocuit în lumea contemporană, dar ele nu sunt discipline care să trebuiască apreciate de sine stătător și finalizate prin medii școlare! Sau ar putea să fie, la rigoare, dar nu prin eliminarea celorlalte!
De aproape două decenii, România este poligon nuclear de experimente pedagogice cu efecte devastatoare. Nici nu se apucă să se evalueze rezultatele unuia, că se şi încep altele, fără studii de impact, dezbateri, dialog. Credem, de aceea, că orice propunere revoluţionară ar trebui să vină, la pachet, cu studii de fezabilitate, cu rezultatele şi bunele practici care să o justifice. Să mai spunem că planul-cadru se referă la învăţământul public, nu la cel organizat de fundaţii, partide sau ONG-uri. Iar învăţământul public nu poate fi teren de experimente pentru utopişti de tot felul, bloggeri, oengişti, politruci şi activişti civici.
