Articole cu eticheta (tag): democrati

Odată cu instalarea noii administrații Biden, în SUA se declanșează NOUL RĂZBOI INTERN împotriva „teroriștilor domestici”. Americanii conservatori, asimilați cu terorismul de tip Al Qaeda și ISIS

1. Odată cu instalarea noii administrații Biden, în SUA se declanșează NOUL RĂZBOI INTERN împotriva „teroriștilor domestici”. Americanii conservatori, asimilați cu terorismul de tip Al Qaeda și ISIS 22-01-2021

De ce ar fi necesare astfel de noi legi privind terorismul într-o țară care întemnițează deja mai mulți cetățeni decât orice altă țară din lume, ca urmare a unui set foarte agresiv de legi penale? Ce acte ar trebui incriminate de noile legi privind „terorismul intern” care nu sunt deja considerate criminale? Ei nu spun niciodată, aproape sigur pentru că – așa cum a fost adevărat pentru primul set de noi legi ale Războiului împotriva Terorii – scopul real al acestora este de a criminaliza ceea ce nu ar trebui criminalizat : discurs, asociere, proteste, opoziție față de noua coaliție de guvernământ.

HALUCINANTA VANATOARE DE VRAJITOARE DECLANSATA ASUPRA JUDECATORULUI KAVANAUGH. Propunerea presedintelui Trump pentru Curtea Suprema, supusa unei campanii negative violente finantata de Soros

2. HALUCINANTA VANATOARE DE VRAJITOARE DECLANSATA ASUPRA JUDECATORULUI KAVANAUGH. Propunerea presedintelui Trump pentru Curtea Suprema, supusa unei campanii negative violente finantata de Soros 02-10-2018

Campania pentru confirmarea lui Kavanaugh la Curtea Supremă va fi cea mai costistoare din istoria SUA, estimează analiștii. Pentru votul de confirmare de la Senat se face lobby de zeci de milioane de dolari, la fel și pentru operațiunile de denigrare sau de susținere. The Washington Times scria, recent, că organizații aflate în spatele campaniei anti-Kavanaugh (precum Demand Justice), dar și avocata Christinei Blasey Ford, sunt finanțate de Fundația pentru o Societate Deschisă, a lui George Soros. ”Scopul nostru este să-i sensibilizăm pe progresiștii americani și să-i facem să vadă în justiție un loc în care se poate manifesta activismul lor și unde se poate promova agenda lor progresistă”, spunea șeful ONG-ului Demand Justice, citat de The New York Times.

Reactii viscerale ale SISTEMULUI SECURISTO-MEDIATIC din SUA fata de decizia lui TRUMP de a declasifica un memorandum FBI. Documentul atesta originea POLITICA a investigatiei oficiale a implicarii Rusiei in campania prezidentiala

3. Reactii viscerale ale SISTEMULUI SECURISTO-MEDIATIC din SUA fata de decizia lui TRUMP de a declasifica un memorandum FBI. Documentul atesta originea POLITICA a investigatiei oficiale a implicarii Rusiei in campania prezidentiala 03-02-2018

Cotidianul: Trump a permis publicarea unui memorandum controversat despre FBI Preşedintele SUA, Donald Trump, şi congresmeni republicani au publicat vineri seară un memorandum controversat care conţine informaţii clasificate, argumentând că documentul demonstrează că FBI foloseşte în scop politic investigaţia în cazul …

Raport politic in Congresul SUA despre cum ar fi folosit RUSIA preoții români in protestele ANTI-CHEVRON

4. Raport politic in Congresul SUA despre cum ar fi folosit RUSIA preoții români in protestele ANTI-CHEVRON 11-01-2018

Aflam, ca, de fapt, ”informatia” ar fi un ”scenariu”. Nu aflam nimic concret despre modul in care a fost facut raportul si, mai ales, despre dovezile care ar incrimina pe cineva, preot sau nu, ca s-ar fi aflat in subordinea Rusiei sau a Patriariei Moscovei cand au fost protestele de la Pungesti. Caci, daca dovezile sunt extrase din lectura favoritului democratilor, New York Times, atunci e clara treaba. Ba nu ar fi deloc de mirare, ci demn de suspiciuni rezonabile, ca la baza alegatiilor din raportul democratilor despre preotii folositi de Moscova sa se afle chiar Hotnews.

ATAC ARMAT IN SUA. Roadele climatului isteric al “REZISTENTEI” anti-Trump. Cativa politicieni REPUBLICANI de rang inalt au fost MITRALIATI de un MILITANT DEMOCRAT. Ce ne spune acest incident?

5. ATAC ARMAT IN SUA. Roadele climatului isteric al “REZISTENTEI” anti-Trump. Cativa politicieni REPUBLICANI de rang inalt au fost MITRALIATI de un MILITANT DEMOCRAT. Ce ne spune acest incident? 15-06-2017

Gruparile Anti-Fa (antifasciste) folosesc metode fasciste de intimidare a tintelor lor. Mascati care #rezista jefuiesc magazine si distrug spatii comerciale fara ca politia sa intervina, caci e protest politic, chipurile. Profesori sunt molestati de studenti, iar acestia nu patesc nimic. Sau profesori incita la violenta, dar sunt lasati in pace, ca e vorba de stanga, de democratie. Toate astea in America lui Trump Opresorul sau, mai degraba, in America in care Hillary a pierdut alegerile si “progresistii” nu vor sa accepte cu niciun pret acest banal “outcome” democratic.

ALEGERILE AMERICANE – UN “ARMAGHEDON” CRUCIAL PENTRU SOARTA INTREGII LUMI, in special pentru soarta CRESTINILOR si a LIBERTATII DE GANDIRE: <i>“Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie”</i>/ KILLARY CLINTON si “SPIRIT COOKING” – CONEXIUNI TERIFIANTE CU SATANISMUL SI PEDOFILIA/ Analiza sociologica a “FENOMENULUI TRUMP”/ Poate excentricul magnat sa provoace un CUTREMUR ASUPRA ELITELOR CARE CONDUC AMERICA SI LUMEA?

6. ALEGERILE AMERICANE – UN “ARMAGHEDON” CRUCIAL PENTRU SOARTA INTREGII LUMI, in special pentru soarta CRESTINILOR si a LIBERTATII DE GANDIRE: “Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie”/ KILLARY CLINTON si “SPIRIT COOKING” – CONEXIUNI TERIFIANTE CU SATANISMUL SI PEDOFILIA/ Analiza sociologica a “FENOMENULUI TRUMP”/ Poate excentricul magnat sa provoace un CUTREMUR ASUPRA ELITELOR CARE CONDUC AMERICA SI LUMEA? 08-11-2016

Republica americană riscă să alunece în clintonism. Adică să devină un stat administrativ dominat de o ideologie strictă în ciuda apareneţelor ei liberale. Corectitudinea Politică – un cult bazat pe mistica victimei şi apoteoza minorităţii rasiale sau sexuale – va deveni, odată cu victoria dnei. Clinton, ideologie de stat şi va încerca să lichideze ultimele forme de autonomie, gîndire critică şi libertate individuală. Bătălia pentru Casa Albă nu mai e, aşadar, o competiţie de valori politice şi economice într-un cadru protejat de garanţii democratice. Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie care poate bloca instinctul american al libertăţii sau îl poate salva, dar numai cu preţul unei crize extinse.

HILLARYGATE? Scandalul e-mailurilor private ale candidatei democrate la presedintia SUA ia amploare. FBI ANUNTA EXTINDEREA ANCHETEI. “LEBADA NEAGRA” A ALEGERILOR AMERICANE?

7. HILLARYGATE? Scandalul e-mailurilor private ale candidatei democrate la presedintia SUA ia amploare. FBI ANUNTA EXTINDEREA ANCHETEI. “LEBADA NEAGRA” A ALEGERILOR AMERICANE? 01-11-2016

Echipa de la Citi, condusă de analistul-șef al Departamentului de Politică Globală, Tina Fordham, a avertizat în repetare rânduri în legătură cu riscul „extraordinar de înalt” al evenimentelor de tip „Lebădă neagră” – cum ar fi scandaluri sau informații de război – care pot apărea în timpul acestei campanii încrâncenate, de unde și reținerea sa de a accepta că victoria lui Clinton este ca și obținută.

<b>COPIII PARASITI AI ROMANIEI: drama familiilor imigrantilor</b>/ CATASTROFA EXODULUI MEDICILOR CONTINUA/ Avortul si cancerul la san/ <b>EUGENISM NAZIST: depistarea copiilor nenascuti cu SINDROM DOWN ia forme sistematice</b> (<i>Articole familie si sanatate</i>)

8. COPIII PARASITI AI ROMANIEI: drama familiilor imigrantilor/ CATASTROFA EXODULUI MEDICILOR CONTINUA/ Avortul si cancerul la san/ EUGENISM NAZIST: depistarea copiilor nenascuti cu SINDROM DOWN ia forme sistematice (Articole familie si sanatate) 04-09-2012

UPDATE: Sf. Nicolae Velimirovici catre o mama de “miss”: CINE MERGE LA PLIMBARE CU DIAVOLUL, GREU SE MAI INTOARCE INAPOI Doxologia/ prof.univ.dr. Ostin C. Mungiu: A plecat şi Luminiţa În urmă cu câteva zile, pe strada noastră s-a răspândit un …

Adrian Salbuchi: RAZBOIUL TOTAL AL SUA

9. Adrian Salbuchi: RAZBOIUL TOTAL AL SUA 06-06-2012

RT [Adrian Salbuchi]: Razboiul total al SUA Presedintele Obama a promis schimbarea, dar se vede prea putin din ea în politicile sale de razboi, care sunt mai dure decât cele ale lui George W. Bush. Bombardamentele cu drone ale USA …

SUA, “periculos de aproape de faliment”, conform CNN

11. SUA, “periculos de aproape de faliment”, conform CNN 07-07-2011

Capital: Avertisment: America, “periculos” de aproape de faliment Nu o spunem noi ci jurnaliștii americani de la CNN, care arată că dintr-un dolar pe care guvernul îl are în cheltuieli publice, 38 de cenți sunt bani de împrumut. Pe data …

SUA IN SHUT DOWN? Administratia federala aproape de blocaj cvasi-total din cauza negocierilor dure pe marginea bugetului. DE ”DRAGUL” AVORTULUI, DEMOCRATII LUI OBAMA SUNT GATA SA PUNA PE BUTUCI IMPERIUL AMERICAN

12. SUA IN SHUT DOWN? Administratia federala aproape de blocaj cvasi-total din cauza negocierilor dure pe marginea bugetului. DE ”DRAGUL” AVORTULUI, DEMOCRATII LUI OBAMA SUNT GATA SA PUNA PE BUTUCI IMPERIUL AMERICAN 08-04-2011

Money.ro: UPDATE – Guvernul SUA evită shut-down-ul. Republicanii şi democraţii au ajuns la un compromis Guvernul american se pregăteşte de shut-down În cazul în care Congresul american nu reuşeşte să adopte un buget al cheltuielilor până vineri, guvernul federal se …

Carti

Documentare

Articole Recomandate