Adevarul: Cum a apărut generaţia „fulgi de nea“, tinerii hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri Tinerii din ziua de azi sunt hipersensibili şi se simt ofensaţi de cele mai banale lucruri, apoi, prin forţa reţelelor sociale, …
Există în prezent (adică de vreo cincisprezece-douăzeci de ani) tendința de supra-psihologizare a educației copiilor, tendință ce afectează atât părinții, cât și educatorii. Astfel, punem mult prea des accentul pe cum se simte copilul decât pe ceea ce gândește copilul, pe intenționalitatea sa, iar emoțiile sunt exacerbate. Refuzul părintelui de a-i cumpăra copilului a cea de-a nu-știu-câta mașinuță cu ocazia faptului că au mai ieșit o data la hipermarket sau în mall, refuz urmat de tantrumul copilului (criza de nervi datorată frustrării) este adeseori interpretată drept „traumă”! La fel și refuzul copilului de a merge la culcare sau de a face ceva ce îi displace. Trauma a devenit sinonimă cu orice intervenție a părintelui care frustrează copilul. Repet: care frustrează, nu care agresează copilul în vreun fel!
Iertați-mă dacă am crezut că elevii mei, copiii dumneavoastră, merită ceva mai mult decât să fie niște cetățeni care depun o cerere. Iertați-mă dacă nu am perceput școala românească drept o fabrică de cetățeni disciplinați. Am avut naivitatea de a crede că intermediez întâlnirea copiilor cu marea literatură, că le pot transmite fiorul unei poezii, că le pot da un instrumentar de teorie literară prin care să vadă și mecanismele unui text… Am considerat întotdeauna că literatura te ajută să gândești nuanțat, să refuzi a te lăsa locuit de câteva idei obsesive, te ajută să te exprimi prudent, după ce ai avut acces la mai multe informații.
Întrebarea este cum au ajuns mulți dintre copiii noștri niște adulți cvasi-iresponsabili și egoiști? De ce fug de ceea ce presupune însăși esența vieții de adult – alegerea partenerului, întemeierea familiei, facerea de copii și creșterea lor? Amânarea luării acestor decizii indică ambivalență, frica de răspunderi, dar mai ales teama de a accepta că, odată ce ai făcut niște alegeri, trebuie să trăiești cu ele, pentru că viața nu este un joc video: dacă ai greșit și ai pierdut, dai „restart” și iei jocul de la capăt. Teama de real, de asumare a deciziilor și egoismul tradus prin refuzul de a da mai mult decât de a primi (când ai grijă de un copil oferi îngrijire, iar copilul primește îngrijire) îi împiedică pe adulți să își accepte vârsta din buletin și îndatoririle specifice.
Cum iubeste „Cetateanul Google” sau lectie despre Dragoste Daca nu ma insel, generatia care acum se confrunta cu marea provocare a cresterii adolescentilor este tocmai generatia cu „cheia de gat”– acei fosti copii ai celor care munceau in cate doua …
Vezi si: Doxologia: Cineva plânge de Crăciun pr. Ioan Valentin Istrati E multă agitaţie înainte de Crăciun. Toţi oamenii aglomerează magazinele, străzile, pieţele, cu gândul motivat, aproape isteric, de a pune cât mai multe pe masa şi sub bradul de …
Evz.ro: Cum arată noua familie europeană: bunicii sunt trecuți în plan secund Un concurs de fotografii desfășurat în toată Europa a ajutat la realizarea unui studiu privind modul în care oamenii percep acum ideea de familie. Doar 8% dintre cele …
Doxologia: (Dana Alecu) Consecinţele ascunse ale coabitării Creşterea gradului de coabitare este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai semnificative schimbări demografice ale secolului, în ceea ce priveşte familia (Smock, 2000). Totuşi, în ţări mult mai avansate decât România, s-a …
