Mișcarea împotriva vaccinării obligatorii reprezintă o mișcare susținută la nivel global atât de reprezentanți ai societății civile, cât și de o parte a personalului medical. Având în vedere campania agresivă a instituțiilor statului român, inclusiv a Ministerului Sănătății privind vaccinarea obligatorie, reprezentanții societății civile independente din România au crezut de cuviință că trebuie să ia atitudine împotriva acestui demers neconstituțional prin care se dorește ca un număr de 8 vaccinuri să devină obligatorii. Astfel, prin efortul conjugat al părinților și reprezentanților mai multor organizații neguvernamentale s-a tradus în limba română o lucrare de înaltă ținută științifică.
Articole cu eticheta (tag): industria vaccinurilor
Am cercetat acest subiect de mult timp (motivat de o reacție adversă pe care a avut-o fetița mea la vaccinarea de 12 luni) și am ajuns la concluzia că realitatea este mult mai profundă decât realizează majoritatea oamenilor. Am multe motive pentru a nu avea încredere în știința comună a vaccinurilor, dar există zece motive pe care mă văd nevoit să le invoc de fiecare dată când vine vorba despre acest subiect.
Financiarul.ro, Dr. Christa Todea-Gross: “Vaccinurile: prevenţia care îmbolnăveşte şi uneori chiar ucide” De curând a fost publicată o carte ce a stârnit atât interesul părinţilor, cât şi al medicilor: „Vaccinurile: Prevenţie sau boală? O nouă patologie pediatrică”, scrisă de medicul …
NaturalNews: Un document guvernamental secret dezvaluie farsa vaccinurilor Daca aveti copii, sunteti foarte probabil obisnuiti cu “Orarele de imunizare” ale Centrelor Pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din SUA, care au ajuns in ziua de azi sa recomande administrarea unui numar uimitor …
5. Proiect de lege in California care prevede vaccinarea copiilor FARA CONSIMTAMANTUL parintilor 22-09-2011
Natural News: Legislatie care sa permita vaccinarea copiilor FARA CONSIMTAMANTUL parintilor pregatita pentru adoptare in California Cultivarea si constientizarea publicului cu privire la pericolele asociate cu vaccinurile a dus in mod natural la declinul constant al acestui sector, odata atat …
Vaccinul DTP (diftero-tetano-pertussis) poate fi letal? Câţi dintre părinţi ştiu că, în urma acestui trivaccin, copilul lor poate suferi leziuni cerebrale sau chiar poate muri? Câti oameni cunosc faptul că vaccinul anti-pertussis (componenta P din DTP) are o istorie de-a …
UPDATE: Stiri de Cluj: Medicii de familie declanseaza greva japoneza Nemultumiti de contractul cadru pe 2011-2012, medicii de familie vor declansa miercuri o greva japoneza. Ei vor purta pe brat o banderola alba, iar joi se vor prezenta la DSP …