Articole cu eticheta (tag): Mitropolitul Clujului

<i>“ESTE O VREME A CERNERII. Aceasta este tragedia, că ne este mult mai frică de moarte decât de Dumnezeu”</i>. NOI MESAJE ARHIEREȘTI ÎN CONTEXTUL AGRAVĂRII MĂSURILOR RESTRICTIVE IMPUSE BISERICII în urma declarării stării de urgență pentru EPIDEMIA DE CORONAVIRUS

1. “ESTE O VREME A CERNERII. Aceasta este tragedia, că ne este mult mai frică de moarte decât de Dumnezeu”. NOI MESAJE ARHIEREȘTI ÎN CONTEXTUL AGRAVĂRII MĂSURILOR RESTRICTIVE IMPUSE BISERICII în urma declarării stării de urgență pentru EPIDEMIA DE CORONAVIRUS 21-03-2020

Dar credința este ea însăși o putere vindecătoare, mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum. Din acest motiv, să dăm ascultare sfatului sfântului Isaac Sirul care zice: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor”. Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă, fără necreștineasca teamă că ne putem contamina cu coronavirus sau cu vreo altă boală posibilă din lingurița cu Trupul și Sângele Celui ce ne-a creat pe noi și apoi S-a răstignit pentru mântuirea noastră!

TRAGEDIA “COLECTIV”: Rugaciunile si cuvintele de mangaiere si asumare ale ierarhilor ortodocsi IGNORATE de televiziunile turbate impotriva Bisericii/ <i>“Ucenici vrajitori ai unei noi barbarii…”</i> – G. DAMIAN, PR. SAVATIE BASTOVOI si MARCEL RADUT-SELISTE (cu un articol sters de pe blogurile <i>Adevarul</i>) despre DOLIU, DEMONI si efectele REALE ale JOCULUI DE-A MOARTEA. <i>“We trust the dark side”?</i>

2. TRAGEDIA “COLECTIV”: Rugaciunile si cuvintele de mangaiere si asumare ale ierarhilor ortodocsi IGNORATE de televiziunile turbate impotriva Bisericii/ “Ucenici vrajitori ai unei noi barbarii…” – G. DAMIAN, PR. SAVATIE BASTOVOI si MARCEL RADUT-SELISTE (cu un articol sters de pe blogurile Adevarul) despre DOLIU, DEMONI si efectele REALE ale JOCULUI DE-A MOARTEA. “We trust the dark side”? 03-11-2015

Întindeți doliul vostru peste toți morții, ca jertfa voastră să fie primită. Nici un mort nu e mai mort ca altul. Cel care ieri te veseleai, astăzi ești tulburat de parcă ceva nou s-a întîmplat în lume și care mîine nu va mai fi. Aduceți-vă aminte că peste o vreme iar veți rîde, cum ați mai rîs și veți uita de moarte, croindu-vă o viață care întotdeauna vă va părea nouă și fără de sfîrșit.

Dacă mor, să mă îngropați într-o morișcă de vînt, spunea Garcia Lorca, probabil pentru a nu admite mitinguri la moartea sa. Nici zile de doliu. Moartea, ca și viața, întotdeauna e ceva mai mult.

MITROPOLITUL ANDREI, la sarbatoarea de la Nicula, despre PLANSUL MAICII DOMNULUI PENTRU TRAGEDIA DISOLUTIEI FAMILIEI CRESTINE SI SUFERINTELE COPIILOR TRAUMATIZATI: <i>“Oamenii divorteaza usor pentru ca nu mai au credinta si viata de rugaciune…</i> Ne doare sufletul ca tara se imputineaza din cauza plecarilor masive in strainatate”

3. MITROPOLITUL ANDREI, la sarbatoarea de la Nicula, despre PLANSUL MAICII DOMNULUI PENTRU TRAGEDIA DISOLUTIEI FAMILIEI CRESTINE SI SUFERINTELE COPIILOR TRAUMATIZATI: “Oamenii divorteaza usor pentru ca nu mai au credinta si viata de rugaciune… Ne doare sufletul ca tara se imputineaza din cauza plecarilor masive in strainatate” 15-08-2015

IPS Andrei Andreicuţ a adăugat că o altă cauză a divorţurilor este exodul milioanelor de români care au plecat în Italia sau Spania pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. “Motivaţia lor este obiectivă, dar ne doare sufletul pentru că ţara se împuţinează. Un efect al acestei plecări masive este înmulţirea numărului divorţurilor, pentru că nu merg amândoi împreună, unul merge, celălalt rămâne acasă. Este tragic pentru ei, dar catastrofal pentru copii. Pentru această suferinţă a familiei creştine, Maica Domnului plânge şi o doare sufletul”, a spus IPS Andrei Andreicuţ.

Predica IPS Andrei la TAIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZATORUL: <i>“Vrajmasul de moarte al familiei este depravarea; CASATORIILE HOMOSEXUALE SUNT O SPURCACIUNE IN FATA LUI DUMNEZEU SI DARAMA FAMILIA</i>” (video)/ IROD – PROTOTIPUL DESPOTULUI TIRAN: adulator al puternicilor, nimicitor al supusilor/ MOARTEA UNUI OM SE ASEAMANA PACATULUI SAU

4. Predica IPS Andrei la TAIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZATORUL: “Vrajmasul de moarte al familiei este depravarea; CASATORIILE HOMOSEXUALE SUNT O SPURCACIUNE IN FATA LUI DUMNEZEU SI DARAMA FAMILIA” (video)/ IROD – PROTOTIPUL DESPOTULUI TIRAN: adulator al puternicilor, nimicitor al supusilor/ MOARTEA UNUI OM SE ASEAMANA PACATULUI SAU 29-08-2014

Predica IPS Andrei Andreicut la hramul Manastirii Sfanta Treime, Bic (29 august 2013): – Vrajmasul de moarte al familiei este depravarea. – Pacate oribile precum: divortul, incestul, desfraul, prostitutia, avortul s.a. – ar fi mai de inteles intr-o lume necrestina. …

Carti

Documentare

Articole Recomandate