Şi, în clipa în care am fost hirotonit, efectiv a simţit că un nou organ s-a grefat pe sufletul meu s-a grefat în mine. Şi când ea mi-a spus lucrul ăsta, i-am spus: “Ştii, exact asta am şi simţit!” S-a schimbat viaţa mea. Cel mai mare regret este că am acceptat să fiu preot, iar cea mai mare bucurie este că am acceptat să devin preot. Trăim într-un paradox, creştinismul e un paradox şi le trăim pe amândouă. Marea, marea bucurie şi mare tristeţe pe care le simt este sfârşitul Liturghiei. Tristeţe că se termină Liturghia. Că ajung la momentul binecuvântării finale şi că s-a terminat. Suntem rupţi din timp şi din spaţiu în Liturghie.
Articole cu eticheta (tag): multi copii
De asemenea, cinci familii – atât din dreapta, cât și din stânga Prutului –, binecuvântate de Dumnezeu cu mulți copii au primit de la Înaltpreasfințitul Teofan cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucuvinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni. „Pentru pruncii pe care i-au născut și educat așa cum se cuvine, îi cinstim pe acești vrednici părinți, și cinstim prin ei pe toți tații și mamele născătoare de prunci, care sunt prelungirea Mâinilor creatoare ale lui Dumnezeu. Părinții aceștia și cei asemenea lor ne spun că nu există o demnitate mai aleasă și mai înaltă decât demnitatea de tată și de mamă, de soț și soție. Nici un alt rang, carieră sau distincție nu poate fi mai presus” a precizat IPS Teofan.
Privim în aceste zile la tot ceea ce se întâmplă în lume și în Europa. În general ne întristăm și zicem că nu este bine să vină atâția străini la noi, să vină atâția străini în Europa, pentru că nu sunt creștini. Un mare bărbat al neamului nostru, după numele lui, mare pedagog și ministru, Simeon Mehedinți, a spus câteva lucruri parcă profeții pentru ziua de astăzi: «Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine! Să te temi atunci când mamele nu vor mai face copii!».