Eu nu sunt de acord cu ideea școlii generalizate online, cum ne asigură unii specialiști că viitorul ar fi al educației indirecte făcută prin aparate. Eu sunt de acord cu ideea că, în împrejurări speciale cum este aceasta, când apar nevoi speciale ale societății, să fim pregătiți tehnic și să putem face o brumă de școală online. Pentru că să nu-mi spuneți mie că școala primară, unde învățătorul/ învățătoarea e centrul universului pentru mințile acestea tinere, unde privirea contează enorm de mult, unde elevii trebuie supravegheați și unde totul se face ca de la om la om s-ar putea face de la distanță de-acum încolo. Iar la universități sau la licee, unde e nevoie de urmărit experiențe în laborator, de văzut tot ce se petrece acolo, chiar în domeniul umanist, examenele orale au importanța lor la anumite discipline. Eu nu pot să prevăd o societate în care oamenii devin dependenți de inteligența artificială. Inteligența artificială trebuie să fie un adjuvant, un ajutor al omului. Dacă ajunge să ne stăpânească inteligența artificială, și văd că unii predică acest lucru, atunci ne pierdem condiția umană, ca să vorbesc și eu ca Malraux. Ne pierdem ceea ce este esențial în om, așa cum îl știm noi, ca o ființă clasică. Eu nu vă pot spune ce va fi omul sau omenirea peste o mie de ani, peste un milion de ani, dacă va mai fi. S-ar putea să fim ca-n filmele de anticipație, însă în acest moment esența omenirii este cea a comunicării de la om la om și a ideii că omul este ființa supremă [de pe pământ], nu robotul.
Articole cu eticheta (tag): robotizare
Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Te simți bine, n-ai nimic. Te ia unul cu termograful și-ți spune că ai febră, îți face testul, sau nu, că tot ce vezi e un pătrățel de hârtie cu numele tău și un răspuns”pozitiv ” și te bagă în porcăria asta de carton cu autocolante windows covid 19 din 2020, cu roboți care te servesc!!!!! Fără prize, că în pereții de carton prizele nu stau bine, deci fără telefon și laptop. Dar cu robotul care îți răspunde la întrebări!Am mai auzit asta că li se iau telefoanele celor internați cu covid….
Păi nu e pușcăria asta numai bună pentru cei care dau aiurea din gură și nu sunt de acord? Nu mă refer aici la blablaiștii de feissbuc, mă refer la oamenii cu cap și influență, care ar putea spune ”nu” în punctul în care să întoarcă mizeriile lor. Mi se pare absolut înfiorător ce se întâmplă. Nu e nici un dubiu, trăim o dictatură militară sub acoperire medicală.
Ca să rezumăm: nu furtul datelor este subiectul central al indignării care a cuprins presa și politica lumii, de vreme ce acest abuz se produce de multă vreme în scopuri comerciale. De asemenea, nu manipularea în sine provoacă îngrijorare (propaganda mincinoasă împotriva lui Donald Trump nu a fost niciodată luată în vizor cu atâta exigență etică), ci manipularea de un anumit semn. În calitate de perdanți, liberalii au desigur motive să fie nemulțumiți. Dar indignarea lor este lipsită de obiectivitate și în plus este ea însăși manipulatoare. Căci campania declanșată contra Cambridge Analytica recurge la tot soiul de efecte cu impact emoțional sigur (furtul datelor personale sau asasinarea unui consultant politic în Kenia), care nici măcar nu au o legătură cu subiectul și care nu este altul decât declinul influenței globale a orientărilor liberale.
De fapt, epidemia aceasta de indignare nu face ea însăși decât să manipuleze bunele sentimente democratice ale oamenilor din toată lumea în beneficiul exclusiv al unui curent politico-ideologic care dă semne că își pierde supremația. Cei care denunță manipularea par să fie primii manipulatori.
Doxologia: pr. Ioan Valentin Istrati: Schimbarea la Faţă a Domnului – sărbătoarea luminii veșnice a Treimii Câteva coordonate ale acestui eveniment mântuitor sunt în măsură să deschidă intrarea unei înţelegeri mistice şi eshatologice a Schimbării la Faţă a Domnului. Ea …