NELINIȘTI LEGITIME: Asimptomaticii, spitalele-hale de carton, #vinroboții și soluția bizară a izolării forțate și prelungite în locuri care amintesc de un spațiu penitenciar. DISTOPIA DE LÂNGA NOI sau cum ar putea COVID-19 să devină un veritabil COVID-1984, dacă vom continua să TĂCEM cu toții. IVONA BOITAN: “Păi nu e pușcăria asta numai bună pentru cei care dau aiurea din gură și nu sunt de acord?”

27-04-2020 11 minute Sublinieri

Mediafax:

Video Ministrul Sănătăţii lucrează la o procedură de carantinare a pacienţilor asimptomatici în hotel

***

Libertatea:

Imagini din spitalul din București pentru tratarea COVID-19 unde roboții vor lucra cot la cot cu personalul medical. Ce știu să facă UVD, Elena, Amelia și Escu

Imagini din spitalul din București pentru tratarea COVID-19 unde roboții vor lucra cot la cot cu personalul medical. Ce știu să facă UVD, Elena, Amelia și Escu Vineri, 24 aprilie, a fost inaugurat un centru de spitalizare în Bucureștii Noi, unde vor fi tratați bolnavii de Covid-19 noncritici. Printre mesajele afișate la lansare apare și hashtag-ul #vinroboții, deoarece, alături de personalul medical, există și patru roboți care îi vor asista pe pacienții internați aici.

Tablouri-ferestre

Spitalul este construit într-o hală de 7.500 mp, în zona Chitila, lângă șoseaua de centură. Incinta este împărțită în mai multe zone, delimitate cu pereți falși din carton. Aici vor fi internați în jur de 350 de pacienți cu forme ușoare de Covid-19. Lângă patul din lemn al fiecăruia există câte o noptieră realizată din carton. Deasupra patului, e o ilustrație cu o fereastră prin care se vede cerul senin și un deal.

Zonele au culoare cu paturi la stânga și la dreapta, iar între ele e o distanță de aproximativ 10 metri.

Amelia, robotul care aduce mâncarea la pat și mica Elena, care răspunde la întrebări

„Am pus la dispoziția spitalului 4 roboți al căror rol e să ajute personalul medical”, a spus pentru Libertatea Ana Maria Stancu, CEO-ul firmei Bucharest Promo Robots, care a donat roboții.

Primul robot va avea rol de dezinfecţie cu lumină ultravioletă și se numește UVD.

Al doilea robot, pe nume Escu, se va ocupa de întâmpinarea și ghidarea pacienților în spital în zona recepției. Robotul Elena, cea mică albă, se va plimba printre paturi şi îndeplinește aceeași funcție ca și Escu, doar că are o aplicație cu ecran tactil, unde, apăsând pe butoane, pacientul poate afla informația de care are nevoie. Robotul numărul 4 este Amelia, cea cu tăvi, care va duce mâncarea la pat pacientului. Înaintea perioadei de pandemie, Amelia mai era utilizată și în unele restaurante din Ungaria.”

Spitalul e o inițiativă privată a companiilor Auchan Retail România și Leroy Merlin România, cu sprijinul altor 50 de firme, al Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). La inaugurare au participat președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, ministrul de interne, Marcel Vela și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

***

Din interviul dat pe 26 aprilie de către Nelu Tătaru lui Cătălin Tolontan (Libertatea):

-Domnule ministru, mulți pacienți sunt de 30 de zile în spital, unii nu mai au simptome, dar testele rămân pozitive.

-Da, e un lucru care se întîmplă pe plan mondial și ține de sistemul imunitar al fiecărui om. O mai veche vorbă din medicină, că nu există boli, ci bolnavi, își probează valabilitatea și acum, în cazul COVID-19.

-OMS a atras atenția că nu se știe în ce măsură se generează imunitate și cât durează aceasta. Nu vă îngrijorează această particularitate a COVID?

-Urmărim și noi toate descoperirile, studiile și încercăm să ne adaptăm. În acest moment, pare că în cazul bolnavilor COVID-19 care rămân cu virusul la un nivel detectabil în teste e aceea că organismul nu poate elimina virusul. Una dintre variantele folosite este plasma, tocmai pentru a ajuta organismul.

-Cei aflați în această situație au contactat Libertatea, înțelegem că au trimis și la minister mesaje. Sunt și medici printre ei. Nu mai au simptome, dar continuă să iasă pozitivi. După o lună de spital, e vreo șansă să meargă acasă și să se trateze acolo?

-Sistemul nu e ocupat, deci locuri sunt. Dar înțelegem că ei se gândesc la starea lor psihică. Și pe noi ne interesează cum se simt acești oameni, avem o responsabilitate. Numai că, până la un prim test negativ, nu se pune problema, în acest moment, să meargă acasă. România are puțină răspândire comunitară în acest moment și suntem concentrați să nu revenim la o situație periculoasă. Pentru că, reveniți acasă, ei pot lua contact cu alți oameni, membri de familie și nu numai.

Îi înțelegem pe cei care stau de 30 de zile în spital, însă nu pot merge acasă, lucrul la care ne gândim și vom vedea ce decizie luăm, e să-i ducem, eventual, în centrele-tampon, care se amenajează acum.

-Centrul-tampon din București?

-Da, cel inaugurat la Auchan, în nord. Dar mai e unul la Arad și vor mai fi. Acolo pot ajunge, vom vedea săptămâna viitoare, nu am luat încă o decizie.

Nota noastra:

Programul halucinant “Vacanta Mare” al doctorului Streinu-Cercel si ideea (facuta public initial chiar de ministrul sanatatii!) carantinarii batranilor in hoteluri, a provocat o legitimă indignare generală, ale cărei ecouri au pătruns chiar și în sferele înalte ale președinției.Aşa ceva nu se va întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă. În niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare s-a pronunțat categoric – și justificat – președintele Iohannis.

În schimb, abordarea problemei „asimptomaticilor” (dar și a pacienților cu simptome ușoare) nu stârnește nici pe departe atenția și spiritul critic al mass-media sau publicului. Și, totuși, mizele sunt la fel de importante: în primul rând, este vorba de o categorie vastă de testați pozitiv cu covid-19, care nu au simptomele bolii și vorbim de soarta a mii de oameni; în al doilea rând, vorbim despre spitalele care, atunci când sunt specializate, ca cele infecțioase, sunt aglomerate cu asimptomatici, iar, dacă sunt de alt profil, sunt oricum golite de ceilalți pacienți, în așteptarea prezumtivilor infectați; în al treilea rând, vorbim despre componenta psihologică și socială: discursul public îi prezintă deseori pe asimptomatici ca fiind periculoși, căci, lipsiți de simptome vizibile, ei ar fi purtători ai „virusului ucigaș” și ar infecta pe cei din jur.

De altfel, ministrul sănătății a dat glas acestei concepții când a afirmat, într-una din intervențiile sale controversate de dinainte de Paști, că oricine e suspect, MAI ALES dacă nu are simptomatologia. Tot Nelu Tătaru a anunțat, potrivit Mediafax, acum câteva zile, că se lucrează la o procedură prin care asimptomaticii să fie carantinați în alte spații decât spitalele: hoteluri sau „alte spații”. Acele „alte spații” sunt, se pare, așa-zisele spitale amenajate deja de unele companii private în hale, cu acele camere de carton cu ferestre desenate ca să facă asimptomaticului șederea mai… plăcută (am mai văzut ideea cu fereastra desenată într-un film distopic într-un context foarte negativ, iar imaginile în sine nu au cum să nu stârnească fiori reci!). Ceea ce surprinde de la bun început este că România, așa cum afirmă, tot potrivit Mediafax, chirurgul Marius Uscatu, ar fi SINGURA țară …din lume (?!) care internează asimptomaticii, expunându-i, de fapt, riscului. Oare celelalte țări cum procedează? Evident, majoritatea recomandă asimptomaticilor auto-carantina, izolarea la domiciliu. Se pare, însă, că la noi o astfel de soluție nu e luată în calcul. Iar atunci când a fost nu doar luată în calcul, ci chiar decisă prin ordin, a fost revocată efectiv de pe o zi pe alta.

Din păcate, toate aceste planuri, discuții și decizii luate în cazul infectaților asimptomatici nu beneficiază de un lucru absolut necesar: interesul critic al celor direct interesați, beneficiarii, respectiv noi, susținătorii sistemului sanitar prin taxele pe care le plătim, prin intermediul mass-media și al societății civile, dacă alte forumuri publice puse la dispoziția publicului nu există.

Două întrebări, doar două, dar care asurzesc prin lipsa lor de la interviurile date de oficiali unor posturi TV sau de la conferințe: DE CE și PE CE BAZĂ?

DE CE ar fi carantinarea celor asimptomatici o soluție mai bună decât auto-izolarea la domiciliu? Care sunt studiile, datele care atestă că, într-un context ca al României, carantinarea în „hoteluri și alte spații”, ceea ce presupune preluarea infectaților din familiile lor, știm, într-un „mod demn”, cum a zis expertul de la OMS, este soluția?

PE CE BAZĂ s-a practicat, în România, internarea asimptomaticilor în spitale? Care au fost studiile, datele care au atestat că, în contextul României, aceasta a fost soluția adecvată?

Sau, altfel spus, în ce măsură și în ce grad infectează asimptomaticii? Căci, în acest raport al OMS de la începutul lunii aprilie, despre infectările asimptomatice se afirmă așa:

„There are few reports of laboratory-confirmed cases who are truly asymptomatic, and to date, there has been no documented asymptomatic transmission. This does not exclude the possibility that it may occur. Asymptomatic cases have been reported as part of contact tracing efforts in some countries”.

Mai departe – există date prin care putem compara, spre exemplu, cum s-au descurcat asimptomaticii auto-izolați acasă față de cei izolați în spitale? DE CE să încarci spitalele cu asimptomatici, când tocmai că imperativul de bază este să NU încarci spitalele pentru a le avea disponibile pentru cazurile grave?

Totuși, mai mult decât două întrebări, iată încă una absolut necesară:

A LUAT CINEVA ÎN CALCUL efectele asupra celor asimptomatici a EXTRAGERII FORȚATE DIN FAMILIE (indiferent de vârstă, în acest caz) și a IZOLĂRII lor în „hoteluri și alte spații”? A izolării lor de familie? A luat cineva în calcul ce înseamnă să stai într-o cutie de carton cu o fereastră desenată pe ea, înconjurat de necunoscuți, timp de 10, 20, 30, 60…n zile? Exista totusi o limita sau, la o adica, poti ramane internat PE VIATA intr-o hala bizara cu pereti artificiali?! Ce te faci dacă o persoană labilă psihic e… asimptomatică? Îi asiguri acolo terapia de care are nevoie? Ce te faci dacă o femeie gravidă este asimptomatică? O bagi la grămadă cu mulțimea în „alte spații”? Ce te faci dacă asimptomaticul e un copil, un adolescent?

Sunt întrebări pe care și le pun deja asimptomaticii care sunt internați deja chiar și de peste o lună în spitale și care sunt ținuți acolo, spun unii dintre ei, „ca într-o închisoare”, doar pentru că testele dau rezultate… contradictorii (oare nu cumva, atunci, avem o problemă cu fiabilitatea unora dintre aceste teste?).

Lucrurile acestea deja se întâmplă. Ele pot fi corectate sau pot fi înrăutățite. Dramatic. Căci oameni suntem, da, chiar dacă scrie în dreptul nostru „grup strategic”. Și infailibilitate umană nu există…

***

Citiți pe larg aceste cazuri relatate de Libertatea:

Cazul unui pacient asimptomatic, internat la Iași de aproape 6 săptămâni ridică o problemă: “Simt că încep să cedez”. Nu pot fi tratați bolnavii de COVID acasă?

Disperarea unei paciente asimptomatice cu COVID-19, internată de o lună în Piatra Neamț: “Consumăm resurse care pot fi folosite în alte cazuri grave”

„Cu ce am greșit să stăm închiși ca-n închisoare?”. Pozitivă la Piatra Neamț, după 30 de zile de internare

Am luat 14 zile Kaletra, 5 de Plaquenil, am avut 5 teste consecutive pozitive, al 6-lea negativ și al 7-lea din nou pozitiv. Și nu înțeleg ce Dumnezeu se întâmplă și ce facem noi greșit, ce am greșit că stăm închiși ca într-o închisoare…

[…]

– Aveți posibilitatea să vă izolați singură?

Da. Vreau să existe posibilitatea de a completa o declarație pe proprie răspundere și de a sta la domiciliu – oricât este nevoie, dar la domiciliu! – singură. Sunt de acord să plătesc o amendă oricât de mare dacă încalc legea. Dar ce ni se întâmplă nouă se numește privare de libertate.

***

Ivona Boitan

Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Te simți bine, n-ai nimic. Te ia unul cu termograful și-ți spune că ai febră, îți face testul, sau nu, că tot ce vezi e un pătrățel de hârtie cu numele tău și un răspuns”pozitiv ” și te bagă în porcăria asta de carton cu autocolante windows covid 19 din 2020, cu roboți care te servesc!!!!! Fără prize, că în pereții de carton prizele nu stau bine, deci fără telefon și laptop. Dar cu robotul care îți răspunde la întrebări! Am mai auzit asta că li se iau telefoanele celor internați cu covid….

Păi nu e pușcăria asta numai bună pentru cei care dau aiurea din gură și nu sunt de acord? Nu mă refer aici la blablaiștii de feissbuc, mă refer la oamenii cu cap și influență, care ar putea spune ”nu” în punctul în care să întoarcă mizeriile lor. Mi se pare absolut înfiorător ce se întâmplă. Nu e nici un dubiu, trăim o dictatură militară sub acoperire medicală. Unde este diaspora care ne-a căpăcit cu guvernul acesta? De ce nu militează românii noștri din afară că în România nu e ok ce se întâmplă? Acum e momentul să vă spălați de votul dezastruos, și eventual să ne cereți și iertare! Că noi trăim asta. Amărâții au venit aici, s-au întors la începutul pandemiei, dar ceilalți, de ce nu ne ajutați? Ascultați ce vă zicem noi aici. Încercați să faceți auzit glasul nostru, nu e ok ce se întâmplă, modelul chinezesc se instaurează pe zi ce trece. Pe vremuri aveam Europa Liberă, acum pe cine avem? Ascultați ce zicem cât mai putem, fiindcă uite se închid peste noapte siteuri care nu convin. Bisericile au fost închise tocmai fiindcă în ele lumea coagulează, simte că ia putere, devine o forță. Bate păstorul și se împrăștie turma…

Uită-ne cum stăm cuminți la altarele din casele noastre… Ieri de exmplu făceam tot soiul de planuri aberante, ce sărăcie să scriu pe hârtia vieții ca să ajung să-mi iau o sticlă de agheasmă… Serios, dacă frica asta, teroarea asta, duplicitatea asta nu e un pui de dictatură, nu știu zău ce e. Deșteaptă-te, române! În ambele sensuri, dacă se poate!

***

Iulian Capsali (opinie pe FB):

BĂGAȚI DUHUL DIN LAMPĂ ÎNAPOI!

Să ții asimptomaticii în spital cu lunile e un abuz imens. De ce fac asta? Păi au spitalele GOALE. Trebuie să le umple cu oameni, ca să-și justifice măsurile abuzive, încălcările de drepturi, amenzile, bătăile și crimele.

Vorbeam cu prieteni medici. Unul are o rudă apropiată la un spital din Ploiești. Spitalul mare și gol, doar vreo 40 de pacienți cu simptome medii-ușoare, fără probleme. Restul pacienților trimiși acasă prin hotărârea comitetului de urgență, semnată de Arafat himself. O să revin la chestiune.

Au găsit însă cazuri la Câmpina de medici și asistente care erau pozitivi și au consultat SUTE DE PACIENȚI. La Ploiești, toată lumea pregătită să vină trenuri cu “covizi”.

Ia zi-mi și mie cam câți oameni au venit de la Câmpina la spitalul din Ploiești? – mă ațâță prietenul. Mă gândeam că e o capcană amicală, zic să nu plusez prea tare. Zic și eu vreo 10? 20? Ntz! Ia zi! – îl somez curios. NICIUNUL! – îmi răspunde tare, ca poantă finală. Asta după săptămâni de la contact!

Am prieteni chirurgi la alte spitale. Șomează, nu li se permite să opereze decât URGENȚE, care sunt foarte rare. Spitalele sunt goale, iar ei nu pot opera pacienți care aveau programări, NICI MĂCAR DE CANCER! Ordin militar, semnat tot de Arafat.

Asta se întâmplă ÎN TOATĂ ROMÂNIA, spitalele sunt goale în așteptarea unui COVID-Godot care nu mai vine. În schimb s-a ridicat la “Ana Aslan” în curte un spital militar de campanie, în care probabil că se mai ascund câinii locului sau mai beau o bere răcanii puși să-l păzească, iar Retardis, chiar ieri, a defilat într-un imens lagăr de ciment, pregătit cu paturi, pereți de carton și “geamuri” lipite din hârtie care imaginează un peisaj gen Windows, ăla vechi, cu dealul verde. Plus rudele lui, roboții.

Totul duhnește a totalitarism tâmp, securistic. Acum orice asimptomatic pozitiv, deci unul CARE NU ARE ABSOLUT NICI CEL MAI MIC SIMPTOM, poate fi băgat cu forța în lagărele lor medicale, cu pază militară și sub presiunea răspunderii penale. În țară deja sunt astfel de cazuri sinistre.

Mă puneam în situația lor, ca familie care am trecut prin experiența acestei infecții. Cum să stai peste 30 de zile într-un pat de spital, cu un tratament standardizat (care nu ține seama de simptome), fără să-ți poți face un ceai (am băut tone) când vrei, un suc de portocale, fără să mănânci bine și adecvat unei viroze? Nu mai spun de ideea slugii lui Gates, directorul dement de la OMS, care cerea extragerea bolnavilor de covid-19 din familii.

S-a deschis deja ușa unor abuzuri fără precedent, o dictatură securist-medicală care poate ține în lagărele specializate inclusiv “asimptomaticii” care nu convin acestui guvern-marionetă al corporatocrației ce grăbește un guvern mondial.

Alt obstacol este Biserica, și am văzut cu toții tratamentul discriminatoriu la care am fost supuși în plină sărbătoare a Învierii Domnului. Dar asta o vom ține minte și vom mai vorbi…

Trebuie să cerem acum eliberarea asimptomaticilor din spitale și închiderea lagărului mizerabil din depozitul de pe șoseaua de centură!

Orice alunecare spre totalitarism trebuie stopată din fașă!

***

Avocat Ana – Corina Săcrieru

Adevăruri juridice prea simple

Pe întelesul tuturor, pornind de la premisa că, poate, neexplicarea lor în această manieră simplificată este cauza manipulării grosiere la care asistăm.

Precizare prealabilă: aceasta fiind o opinie juridică ce redă texte de lege, orice linșare publică, în publicațiile care se ocupă cu aceasta, va atrage de această dată demersurile legale.

Așadar, foarte simplu expus, pentru persoanele de bună credință:

Starea de urgență este o stare extraordinară caracterizată printr-un ansamblu de măsuri excepționale de natura politică, economică și de ordine publică și al cărei regim juridic este stabilit la noi în țară printr-o Ordonanță de Guvern (1/1999, care reglementează totodată si regimul juridic al stării de asediu), aprobată printr-o lege (453/2004) și care a fost modificată de două ori: prima dată cu 5 luni înaintea declarării stării de urgentă, in octombrie 2019 (Legea 164/3.10.2019 ) si a doua oară chiar in timpul stării de urgentă, în aprilie 2020 .

Esența respectării legalității unei stări de urgentă, adică hotarul dintre legalitate si abuz în ceea ce o privește, este respectarea principiului imperativ al proporționalității măsurilor instituite prin lege: “Pe durata stării de asediu sau a stării de urgentă, exercițiul unor drepturi, exercițiul unor drepturi si libertăți fundamentale poate fi restrâns… numai in măsura in care situatia o cere si cu respectarea art. 53 din Constitutia României, republicată” (art. 4 din OG 1/1999).

Art 53 alin 2 din Constitutia României: “Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Dacă ati fost atenți, una din primele voci publice care au apărut după instituirea stării de urgentă a fost dl. Augustin Zegrean care ne-a comunicat că “Decretul stării de urgență este in limite constitutionale”.

De la acel moment si până acum, avem factual:

– O modificare a înseși Ordonanței 1/1999 care reglementează regimul stării de urgentă (după cea sensibil anterioară declarării stării, respectiv cu doar 5 luni inainte)
– Instituirea prin această nouă modificare a unor măsuri imediat executorii de confiscare si reținere bunuri
– Intrarea in șomaj a peste 1.200.000 de cetățeni (potrivit știrilor)
– Crearea prin comunicate/planuri transmise de persoane publice intens mediatizate a unor perioade de minim 48 ore de stări de panică prin afectarea unor aspecte deosebit de importante ale vietii personale (familia, sănătatea, circulația etc)
– Sinucidere [tentativă, n.n.] intervenită după aplicarea abuzivă a unor sancțiuni contravenționale
– Construirea de spitale în hăli închise, cu mobilier de carton și roboți, despre care se anunță că sunt destinate asimptomaticilor
– Inchiderea oricărui spațiu deschis, in aer liber precum parcurile
– Limitarea extrem de drastică a liberei circulații pentru persoanele de peste 65 de ani
– Obligativitatea întocmirii unor declarații pe proprie răspundere pentru cele mai elementare aspecte ale vietii personale, cu îngrădirea fără precedent a relațiilor de familie care nu pot fi obiectiv împlinite sub acelasi acoperiș
– Desconsiderarea celorlalți suferinzi de alte boli decât covid, prin amânarea oricărei intervenții chirurgicale/internări/etc.
– Închiderea de către ANCOM condus de dl Grindeanu, primul șef de Guvern după Colectiv, a unor site-uri precum “ortodoxinfo”, a altor publicații de opoziție precum “Justițiarul” Sibiu ori site-uri de știri si opinii si amenințarea directă a altora precum “cuvântul ortodox”, măsură de închidere de altfel amplu (poate cel mai amplu) reglementată in anexa la Decretul initial.

Si lista poate continua cu ceea ce stim cu toții zilnic. Reluam din cuprinsul art 53 alin 2 din Constitutia României: “Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Analizele juridice posterioare stării de urgenta – fie cele doctrinare, fie cele jurisprudențiale – vor stabili în ce măsura disponibilitatea cu care dl. Zegrean ne-a asigurat imediat că nu e nimic disproporțional in Decretul privind instituirea stării de urgentă s-a dovedit raportată la realitatea trăită de noi. Aceeasi persoană publică a ieșit si după cel de-al doilea Decret de prelungire a stării de urgentă, iar acum 2 zile ne-a spus chiar că “Starea de urgență poate fi prelungită cât timp există pericolul îmbolnăvirii în masă”. Cine determină acest pericol? Numărul de îmbolnăviri declarate la nivel oficial, pentru că spitalelor le-a fost interzis să mai facă vreo comunicare.

Este foarte interesant de analizat ce șanse are exceptia de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului cu privire la restrângerea drepturilor noastre. Pentru că, dacă va fi respinsă de CCR, practic aceasta echivalează cu o consolidare a regimului care ne-a fost aplicat, aspect care va tranșa astfel orice analiză juridică ulterioară.

Mai rămâne, de asemeni, de văzut cum vor apăra parlamentarii ordinea de drept din România de propunerile care ni se prezintă pentru perioada post 15 mai. De departe, închiderea asimptomaticilor în hale cu roboti ori astuparea respirației (indiferent de ce alte boli suferim) si a chipului fiecăruia dintre noi reprezintă cele mai eficiente arme impotriva covid si a noastră prezumat vinovați de covid.

(sursa fotografiilor: LIBERTATEA)

Un expert al OMS vrea ÎNDEPĂRTAREA DIN FAMILII a celor infectați cu coronavirus și IZOLAREA lor SOCIALĂ. Jurnalistul TUCKER CARLSON critică măsurile NERAȚIONALE de ÎNCHIDERE a activităților profesionale din SUA (Video): “Este timpul să începeți să aveți grijă de întreaga populație. Și oamenii sănătoși suferă rău”

OMS NU VREA “RELAXAREA RESTRICȚIILOR prea devreme”, ci „NOUA NORMALITATE” până la vaccin/ Profesor de la OXFORD despre situația din Marea Britanie: RESTRICȚIILE SUNT NE-NECESARE ȘI DĂUNĂTOARE/ Critica modelelor matematice pe care se bazează „lockdown”-ul/ “Cum sunteți manipulați” – IONUȚ APAHIDEANU: ce sunt „ASIMPTOMATICII” și cum numărăm infectații?/ „HIDRA INTERESELOR” COVID

Războiul contra COVID-19 induce un CLIMAT al FRICII și DELAȚIUNII/ Cum e sărbătorit Paștele în Grecia: DRONE, ELICOPTERE, ZECI DE MII DE POLIȚIȘTI/ Andrei Caramitru își continuă JIHADUL anti-ortodox/ Pentru ministrul sănătății, SUNTEM TOȚI SUSPECȚI/ Tirania interdicțiilor absurde/ Falcă propune IDENTITATE DIGITALĂ UNICĂ

APELURI IMPORTANTE ALE PREȘEDINTELUI ACADEMIEI ROMÂNE: “Reintrarea românilor în biserici ar spori și eficiența luptei contra acestei teribile molime”. IOAN-AUREL POP cere REDESCHIDEREA BISERICILOR ȘI CIMITIRELOR și atrage atenția asupra pericolului protejării excesive, prin “IZOLAREA DISCRIMINATORIE A BĂTRÂNILOR”: “Izolarea îndelungată ucide ființa umană la orice vârstă. Nu împingeți „bunăvoința” aceasta față de bătrâni și după 15 mai, pentru că ar fi dureros și grav!”

OPINII #In-numele-Libertatii. CENZURA COVID, semnele intoarcerii in forta a POLITIEI GANDIRII, a TURNATORIEI GENERALIZATE si a jinduirii dupa “tatuci” salvatori. ASASINAREA DEZBATERII PUBLICE si linsajul vocilor alternative. GENERATIA “MARELUI INCHIZITOR”, pentru care LIBERTATEA celuilalt este un AFRONT/ “Cine hotaraste ca sunt STIRI FALSE? Cei care detin PUTEREA. Fix la fel cum, pe vremuri, Europa Libera era interzisa de comunisti”


Categorii

1. DIVERSE, Coronavirus, Iulian Capsali, Ivona Boitan, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Opinii, analize, Razboiul impotriva populatiei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “NELINIȘTI LEGITIME: Asimptomaticii, spitalele-hale de carton, #vinroboții și soluția bizară a izolării forțate și prelungite în locuri care amintesc de un spațiu penitenciar. DISTOPIA DE LÂNGA NOI sau cum ar putea COVID-19 să devină un veritabil COVID-1984, dacă vom continua să TĂCEM cu toții. IVONA BOITAN: “Păi nu e pușcăria asta numai bună pentru cei care dau aiurea din gură și nu sunt de acord?”

  1. Razboiul securisto – militaro – medical se duce in cutii de carton precum acelea pe care le folosesc cei homeless in sezonul cald mai ales. Toti suntem niste homeless in conceptia lor. Curios ar fi sa stim si noi cati bani, din banii nostri, au fost platiti hipermarketului Auchan(asa am inteles ca despre acesta este vorba) pentru chiria spatiului.

  2. Ma gandesc ca daca cumva va vor inchide sa facem un plan de back up. Puteti face ceva pe un link de word on line , google sau altceva , sau ne putem strange pe telegram unde ati mai putea scrie voi adminii in continuare articole.Le puteti redacta in word si incarca pe telegram. Dar pt asta ar trebui sa strangeti intr-un document nr de telefon si adresele de email, macar astia care suntem vechi. Nu am mai scris de mult comentarii pe site pt ca de 5 ani m-am mutat la munte si am avut si am ft multa treaba dar va citesc saptamanal articolele de pe acasa sau actualitate plus toate comentariile. Sunt unii care comenteaza de multi ani ca de ex @Doroteea imi sunteti dragi ca si cum v-as cunoaste personal, si uneori de abia astept sa vad cine si ce mai scrie. De obicei Doroteea este cea care face deliciul si pune mintea la contributie cand se contrazice cu cineva. Am avut ft multe de invatat de pe acest site si nu as vrea sa raman fara el. Este ca un reper. Singurele stiri care ma intereseaza, de aceea le multumim adminilor pt munca lor patriotica si sa le rasplateasca Dumnezeu jertfa.

  3. Hristos a inviat!

    Am fost surprins sa citesc ca si acest site minunat este in vizorul “autoritatilor”, daca pot sa le spun asa. De atatea si atatea ori am citit articolele voastre atat de hranitoare sufleteste. Domnul sa va rasplateasca!

    PS: Sper ca deja sunteti pregatiti in cazul in care o sa va inchida site-ul si aveti o solutie de backup (vreun server prin afara). Inca ceva, este permis sa se descarce o copie a site-ului a.i. acesta sa fie navigat offline?

  4. Revenind la subiect: astăzi aflu din știrile oficiale ca Alba e primul judet care va începe testarea in masa. Dati- mi voie sa prezint următorul scenariu:
    Te testeaza, iesi pozitiv, asimptomatic si, deci periculos. Trebuie să fii carantinizat, eventual in cutiile alea de carton. Cat timp? Nu stii.
    O cunostinta, asistenta medicală, e in aceasta situatie de mai bine de o lună, într-un spital din Piatra neamt. Nu i-au iesit 2 teste la rând negative. Si nu poate sa iasa din spital. In tot acest timp, e sub diverse tratamente, ceea ce mi se pare sinistru.
    Stiti unde vrea sa ajung? Iata unde: cand se va implementa vaccinul , o astfel de persoana va fi vaccinata prin protocolul de tratament, care foarte probabil, va fi standard. Eu nu cred ca, într-o astfel de situație, acel vaccin va avea efecte in plan duhovnicesc. Poate ca te fac praf in plan trupesc, dar in plan duhovnicesc nu vad cum ar avea efecte. Nu e o alegere libera.

  5. @Admin:
    Da, este o idee buna ca la nevoie sa va puteti replia pe SharePoint. Daca aveti Office 365 Business ati avea 1 TB pentru un site pe SharePoint (de fapt puteti avea mai multe siteuri dar toate pot avea 1TB in total. Mai mult se plateste). Daca e prea putin puteti ajunge la 5TB pe OneDrive. Daca versiunea de site pe SharePoint nu este multumitoare ca format, se pot acesa de catre cei care au linkurile catre foldere direct fisierele care sunt de interes. In Word de exemplu se poate deschide cu Word online si in aceste fisiere se pot scrie commenturi. Oricine vrea sa pastreze un fisier Word ii poate face downlioad pe computerul propriu. Cu Office 365 Bussines le puteti avea pe amandoua, si SharePoint si OneDrive. Si pe SharePoint si pe Onedrive se pot partaja fisiere in aceeasi maniera. Daca aveti nevoie de linkuri catre documentatie, scrieti-mi pe privat. Mai uit cam rar pe adresa de e-mail, dar ma uit.

  6. @TitusL ft buna ideea si as mai adauga ca ma ofer sa imi adaug contributia financiar atat cat imi permit, la sustinerea site-ului ca sa poata exista in continuare. Cred ca toti cei interesati am putea face acest lucru.

  7. Luam in calcul si noi mai multe variante in momentul de fata. Speram sa nu fie cazul, totusi. Va multumim tuturor calduros pentru sugestii si pentru purtarea de grija!

    @Alexandrina Merinde(Cosmina):

    Orice ajutor e binevenit. Contul bancar al asociatiei se gaseste la sectiunea “Donatii”. Va multumim pentru gandul bun. Bogdaproste!

  8. @ Cosmina:

    Bun regasit dupa atata timp! Ne bucuram sa ne re-„vedem” dupa cativa ani. Ramane sa discutam in privat, pe e-mail, mai multe, daca vrei.

    @ SM, Titus si ceilalti:

    Dupa reactiile destul de serioase la inchiderile pe care le-au operat deja (eu cred ca mai mult pentru testarea reactiilor, plus o razbunare prezidentiala tintita pe Albin Marinescu), culminand cu luarea de atitudine a Avocatului Poporului, impresia noastra este ca acest gen de cenzura totalitara brutala nu va mai continua, ceea ce nu inseamna insa ca nu aplica alte metode (cel mai tare deranjeaza clipurile video si acum s-a apelat la CNA sa preia rolul de cenzor total si pe zona asta!) si ca nu suntem in vizor, ca nu se vor incerca alte cai de intimidare si suprimare – inclusiv fizica. Stim din surse directe ca in ultimii ani s-a incercat otravirea catorva stalpi actuali ai Bisericii noastre si cu siguranta asta se va mai incerca. Intr-adevar, problema financiara va deveni curand cea mai serioasa pentru supravietuirea atat ca site, cat si personala/ca familii, de aceea orice sprijin din partea oricui este binevenit pentru a putea continua. Nu putem decat sa va spunem tuturor bogdaproste, sa va pomenim in rugaciuni si sa dam pomelnice cu numele voastre duhovnicilor si maicilor cu care suntem in legaturi. In caz ca se va intampla totusi ceva, Doamne fereste, vom gasi cai de comunicare cu prietenii fideli ai siteului, cu ajutorul lui Dumnezeu.

    Pana una-alta, sa facem zid din rugaciune, sa facem lanturi ale rugaciunii!

  9. @admini, alexandrina: de acord.

  10. Pingback: România, avangarda a DICTATURII pseudo-sanitare mondiale? - INTERNAREA FORTATA A ASIMPTOMATICILOR DE COVID-19 in asa-zisele "spitale modulare" similare unor PUSCARII - ABUZUL SISTEMIC, UNIC IN EUROPA, care nu scandalizeaza aproape pe nimeni. Cu
  11. Pingback: INTERNAREA FORTATA A ASIMPTOMATICILOR DE COVID-19 in asa-zisele "spitale modulare" similare unor PUSCARII - ABUZUL SISTEMIC, UNIC IN EUROPA, care nu scandalizeaza aproape pe nimeni. Cum de a ajuns SPITALIZAREA un act de SECHESTRARE in SPATII IZO
  12. Pingback: Biserica trebuie să ceară Lustraţie Politică Generală | theodosie.ro
  13. Pingback: PARINTELE STARET AL MANASTIRII PUTNA vorbeste despre ispita abatuta asupra obstii manastirii - INTERNAREA FORTATA A 31 de MONAHI, ASIMPTOMATICI, declarati a fi fost "pozitivi" pentru Covid: "Scopul lor a fost INDUCEREA PANICII" - Cuvâ
  14. Pingback: UN OM, PENTRU OMENIE, în mijlocul pandemiei dezumanizării: IOAN AUREL-POP la "Marius Tucă Show" (și VIDEO): "Contactul uman e FUNDAMENTAL. Acum partea cea mai lovită este SUFLETUL OMENESC. E bine să ne gândim și la reparații SPIRIT
  15. Pingback: RELAXAREA... ÎNCORDATĂ de la terase, GÂȘTELE CREDINCIOASE ALE "TĂTUCULUI" sau LIBERTATE CU RAȚIA și drepturile românilor cu voie de la... DEGETUL sever-amenințător al "dirigintelui" IOHANNIS. Exercițiul permanent al UMILINȚ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare