UN OM, PENTRU OMENIE, în mijlocul pandemiei dezumanizării: IOAN AUREL-POP la “Marius Tucă Show” (și VIDEO): “Contactul uman e FUNDAMENTAL. Acum partea cea mai lovită este SUFLETUL OMENESC. E bine să ne gândim și la reparații SPIRITUALE, morale. NU sunt de acord cu ideea ȘCOLII GENERALIZATE ONLINE”. Pe cine deranjează PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE?

25-05-2020 18 minute Sublinieri

Mediafax, 13 Mai 2020 – Marius Tucă Show

Aurel Pop, Președintele Academiei Române, dezbate alături de Marius Tucă teme de mare interes și răspunde la cele mai rostite întrebări ale zilelor noastre: cum se iese din criză? Există un viitor pentru școala online? Care au fost soluțiile izolării în trecut și care sunt în zilele noastre? Cum ne păstrăm autonomia în vreme de pandemie?

(fragmente)

MT: Una din temele cele mai importante pe care le-ați abordat [în timpul pandemiei] a fost cea legată de Biserică. Aș vrea să le explicați celor care v-au citit, de ce această atitudine curajoasă în vremurile astea și foarte obiectivă, foarte aplicată și foarte documentată.

AP: Poporul român are caracteristicile lui, ca orice popor și am vrut să subliniez și să le demonstrez celor care au puterea de a lua decizii că la noi, la români, credința și Biserica fac încă parte cumva din esența vieții și când spun asta, mă refer la marea masă a poporului român. Firește că și românii au gânditori atei, anticlericali, anticonfesionali, unii care se declară agnostici, alții post-post-moderni. Într-o țară liberă au loc toți, însă marea masă a acestui popor nu poate trăi în afara credinței. Iar la poporul acesta credința se manifestă prin Biserică. Prin urmare, am atras atenția că prin închiderea pe un timp îndelungat a bisericilor, zăvorârea lor, nu e de natură să ne scoată din pandemie, să ne vindece de boală și să ne ferească de moarte. Ar trebui să ne gândim și la încrederea care trebuie să fie în sufletul acestui popor care a trecut prin multe, iar încrederea pentru mulți români o conferă rugăciunea, chiar rugăciune solitară, în acest loc al Domnului în care românul s-a simțit întotdeauna apărat, s-a simțit mai sigur și a făcut din Biserică un fel de altar al vieții. A cinstit-o, o cinstește și acum.

În preajma noastră avem un popor care se mândrește probabil că e cel mai ateu popor din lume, poporul ceh. Dar noi ne putem mândri cu faptul că la cele mai recente recensăminte suntem printre cele mai credincioase popoare, cel puțin poate pentru unii sceptici la nivel declarativ, dar la noi Biserica e o formă de a trăi viața și, chiar dacă termenul „formă” nu ne duce neapărat cu gândul la esență, viața e formată și din forme, și din esențe, și din conținut, și din aparență, și, prin urmare, Biserica e legată de sufletul nostru. Și tocmai pentru a ieși mai bine din această criză în care ne aflăm, cred că accesul în biserici, firește, controlat, cu păstrarea distanței necesare, este capital și se pare că s-a înțeles acest lucru. Și e bine că-i așa.

MT: D-le profesor, știți ce m-a deranjat foarte tare? Faptul că după acel protocol ratat care fusese semnat între Biserica ortodoxă și MAI, dintr-o dată Biserica a dispărut cu totul dintre prioritățile… să spunem aleșilor, de fapt guvernanților, atunci când venea vorba despre redeschiderea României, despre măsurile de relaxare. Și m-am întrebat dacă nu cumva era un fel de răzbunare a guvernanților. Bănuiesc că și dumneavoastră ați observat lucrul ăsta, de fapt ați și scris despre el.

AP: Am scris explicativ, eu n-am îndemnat pe nimeni să se revolte sau să nu urmeze aceste reguli foarte severe din timpul stării de urgență. Dimpotrivă, sunt dintre cei care cred că ne pândește, ne-a pândit și poate ne va mai pândi un timp un pericol extraordinar prin această pandemie și că un popor civilizat trebuie să urmeze niște reguli ca să iasă din acest mare necaz. Dar minimalizarea Bisericii, ocolirea ei, vorba lungă despre terase, despre sport, despre parcuri și ocolirea Bisericii și a cimitirelor nu mi se pare de bun augur. Sunt români care o dată pe săptămână, dacă nu mai des, se duc la mormintele părinților lor. Nu văd nimic rău în asta. Nu s-a întâmplat niciodată, în afara înmormântărilor, să fie îmbulzeală în cimitire și să provoace cimitirele stări de amenințare pentru starea națiunii.

MT: Știți ce m-a surprins? Că nici când a venit vorba, de fapt nici n-a venit vorba despre teatru despre cultură… Ați văzut din partea guvernanților cea mai mică idee despre deschiderea culturii?

AP: Da, e o timiditate ciudată, căci prin cultura direct percepută de om, noi ne păstrăm specificul de oameni. Toată lumea discută acum despre digitalizare, despre faptul că de la educație și până la percepția culturii ne vom folosi de aparate. Firește ca la nevoie, atunci când nu există alternative, această digitalizare, skype-ul sau zoom-ul sunt salvatoare pentru moment, însă omul, dacă nu trăiește față în față cu alt om, dacă nu-l privește în ochi, dacă nu se poate vedea obrazul înroșit sau dimpotrivă, palid, dacă nu percepe o emoție în voce, o lacrimă în colțul ochiului sau un nod în gât – ele nu se pot vedea altminteri – înseamnă că nu mai suntem oameni. Și de aceea eu aș vorbi și de teatre. În sălile de teatru cu păstrarea distanței, poate cu spectatori mai puțini, actorii s-ar simți utili. Actorii și-ar da măsura valorii. Ne-ar putea inspira și pe noi cu mai multă încredere în viață. Teatrul a fost nu neapărat un refugiu, ci o altă formă de a ne trăi viața atunci când viața asta reală am simțit-o apăsătoare, amărâtă, amenințătoare. (…)

După gustul meu și cred că după gustul multor intelectuali, discuția despre cultură nu trebuie să se limiteze la interdicții. Noi trebuie să ne gândim la ieșirea din această pandemie și la readucerea culturii între oameni, în cetate, fără multe aparate. Conferințele ținute de oameni inteligenți și cu darul vorbirii pot să facă minuni, să inspire încredere, să-i îndemne pe oameni la curgerea vieții și la predarea ștafetei mai departe. Nu avem dreptul să ne resemnăm acum și să spunem „nimic nu va mai fi ca înainte”. Ar trebui să ne străduim ca cele bune să fie ca înainte, iar cele rele precum poluarea, tăiatul pădurilor, aglomerațiile, toate acestea să încercăm să le evităm. Dar contactul uman e fundamental!

MT: De acord.

AP: De aceea spun că și librăriile sunt importante, și tipărirea cărților. Gândiți-vă câte edituri, chiar și dintre acelea care publică cărți online fiindcă sunt mai comode și probabil că sunt cărți ale viitorului, nu știu exact, cât de greu o duc aceste edituri. Oamenii n-au mai putut intra în librării. Aud ca acuma vor putea intra. Noutățile acestea trebuie să se vadă. Și editurile trebuie încurajate. Trebuie ajutați toți cei care lucrează în domenii pe care în perioadă de criză le considerăm neesențiale.

Dar acum partea cea mai lovită, după părerea mea, din umanitate, este sufletul omenesc. În acest moment pentru majoritatea oamenilor, din punctul de vedere al psihologiei colective, e vorba de lovituri, de închideri în sine, de izolarea aceasta păcătoasă care nu-i specific umană. Toate acestea trebuie reparate. Or, e bine să ne gândim și la reparații spirituale, morale, la reparații care nu se prea văd și care nu sunt aducătoare de profit material, dar care pot stimula profitul material și ne pot ajuta pentru viitor să revenim la normalitatea vieții, a muncii, a creației.

MT: Ce v-a impresionat, care este analiza dumneavoastră, a sufletului dumneavoastră, pentru că și dumneavoastră ați fost în izolare. Ce v-a impresionat, cu ce rămânem din starea de carantină care s-a întins pe perioada a două luni de zile?

AP: Pentru oamenii conștienți care se gândesc și la ei și la cei din jurul lor, care percep lumea ca pe o comunitate, cred că a fost o mare ocazie de meditație și cred că ne-a ajutat pe mulți, dacă nu pe toți, să prețuim ceea ce merită prețuit în viață și despre care uneori zicem că e neprețuit, dar trecem ușor peste aceste lucruri. Pe mine m-a lovit cel mai tare nevoia de reapropiere sufletească, de dialog cu semenii mei. Ideea de a percepe ceea ce altă dată luam în treacăt. Nu mai vedeam că vine primăvara. Uite, cu ocazia asta martie, aprilie, început de mai, aproape am auzit cum bat în geamuri razele de lună, vorba lui Blaga, că tot suntem în luna închinată memoriei lui Lucian Blaga. Am văzut copiii în jurul nostru, poate că ne-am gândit la bătrânii noștri, care, unii, oricum sunt imobilizați în casele lor. Ne-am gândit  la mulțimea de oameni care-i obligată să trăiască în colectivități forțate, de exemplu căminele acestea de bătrâni, de oameni cu nevoi speciale, cum e bine să zicem acuma ca să nu jignim. Cred că orfelinate prea multe nu mai sunt. Toate acestea au fost periclitate de boală pentru că oamenii trăiau împreună, nu  pentru că unii erau bătrâni și alții erau tineri. Pe mine m-a învățat această pandemie că nu-i normal într-o societate sănătoasă să se facă diferențiere pe criterii de vârstă. Să știți că nicio viață nu-i mai prețioasă  la 2 ani sau la 70 de ani. Viața are aceeași valoare. Și dacă am salvat o viață, înseamnă că m-am mântuit pe mine și am pregătit omenirea pentru viitor. Cred că și guvernanții au învățat acest lucru sau  așa ar trebui să se întâmple, că viața este la fel de valoroasă și de prețioasă. A transmite lumii mesaje de tip discriminator nu face decât să ne ducă cu gândul la societăți pe care le-am considerat cumva consumate în istorie și le-am condamnat. Am condamnat rasismul, xenofobia, și această diferențiere pe criterii de vârstă. Adică dacă eu sun la salvare și mă întreabă de-acolo ce vârstă are acel care merită salvat, are vreo importanță acest lucru? Suntem într-o societate civilizată, ne pretindem așa. Sigur, unii vor critica, alți elitiști vor spune că trebuie să ne pregătim pentru viitor, că suntem prea mulți pe planetă, vedeți că acuma se repetă des numele lui Malthus și numele altor teoreticieni care au preconizat în urmă cu sute de ani supraaglomerarea planetei. Nu cred că noi, ca oameni, avem datoria, să rezolvăm problema supraaglomerării planetei gândindu-ne cum să omorâm alți oameni. Acest lucru este anti-omenesc, antidemocratic, împotriva ideii de libertate și după părerea mea, chiar împotriva ideii de umanitate.

MT: D-le profesor, îl citez pe Octavian Paler, Războiul româno-român. Eu cred că pandemia asta ne-a găsit mai dezbinați ca niciodată. Vorbesc de România și de români. De poporul român. Această antagonizare la nesfârșit, tineri/bătrâni, intelectuali/muncitori, haștagiști/nehaștagiști, eu cred că în momentul în care pandemia a venit, am fost în cel mai crunt moment al existenței noastre din punct de vedere al dezbinării. Ce credeți că a rezolvat aceasta pandemie? Sau dimpotrivă, credeți că a accentuat toate aceste antagonizări?

AP: N-aș vrea să cred că le-a accentuat. Mi-ar plăcea să văd măcar pentru o perioadă de timp de pildă în arena politică, o luptă de principii, și nu conflicte între indivizi care se urăsc sau care se iubesc și fac grupuri ca să-i urască pe alții și mi-ar plăcea în general să văd și între intelectuali mai multe dispute de idei decât dispute personale. Noi ne-am luptat în societatea românească să avem dreptul la libertate ca să ne putem spune opiniile și să nu fim cenzurați sau pedepsiți din motive de idei, din motive de libertate a gândurilor noastre. Cred că pandemia asta ar trebui să ne dea de gândit și să ne învețe că disputele trebuie să fie principiale, că n-avem voie să revărsăm nici pe micul ecran, nici pe undele radio venin din noi față de semenii noștri. Și sigur că sunt anumite forțe din societate care au interes ca noi  să fim dezbinați, și interne și în exteriorul țării. Vedeți că vorbim foarte mult de UE, de coeziunea europeană, de unitatea europeană, de nevoia UE de a se reseta în aceste momente. Cum să contribuim la asemenea lucruri dacă noi în interior ca națiune, ca societate… Nu mai folosesc cuvântul națiune  pentru că și acesta văd că pentru unii intelectuali subțiri e damnat. Hai să spunem comunitate umană bazată pe anumite idealuri care ne vin din istorie și care este comunitatea asta românească.  Dacă nu ne  adunăm între noi în momente fundamentale… Nu zice nimeni că nu trebuie să avem dispute, că nu trebuie să ne certăm între noi din când în când, dar certurile pot fi și cordiale, dacă nu mă-nșel chiar Paler are o carte în care folosește acest adjectiv. Deci învățămintele se pot trage oricând, e nevoie să avem curaj să le facem și să plecăm de la principiul bunăvoinței, nu de la principiul urii. Eu mă îngrozesc când văd câteodată pe micul ecran persoane, personaje sau chiar personalități care sunt foarte înverșunate și agresive în raport cu alte opinii care e exprimă în cetate. Păi în `89 la revoluție pentru ce am luptat? Nu ca să fim liberi să ne exprimăm opiniile? (…)

MT: Sunteți și profesor de istorie, sunteți istoric, d-le Președinte. Spuneți-mi, a avut un rol istoria  în vremea pandemiei? Cum vedeți istoria în vremea pandemiei?

AP: A avut în primul rând un rol în cunoaștere. Foarte mulți oameni când au văzut extinderea acestui virus provocator de boală teribilă s-au întrebat dacă în trecut s-au mai întâmplat asemenea catastrofe.  Și atunci unii au plecat de la gripa spaniolă și toată lumea a aflat cu ocazia asta despre gripa spaniolă.

(…) Prin urmare, istoria e o carte de învățătură care ne poate da exemple. Pentru unii, ea ne dă și soluții, numai că niciodată istoria nu se repetă întocmai. Avem impresia că se repetă anumite împrejurări. Istoria, după părerea mea, nu este un trecut mort, ci este viață. Pentru mine, ca istoric, dar ca om în primul rând, orice experiență de viață nu-i de lepădat. Cu cât aflu mai multe exemple din viața asta pe care am trăit-o, de la colegii mei sau din viața pe care au trăit-o alții cu secole, cu decenii în urmă, cu atât mă simt mai bogat și comparând lucrurile așa cum s-au întâmplat, s-ar putea să ajung la soluții mai drepte sau mai bune decât unii care nu știu istorie deloc, dar știu meseria lor. Iertați-mă, pentru un medic corect cu meseria lui poate c-ar trebui să stăm în izolare jumătate de an și ne-am feri cu toții de boală. Dar am căpăta alte boli, am ajunge să murim din alte motive… Și-atunci nu-i mai bine să le îmbini pe toate și să afli sfaturi și de la unul și de la altul? Pentru că înțelepciunea nu stă în mintea unui singur om.

MT: De ce credeți că România este pe ultimul loc al deschiderii? Eu am uneori sentimentul că aici a fost epicentrul acestui covid-19 și pentru că a fost epicentru, trebuie să ieșim ultimii la lumină. De ce?

AP: Mi-e foarte greu să vă spun. Sunt chestiuni contemporane care țin și de alchimia asta a exercitării puterii la noi. Vreau să cred că e o precauție exagerată ca să ne meargă nouă bine. Dar această precauție exagerată care se corelează cu o izolare îndelungată nu este de bun augur. Ieșirea din izolare este fundamentală pentru orice om din orice parte a planetei, fiindcă omul e o ființă socială. Oamenii nu pot trăi izolați. Ideea că izolarea poate să facă bine, că uite și Robinson Crusoe a trăit pe o insulă atâția ani  e falsă, el s-a bucurat când a ajuns înapoi să scape de acea insulă prăpădită. Prin urmare, oamenii trebuie să trăiască împreună. Repet, ideile medicilor trebuie puse cap la cap cu ideile sociologilor, ale psihologilor, chiar ale istoricilor, ale chimiștilor și toți la un loc trebuie să găsească soluții.  Din păcate, n-am văzut în societatea românească n-am văzut vreun apel al guvernaților la această experiență pe care o au și armata, și poliția, și savanții și institutele de virusologie și de medicină, Academia Română în ansamblul ei, universitățile. Nu mi s-a părut o efervescență din acest punct de vedere ca să tragem soluțiile cele mai bune. S-ar putea să vină de-acum încolo. Eu oricum, privesc această severitate a noastră ca o măsură de precauție și dacă am putea ieși din toată povestea aceasta doar cu această  mie de morți –  deși pentru mine și un mort e la fel de teribil ca o mie sau un milion – dar dacă am putea ieși cu atâta și cu vindecări cât mai multe și cu revenirea la normal, aș zice c-am putea ierta conducerii această severitate. Mă tem însă să nu ne ducă această închidere în sine spre altceva, pentru că oamenii, din punct de vedere psihologic, ajung să cadă în depresii și depresia conduce și la atitudini agresive. Unii dintre ei nu mai suportă sau declară că nu mai suportă, sfidează. După bâlbâielile astea ale spațiului nostru politic în care guvernul zice una, CCR altceva, se creează în societate un fel de atmosferă sub presiune și ar fi păcat acum, când sperăm să ieșim prin măsuri treptate la liman, să se întâmple, cum vedem și la case mai mari, reveniri ale acestei nenorociri.

MT: D-le profesor, vorbeați mai devreme despre lecțiile acestea online, despre școala online, pentru că, vrând-nevrând, dascălii au făcut și școală online. În ce măsură credeți că asta face parte din viitorul nostru? Și, ca să dau aici un exemplu – de fiecare dată când trebuie să dau un exemplu negativ, dau exemplul guvernanților români – în Franța se vor deschide școlile. La noi, școlile vor sta închise până-n septembrie și vom mai vedea și-atunci.

AP: Eu nu sunt de acord cu ideea școlii generalizate online, cum ne asigură unii specialiști că viitorul ar fi al educației indirecte făcută prin aparate. Eu sunt de acord cu ideea că, în împrejurări speciale cum este aceasta, când apar nevoi speciale ale societății, să fim pregătiți tehnic și să putem face o brumă de școală online. Pentru că să nu-mi spuneți mie că școala primară, unde învățătorul/ învățătoarea e centrul universului pentru mințile acestea tinere, unde privirea contează enorm de mult, unde elevii trebuie supravegheați și unde totul se face ca de la om la om s-ar putea face de la distanță de-acum încolo. Iar la universități sau la licee, unde e nevoie de urmărit experiențe în laborator, de văzut tot ce se petrece acolo, chiar în domeniul umanist, examenele orale au importanța lor la anumite discipline. Eu nu pot să prevăd o societate în care oamenii devin dependenți de inteligența  artificială. Inteligența artificială trebuie să fie un adjuvant, un ajutor al omului. Dacă ajunge să ne stăpânească  inteligența artificială, și văd că unii predică acest lucru, atunci ne pierdem condiția umană, ca să vorbesc și eu ca Malraux. Ne pierdem ceea ce este esențial în om, așa cum îl știm noi, ca o ființă  clasică. Eu nu vă pot spune ce va fi omul sau omenirea peste o mie de ani, peste un milion de ani, dacă va mai fi. S-ar putea să fim ca-n filmele de anticipație, însă în acest moment esența omenirii este cea a comunicării de la om la om și a ideii că omul este ființa supremă [de pe pământ], nu robotul.

[…]

Da, au fost lucruri care m-au emoționat [în timpul pandemiei], pe o paletă de la sublim până la ridicol și josnic. Ați văzut și lucruri reprobabile, de oameni slabi sufletește, care au urmărit să îi prade sau să îi jignească pe cei necăjiți, dar ați văzut și oameni de la care, poate, nu te așteptai și care aproape nu aveau nimic de dat și au dat tot ce aveau semenilor lor, ca să fie de ajutor. Din acest punct de vedere, avem obligatia sa ne „resetam”, cum se spune acuma, sa invatam din aceste gesturi uneori marunte. Am vazut, de pilda, pe o strada dintr-un oras occidental, cum un cersetor primea pomana, dar in modul in care cineva ar fi aruncat un os unui caine si am vazut alt om care s-a apropiat, a strans ceeea ce era pe jos si care i-a strans mainile celui care era amarat si i-a oferit haina de pe el. Trebuie sa invatam ca omenia asta – termen pe care il avem noi, românii, care nu se potriveste nici cu „umanitate”, nici cu „umanism” si pe care il intalnim din Oltenia pana in Bucovina si din Dobrogea pana in Maramures – are o seva a ei, care ar trebui sa iasa la lumina in noi si atunci toata rautatea asta a noastra, dezbinarea, hulirea permanenta care apare intre noi, in locul bunavointei, s-ar atenua. Pe mine, repet, m-au impresionat gesturile de omenie ale oamenilor, fie ca s-au petrecut in România, fie oriunde pe meridianele lumii si care cred ca, intr-un fel, sunt capabile sa salveze umanitatea. (…)

După părerea mea, apar perioade de criză sau situații limită din care oamenii ar trebui să iasă mai înțelepți. Pentru asta însă educația trebuie să fie pe prim-plan și trebuie să fie de la om la om în continuare. De 2000, 2500  de ani de când  se face școală publică s-au experimentat mai multe mijloace de a-i face pe elevi să învețe: un elev cu un profesor sau să-i fie profesor unui elev propriul lui părinte, și aceste excepții nu s-au dovedit aplicabile în general. Au fost excepții. Atunci, dacă rămânem la școala făcută în public, la școala în care educația trebuie să fie pe prim plan, atunci vom rămâne umanizați și vom crește copii prin familii, pentru armonia familiei, din care se va naște armonia societății.

Văd acum că sunt planuri de viitor care ar zice că să fie crescuți copiii pentru binele statului și să fie educați ca să fie buni cetățeni ai statului. Și dacă unul din părinți, într-o situație, să zicem, nenorocită a avut o vorbă grea față de copil sau mai rău, dacă a ridicat cumva mâna asupra copilului, se găsesc forțe care pretind că acești copii  trebuie luați din sânul familiei. Eu nu vorbesc aici de familii în care copiii sunt [maltratați],  jigniți, bătuți sau Doamne-ferește agresați în alt fel, eu vorbesc de familii normale în care la români de când e lumea un copil este alintat c-o vorbă bună, mai e certat câteodată, se îmbină bunul cu răul și uite-așa educația merge mai departe. Așa e natural. Dacă vrem însă să înlocuim și în educație oamenii cu mașinile, atunci cred că suntem pe o cale greșită.

[…]

Dacă suntem un popor demn, atunci ne vor respecta și cei din jurul nostru Iarăși dau exemplul statului vecin dinspre vest, pentru că de-aici, de la Cluj, se vede mai bine, conducătorii  statului maghiar – eu nu le fac apologia, nu-i laud și nu-i critic – când apare orice atac, cât de mic,  sau orice critică oricât de mică la adresa guvernului maghiar, la adresa politicii maghiare, sunt chemați îndată ambasadorii țărilor care au făcut acest lucru, se fac declarații și se iau măsuri. Noi prea suportăm, prea stăm cu capul plecat. Eventual Ministerul de Externe face o declarație, declarația rămâne uitată între file de dosar și nu se petrece absolut nimic. Nu mă pot abține să nu dau exemplul legat de neparticiparea diplomaților maghiari la Ziua Națională. Nu există în țările UE vreun exemplu similar, în care diplomații unui stat membru al UE să nu participe la ziua națională a unui alt stat de-acolo, adică a unui stat aliat. Acest lucru se întâmplă deja de 2-3 ani și noi nu am protestat, și nu facem nimic. Sigur, e înțelept, că dacă ei nu vin la Ziua Națională, noi să mergem la Ziua Națională a Ungariei, să le arătăm că noi respectăm valorile acelui stat. Dar totuși, în seria asta de atitudini care apar și care de cele mai multe ori sunt jignitoare…

MT: Dar nu credeți că a trecut vremea să întoarcem de fiecare dată și obrazul celălalt?

AP: Tocmai, eu sunt foarte de acord că a trecut, nu ne împiedică nimeni, nici UE, nici NATO…

MT: Capul plecat, sabia nu-l taie…

AP: Ei, ăsta e iarăși un proverb moștenit din istorie. Câteodată, vreau să vă spun că aplicând proverbe de genul ăsta, Te faci frate cu dracul până treci puntea sau Capul plecat, sabia nu-l taie, ne-a mai salvat din când în când, dar nu te poți salva mereu în genunchi! În genunchi te pui odată și te bucuri și-i mulțumești lui Dumnezeu că ai scăpat în genunchi și că poți să duci viața mai departe. Dar dacă intră în obicei ideea asta de-a te pleca mereu, atunci îți meriți soarta.  Pentru că te tratează toți din jurul tău ca și cum ai fi un popor slab…

MT: Dar aicea suntem!

AP: Știți cum e, cu românii merge și-așa. Hai să-i lăsăm pe români în treaba lor, în necazurile lor, să nu investim prea mult acolo…

MT: D-le președinte, dar asta se-întâmplă cu România. Iertați-mă! Cu tot dragul aș vrea să cred altceva.

AP: Trebuie să schimbăm asta, d-le Tucă. Avem tineri care încă se gândesc la România. Eu am umblat și prin țară foarte mult și, prin natura meseriei mele de istoric, am umblat și  prin străinătate foarte mult, și-n comunități românești, și la universități, și la mari instituții de cultură din Anglia până-n Italia și din Spania până-n Germania și Austria. Și am văzut peste tot și pe români, și pe străini. Dacă știm să ne prezentăm așa cum trebuie, nu suntem luați peste picior. Și ar trebui să găsim modalitate de a coagula aceste energii bune. Că, dacă le lăsăm să se risipească…  Sigur, în UE există libera circulație a forței de muncă, a ideilor, dar dacă lăsăm forța asta de muncă de-aici să se risipească mereu la strâns căpșuni sau sparanghel în alte părți… Și asta este explicabil cumva, că oamenii ăștia sunt amărâți și noi nu le putem oferi venituri care să le satisfacă probabil nevoile lor elementare. Dar să ne gândim la scurgerea aceasta de creiere. Câtă vreme UE, cineva ar putea spune ”bine, bine,dar e aceeași entitate din care facem parte și noi, astăzi ne deplasăm ușor, nu contează că lucrezi la Paris și ai familia la Timișoara, că toate merg bine”. Nu-i chiar așa. Unii s-au risipit foarte departe, s-au dus peste tot.

MT: Da, d-le profesor, total de acord cu dumneavoastră. Dar există o fractură, aș putea spune logică și funcțională. Oameni, medici români care sunt atât de apreciați și lucrează în marile spitale din Europa. Funcționari, intelectuali, dacă vreți, scriitori, până la muncitorii care-și fac treaba la cules de ”șparanghel” cum se spune acuma, dar totuși, imaginea unei țări, demnitatea ei, autoritatea ei, seriozitatea ei e dată de către guvernanți, de către oamenii care conduc România din punctul acesta de vedere. Uitați-vă ce se întâmplă în Europa la nivel parlamentar când de fiecare dată românii sunt singurii care se sabotează singuri. Românii sunt aceia care își dau în cap unii altora. Și atunci, de fiecare dată starea asta de îngenunchere, de plecare a capului... e o chestie dacă vreți fizică, în momentul în care stai cu capul plecat nu vezi depărtarea, nu vezi orizontul, nu vezi mai departe decât vârful bocancilor.

AP: E adevărat.

MT: Și atunci cum putem să schimbăm această mentalitate permanentă? Noi ne-am declarat cei mai corupți din Europa și din lume aproape. Și asta facem în fiecare zi.

AP: Sigur, soluții miraculoase dacă ar avea cineva din țara asta, probabil că ar fi declarat geniu. Nu există soluție salvatoare dintr-o dată. Eu sunt un educator. Toată viața mea am lucrat la început cu elevii, fiindcă am fost mai întâi profesor de liceu, și pe urmă cu studenții. Și cred sincer că educația poate salva România dacă este făcută la modul serios. Aici avem și învățăminte, nu ale istoriei, ci ale prezentului. Țările în care se investește în educație și cercetare și care pot asigura tinerilor din țările lor locuri de muncă bune sunt țări de succes. În educație, dacă o lăsăm mereu cenușăreasă, d-le Tucă… În cercetare am dat de la 0,17 până la 0,27 la sută [din PIB] și ne mirăm! Țări ca Norvegia, Suedia, care au populație de 5, 6, 10 milioane de locuitori alocă cercetării de zeci de ori mai mult decât noi. Hai să  zicem că noi n-avem capacitatea asta, dar nici chiar așa. Pe urmă, în educație schimbăm regulile, legile  la fiecare 6 luni, 1 an…

MT: Cred că avem câte un ministru al educației la 6 luni în ultimii 30 de ani.

AP: D-le Tucă, eu am încercat să am dialoguri cu toți miniștrii educației care s-au perindat în ultima vreme, dar nu le-am putut termina cu niciunul pentru că începi un dialog și nu ai cum să-l termini, fiindcă-și încheie mandatul într-o formă sau alta și vine altul. Aceste lucruri trebuie schimbate. Avem nevoie de o anumită stabilitate, inclusiv în politicile care trebuie să fie – chiar dacă ne batem joc de planurile alea pe care le aplica Ceaușescu și nu le-a aplicat – trebuie să avem o predicție, să avem strategii, nu numai tactici sau nu numai politici de moment. Și strategiile noastre trebuie să cuprindă educația ca pe o prioritate. Cum să spui în România că ai atâția analfabeți funcționali, cum să poți spune în România că nu se mai duc copiii la școală să învețe alfabetul?! D-le Tucă, avem analfabeți  mai mulți decât am avut în ultimii 40-50 de ani. Nici sub comunism nu mergeau toți la școală, dar mergeau 95%…

[…]

***

EvZ:

Apărătorul bătrânilor Ioan Aurel Pop a devenit „periculos” pentru GDS. Președintele Academiei a apărat și granița României cu URSS. FOTO

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a intrat în vizorul marxiștilor de la GDS, după ce a luat apărarea bătrânilor și Bisericii în mesajele sale transmise public în preajma Sfintelor Paști. Noul secretar general al organizației fondate de Silviu Brucan, mai vechiul militant soroșist Andrei Cornea, îl acuză pe Ioan Aurel Pop de “subminarea științei” în organul de presă al GDS, revista “22”. Este aceeași revistă care a inventat și promovat Fake News-ul penal prin care președintele Academiei este considerat grosolan, nici mai mult nici mai puțin decât “colaborator al Securității”, fără a-și cere scuze sau elimina de pe site minciuna nici acum.

[…]

LOVITURĂ SUB CENTURĂ. Se pregătește răsturnarea președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop

Declarată inutilă la începutul pandemiei în majoritatea țărilor europene, acum, când sperăm să ne apropiem de sfârșitul perioadei de maximă contagiozitate, masca a devenit accesoriul obligatoriu, cerut de guvernanți dacă avem „pretenția” să ne exercităm drepturile constituționale. Câte averi se vor face din această „obligativitate” vom afla noi odată și odată…

E drept că, atunci când vezi oficialitățile la televizor contrazicându-se sau spunând chiar prostii, nu te poți abține să te gândești că ei sunt cei care ar trebui să poarte botniță! Nu mai departe decât luni, în Parlament, când ministrul Florin Cîțu a venit la pupitru pentru a da replica pesediștilor care au depus împotriva lui o moțiune simplă. Avea la dispoziție 28 de minute ca să răspundă punct cu punct numeroaselor întrebări, dar a ales să spună, în câteva secunde, că „el, care are școală multă, nu se simte obligat să răspundă unuia care a fost șofer.” Adică el, ministru de finanțe în guvernul României, nu dă socoteală alegătorilor care nu au cel puțin aceleași studii ca și el! Mai bine își punea o botniță!

Și nu e singurul personaj căruia i se potrivește vorba aceea: „Dacă tăceai, filozof rămâneai!” Mărturisesc că nu înțelesesem până astăzi de ce se încăpățânează sa apară la TOATE televiziunile academicianul, general-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române.

De o lună de zile, titubând de la un studio la altul, lipsit de firul cu plumb al științei, Voicu încearcă să-și găsească echilibrul povestind aceeași istorie cu un aer de persoană care știe multe secrete, care are „informații” și știe precis că boala secolului, Covid-19, este provocată de un virus „care corespunde la 10 din cele 12 criterii prin care sunt catalogate armele biologice”. Știu că domnul V. Voicu se confundă cu Academia Română, aceasta fiind totuși mai mică decât domnia sa…

Victor Voicu este invitatul favorit al Antenei 3, unde l-a îmbrobodit din nou duminică pe Mihai Gâdea care îl trata cu toată deferența. Nu conta că Victor Voicu repeta istoria cu „virusul conceput în laboratorul din Wuhan”. Proaspătul colaborator al CNN era încântat să-și aducă și el contribuția la campania dirijată împotriva Chinei de mass-media de peste ocean.

Astăzi am aflat că există o explicație pentru această ofensivă mediatică: se vorbește că academicianul, GENERAL-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu vrea să dea un „GOLPE” sud-american, răsturnându-l de la conducere pe academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele înaltului for al culturii și științei românești.

Artist fiind, imaginile au impact puternic asupra mea, iar vederea trecătorilor având jumătate de față ascunsă sub masca chirurgicală îmi înspiră o mulțime tristă, redusă la tăcere de botnițe.

Deși are reputația mânjită de scandalul privind raportul de incompatibilitate pe care i l-a întocmit Agenția Națională de Integritate și de sentința definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care îi interzice timp de trei ani ocuparea oricărei funcții publice, Victor Voicu se visează președinte al Academiei Române.

A mai încercat de câteva ori. A picat la vot acum șase ani. Acum doi ani Eugen Simion nu a reușit să-l convingă pe Ioan-Aurel Pop să renunțe la candidatură în favoarea lui Victor Voicu. Acum se pare că este o conjunctură propice pentru ca răsturnarea să reușească: Ioan-Aurel Pop, istoric ardelean, un personaj sensibil, a călcat niște bătături atunci când a ieșit public luând apărarea bătrânilor în fața abuzurilor autorităților sau cerând deschiderea bisericilor pentru accesul credincioșilor.

De la începutul mandatului său i s-au făcut mizerii și academicianul Pop s-a confesat că se gândește serios să renunțe și să se întoarcă la catedra de la Cluj. Acum, haita care îl vrea plecat, a intrat în dârdoră, reînnoindu-și atacurile.

Dacă, din nenorocire, Ioan-Aurel Pop și-ar da demisia, academicienii, făcând parte majoritar din „categoria de risc”, se află în izolare și nu ar fi convocați în Adunare Generală pentru a vota alegerea unui nou președinte, ci ar vota electronic sau prin corespondență sau poate, din motive de forță majoră, deloc.

Nu vor fi nici luări de cuvânt, deci șansele pentru un personaj controversat ca Victor Voicu să reușească și să câștige sunt foarte mari. Și atunci nu vom avea numai Guwerner, ci și Academia Iohanniană.

APELURI IMPORTANTE ALE PREȘEDINTELUI ACADEMIEI ROMÂNE: “Reintrarea românilor în biserici ar spori și eficiența luptei contra acestei teribile molime”. IOAN-AUREL POP cere REDESCHIDEREA BISERICILOR ȘI CIMITIRELOR și atrage atenția asupra pericolului protejării excesive, prin “IZOLAREA DISCRIMINATORIE A BĂTRÂNILOR”: “Izolarea îndelungată ucide ființa umană la orice vârstă. Nu împingeți „bunăvoința” aceasta față de bătrâni și după 15 mai, pentru că ar fi dureros și grav!”

“Uitați-vă ce se întâmplă în țară: în loc să cultivăm iubirea și bunătatea, acum punem în față răul și urâtul. Și de-aceea nu putem trăi nici Marea Unire”. Președintele Academiei Române, IOAN-AUREL POP, invitat la Oslo de PS MACARIE – prelegere despre CREDINȚĂ, UNITATE ȘI NEAM, cu prilejul CENTENARULUI MARII UNIRI (video)

Academicianul IOAN AUREL-POP, rectorul UBB – discurs exploziv (INTEGRAL si VIDEO) despre DISTRUGEREA EDUCATIEI clasice si DEPRECIEREA ISTORIEI, prin canalizarea GENERATIEI FACEBOOK “spre scopuri controlate de o elită malefică” pentru “crearea de mecanisme umane, de roboți, de MARIONETE UȘOR DE MANIPULAT”. Plus: alt discurs despre IDENTITATE romaneasca si Ortodoxie

DEȘCOLARIZAREA. Planul-cadru pentru invatamantul gimnazial: EXPERIMENTUL FATAL aplicat SCOLII ROMÂNEȘTI?/ Umberto Eco si BOALA PIERDERII MEMORIEI

IOAN-AUREL POP, recent ales in fruntea Academiei Române, vizat de MANIPULARI ORDINARE de catre REVISTA 22

Istoricul IOAN-AUREL POP, considerat „nationalist” de presa de propaganda, a fost ales presedinte al ACADEMIEI ROMÂNE. Primele declaratii ale noului presedinte: “Numele de România să ajungă din nou pe buzele tuturor, ca acum 100 de ani”

 

***

CE URMEAZA SI CUM SE SCHIMBA VIATA DUPA CORONAVIRUS? Declaratii sincronizate de tip PROGRAMATIC ale unor “profeti” apartinand ELITELOR NOII ORDINI (Noul Star ANDREW CUOMO si „batranii” Gordon Brown, Kissinger, Roubini): “Nu o sa mai fim niciodata la fel! Nu ne vom mai intoarce la normalitate!”. GUVERN MONDIAL, CONTROL ELECTRONIC TOTAL, continuarea masurilor de DISTANTARE SOCIALA si de SUPRIMARE A LIBERTATILOR, mare depresiune economica (si VIDEO)

NELINIȘTI LEGITIME: Asimptomaticii, spitalele-hale de carton, #vinroboții și soluția bizară a izolării forțate și prelungite în locuri care amintesc de un spațiu penitenciar. DISTOPIA DE LÂNGA NOI sau cum ar putea COVID-19 să devină un veritabil COVID-1984, dacă vom continua să TĂCEM cu toții. IVONA BOITAN: “Păi nu e pușcăria asta numai bună pentru cei care dau aiurea din gură și nu sunt de acord?”

Lumea post-COVID-19 sau cand scenariile distopice devin proiecte iminente. PANDEMIA – FEREASTRA OVERTON pentru un LIBERALISM FARA LIBERTATI si pentru DICTATURA DIGITALA

CUM AR ARĂTA O LUME ÎNTREAGĂ PUSĂ SUB CARANTINĂ? Și dacă noua EPIDEMIE de CORONAVIRUS din CHINA este (și) un MARE EXPERIMENT SOCIO-POLITIC care preînchipuie și “testează” DICTATURA VIITORULUI? (si video)

TRANSUMANISMUL: RELIGIA MASONICA A GLOBALIZARII. Interviu cu parintele Jean Boboc/ Eseu despre UTOPIA ANTIHRISTICA A UMANITATII “AUGMENTATE” prin nanotehnologie, Internetul Lucrurilor, manipulare genetica…

O LUME FARA OAMENI. Filmul documentar ARTE Un monde sans humains [VIDEO+SUBTITRARE]. Despre PROIECTUL TOTALITAR NEOLIBERAL al transumanismului: controlarea digitala prin NANO-TEHNOLOGIE a omenirii


Categorii

Coronavirus, Cultura, Eroism, omenie, Ioan Aurel Pop, Razboiul impotriva populatiei, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “UN OM, PENTRU OMENIE, în mijlocul pandemiei dezumanizării: IOAN AUREL-POP la “Marius Tucă Show” (și VIDEO): “Contactul uman e FUNDAMENTAL. Acum partea cea mai lovită este SUFLETUL OMENESC. E bine să ne gândim și la reparații SPIRITUALE, morale. NU sunt de acord cu ideea ȘCOLII GENERALIZATE ONLINE”. Pe cine deranjează PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE?

  1. Pingback: DR. VASILE ASTARASTOAE in dialog cu MARIUS TUCA si ION CRISTOIU (video, text). "Nu exista o alta dictatura mai grava decat DICTATURA POLITICO-MEDICALA, pentru ca pe o spoiala de stiinta se justifica orice masura". CE S-A GRESIT FLAGRANT IN STARE
  2. Pingback: RELAXAREA... ÎNCORDATĂ de la terase, GÂȘTELE CREDINCIOASE ALE "TĂTUCULUI" sau LIBERTATE CU RAȚIA și drepturile românilor cu voie de la... DEGETUL sever-amenințător al "dirigintelui" IOHANNIS. Exercițiul permanent al UMILINȚ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare