V-am scris aceste lucruri pentru a Vă conştientiza că suntem responsabili de drama unui popor de oameni hăituiţi şi depresivi. Nu avem voie, ca Biserică, să îngăduim acestui regim antihristic să lovească în comuniunea poporului român cu Hristos!
Articole cu eticheta (tag): slujba de Florii
Pr. Răzvan Ionescu: Sărbătoarea Floriilor este cea a Intrării Domnului în Ierusalim, împlinind profeţia venirii în lume a Celui așteptat ca chip/icoană a(l) blândeţii părintești dumnezeiești. Intră călare nu precum un biruitor omenesc, pe cal de luptă, impunător prin forță, ci ca om smerit venind în mijlocul celor prea iubiţi ai lui, pe mânzul asinei. Nu vor striga pietrele, ci vocile bucuroase ale copiilor, întâmpinându-L cu ramuri pe drumul ce avea să Îl poarte spre Pătimire. De aici și noi, generaţie după generaţie, întâmpinăm liturgic pe Domnul cu ramuri, actualizând primirea ce I s-a făcut odată. Îl primim cât putem fi noi de copii, în această duminică și în toată viața noastră.
Hotnews: VIDEO Atentate cu bomba in doua biserici din Egipt, in timpul slujbei de Florii: 36 de morti si 95 de raniti. Statul Islamic a revendicat ambele atacuri Cel putin 25 de oameni si-au pierdut viata si alti 60 au …