Să ne iubim unul pe altul

<<Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 3:

Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.
Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul, Nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El. În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi. Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre, Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate. Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.>> ***Pricina pentru care Abel a fost ucis a fost însăşi înfăptuirea celor voite de Dumnezeu. Cel care aduce jertfa plăcută lui Dumnezeu este urât şi ucis de către Cain, care s-a lăsat ros de invidie. Spunea cineva, un gânditor contemporan, că răspunsul lui Cain către Dumnezeu, atunci când este întrebat unde este Abel, nu este un răspuns obraznic, ci unul “sincer”. Cain, când răspunde răstit că nu este păzitorul fratelui său, crede că aşa şi este. El se poartă în mod “firesc”. Însă această “fire” este cea a lumii de aici. Este firea dobândită de om după ce a dat ascultare vrajmaşului. Nu prea avem de ales. Ori suntem fii minciunii, ori ai Tatălui celui ceresc. “Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte”. Cum adică? Nu avem toţi viaţă veşnică? Ba da, însă în această viaţă vremelnică se desfăşoară două lucrări, două taine- Taina Domnului nostru Iisus Hristos şi taina vrajmaşului. Lucrarea mântuitoare a lui Hristos şi lucrarea demonică, pierzătoare, a vrăjmaşului. Când sfinţii părinţi spun că nu vor dobândi viaţă veşnică cei care se fac slugi ale satanei, ei spun că lucrările diavolului nu se vor înveşnici, ci se vor pierde. Lucrările acestea nu dau viaţă, ci moarte. Însă o moarte vie, cea a Iadului. Aşa spune şi psalmistul – Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea. (Ps. 20, 12). Cugetele deşertăciunii nu vor putea să stea până într-un sfârşit. Vine însă ceasul lor, şi aproape este. Ceasul dezlănţuirii lor, ceasul întunericului, ceasul în care urâciunea pustirii va domni peste locul cel sfânt.