Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim si CUM SE FACE DEZBINAREA CRESTINILOR

5-09-2014 Sublinieri

Pr.-Ciprian-Negreanu21

Fragment din cateheza Pr. Ciprian Negreanu (Biserica Studentilor – Cluj-Napoca)

 – talcuind pe marginea unor capitole din Epistola a doua catre corinteni a Sf. Ap. Pavel

despre MANGAIERE SI MUSTRARE, LARGIMEA INIMII, DARNICIE si PRIMELE COMUNITATI CRESTINE DE LA IERUSALIM

(28 iunie 2009):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

sursa: ASCOR Cluj

[Mai jos – TRANSCRIPTUL]

***

StPavelPredicandicandInCorint

O, corintenilor, gura noastra s-a deschis catre voi, inima noastra s-a largit.

In inima noastra nu sunteti la stramtorare; dar stramtorare este pentru noi, in inimile voastre.

Platiti-mi si voi aceeasi plata, va vorbesc ca unor copii ai mei – largiti si voi inimile voastre!

[…]

Faceti-ne loc in inimile voastre! N-am nedreptatit pe nimeni; n-am vatamat pe nimeni, n-am inselat pe nimeni.

Nu o spun spre osandirea voastra, caci v-am spus inainte ca sunteti in inimile noastre, ca impreuna sa murim si impreuna sa traim.

Multa imi este increderea in voi! Multa imi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mangaiere! Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie!

Caci, dupa ce am sosit in Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihna, necajiti fiind in tot felul: din afara lupte, dinauntru temeri.

Dar Dumnezeu, Cel ce mangaie pe cei smeriti, ne-a mangaiat pe noi cu venirea lui Tit.

Si nu numai cu venirea lui, ci si cu mangaierea cu care el a fost mangaiat la voi, vestindu-ne noua dorinta voastra, plansul vostru, ravna voastra pentru mine, ca eu mai mult sa ma bucur.

Ca, chiar daca v-am intristat prin scrisoare, nu-mi pare rau, desi imi parea rau; caci vad ca scrisoarea aceea, fie si numai pentru un timp, v-a intristat.

Acum ma bucur, nu pentru ca v-ati intristat, ci pentru ca v-ati intristat spre pocainta. Caci v-ati intristat dupa Dumnezeu, ca sa nu fiti intru nimic pagubiti de catre noi.

Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte.

Ca iata, insasi aceasta, ca v-ati intristat dupa Dumnezeu, cata sarguinta v-a adus, ba inca si dezvinovatire si mahnire si teama si dorinta si ravna si ispasire! Intru totul ati dovedit ca voi insiva sunteti curati in acest lucru.

Deci, desi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptatit, nici din cauza celui ce a fost nedreptatit, ci ca sa ne invedereze la voi sarguinta voastra pentru noi, inaintea lui Dumnezeu.

De aceea, ne-am mangaiat; dar pe langa mangaierea noastra, ne-am bucurat peste masura mai ales de bucuria lui Tit, caci duhul lui s-a linistit din partea voastra a tuturor.

Caci daca m-am laudat inaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de rusine; ci precum toate vi le-am grait intru adevar, asa si lauda noastra pentru Tit s-a facut adevar.

Si inima lui este si mai mult la voi, aducandu-si aminte de ascultarea voastra a tuturor, cum l-ati primit cu frica si cu cutremur.

Ma bucur ca in toate pot sa ma incred in voi.

Si va fac cunoscut, fratilor, harul lui Dumnezeu cel daruit in Bisericile Macedoniei;

Ca in multa lor incercare de necaz, prisosul bucuriei lor si saracia lor cea adanca au sporit in bogatia darniciei lor,

Caci marturisesc ca de voia lor au dat, dupa putere si peste putere,

Cu multa rugaminte cerand har de a lua si ei parte la ajutorarea sfintilor.

Si au facut nu dupa cum au nadajduit, ci s-au dat pe ei insisi intai Domnului si apoi noua, prin voia lui Dumnezeu,

Incat am rugat pe Tit ca, precum a inceput dinainte, asa sa si desavarseasca, la voi, si darul acesta.

Ci precum intru toate prisositi: in credinta, in cuvant, in cunostinta, in orice sarguinta, in iubirea voastra catre noi, asa si in acest dar sa prisositi.

Nu cu porunca o spun, ci incercand si curatia dragostei voastre, prin sarguinta altora.

Caci cunoasteti harul Domnului nostru Iisus Hristos, ca El, bogat fiind, pentru voi a saracit, ca voi cu saracia Lui sa va imbogatiti.

Si sfat va dau in aceasta: ca aceasta va este de folos voua, care inca de anul trecut ati inceput nu numai sa faceti, ci sa si voiti.

Duceti dar acum pana la capat fapta, ca precum ati fost gata sa voiti, tot asa sa si indepliniti din ce aveti.

Caci daca este bunavointa, bine primit este darul, dupa cat are cineva, nu dupa cat nu are.

Nu doar ca sa fie altora usurare, iar voua necaz, ci ca sa fie potrivire:

Prisosinta voastra sa implineasca lipsa acelora, pentru ca si prisosinta lor sa implineasca lipsa voastra, spre a fi potrivire,

Precum este scris: “Celui cu mult nu i-a prisosit, si celui cu putin nu i-a lipsit”.

[2 Corinteni 6: 11-13; 7: 2-16; 8: 1-15]

*

“Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.

Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi.

Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.

Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.

Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii.

Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.

[…]

Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.

Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.

Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute,

Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă”.

[Faptele Apostolilor, 2: 41-47; 4: 32-35]

***

atitoslambaneiepistoli

“… vorbind despre bucuria aceasta pe care a avut-o Sfântul Apostol Pavel, că s-a întors Tit de acolo, cu veste bună, de la ei, de la corinteni, și mai mult se bucura că şi Tit s-a prins cu inima de ei şi îi iubeşte şi ţine la ei pentru că le-a văzut râvna, osteneala şi mâhnirea pe care au avut-o când şi-au dat seama că sunt păcătoşi, că fac greşeli, le-a văzut osteneala şi osârdia ca sa se ridice, despre acestea vorbea Sfântul Apostol Pavel [in Epistola a doua catre corinteni]. Și se încheie capitolul 7 şi începe acest capitol 8. După ce-i laudă, la 7 Corinteni, într-un fel, deşi a început mustrându-i, termină cumva lăudându-i. Îi şi mustră, îi şi lauda? Da!

De fapt, Sfântul Apostol Pavel chiar făcea ce zice Mântuitorul, că Mântuitorul zice:

Şi a căzut un om între tâlhari şi l-au lăsat abia viu şi un om trecând pe-acolo, un preot trecu pe-alături, un levit a trecut pe alături, iar un samarinean,

adică străin de neamul acela – adică Hristos, străin de neamul nostru omenesc, dar Care S-a făcut om

a venit şi văzându-l s-a abătut din drum şi i-a curăţit rănile, ungându-le cu untdelemn şi vin.

În vechime se foloseau untdelemn şi vin pentru răni, untdelemnul ca mângâiere, ca îmblânzire a rănii, ca să se înmoaie cicatricile acelea care, cine ştie, prindeau în ele şi pământ şi mizerie şi ca să se înmoaie şi să se poată curăţi, iar după ce se-nmuiau aşa, cu vin, mai de multe ori oţeţit, se folosea ca un fel de spirt, care cumva scotea murdăria aceea care era prinsă acolo în rană. Samariteanul-milostiv-5-e1409517985763Şi zice:

Şi i-a uns rănile cu vin şi untdelemn,

adică şi cu blândeţe şi cu puţină asprime. Adică omul căzut între tâlhari, care suntem noi, noi suntem cazuti intre tâlhari, adică am căzut între tâlharii diavoli, şi ne-au bătut şi ne-au dezlegat de hainele cu care ne-a îmbrăcat Dumnezeu şi ne-au lăsat abia vii sufleteşte şi de-abia mai mişcăm, aşa, cu sufletul pe patul de spital duhovnicesc. Şi Hristos vine la noi şi şi cu blândeţea cu untdelemnul – şi cu pacea şi cu buna înţelegere şi cu tot ce înseamnă untdelemnul, care este iubirea lui Dumnezeu, până la urmă dar şi cu [asprimea] – cu vinul –, deci nu zice cu cine-ştie-ce, că putea şi atunci să zică cine-ştie-ce substanţă mai tare, dar zice vinul, care nu-i chiar aşa, adică el e puţin acid şi puţin ustură, dar nu se compară cu spirtul, cu alcoolul tehnic, să zicem, nu se compară, deci e altceva. Şi asta arată lucrarea lui Dumnezeu cu noi, că noi zicem: <Păi cum? O dată-i laudă Sfântul Apostol Pavel, şi o dată-i laudă…> Da! Chiar şi începe lăudându-i:

Iată, vă ştiam, știam de voi că sunteţi aşa, dar uite ce-am auzit de voi…!

şi-atunci aduce untdelemnul, aduce vinul, aduce untdelemn, aduce vin…

Şi până la urmă lucrarea duhovnicească, între duhovnic şi ucenic trebuie să fie aşa şi nu se poate altfel. Şi lucrarea unui părinte cu copilul lui trebuie să fie aşa, că nu se poate altfel, dacă toată ziua îi zici: <Oo, ca tine nu-i nimeni…!>, <Oo, în clasă tu eşti singur prigonit, n-ai făcut rău nimănui…!> şi chestii de genul acesta, îi faci rău copilului, pentru că nu e aşa, nu poate fi aşa! Iar când e bun şi face lucruri bune şi când, eu ştiu, se întristează, îi spui de bine şi-l mângâi, iar când face prostii şi nici nu-şi vede greşeala şi nici nu vrea să audă de a-şi cere iertare cuiva, aşa mai trebuie să fie şi asprime, mai trebuie să fie şi vin. Aşa lucrează Dumnezeu! Deci nu se contrazice Sfântul Apostol pe sine.

El avea încredere mare în ei, de-aia le şi zice că:

Inima mea e deschisă pentru voi, voi nu sunteţi la înghesuială în inima mea.

N-am detaliat prea multe atunci când am zis de această inimă lărgită a Sfântului Apostol Pavel pentru ei şi inima lor care era strânsă pentru el, strâmtă. Ştiţi cum, când iubeşti un om, aţi văzut, când ţii la un om foarte mult, îi accepţi multe gesturi, multe chestii, chiar prostii pe care le face şi ăia zic: <Dom’le, ai văzut ce-a făcut…?>, şi găseşti tu o scuză, deci ai o lărgime mare de inimă: <Dom’le, totuşi, a făcut asta pentru că era şi el trist…>. Dar celălalt zice: <Nu se poate accepta aşa ceva! Păi ce-a făcut el nu se poate!…>. De exemplu, mamele: tu faci mulţime de răutăţi, toţi ceilalţi zic: <Ăsta nu mai are scăpare!> şi mama tot mai are lărgime de inimă să zică: <Ba are, sărăcuţul, se va putea ceva cu el…>, tot mai are lărgime de inimă pentru copil, chiar dacă el ar fi o pramatie, nici n-ar mai nădăjdui cineva că din acela mai poţi scoate ceva şi ea tot are lărgime de inimă.

duhovnic-prelAşa şi orice om care iubeşte, adică are lărgime de inimă faţă de celălalt, îngăduie multe. Şi dacă cade, şi dacă greşeşte, şi dacă se spurcă, şi dacă se smintește şi dacă zici <Nu, că eu ştiu că se va ridica…!> îngădui, larg, larg, larg aşa, îl laşi pe om să se mişte. De exemplu, când un om vine critic să te vadă pe tine, să se uite la tine, când vine criticul cu inima strâmtă, orice gest ţi-l judecă: <Ai văzut? A făcut gestul ăla aşa…!> şi zici că nu mai poţi accepta. Dar dacă vii cu inimă largă, având inimă largă pentru omul acela, poate să facă şi unele prostii, chiar vizavi de cine ştie ce lucruri urâte şi tu să zici: <Aa, nu, a trebuit să zică chestia asta…>. Asta înseamnă lărgime de inimă.

Deci Sfântul Apostol Pavel zicea:

În inima mea nu sunteţi la loc strâmt,

deci el cumva prin aceasta rezolva cele două lucruri, că-i şi ceartă, îi şi critică, dar îi şi iubeşte şi ţine la ei şi-i şi laudă. Da, el continua să-i iubească chiar dacă-i certa, nu însemna o contradicţie, [sau o lingusire falsa de tipul]: “acuma-i laudă numai aşa ca să-i laude, dar de fapt el nu crede…” Nu-i adevărat! Crede! El era ca un părinte duhovnicesc pentru ei, chiar ca faţă de copiii lui, ca pe copiii lui îi iubea. Şi când el zice:

Inima voastră de ce este strâmtă?,

de fapt auzise că aceştia începuseră să se îndoiască de el. Or când începi să te-ndoieşti de-un om, dintr-odată iei toate faptele omului acestuia şi [reprosezi]: <Aa, şi-atunci când… mai ţii minte?>. Păi atunci era la loc larg în inima ta, n-aveai cum să îl judeci că la nuntă nu ştiu ce făcuse, că se scărpinase aşa, nu era nicio problemă. Dar după ce îl pui în inima ta la loc strâmt, aşa, şi nu prea mai poţi să-i îngădui, zici: <Ai văzut şi la nuntă atunci? Păi nu, dom’le, aşa ceva nu se poate! Să faci aşa la nuntă? Nuu…>. Dintr-o dată, toate gesturile, adică tot ce face el e la loc strâmt, nu mai accepţi nimic, totu-i foarte smintitor.

PavelAsta vrea să zică Sfântul Apostol Pavel prin inimă strâmtă. Că dintr-o dată auzise Sfântul Apostol Pavel că multe din gesturile lui [începeau să fie interpretate negativ, rauvoitor] – aceştia fiind ispitiţi de acei oameni care veneau să-i spună că nu-i aşa cum vi se pare, ci cum spunem noi, că… ati vazut Pavel, cand a venit, nu a fost si acolo, ca a trecut mai putin pe aici si pe acolo a stat mai mult. Şi, probabil, că veniseră nu cu nişte argumente solide, ci cu nişte interpretări bârfitoare, răutăcioase, şi dintr-odată toate gesturile lui începeau să fie interpretate, era la loc strâmt în inima multora. Şi el zice:

Am auzit că voi nu aveţi inima largă pentru mine.

La asta se referea, adică pe mine nu mă mai credeţi pe cuvânt, pe mine nu mă mai socotiţi părintele vostru, aşa aţi început să mă puneţi la îndoială: “ei, lasa, stim noi…”. Asta înseamnă inimă strâmtă. Şi dovadă prisositoare că Pavel avea inimă largă, în care încăpeau cu prisosinţă şi răutăţile şi prostiile corintenilor, dar în acelaşi timp rămânea iubirea lui faţă de ei, sunt acestea că, iată, după ce-i critică destul de aspru, în capitolul 7 i-a şi lăudat şi a spus lucruri foarte frumoase despre ei – ceea ce au fost adevărate, nu exagera cu nimic. Şi după ce-i laudă le şi cere ceva. Le cere ceva, nu în sensul că acum dacă vreţi să-mi arătaţi aşa cum v-am spus, hai să faceţi şi asta. Nu, ci:

Vă fac cunoscut, fraţilor, harul lui Dumnezeu cel dăruit în biserica Macedoniei,

adică vrea să le spună ceva despre Macedonia, unde se afla atunci când le scria scrisoarea. Macedonia fiind regiunea Tesalonicului, Macedonia de astăzi, statul, sudul Albaniei, sudul Kosovo. Era mult mai mare socotită atunci regiunea aceasta a Macedoniei, de unde mai înainte plecase Alexandru cel Mare până în India şi în Tibet. Şi, zice:

Iată, vreau să vă fac cunoscut…

– ca şi cum le-ar zice <numai pe voi vă iubesc, numai la voi ţin> – unde mă aflu eu aicea, oamenii aceştia din Macedonia – acolo a fost primul pas unde a intrat Pavel în Europa, la Tesalonic, regiunea aceea – că în multa lor încercare de necaz – şi se pare că au trecut mari necazuri peste regiunea aceea, mai ales de foamete şi de sărăcie, dar şi de prigoane împotriva creştinilor –

…că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor.

Deci, erau mult încercaţi de necaz – şi în prigoane, dar mai ales în suferinţa aceasta a lipsurilor, a sărăciei – totuşi, prisosul bucuriei lor – deci ei n-au lăsat bucuria, ştiţi bucuria despre care vorbeam data trecută, că un creştin nu trebuie să lase bucuria, bucuria e un semn a creştinului, o lumină a lui, se vădeşte din bucurie dacă omul acela e creştin sau nu e creştin.

Prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor.

Deci ei, fiind oameni săraci, oameni necăjiţi, au strâns pentru Ierusalim. Şi se pare că, într-adevăr, oamenii ăia de la care nu se nădăjduia că vor mai strânge ceva pentru Ierusalim – că Ierusalimul… ce se întâmplă, voi acum vă gândiţi că <Ahaa, strângeau pentru Ierusalim! Acolo unde trăiau cei 12 Apostoli şi ăia aşteptau acolo graşi şi cu comunităţile lor: să ne ţină ăştia acum, că, dacă i-am convertit, trebuie să ne ţină ei pe noi…> Nu! V-am mai spus, în Ierusalim îşi puseseră toţi averile la un loc, iar acei trei mii care au pus în ziua Rusaliilor s-au făcut zeci de mii, care toţi şi-au pus averile la un loc şi trăiau ca într-o mare şi imensă mănăstire, în care unii erau cizmari, alţii erau altceva. Unii ar zice că e un fel de comunism, dar nu era; alţii ar zice că era ca un kibbutz evreiesc, nu ştiu dacă ştiţi de kibbutz-uri evreieşti. Trăiau la un loc. După ce s-a făcut statul Israel, au apărut mai ales în sudul Israelului nişte kibbutz-uuri evreieşti, aşa se numesc, în care stăteau comunităţi mai mari, multe familii – să zicem până la sute şi chiar mii – şi unii erau cizmari, alţii erau fierari, alţii erau cu grădiniţa, alţii erau cu croitul, şi toţi lucrau şi puneau la un loc şi toţi semănau şi mâncau. Dar asta a fost situaţia acolo, era o sărăcie imensă, trebuiau să facă puţuri adânci de sute de metri ca să ajungă la apă, nu puteau face fiecare în curtea lui, era foarte greu. Trebuia să aducă pământ roditor de peste mări şi ţări cu navele, să pună ca să poată să aibă de unde să se ridice şi numai împreună puteau face chestiile astea, nu se putea face de unul singur şi atunci au fost nevoiţi s-o facă împreună. Dar acolo erau sute de oameni.

SynaxiApostolon02Dar atunci în Ierusalim au fost mii şi zeci de mii de oameni, zeci de mii de oameni care şi-au pus averile la un loc, le-au dat în mâinile Apostolilor şi toţi, unii munceau, alţii făceau ce făceau în continuare, dar toate se socoteau la un loc. Casa mea e şi-a ta, dacă n-are unde dormi nu-ştiu-cine, să vină la noi… Deci au încercat să facă o comunitate desăvârşită, o Împărăţie a cerurilor aici, pe pământ, cât se putea, adică să înceapă de-acum să fim ca şi în Împărăţie, adică cu bucurie între noi, fără limite, fără: e al meu, e al tău, ca într-o mănăstire imensă, imensă în care toţi ascultau de Apostoli… A fost ceva dumnezeiesc, ani şi ani de zile au mers bine.

Au început [apoi] micile tulburări deja, după puţin timp, pentru că începeau să discute că văduvele dintre cei care veneau dintre greci, evrei greci, nu erau tratate la fel ca văduvele care erau de acolo, din regiune. Ştiţi că văduvele erau susţinute de toată comunitatea şi nu erau puse, bătrâne fiind, la muncă. Erau susţinute şi li se dădea de mâncare. Şi unele văduve au zis: <Dar acelora li se dă mai mult…!>. Ca de obicei, trebuie să intervină asemenea lucruri. Pe pământ nu există minune prea lungă şi prea mare şi nu poţi zidi o împărăţie prea desăvârşită. Împărăţia tot dincolo rămâne, oricât ne-am strădui noi.

Şi, Apostolii tot au încercat sa-i împace şi, când au văzut că ei nu mai propovăduiau, nu mai spuneau nimic că trebuiau să se ocupe de mulţimi, să-i împartă mâncarea şi celelalte, şi-au ales pe cei şapte diaconi ca aceştia să facă treaba. Şi au ales pe Ştefan, primul dintre ei, cel mai deosebit pentru că era şi cel mai puternic în cuvânt şi cel mai activ şi mai viu în lucrare, cum ar fi acum un părinte… de la Valea Plopului. Deci era foarte viu în lucrarea lui, făcea foarte multe, ajuta foarte mult, făcea mult mai multe lucruri decât toţi şi atunci l-au ales, pe el şi pe Nicanor, pe Nicolae, [si pe Filip, Prohor, Timon si Parmena], şi aceştia şapte se ocupau de mulţimi, puneau mese, socoteau unde să se împartă, unde se ţin bolnavii, unde se ţin paraliticii, unde se ţin, cine îngrijeşte de aceia, cine îngrijeşte pe copii, vă daţi seama, la 15-20 de mii de oameni nu era uşor. Şi aceştia aveau şi ei, probabil, în subordine alţii şi, cumva, încercau să ţină această comunitate. Ei, dar încetul cu încetul, între aceştia au fost şi oameni care nu munceau nimic, aşteptau numai să mănânce, încetul cu încetul apar aceşti oameni care profită, cum e şi acum.

Şi, încetul cu încetul, această comunitate a sărăcit, Apostolii au plecat în lume să slujească lumea întreagă, aceştia au rămas acolo, au sărăcit nu numai datorită acestora care veneau şi profitau, pentru că dintre aceştia puţine cazuri au fost, ci mai mult pentru că au început prigoanele împotriva creştinilor şi au început şi din partea autorităţilor şi căutarea creştinilor şi li se luau averile şi tot felul de lucruri. Și încetul cu încetul au pierdut foarte mult şi din avutul lor şi din cauză că nu se putea ţine o rânduială la o comunitate atât de mare şi din cauză că unii profitau şi [din alte cauze], au sărăcit. Au sărăcit şi mulţi dintre ei s-au împrăştiat în toată Samaria şi aceştia sunt cei care au creştinat Samaria. [Dar] mulţi au rămas acolo şi aceştia ajunseseră să flămânzească, n-aveau cu ce trăi.

DSC02814Şi atunci Sfântul Apostol Pavel, Apostolul neamurilor umblând din loc în loc, peste tot, a început să strângă pentru ei. Deci nu stăteau Apostolii “picior peste picior”, aşteptând să li se trimită fonduri structurale, europene sau mai ştiu eu de care. Nu, ci aceştia erau plecaţi în lumea întreagă, dar această comunitate ajunsese rău, rău de tot şi prigonită de iudei şi căutată peste tot să fie dezbinată; şi din interior şi din afară a fost greu încercată. Şi atunci Sfântul Apostol Pavel şi toţi Apostolii au strâns pentru această comunitate pe unde-au fost, dar mai ales Sfântul Apostol Pavel. Şi o să vedeţi în multe epistole ale lui:

Strângeţi, fraţilor, pentru sfinţii din Ierusalim

Aşa erau numiţi, sfinţi, adică sfântul era socotit pus deoparte, de fapt şi tradus asta înseamnă, sfânt înseamnă pus deoparte, osebit, adică ceva deosebit de lume şi toţi creştinii erau socotiţi aşa pentru că ei se osebesc de lume, adică nu mai cred în duhul lumii, ci au altă alegere, altă lume la care se raportează, cred în altceva decât crede lumea şi de-aia sunt socotiţi sfinţi şi erau numiţi sfinţi, dar erau şi ca trăire pentru că erau primele decenii de după Înălţarea lui Hristos la cer şi atunci erau ardenţi creştinii în lucrarea lor şi în trăirea lor.

Şi, de aceea tot o să auziţi şi o să auziţi în epistole cum se strâng bani pentru aceste comunităţi din Ierusalim. Pavel a fost cel mai harnic şi a strâns cel mai mult, cel mai mult a strâns.

Şi ca să nu creadă cineva că el profită el de banii ăia, vedeţi, de atunci era atent la lucrurile astea – deşi foarte mulţi creştini ziceau: <Aa, nu ne trebuie, nu trebuie să dovedeşti nimic> – el trimitea oameni din comunitatea lui şi chema şi din comunitatea din Ierusalim să vină ei acolo sa ia banii, să-i ducă, să nu zică cineva că poate le-am dat mai mult şi tu nu ştii ce-ai făcut cu ei. Nu, şi era foarte atent la lucrurile acestea şi, de multe ori veneau din comunităţile Ierusalim şi mulţumeau şi spuneau: „Iată, am primit de la voi aceşti bani” şi Sfântul Apostol Pavel încerca să fie totul limpede, că ştiţi că unde sunt atâţia mii de oameni, dacă unul mai critic aşa zice: <Dom’le, eu nu cred. Da’ de ce să cred? Că nu-ştiu-ce şi nu-ştiu-cum…! Nu cred! Dovediţi!> şi de-aici se fac dezbinări, încep unii să zică: <Da, poate ai dreptate…>. Şi-atunci Sfântul Apostol Pavel, ca să nu fie dezbinări şi să nu fie unii care să găsească pricină de sminteală, să zică că cine ştie ce se întâmplă, era foarte atent la lucrurile astea. Şi el trăia în general foarte modest aşa, nu putea fi acuzat că cine ce ştie face el. Deci despre aceasta zice şi zice că aceşti macedoneni, fiind săraci totuşi, au dat rod bogat şi ei, în sărăcia lor, au prisosit şi în bucurie şi

în sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor.

Deci, e o bogăţie să fi darnic, chiar dacă eşti sărac, dacă eşti darnic eşti bogat. În sensul acesta a zis Sfântul Apostol Pavel. S-au îmbogăţit prin dărnicia lor, au sporit în bogăţie. Şi într-adevăr, e o bogăţie a sufletului să fii darnic, e o mare calitate.

Căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere şi peste putere,

adică zice: <N-am insistat mult, nu m-am dus acolo să mă milogesc: hai, domnilor, daţi-le la ăştia…>. Ca şi cum ar zice: <Uite, poate vouă mai des vă spun: aduceţi-vă aminte de cei săraci, de cei necăjiţi. Lor nu le-am zis, şi ei de voia lor au dat!> Poate au auzit de la alte comunităţi, pentru că, în general, pe unde trecea Sfântul Apostol Pavel, spunea: Nu uitaţi de cei din Ierusalim, sunt în necaz acum, căutaţi de autorităţi, certaţi, fugăriţi. La un moment dat, toată comunităţile din Ierusalim au trebuit să se împrăştie în jurul Ierusalimului, pentru că erau căutaţi să fie ucişi de cei din Ierusalim. Deci, vă daţi seama în ce situaţie erau, de ce au sărăcit, de ce au ajuns aşa. Şi Sfântul Apostol Pavel zice:

Căci mărturisesc că de voia lor au dat după putere şi peste putere.

Αέναη επΑνάσταση ·Ο απόστολος Παύλος και οι γυναίκες (Θ. Ι. Ρηγινιώτης)Adică, unii dintre cei ce-au dat şi peste puterea lor au dat. Au avut [capacitatea] asta să dea şi peste puterea lor. Sau poate, probabil, se gândeşte că s-au şi împrumutat unii să dea, ceea ce înseamnă peste puterea lor.

Cu multă dorinţă cerând har de-a lua şi ei parte la ajutorarea sfinţilor…

– deci ei, săraci fiind, cereau ei voie să ia şi ei parte la ajutorarea sfinţilor, vedeţi cum zice: la ajutorarea sfinţilor. Aşa i-au numit, aşa-i numea pe cei din Ierusalim, pe cei care deja începuseră să simtă prigoana, pe cei care începuseră să simtă martiriul şi erau sfinţi şi în sensul acesta, dar mai ales în sensul că se osebeau, se ţineau departe.

Şi au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă prin voia lui Dumnezeu.

Adică ei au făcut nu după nădejdea lor [dupa calcule omenesti], considerând [ca unii dintre noi, astazi] că acum e un an bun, putem da mai mult că nădăjduim că se face bine şi o să ieşim din criză. Şi zice:

căci au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei înşişi întâi Domnului,

adică au zis: <Doamne, ne lăsăm în mâna Ta, Doamne. Noi dăm, nu cred că ne vei lăsa să murim de foame>. Aşa, în sensul acesta s-au dat ei în mâna Domnului. Şi zice: …

şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu,

adică apoi au zis: <Sfinte Părinte Pavel, ia aceştia şi du-te şi fă aşa şi-aşa şi du-i la Ierusalim…>

încât am rugat pe Tit ca, precum a început înainte, aşa să şi desăvârşească la voi darul acesta. Ci precum întru toate prisosiţi, în credinţă, în cuvânt, în cunoştiinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi.

Şi le dă exemplu pe macedoneni care, necerându-le nimeni, nerugându-se nimeni de ei, au auzit şi ei că alte comunităţi au făcut ce au făcut şi, auzind de necazul celor din Ierusalim, au strâns ei peste putere şi peste voia lui, că nu Apostolul a cerut asta, şi au strâns pentru Ierusalim şi s-au dat în mâna lui Dumnezeu, zicând ca Dumnezeu să le fie ocrotitor, că au rămas, poate, fără bani.

Şi zice:

Precum în toate prisosiţi, în credinţă, în cuvânt…

– de multe ori i-a lăudat pentru că, într-adevăr, erau mulţi în credinţă puternică, chiar dacă s-au îndoit, chiar dacă s-au tulburat cu unii, sigur erau între ei mulţi cu credinţă puternică, în cuvânt şi aveau preoţi, probabil aveau episcopi care aveau cuvântul lui Dumnezeu şi care vorbeau şi spuneau cuvântul lui Dumnezeu.

în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, să se sârguiască în acestea, aşa şi în acest dar să prisosiţi,

adică acesta al dărniciei.

Nu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre prin sârguința altora.

Aici vrea să spună că nu le porunceşte, deşi de mai multe ori a spus:

Aş putea să vă poruncesc, doar nu sunt eu părintele vostru, nu v-am ridicat dintre cei care nu cunosc, v-am adus în Biserica lui Dumnezeu, a celor osebite, a celor sfinţi şi acum, dacă eu v-am dat cele ale sufletului şi v-am înțelepțit şi v-am luminat ochii, n-ar fi de ruşine să vă cer ale trupului?,

adică cele care voi le-aveţi oricum, din naştere, deci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?

Şi-atunci Pavel zicea: <N-aş greşi dacă v-aş cere, dar nu vă cer!> şi aici zice:

Nu ca poruncă o spun,

deci nu vă poruncesc să faceţi asta, să daţi altora milostenie,

ci încercând şi curăţia dragostei voastre prin sârguinţa altora,

deci că v-am încercat totuşi, deci v-am spus acestea pentru că încerc totuşi puţin sârguinţa dragostei voastre pe care eu cred că o aveţi, zice Sfântul Apostol Pavel, că sârguiţi în dragoste şi vreţi, dar această dragoste nu se poate arăta aşa: <Aa, ce mult iubim, ce mult ţinem, vai, ce mult ne doare inima pentru cineva, dar nu arătăm nimic…> Şi-atunci, zice,

încercând sârguinţa dragostei voastre prin sârguinţa altora,

căci, iată, v-am dat exemplu pe macedoneni, adică vă cert pe voi, vreau să văd ce puteţi voi, vreau să văd ce vreţi, cât puteţi voi da, că macedonenii, oameni necăjiţi, oameni peste care a trecut mare foamete, totuşi au dat atât de mult, încât noi ne-am minunat.

Aceasta credem că vrea să spună Sfântul Apostol Pavel.

Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. Ci sfat vă dau în aceasta, că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut şi aţi început nu numai să faceţi şi să şi voiţi. Duceţi, dar, acum, până la capăt fapta voastră,precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi.

Se pare că de anul trecut, de când scrisese scrisoarea aceea, ei începuseră să strângă. Se pare că nu erau prea bogate aceste colecta pe care le făcuseră creştinii între ei şi cumva acum îi mobilizează, zicând: iată, încercaţi din nou, încercaţi pentru creştinii din Ierusalim. Care nu vă închipuiţi că era o adunătură de cerşetori care stăteau şi ziceau: <Noi nu putem să muncim>, deci nu vă închipuiţi aşa. Într-un fel, se uită acum mulţi şi zic: <Ai văzut că nu s-a putut Raiul pe pământ? Că nu s-a putut cu comunitatea din Ierusalim?>, aşa, c-o bucurie mare [cinica, rautacioasa]: <Comunitatea din Ierusalim n-a rezistat, ne pare rău, nu se poate…!>

Dar dovadă că s-a putut şi s-a putut mult timp este că, într-adevăr, nu s-a putut cu miile şi zecile de mii, dar se poate la nesfârşit şi se va putea până la sfârşitul veacurilor ca aceste comunităţi din Ierusalim sa fie imitate de mănăstiri. Deci mănăstirile sunt comunităţi din Ierusalim reduse la 12, la 40, la 50, la 100, la 1.000, la 10.000 pe vremea Sfântului Pahomie, şi aceasta nu s-a putut decât prin ascultare desăvârşită. Astăzi s-a văzut, deci dacă ei erau într-o ascultare unii faţă de alţii, supunere unii faţă de alţii şi în curăţie şi mai ales în ascultarea aceasta, se pot [face astfel de comunitati]; dacă nu, nu. Şi probabil că din cei 10.000, din cei 15.000, 20.000, câţi ori fi fost atunci în Ierusalim, au fost mulţi care n-au avut ascultare – dar nu asta a fost problema, [ca sa avem motive sa] ne bucurăm că nu s-a putut, nu s-a putut. communityBa s-a putut! Problema cea mare a fost că această mare mănăstire a Ierusalimului, dar care nu batjocorea şi nu necinstea viaţa de familie, că ei continuau să fie viaţă de familie, continuau să fie familii, înţelegeţi, dar trăiau cumva comun, ca într-o mare mănăstire. Foarte interesant. Comun, nu [in sensul ca] intimităţile fiecăruia le dădeau pe faţă la toată lumea. Trăiau comun în cele materiale şi în cele spirituale, în sensul că erau tot timpul neîncetat şi se şi spune:

iar neîncetat erau în biserica lui Dumnezeu, slăvind.

Şi aveau rânduielile pe care le aveau ei, cum era atunci, la început, asemănătoare cu rugăciunile de la evrei, stiau foarte multi psalmi, era o altă rânduială. Mai târziu au apărut cele şapte laude şi toate celelalte. Dar erau neîncetat împreună într-un duh şi într-un suflet rugându-se, cântând şi căutându-L pe Dumnezeu. Astfel repetă de multe ori şi mulţi zic că într-un suflet şi într-un duh era toată comunitatea. Toata era un duh. Toţi, întru toţi şi întru toate, Hristos. Toţi Îl căutau pe Dumnezeu, toţi.

Dar, în primul rând, nu aceştia de pe margine sau unii dintre ei care au vândut, care au fost mai şmecheri, care au fost numai profitori, nu aceştia, cumva, au dezbinat comunitatea (asa cum sunt astazi cei care se bucură că uite, vezi, n-a reusit comunitatea), ci faptul că această comunitate a fost foarte lovită de autorităţile din Ierusalim, de evrei – deci erau căutaţi, erau cercetaţi, erau alungaţi din Ierusalim, erau deposedaţi de averi. A fost greu, dar nu aia a dezbinat neapărat, ci răutatea oamenilor. Cum pe Hristos, Dumnezeul nostru, până la urmă tot răutatea omului L-a ucis – asta L-a ucis, răutatea şi invidia omului L-au ucis. Aşa şi-acolo, răutatea, invidia.

JulianAşa cum mai târziu Iulian Apostatul, împăratul Romei, îi ura pe creştini, nu înţelegea – vă daţi seama ce comunităţi vii erau atunci, ce ieşise de sub teroarea prigoanelor împotriva creştinismului şi ce vii erau comunităţile încât se zice că Iulian Apostatul era foarte mirat cum de în comunităţile creştinilor nu erau cerşetori, nu erau bolnavi pe uliţe, deci e clar că, el spunând că nu erau bolnavi pe uliţe, e clar că în celelalte comunităţi erau lasati paralitici, bolnavi, oameni, copii mai handicapaţi cu probleme, probabil că nu erau crescuţi ca şi ceilalţi, nu erau văzuţi ca şi ceilalţi, erau undeva pe-acolo, cerşetori, pe margine – cum erau la evrei, acela orb era cerşetor, că era orb din naştere; deşi avea părinţi acasă, era cerşetor, adică, cumva aceştia erau trecuţi la margine, erau lăsaţi deoparte, erau uitaţi, era o nepăsare faţă de ei, aşa. Eşti tare, eşti puternic, eşti forţos – eşti bun, te pot ajuta, eşti urmaşul meu. Nu eşti bun, eşti slab – ne pare rău, ne părăseşti. Te tratau mai dur, aşa, cum erau spartanii. De mici copii: E bun? E bun. Are un handicap? Are. Atunci aruncat pe stânci. Deci aşa se trata. Nu chiar ca la spartani, dar se apropiau…

Şi se minuna Iulian Apostatul că la creştini nu sunt cerşetori, din comunităţile lor, nu că nu veneau şi alţii din jur să ceară, dar din comunităţile lor nu erau cerşetori, adică nu erau săraci lipiţi care sa nu aibă ce mânca şi unde dormi. Deci se ocupa comunitatea de ei, se ajutau între ei, aşa de vii erau comunităţile. Deci împăratul se minuna cum de-şi rezolvă aceste comunităţi problemele. Şi, de ciudă, el a încercat primele mişcări de asistență socială, ca să se opună creştinilor şi să dovedească superioritatea. Pentru că n-a putut cere oamenilor ca pentru credinţă şi din dragostea lui Hristos să se ajute între ei, pentru că era razvratit impotriva lui Hristos, a pus oameni care să se ocupe cu bolnavii şi îi plătea pentru asta. N-a prea reuşit – cum și acum e sincopat orice sistem de asistenţă socială, pentru că nu e dragoste, se face doar pentru a primi un salariu, te duci acolo fortat… Şi nereuşind, a început prigoana împotriva creştinilor…“.

Pr.-Ciprian-N

Legaturi:

***

***

***

***

[…] Şi zice Dumnezeu: Cel ce va primi prooroc în nume de prooroc, cu plată de prooroc va fi primit în Împărăția Cerurilor. Ce înseamnă asta? Sfântul Ioan Gură de Aur zice: că toţi, într-un fel sau în altul, avem acest dar al profeţiei. Toţi au primit acest dar al proorociei prin ceea ce le-a dat Dumnezeu o dată cu Sângele Său de pe Golgota, o dată cu primirea Botezului, o dată cu Împărtășania. Toţi creştinii. Oricare, într-un fel sau altul, are această demnitate proorocească pe care Dumnezeu i-a dat-o din nou. Tu, dacă vei primi pe fratele tău ca pe un prooroc, deşi poate el nu este, deşi poate crezi că el nu are acest dar al profeţiei, adică nu vede dincolo de geana veacului acestuia, nu i se proptesc în gene zorii veacului ce va să fie, nu i se propteşte nimic în ochii duhovniceşti, poate s-a închis cu totul, s-a aplatizat, a obosit, dar este şi el om cum este, este fiu al lui Dumnezeu și are această demnitate proorocească estompată, ascunsă, închisă sub lacăte grele de la Botez, nebăgată în seamă. Dar cine va primi pe unul dintre aceştia şi va cinsti în casa sa pe unul dintre aceştia, ca pe un prooroc, cu plată de prooroc îl va primi Dumnezeu în ceruri. Vă daţi seama? De fapt, ni se spune: cel ce poate să-şi curăţească ochii săi – adică noi – şi ne putem curăţa ochii noştri atât de mult încât pe aproapele nostru să-l primim ca pe un prooroc al lui Dumnezeu, ca pe omul lui Dumnezeu, chiar dacă acela e Ion al lui Vasile din capul satului şi care n-a făcut prea multă treabă în viaţă sau nu-ştiu-ce. Şi, deci, nu în nume de demnitar, nu în nume de stăpânitor al locului, ci aşa cum l-a lăsat Dumnezeu şi i-a dat acest dar prin botez și pe care omul nu-l activează, nu-l lucrează, dar asta-i altceva. Deci dacă pe acest om tu-l primeşti cu ochi curaţi în casa ta şi-l cinsteşti cum l-ai cinsti pe Proorocul Ilie, dacă aţi afla că vine în casa voastră, cu câtă cinstea aţi umbla şi l-aţi servi şi l-aţi întreba dacă mai are nevoie de ceva. Și Dumnezeu ne vădeşte în ultimul verset: Şi dacă pe unul dintre aceştia mici îi veţi primi în nume de ucenic, – că despre aceştia mici vorbea şi înainte, nu erau proorocii cei mari, nu erau drepţii cei mari care se vădesc şi se cunosc, în faţa cărora se pleacă şi cei mai nepăsători. Ca şi Sfântul Ioan Maximovici, intrând într-o vestită închisoare americană în care erau închişi cei condamnaţi pe viaţă, numai plimbându-se pe acolo, printre zăbrelele acelea, că a trebuit să meargă la un ortodox să îl spovedească, cei care stăteau și de obicei aruncau cu conserve în cei care treceau şi-i înjurau şi vorbeau urât, au tăcut toţi văzând curăţenia, smerenia, dragostea, nu ştiu, au tăcut toţi şi au început să plângă. Acei criminali au văzut pe dreptul din el, l-au cunoscut, ei nefiind ortodocşi. Aşa cum tot acelaşi Sfânt Ioan Maximovici se plimba pe un bulevard din Paris şi oameni care se pierduseră – că mulţi francezi s-au îndepărtat foarte mult, de la revoluţia franceză a fost o îndepărtare foarte mare, veneau şi se aplecau: „Binecuvântează!” – nu ştiau nici ei ce cer, dar simţeau o sete să-i binecuvânteze acel om, un bătrânel care de multe ori umbla desculţ; el, arhiepiscop, iar mitropolitul îi dădea canon să umble cu pantofii în picioare, iar el și-i punea în traistă şi umbla cu pantofii ca să plinească cuvântul, şi tot desculţ umbla, câteodată, nu întotdeauna. Dar acei oameni simţeau pe drept, simţeau dreptul. Amintiţi-vă cum L-au simţit pe Hristos acei ostaşi nepăsători care s-au dus să-L aresteze şi când L-au văzut n-au putut, pentru că au spus că nici un om n-a vorbit vreodată aşa. Au simţit în adâncul inimii lor Dreptul lui Dumnezeu, L-au simţit, n-au putut să facă nimic. Ei, nu vorbeşte despre aceştia Dumnezeu când spune Cel ce va primi pe drept în nume de drept, cu plată de drept va fi primit în Împărăția Cerurilor. Cel ce va primi prooroc în nume de prooroc, cu plată de prooroc va fi primit în Împărăția Cerurilor – de-asta spune în nume de…, că n-ar mai trebui Dumnezeu să repete aşa. Unii ar vrea să pară drepţi, prooroci, adică cunoscători, dar nu sunt; şi dacă tu-i primeşti aşa, cu ochi curaţi, nejudecându-i, auziţi: cu nume de drept va fi primit în Împărăţia Cerurilor. Auziţi! Asta e o a doua cale spre sfințenie, care nu implică neapărat o propovăduire de tipul acela apostolic. Şi aceasta, într-un fel, implică şi propovăduirea aceea, pentru că, vrând-nevrând, o să devii cunoscut, o să se vadă, n-ai cum să nu sari în ochii oamenilor când poţi privi aşa de curat pe celălalt; nu mai poţi sta în întuneric, eşti ca o făclie pusă în sfeşnic în mijlocul casei, ca o cetate pe vârful muntelui din moment ce priveşti aşa, începi să te schimbi şi eşti cunoscut de oameni.

Şi zice: Nu numai pe el dacă-l primeşti ca prooroc şi ca drept – că ce cinstire îi dăm noi dreptului şi proorocului – ci nici măcar nu trebuie să-i daţi lucruri mari, ci dacă un pahar cu apă, ca unui ucenic – ucenic se referă că te duci în casa unui meşter vestit şi ucenicii de acolo fug, trebăluiesc. Şi tu zici: <Băi, unde e şeful tău?>, îl iei tare pe ucenic, <Unde e cizmarul?>, un cizmar vestit. Cu şeful vorbeşti altfel, dar pe ucenic… Şi zice: Dacă un pahar de apă dai acestora mici – mici, ca unor ucenici, ca unor nebăgaţi în seamă – cu plată de ucenic vei fi primit în Împărăţia Cerurilor – adică pe cei nebăgaţi în seamă dacă măcar cu un pahar cu apă îi cinsteşti în numele lui Hristos, pentru că a spus El aşa, deci de dragul lui Hristos, pentru cuvintele Lui, pentru asta îl ţin şi pe acela de prooroc, pentru asta îl cinstesc şi pe acela ca pe un drept, deşi văd că nu e prooroc şi nu este, dar eu ca şi unui drept şi ca unui prooroc mă adresez. Şi să ştiţi că toţi sfinţii au mers pe această cale, au privit pe celălalt cu nume de drept, l-au văzut ca pe un prooroc, toţi sfinţii, dar parcă mai mult Sfântul Serafim de Sarov care, văzând pe oricine, îi zicea: „Hristos a înviat, bucuria mea!”, îl vedea ca pe o bucurie, aşa cum noi unui om drept, unui om cuvios, unui om care ne-a ajutat mult, care s-a rugat pentru noi, care ne-a scos din ispite, din încercări, îi zicem „bucuria noastră” şi e o sărbătoare când ne întâlnim cu el, pentru Sfântul Serafim era o sărbătoare şi o bucurie întâlnirea cu fiecare om, pentru că el vedea în spatele chipului stâlcit, al feţei întunecate a omului, chipul dumnezeiesc şi darurile care nu s-au activat, nu s-au lucrat şi minunat era că la mulţi dintre aceştia se activau aceste lucrări când vedeau în ochii acelui om frumusețea lor lăuntrică, pe care ei n-o ştiau, că acel om se uită cu atâta bucurie la el, cu atâta încredere. Mulţi dintre ei s-au gândit, aşa cum unii dintre teologi, care explică întâlnirea dintre Hristos şi Zaheu vameşul, spun că nu se aud cuvinte mari pe care să le fi spus Hristos lui Zaheu, dar vedem cu câtă cinste îi vorbeşte Dumnezeu la început: Zaheu, coboară, că astăzi trebuie să rămân în casa ta…, nu: <Păcătosul, vameşule…, mai-marele răutăţilor, începătorule al corupţiei aici în Ierihon, coboară-te să vedem cu putem face cu tine!>. Şi se întreabă cei care scriu: oare cu ce ochi s-a uitat Dumnezeu la el în timp ce acesta, săracul, nu ştia cum să mai trebăluiască pe acolo, aduceţi, faceţi, dregeţi? Cu ce încredere, cu ce putere de a răzbate spre adâncul sufletului lui, ca să descopere ceea ce era cu adevărat el, nu Zaheu cel pocit de răutăţi şî de urâciunea păcatului, ci acel Zaheu, cum era el privit de Dumnezeu. Și Dumnezeu l-a văzut cu ochii aceia senini, curaţi, ai altui veac, şi s-a uitat în adâncul inimii lui şi acesta s-a trezit ca dintr-un somn adânc, pentru că s-a recunoscut mai mult în felul în care îl vedea Hristos decât în cum îl ştiau oamenii sau se ştia el pe sine. A zis: <Eu sunt acela!>, s-a întâlnit cu sine însuși, și-a văzut chipul lăuntric, s-a cunoscut pe sine. Fericit este cel ce se cunoaște pe sine, îşi cunoaşte păcatele, acesta mai mare este decât cel ce învie morţii. Adevărat, şi-a cunoscut Zaheu chipul atunci şi l-a văzut în Hristos.

Să încercăm să ne luminăm ochii, să ne curăţim ochii, ca pe ceilalţi, apropiaţii noştri, să-i cinstim ca pe profet, ca pe drept, ca pe un ucenic al lui Hristos şi cu plată de profet, cu plată de drept, cu plată de ucenic ne va primi Hristos în Împărăţia Sa. Amin”.

***

***


Categorii

Citiri liturgice din Scripturi, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Parintele Ciprian Negreanu, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim si CUM SE FACE DEZBINAREA CRESTINILOR

  1. “Astfel de-ntrebari imi tuna,-cand plec ochii-mi pe Scripturi,-
    Pline de Dumnezeire ale Lui invataturi…
    Le-au fost scris Evanghelistii,sa dea lumii fiecare,
    Cele mai fara putinta s-aiba pret margaritare!

    In cuvinte ne trufase,El cuprins-a-n scurte randuri,
    Cele mai adanci,mai nalte si mai necuprinse ganduri…
    …………………………………………..
    Sa culegem pentru noaptea sufletului tuturor
    Ce e mai de pret in ele si nin fulgerele lor…
    …………………………………………..
    Daca ,deci, cat tine viata, in pamant ingropi comoara,
    In pamant va fi lasata si-a ta inima sa moara.
    Sub adanci fiorii milei daca-n Cer aduni tezaur,
    Inima ta,pururi vie,fi-va lang-al milei AUR!…” de Vasile Militaru

  2. “”Sa nu judecati,-mai zis-a,-ca sa nu fiti judecati,
    Ca spre-aceeasi judecata,-judecand,-veti fi chemati.
    Si precum voi masura-veti(cu sau fara Legea Noua),
    In la fel masuratoare se va masura si voua!”

    “Sintr-o zi,cand spre jertfirea-I intindea cu ravna pasii,
    Zis-a EL intre Apostoli,-Lege pentru cei trufasi:
    “Cel ce dintre voi mai mare s-ar dori peste sobor,
    Va fi voua totdeauna,slujitorul tuturor;
    Si cel ce-ntre voi intaiul inaltat s-ar vrea pe sine,
    Tuturor supusa sluga sa va fie se cuvine!”…

    “Sa graiasca-asa cuvinte de Cereasca-Invatatura,
    Nu s-a mai deschis in lume nici o omeneasca gura.
    Trebuia deci ca sa fie numai Dumnezeu Iisus
    Si sa spuna omenirii vorbele ce Le-a fost spus.
    Mai zicand El:”Ca nici Fiul Omului,-in sfantu-I tel,
    N-a venit,-slujit sa fie,ci ca sa slujeasca El.
    Sufletul Sau,-neprihana,-sa s-L dea,neclatinat,
    Plata de rascumparare pentru multi dintru pacat!”
    ……………………………………………..

    Toate aceste uriase in adancul lor cuvinte,
    Spuse lumii cu iubirea din Iubirea Lui fierbinte,
    Asternand pentru odihna celor care n-au ce-asterne
    Si-aratand prin ele calea fericirilor eterne…
    Le-au grait si-ai Sai Apostoli cat trait-au,intre gloate,
    Si le-au scris in Evanghelii,pentru neamurile toate…

    In trei ani,graind Cuvantul,far-ca vre-un cuvant sa scrie,
    Cu-Adevarul Sau El umple nesfarsita vesnicie…
    Clatinase-vor toti muntii,dar,intru eternitate,
    Adevarurile Sale,n-or putea fi clatinate…
    Lumea sa le tot citeasca,sa se stinga sori si stele,
    Dar,de-a pururi sori si stele sa ramana intru ele!…

  3. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  4. Pingback: Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) -
  5. Pingback: VLAD BOTEZ: Sa sustinem tinerii saraci din satele României!/ CELE TREI FRICI ALE DRACILOR si CELE TREI ARME DE NEBIRUIT ALE CRESTINULUI/ Cum sa (nu) ne rugam? De ce fugim de liniste? ISPITA DE A FI MEREU PREA OCUPATI/ Relatia duhovnic-ucenic si POSIBILEL
  6. Pingback: CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia? -
  7. Pingback: SFANTUL SPIRIDON AL TRIMIDUNDEI sau lectia SIMPLITATII care vadeste si biruieste MINCIUNA VICLEANA si “INTELEPCIUNEA” HULITOARE A LUMII. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nichifor: NEW AGE – NOUL ARIANISM -
  8. Pingback: SFINTII TREI IERARHI, INVATATORII ADEVARATEI TEOLOGII: “Sa invatam cu totii sa iubim si ne aparam Biserica. S-o protejam de atacurile celor ce voiesc s-o distruga! Ce bine ar fi daca am simti dragostea, dorul si ravna Sfintilor Trei Ierarhi pentru a
  9. Pingback: MARTURIA UNEI TINERE din zilele noastre despe INTALNIREA VIE CU HRISTOS: “Ma simteam singura, aveam nevoie de dragostea cuiva si asteptam un baiat, dar cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, am inteles că El era Mirele asteptat” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: IMPORTANTA DREPTEI CREDINTE si a “UNITATII DUHULUI INTRU LEGATURA PACII”: Sa ramanem uniti in dragostea lui Dumnezeu ca sa ne imbracam cu putere de Sus! – Cuvinte de invatatura la DUMINICA SFINTILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC | Cuvântul O
  11. Pingback: CUVINTE DE INVATATURA SI DE TAMADUIRE SUFLETEASCA la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI de la IPS Teofan, Arhim. Nichifor Horia si pr. Constantin Sturzu (VIDEO, AUDIO): “Sa nu facem cluburi exclusiviste si zazanie in Biserica” | Cuvântul Orto
  12. Pingback: “Oare S-a impartit Hristos?” – ABSENTA LUI HRISTOS ca centru al vietii noastre duce la ATACAREA UNITATII BISERICII prin cultul anarhic al unor personalitati omenesti | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: MARTURIA EXTRAORDINARA A PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU despre problemele tinerilor credinciosi de astazi si convertirea sa minunata: INTALNIREA NEVAZUTA CU DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU CARE TE INGENUNCHEAZA (video + text) | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Cuviosul Ioan Krestiankin: CUVANT DESPRE FAPTA BUNA MARUNTA: “Binele mărunt este mult mai necesar, mult mai fiinţial lumii decât cel măreţ” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: CU O SINGURA INIMA, IN TRUPUL LUI HRISTOS. Cand “darurile unuia devin comoara tuturor”… CHEILE CARE NE DESCHID USA ADANCULUI INIMII | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: Interviu important cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Belgia despre FAMILIA DUHOVNICEASCA A PAROHIEI, NEVOINTA IN BISERICA, FRATIETATEA SI PRIETENIA DUHOVNICEASCA, SLUJIREA SI PURTAREA NEPUTINTELOR FRATILOR | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos? | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Parintele Ciprian din Belgia (III) despre VINDECAREA TAINICA A PATIMILOR IN OBSTE vs. “TENTATIA CONFORTULUI EGOIST” si despre SENSUL EMINAMENTE DUHOVNICESC al actiunilor parohiale pentru tineri sau familii vs. SOLUTIILE LUMESTI DE SOCIALIZARE:
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate