Predica Pr. Tudor Ciocan, 1 august 2021 – Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum și începutul Postului Adormirii Maicii Domnului: „Prea cucernici părinţi şi iubiţi fraţi creștini, Contează decisiv pentru așezarea sufletelor noastre, alegerile pe care le facem în viața aceasta. …
Articole cu eticheta (tag): lanturile pacatului
“În lumea aceasta vom avea de suferit, așa cum El a avut de suferit. Dar să nu ne temem. El a biruit lumea. Așa încât și noi vom birui lumea. (…) Nu putem deodată să fim prieteni și ai lui …
Pr. Gheorghe Holbea – Cuvant la Duminica Vindecării demonizatului din Gadara, 25 octombrie 2020: Iisus însă i-a dat drumul zicînd: Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Iubiți credincioși, așa cum vedem în istorie, …
*** SFANTUL IOAN DE KRONSTADT, “Spicul viu”: Calea pământească a creștinului către Dumnezeu este lupta cu trupul… (fragment) “Prin frumuseţea trupească şi patima de o clipă vrăjmaşul amăgeşte, iar de la Izvorul frumuseţii duhovniceşti şi veşnice, de la Dumnezeu, vrăjmaşul …
“Ce ne facem noi cu oamenii care nu mai vor să se îndrepte cu privirea către rai?” Pentru Duminica a 27-a dupa Rusalii, va mai recomandam: *** Predica PR. CEZAR AXINTE (Biserica din Mamaia – Capela Tinerilor) la Duminica a …
“Dacă umblăm în pas cu lumea, atunci nu suntem în cadenţă cu cerul… Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu până ce mai întâi nu urăşte păcatul, care poate face din om un demonizat”. Pentru Duminica a 23-a dupa Rusalii va …
Va recomandam si: *** Predica Parintelui Damaschin Luchian (Man. Sihastria Putnei) la Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca (29 martie 2015): sursa: Manastirea Sihastria Putnei Transcriere partiala: “[…] Astazi, in cea de a 5-a duminica din Postul Mare nu ne amintim …
(foto: Dragos Lumpan) Ce-i opreşte pe oameni să vină la biserică? “Îi opreşte robia în care se află fără ca ei să-şi dea seama. Robi ai grijilor lumeşti, ai poftelor trupeşti, şi ai patimilor în general, ei orbecăiesc în întuneric …
(sursa icoanei) Predici ale Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la Praznicul Sfintei Treimi, a doua zi de Rusalii: 2011: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Suntem în a doua zi de Rusalii. Până acum două-trei veacuri …