Nu există lepădare DE FORMĂ și credință doar “în suflet”. Părintele GHEORGHE HOLBEA despre PUTEREA CREDINȚEI MĂRTURISITE vs. IUBIREA LANȚURILOR CARE NE ȚIN LEGAȚI. “Lumea aceasta în care trăim vrea să-l alunge din nou pe Dumnezeu. Și-L alungă PENTRU A PAȘTE PORCII PATIMILOR” (audio, text)

3-11-2020 Sublinieri

Pr. Gheorghe Holbea – Cuvant la Duminica Vindecării demonizatului din Gadara, 25 octombrie 2020:

Iisus însă i-a dat drumul zicînd: Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.

Iubiți credincioși, așa cum vedem în istorie, această istorie cronologică, răul e atât de evident, încât parcă, în această lume, binele aproape este inexistent. Dacă luăm istoria omenirii, cronologic vorbind, războaie peste războaie. Să luăm numai secolul care s-a încheiat, secolul al XX-lea, Primul Război Mondial, apoi acea pustiire bolșevică ce s-a întâmplat în Rusia ortodoxă, cu transformarea bisericilor în grajduri sau în altceva, sau dărâmarea lor, cu această atitudine a plebeilor care au ajuns să batjocorească pe sfinți, care au ajuns să batjocorească icoanele, să calce în picioare icoanele și să le dea foc. Și puteți citi acest lucru, sunt romane care încearcă să surprindă această mare dramă, tragedie, cu frați care se omoară între ei, unii roșii, alții albi – război fratricid așadar. Apoi cu această pustiire după al doilea Război Mondial care a venit și în acest spațiu al nostru românesc, cu mărturisitorii din închisorile comuniste, cu experimentul Pitești, cu această siluire a conștiinței omului de a-și batjocori ceea ce are mai sfânt. Și dacă citiți literatura așa-zisă de detenție, acolo veți vedea cum se încearcă să fie distrusă orice fărâmă de sfințenie din om. De la blasfemierea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinților, până la batjocorirea părinților, a fraților, a surorilor. Acesta este experimentul care s-a făcut și pe care l-am trăit și noi… Experimente din ce în ce mai crude. Și aici îmi amintesc, este chiar un roman în care s-a încercat, deci în perioada bolșevică li comunistă, s-a încercat să se vadă comportamentul unor oameni care au fost duși într-o insulă, într-un ocean, cu imposibilitatea de a pleca din acea insulă și s-a observat comportamentul. Adică un experiment atât de diabolic, încât oamenii – și erau, se spune, vreo câteva mii – s-au mâncat între ei. Cartea se numește Insula canibalilor. Ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă și astăzi.

de Gabriela Mihaita David

Trebuie să ne dea de gândit și în același timp trebuie să ne întrebăm, mai ales în Sfânta Evanghelie de astăzi, unde vedem că Biserica ne pune în față, prin Sfântul Evanghelist Luca, un episod cutremurător, dar plin de înțelesuri duhovnicești din lucrarea Mântuitorului Hristos. Evanghelia ne aduce lângă Mântuitorul în Galileea, unde se desfășoară prima parte a lucrării sale dumnezeiești. După ce Mântuitorul Iisus Hristos arătase că este stăpân al firii întregi, pentru că a oprit furtuna pe mare și S-a arătat stăpânitor asupra tuturor fenomenelor naturii, iată că în Evanghelia de astăzi, Evanghelia după Luca, teritoriul în care intră Iisus Hristos pare un teritoriu care este sub stăpânirea demonilor. Cei care ați citi literatura, mai bine zis opera lui Dostoievski, vă amintiți că el pune această problemă, și anume: „Doamne, parcă răul joacă tontoroiul pe grumajii acestei lumi, pentru că unde te întâlnești, unde te uiți, vezi parcă numai rău.” Or, Biserica, prin Sfinții Părinți, ne arată că, dincolo de învelișul acestui rău trecător – cu alte cuvinte, răul e cel care-ți ia fața – este de fapt puterea lui Dumnezeu care le răstoarnă pe toate, cea care pe toate le transfigurează. Și iată că de data aceasta, Sfânta Evanghelie ne arată că demonul – care este atât de evident în zilele noastre prin lucrarea sa satanică – demonul ascultă și el de Dumnezeu. Pentru că, vorbind  în numele legiunii care-l stăpânea pe nefericitul om, cel demonizat, consideră că ținutul este proprietatea lor și-i spune: Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui! Altfel spus, „ce cauți pe teritoriul meu, de ce mă chinuiești în propria-mi casă?”.

Și aici v-aș recomanda să citiți din nou din Frații Karamazov, legenda Marelui Inchizitor, unde ni se arată foarte clar că Marele Inchizitor – și când ne referim la Marele Inchizitor trebuie să spunem că nu este vorba numai de [ceea ce spune] toată lumea sfertodoctă sau semidoctă, Biserica, fie ea chiar și Biserica apuseană, care a avut Inchiziție. Pentru că atunci când Dostoievski scrie spre exemplu Frații Karamazov, intrăm deja în modernitate. Iar atitudinea lui, el, cel care s-a întâlnit cu stareții de la Optina, cu pustnici, cum este Ambrozie de la Optina și ceilalți duhovnici pe care i-a creionat în portretul Starețului Zosima din Frații Karamazov, e luminată de Dumnezeu, este profetică, și arată că există o Inchiziție, cum a fost cea din Evul Mediu, dar există o Inchiziție care este mult mai demonică, în numele unei [alte] credințe. O Inchiziție pe care, să zicem așa, la debutul așa-zisei modernități, prin Revoluția Franceză, când au fost profanate catedralele, și când în Catedrala Notre-Dame, statuia Maicii Domnului a fost dată jos și în locul ei a fost așezat portretul unei femei frumoase desfrânate căreia i s-a zis zeița rațiunii.

Așadar, iubiții mei, este o luptă, care ar trebui să ne dea de gândit. Aseară am citit un cuvânt al părintelui Arsenie Papacioc, care m-a pus pe gânduri. Știți ce zice? Pentru că Părintele Papacioc se știe că a fost în pustie împreună cu părintele Cleopa, și zice așa: Zice: „Dragii mei, ceea ce am pătimit de la diavoli în pustie pare mult mai ușor de dus decât ceea ce am pătimit din partea oamenilor”. Este cutremurător. Deci iată, dragilor, că oamenii care așa cum spunea bunica, devin împielițați – pentru că împielițatul se știe, este nefârtatul – oamenii aceștia sunt în stare de mult rău. Și vedem și-n Evanghelia de astăzi. Mai întâi, pentru oamenii care trăiau în acel ținut cu cel demonizat, care erau probabil terorizați de prezența trupelor militare cantonate în vecinătatea caselor lor, turmele de porci aveau o valoare imensă, întreaga lor existență, sau o bună parte din aceasta fiind pusă pe seama creșterii porcilor. Pentru acești oameni, porcii reprezentau criteriul unei vieți pașnice în împărăția romană, în numele căreia erau gata să sacrifice inclusiv viața unui om.

Și coborând în această parte a lacului, Mântuitorul Iisus Hristos face nu doar o minune de exorcizare, ci vestește Împărăția lui Dumnezeu și arată ce înseamnă să trăiești în Împărăția lui Dumnezeu și celor care se aflau sub puterea demonilor, fiind posedați fie direct, precum demonizatul din Evanghelie, fie indirect. Deci există o posedare indirectă, precum populația care-l întâmpină pe Mântuitorul după vindecare, și care este stăpânită de dorința de avere. Deci pe ei nu-i interesează faptul că acest om nenorocit pe care, iată ce spune Evanghelia: de multe ori îl aruncau în foc, de multe ori nici nu puteau să-l țină. Cu toate aceste manifestări care îi îngrozeau, totuși nu erau în stare să înțeleagă această minune pe care Mântuitorul Iisus Hristos a săvârșit-o.  Și anume faptul cutremurător, dragii mei, pe care ni-l arată Sfântul Apostol Iacob: și demonii cred și se cutremură, dar nu au iubire. Pentru că diavolul este tocmai sfâșiere. Asta înseamnă în limba greacă demonul. Dar și ei cred și se cutremură. Și ceea ce ne surprinde în Sfânta Evanghelie de astăzi este faptul că ei Îl mărturisesc, Îl recunosc. Deci faptul că se adresează Mântuitorului Iisus: Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt? Auziți! Rogu-te, nu mă chinui! Și apoi Mântuitorul se știe, le îngăduie să intre în turma de porci. Și porcii s-au aruncat în mare, adică s-au înecat. Pe de o parte, cum ne arată Sfântul Chiril la Alexandriei, faptul că nici porcii, despre care evreii credeau că sunt animale necurate – dar ei creșteau acele animale necurate – nu au suportat prezența demonilor și s-au aruncat în mare, vorbește despre dezechilibrul pe care răul îl produce în creația lui Dumnezeu. Dar și despre incapacitatea omului de a-l simți și de a i se opune în mod concret. Aici vorbim, pe de o parte despre bucuria gherghesenilor de a vedea o asemenea minune, faptul că l-a vindecat pe demonizat, de a-l ști pe cel demonizat redat comunității din care face parte, dar și despre incapacitatea gherghesenilor de a simți valoarea vindecării și a salvării unui om. Prețul e mult prea mare, par a gândi conaționalii celui vindecat de demon, văzând cum turma de porci se aruncă în mare. Și aici, mai ales în contextul societății de astăzi, poate apărea întrebarea de ce Iisus a îngăduit această pagubă? Și Sfântul Chiril al Alexandriei explică: Mântuitorul Hristos le-a îngăduit lor cele pe care le cereau, pentru ca să învățăm din cele petrecute ce fel sunt demonii. Cât de cruzi și cât de fioroși sunt. Și Evanghelia se încheie cu aceasta că fostul demonizat stă la picioarele Mântuitorului Hristos, adică devine ucenic al Mântuitorului Hristos, rugându-L să-l ia cu El, după ce conaționalii săi Îl alungaseră. Mântuitorul îl trimite însă la cei din comunitatea celor din care făcea parte, primind misiunea de apostol printre păgânii din ținutul gherghesenilor. Adică, spunându-i cuvintele cu care am început, și anume: Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.

Iubiți credincioși, după cum ne arată Sfinții Părinți, mai ales astăzi, într-o societate atât de bulversată, trăim această stare de înșelare. Această înșelare în care lumea se complace, unde vedem că în zilele noastre, cu ajutorul tehnicii, al organizării complexe a sistemelor de urmărire și de război, răul se petrece încontinuu și tot mai mult în chip nevăzut. Subliniez: răul se petrece încontinuu și tot mai mult în chip nevăzut, ceea ce înseamnă că e mult mai satanic. Cu cât răul devine mai nevăzut, cu atât el se amplifică. Sau, mai bine zis, devine din ce în ce mai satanic, până la maxim. Și acest comportament defăimător și trufaș se întrepătrunde cu patima stăpânirii și a lăcomiei. Lăcomia ca patimă distrugătoare. Și vedem în aceste zile – nu e cazul să fac aici politică, nici nu fac așa ceva – dar lăcomia și chiar cele mai înalte idei sunt puse în slujba lui mamona. Suntem în stare să depășim toate presiunile, toate durerile și suferințele, însă ne lăsăm foarte ușor amăgiți de ispite. Însă ceea ce vedem noi în aceste zile, patima iubirii de putere este cea mai abisală. Este patima cea mai tăioasă. Puterea sau setea de stăpânire oferă posibilitatea lejeră ca cineva să-și stingă sau să aibă acestă senzație falsă că-și stinge setea de recunoaștere și posesiune.

Trebuie să spunem, iubiți credincioși, un lucru pe care Sfinții Părinți îl tâlcuiesc astfel. De obicei, Mântuitorul Iisus Hristos de obicei refuza să facă minuni ori de câte ori i se cereau: „Ia fă o minune, să văd! Arată puterea!” Dorința aceasta de senzațional. Însă credința se știe, este cea care face minuni. În timp ce minunea [singură] nu poate să conducă la credință. Deci, este cu totul altceva că minunea arată sau descoperă Slava dumnezeiască. Însă, minunea care obligatoriu conduce sau pur și simplu urmărește să conducă la credință este o minune înrobitoare și stăpânitoare. Și vedem că totuși, Mântuitorul Hristos în Evanghelia de astăzi, deși săvârșește minunea, deși oamenii îl văd pe cel vindecat, ei preferă să rămână cu porcii lor. Atât. Nu ne interesează pe noi că acest demonizat a fost… Noi avem altceva mai important decât acest nenorocit care s-a vindecat și pe care îl vedem stând la picioarele lui Hristos. Noi avem porcii noștri. Și aici vreau să-l citez pe Sfântul Teofan Zăvorâtul [care] ne învață că „oamenii nu vor să se schimbe. Nu vor să iasă din ale lor”. Pentru că aleg confortul obișnuinței cu răul. Și avem și noi, nu? ”Rău cu rău, dar mai rău fără rău”, spunem noi.Cea mai primejdioasă temniță este aceea în care te simți bine. Nu vei ieși din ea niciodată [Părintele Arsenie Boca].

Decât să facă un efort să iasă la limanul binelui, este de preferat să se scalde în mocirla patimilor împreună cu porcii și să sufere jugul robiei drăcești decât să întindă mâna celui care ar veni să le redea libertatea și demnitatea. Omul căzut ajunge să-și iubească în mod pervers temnița, să se îndrăgostească de miasmele propriei putreziciuni… Să găsească cea mai mare desfătare în secrețiile purulente și puturoase ale patimilor proprii. Nu vrea vindecare, vrea doar să-și plângă de milă. Nu vrea să fie salvat,  ajutat, schimbat, eliberat, vrea numai să se simtă o victimă neconsolată a unui creator nemilos și a unei societăți ingrate. Vrea să spună cu glas mare și tânguitor tuturor cât este el de bolnav, de nedreptățit, de neajutorat, cât de mult îi lipsește iubirea celorlalți și așa mai departe, cât de părăsit și singur este.

Îmi amintesc și aici de un autor francez, cel care este autorul Micului Prinț și al Citadelei, de la care chiar mi-am notat această idee interesantă de altfel, în care „sclavul ajunge să-și iubească lanțul care-l ține legat”. Și Saint-Exupéry merge mai departe și spune: „Luați un cerșetor care e obișnuit cu hainele murdar, cu acest mediu, spălați-l, îmbăcați-l curat și încercați să-l obișnuiți. Nu poate!” Și aici nu mă refer la cerșetori neapărat, ci fiecare dintre noi ne obișnuim cu hainele murdare ale patimilor și ale plăcerilor care, oricât ar fi de rafinate, tot murdare sunt. Acum există rafinament. Ni se prezintă ca o treaptă a evoluției negarea însăși a naturii. Nu-i așa, este un semn de progres faptul că se legitimează toate comportamentele nefirești. Este un gest de progres, nu?! Am progresat, pe lângă celelalte atitudini, se știe, siluirea copiilor și toate celelalte nelegiuiri de care este plină lumea în care trăim. Bani, putere, confort, lenevie, distracție și lista patimilor în care sunt deghizați demonii poate continua.

Și atunci, iubiții mei, Sfântul Apostol Pavel ne învață foarte clar, ne spune: Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduh. În toți acești idoli își pun mulți dintre oameni nădejdea. Oamenii – acuma nu mai suntem moderni, suntem  post-moderni, și suntem, cum spunea cineva, într-un post-umanism. Pentru că trebuie reținut: diavolul are asupra omului doar atâta putere îi este oferită de om. Cu alte cuvinte, ajunge să fie stăpânit de diavol acela care îi cedează stăpânirea asupra sa. Un om aflat într-o stare pătimașă nu va mai reuși să se stăpânească pe sine în fața provocării adusă de patimi. Și, astfel, propria libertate ajunge să fie jertfită pe altarul unui idol care promite nemurirea, dar care nu poate oferi decât o supraviețuire meschină și o palidă plăcere de moment.

Iubiți credincioși, observăm în Sfânta Evanghelie [că] Mântuitorul Se arată că nu este doar un stăpân al naturii, ci este un stăpân peste toate duhurile. Ați văzut câtă groază i-a cuprins pe demoni, să nu-i trimită în întuneric, ci mai bine să-i trimită în turma porcilor.

Așadar, Evanghelia de astăzi ne învață mai ales în vremurile tulburi pe care le trăim de câtva timp încoace, că cei care se încred în Hristos trebuie să mărturisească fără frică, fără jenă. Este nevoie nu numai de credința lăuntrică, cum spun unii „eu am credința mea, o am în suflet” și așa mai departe. Nu. Noi suntem suflet și trup. Noi suntem suflet întrupat. Și unde merge trupul, acolo merge și sufletul. Nu există lepădare de formă. Că „știți, mi-a fost frică”, așa cum se întâmpla în perioada persecuțiilor romane, când unii creștini credeau că pot să mintă pentru a-și scăpa viața. Adică spuneau: „Am tămâiat de formă, dar eu credeam altceva”. Am tămâiat de formă la statuia împăraților și-n perioada comunistă și după aceea. Așadar trebuie să mărturisit în chip văzut. Trebuie să avem această credință. Și mai ales astăzi credința noastră trebuie să fie rostită. Nu trebuie să fim farisei. […]

Dar părintele Arsenie Papacioc știți ce spunea?… Am făcut o seară dedicată părintelui Arsenie Papacioc la facultate. Printre altele, a fost părintele Iustinian Stoica de la Sfântul Munte Athos, fost econom al schitului Prodromu de la Athos, a mai fost cineva din Constanța, care a fost apropiat ucenic și domnul Șerban Madgearu cu un film. Și în acest  film este un dialog la un moment dat între părintele Arsenie Papacioc și părintele Nicolae Bordașiu. Și Părintele Nicolae Bordașiu începe să descrie oarecum idilic perioada, pentru că și dânsul a trecut prin închisoare, fiind arestat de la  Rugul Aprins, și părintele Arsenie simte că idealismul acesta n-are nimic [de-a face] cu mărturisirea credinței celei adevărate. Și-i spune: „Ehei, părinte Nicolae, ce ușor este să stai în jurul flăcării, nu? A, zici că este roșie, roșie-albăstrie, că încălzește și așa mai departe! Părinte, știi când e greu? Când ești în interiorul flăcării! Când flacăra te arde!” Așa cum l-a ars pe părintele Arsenie Papacioc care la Aiud a fost aruncat într-o cameră ghețar, ghețar! de se spunea: „Dom’le, nu are cum să reziste mai mult de o zi, hai două”, și a  văzut, veneau de fiecare dată:  „Ha?! Mai trăiești?!” – cu alte cuvinte  îi spuneau: „N-ai crăpat?!” – ȘAPTE ZILE! Șapte zile a stat părintele Arsenie. Nici el nu știe. Bineînțeles, s-a încredințat pe deplin voii și luminii dumnezeiești. Zice: „Am fost în flacără. Atunci nu-ți mai permiți să fii idealist, să vezi doar flacăra. Atunci de arde!”

Deci, iubiții mei, se vede că Dumnezeu a sălășluit aici, în inima noastră o forță și o putere căreia nu-i pot rezista nici demonii, nicidecum oamenii răi. O forță și o putere a Duhului prin care biruim și prin care, așa cum spuneam de fiecare dată, au biruit toți cei care au trecut prin iad. Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui! Adică toți cei care au trecut prin iadul acesta al batjocurii, al urii, al torturii, al chinurilor – și vă dădeam exemplu pe părintele Gherasim Iscu, cel care l-a spovedit și l-a împărtășit pe fostul său torționar. De asemenea, recent a fost o sărbătoare în cinstea părintelui Dimitrie Bejan, cu 23 de ani de deportare în Siberia și apoi 16 ani în închisori, în 1964 fiind eliberat de la Aiud cu Bucuriile suferinței. Și Steinhardt cu Jurnalul fericirii și așa mai departe.

Așadar, iubiții mei, de această forță se tem și demonii, se tem și uneltele lor. Forța credinței. Forța credinței pe care Dumnezeu a sălășluit-o înlăuntrul nostru, pe care o descoperim dacă ne smerim, pe care o descoperim dacă avem credință puternică. Și vă spuneam că atunci celor care ați fost la Sfântul Maslu: nu e ușor să crezi. Nu e ușor să crezi! Nu este ușor să crezi! Noi ne complacem în această credință căldicică. Nu este ușor să crezi. De ce? Pentru că, așa cum ne învață Părinții Bisericii, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, credința este o ieșire din sine. Adică, iertați-mă, nu este fanatism, dar este o ieșire din sine, despre care părintele Arsenie zice: „dom’le, credința presupune o anume nebunie, în sensul pozitiv”. Știți că au existat nebuni pentru Hristos, dar nu ne referim la aceștia, pentru că  ei au atins o treaptă înaltă. O ieșire din sine, un ekstasis, adică extazul acesta este. Pentru că tu te arunci în ceea ce tu încă nu cunoști. Dar în același timp, ce ai în spate? Ai experiența celor care te-au născut întru credință, a părinților tăi duhovnicești, a Sfinților Părinți ai Bisericii, a sfinților închisorilor, poftim, din perioada aceea comunistă. Este aceasta o experiență când fibra creștină a poporului acestuia a fost pusă la încercare. Și va [mai] fi pusă la încercare.

Așadar, iubiții mei, ce ne rămâne nouă să facem? Să ajungem la această mărturisire a credinței. Vedem că vindecarea celui demonizat, în loc să-i urnească pe cei care erau în cetatea gherghesenilor spre Dumnezeu, dimpotrivă, i-a adâncit [în rău] și … adică „Dacă ai putea să pleci, Doamne!”. Lumea aceasta în care trăim se pare că vrea să-l alunge din nou pe Dumnezeu. Și-L alungă. Pentru a paște porcii patimilor. Pentru că lumea și natura desfigurată oferă la tot pasul motive de atașament care nu pot împlini dorul pe care omul îl are după Dumnezeu.

Evanghelia de astăzi începe cu un om posedat de demon și se termină cu mai mulți oameni posedați de propriile lor posesii. V-aș recomanda aici Demonii lui Dostoievski (sau Posedații). Deci [Evanghelia începe cu un om] bolnav, puternic posedat de demonii mâniei, răzbunării, tristeții și se încheie cu fostul bolnav care vrea să rămână alături de Domnul Hristos. Însă și cu oameni aparent sănătoși care preferă să rămână cu porcii.

Iar experiența de zi cu zi ne arată că devenim ceea ce păstrăm aproape de noi. Și, dacă vrem să rămânem cu Domnul, fără îndoială că ne vom împărtăși cu Trupul și Sângele Său.

Adică soluția noastră, iubiții mei, este aceasta: fiecare dintre noi astăzi trebuie să dăm mărturie personală cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu în timpul vieții de până acum. Dacă n-am conștientizat cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu până acum, nu-L putem mărturisi pe Dumnezeu. Și atunci suntem victimele celui viclean care ne înfricoșează, care ne amenință, dar care nu poate să ne arunce în iad.

Iubiții mei, vă mai spun un gând al Părintelui Sofronie Saharov și încerc să închei. M-am  înspăimântat când Sfântul Sofronie Saharov a zis un lucru care trebuie să ne dea de gândit. A zis: A viețui creștinește pe acest pământ este cu neputință. Însă a muri creștinește este cu putință.” De aceea, iubiții mei, rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să fim o mărturie vie în aceste vremuri tulburi, să avem discernământ și să mărturisim cât bine ne-a făcut nouă Mântuitorul Iisus Hristos, acum și pururea și în vecii vecilor, AMIN!

Legaturi:

“In numele cui se fac toate astea?” PARINTELE HOLBEA ne ofera INDICIILE ESENTIALE de care aveam nevoie PENTRU A DEOSEBI si a DEMASCA DUHURILE in CRIZA CORONAVIRUSULUI. Cine ne aduce FRICA si ne infatiseaza, idealizant, IZOLAREA drept virtute? CINE E BINEFACATORUL CU SILA AL UMANITATII? (video)

PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!”

 

***

CEA MAI PRIMEJDIOASA TEMNITA E ACEEA IN CARE TE SIMTI BINE

EUROPA – NOUA GADARA sau Hristos printre iubitorii de porci

DEMONIZATII DIN GADARA. Predici (si audio) despre nebunia draceasca a MANDRIEI AROGANTE si a RAUTATII si despre REFUZUL prezentei LUI HRISTOS in noi: “Cu cat este omul mai rau decat porcii!”

“Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA

JUGUL CEL BUN SI POVARA USOARA A LUI HRISTOS vs. “zgarda de fier a satanei”. Talcuirile Parintilor HRISOSTOM de la Putna si RAZVAN ANDREI IONESCU: “SUNTEM IN PERIOADA PERSECUTIILOR”. “Suntem intr-un razboi, iar la razboi nu te astepti la mila din partea vrajmasului” (VIDEO)

F.M. Dostoievski: BOALA TIRANIEI SI FALSITATEA ELOGIULUI “GENERATIEI TINERE”

A SPUNE CA 2+2=4 SAU DESPRE MARTURISIREA SI LEPADAREA ADEVARULUI INCOMOD

***

REVOLUTIA PORCILOR INDRACITI

DEMONIZAREA LUMII la ora asaltului final. ORTODOXIA – ULTIMA REDUTA DE REZISTENTA, CARE TREBUIE ANIHILATA. Oameni, porci si demoni. MARTURISIREA IMPOTRIVA RAULUI INSTITUTIONALIZAT, nelinistea rece a sufletului si CONDITIA POCAINTEI, pentru dobandirea PACII LUI HRISTOS

“Cred ca simtiti un DUH RECE care trece prin mijlocul poporului acestuia. AM DEVENIT CA NEAMUL DIN GADARA CARE L-A SCOS AFARA PE HRISTOS… Intr-un fel de pogorare a duhului necurat peste noi, ne credem cu totii priceputi, cunoscatori si NIMENI NU MAI ASCULTA DE BISERICA”. Care ne mai este nadejdea si ce ar putea urma dupa aceasta LEPADARE a lui Dumnezeu? (AUDIO, TEXT)

Parintele Proclu: TOTI DIAVOLII DIN IAD AU IESIT PE FATA PAMANTULUI

“Multa demonizare exista astazi in lume…”

VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN GADARA si CUM NE SECERA AZI DIAVOLUL

***

VREMEA ALEGERILOR CAPITALE. Cuvânt grav și puternic al PS MACARIE: “Gadara de acum este mult mai ipocrită decât vechea Gadara, deoarece demonizatul nu mai este considerat demonizat, FIINDCĂ AȘA ESTE CORECT POLITIC! Dacă se comportă neomenește, chiar este aplaudat, deoarece NEBUNIA ESTE CONSIDERATĂ EMANCIPARE!” (video, text)

“HRISTOS NU NE IA LA GRAMADA, Hristos ne ia pe fiecare-n parte intr-o poveste PERSONALA de dragoste. Hristos NE PRETUIESTE PE FIECARE IN PARTE si fiecare dintre noi pretuieste mai mult decat lumea intreaga, decat toate bunurile materiale”

Arhim. DUMITRU COBZARU – adevăruri grele despre semnificația PANDEMIEI: “Trăim semnele Sfârșitului Lumii. ÎNCEPE O PRIGOANĂ la alt nivel, MULT MAI PERFID, care nu ucide atât trupul, cât mai ales mintea, inima, sufletul. DIAVOLUL NE VREA MOARTEA CU ORICE PREȚ” (video, predica la SF. MARE MUCENIC DIMITRIE)

PROTOS. HRISOSTOM (Mănăstirea Putna): “Noi suntem astăzi puși în fața unor ALEGERI. Încă nu suntem pe deplin forțați, dar aproape, nu mai e mult, SĂ FACEM COMPROMISURI care tare mă tem că ÎNDATĂ VOR FI EGALE CU LEPĂDAREA” (video, text)


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Gheorghe Holbea, Razboiul nevazut, Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor (Gadarei), Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Nu există lepădare DE FORMĂ și credință doar “în suflet”. Părintele GHEORGHE HOLBEA despre PUTEREA CREDINȚEI MĂRTURISITE vs. IUBIREA LANȚURILOR CARE NE ȚIN LEGAȚI. “Lumea aceasta în care trăim vrea să-l alunge din nou pe Dumnezeu. Și-L alungă PENTRU A PAȘTE PORCII PATIMILOR” (audio, text)

  1. Sa ne traiti parinte!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate