MIHAI EMINESCU – 160 DE ANI DE LA NASTERE: Cand toate’s vechi si noua toate

15-01-2010 Sublinieri

eminescu-mustata

Toată mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizaţii calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate si lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în ţară se numeşte politică.

Acela ce cutează a se revolta faţă ca această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mîntuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberale umanitare are ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.

Ceea ce dă guvernului roşu aproape caracterul unui guvern străin, tot atât de vitreg precum ar fi domnia muscalilor sau a turcilor, este atât lipsa de respect pentru tradiţie şi trecut cât şi deplina necunoaştere a naturii statului şi a poporului românesc, pe cari le privesc, pe amândouă, ca pe nişte terene de experimentare.

mihail-eminescu

Icoane vechi şi icoane nouă

Ce cauta aceste elemente nesanatoase în viata publica a statului? Ce cauta acesti oameni care pe calea statului voiesc sa câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simpla posibila a nevoilor omenesti? […] Liberalii sunt smântâna si temeiul României, noi suntem niste ramasite din vechile populatiuni autohtone, care nu merita sa fie bagate în seama. Nu vedeti ca ne-am supus stapânilor? Nu vedeti ca ne-am trimis copiii la junghiere pentru ca d. Anghelescu sa poata culege lauri pe pielea lor? Ba au ajuns ca pâna si ciorò-horò, rumânas de laie, alb ca pana corbului, sa scoata gazeta, în care sa ne batjocoreasca în toate zilele. Nu va e destul, milostivi stapâni? […]

Trebue sa admitem ca între anii 1830 şi 40 vor fi existat abuzuri şi neajunsuri îndestule în ţările noastre, pentru că neajunsurile se ţin de natura lumii aceştia, încât oricând ne putem ruga, ca bătrânii, ca să nu dea Dumnezeu omului atâta necaz cât poate duce. In epoca aceea în care s’a născut regulamentul, şi-au ivit căprui şi cele dintâiu idei liberale, şi, ca totdeauna, relele de atunci au fost atribuite claselor stăpânitoare. Dacă mergea lumea rău, boerii erau de vină. Căci lipseau garanţiele, lipsea suveranitatea poporului, lipsea controlul, abuzurile erau la culme, toţi furau şi liberalii ziceau: Daţi-ne nouă ţara pe mână şi veţi vedea ce-om face dintr’însa, cerul pe pământ, nu altceva! Ca şi acum ei făgăduiau marea cu sarea, ca şi acum cauza tuturor relelor era că clasele privilegiate domneau, că dispuneau fără cont rol de avuţiile ţării, că jupuiau lumea şi-şi făceau de cap. Bun. S’au dus privilegiile. Astăzi naţiunea controlează tot ce se face; nu mai există abuzuri, nici hoţii, sunt stăpâniţi de legi absolut drepte cari ne garantează toate libertăţile ce sunt cu putinţă. Să facem deci isvodul averilor noastre.

Am în avere: camere, consilii comunale şi judeţiene, primari, notari, advocaţi, profesori de universitate, academii, etc, etc, toate plătite cu bani în numărătoare.

Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiate mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mâni străine.

Am admis legiuiri străine? Ei bine nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau, şi care ştiu a se folosi de dânselie. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. […]

Statul e azi maşina, prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici. Iată la ce hal am ajuns cu suverani tatea poporului, liberatea, egalitatea şi fraternitatea. Apoi bune sunt ? – Bune, numai au un cusur: Nu se potrivesc.

libegfragdIntroducând legile cele mai perfecte si mai frumoase într-o tara cu care nu se potrivesc, duci societatea de râpa, oricât de curat ti-ar fi cugetul si de buna inima. Si de ce asta? Pentru ca – întorcându-ne la cararea noastra batuta – orice nu- i icoana, ci viu, e organic si trebuie sa te porti cu el ca si cu orice alt organism. Iar orice e organic se naste, creste se poate îmbolnavi, se însanatoseaza, moare chiar. Si, precum sunt deosebite soiuri de constitutii, tot asa lecuirea se face într-altfel, si, pe când Stan se însanatoseaza de o buruiana, Bran se îmbolnaveste de dânsa si mai rau.

Cum numim însa pe aceia care zic c-au descoperit o singura doftorie pentru toate boalele din lume, un leac fara gres, care, de esti nebun, te face cu minte, de-ai asurzit, te face s- auzi, în sfârsit, orice-ai avea, pecingine, chelie, ciupituri de varsat, degeratura, perdea la ochi, durere de masele, tot c- o alifie te unge si tot c-un praf te îndoapa?

Pe un asemenea doftor l-am numi sarlatan.

Ce sa zicem acum de doftorii poporului românesc, care la toate neajunsurile noastre tot c-un praf ne îndoapa, care cine stie de ce o fi bun?

Da’-i soseaua rea, încât ti se frânge caru-n drum? Libertate, egalitate si fraternitate si toate vor merge bine.

Dar se înmultesc datoriile publice? Libertate, egalitate si fraternitate da oamenilor, si s-or plati.

Da’-i scoala rea, da’ nu stiu profesorii carte, da’ taranul saraceste, dar breslele dau înapoi, dar nu se face grâu, da’- i boala de vite?… Libertate, egalitate si fraternitate, si toate or merge bine ca prin minune.

Am aratat, într-un rând, ca aceste prafuri si alifii ale liberalilor le- am luat de ni-i acru sufletul de ele si tot rau. Or fi bune ele buruienile acestea pentru ceva, dar se vede ca nu pentru ceea ce ne lipseste tocmai noua.

Sa vedem acuma cum au ajuns liberalii la reteta lor, buna pentru toate boalele si pentru nici una. In veacul trecut au fost în tara frantuzeasca taraboi mare pentru ca statul încapuse prin risipa curtii craiesti într- atâtea datorii încât se introdusese monopol pâna si pentru vânzarea grâului. Ajunsese cutitul la os prin multimea darilor si prin tot soiul de greutati pe capul oamenilor, încât nu mai era chip decât sa dai cu parul si, sau sa scapi, sau sa mori, decât sa duci asa viata. La noi, Voda Stirbei pleaca din domnie lasând 16 milioane în visteria tarii si 3 milioane în cutiile satelor. Nu se potriveste!

In Franta toate darile erau date în antrepriza, si antreprenorii storceau toate clasele societatii, pentru a hrani curtea cu trântorii ei. La noi, darile se strângeau mare parte de-a dreptul, iar Voda era boier cu stare, care traia de pe mosiile lui si nici nu facea vrun lux deacatarea. Iar nu se potriveste!

In Franta locurile de judecatori si din armata se cumparau cu bani, si dreptatea asemenea, la noi fiecine, dupa câta carte învatase si minte avea, putea sa ajunga alaturi cu coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale tarii. Iar nu se potriveste! […]

steagul-pasoptistilor

Oare ce facusera mosnegii ca sa merite urgia liberalilor? Ce sa faca? Ia pe cât [î]i ajunsese si pe ei capul. Biserici, manastiri, scoli, spitale, fântâni, poduri, sa li se pomeneasca si lor numele când va creste iarba deasupra lor... si înca una, pe care mai ca era s-o uitam. Multi din ei au scos punga din buzunar si au trimis pe baietii ce li s-au parut mai isteti „înlauntru”, ca sa-nvete carte, sa se procopseasca spre fericire neamului. Si-au crescut serpi în sân cu alte cuvinte. Caci acest tineret s-au fost dus într-o tara bolnava în privirea vietii sociale: Clasele superioare putred de bogate au ajuns acolo la o rafinare de placeri nemaipomenita în alte colturi ale pamântului, producerile sanatoase în literatura si arta facuse loc picanteriilor de tot soiul, în sfârsit orisice era mai cautat decât apa limpede si racoritoare de izvor. Apa cu parfum, apa cu zahar, apa cu migdale, apa cu otrava, tot ce poftesti, numai apa de izvor nu. […]

Acest tineret, ce se caracterizeaza prin o rara lipsa de pietate fata cu nestramutata vrednicie a lucrurilor stramosesti, vorbind o pasareasca corupta în locul frumoasei limbi a stramosilor, masurând oamenii si împrejurarile cu capul lor strâmt si dezaprobând tot ce nu încape în cele 75 dramuri de creier cu care i-a-nzestrat rautacioasa natura, acest tineret, zic, a deprins ariile teatrelor de mahala din Paris si, înarmat cu aceasta vasta stiinta, vine la noi cu pretentia de a trece de-a doua zi între deputati, ministri, profesori de universitate, membri la Societatea Academica, si cum se mai cheama acele mii de forme goale cu care se-mbraca bulgarimea de la marginele Dunarii! […]

Astfel vin patura dupa patura în tara noastra, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele frantuzesti sau din scrierile lui Saint-Simon si alte altor scriitori ce nu erau în toate mintile, iar formele vietii noastre de astazi au iesit din aceste capete sucite care cred ca în lume poate exista adevar absolut si ca ce se potriveste în Franta se potriveste si la noi. Când au sosit la granita, batrânii-i asteptau cu masa-ntinsa si cu lumânari aprinse, habar n- aveau de ce-i asteapta si de ce belea si-au adus pe cap. Bucuria lor ca venise atâtia baieti toba de carte scosi ca din cutie si frumosi nevoie mare!

Dar ce sa vezi? In loc sa le sarute mânile si sa le multumeasca, ei se fac de catre padure si încep cu libertatea, egalitatea, fraternitatea si suveranitatea, încât batrânii-si pierd cu totul calindarul. Parca se pornise morile de pe apa Siretului. Si le povesteau câte în luna si în soare, câti cai verzi pe pereti toti, c-un cuvânt câte prapastii toate. Cum sa nu-i ameteasca? Cap de crestin era acela, unde se mai pomenise atâtea asupra lui? Apoi s-au pus pe iscodit porecle batrânilor. Ba strigoi, ba baccele, ba ciocoi, ba retrograzi, ba câte altele toate, pâna ce au ajuns sa le zica ca nu sunt nici români, ca numai d-lor, care stiu pe Saint-Simon pe de rost, sunt români, iar batrânii sunt alta mâncare. Vorba ceea: nu crede ceea ce vezi cu ochii, crede ceea ce- ti zic eu! Si, cu toate acestea, ei nu fusese decât tocmai numai români.

tricolore1848

De aceea, la dreptul vorbind, nici nu pricepeau bine acuzarea ce li se facea. Neam de neamul lor trait în tara, nepricepând alta limba decât cea româneasca, închinându- se în aceasta limba, vorbind cum se vorbeste cu temei si sanatos, ei auzind – tiunile si – tionile, imperatorele, redaptorele, admisibilile si propriamentele, au gândit în gândul lor: „De, frate, noi om fi fost prosti. Noi socoteam ca, daca stim ceaslovul si psaltirea, cum se ara gospodareste un ogor, cum se cresc vite si cum se strâng banii, apoi stim multe. Da’ ia auzi – i, ca nu stim nici macar româneste”. Si, în loc sa ia biciul din cui sa le arate care li- i popa lor, au zis:„De, dragii mosului, asa o fi. N- om fi stiind nici româneste.[…]

Constantin Mavrocordat

I-au tras liberalii pe sfoarã, cum îi trãsese c-un veac si jumãtate înainte fanariotul Mavrocordat. Acest domn siret nu putea pune biruri grele pe tãrani pentru cã erau vecini si peste cisla, care-i ajungea pentru plata dãrii cãtre Poartã, prea putin mai iesea. Ce va fi fost vecinãtatea aceea nu stim bine nici astãzi, dar, tocmai pentru cã n-o stim, ni se pare cã trebuie sã fi fost o mãsurã luatã de Domni, dupã vremi de mare turburare si de invazii, ca sã statorniceascã oamenii, sã nu umble din loc în loc cu bejãnia. De-ar fi fost vrun rãu pe capul oamenilor ne-o spuneau cronicarii, care totdeauna revarsã cuvinte de mânie asupra orânduielelor ce asupreau norodul. Precum liberalii le ziceau boierilor „strigoi” si alte celea, asemenea le-au zis si domnul fanariot cã sunt vânzãtori de sclavi, tirani etc. si le-au luat ochii, încât ei s- au adunat si, cu mitropolitul în frunte, au ridicat vecinãtatea si s- au legat cu jurãmânt cã neam de neamul lor n-a mai înfiinta-o. Atât au si asteptat domnul. Nemaifiind oameni boieresti, erau a nimãruia si de a doua zi le- au pus biruri ce nu le mai avuse niciodatã, biruri pe care apoi le- au încincit si înzecit preste câtiva ani.

Si, ca si la începutul veacului trecut, urmãrile bunei lor credinte au fost cumplite. Bãtrânii aveau gurã de lup si inimã de miel; au venit liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup. […]

Dar cu asemenea cultură din gazete au început reformatorii noştri. Căci nu mai este îndoială că n-au învăţat mai nimic de la străini decât să vorbească subţire, să se îmbrace subţire şi să puie lumea la cale cu fraze. Cultura frazelor o puteau învăţa bine din gazetele străine.

Oamenii scot acolo gazete în toate zilele şi neavând ce spune, abstracţiunile le vin foarte bine la-ndemână, căci prin mijlocul lor poţi scrie coale întregi fără să spui nimic. Să nu ne înşelăm. Beţia de cuvinte din gazetele româneşti e numai întrecerea beţiei de cuvinte din cele străine. Mai puţin culţi, deci având mai puţine de împărtăşit decât străinii, gazetarii noştri au şi mai multă nevoie de gură decât de cap, dar şi în străinătate lucrează în mare parte gura, fără ca crierii să ştie mult despre aceasta. Ci în străinătate în genere nu prea iau oamenii gazetele în serios întrucât s-atinge de partea lor intenţională. Se ştie că sunt făcute pentru a trezi patimele societăţii şi a crea în public atmosfera ce-i trebuieşte guvernului sau adversarilor săi spre a inaugura suirea unora şi coborârea altora; în sfârşit presa nu-i cu mult mai mult decât o fabrică de fraze cu care făţărnicie omenească îmbracă interese străine de interesul adevărat al poporului.

Sf Stefan cel Mare***

La Putna un călugăr bătrân mi-a arătat locul înlăuntrul bisericii, în care stetea odată aninat portretul original al lui Ştefan-Vodă. După original el a fost mic de stat, dar cu umere largi, cu faţa mare şi lungăreaţă, cu fruntea lată şi ochii mari plecaţi în jos. Smad şi îngălbenit la faţă, părul capului lung şi negru acoperea umerii şi cădea pe spate. Căutătura era tristă şi adâncă ca şi când ar fi fost cuprins de o stranie gândire… Coroana lui avea deasupra, în mijloc, crucea toată de aur, împodobită cu cinci petre nestimate. Sub crucea coroanei urmau Duhul Sfânt, apoi Dumnezeu Tatăl, cu dreapta binecuvântând, cu stânga ţiind globul pământului, pe cercul de margine al coroanei un rând de petre scumpe de jur împrejur. Imbrăcat era Vodă într’un straiu mohorît cu guler de aur, iar pe gât îi atârna un egolpion din pietre şi mărgăritare. Câmpul port retului era albastru, în dreapta şi în stânga chipului perdele roşii. Am întrebat ce s’a făcut originalul?

Călugărul a răspuns, ce însuşi auzise. Intr’una din zilele anului 1777, la miezul nopţii, Buga, clopotul cel mare, a ‘nceput să sune de sine, întâiu încet, apoi tot mai tare şi mai tare. Călugării treziţi din somn se uitară în ograda mănăstirii. In fioroasa tăcere, în sunetul clopotului, ce creştea treptat, biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie şi ne mai văzută. Călugării coborîră într’un şir treptele chiliilor, unul deschide uşa bisericii… în acea clipă clopotul tăcu, şi în biserică era întunerec des. Candelele pe mormântul lui Vodă se stânseră de sine, deşi avusese untdelemn îndestul.

A doua zi portretul Voevodului Moldovei era atât de mohorît şi de stâns, încât pentru păstrarea memoriei lui un călugăr, ce nu ştia zugrăvi, a făcut copia ce există astăzi. Aprinde-se-vor candelele pe mormânt? Lumina-se-va vechiul portret?

***

O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicei universale, cari la noi sunt reprezentaţi  prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n’o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s’o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, a scenelor de uliţe, turburărilor etc, iar acele încercări încep a- şi arunca umbrele de pe acum. Noi, cari suntem siguri, că victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricării culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendenţele lor, ori în ce punct s’ar fi ivind. […]

Arderea_Regulamentului_Organic_şi_a_Arhondologiei***

Populaţia rurală în marea ei majoritate, mai ales cea mai depărtată de tîrguri, n-are drept hrană zilnică decît mămăligă cu oţet şi cu zarzavaturi, drept băutură spirt amestecat cu apă; foarte rar, la zile mari, şi nici chiar atunci în multe cazuri, se învredniceşte să mănînce carne şi să bea vin; trăind sub un regim alimentar aşa de mizerabil, ţăranul a ajuns la un grad de anemie şi de slăbiciune morală destul de întristătoare. Chipul unui ţăran român, om de la ţară, trăit în aer liber, seamănă cu al uvrierului stors de puteri în umbra fabricilor. Cine a umblat prin satele noastre, mai ales prin cele de cîmp şi de baltă, a putut constata că d-abia din trei în trei case se găseşte o familie care să aibă un copil, mult doi, şi aceia slabi, galbeni, ligniţi şi chinuiţi de friguri permanente. Această populaţie, pe lîngă toate necazurile ei, mai are unul ce pune vîrf la toate: administraţia. De Dumnezeu nu mai are nici o teamă muncitorul de la ţară, pentru că Dumnezeu l-a părăsit, pentru cine ştie ce păcate, în mîna acestei administraţii, compusă în cea mai mare parte din haitele de cafenegii, din ştrengarii şi necăpătuiţii de prin tîrguri. Această corporaţie liberală şi umanitară nedreptăţeşte, batjocoreşte şi jefoaie pe ţăran fără nici o milă; sînt membri în această onorabilă corporaţie al cărora numai numele bagă în năbădăi sate întregi.

În acelaşi timp, în oraşe mari şi mici, liberalismul şi umanitarismul ne prieşte foarte bine: în numele libertăţii se face camătă fără margine; în numele egalităţii şi fraternităţii deschidem bratele tutulor elementelor stricate pe care le rejectează chiar societăţile ipercivilizate şi,  in numele naţiunii române, facem politică radicală, aspirînd la o republică, ba chiar şi la mai multe.

Toată mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizaţii calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate si lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în ţară se numeşte politică.

Acela ce cutează a se revolta faţă ca această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mîntuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberale umanitare are ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.

***

Ceea ce dă guvernului roşu aproape caracterul unui guvern străin, tot atât de vitreg precum ar fi domnia muscalilor sau a turcilor, este atât lipsa de respect pentru tradiţie şi trecut cât şi deplina necunoaştere a naturii statului şi a poporului românesc, pe cari le privesc, pe amândouă, ca pe nişte terene de experimentare.

John Stuart Mill observă deja în scrierea sa asupra guvernului reprezentativ că sunt spirite, cari privesc arta guvernământului ca o chestie de afacere. O maşină de vapor sau una de treier, o moară, c-un cuvânt orice operă mecanică cu resorturi moarte a cărei activitate şi repaos se regulează după legile staticei şi ale dinamicei e pentru ei ceva asemănător cu statul; maniera lor de- a privi lumea, societatea, poporul e o manieră mecanică. Formulele şi frazele cari umplu programele acestor oameni nu sunt adevăruri în sine, ci numai nişte expediente timporare, pe cari e sau nu oportun de- a le aplica. Tradiţia? Nu-i nimic. Vechile datini de drept ori de cuviinţă ale poporului sunt nişte prejudiţii. Modul de-a exista al statului, forma lui monarhică bunăoară, sunt lucruri despre cari e în sine indiferent de există sau nu; valoarea lor e numai relativă şi are numai atâta preţ pe cât contribuie la realizarea ambiţiei personale a unui om sau a unui grup de oameni cari văd în stat un mijloc de-a face avere, de-a-şi câştiga nume, de-a ajunge la ranguri şi la demnităţi.

Dar se ruinează poporul? Le e cu totul indiferent.

Dar se alterează dreptatea moştenită a caracterului naţional, dar se viciază bunul simţ, dar se împrăştie ca de vânt comoara de înţelepciune şi de deprinderi pe care neamul a moştenit-o din bătrâni mai vrednici decât generaţia actuală? Ce-i pasă liberalului de toate astea? Toată lumea să piară numai Manea să trăiască! Orice idee a priori, răsărită în creierii strâmţi a unui om curios, orice paradox e bun numai să aibă puterea de-a aprinde imaginaţia mulţimii şi de-a o duce pe calea aceea care n-o conduce pe ea spre bun trai, spre muncă şi adevăr, ci care poate ridica o pătură nouă de oameni în sus, o pătură turbure, despre care să nu ştii bine nici ce voieşte, nici ce tradiţii are, nici daca e capabilă a conduce un stat ori nu.

Sursa: Mihai Eminescu, Scrieri Politice, de pe site-ul http://www.mihai-eminescu.net/

Nota: liberalii, guvernul rosu, amenintarea socialista erau toate intrupate nu neaparat de un partid politic ci de generatia pasoptistilor, educata la Paris, avand capul impuiat cu frazeologia Revolutiei Franceze si fiind “infratita” in masonerie.

icoana-romaniei


Categorii

Mihai Eminescu, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

43 Commentarii la “MIHAI EMINESCU – 160 DE ANI DE LA NASTERE: Cand toate’s vechi si noua toate

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: UE, noua URSS, isi ascute “mecanismele de control”, CALCAND IN PICIOARE SUVERANITATEA ROMANIEI si impunandu-si marioneta zeloasa: TRAIAN BASESCU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Busulenga): Eminescu a iubit si a aparat ortodoxia/ In plus: CE NE-AR SPUNE EMINESCU DESPRE ROMANIA IN UNIUNEA EUROPEANA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: DACA EMINESCU AR FI AZI PRINTRE NOI… “Dispretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti… CINE COMBATE ORTODOXIA POATE FI ORICE, DAR NUMAI ROMÂN NU E!” -
  4. Pingback: Mihai Eminescu, despre vinderea pamânturilor țării și îndatorarea României | 1traducator's Blog
  5. Pingback: BISERICA IL COMEMOREAZA PE MIHAI EMINESCU. Ce spunea poetul national despre ORTODOXIE? Dar despre “CIOCOII BOIEROSI SI FUDUI”?/ Emotionantul portret al lui Ioan Slavici despre cel “cu desavarsire lipsit de egoism” - Recomandari
  6. Pingback: EMINESCU ACTUAL – despre VANZAREA PAMANTULUI catre straini, colonizarea economica a României, transformarea angajatilor in unelte. ASASINAREA LUI EMINESCU – dezbatuta la “Panorama” si “Secvential” (VIDEO) - Recomandari
  7. Pingback: MIHAI EMINESCU – 125 ANI DE LA ADORMIRE - Recomandari
  8. Bietul Eminescu spunea in ultima strofa a Luceafarului, cea mai lunga poezie a
    sa:
    ,,Traind in lumea voastra stramta
    Norocul va petrece
    Caci eu ma simt in lumea mea
    Nemuritor si rece.”
    Cred ca datorita acestui precept a rezista timpului in care a trait macar si pana aproape de 40 de ani.Era prea incomod .Cum sa nu supere pe conducatorii de atunci cand spunea intr-o poezie:,,De la Nistru pan la Tisa /Tot romanu plansumi-sa/Ca nu poate strabate/De-atata strainatate.”Cred ca sunt cele mai actuale versuri .
    Am vazut la o emisiune tv ca s-a descoperit ca poetul nu a avut sifilis ci o boala bipolara si i s-a facut tratament pe baza de mercur.Adica a fost otravit.Cum sa faci tratament cu mercur?

  9. Pingback: EMINESCU ACTUAL – despre VANZAREA PAMANTULUI catre straini, colonizarea economica a României, transformarea angajatilor in unelte. ASASINAREA LUI EMINESCU – dezbatuta la “Panorama” si “Secvential” (VIDEO) | Cuvântul O
  10. Pingback: DACA EMINESCU AR FI AZI PRINTRE NOI… “Dispretuind Biserica noastra nationala si injosind-o, atei si francmasoni cum sunt toti… CINE COMBATE ORTODOXIA POATE FI ORICE, DAR NUMAI ROMÂN NU E!” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: 15 IUNIE. Eminescu despre EDUCATIA RELIGIOASA si SURPAREA REPERELOR NATIONALE FUNDAMENTALE: “…desprețuind datinile drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadență, ei au modificat toată viața noastră publică
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate