GHERONDISSA GALAKTIA – O SFÂNTĂ PLINĂ DE DARURI A ZILELOR NOASTRE (II): “Multe minuni s-au făcut prin mijlocirile ei”

“Familia ortodoxă”/ iunie 2022:

Gherondissa Galaktía din Iraklio

„Ochiul sufletului le întrezărește pe toate” (II)

– Doamnă Aspazia, ne-ați mărturisit că ați trăit multe minuni alături de Gherondissa Galaktía, din care se vădeau harismele acestei bătrâne îmbunătățite. Ne puteți povesti și alte întâmplări la care ați fost martoră?

– Spre slava lui Dumnezeu, vă voi mai povesti câte ceva. În Miercurea Mare a anului 2011, băiatul meu cel mare, Gheorghe, conducea o motocicletă. Lângă el a mai urcat un alt băiat. Era spre seară. S-au răsturnat lângă o clădire în construcție, care avea fierul de la pardoseală ieșit în afară. Băiatul meu a rămas neatins, însă celălalt a fost făcut bucăți, la propriu. Piciorul drept i-a fost secționat în jumătate, se mai ținea doar în piele. I-au fost afectate organele și avea hemoragie internă. A fost transportat cu Salvarea la Iráclio. Acolo ni s-a spus că pericolul de a-și pierde viața era iminent. L-au trimis urgent în operație. A ieșit la un moment dat chirurgul și ne-a speriat, spunând că, dacă îi salvează organele, totuși își va pierde piciorul.

Mă gândeam că, dacă ar fi fost copilul meu în locul lui, m-ar fi afectat mai puțin. Acum însă, din pricina neatenției sale, se află în pericol un alt copil. Am sunat-o pe mătușa Galátia (numele Gherondissei Galaktía înainte de călugărie). S-a dus la biserica Sfintei Irina de Hrisovalant, care se află chiar lângă căsuța ei, unde a rămas din ceasul în care a avut loc accidentul până în momentul operației. Și, în timp ce așteptam plină de neliniște în fața sălii de operație, mi-a telefonat și mi-a spus: „Le va repara pe toate Sfânta Irina. Nu va rămâne nici măcar un semn la picior!”. Am crezut că vrea doar să mă mângâie. Deși am văzut de-a lungul timpului atâtea semne ale harului la această femeie, în acea clipă m-am îndoit de ea. Motivul era anunțul tragic al chirurgului. Deodată, la scurt timp după ce am vorbit la telefon cu Gherondissa, iese din nou chirurgul și ne spune: „Nu știu ce se întâmplă aici! Toate s-au pus la loc! Toate s-au aranjat! Nu de către noi. Nu pot să-mi explic!”. În cele din urmă, toate s-au întâmplat după cum a spus ea. Copilul nu a rămas cu sechele. Mătușa Galátia ne-a povestit după aceea: „Veneam de la Sfânta Irina, când am primit înștiințare că mi-a fost ascultată cererea. Am văzut și catapeteasma strălucind, ca și cum ar fi fost încărcată de o puternică energie electrică…”.

Multe minuni s-au făcut prin mijlocirile ei.

Dar ce să mai spun despre înainte-vedere și străvedere? Știa totul despre noi. Ce fac, ce gândesc, unde sunt, cum e casa noastră, afacerea noastră, unde ne aflam cu mașina când mergeam undeva, îmi descria viața fiului meu mai mare în vremea când era student, cum se tunde, cum se poartă în curtea facultății, în lume, ce grup de prieteni are ‒ îmi spunea totul.Însă ceea ce mă impresiona cel mai mult erau îmbrățișarea ei caldă, dragostea ei, desăvârșita și absoluta ei nejudecare, gândul ei bun, milostenia ascunsă, când le dădea pe toate, neîncetata osândire de sine, simplitatea ei copilărească, umorul nemaiîntâlnit, puterea rugăciunii… Mă mir cum de am putut să gestionez psihologic primele zile după plecarea ei la Domnul.

O să mai povestesc o întâmplare minunată, tot legată de fiul meu cel mare. Într-o după-amiază, Gheorghe conducea cu viteză mare noua mașină pe care i-o cumpărasem. Pe direcția Kastéli-Kaparianá a apăsat pe accelerație, ca să o probeze. Mașina însă i-a scăpat de sub control și a început să se rostogolească, până s-a transformat într-un morman de fiare. Șoferii care opriseră văzând accidentul se așteptau să-l scoată pe șofer zdrobit de acolo. Dar Gheorghe al meu, deși nu avusese centura, a ieșit neatins! Avea doar câteva zgârieturi. S-a întâmplat atunci ceva ce nu poate înțelege mass-media. Dacă voi menționa și asta, unii vor spune că am nevoie de psihiatru. Mătușa Galátia ne-a spus: „Am văzut pericolul. Un roi de demoni a înconjurat mașina și o clătinau din afară. Dar a venit Maica Domnului și l-a îmbrățișat pe copil înăuntru, ocrotindu-l. Iar Marele Paisie Aghioritul… el l-a scos pe copil din mașină! Toate s-au sfârșit cu bine”.

Unul din cei veniți la fața locului a văzut un bătrân monah, mic de statură, cu barba albă, ieșind din praful pe care l-a ridicat mașina în timp ce se răsturna. Iar icoana Sfântului Paisie, pe care o primisem de la mătușa Galátia și o pusesem în portiera mașinii, fiul meu a găsit-o pe pedalele mașinii! Slăvit să fie numele Domnului și nesfârșite mulțumiri Maicii Domnului, Sfântului Paisie și sfintei noastre Gherondisse…

„Un râu dumnezeiesc ce curge zi și noapte”

– Cum au fost ultimii ei patru ani de viață, când a fost țintuită la pat?

– A fost perioada cea mai plină de har alături de ea. Era ca un copilaș! Vedeai o lumină ieșind dinlăuntrul ei, o mireasmă, o curăție, o gingășie a trupului ca la prunci. Nimic respingător, nimic care să provoace silă. Gura ei răspândea bună-mireasmă. Nu mai ținea minte nimic, nu mai auzea bine, dar sufletul ei zbura. Toate le știa. În fiecare seară, împreună cu verișoara mea, Nectaria, veneam la ea să o ajutăm. Deși ne iubea peste măsură, nu-și mai amintea nici măcar numele noastre! Și totuși, cunoștea totul, urmărea totul și intervenea când era nevoie. De exemplu, când s-a întâmplat ceva cu fiul meu cel mic, Antonie, care era și finul ei, mi-a spus în seara următoare: „Copilul nostru este așa, așa și așa… Dar acum e bine, nu?”. Descria în amănunt cum evoluase situația.

Într-o după-amiază de vară, am mers pe jos cu Nectaria de la Míres. Pe drum am discutat ceva ce nu i-a plăcut Gherondissei… Era o osândire a cuiva. Când am ajuns, ne-a certat cu asprime. Nu mă mai mustrase niciodată așa! Vedea și auzea totul. Ne-a îndreptat însă, ne-am venit în fire, am conștientizat greșeala. Nu suporta osândirea.

Într-o seară, când am ieșit din camera ei, i-a spus unei alte fete care stătea cu ea: „Strig-o pe bolnavă! Cea care a ieșit acum”. Fata m-a chemat și mi-a spus cu mirare ce-i zisese. Imediat ce m-a văzut, m-a chemat lângă ea. A început să scoată cu putere ceva ce nu vedeam dintr-un anumit loc al trupului meu. A făcut multă vreme lucrul acesta. La sfârșit, am plecat, ca să nu o obosesc. Dar ea nu terminase. Eram mirați, căci nu mă știam bolnavă. Însă peste câteva zile s-a lămurit misterul. S-a localizat problema în acel loc. Datorită intervenției ei, nu au apărut complicații, deși putea fi mult mai rău. Dacă o lăsam să termine, poate că nu mai aveam nevoie de operație.

– Ținea legătura cu întâi-stătătorii Bisericii?

– Cu foarte mulți. Cu Mitropolitul Hrisostom al Trifiliei comunica mereu, era precum copilul ei. La fel cu Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului, despre care spunea: „Acesta este ascet și teolog!”. Îi urmărea viața lăuntrică până și noaptea, și ne-o descria. Odată ne-a spus că demonii îl pizmuiau foarte mult pentru o carte pe care o scrisese. În zori l-au atacat în pat și l-au aruncat cu capul în colțul dulapului, care era alături. Aproape că l-au omorât. Ne-a spus că i-au spart capul. Ea a văzut lucrul acesta și a intervenit, dar și el și-a dat seama de intervenția Gherondissei, pentru că în dimineața următoare i-a trimis un mesaj Părintelui Antonie (ucenicul cel mai apropiat al Galátiei), în care spunea: „Du-te și întreab-o pe Gherondissa ce s-a întâmplat cu noi la ora cutare după miezul nopții”. N-a scris nimic altceva. Eram de față când Părintele Antonie i-a citit mesajul. La început se prefăcea că nu înțelege despre ce este vorba. Apoi, la insistențele Părintelui Antonie, a răspuns: „Să-i spui că a scăpat ieftin! Nici mai mult, nici mai puțin. Crapă de furie cel rău, dar Dumnezeu ne păzește!”. Și a povestit ce se întâmplase.

O iubea Stareța Siluaní cu obștea ei de maici, ucenice ale Mitropolitului Ierótheos; îi era drag și cel care îl slujea pe mitropolit, Arhimandritul Calinic, care acum a devenit la rândul său Mitropolit al Kastoriei. Spunea despre el că este un înger, plin de curăție, modestie și smerenie, făcând ascultare în toate de Mitropolit. Mătușa Galátia le scria poezii. Era o poetă desăvârșită. Odată, într-o seară, a sunat-o Mitropolitul Nafpaktosului, care se rugase să o înștiințeze Dumnezeu de ceea ce voia să-i spună. În dimineața următoare eram la ea împreună cu Părintele Antonie și cu unul din fiii ei duhovnicești. În timp ce pregăteam cafeaua, i-a spus deodată Părintelui Antonie: „Scrie la mașinăria din mâna ta (telefonul mobil) ceea ce-ți spun”. Și i-a dictat următoarele: „Poate că te afli departe, marea ne desparte, dar ochiul sufletului le întrezărește pe toate. Toată slava cerului este pe omoforul tău, și ești un râu dumnezeiesc ce curge zi și noapte”. Apoi a spus să-i trimită mesajul Mitropolitului Ierótheos al Nafpaktosului, pentru că acela îi trimisese cu o seară înainte un „mesaj” noetic! Mai târziu, Mitropolitul i-a explicat la telefon Părintelui Antonie ce se întâmplase. Din câte îmi amintesc, era vorba de o problemă dificilă pe care o avusese acel mitropolit la Sinodul episcopilor. Ne-a zis Gherondissa că l-a urmărit toată noaptea și s-a rugat pentru el, ca să nu urzească ceva americanii împotriva lui.

Îl iubea mult și pe Mitropolitul Neofit al Morfului, din Cipru. Îl socotea bărbat viteaz și luptător ca un leu. Îl numea „fiară”. Odată, în ajunul praznicului Bunei Vestiri din 2016, acesta a sunat-o. Am pus telefonul pe difuzor ca să audă. Mitropolitul i-a spus: „Gherondissa, ți-am trimis un mesaj cu inima, dar se pare că s-a scufundat pe undeva, în Kastelórizo, și nu a mai ajuns…”. „Ba a ajuns!”, i-a spus maica, și a început să-i explice Mitropolitului despre ce era vorba, fără ca el să-i mai zică ceva. Apoi ne-a spus despre dânsul: „Are curaj și o predică puternică, ce îndeamnă la pocăință. Nu știți pe câți i-a scos din mocirlă!”.

„Dacă vă faceți cărnuri, veți putrezi”

– Ce sfaturi vă dădea?

– Tot felul! Cuvântul ei era simplu, dar unic. Nu suporta clevetirea și osândirea. Ne spunea: „Înfricoșător este să stăm acum cu toții aici și, când pleacă unul, ceilalți să-l judece pe cel ce tocmai a fost împreună cu ei. Dumnezeu Se scârbește de asta!”. Judecata, vorbirea împotrivă, bârfa, răutatea, nedreptatea, batjocorirea, toate acestea le osândea foarte mult, și mai ales bătaia de joc față de oamenii cu handicap fizic. Ne îndemna să avem dragoste, pocăință, să ne spovedim, să mergem la biserică, să ne împărtășim, să facem milostenie. Iubea să facă milostenie.

Ținea mult la curăția trupească și sufletească. Spunea că familiile tinere se chinuie mult din pricina spurcăciunilor dintre soți și a avorturilor. Ne sfătuia pe noi, femeile tinere, să ținem la cinstea și demnitatea femeii: „Sunteți soții, nu cărnuri. Dacă vă faceți cărnuri, veți putrezi. Precum musca se duce la carnea stricată, așa se duc și demonii la trupurile omenești întinate…”. Ne sfătuia și cum să ne îmbrăcăm și cu cine să fim prieteni și multe altele.

– Acum, când am fost la mormântul ei, am întâlnit acolo un preot care ne-a spus că poporul o iubește, însă unii din cler o defaimă, spunând că în sfârșit au scăpat de „baba asta”. Ce credeți despre lucrul acesta?

– E problema lor. Nu au „scăpat”! Ea va rămâne înaintea lor tot mai puternică, fie că vor, fie că nu vor. Nu vreau să-i judec, și mai ales pe cei din cler. Maica ne interzicea lucrul acesta. Și la mine au ajuns vorbele cuiva care spunea că, și de-ar fi adevărate toate câte s-au publicat despre ea, tot ar fi trebuit să tăcem. Dar adevărul nu se poate ascunde, tocmai pentru că le este de folos oamenilor, nu face rău nimănui. Și tocmai pentru că este adevărat ceea ce spunem, de aceea vorbim. Martoră ne este propria conștiință. Știu ce spun despre ea oameni ai lui Dumnezeu și cât de mult o prețuiesc. Și apostolii au fost bătuți de preoții iudeilor, fiindcă vorbeau despre Învierea lui Hristos. Preoții pretindeau ca apostolii să păstreze tăcerea, dar ei spuneau că nu pot să nu spună ceea ce au văzut și au trăit. Așa și noi, spunem ce am văzut, am auzit și am trăit alături de Gherondissa. Conștiința noastră curată nu ne îngăduie nici să ne mâhnim când se îndoiesc de noi, dar nici să tăcem.

De exemplu, dumneavoastră ați venit și m-ați căutat. Nu am urmărit eu aceasta. Ce trebuia să fac? Să nu vorbesc? Să spun ce le convine anumitor oameni? Să spun că a fost „doar o babă evlavioasă, pe care unii au divinizat-o din interes personal” ‒ sau să spun adevărul? Am spus adevărul și numai adevărul, și mă bucur că mi-am făcut datoria. Însă mă întreb și eu: oare cei ce o defaimă au luat în calcul posibilitatea ca toate acestea să fie adevărate? Atunci ce răspuns vor da în fața lui Dumnezeu?

– Doamnă Aspazia, vă mulțumim. Ne-ați uimit și ne-ați îndatorat…

– Este bucuria și cinstea mea. Dacă nu mi-ați fi cerut să vorbesc despre marea dragoste a vieții mele, niciodată nu aș fi spus public aceste lucruri. Acum nu se poate să țin doar pentru mine asemenea daruri de la Dumnezeu. Trebuie să tăinuim milostenia materială pe care o dăm, însă darurile duhovnicești ale celorlalți trebuie să le strigăm, să le afle întreaga lume! Ca să fie spre mângâierea și întărirea tuturor.

Să aibă parte de binecuvântarea ei toți cei ce o cheamă în rugăciune. Și, de ce nu, și cei ce o defaimă! Poate că unii dintre ei sunt bine-intenționați și se vor folosi mult.

De pe Immorfou.org.cy

Traducere de

Mănăstirea Diaconești

GHERONDISSA GALAKTIA – O SFÂNTĂ PLINĂ DE DARURI A ZILELOR NOASTRE (I): “Ce taină ascunde această femeie?” (și VIDEO)