TAINA LIBERTATII (Noutati ortodoxe 28-29 martie 2009)

29-03-2009 2 minute Sublinieri

steinhardt-cu-ochelari-de-soare.jpg

Sufletul Rusiei

Gresala lui Darwin

Biserica Ortodoxa Bielorusa cauta aprobarea reglementarii Internetului la nivel legislativ !

Episcopii camerunezi sprijină declaraţiile Papei despre SIDA

Cale de mijloc nu mai există! – de Ioan Enache (cu precizarea importanta ca, totusi, microcipul nu contine “codul de bare cu 666” si nu aceasta este ratiunea impotrivirii)

Ecumenismul – un unionism socialist cu faţă creştină (2)

Criza mondială grăbeşte venirea Antihristului! (2) – partea a doua a unui interviu cu Danion Vasile:

 “Va fi o vreme de mare deznădejde, de mare frământare. Din păcate, vremurile care se arată la orizont sunt vremuri de disperare. Numai cei întăriţi în credinţă vor rezista.

Părintele Iustin Pârvu spunea că oamenii ar trebui să se înveţe de pe acum cu o viaţă de sărăcie, cu o viaţă simplă. Şi Părintele Paisie Aghioritul acelaşi lucru îl recomanda: „Simplificaţi-vă viaţa!” Ceea ce ar însemna, renunţaţi la comodităţi, pregătiţi-vă să înfruntaţi greul!

Problema e că oamenii citesc, ce frumos a învăţat Părintele Paisie Aghioritul, dar vor, în realitate, o viaţă comodă, o viaţă cu maşini scumpe, cu case de top, cu vacanţe exotice, şi cred că în vremurile din urmă ei îşi vor schimba starea, că se vor pocăi atunci, pe ultima sută de metri, că vor intra cu tot cu maşini de lux în împărăţia cerurilor. Nu merge aşa! Dacă crezi în Hristos, de azi trebuie să te schimbi, de azi trebuie să te înveţi cu o viaţă mai săracă, mai de nevoinţă, mai de rugăciune, mai de post. Dacă aştepţi pocăinţa de mâine, poate mori în seara asta şi te-ai dus nepocăit”.

Cronica Antihristului:

“Cine primeşte insistent mesaje de la acest purtător de duh antihristic, care este KSL Cătălin, ar face bine să le şteargă înainte de a se sminti. Printre multele năzbâtii „ecumenist-creştineşti” şi „ortodoxe” ale seit-ului, este una care pune capac smintelilor. În 13 februarie curent aici apare nonşalant, de parcă ar fi fost pe ProTv, un articol de susţinere hotărâtă a „sărbătoririi Valentine’s day”, sub pretextul drăcesc că ar fi o sărbătoare ortodoxă. Uitaţi-vă şi voi în calendarele ortodoxe, nu există aşa ceva, nici un Sfânt Valentin, pe 14 februarie. Uitaţi-vă şi în Vieţile Sfinţilor, în Proloage, în sinaxare şi nu veţi găsi la această dată nici un astfel de înaintaş cu viaţă sfântă. „Valentinele” astea sunt zile dedicate de americani idolului desfrânării, aşadar ziua lui Valentin, urmată cu naivitate şi poate cu interes de unii români, e ziua unui drac american. Mulţi s-au lămurit asupra acestui aspect, dar multora le face plăcere să se căsătorească de probă o zi, să se desfrâneze sub „blagoslovenia” lui Michiduţă zis Valentin. Ei bine, pe acest drac străin îl slujesc confraţii lui de la KSL Cătălin, vopsindu-l „ortodox” pentru înmulţirea smintelii. Ca temei iau un comunicat al unui ieromonah Dimitri, chipurile de la Departamentul Sinodal pentru Tineret al Bisericii Ruse, care pledează şi el pentru Ziua îndrăgostiţilor. Care biserică rusă? Aia catolică, poate, pentru că Biserica Ortodoxă Rusă nu ar face în veac aşa ceva, să adopte un „sfânt” al desfrânării în calendarul său. De altfel KSL Cătălin are grijă să nu spună Biserica Ortodoxă Rusă, ci Biserica Rusă. Păi aşa, tot felul de eretici se pot declara biserici iar diavolii arhiconi imediat se revendică din ele. Argumentele lor, şi ale lui Dimitri, şi ale lui Kăskătălin, se reduc la unul şi acela al dracului de drăcesc: să nu-i moralizăm pe tineri de ziua îndrăgostiţilor, pentru că astfel ne facem promotori ai anticoncepţionalelor. Măi, să vezi gândire kăskătălinească! Adicătelea să-i stimulăm să se desfrâneze valentineşte, fără anticoncepţionale, că asta ar fi o soluţie… ortodoxă la problemele tinerilor. Diavole, diavole, soluţia ortodoxă e ca orice tânăr să se abţină creştineşte până la căsătorie, să se unească apoi în Sfânta Taină a Cununiei şi să nască prunci, toţi pruncii pe care i-i dă Dumnezeu, să-i crească şi să-i educe în dreapta credinţă ortodoxă, să-i aducă la Biserică pentru mântuire. Sigur, dracul american are altă treabă: să-i determine pe tineri să desfrâneze până se epuizează, să omoare toţi pruncii şi să se bucure „ortodox” în iad sub oblăduirea lui Cătălin şi a lui Dimitri. Lăcaşurile naibii sunt alea de la KSL! Păziţi-vă de ele ca de foc!”.

  • Blogul lui Victor Roncea:

SINODUL BOR mai las ca cel din Belarus. Capul Bisericii Ortodoxe Belaruse a avut curajul sa se opuna dictatorului Lukasenko in problema cipurilor

E ORDIN: Cipurile biometrice intra si in Permisele de Conducere Auto, atat in SUA cat si in Romania. RESURSE ANTI-BIG BROTHER

NOUA ERA BIOMETRICA. Introducerea biometriei la calculatoare si telefoane in scopul instaurarii controlului total electronic. I-PHONE, IBM si MAC

RFID. Practica introducerii dispozitivelor de identificare prin cip la copii si caini

E vorba de mult mai mult decat despre niste limite, din pacate… Autorul “omului recent” a devenit si el fix ca cel descris de el in cartea respectiva (foarte buna), doar un jalnic om recent.

  • Ramura inflorita: 

Dumnezeu te ajută atunci când nimeni altcineva nu te ajuta

Sfaturi duhovnicesti catre tinerii din ASCOR

  • Blogul dedicat Cuviosului Seraphim Rose:

Cele sase zile luate pe rand – Facere 1, 9-10

Cele sase zile luate pe rand – Facere 1, 11-13

Cele sase zile luate pe rand – Facere 1, 14-19


Categorii

Pagini laice, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “TAINA LIBERTATII (Noutati ortodoxe 28-29 martie 2009)

  1. Parintele Rafail Noica : „Dupa primul razboi mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Vadit sunt ultimele vremi. Si traim zilele alea” – video si o analiza detaliata

    http://saccsiv.wordpress.com/2009/03/29/parintele-rafail-noica-%e2%80%9edupa-primul-razboi-mondial-s-a-ridicat-harul-de-pe-pamant-si-n-a-mai-venit-vadit-sunt-ultimele-vremi-si-traim-zilele-alea%e2%80%9d-%e2%80%93-video-si-o-analiza-deta/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare