CAPITULARE IN FATA ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC

4-03-2010 8 minute Sublinieri

  • Hotnews:

Jerzy Buzek: Nu putem castiga lupta cu organismele modificate genetic

Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, se declara, personal, impotriva organismelor modificate genetic, dar precizeaza ca acestea sunt o parte inevitabila a viitorului, relateaza AFP. Intrebat de studentii din Sofia daca este impotriva OMG, dupa ce UE a aprobat cultivarea lor, el a afirmat: “In termeni generali, sunt impotriva lor, deoarece nu stim care sunt efectele lor pe termen lung”. “Dar nu putem castiga aceasta batalie”, a adaugat polonezul. Daca Europa va decide sa nu cultive OMG, risca sa devina necompetitiva, avertizeaza oficialul european. “Nu putem castiga aceasta batalie, deci eu nu lupt”, a intarit el. Organismele modificate genetic sunt imperios necesare in tari precum Bangladesh. “Orezul, cu exceptia celui modificat genetic, nu poate creste acolo. Fara OMG, jumatate din populatia tarii ar muri. Poti lua o astfel de decizie?“, s-a intrebat Buzek. Comentariile presedintelui PE vin dupa ce decizia Comisiei Europene de a aproba cultivarea unei specii de cartof modificata genetic a declansat furie in randul organizatiilor ecologiste din intreaga Europa.

Numărul africanilor care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi creşte din ce în ce mai mult în ciuda ajutoarelor pe care ţările sărace de pe continent le primesc şi în contextul existenţei unor terenuri agricole ce se întind pe mii sau chiar sute de mii de hectare. Ce se întâmplă cu agricultura africană şi de ce nu poate susţine necesarul de hrană al populaţiei?

Nu demult, capital.ro scria despre fundaţiile Gates şi Rockefeller care investesc miliarde de dolari pentru a umple Africa de seminţe hibride şi pesticide, în numele unei Alianţe pentru o Revoluţie Verde în Africa. De asemenea, un rol important în dezvoltarea economică a Africii îl are China, care a început să fie foarte interesată de investiţii în această zonă. Adevărul este că terenurile agricole africane sunt un adevărat aur verde pentru occidentali şi, mai nou, pentru elveţieni.

Despre ce este vorba mai exact? Compania Addax Bioenergy, prezentă în 15 ţări africane de peste 30 de ani, intenţionează să folosească 10.000 de hectare de teren agricol din Sierra Leone pentru a nu planta nimic altceva decât sfeclă de zahăr, plantă care va fi utilizată pentru producerea de bioetanol. Acesta va fi exportat începând cu 2012 în Uniunea Europeană.

10.000 de hectare şi o sută de mii de tone de bioetanol

Sierra Leone este una dintre cele mai sărace ţări din Africa. Are un PIB pe cap de locuitor de 900 de dolari raportat la puterea de cumpărare (PPP). Ca un termen de comparaţie, România are un PIB per capita (PPP) de 11.000 de dolari. Pe 9 februarie, preşedintele Sierra Leone a semnat cu elveţienii de la Addax Bioenergy noul proiect de cultivare a celor 10.000 de hectare a căror producţie se va întoarce tot la europeni: 100.000 de tone de bioetanol. Mesajul transmis atât de autorităţi cât şi de investioiri este următorul: agricultura acestui stat a fost afectată de lipsa investiţiilor timp de 25 de ani. Aceeaşi idee avansată şi de fundaţia lui Gates. Africa nu are şi nu poate dezvolta singură tehnologia necesară pentru a construi o agricultură eficientă, motiv pentru care este nevoie de mijloace şi know-how occidental. Trebuie precizat că fenomentul depăşeşte cazul investiţiei elveţiene. 1,1 milioane de hectare de teren agricol din Africa subsahariană este destinat producţiei de bioetanol în timp ce mai multe ONG-uri denunţă efectul pervers al acestor investiţii. Care ar fi avantajele? Deşi nu există un recensământ oficial, în zona unde va fi dezvoltată cultura de sfeclă trăiesc 17.000 de oameni organizaţi în 40 de sate. Uzina de bioetanol construită în zona va putea crea, spun investitorii, 4.000 de locuri de muncă.

Muncă plătită cu 5 dolari pe zi

Theophilus Gbenda, un jurnalist local spune pentru Le Temps: “Aceste plantaţii nu umplu stomacul niciunui locuitor din Sierra Leone. Aşa că ele nu aduc niciun beneficiu ţării noastre”, însă când un investitor de acest gen vine să investească într-una dintre cele mai sărace ţări din lume, autorităţile nu pot refuza. […] Problema este însă că se pune în balanţă menţinerea securităţii alimentare în zonă  cu producerea de sfeclă de zahăr pentru biocarburanţi. “Menţinerea ţării pe o agricultură de supravieţuire nu e o soluţie”, spun cei de la FAO, care sunt de părere că aceasta trebuie profesionalizată şi adusă la o piaţă mult mai largă. Cert este că în loc să fie cultivat cu plante care pot asigura consumul populaţiei extrem de sărace, terenurile agricole vor servi maşinile ecologice ale europenilor, iar agricanii vor mânca din ajutoarele internaţionale, fapt ce face mai adevărată afirmaţia unui economist local: “Am construit piramidele, însă nu avem ingineri, ne tratăm bolnavii prin remedii tradiţionale, însă principiile active ale plantelor sunt exploatate de întreaga industrie pharma, am inventat stofa, dar India şi China îmbracă toată lumea, dansăm în sunet de tobe de secole întregi însă acestea sunt fabricate în Taiwan, producem alune, însă Olanda este cel mai mare exportator, muzica congoleză răsună pe tot globul, însă producătorii americani şi cei europeni sunt cei care obţin profit din ea”.

Comisia Europeana a autorizat marti, 2 martie, cultivarea in statele UE, a unei culturi de cartof modificat genetic de la producatorul german BASF. Cartoful “Amflora” a fost avizat de Agentia Europeana pentru Siguranta Alimentelor (EFSA) in iunie 2009,  aceasta spunand ca “nu au aparut dovezi stiintifice, care sa determine ca panelul de avizare al EFSA si-a schimbat opiniile fata de gena marker”. BASF a depus aplicatia pentru avizare in Suedia, acum mai bine de treisprezece ani, in 1996. Intr-un comunicat al companiei germane, Stefan Marcinowski, membru in boardul executiv BASF, a declarat ca spera “ca aceasta decizie este un punct de pornire si pentru alte produse inovative care vor promova o agricultura competitiva si sustenabila.

Exista insa si voci care exprima ingrijorare din cauza acestei decizii. Marco Contiero, directorul de politici pe OMG-uri de la Greenpeace, a declarat, pentru corespondentul Financial Times din Bruxelles, ca “Uniunea Europeana a deschis astfel usa pentru Organismele Modificate Genetic (OMG)”. Tot el a reconfirmat ingrijorarea conform careia acest produs contine o gena marker, care creaza o rezistenta a organismului uman fata de unele antibiotice. Genele marker se folosesc in timpul transferului segmentului de gena dintr-o celula in alta pentru controlul procesului. Comisia Europeana a dat asigurari, prin vocea comisarului pe Sanatate John Dalli, ca toate masurile stiintifice si de siguranta au fost luate in cazul avizarii acestei culturi de cartof. (…)

Cartofii modificaţi genetic ar conţine gene care au rezistenţă la antibiotice

Deşi Comisia Europeană asigură oficial că tipurile de cartofi modifcaţi genetic sunt sigure, totuşi ONG-urile din România s-au impacientat, au realizat o coaliţie şi au răspuns ferm printr-o reacţie comună la cele indicate de UE. Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic şi Clubul Ecologic Transilvania au investigat procesul de autorizare al cartofului modificat genetic, dar şi riscurile pe care le presupune acesta, deoarece ar conţine o genă marker cu rezistenţă la o gamă largă de antibiotice.“Cartoful modificat genetic a primit autorizare pentru cultivare comercială şi reprezintă o decizie a noii administraţii a lui Barosso, fără precedent în Uniunea Europeană, care în ultimii 12 ani nu a autorizat pentru cultivare nici un nou organism modificat genetic. Cartoful modificat genetic cu denumirea Amflora a fost creat de compania de chimicale BASF din Germania, pentru a produce mai mult amidon sub formă de amilopectina şi care poate fi procesată industrial pentru fabricarea textilelor, hârtiei şi betonului. Amflora a primit marţi toate autorizaţiile solicitate de BASF, acelea de cultivare comercială pentru uz industrial şi de utilizare a amidonului pentru produse alimentare destinate oamenilor şi animalelor. Este prima decizie de a autoriza un nou OMG după 1998, anul în care a fost autorizat porumbul MON810, iar conform dosarului depus de BASF, destinatarul principal al amidonului produs de cartoful modificat genetic va fi industria hârtiei”, explică Ramona Duminicioiu, preşedintele Centrului de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic.

ONG-urile susţin cu tărie că, pe lângă riscurile comune tuturor organismelor modificate genetic, cea mai gravă problemă reprezentată de Amflora este gena marker pe care o conţine şi care îi conferă rezistenţă la o serie de antibiotice, dintre care cele mai importante sunt kanamicina, neomicina, paromicina, butirosin, gentamicina B şi geneticin, fiecare dintre acestea cu un spectru larg de acţiune.

“În magazine nu se va putea face diferenţa între un cartof comestibil şi unul industrial”

Coaliţia de asociaţii mai sunt de părere că procesul de autorizare prin care a trecut cartoful modificat genetic a început în 2003 în Suedia. De atunci, nici Comitetul de Experţi, în decembrie 2006, nici Consiliul de Miniştri, în iulie 2007 nu au întrunit o majoritate calificată pentru a respinge autorizarea acestui cartof modificat genetic. Dosarele au revenit asftel pe masa Comisiei Europene care a luat ieri decizia finală. “Este o totală lipsă de responsabilitate din partea Comisiei Europene să autorizeze pentru cultivare un soi de cartof periculos pentru sănătatea umană, presupunând că aceştia nu vor ajunge în circuitul alimentar doar pentru că ei l-au autorizat exclusiv “în scopuri industriale”. Pe rafturile din magazine, consumatorii nu vor putea face diferenţa, după aspect, între un cartof comestibil şi unul industrial”, adaugă Craioveanu pentru Antena3.ro. El mai spune pentru Antena3.ro că, din perspectiva impactului asupra mediului, Amflora nu a fost testată în câmp decât într-o singură ţară, Suedia, în momentul depunerii dosarelor de autorizare, iar cultivarea unui cartof în întreaga Europă, după ce a fost testat într-o ţară ce nu este reprezentativă ca şi condiţii de climă sau ecologice reprezintă un motiv serios de îngrijorare.

“Vom monitoriza acţiunile autorităţilor româneşti, pentru a ne asigura că siguranţa consumatorilor şi mediului sunt o prioritate. Deşi este cunoscut faptul că BASF finanţează masiv cercetarea românească şi este în bune relaţii cu autorităţile naţionale, solicităm ferm Ministerului Agriculturii şi Mediului să nu comită aceeaşi greşeală ca în cazul autorizării fungicidului pe bază de Initium, produs tot de BASF şi de această dată să acţioneze responsabil. Suedia are la dispoziţie 29 de zile, pentru ca UE să aprobe solicitarea referitoare la cultivarea cartofului modificat genetic”, declară Duminicioiu pentru Antena3.ro.

Comunicat de presa
Comisia Europeana

Bruxelles, 2 martie 2010

Comisia Europeana aproba 4 noi organisme modificate genetic si anunta viitoare propunere privind alegerea pentru statele membre de a cultiva sau nu la organisme modificate genetic (OMG). Comisia Europeana a anuntat astazi intentia sa de a veni cu o propunere pana in vara acestui an, pentru a permite mai multe optiuni statelor membre de a decide daca sa cultive sau nu OMG. Conform cadrului legal actual, dupa cum a decis Consiliul si Parlamentul European, Comisia Europeana a adoptat astazi doua decizii privind cartoful modificat genetic Amflora: prima decizie autorizeaza cultivarea Amflora in UE pentru uz industrial, iar a doua autorizeaza utilizarea de amidon a cartofului modificat genetic Amflora pentru produse ca hrana pentru animale. De asemenea, Comisia Europeana a adoptat astazi trei decizii cu privire la introducerea pe piata a trei varietati de porumb modificat genetic pentru alimentatie umana si animala, dar nu pentru cultivare. […]

Comisarul European pentru Sanatate si Protectia Consumatorului, John Dalli a mentionat: “Inovarea responsabila va fi principiul meu de baza atunci cand se ma voi ocupa de tehnologii inovatoare. Dupa o examinare extinsa si aprofundata a celor 5 dosare aflate pe lista de asteptare, a devenit clar pentru mine ca nu au existat probleme stiintifice noi care merita o evaluare mai aprofundata. Toate problemele stiintifice, in special cele referitoare la siguranta, au fost abordate in totalitate. Orice intarziere ar fi fost pur si simplu nejustificata. Prin luarea acestor decizii, Comisia Europeana isi indeplineste rolul sau intr-un mod responsabil. Aceste decizii se bazeaza pe o serie de evaluari cu rezultate favorabile privind siguranta, evaluari efectuate ani de zile de catre Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (AESA). In paralel, ne-am lansat astazi un proces de reflectie cu privire la modul de a combina un sistem european de autorizare cu libertatea statelor membre de a decide cu privire la cultivarea de OMG-uri”.

In conformitate cu orientarile politice ale Presedintelui Barroso din septembrie 2009, comisarul Dalli a fost solicitat sa prezinte o propunere pana in vara acestui an, propunere care va stabili modul in care un sistem de autorizare comunitar, bazat pe stiinta si cercetare, poate fi combinat cu libertatea pentru statele membre de a decide daca sau nu doresc sa cultive plante modificate genetic pe teritoriul lor. […]
Pentru mai multe informatii, va rugam consultati:
MEMO/10/58
http://ec.europa.eu/food/food/biotechnology/index_en.htm

Comentariul nostru:

Foarte relevant ultimul paragraf din comunicatul Comisiei Europene de mai sus. Cu alte cuvinte, Comisia Europeana se bazeaza pe “stiinta”, cand aproba OMG, iar statele membre au doar libertatea (inca…) sa se opuna inovarii si stiintei, dar din motive, evident, ne-stiintifice. Problema este ca C.E. se sprijina doar pe “stiinta” marilor concerne de OMG, si nu pe cercetarile independente si, mai ales, relevante, ignorandu-se cinic toate datele despre efectele pe termen lung ale substantelor toxice si cancerigene existente in aceste produse.

Cat despre Barroso, va reamintim ca seful C.E. este principalul agent de promovare a culturilor modificate genetic din Europa. Comisia Europeana a fost principala parghie de exercitate a presiunilor, din partea marilor companii, asupra statelor nationale. Asistam, acum, la primul efect consistent al acestei promovari agresive. Informatii se gasesc aici, in partea a doua a materialului –  Informatii esentiale despre CONSPIRATIA OMG (organisme modificate genetic).

Faptul ca C.E. a inceput implementarea culturilor OMG prin aprobarea unor soiuri, deocamdata, folosite industrial si animal (doar oficial, caci real, asa cum arata asociatiile care se opun, avem alta situatie), face parte din politica pasilor marunti, dar consecventi, prin care se face o presiune continua, dar fara a brusca, pentru a nu trezi cumva o rezistenta prea inversunata. Este de remarcat si procedeul institutional: pentru a fi respinse, OMG-urile trebuie sa fie votate negativ de o majoritate calificata a Consiliului de Ministri, deci ele sunt promovate, practic, din oficiu (in mod normal, trebuia ca ele sa aiba nevoie de o majoritate calificata pentru a fi aprobate). Un truc institutional prin care, de fapt, decizia revine Comisiei Europene…

Evident, sustinatorii din oficiu (sau din fisa postului), nu au intarziat sa apara: Laura Cernahoschi [Voxpublica]:  Aţi mânca alimente modificate genetic? UE crede că da

Reclama e sufletul comertului, este principiul de baza al marketingului. In goana dupa bani, firmele producatoare de otravuri, in cardasie cu marile case de publicitate, au inventat un “produs” cu adevarat odios: reclama la cele mai nesanatoase alimente cu ajutorul copiilor. (…)

L-ati vazut pe tataie care se bate cu nepotul pentru margarina? Cum infuleca batranul plastic “cu omega 3” si e gata-gata sa-si pocneasca nepotelul, ca i-a luat felia abia unsa? Ei bine, margarina este cel mai nociv aliment, motive pentru care in multe state europene este vanduta cu avertizare sau este interzisa. De ce? Pentru ca are un continut ridicat de acizi grasi care determina cresterea colesterolului rau si scaderea celui bun. Atunci cand este incalzita, pentru a fi preparata, margarina se transforma in plastic nedigerabil si cancerigen. Margarina provoaca aparitia bolilor cardiovasculare sau neurodegenerative, creste riscul la infectii, intoxicatii si cancer, dar mai poate dezvolta si rezistenta la insulina, in cazul diabeticilor. Cu toate acestea, producatorii de margarina profita de pret si de reclama ieftina, la vremuri de criza si au invadat televizoarele, iar gospodinele, cu bugete din ce in ce mai mici, iau baxuri de margarina si-si indoapa parintii si copiii.

Mai rea decat faza cu margarina e supa la plic. Adevarate cubulete de cancer concentrat din cauza continutului foarte ridicat de E-uri, “supele la plic” sunt total nerecomandate in cazul bolilor cardiovasculare, hipertensivilor, persoanelor cu afectiuni ale ficatului, rinichilor sau diabeticilor. In plus, sarea prezenta in abundeta in aceste “minuni culinare” elimina calciul din organism, fiind o adevarata plaga pentru un copil aflat tocmai in perioada de crestere. Cu toate acestea, cioclii industriei alimentare au avut grija sa comande clipuri publicitare in care copiii de toate varstele privesc fericiti cum mamele lor iresponsabile le dau, rapid, boli concentrate. Si totul cu multe inimioare.

O alta imagine sinistra e cu sarmalele la conserva. Tataie ii da lui ala micu’, aproape in fiecare zi, sarmalute proaspat scoase din conserva. Evident ca ala mic nu cunoaste gustul sarmalelor, asa ca le infuleca cu placere. Rezultatul? O colectie de conservanti pentru pitic, carne tocata amabalata de cine stie cand, profit pentru producatorii de conserve, pentru publicitari si pentru moguli. CNA tace chitic considerand perfect deontologica o astfel de prezentare.

Ce sa mai spunem despre salamior, hamburgeri si cartofiori rumeni. Unii contin nitriti, foarte agresivi si cancerigeni, mai ales la nivelul colonului. Altii, acrilamide, la fel de cancerigene. In plus, cartofiorii prajiti la peste 120 de grade Celsius pot provoca leziuni ale creierului, dupa parerea unor cercetatori americani.

Ma intreb. De ce in fata acestei agresiuni mediatice care asociaza otrava cu puritatea copilului, autoritatile nu iau nici o masura? Pentru ca mare distanta de la aceste alimente nesanatoase la tutun nu e. Iar la tigari sau alcool, chiar n-am vazut vreodata reclama in care baietelul sa traga fericit o dusca, in timp ce discuta cu o colega de gradintia care are un chistoc in coltul gurii.

Nota:

Daca s-ar intampla asta, in mod cert am vedea isterie pe toate televiziunile nationale, locale si de cartier. Ne-am isteriza si noi, opinia publica, ar aparea imediat Protectia Copilului, care ar institutionaliza micutii, iar pe parinti i-ar decade din drepturi. Multa lume trasa la raspundere, politicieni care s-ar intrece in declaratii, asociatii ale parintilor  revoltate la maximum, o droaie de educatoare si invatatoare care ar lua atitudine, inspectorate scolare care ar emite comunicate, ministere care ar organiza conferinte de presa, declaratii la Cotroceni, totul la ore de maxima audienta.


Categorii

Opinii, analize, Organisme modificate genetic (OMG), Razboiul impotriva sanatatii, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “CAPITULARE IN FATA ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC

  1. Se pare ca intr-adevar noi romanii am capitulat in fata introducerii hranei modificate genetic, care se adauga deja existentelor alimente pline de E-uri, aditivi, coloranti si conservanti, a chemtrails-urilor care sunt imprastiate din abundenta, si mai nou a experimentelor care se fac pe populatia Romaniei cu otrava INITIUM.
    Nimeni nu spune nimic! Nimeni nu face nimic! Ma refer la o actiune coerenta de informare a populatiei, la niste ONG-uri care ar putea sa faca scandal in mass media, sau chiar la biserica, prin care sa se miste ceva in acest domeniu.Parca am fi fost “domed down” cu apa florurata, de nu mai avem nici o reactie. Isi face cineva iluzia ca va fi imun la aceste otravuri alimentare din ce in ce mai numeroase si mai agresive???
    Probabil ca asta e un test, pentru ca cei ce invart lucrurile, sa-si dea seama cum reactioneaza populatia dintr-o tara majoritar ortodoxa la acest holocaust alimentar. Sunt oare oamenii informati, sunt vigilenti, sau nu. DORMIM PE NOI!!! Cand o sa se introduca obligatoriu cipurile probabil ca reactia va fi acceasi : nula.
    Doamne fereste sa fie asa!

  2. Un articol interesant despre Vatican scris de cel mai mare exorcist catolic:

    http://www.timesonline.co.uk/tol/comment/faith/article7056689.ece

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » OFICIALII MINISTERULUI AGRICULTURII PROMOVEAZA AGRESIV OMG-URILE, CONSIDERANDU-LE ”VIITORUL OMENIRII”/ Bulgaria le respinge…/ CUM FUNCTIONEAZA IDEOLOGIA PRO-OMG?/ Vaccinul Pandemrix contra gripei porcine, pentru car
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » WIKILEAKS CONFIRMA DIN NOU: ROMANIA, AGENTUL “AMERICAN” DE PROMOVARE A CULTURILOR OMG IN EUROPA
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » 9 mai – ZIUA UNIUNII EUROPENE. ”Dosarul” incomplet al Molohului de la Bruxelles in actiunile si ideologia sa manifesta din ultimii ani: CE ESTE UNIUNEA EUROPEANA SI SPRE CE NE INDREPTAM?
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » (video) NOI REGULI EUROPENE PENTRU CULTURILE OMG (organisme modificate genetic). DIVERGENTE INTRE PARLAMENTUL UE SI COMISIE?
  7. Pingback: “GRASII PAMANTULUI” SI “DEALERII” MARILOR TRUSTURI AMERICANE: cine promoveaza culturile OMG (organisme modificate genetic) in Romania si de ce? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Stelian Fuia, ministru propus de PDL pentru AGRICULTURA: fost director al MONSANTO, gigantul ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare