ARMISTITIU intre Rusia si Turcia privind confruntarile din Siria. Situatia ramane tensionata. APUNE STEAUA LUI ERDOGAN?/ CRIZA DELIBERATA A REFUGIATILOR CONTINUA. Turcia si-a trimis trupele sa impinga imigrantii spre Grecia. România ia „măsuri speciale” pentru fluxul de imigranti

5-03-2020 6 minute Sublinieri

Sursă: Washington Post

Digi24:

Putin și Erdogan au convenit o încetare a focului în regiunea Idlib, din nord-vestul Siriei

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au convenit joi, la Moscova, asupra unei încetări a focului în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, ce va intra în vigoare la miezul nopţii, transmit DPA şi AFP, potrivit Agerpres.

Acordul a fost anunţat la finalul a şase ore de discuţii la Moscova.

„În această seară, începând de la miezul nopţii (21.00 GMT), va intra în vigoare încetarea focului”, a declarat Erdogan, avertizând că Ankara „îşi rezervă dreptul de a replica cu toate forţele sale şi pretutindeni la un atac al regimului” de la Damasc.

Cele două părţi au mai convenit să respecte o zonă de securitate pentru civili în Idlib, ultimul bastion al rebelilor în Siria, aflat lângă frontiera cu Turcia.

Putin şi Erdogan s-au întâlnit pe fondul îngrijorărilor legate de izbucnirea unui război prin interpuşi în Siria, unde Rusia şi Turcia sprijină tabere opuse.

Tot în urma negocierilor de la Kremlin, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat că armatele rusă şi turcă vor efectua începând din 15 martie patrule comune pe autostrada M4, axa strategică rutieră ce traversează regiunea Idlib.

Zeci de soldaţi turci au fost ucişi săptămâna trecută într-un atac imputat de Ankara regimului de la Damasc, susţinut de Rusia.

Roșu – armata siriană
Albastru – teritorii eliberate de sirieni în Idlib
Purpuriu – viitoarea zonă de patrulare comună ruso-turcă
Gri – grupări rebele

Nota noastră

După ce confruntările militare între trupele turcești și trupele siriene sprijinite de militari ruși escaladaseră periculos, Erdogan și Putin, după o întâlnire de șase ore la Moscova, au anunțat că au ajuns la un acord și un armistițiu privind situația din Idlib, Siria.

Acordul prevede: 1) încetarea confruntărilor – programată la 6 martie, de la ora 12.00, 2) stabilirea unui coridor de securitate de 6 km ai cărui parametri vor fi stabiliți în următoarele 7 zile și 3) începând cu 15 martie, formarea unor patrule mixte turco-rusești ce vor patrula pe un segment din autostrada M4 (vezi harta).

Potrivit unor surse, Erdogan nu ar fi reușit să obțină concesii de la ruși în ceea ce privește obiectivele sale din Siria. Acordul celor doi președinți re-afirmă angajamentul comun pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Siriei, precum și admiterea faptului că rezolvarea conflictului intern din Siria nu se poate tranșa pe cale militară (ceea ce înseamnă, implicit, denunțarea sprijinului militar acordat „opoziției” anti-Assad, unul din motivele conflictelor din Idlib). Este adevărat, însă, că Turcia își păstrează prezența în Siria, revenindu-se, practic, la situația anterioară prezentului conflict și reiterându-se obligația pentru Turcia de a dezarma luptătorii jihadiști din provincia Idlib. Acordul face o referire și la refugiați, cărora ar trebui să li se creeze condițiile pentru revenirea în Siria – ceea ce pare a contrasta cu planurile lui Erdogan de a-i împinge în Europa.

Potrivit unor analize, aventura lui Erdogan în Idlib i-ar fi șubrezit poziția în ecuația puterii din Orientul Mijlociu. Nu mai avea o relație privilegiată cu SUA, de când a preferat acordul cu Rusia pentru sistemele S-400 și pentru gazoductul Turkstream, și-a ostilizat țările europene prin șantajarea lor brutală cu masele de refugiați împinse la granițele Greciei. Când a cerut sprijin pentru ofensiva sa din Idlib, a primit unele încurajări verbale, dar niciun ajutor militar, nici de la NATO, nici de la SUA.

În plus, Erdogan își erodează propria popularitate în Turcia. Sutele de soldați turci morți îl costă mult pe președintele Turciei, iar Assad a profitat de acest lucru, afirmând, într-un interviu, „turcii sunt frații noștri, de ce trebuie să moară în Siria”? De altfel, un parlamentar al opoziției l-a contestat vehement pe Erdogan în Parlament,  acuzându-l că dă dovadă de lipsă de respect față de soldații turci care au murit în Turcia. A urmat o adevărată bătaie cu pumni între parlamentarii puterii și cei ai opoziției.

Putin a scos în evidență, la rândul său, responsabilitatea părții turce în escaladarea conflictului când, exprimându-și condoleanțele pentru cei peste 34 soldați turci uciși într-o singură zi, a ținut să afirme că sirienii (asistați de ruși, dar acest lucru nu este asumat la nivel oficial) nu știau că aceștia se aflau între țintele vizate. Un apropo clar la faptul că Turcia a sprijinit militar grupările înarmate considerate de Moscova și Damasc teroriste.

Cert este că armistițiul pune o limită clară ofensivei pornite de Erdogan în Siria. Pierderile suferite de turci par a fi gratuite, de vreme ce ele au fost rezultatul unui conflict cu o armată a unui stat a cărui suveranitate e recunoscută, din nou, de Erdogan. Turcia nu e scoasă complet din joc, dar pretențiile lui Erdogan sunt respinse, iar Rusia pare că se impune ca arbitru al regiunii. În ce măsură va accepta Erdogan renunțarea la ambițiile sale din Siria, pentru a păstra relațiile cu Rusia, rămâne de văzut.

Armistițiul e, în orice caz, fragil și greu de crezut că va ține mult. Fragilizată este și poziția lui Erdogan în Turcia și, pentru prima oară, scenariul prăbușirii sale, evocat recent, profetic, de IPS Neofit de Morfou, pare realist. Și, tot pentru prima oară, având în vedere politica ofensivă, pe mai multe fronturi (Siria, Libia, frontiera cu Europa/Grecia), dar și „succesul” de a-și fi iritat absolut toți aliații (incompatibili între ei, de altfel), de la Rusia la SUA, nu poți să nu te gândești și la profețiile Sfântului Paisie despre conflictele fatale în care se va angrena Turcia.

LATER EDIT: în chestiunea crizei imigranților, au apărut unele informații despre o schimbare la 180 de grade a politicii Turciei, adică de depresurizare subită a graniței cu Grecia și de redirecționare a imigranților înapoi, spre țările lor.

Stiri TVR:

Încordare la frontiera dintre Grecia şi Turcia. România, măsuri speciale în criza migranţilor

Valul de migranți veniți din Turcia către Europa pare de nestăvilit. Grecia a trimis la granița cu Turcia armata, elicoptere și nave de război. Și turcii au început să deplaseze forțe de ordine în zonă. România este pregătită pentru un eventual flux de migranți și ia în calcul o sporire a prezenței sale în cadrul Frontex. Declarațiile au fost făcute în timpul audierilor de la Parlament de miniștrii de Interne și de Externe.

Încordare la frontiera dintre Turcia și Grecia, unde mesajele diplomatice se intersectează cu cele de forță.

Mii de migranți sunt masați în această zonă.

Grecia a dizlocat efective suplimentare, iar acum Turcia trimite trupe ca să blocheze întoarecerea pe teritoriul turc a celor respinși de țările vecine.

Suleyman Soyu, ministrul turc de interne: În această dimineaţă am desfăşurat 1000 de forţe echipate complet din cadrul forţelor speciale.

Bulgaria se pregătește pentru toate tipurile de intervenții, dacă migranții vor încerca să pătrundă pe teritoriul său. 500 de militari pot ajunge în câteva ore la frontieră, iar numărul poate fi dublat în 12 ore, a spus minsitrul bulgar al Apărării.

Krasimir Karakachanov, ministrul Apărării din Bulgaria: Dacă putem opri valul de migranţi spre Bulgaria cu diplomaţia, ar fi bine. Dacă nu putem, vom folosi forţa.

România, măsuri speciale în criza migranţilor

Miniștrii români de Interne și de Externe, Marcel Vela și Bogdan Aurescu, le-au prezentat parlamentarilor modul în care evoluează situația la nivel european dar și măsurile care vor fi puse în aplicare în cazul unui flux de migranți la frontiera noastră.

Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe: Am avut contacte și cu autoritățile turce, prin intermediul Ambasadei Turciei la București. Ne-am exprimat surprinderea față de apariția acelei hărți care indică și România pe ruta migratorie care a fost prezentată la televiziunea de stat din Turcia. Vom examina, fără îndoială, o sporire a prezenței noastre în cadrul Frontex.

Marcel Vela, ministrul român de Interne: Migranții nu au țintă România. România este doar o țară de tranzit. Ei își doresc să ajungă în alte părți. Și atunci, văzând că suntem foarte bine pregătiți, să știți că au o rută a merge spre vestul Europei prin sudul României.

Ministrul de Interne s-a referit la un document care stabilește măsuri speciale legate de securizarea frontierei dar și la folosirea unor capabilități de la Ministerul Apărării în cazuri excepționale.

Turcia acuză Grecia că a ucis un migrant la graniţă. Asaltul asupra frontierei sudice a Uniunii Europene continuă

Tensiunile de la granița turco-elenă au intrat în faza declarațiilor tăioase. În timp ce oficialii turci susțin că militarii greci au ucis un migrant, Atena neagă totul și susține că Turcia a început războiul mediatic prin știri false. Cert este că la frontieră e un fum gros provocat de grenadele lacrimogene folosite de forțele de ordine elene ca să țină mulțimea de migranți departe de graniță.

Câteva persoane par a fi rănite în timpul intervenției forțelor de ordine din Grecia. Migranții fug din calea grenadelor lacrimogene și încearcă să străpungă granița prin alte locuri.

Agenția de presă Associated Press precizează că imaginile au fost puse la dispoziție de biroul guvernatorului din Edirne, localitate de frontieră a Turciei cu Grecia. Nicio sursă independentă nu a putut verifica unde și când s-a petrecut acțiunea.

Asaltul asupra frontierei sudice a Uniunii Europene continuă chiar dacă guvernul de la Atena a anunțat că a reușit să oprească până acum câteva zeci de mii de refugiați care încercau să treacă granița.

Cei care au ajuns până aici, le-au spus ziariștilor că au plecat din taberele din Turcia pentru că li s-a spus că s-a deschis granița cu Grecia.

Într-o încercare de detensionare a situației, președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a întâlnit astăzi, la Ankara, cu președintele Erdogan.

În urma crizei de acum 5 ani, Turcia și Uniunea Europeană au încheiat un acord prin care circulația refugiaților era reglementată, iar clubul comunitar se angaja să plătească până la sfârșitul lui 2018 suma de 6 miliarde de euro.

Turcia susține astăzi că Uniunea Europeană nu și-a onorat promisiunea financiară, numai că executivul european nu numai că infirmă acest lucru, dar și explică pe ce s-au dus cele aproape 6 miliarde de euro primite de Turcia în ultimii 4 ani: pe cazare, educație și hrană pentru 3 milioane de refugiați sirieni.

În schimb, ajutorul anunțat de președintele Comisiei Europene pentru Grecia prinde contur. România se numără printre țările care au anuțat sprijin.

G4media:

VIDEO Turcia desfăşoară 1.000 de poliţişti la frontiera cu Grecia şi ameninţă că va deschide graniţa cu Siria / Ministru de interne: Au încercat să împingă 4.900 de persoane înapoi / 3 milioane și jumătate la frontierele Turciei sunt acum într-o situație dificilă

Turcia îşi va deschide frontiera cu Siria pentru refugiaţii care se îndreaptă spre Europa dacă violenţele actuale nu vor lua sfârşit, a avertizat ministrul turc de interne, Suleyman Soylu, precizând că 1.000 de poliţişti sunt desfăşuraţi joi la graniţa cu Grecia, transmite dpa, citată de Agerpres.

‘Trei milioane şi jumătate de persoane în Idlib şi la frontierele Turciei sunt acum într-o situaţie dificilă. Acţiunile inumane continue ale regimului (sirian) de acolo vor însemna că frontierele (noastre) vor fi deschise’, le-a declarat ministrul Soylu reporterilor în oraşul Edirne, situat la graniţa cu Grecia.

‘Apoi, în cele din urmă, toţi se vor îndrepta spre Europa’, a mai spus responsabilul turc, menţionând că ‘aceasta nu este o ameninţare sau un şantaj’.

Tot Soylu, citat de Reuters, a mai declarat că Turcia desfăşoară joi 1.000 de poliţişti din forţele speciale de-a lungul frontierei cu Grecia pentru a opri respingerea migranţilor înapoi pe teritoriul turc.Au rănit 164 de persoane. Au încercat să împingă 4.900 de persoane înapoi în Turcia’, a afirmat el. ‘Desfăşurăm 1.000 de membri ai forţelor speciale de poliţie la sistemul de frontieră (…) pentru a împiedica împingerea înapoi’ a migranţilor, a indicat el.

Afirmaţiile ministrului turc survin într-un context de război al declaraţiilor între Ankara şi Atena în urma deciziei Turciei de a nu mai respecta angajamentul din acordul încheiat în 2016 cu Uniunea Europeană de a opri fluxul de migraţie spre Europa în schimbul unui ajutor de mai multe miliarde de euro.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit miercuri cu oficiali ai UE pentru a discuta despre evoluţiile din Siria şi valul de migranţi care se îndreaptă spre frontierele europene. Purtătorul de cuvânt al lui Erdogan a declarat ulterior că nu a fost prezentată ‘nicio propunere concretă’ la aceste discuţii.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Criza refugiatilor/ imigrantilor, Grecia, Opinii, analize, Razboi Turcia Grecia Cipru Rusia, Rusia, Siria, Turcia, Video

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “ARMISTITIU intre Rusia si Turcia privind confruntarile din Siria. Situatia ramane tensionata. APUNE STEAUA LUI ERDOGAN?/ CRIZA DELIBERATA A REFUGIATILOR CONTINUA. Turcia si-a trimis trupele sa impinga imigrantii spre Grecia. România ia „măsuri speciale” pentru fluxul de imigranti

  1. Nu stiu de cand este fotografia cu cei doi, dar nu-i de bun augur.
    Nu s-au inteles.

  2. @TitusL

    E de azi poza, însă s-au înțeles, totuși. Problema e că Erdogan pare că a luat-o razna, vrea totul și îi enervează pe toți, astfel că nu se știe cât de solid va fi acordul.

  3. Facere cap. 16-v.6. :”VEI NASTE UN FIU si-i vei pune numele Ismail. Acesta va fi ca un asin salbatic intre oameni ;mainile lui vor fi asupra tuturor si mainile tuturor asupra lui, dar el va sta darz in fata fratilor lui”.Din Ismail sunt turcii si tatarii si……….ERDOGAN.Nu poate fi altfel.DOAMNE AJUTA!

  4. Pare ca cine seamana vant culege furtuna… A fost bun amestecul din afara? Profitabil? S-a intamplat in tarile ale caror oameni ii vedem acum pe calea pribegiei… Cei care au provocat stricaciunea sunt datori sa repare… Pot ei oare repara? Acum poate ca vin spre batranul continent si o parte din cei care cladeau”Califatul”. Probabil ca in viitor ar putea produce evenimente nedorite daca ce vor reusi sa treaca granitele. Este evident de ce este nevoie de intelegere intre oameni si ca utilizarea fortei nu poate aduce niciodata ceva bun. De ce la convorbire nu participa toti cei care s-au amestecat in vietile si tarile acestor oameni? “La petrol inainte… iar la pribegii… inapoi?” NATO, SUA, Europa, unde sunteti?

  5. Pingback: ERDOGAN CONTINUA SANTAJUL asupra Europei si ameninta sa trimita millioane de refugiati/ Razboi asimetric asupra granitelor Greciei
  6. Din nefericire, aceasta criza a migrantilor arata ca Turcia se afla intr-o stare disperata. Nu poate fi usor pentru Turcia sa aiba cateva milioane de refugiati pe teritoriul ei. Toate acestea in conditiile in care UE impune tot felul de restrictii si conditioneaza finatarea pentru orice, SUA se opune unei conducte de petrol, iar economia Turciei este aproape de colaps, tocmai in urma acestui razboi nenorocit pe care nu ea l-a provocat. Trebuie sa ne asteptam ca Erdogan sa faca un gest disperat cat de curand. Rusia i-a dat doar un mic ragaz, dar in situatia in care se afla chiar ea, nu are cum sa il ajute mai mult. Nici Putin, nici Erdogan nu doresc un razboi, dar Erdogan este disperat. Desi intre cei doi exista o relatie de prietenie, sau, poate tocmai de aceea, nu stiu de ce, dar am impresia ca Erdogan l-a anuntat pe Putin sa fie pregatit. Impingerea migrantilor catre granitele UE este doar o atentionare, poate ultima, ca nu mai este timp, nu mai este rabdare, nu mai este nimic. Cei care au provocat mizeria asta ar fi bine sa faca ceva, urgent.

  7. O întrebare, ca o mirare… Nu vi se pare ciudat că milioanele de refugiați din Turcia sunt ocoliți de Covid-19 ??? Ce virus respectuos !!! Nu că aș vrea neapărat să fie infectați, Doamne ferește, dar nu pot să nu mă întreb, cum de într-o asemenea aglomerație nu este prezent și potentul Covid-19 ??? Că dacă ar fi prezent, ,,trebă musai” să fie introdusă și carantina, nu-i așa ??? No, cum îi treaba ? Sau ,,agentul” Covid-19, n-are misiune în Turcia ?
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  8. @Romil:
    Pare ca boala asta este cumva boiereasca: a fost imprastiata in afara Chinei de cei care si-au permis luxul de a fi turisti. Si in Italia la fel, a pornit tot din zonele cu un turism dezvoltat. Nu au prea fost turisti in campusurile cu refugiat din Turcia. Acum, lasa-i si fratia ta, ei sunt deja destul de batuti de soarta. O fi avut mila Dumnezeu.

  9. @TitusL
    Acum am înțeles și eu de la ÎPS Neofit, că datorită covid-19 se va rezolva (și) problema refugiaților într-un mod care va mulțumi pe toată lumea. Evident că are și Multmilostivul Dumnezeu planul Său !!! Slavă Domnului că toate lucrurile le face după mare mila Sa, iar nu după dreptatea Sa !!!
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare