MĂȘTILE ÎN ȘCOALĂ. Ce se știe despre riscul infectării la copii și a focarelor în școli? De ce măsura purtării măștilor ar putea fi PUNITIVĂ și o GREȘEALĂ GRAVĂ/ Wired: “E ridicol să tratezi școlile precum focare de Covid”/ British Medical Journal: “Copiii nu sunt super-răspânditori de Covid-19”

***

WIRED/ David Zweig:

Este ridicol să tratezi școlile precum focare de Covid

Când elevii se vor întoarce în clase, în această toamnă, s-ar putea să se găsească izolați unul de celălalt și să poarte măști. Aceasta nu este biosecuritate – este un teatru pandemic.

Pe 18 mai, miniștrii educației din UE s-au reunit într-o teleconferință pentru a discuta redeschiderea școlilor. Copiii se întorsesera în clasă timp de câteva săptămâni în 22 de țări europene și nu existau încă semne ale unei creșteri semnificative a infecțiilor cu Covid-19. Era încă devreme, dar aceasta era o veste bună. Mai mult de o lună mai târziu, rata globală a mortalității în Europa a continuat să scadă. Acum, în timp ce privim spre toamnă, SUA pare a fi dornică să urmeze direcția Europei.

Întrebarea referitoare la modul în care școlile din SUA ar trebui redeschise – pe ce fel de program, cu ce grad de prudență – încă nu are un răspuns clar. Însă îndrumările recente ale CDC (Centrul american pentru controlul și prevenirea bolilor), publicate pe 16 mai, aduc o serie de măsuri de siguranță îngrijorătoare: copiii care poartă măști pe parcursul zilei; elevii ținuți separați unul de altul în clasă, băncile lor înconjurate de fortificații de 6 metri de spațiu gol; cafenele închise și săli de gimnastică dezafectate; excursiile în aer liber anulate; și prezența alternantă la fiecare două zile sau fiecare două săptămâni. Rapoartele sugerează că anumite școli americane pot chiar să-și eticheteze copiii cu dispozitive de monitorizare de la distanță, pentru a ajuta la urmărirea oricui încalcă regulile și se apropie prea mult de altcineva. Se pare că orice măsură, oricât de extremă ar fi, va fi luată pentru a păstra siguranța studenților și a personalului.

Aceasta ar putea fi o greșeală gravă. Pe măsură ce copiii revin la școală în această toamnă, trebuie să avem o imagine atentă și echilibrată asupra tuturor măsurilor de siguranță care au fost propuse și să considerăm care sunt cu adevărat în scopuri de prevenție – și care ar putea fi în schimb punitive.

Cu siguranță, este adevărat că redeschiderea școlilor noastre, oricât de atentă, ar putea intensifica transmiterea virusului. Unele țări care au făcut acest lucru – Israel și Franța, de exemplu, au avut focare de infecții în rândul studenților și a personalului. Dar aceste focare au fost mici și anticipate, au declarat presei oficiali din ambele țări; iar dovezile sugerează că, în general, riscurile sunt foarte mici.

Să trecem în revistă câteva fapte: copiii sunt scutiți, în mare măsură, de efectele virusului. Conform celor mai recente date de la CDC, sugarii, copiii mici și adolescenții au reprezentat, împreună, aproximativ 5% din toate cazurile confirmate și 0,06% din toate decesele raportate. Sindromul inflamator la copil, declanșat de Covid, care a primit o atenție mediatică puternică luna trecută, în timp ce pare să fie înspăimântător, raportează numere încă și mai infinitezimale. „Multe boli grave ale copilăriei sunt mai grave, atât în ​​rezultatele posibile, cât și în prevalență”, a declarat Charles Schleien, președintele secției de pediatrie la Northwell Health din New York. Russell Viner, președintele Colegiului Regal din Marea Britanii, de Pediatrie și Sănătate a Copilului, a menționat că sindromul nu a fost „relevant” pentru nicio discuție legată de școli.

Există, de asemenea, o multitudine de dovezi că copiii nu transmit virusul în același ritm ca și adulții. În timp ce experții remarcă faptul că dinamica exactă de transmitere între copii, sau între copii și adulți, nu este „bine înțeleasă” – și, într-adevăr, unii susțin că cea mai bună dovadă la această întrebare este că „nu avem suficiente dovezi” – mulți tind să creadă că riscul de contagiune este diminuat. Jonas F. Ludvigsson, medic pediatru și profesor de epidemiologie clinică la Institutul Karolinska din Suedia, a revizuit literatura științifică relevantă începând cu 11 mai și a concluzionat că, deși este „foarte probabil” ca copiii să poată transmite virusul ce provoacă Covid-19, „rareori” aceștia generează focare.” Cercetatorul șef al Organizației Mondiale a Sănătății, Soumya Swaminathan, a sugerat luna trecută (mai – n.n.) că „pare din ceea ce știm acum că copiii sunt mai puțin capabili să răspândească” boala, și Kristine Macartney, director al Centrului Național de Cercetare și Supraveghere a Imunizării din Australia, a amintit lipsa dovezilor referitor la faptul că copiii de vârstă școlară ar fi super-răspânditori în țara ei. Un studiu din Irlanda nu a găsit „nicio dovadă de transmitere secundară a Covid-19 de la copiii care frecventează școala.” Și Kári Stefánsson, cercetător principal în Islanda, a declarat pentru The New Yorker că, din aproximativ 56.000 de rezidenți care au fost testați, „există doar două exemple în care un copil a infectat un părinte. Dar există o mulțime de exemple în care părinții au infectat copiii.” Concluzii similare au fost trase într-un studiu asupra familiilor din Olanda.

Nimic din toate acestea nu implică faptul că Covid-19 nu s-ar putea răspândi în mod eficient printre adulții unei școli – profesorii și personalul. În cadrul oricărui plan de redeschidere, celor care sunt cei mai vulnerabili la boală ar trebui să li se permită să renunțe la lucrările în locație, până când va exista un vaccin sau un tratament eficient. Și adulții care sunt prezenți, când sunt aproape unul de altul, ar trebui să poarte măști și să mențină o distanțare socială adecvată. Distanțarea dintre adulți poate fi mai ușor de implementat în școli, unde profesorii tind să-și petreacă timpul împărțit în camere diferite, decât în anumite medii de lucru care s-au redeschis deja, cum ar fi birouri, fabrici și magazine.

Cu o lună în urmă, pe măsură ce școlile se redeschideau în Europa, am pus problema în WIRED că și SUA ar trebui să ia în considerare să facă același lucru. Întrebarea referitoare la când ar trebui să redeschidem a fost ceva mai ușoară decât să ne întrebăm cum. Multe alte țări sunt deja aliniate referitor la prima întrebare, dar se pare că nu există niciun consens în ceea ce privește a doua. Măsurile de siguranță specifice școlilor diferă nu numai de la o națiune la alta, dar, de asemenea, în mod obișnuit, în cadrul fiecărei națiuni. În Taiwan și Coreea de Sud, printre altele, s-au pus bariere de plastic pe birourile studenților, creându-se astfel cubicule lilliputane. În Franța, unele districte au copii care poartă atât măști, cât și viziere din plastic; în timp ce alții folosesc doar măști. În Germania, măștile sunt sugerate numai pentru zonele comune. În Danemarca și Suedia, măștile pentru elevi nu sunt deloc necesare. Unele țări încurajează ca orele să fie organizate în aer liber. (Activitatea școlară în aer liber nu este menționată în ghidurile CDC, deși planurile preliminare pentru unele state și regiuni enumeră acest lucru ca o opțiune.)

Care dintre aceste măsuri sunt eficiente și adecvate? Nimeni nu știe sigur. Cu toate acestea, este posibil să le semnalizăm pe cele care par cel mai puțin necesare. De exemplu, școlile franceze care folosesc abordarea hiperprecaută care cere ca elevii să poarte atât viziere, cât și măști, fac acest lucru în contrast direct cu o scrisoare semnată de șefii a 20 de asociații de pediatrie din țară, care afirmă că purtarea chiar și a unei simple măști – nici nu mai vorbim de viziere – „nu este nici necesară, nici de dorit, nici rezonabilă” în școlile de copii. Între timp, școlile primare au fost deschise în Suedia, fără măști, pe perioada întregii pandemii și există puține dovezi ale unor focare majore care să se fi format în ele.

Ludvigsson mi-a spus că utilizarea pe scară largă a măștilor în școli „nu poate fi motivată de nevoia de a-i proteja pe copii, pentru că nu există o astfel de nevoie”. De asemenea, el nu este încântat de eforturile de a pune în aplicare barierele din plastic, închiderea locurilor de joacă sau orice altă măsură în afara distanțării și a regulilor de igienă a bunului simț. Astfel de precauții în vederea prevenirii răspândirii infecției de la copii la adulți nu au niciun sens, „deoarece copiii este foarte puțin probabil să influențeze răspândirea pandemiei”. Un alt epidemiolog al Institutului Karolinska, Carina King, a declarat că în prezent există „puține dovezi privind copiii care se infectează unii pe alții sau pe adulți în cadrul școlilor” și a sugerat că cele mai potrivite măsuri de siguranță pentru școli ar putea include testarea și urmărirea contactelor, îmbunătățirea ventilației și păstrarea elevilor intr-un singur grup de colegi pe parcursul fiecărei zile.

Un raport publicat săptămâna trecută de un grup de experți afiliat Spitalului de copii bolnavi din Toronto, în parteneriat cu Ministerul Educației din Ontario, nu recomandă măștile în clasă, menționând că „nu este practic ca un copil să poarte o mască în mod corespunzător pe durata unei zile de școală.” De asemenea, raportul sugerează că „distanțarea fizică strictă nu este practică și ar putea provoca probleme psihice semnificative”, deoarece jocul și socializarea sunt „centrale pentru dezvoltarea copilului”. În schimb, raportul recomandă adoptarea unor clase de dimensiuni mai mici, cu condiția să nu perturbe programul zilnic al școlii.

În mod ciudat, oficialii politici americani nu au spus prea multe despre potențialul nefezabilității și despre costurile asociate cu cele mai extreme dintre măsurile aflate in discuție. Nu este mare lucru pentru un adult să poarte o mască într-un magazin timp de 15 minute. Dar este cu totul altceva să ceri unui copil să poarte o mască pe față, așa cum recomandă CDC pentru școlile din SUA, pentru mai multe ore în fiecare zi. Liniile directoare sugerează faptul că copiilor „trebuie să li se reamintească frecvent să nu atingă masca de pe față”. Oamenii aceștia au fost vreodată în jurul unui grup de copii de 7 ani?

Una dintre măsurile cele mai evident benigne, dar, de fapt, cu cele mai multe consecințe, este distanțarea pupitrelor la 6 metri. Ca o chestiune practică, puține școli din SUA au spațiul pentru a-i găzdui pe toți studenții lor fiind atât de împrăștiați. Aceasta înseamnă că multe instituții vor fi obligate să opereze la capacitate redusă, elevii petrecând până la jumătate din timp acasă.

Scenariul zilelor alternative este denumit eufemistic ca „învățare hibridă”. Având în vedere eșecul „învățământului la distanță” care s-a dovedit în mare parte a țării în această primăvară, acest lucru implică faptul că elevii vor învăța doar o jumătate din anul școlar. Copiii afectați de închiderea școlii din primăvară prezintă deja carențe în instruire – ceea ce numim „slide-ul Covid-19” – iar lacunele de învățare sunt disproporționat mai mari la elevii cu venituri mai mici. Mai rea, probabil, decât ca școala să fie oprită pentru o perioadă de timp, este intermitența pe care învățarea hibridă o va impune. Elevii au nevoie de continuitate în prezență pentru a progresa socio-emoțional și educațional. (Această problemă va fi agravată doar de închideri inevitabile, dacă se vor găsi cazuri noi. Niciunul dintre experții cu care am vorbit nu ar putea oferi repere clare cu privire la ce rată a infecției ar trebui să declanșeze o închidere.)

De asemenea, nu există prea multe date certe sau scenarii referitoare la modul în care părinții care lucrează ar trebuie să-și câștige existența atunci când copiii lor stau acasă pentru jumătate din fiecare zi școlară, sau o dată la 2 zile sau o dată la 2 săptămâni. „Niciun om de știință credibil, expert în învățare, profesor sau părinte nu crede că copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani se pot angaja în mod serios în învățarea online fără o implicare considerabilă a părinților”, susține un editorial apărut în JAMA Pediatrics. Cu toate acestea, perspectiva unor copiii care stau singuri, uitându-se la un ecran de computer, în loc să fie implicați activ împreună cu profesorii și colegii lor nu este doar o certitudine pentru mulți elevi din SUA, ci este un fapt pe care unii oficiali – precum guvernatorul din New York, Andrew Cuomo – l-au caracterizat ca un progres educațional (!!! – n.n.). Luna trecută, Cuomo s-a întrebat cu voce tare la un briefing de presă de ce, având în vedere puterea tehnologiei, „modelul vechi” al sălilor de clasă cu prezență fizică încă mai persistă.

Învățarea combinată (hibridă) pare să fi fost acceptată ca o concluzie de la sine înțeleasă pentru școlile din SUA, fără a se înțelege cât de radicală este această abordare.

Un ghid oficial care îți sugerează să faci ceva „dacă este posibil” sună ca și cum un mafiot i-ar cere unui comerciant să-i facă „o favoare”

De fapt, când elevii se vor în școli, tema generală prioritară va fi una a izolării: băncile distanțate și întoarse spre aceeași direcție; închiderea zonelor comune precum cantinele; orele de sosire și plecare eșalonate pentru a evita orice socializare înainte și după școală; activități extracurriculare limitate; autobuze cu ocupare limitată, cu un copil pe bancă, așezați la un rând distanță. Această lipsă de atingere și de apropiere fizică de ceilalți este nesănătoasă pe termen scurt. Pe parcursul mai multor luni (și poate mai mult de un an), trebuie să ne imaginăm un impact existențial asupra copiilor, atunci când experiența lor fizică unul cu celălalt va fi ca cea de respingere dintre magneți.

În teorie, multe școli din SUA ar putea alege să evite măsurile cele mai opresive. CDC în sine prezintă un set gradual de reguli de siguranță – unele de „distanțare”, altele pentru „distanțare sporită” – care sunt destinate să corespundă unor grade diferite de risc de răspândire a bolii în comunitate. Expresiile „dacă este posibil” și „dacă este fezabil”, sunt redate în întregul document, care menționează, de asemenea, că „toate deciziile privind respectarea acestor recomandări ar trebui luate în colaborare cu oficialii din domeniul sănătății locale și cu alte autorități locale și de stat”.

Însă, pentru a devia de la recomandările CDC-ului sau ale statului, ar fi nevoie de un spirit rebel, care este foarte puțin probabil să se regăsească printre cei care au crescut în astfel de sisteme birocratice. În timp ce limbajul prudent permite autorităților locale să ia decizii pe cont propriu, un ghid oficial care îți sugerează să faci ceva „dacă este posibil” sună ca și cum un mafiot i-ar cere unui comerciant să-i facă „o favoare”. Locuiesc în statul New York, unde încă nu au fost furnizate instrucțiuni de redeschidere a școlilor de către biroul guvernatorului. Cu toate acestea, administratorul școlilor din sectorul meu a trimis deja un e-mail părinților, sugerează că va trebui să procurăm viziere pentru copiii noștri pentru la toamnă.

Când o mare parte din lume și-a redeschis școlile în primăvara trecută, America nu a urmat modelul lor. Acum, SUA pare dornică să copieze cele mai excesive măsuri implementate în altă parte, în ciuda dovezilor de risc și infecțiozitate minime și împotriva sfaturilor multor epidemiologi, specialiști în boli infecțioase și pediatri și cu o aparentă ignorare a costurilor acestora.

Ani de zile, multe școli au redus bugetele departamentelor de teatru și arte. Ar fi o ironie acută dacă măștile obligatorii, autobuzele școlare pe jumătate goale și sălile de gimnastică închise ar deveni cea mai importantă producție teatrală a școlilor noastre.