CEDO uimeste din nou: Nu exista un drept la avort si la casatorii homosexuale!/ Dezbaterea ocultata din Romania: CAND INCEPE VIATA UNUI COPIL? IMPLICATIILE UNEI REZOLUTII C.N.C.D./ Homosexualitatea este primita oficial in Armata SUA/ MONSANTO SI MERCENARII SAI/ Analiza despre COMERCIANTII BOLILOR INVENTATE (Stiri sanatate si familie, 10-21 decembrie 2010)

21-12-2010 10 minute Sublinieri

Recomandarea CNCD, solicitată de Partidul Conservator, semnalează că noua lege a indemnizaţiei de creştere a copilului îi nedreptăţeşte pe aceia care au conceput deja un copil care se va naşte însă abia după 1 ianuarie 2011. Cu alte cuvinte, ar fi nedrept ca un cuplu care a hotărât să aibă un copil, bazându-se şi pe banii promişi de stat, să fie acum declasat din drepturile pe care a mizat.

Raţionamentul este corect, iar ignorarea acestui punct de vedere a provocat deja situaţiile cele mai nefireşti. Presa a fost plină de mărturiile unor mame care şi-au făcut planuri să nască mai devreme de intrarea în vigoare a noii legi ca să poată primi o indemnizaţie mai mare. Desigur, nu putem ignora discernământul individual al persoanelor, dar guvernul, prin felul în care schimbă legile de pe o zi pe alta, induce în societate un stres foarte puternic.

Este de remarcat însă că raţionamentul CNCD aduce o mare nouate în dezbaterea politico-juridică din România. Când începe viaţa unui copil? La naştere sau la concepţie? Dacă în SUA, de exemplu, întrebarea aceasta are o importanţă majoră în campaniile electorale, în România ea nu a fost pusă niciodată.

Aparent fără să-şi dea seama de toate consecinţele, CNCD acceptă ideea că ar trebui să se ia în calcul data concepţiei şi nu data naşterii pentru a se stabili anumite consecinţe juridice.

În prima parte a argumentaţiei sale, aşa cum apare ea în relatarea succintă a agenţiei Mediafax, CNCD se referă la părinţii care plănuind să aibă un copil se văd înşelaţi în aşteptărilor lor, dar, în a doua parte, CNCD se referă la copilul însuşi.

Indemnizaţia, argumentează CNCD, este potrivit jusriprudenţei recente “un drept al copilului, de care beneficiază părintele ce urmează să-l crească“. Ideea devine şi mai explicită atunci cînd Consiliul afirmă că “dreptul a fost câştigat la momentul conceperii copilului, sub protecţia OUG 148 din 2005 şi ar fi contrar principiilor de drept pierderea unui drept deja câştigat”. Corelarea acestor două afirmaţii, legate de copilul ca subiect de drept şi de relevanţa juridică a momentului concepţiei, are consecinţe remarcabile.

Punctul de vedere emis de CNCD este de bun simţ, dar el nu este încă destul de convingător. Dacă membrii acestui Consiliu ar trage toate consecinţele din propria argumentaţie juridică, ar afirma, explicit, că viaţa unui copil începe la concepţie şi, prin urmare, că legea Guvernului riscă, în anumite cazuri bine determinate, să fie retroactivă. Or, în această situaţie, argumentaţia CNCD ar avea câştig de cauză şi ar obţine cu uşurinţă şi validarea Curţii Constituţionale.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder

  • UPDATE:

Ziuaonline: La propunerea SUA, ONU reintroduce clauza de protectie acordata homosexualilor si lesbienelor

Senatul american a votat sambata revocarea politicii “Don’t Ask Don’t Tell” care interzice soldatilor americani homosexuali sa vorbeasca despre orientarea lor sexuala, sprijinind astfel promisiunea facuta de presedintele Barack Obama in timpul campaniei electorale din 2008, relateaza AFP. Senatorii au votat 63 la 33 sa puna capat dezbaterii pe actul care dateaza din 1993. “Voi pune capat legii ‘Don’t ask, don’t tell’, acesta este angajamentul meu in fata voastra”, a afirmat Obama in octombrie 2009, intr-un discurs sustinut in fata a 3.000 de militanti pentru drepturile homosexualilor. “Nu trebuie sa pedepsim americanii patrioti care se ofera voluntari pentru a servi aceasta tara. Trebuie sa invatam din vointa lor, din curajul si dezinteresul manifestat in numele concetatenilor nostri, mai ales cand ei lupta pe doua fronturi”, a subliniat el. Legea interzice militarilor homosexuali sa-si dezvaluie orientarea sexuala, in caz contrar riscand sa fie exclusi din armata. Peste 12.000 de militari americani au fost concediati din acest motiv, de la intrarea legii in vigoare.

(…) Filmele documentare ca Food Inc. sau Future of Food (Viitorul hranei) ofera audientei o perspectiva zguduitoare asupra Monsanto, o corporatie biotechnologica responsabila cu majoritatea productiei alimentare din Statele Unite, care a schimbat stilul de viata taranesc si agricultura responsabila intr-o afacere puternic industrializata, manipulata genetic. Prin achizitionarea a tot mai multor companii producatoare de seminte, brevetarea continua de seminte si inlaturarea micilor fermieri din “competitia” hranirii globului, Monsanto s-a asigurat ca majoritatea plantelor cultivate in Statele Unite provin din laboratoarele proprii.

In timp ce Monsanto devine tot mai puternica si are o influenta tot mai mare asupra agriculturii globale, semintele traditionale – acelea care se cultivau intr-o era cand semintele nu se modificau in laboratoare pentru a rezista unor pesticide – se gasesc tot mai greu.

Cum a reusit Monsanto sa pericliteze produsele traditionale hranitoare si delicioase? (…)

O emisiune de exceptie (un documentar video) realizat de Rafael Udriste ptr emisiunea SEMNE de pe TVR. Urmariti cu atentie si incercati sa difuzati cat mai mult aceasta informatie deosebit de bine realizata prin care se demonstreaza nocivitatea legiferarii substantelor etnobotanice. Este un act de agresiune impotriva Poporului Român, un genocid la adresa tinerilor si copiilor din partea legiuitorilor tarii acesteia, a celor care ne conduc și sunt puși sa fie garantii prosperitatii noastre si al generatiilor viitoare.

Ce caută româncele pe net înainte de Sărbători: sex, horoscop, modele de unghii

In sfârsit, o zacuscă comestibilă în comert

Un reportaj de Jeremy Scahill publicat în „The Nation“ („Blackwater’s Black Ops“, 15.9.2010) a dezvăluit că cea mai mare armată de mercenari a lumii, Blackwater (acum denumită Xe Services) a vândut servicii clandestine de spionaj transnaţionalei Monsanto. Blackwater şi-a schimbat numele în 2009, după ce a devenit cunoscut în toată lumea în urma denunţurilor de abuzuri în Irak, inclusiv masacrarea civililor, dar continuă să fie cel mai mare contractant privat al Departamentului de Stat în materie de servicii de securitate, altfel spus, pentru a practica terorismul de stat oferind guvernului posibilitatea de a-l nega.

Mulţi militari şi foşti ofiţeri CIA lucrează pentru Blackwater sau pentru una dintre firmele pe care aceasta le-a creat spre a devia atenţia de la răul său nume şi a genera şi mai multe câştiguri din vânzarea de servicii nefaste – care merg de la informaţii şi spionaj până la infiltrări, intrigi politice şi antrenament paramilitar – altor guverne, bănci şi firme transnaţionale. După Scahill, afacerile cu transnaţionale – precum Monsanto, Chevron sau giganţi financiari precum Barclays şi Deutsche Bank – se desfăşoară prin firmele deţinute de Erik Prince, proprietarul Blackwater: Total Intelligence Solutions şi Terrorism Research Center. Acestea au aceiaşi manageri ca şi Blackwater.

Unul dintre ei, Cofer Black, cunoscut pentru brutalitatea lui pe când era director al CIA, a semnat contractul cu Monsanto în 2008 ca director al Total Intelligence, firma pe care o reprezenta obligându-se să spioneze şi să infiltreze organizaţiile care activează pentru drepturile animalelor, împotriva organismelor modificate genetic şi a altor activităţi murdare ale gigantului biotehnologiei.

Contactat de Scahill, directorul executiv Kevin Wilson de la Monsanto a refuzat să vorbească, dar ulterior a confirmat pentru „The Nation“ că în 2008 şi 2009 au avut contracte cu Total Intelligence, dar Monsanto ţine să precizeze că aceste contracte vizau numai a i se oferi informaţii publice despre opozanţii săi. Wilson a mai spus că Total Intelligence era o entitate total separată de Blackwater.

  • Ziuaveche:

Buyology – Ştiinţa manipulării consumatorilor: Comercianţii de boli inventate

Cu treizeci de ani în urmă, părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic „Merck”, se confesa revistei „Fortune”, arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca „Merck” să devină un fel de „Wrigley” şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, să „vândă la toată lumea”. Inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate.

Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste, altminteri dintre cele mai obişnuite, sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameni normali ajung bolnavi peste noapte. Într-o carte din 2005, „Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients” , Alain Cassels (cercetător în politica medicamentelor, la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (jurnalist specializat în sănătate) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente. Cei doi cercetători dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de circa 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: de moarte, de şubrezire fizică, de boală etc.

Pe măsură ce, în ţările dezvoltate, majoritatea locuitorilor se bucură de o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor, în panicaţi pur şi simplu. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială”, iar tensiunea premenstruală devine „tulburare disforică premenstruală”. Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine patologie în sine.

Epicentrul acestui tip de comerţ sunt Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii şase ani, din cauză că preţurile la medicamente cresc dramatic, dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

Aceeaşi maladie cu altă pălărie

Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing. Într-un articol intitulat uluitor „Arta de a cataloga starea de sănătate” (The Art of Branding a Condition – în Medical Marketing & Media, Londra, mai 2003), Parry explică metodele prin care firmele sale „favorizează crearea” tulburărilor medicale:

  • reevaluarea stării de sănătate;
  • redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
  • crearea unor disfuncţii din nimic; preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual.

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac.

Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre boli şi stări de sănătate”. Totul este ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită.

Un raport al Business Insights, destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar: Capacitatea de „a crea pieţe pentru boli noi” se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cel mai performante, potrivit raportului, este de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie „convinşi” că „probleme acceptate până acum ca uşoare disconforturi” necesită „intervenţia medicului”. Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii care vor veni vor fi martorii creării bolilor năşite de firme”.

Este evident dificil să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar este la fel de evident că, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali. Şi cu atât mai mult vor creşte vânzările de medicamente.

Deseori, afirmă Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcţie de cazul aflat sub îngrijire) sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă protocoalele le favorizează vânzările. Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de o tulburare numită …„hipertensiune arterială”; aproape jumătate dintre americance suferă de disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină); iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste maladii sunt vindecabile cu medicamente. Iar metodele de prevenţie sunt trecute în plan secundar.

Racolarea medicilor agenţi publicitari

Medicul generalist Des Spence povesteşte în „British Medical Journal” din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: „ căutăm lideri de opinie (…) a căror muncă va trebui să influenţeze gestionarea şi terapia viitoare ale disfuncţiei sexuale feminine (…) prin dorinţă hipoactivă.”

Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte şi în care slujitorii lui Hipocrate nu au nici un fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, notorietăţii, pe care o asemenea campanie o aduce.

Dar, partea cea mai neplăcută în toată această poveste”, continuă Spencer, „este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. (…) Industria trebuie să transforme această disfuncţie bănuită, în boală gravă. Iar pentru aceasta e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităţilor, dar mai ales sacrosancţi experţi medicali care legitimează totul. “Experţii’ estimează că 40% dintre femei ‚suferă’ de această ‚boală’. Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot! Uneori această ‚problemă’ este prezentată ca un aspect al luptei feministe, când, de fapt, e vorba doar de manipulare cinică. Deşeurile pe care le produce acest tip de activitate farmaceutică otrăvesc viaţa prin mesajul pe care-l vehiculează: slăbiciunea dvs. (tristeţe, calviţie, libido în scădere etc) este automat simptom de boală”, conchide medicul din Glasgow.

Epidemia de marketing

În best-seller-ul „Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică de ce de vreo două decenii femeile la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.

Între 1984 şi 1987, „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder” (DSM 4), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în „Reversul pilulei”, publicată la Montreal, Ecosocietes, în 2004. Pentru a introduce aceste noi boli a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează maliţios St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de „boli noi”:

  • timiditatea este reciclată sub numele de „anxietate socială”
  • naturala regurgitare la bebeluşi devine „reflux esofagian patologic”
  • omeneasca senescenţă se transformă în „insuficienţă circulatorie cerebrală”
  • până şi stresul de la loterie este legat de „traumatismul biletului necâştigător”

În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la University of Masachussets Boston, şi publicată în prestigioasa revistă „Psycho-Therapy and Psychosomatics”, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.

Impresia de depresie

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise masiv. Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi:

1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună un diagnostic într-un timp scurt, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată, astfel, medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive. (…)

Cherchez la femme malade!

Hormonoterapia substitutivă este un un pas uriaş pentru „medicalizarea” vieţii femeii. Cu toate că 75% dintre femei nu manifestă nici un simptom deranjant când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experţii lor de marketing apelează la frica de îmbătrânire a femeilor pentru a-şi vinde produsele. Şi asta în ciuda deselor efecte secundare ale tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamară etc. Cu atât mai mult cu cât comunitatea medicală nu a ajuns la un consens privind eficienţa hormonoterapiei substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a tratamentului.

Osteoporoza, procesul normal de scădere a densităţii osoase odată cu vârsta, face şi el o ţintă de marketing din femeia de vârsta a doua. (…)

Farmacoterapia fricii

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru „vânzarea”bolilor” este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de substituţie s-a mizat pe frica de criza cardiacă. Pentru a vinde părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu şi îndelungat s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a vinde medicamente anticolesterol s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbeste deja de „farmacoterapia fricii”. Alături de „mongering disease”, negoţul cu boli.

Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, negustorii de sănătate, astăzi, mai mult ca niciodată, par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat”, constată medicul Martin Winkler în postafaţa lucrării lui Jorg Blech, „Inventatorii de boli”.

„Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc) pentru a obţine astfel creşterea numărului pacienţilor susceptibili a fi trataţi”. Căci, conchide Winkler, „a-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijescă pe viaţă reprezintă pentru fabricanţi o veritabilă rentă viageră”.

***


Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania, Nr. 118, 21 dec 2010

21.12.1989 Astazi se implinesc 21 de ani de la ceea ce, mai mult sau mai putin oficial, e numita “revolutia” din decembrie 1989. Inceputa la Timisoara, in 16 decembrie, miscarea s-a propagat in zilele urmatoare in numeroase orase din tara. Atunci, in acele zile, au fost oameni care s-au jertfit pentru libertate si pentru o viata mai buna. Ce a urmat si unde se afla Romania astazi, nu dorim sa comentam. Gandul nostru merge insa la cei ce au murit in acele zile si la sperantele lor. Nu va vom uita!

Somnul ratiunii Guvernului naste monstri. In decembrie. Din cauza modificarii legii privind concediul maternal si alocatia pentru cresterea copilului, lege care se aplica de la 1 ianuarie 2011, numeroase femei insarcinate cauta “solutii” pentru a naste pana la 1 ianuarie. Inducerea travaliului si o cezariana inainte de termen comporta insa numeroase riscuri (link).

CEDO: Nu exista un drept la avort. In urma cu un an, va informa despre cazul inaintat de trei femei din Irlanda la CEDO, in care acuzau statul irlandez ca le incalca drepturile prin faptul ca interzice avortul. Dupa o dezbatere indelungata, CEDO a comunicat verdictul: Conventia Europeana pentru Drepturile Omului nu prevede existenta unui drept la avort. Cele trei petente incercasera sa invoce un presupus “drept la intimitate” care le-ar fi fost incalcat prin imposibilitatea de a face avort in Irlanda. Va invitam sa cititi un comentariu asupra acestui caz (link).

Magazinele mortii. Fenomenul consumului de droguri, dezaprobat, respins si condamnat in mod unanim, continua sa se desfasoare, sa se dezvolte si chiar să dobandească premize legale odata cu camuflarea conferita de aparenta inselatoare a notiunii de substanţe etnobotanice. TVR1 a difuzat pe 18 decembrie un reportaj-documentar care demasca aceasta disimulare cu caracter eufemistic, dezvaluind consecinţele nefaste ale dependentei de drogurile etnobotanice, modificarile starii de constiintă, precum si resursele sociale, psiho-socio-pedagogice si spiritual-pastorale aflate in slujba combaterii acestui flagel (link).

Politia gandirii in Romania. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, despre care va informam saptamana trecuta, veritabila politie a gandirii si exprimarii in Romania, l-a sanctionat pe patronul clubului Steaua, Gigi Becali, pentru ca a declarat ca nu ar lua un homosexual la echipa nici daca s-ar desfiinta echipa. CNDC este platit din banii contribuabililor pentru a cenzura si penaliza ce gandesc si vorbesc acestia (link).

Episcop anglican trece la romano-catolici. Din cauza inovatiilor religioase considerate inacceptabile, cum ar fi hirotonirea femeilor si ordinarea homosexualilor, episcopul anglican Keith Newton de Richborough a decis sa paraseasca acest cult si sa treaca la Biserica romano-catolica. In explicatia publica furnizata, el ii menajeaza pe anglicani, afirmand ca face acest pas din “motive pozitive” (link).

Obama, crestin sau musulman. Desi Casa Alba asigura ca Barack Obama e un crestin practicant, conform unui recent sondaj tot mai multi americani sunt sceptici ca presedintele lor ar practica credinta asa cum pretinde. Sondajul Centrului de Cercetari Pew a descoperit ca aproape unu din cinci americani (18%) cred că Obama e musulman (link).

CEDO: Statele nu sunt obligate sa acorde dreptul la casatorie pentru homosexuali. Completul de judecata din Marea Camera a CEDO a respins cererea privitoare la cazul Schalk si Kopf versus Austria (petitia nr. 30141/04) supusa examinarii de catre solicitanti. Decizia afirma ca autoritatile austriece au actionat in conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului cand au refuzat sa permita casatoria homosexualilor Horst Michael Schalk si Johann Franz Kopf (link).

Craciun binecuvantat! Nu in ultimul rand, va uram tuturor o sarbatoare a Nasterii Domnului binecuvantata, cu sanatate si spor duhovnicesc! Cu aceasta ocazie, ne amintim si meditam la nasterea, acum aproximativ 2000 de ani, in Betleemul Iudeei, a Mantuitorului lumii, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin care avem mantuirea de pacate si nadejdea vietii vesnice.


Categorii

Organisme modificate genetic (OMG), Pagini laice, Presa, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “CEDO uimeste din nou: Nu exista un drept la avort si la casatorii homosexuale!/ Dezbaterea ocultata din Romania: CAND INCEPE VIATA UNUI COPIL? IMPLICATIILE UNEI REZOLUTII C.N.C.D./ Homosexualitatea este primita oficial in Armata SUA/ MONSANTO SI MERCENARII SAI/ Analiza despre COMERCIANTII BOLILOR INVENTATE (Stiri sanatate si familie, 10-21 decembrie 2010)

  1. MINUNATA fotografia mamei si a fatului. Piciorusul, amprenta miracolului vietii.:)

  2. Uneori o imagine poate “spune” mai mult decat multe cuvinte.

  3. Arhiva evisiunii Semne: http://www.tvr.ro/inregistrari.php?id=Semne

    Filmele se pot vedea, dar nu descarca; poate stie cineva o metoda prin care ac filme pot fi descarcate.

  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » OFICIALII MINISTERULUI AGRICULTURII PROMOVEAZA AGRESIV OMG-URILE, CONSIDERANDU-LE ”VIITORUL OMENIRII”. Bulgaria le respinge… CUM FUNCTIONEAZA IDEOLOGIA PRO-OMG?/ Vaccinul Pandemrix contra gripei porcine, pentru care
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » HOMOSEXUALITATEA, IMPUSA STATELOR MEMBRE UE SUB PRETEXTUL ANTI-DISCRIMINARII/ Guvernul pro-european al Republicii Moldova vrea sa adopte legislatie anti-familie/ PROLIFERAREA CONCUBINAJULUI, EURO-MAMA SI CAZURI GRAVE DE SCLAV
  6. Pingback: PARINTELE TANASE, FARA MENAJAMENTE DESPRE AVORT si perspectivele apocaliptice ale neamului: "Urmeaza pieirea!"
  7. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  8. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre gravitatea PACATULUI AVORTULUI si CUM POATE FI IERTAT -
  9. Pingback: MARTURIA UN GINECOLOG CARE REFUZA SA MAI FACA AVORTURI SI LUPTA PENTRU VIATA: Doctorul Ionel Cioata din Timisoara (video) - Recomandari
  10. Pingback: GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video) - Recomandari
  11. Pingback: GADARENII DE AZI. Bebelusul regal, casatoriile homosexuale si teoriile satanice ale “identitatii de gen”. NE-AM OBISNUIT CU RAUL? Pr. Vasile Mihoc despre LUPTA LUMII DEMONIZATE CU TINERII SI COPIII (video) - Recomandari
  12. Pingback: FILM RUSESC ANTI-AVORT: ”Iluminarea”/ MITUL SUPRAPOPULARII/ Dreptul la viata al… plantelor (!) sau schizofrenia ideologiei ecologiste - Recomandari
  13. Pingback: CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL? - Recomandari
  14. Pingback: UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare