ARTICOLELE SAPTAMANII (5): “Darwin, compromis definitiv. Cacealmaua verigii lipsa”
Aparut in Ziuaveche.ro – Scris de : Adrian Pătruscă / 16-02-2011
Evoluţioniştii se încurcă în propriile lor teorii trase de păr, doar pentru a demonstra că Darwin a avut dreptate şi că omul se trage din maimuţă. Darwin este compromis
Descoperirea în 1974, în regiunea Afar (Etiopia) a rămăşiţelor unei femele de australopitec, care ar fi populat savana africană cu circa 3,2 milioane de ani, a provocat o mare emoţie în lumea ştiinţifică. Studierea oaselor bazinului şi craniului a arătat că Lucy era un biped autentic. Dar pentru că le-ar fi stricat toată teoria, savanţii au spus că numita Lucy ar fi păstrat de la strămoşii maimuţe obiceiul de a trăi în copaci.
Până ce, într-un sit învecinat, cercetătorii au descoperit un os de la picior, care se crede că ar fi aparţinut tot lui Lucy. Osul metatarsian arată că picioarele acestor “hominide” aveau exact aceeaşi arcuire cu ale omului modern. Şi că Lucy şi ai ei petreceau mai mult timp alergând în două picioare decât căţărându-se prin copaci, scriu reporterii de la Science. Altfel spus, că mergea la fel de bine ca noi. Şi mai altfel spus, spre deosebire de evoluţionism, Lucy stătea foarte bine în picioare 🙂
Dar adepţii lui Darwin nu lasă aşa uşor pâinea albă de la gură. Profesorul Yves Copens, co-descoperitor al lui Lucy, nu recunoaşte nici mort că a găsit rămăşiţele unui om, ci spune că osul de picior nu îi aparţine lui Lucy, ci unei alte specii, mai avansate, de maimuţe hominide, din care s-ar trage omul.
Din două, una: ori osul găsit e al lui Lucy, şi atunci ea a fost un om în toată legea, ori osul nu e al lui Lucy, ci al unui contemporan, care mergea în două picioare. Ca oamenii. Nu în patru labe, nu cocoşat, ca în celebra diagramă cu maimuţa lui Darwin care se ridică copăcel în picioare, ci exact ca omul modern. Deci era om, poate mai primitiv, mai troglodit, poate nu ştia încă de foc sau roată, dar om.
Iar Lucy nu e nici o verigă lipsă, din moment ce Copens însuşi spune că omul nu a evoluat din ea. Este, deci, o biată maimuţă, iar noi am fost minţiţi vreme de 37 de ani, de Copens şi ai lui.
Acum, alte schelete rămân a fi promovate la rang de verigă lipsă, pentru a justifica fondurile uriaşe de cercetare şi propaganda ateistă.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Un gand la problema pusa in discutie
Intâlnindu-mă cu un amic, merg împreună cu el la un prieten al acestuia.
Cu această ocazie am întâlnit la domnul vizitat un mod de a vedea lucrurile ce poate fi întâlnit frecvent azi, un mod de gândire format la şcoala curentului umanist, ce profund ne marchează cu antropocentrismul său raţionalist.
Astfel, interlocutorul nostru ne supune atentiei un studiu legat de criteriile prin care femeile contemporane isi aleg barbatii dupa criteriile stiintifice ale evolutionismului:
– bărbaţii se concentrează mai bine asupra unui obiectiv precis pentru că la început el era vânător, ocupaţie care a dus dezvoltarea atenţiei unidirectionale.
– femeile rămânând acasă aveau o multitudine de ocupaţii (creşterea copiilor, întreţinerea focului, interacţiunea cu alte femei rămase acasă etc.) ocupaţii ce au format femeilor atenţia distributiva.
Istoric, chipurile, aceste caracteristici evoluează de-a lungul generaţiilor. Femeile astfel şi-au dezvoltat nişte criterii naturale în a-şi alege, spre exemplu, partenerul.
Dacă îmi aduc bine aminte, primele puncte care vădeau fondul general al gândirii majorităţii covârşitoare a eşalonului intervievat, marcau următoarele criterii: siguranţa subzistentei (a se înţelege putere financiară), poziţie socială dominantă, şi continuau cu altele de acest gen.
Caracteristicile de ordinul calităţilor trupeşti cădeau după a zecea poziţie a grilei, iar cele de ordin sufletesc erau absente aproape cu desăvârşire.
În sfârşit, imaginea creată dădea fondul unei personalităţi feminine caracterizată de un vădit interes egocentric-materialist, specific dealtfel azi în formă acută şi la întreaga societate.
Şi în cazul nostru trebuie să recunoaştem, chiar ştiinţific vorbind, că evoluţionismul darwinist (a cărui tributari, din nefericire suntem, în urma puternicului curent raţionalist-umanist al ultimilor 150-200 de ani, crescuţi şi învăţaţi fiind de ideologiile unui astfel de sistem social), îşi dovedeşte falimentul, teoriile lui căzând în ultimii ani una după alta, nimicite de însăşi tagma care le-a creat: savanţii. În câteva cuvinte voi rezuma câteva din aceste răsturnări ale evoluţionismului ştiinţific:
-progresele făcute în ultima vreme de genetică zdrobesc însăşi baza evoluţionismului astfel s-a demonstrat fără echivoc: viaţa nu poate apărea din neviu aşa cum se presupunea teoretic. De aici se naşte întrebarea cine dă totuşi viaţa?
-macro molecula de ADN conţine unele elemente extrem de stabile (,,paznici ai firii”) care fac cu desăvârşire imposibilă evoluţia unei specii în altceva decât este. Chiar în cazul unor ,,accidente” individul ,,nou creat” este automat sortit dispariţiei, fără excepţie, condamnat fiind la sterilitate.
Odată cu punerea în evidenţă fără tăgadă, de către genetică, a acestor elemente ce garantează neschimbabilitatea speciilor s-a demonstrat: imposibilitatea evoluţiei dintr-o specie în alta sau a modificării indivizilor unei specii de-a lungul generaţiilor. Eucariotul este eucariot de la apariţia lui şi nemodificabil în toate structurile lui va fi, cât va fi pământul. La fel ca orice specie, şi omul este azi la fel ca in prima zi a creatiei sale, neschimbat sturctural, si asa se va perpetua până la sfârşitul lumii.
Exemplificările ştiinţifice care au sufocat complet evoluţionismul, pot continua, sau pot fi studiate mai în amănunt de cei interesaţi în cartea Oanei Iftime – Introducere în Antievoluţionismul Ştiinţific.
Evoluţionismul darwinist – oricât ar încerca să-l resusciteze câţiva nostalgici – a murit cu toată structura lui! Dar la concluzia aceasta, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, netrebuindu-le instrumente şi laboratoare, au ajuns de la începuturile creştinismului!
Sfinţii Părinţi spun şi că Dumnezeu se revelează prin întreagă natura creată dandu-ne la tot pasul indicii pentru a-l găsi, descoperindu-se în activităţile sau căutările fiecăruia – de noi ţine doar a-l primi sau a nu-l primi. Aşa în ştiinţă când apare limita de netrecut, de unde ceea ce se vede cu ochiul liber ia sfârşit, pornesc două variante: ori începi să faci filosofie ori începi să-l cunoşti pe Dumnezeu.
Pentru a aduna şi alte elemente utile prezentării mele trebuie să mai spun că oricât s-au străduit oamenii de ştiinţă să găsească sediul facultătilor afective în trupul uman, au întămpinat bariere ce depăşesc orice raţionament. Efectiv aceste ,,sedii-motoare” nu există. Ori Sfintii Părinţi de două mii de ani mărturisesc că aceste afecte sunt atributele sufletului uman: sentimentul, raţiunea şi voinţa. Şi ne avertizează cum ca, cu altfel de ochi se pot percepe ralităţile duhovniceşti.
Pornind de la definirea omului ca fiinţă trupească înzestrată cu suflet raţional putem spune despre el că:
-după trup, este condiţionat unor necesităţi trupeşti specifice şi animalelor şi este supus morţii.
-după sufletul raţional, superior trupului, omul este chemat la o eliberare din traiul instinctual, animalic, la o viaţă absolvită de griji grosiere, moarte şi descompunere; este chemat la nemărginire, la fericire veşnică şi la nemurire.
Teste ca ,,femeile şi partenerul” vădesc din nefericire carenţele majore ale sistemului social în care trăim, sistem care a întors complet balanţa firescului, subordonând sufletul, trupului. Uitând cu desăvârşire de suflet, omul devine trupesc, rob necesităţilor trupului şi astfel testul, de fapt ne arată cum s-a pus semnul egal între om şi animal. Dacă analizăm atent criteriile de alegere a partenerului, poziţiile prioritare enumerate de majoritatea eşalonului testat, descoperă în realitate instincte ce le găsim întocmai şi la lupoaica, spre exemplu – dintr-o haită care foloseşte aceleaşi criterii-instinct pentru alegerea masculului dominant. Ori această asemănare izbitoare nu este cum ar zice unii evoluţionişti, demonstraţia unei filiaţii la un arbore genealogic comun, ci reprezintă trista involuţie a omului la stadiul de animal.
Afirmaţiile cu privire la o evoluţie a caracteristicilor determinante şi întărite generaţie după generaţie, este combătută de noile descoperiri ale geneticii. Astfel un copil născut în vremea lui Moise şi adus paradoxal spre a fi crescut în zilele noastre nu s-ar deosebi cu absolut nimic, în creştere şi comportament, de un copil contemporan de care, în fapt, l-ar despărţii mii de generaţii.
Concluzuia dureroasă a zilei de azi ar fi faptul că ne-am pierdut verticalitatea, ce este cunoaşterea lui Dumnezeu. Am schimbat ascendenţa ce o dă chemarea la îndumnezeire cu descendenţa ce duce la descompunere şi moarte, schimbând radical firescul în nefiresc, pentru că: sf Maxim Marturisitorul spune: ,,mintea se hrăneşte din gândul la Dumnezeu, din minte se hrăneşte sufletul, din suflet se hrăneşte trupul (Dumnezeu-minte-suflet-trup). Aceasta este o ordine firească. Ea a căpătat o turnură cu totul întoarsă la firea căzută, la aceasta mintea se hrăneşte din suflet (din aşa zisele valori sufleteşti), sufletul se hrăneşte din trup, iar trupul se hrăneşte din materia neânsufleţită care in cele din urmă duce omul la moarte’’.
SINAXA
Recomand “Gena egoista” de Richard Dawkins.