ANTIRASISMUL CA PSEUDO-RELIGIE. Tulburătoarele scene ale PENITENȚEI PUBLICE, uneori în masă, la care se supun persoanele albe în contextul violențelor din SUA (Video)/ TUCKER CARLSON: „Gloata vrea totala înjosire a adversarilor săi”/ Activist anti-rasist la CNN: COPIII ALBI NU MERITĂ SĂ FIE INOCENȚI/ Joe Biden, contra-candidatul democrat al lui Trump: RASISMUL E PĂCATUL ORIGINAR AL SUA
În această intervenție jurnalistul Tucker Carlson prezintă mai multe episoade cu oameni obișnuiți, dar și cu lideri politici, care îngenunchează pentru a onora revendicările protestatarilor sau organizațiilor radicale de tip Black Lives Matter.
De altfel, există astfel de scene cu mulțimi întregi care îngenunchează colectiv, în ceea ce apare ca un soi de ritual al penitenței. În unele cazuri, există și formule verbale folosite pentru a împlini ritualul.
Tucker comentează astfel:
„Liderii noștri îngenunchează în fața gloatei. Ritualul atavic al auto-înjosirii. Al înfrângerii noastre. Brusc, mulți performează acest ritual, inclusiv din poliție. Gloata vrea victorie. Dar, mai mult decât atât, gloata vrea totala umilire (înjosire) a adversarilor săi.”
Și, mai departe:
„Îngenunchem pentru că au învins. Am renunțat la rezistență. Implorăm milă. Dar gloatele rareori iartă. „Suntem de partea voastră”, strigăm (se referă la un incident anume prezentat în materialul video – n.n.). „Suntem solidari. Cruțați-ne!” Dar niciodată nu cruță.
„Ce se întâmplă cu țara noastră?” Se mai întreabă jurnalistul de la Fox News. „De ce se predau americanii gloatelor violente? Pentru că asta li s-a spus să facă.”
Și li s-a spus că în numele antirasismului trebuie să o facă. Însă chestiunea rasismului se pune în SUA într-un registru deja cvasi și pseudo religios. Există un rasism structural, profund, care echivalează totodată cu o vină la fel de profundă. Albii sunt vinovați pentru că au „privilegiul de a fi alb” (white privilege); sunt complici la crima comisă împotriva lui George Floyd dacă păstrează tăcerea sau nu îngenunchează (white silence is violence). Sunt vinovați chiar și copiii, cum ne spune activistul Tom Wise citat de CNN (vezi mai jos).
Despre antirasism ca pseudo-religie scrie și Rod Dreher, care compară atmosfera din SUA cu atmosfera pre-totalitară a anilor 30 din Germania într-o serie de articole de pe The American Conservative: Weimar America’s Journalistic Elites, Social Media & Soft Totalitarianism, Language, Memory, & Soft Totalitarianism.
Revenind la Tucker Carlson, acesta deconstruiește apoi principala teză propagandistică a celor care susțin aceste manifestări în numele combaterii rasismului structural ce ar caracteriza forțele polițienești americane. Arată cazurile de afro-americani uciși neînarmați, demonstrând că astfel de acuze sunt deplasate și că acuzația de „genocid” este fantasmagorică.
Anghel Buturugă:
Penitența trebuie deprinsă de mic copil
Copiii albi trebuie învățați de mici ce este „white privilege”. Ei nu merită inocența copilăriei, este de părere un „activist anti-rasist” intervievat de CNN. „Cred că ceea ce e important pentru părinții albi este să nu uite că dacă copiii negri din această țară nu au voie să fie inocenți și nu pot avea o copilărie lipsită de frica de a fi uciși de poliție sau marginalizați într-un fel sau altul, atunci copiii noștri nu merită să fie inocenți.”
Dacă un preot ar veni și ar predica necesitatea ca celor mici să le fie indus sentimentul de vină, de păcat vină și de rușine (apropo, spovedania începe de regulă abia de la 7-10 ani încolo și firește că e mai mult o povață sfătoasă decât o adâncire a sentimentului de vină pt păcat), o pletoră de liberali toleranți ar sări să-l strângă de gât și să-l calce în picioare pe nenorocit pentru că vrea să îndoctrineze copiii. Cuuum? Nuuuuu, eliberează-ți copilul de sentimentele de vină și de păcat și dă-l mai bine la ore de educație sexuală! Ar zice lumea bună, tolerantă, liberală și deșteaptă.
Dar e perfect în regulă ca același copil să facă sesiuni de îndoctrinare LGBT și să facă penitență pentru că e alb (și hetero, eventual), căci, nu-i așa, nu merită să fie inocent. Această afirmație sociopată nu doar că nu stârnește revoltă, ea e perfect integrată narativei dominante, e vocea conștiinței naționale la americani, mai nou. Cum zicea cineva, dimineața sesiuni de autoculpabilizare și autoflagelare pentru vina de a fi alb, seara la povești spuse de drag queens. Pentru că lumea bună vrea binele pentru copiii tăi.
SORIN FAUR:
Motivul
care m-a determinat să-mi redeschid contul Fb spart de hateri și prăduit compromițător de niște păpădii foarte pașnice care distribuiau filmulețe porno în numele meu a fost imaginea postată de o țăcănită din Suedia care și-a fotografiat fiica și a distribuit-o neblurîndu-i fața cu un afiș pe care mama scrisese M… PSD. Și astazi mi se pare una dintre cele mai sinistre și mai înjositoare imagini pe care le-am încasat pînă la vîrsta curentă. Mai ales că atunci mi s-a părut, cum mi se pare și astăzi, că aia mică parcă își cerea ea iertare că e pusă de mă-sa în acea postură abjectă. A tîrî propriii copii în propriile-ți neputințe mintale e unul dintre cele mai abjecte lucruri cu putință.
Nu e absolut nicio diferență între asta și pitirea teroristă în spatele unui scut uman care n-are nicio vină că tu ești un dobitoc și ca urmează să fii chiar împușcat dacă ai omorît nevinovați. A implica astfel copiii este un demers de o violență cel puțin egală cu a cutărui polițist dement care sufocă un om în stradă cu genunchiul pe grumaz. E terorism domestic #debucătărie. Oare mai tîrziu, de pildă cînd va împlini 18 ani, părinții fetei îngenuncheate azi pentru că e albă îi vor mai arăta cum au expus-o pe rețele? Oare poza asta, neblurată, va rămîne în albumul de familie? Oare expusa îi va iubi mult pe părinții care au implicat-o așa în afecțiunile lor civice?
Anghel Buturugă
Black Lives Matter
când e vreun afro-american ucis de un polițai alb (nasol, dar departe de a fi o problemă structurală) și când e rost de alimentare a mâniei popular-rasiale pentru deep state și big guys Soros gen. Contează ca să fie întreținută toată propaganda cu white privilege și resentimentul corespunzător. În rest, Black Lives don`t matter that much. Negrii pot să trăiască în continuare în ghetourile lor, în sărăcia și promiscuitatea de care nici Obama, nici Clintonache, nici elitele care își semnalează obscen virtutea conștiinței lor rasiale nu s-au atins – și nici nu se vor atinge. Ah, și, să nu uităm, vorba lui Biden: dacă votezi cu Trump, nu ești negru (nu, nu e ironie Babylon Bee). Deci cu atât mai mult viața ta nu va conta.
Cătălin Sturza:
Cum am putea să comentăm un lucru atât de sinistru și revoltător?
Este aceasta „luptă împotriva nedreptății”? Sau un mod de a „repara nedreptățile istorice”?
În mod sigur, nu. Este doar un abuz din partea unor radicali de extremă stânga (sau a unor „trolli” care profită de agenda acestora). Care se folosesc de bullying și de puterea fricii pentru a-și pune în practică fanteziile de inși profund frustrați și deranjați mental.
Canalul de youtube al acestui „vlogger” prezintă o serie de astfel de scene în care femei albe, tinere, sunt puse să îngenuncheze pe stradă în fața lui și să-și ceară iertare. Dacă femeile refuză, activistul strigă după ele „e o suprematistă rasistă”. Multe dintre comentariile „vloggerului” sunt jignitoare la adresa femeilor și pline de insulte cu tentă sexuală ce reflectă aceleași frustrări.
Ar trebui ca liberalii și feministele să explodeze, în fața unor acestor abuzuri. Pentru că nici unii, nici alții nu zic nimic, vorbesc eu în locul lor. Umilirea în public a unor oameni nevinovați nu poate rezolva nedreptatea. Abuzul cu tentă sexuală (chiar și simbolică) nu poate să fie în nici un caz o formă de „protest”. Astfel de lucruri, care nu par a fi deloc izolate, ar trebui să fie condamnate cu toată fermitatea și să stârnească un val de revoltă morală de proporții. Prin revoltă morală nu înțeleg însă incendierea unor clădiri, distrugerea unor magazine sau uciderea unor oameni nevinovați – ci înțeleg revolta rațională, prin care arătăm că astfel de fapte sunt extrem de grave și cu totul de neacceptat.
Faptul că acest lucru nu se întâmplă este cu adevărat îngrijorător. Faptul că astfel de abuzuri și umilințe la adresa celor slabi, la adresa femeilor sau a bătrânilor sunt acceptate în mod tacit este cu totul tulburător. Și încă ceva – faptul că acceptăm așa ceva nu înseamnă că nu am putea să cădem, la rândul nostru, victimă abuzurilor și violenței. Și că o astfel de mulțime care jefuiește, umilește, linșează și incendiază ne-ar ierta, doar pentru că stăm în genunchi.
Sorin Faur:
To defund = a întrerupe finanțarea, deci a desființa.
“Desființati Poliția!” este ceea ce solicită acum nu doar bombardierii de pe străzile din SUA, ci și băiatul din imaginea tweeterizată, absolvent de Harvard, secretarul de presă al candidatei Hillary Clinton în alegerile din 2016. În Minneapolis, consiliul local promite deja că desființează întregul departament de poliție pe care îl va înlocui cu “a transformative new model of public safety”.
Pentru cine n-a mai deschis de mult televizoarele, se cere desființarea poliției în timp ce marile orașe americane sînt zob mulțumită protestelor pașnice împotriva rasismului. Partea bună e că, iată, s-a produs în sfîrșit alianța dintre intelectualitatea americană și clasa nu prea muncitoare, dar foarte interesată de bașcheți moca.
Personal sper să nu prind, totuși, prăbușirea imperiului. Nu de alta, dar cînd cade o dihanie ca asta stropește și nu mai prea rămîne mare lucru împrejur.
În context insist să nu uităm că și potrivit revoluției m… de la noi din localitate “Jandarmeria apără hoția”, deci trebuia s-o defund încă de prin 2018.
PS
Bineînțeles că demența în derulare din SUA nu are absolut nicio legătură cu faptul că Donald Trump ar putea fi reales în noiembrie. Nooooo! E o mișcare organică pentru justiție, adevăr, lege și ordine, antirasism, dreptate socială samd.
Cotidianul/ Călin Marchievici:
Sciziuni ireconciliabile în SUA
Moartea lui George Floyd ar fi putut fi doar un nou fapt divers într-o societate tot mai violentă, unde realitatea este și mai rea decât în cele mai proaste producții hollywoodiene. Moartea lui George Floyd a fost catalizatorul unei sciziuni puternice, care poate duce la Statele neunite ale Americii, scrie Antoine Colona pentru publicația franceză Valeurs Actuelles.
”Transmisie în direct a postului preferat al democraților americani – CNN. Jurnalistul descrie cu simpatie protestul care are loc în spatele lui și vorbește despre o ”mulțime vesela”. Asta până în momentul în care spre el se aruncă o sticlă. În climatul de acum din SUA, aripa cea mai radicală de stânga nu mai respectă presa, nici măcar pe jurnaliștii de la postul supranumit ”Clinton News Network”, al cărui sediu din Atlanta a fost vizat de protestatari. Este stare de urgență în cel puțin 31 de orașe , printre care New York, Chicago, Dallas, Atlanta, Los Angeles și Washington. A fost mobilizată Garda Națională în peste zece state și în unele orase au fost impuse restricții de circulație. Suntem inca departe de nivelul de violență al protestelor din anii 1960-1970 sau de cel al revoltei din 1992 din Los Angeles, când s-au înregistrat 60 de morți și 3.000 de răniți. Însă pentru statul Minnesota desfășurările forțelor de ordine sunt fără precedent. Au fost desfășurați 4.500 de militari din Garda Națională, iar alți 7.000 așteaptă ordinele.
Un surprinzător punct de plecare a protestelor
Minneapolis este un loc de plecare surprinzător al acestui nou război de secesiune. Statul Minnesota este la frontiera cu Canada, departe de Sudul Statelor Unite și de istoria sa segregaționistă. În primă fază, Minnesota a fost populat de imigranți luterani suedezi, apoi germani. Orașul a apărut pe fluviul Mississippi, plasat ideal între Canada și Louisiana franceză. Ca și în Suedia din care au venit primii imigranți, locuitorii din Minneapolis au aplecare către social-democrație. Comunitatea afroamericană nu reprezintă decât 17% din totalul populației. Orașul este un bastion pentru mai multe personalități ale stângii americane, care își bazează programul politic pe problemele etnice.
Printre aceste personalități de stânga din Minneapolis se numără Keith Ellison. El a devenit, în 2019, procuror general al statului Minnesota și el se va ocupa de procesul polițistului Derek Chauvin, cel acuzat pentru moartea lui George Floyd. Ellison s-a remarcat la depunerea jurământului, pe un Coran din colecția lui Thomas Jefferson. Noul procuror de culoare a fost congresman la Washington timp de două mandate și a candidat fără succes la președinția Consiliului Național Democrat, organul de conducere al Partidului Democrat. S-a convertit la islam la 19 ani și a fost apropiat de organizația Nation of Islam, condusă de Louis Farrakhan, o organizație care îi reunește pe adepții supremației negrilor și are accente antisemite. Ellison a participat la protestul Million Men March, din 1995, la Washington. S-a apropiat apoi de Bernie Sanders, însă nu a reușit să preia conducerea Partidului Democrat, în 2017.
În Minneapolis o găsim și pe Ilhan Omar, aleasă în Congres cu 78% din voturile din circumscripția ei. A fost aleasă în special de compatrioții săi, originari mulți dintre ei tot din Mogadiscio, Somalia. Ilhan Omar a creat, împreună cu alți congresmani din rândul minorităților, un grup inedit de extremă stânga în Congresul SUA, un grup care dorește o schimbarea profundă la nivel demografic și sociologic în SUA. În același spirit, primarul de stânga din Minneapolis, Jacob Frey, a lăsat ca Secția 3 de Poliție din oraș să cadă în mâinile protestatarilor, care au devastat-o și incendiat-o.
Statele din ce în ce mai puțin unite
În acest context, fostul vicepreședinte Joe Biden, care a făcut o gafă perfect rasistă înaintea acestor evenimente, a încercat să o dreagă: ”Prin complacerea noastră, prin tăcerea noastră, suntem complici la perpetuarea acestor cicluri ale violențelor”, denunțând rasismul ca ”păcatul originar al acestei țări”. Spunând asta, candidatul democrat i-a făcut un nou cadou lui Donald Trump, câtă vreme i-a acuzat pe americani, colectiv, că sunt responsabili de această situație.
Este o etichetă pe care cei numiți de Trump ”majoritatea tăcută” o refuză.
Clivajul american se adânceste mai mult ca niciodată. SUA se dizolvă pe zi ce trece, uneori cu violență, uneori fără. Apartheridul apare din nou la periferiile orașelor rezervate negrilor, acolo unde afroamericanii deveniți milionari refuză să angajeze albi, în timp ce alte periferii sunt rezervate acestora din urmă. Din diverse motive, oamenii par să fie de acord să trăiască separați, departe unii de alții, în spatele zidurilor lor. Vor fi orașe separate, oare și state separate astfel?
Este o tendință pe care covid19 a accentuat-o, lăsând șomeri 40 de milioane de americani, circa 25% din populația activă. Trump încearcă să schimbe o situație care era periculoasă pentru el. Paradoxal, această criză este o oportunitate pentru realegerea lui. Însă va fi necesar mai mult decât să trimită mesaje pe Twitter pentru a pune capăt totalitarismului etnic promovat de exaltații din toate taberele.”
Bethesda pic.twitter.com/qSgCNk1zi7
— maria viti (@selfdeclaredref) June 2, 2020
https://twitter.com/blindedxmelanin/status/1267330557735829509
This is fundamentally wrong. Regardless of emotion, military and police must remain neutral and apolitical. pic.twitter.com/HIpNYh0S6x
— James Woods (@RealJamesWoods) June 4, 2020
This is in London, where according to the Chief Superintendent of the Met (who is black), “73 per cent of knife offenders and 53 per cent of victims were from a black or ethnic minority background.” pic.twitter.com/doDG3hkKTH
— Paul Joseph Watson (@PrisonPlanet) June 3, 2020
Diferendele istorice între rase ar trebui rezolvate la nivel politic statal în SUA. Congresul ar trebui să adopte un document prin care America sa își ceară iertare pentru toate suferințele indurate de anumite categorii de oameni, cum ar fi negri, indieni, și sa sublinieze egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor. Mie mi se pare ca negrul care o pune pe femeia albă să stea în genunchi îi încalcă o mulțime de drepturi.
Primul video in care acel individ cere femeii albe sa ingenuncheze este un mexican (Smooth Sanchez) care face o satira pe tema BLM, dar reflecta o realitate. Promotorii blm cer albilor a-i ajuta la raspandirea propagandei lor sau la proteste/donatii pentru ca este responsabilitatea lor de “white privileged”, iar felul in care o spun suna ca o acuza (aceea de a fi vinovati pentru culoarea pielii lor si deci e cazul sa faca ceva cu acest privilegiu al lor sa isi rascumpere aceasta vina ca altfel sunt de partea rasistilor/opresorilor). Este trist ca in radicalismul lor au atras pe foarte multi de partea lor, in special pe tineri.
@Mari
Am observat că e un prankster, dar oamenii aceia abordați sunt reali…
As vrea sa vedeti (si as vrea sa vada si altii) ca sclavi exista si astazi si scalvii de astazi nu sunt absolut deloc negri. Sunt chiar foarte albi si se afla si la noi in tara, de exemplu. Daca mai exista ceva adevarat din ce vedem la TV, avem copii germani tinuti sclavi in Romania si avem romani tinuti sclavi de clanurile interlope, intr-o situatie cumva schimbata, albii sunt sclavii celor ce pot fi numirti indian-romanians, ca sa fim si noi politically corecti.
Deci, sclavia nu este o problema de rasa. As vrea sa subliniez: scavia nu are NIMIC de a face cu rasa. Ea are doar de a face cu mizeria si ticalosia oamenilor. Poate crede cineva ca s-au dus uite asa nitam-nisam niste albi in Africa au gasit niste oameni negri si ce si-au zis ei: tiii, ce buni ar fi astia de sclavi! Ia sa-i luam! (dupa modelul din Morometii: ai cui sunt astia? Hai sa-i batem!)
Eu nu inteleg ce cred turmele acelea de oameni ca s-a intamplat cu negrii de au devenit sclavi. Dar daca s-ar uita mai atenti la ce se intampla astazi in Africa, ar vedea ca scalvia se practica pe scara larga intre triburile de pe continentul negru (am voie sa zic asa Africii?). Asa a luat nastere si scalvia neagra din lumea alba. Albii cumparau sclavi negri de la negri. Hai sa repet: albii cumparau (deci plateau cu bani sau alte obiecte) sclavi negri de la alti negri. Ca au mai si rapit, cu siguranta. La fel se rapesc oameni si astazi pentru sclavie si trafic de organe.
De ce sunt discriminati? Simplu. Ei sunt veniti intr-o lume care nu este a lor. Drept pentru care au fost marginalizati, chiar si dupa ce legea le-a dat dreptul de a fi “liberi”. Dezradacinati fiind, nici nu si-au putut crea propriul China Town. Este o tragedie, este adevarat, dar nu exista vinovati istorici. Solutia este acceptarea fiecaruia de catre ceilati, dar asta nu este o actiune univoca, ea trebuie sa aiba doua sensuri, adica trebuie sa vrea si cei marginalizati sa iasa din marginea lor. Deocamdata solutia aceasta nu este acceptata cu adevarat de nici o parte. Vina este aceeasi pentru toti, daca tot e sa vorbim de vini comune. A, ca unii sunt de partea mai nasola a baricadei, asta e problema lor. Strict. Au destule dovezi in comunitatea de culoarea lor ca se poate iesi de acolo. De blamat sunt doar cei care se opun, de ambele parti.
Dar, am o observatie, pe final. A urmarit cineva cu atentie ce s-a intmplat la Bucuresti cu ratacitele acelea care reprezentau miscarea BLM in Romania? Au incercat sa faca ceva agitatie clamandu-si platforma program: au infierat brutalitatea politiei si capitalismul. Intelegeti? Capitalismul, au infierat capitalismul in tara in care inca nu s-au risipit sloganurile cu …UE PSD si ciuma rosie! Astept cu nerabdare sa vad cine are nivelul intelectual mai scazut, ratacitele de la Bucuresti sau masele ratacite din strada, acelea care au manifestat – desigur – pasnic pe 10 august? Un fel de care pe care…
Rof Dreher :
https://reactionarii.home.blog/2020/06/08/vara-sovietica-a-americii-de-la-weimar/
https://twitter.com/BasedPoland/status/1270482410585706499?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Eembeddedtimeline%7Ctwterm%5Eprofile%3Agigelchiazna&ref_url=http%3A%2F%2Fwww.chiazna.ro%2F
https://twitter.com/BasedPoland/status/1270290363434045445?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Eembeddedtimeline%7Ctwterm%5Eprofile%3Agigelchiazna&ref_url=http%3A%2F%2Fwww.chiazna.ro%2F