Reflecții asupra crizei pandemice/ DRUMUL SPRE TIRANIE e pavat cu pandemie/ SALVAȚIONISMUL MEDICO-PENITENCIAR și privarea de realitate/ O gigantică operațiune de FALSIFICARE a adevărului

8-05-2020 17 minute Sublinieri

Mihai Gheorghiu:

Privarea de realitate

Enorma maree de propagandă a fricii, a sentimentului de ”moarte colectivă” iminentă, a inducerii fantasmei ”virusului ucigaș” în fiecare casă, în fiecare suflet, a înspăimântării unei întregi generații care nu are nicio experiență socială colectivă relevantă, în afară de manifestațiile #rezist, conduse și controlate de controlori invizibili și ei, unde întreaga mulțime era anonimizată, manifestații care nu erau niciodată asumate de nimeni, care nu aveau niciun responsabil, erau doar voci fără nume, fără chipuri. Manifestații dublate ele însele de o politică fără chipuri, fără responsabili adevărați, politică dusă de fantoșe mișcate și ele de controlori fără umbră, din umbră.

Adevărul observației empirice, adevărul statistic, evidența socială a pandemiei cu toate vârfurile și curbele ei sinuoase nu au nicio valoare în fața imperativului propagandistic și salvaționist medico-pentenciar. Mecanismele OMS, sloganurile acestei organizații care de 15 ani amenință cu moartea colectivă, cu hecatombele de morți, de cadavre, cu vaccinul global, cu o civilizație de zombi mascați, vaccinați, înfricoșați, apăsați de păcatul fatal de a fi insensibili la Greta, la Bill, la dr. Fauci, insensibili la amenințarea lui Streinu-Cercel din 2006, când trebuia să moară 2 milioane de români.

Imensul val de propagandă vândută ca salvare publică, care amestecă permanent adevărul cu falsul, construcția de golemi ideologici cu micile figurine ale unui adevăr chircit, amenințările cu blamul public, etichetarea oricărui ”refuznic” cu eticheta infamantă de ”ucigaș”, toate acestea nu sunt doar semnele unei teribile patologii sociale care arată că milioane de oameni pot fi livrate unei minciuni și unei amenițări toxice, care sunt nu doar periculoase și complet imorale și ilegitime, dar care demonstrează imensa fragilitate a noastră, a ordinilor noastre constituționale, ale parlamentelor noastre și ale presei întregului Occident.

Epoca noastră este numită ”epoca postadevăr”, de fapt epoca nihilismului absolut, singurul absolut la care mai putem aspira, și pare că într-adevăr așa și este. Adevărul nu mai este rezultatul unei căutări autentice și inocente, nordul busolei, și valoare morală și socială, ci etichetă mobilă pentru orice conținut retoric ambulant. Și aici nu dăm doar peste circularitatea istorică a sofisticii, a ”uitării ființei”, a uitării căutării autentice cu o miză ontologică, ci peste epoca erzațului total, al excluderii căutării, a îmbrățișării doar a retoricii și tiraniei paranoice a propagandei pure, în ultimă instanță, a jocului nud al puterii. Avem de-a face cu o teribilă uzură a gândirii, a cuvântului, a valorilor permanente, a autenticității intelectuale și umane.

Construim o civilizație nu doar pentru a fi apărați de barbari din afară, ci pentru a fi apărați de minciună, de tiranie, de barbarii din interiorul zidurilor noastre. Adevărul nu poate fi doar o ocupație de seminar eventual sau de laborator, deși se vede că nici măcar acolo adevărul nu mai este uneori decât o posibilă manipulare a unor rezultate și ale unor dovezi. Societatea există și pentru ca milioane de oameni să poată fi apărați în fața manipulării conștiințelor lor, a atitudinilor lor, a fricilor și vulnerabilităților lor. Dialogul social, academic științific pentru aceasta a fost ”inventat”, de la Socrate încoace, cel puțin, pentru a putea deosebi adevărul de fals, nu între umbre ale unei falsități generalizate. Discursul unic, dreptul doar al unora de a ”traduce” faptele, evenimentele și statisticile, tăcerea condiționată a întregi corpuri profesionale, medici, juriști, preoți, ziariști nu sunt semne ale discuției, ale dialogului, ci semne ale unei alte realități care încearcă să se permanentizeze, să devină noua nostră realitate, după imperativele paradigmatice ale lui Cuomo, Fauci, Kissinger etc.

Ceea ce se aplatizează nu este doar așa zisa curbă a ”infectărilor”, ci curba realității, a percepției realității, discursul despre pandemie a fost primul care a vehiculat frica, teroarea de ”virusul ucigaș”, prim care a introduc vocabularul marțial, care a dezvoltat metafora războiului și salvării popoarelor de alianța între știința OMS și elita tehno-politicii globale, astfel că politicile statului au venit de la sine, au fost în siajul acestui discurs marțial și salvaționist. Completa dispariție a dezbaterii, a minimelor rutine politice democratice, dispariția parlamentului român, dispariția chestionării discursului unic pandemic în Parlament, în presă, ne-a făcut pe toți captivi unor mecanisme total disfuncționale, de a căror fragilitate internă trebuie să fim conștienți, perfect conștienți. Singura realitate discursivă și legală este moartea, teama, dispariția, boala eternă și mecanismele care trebuie chipurile să-i facă față.

Realitatea vieții și a vindecării în proporție de 95% trebuie ștearsă, deși ea nu este expres negată, ci doar ocultată în cadrul unui mecanism de magie carnavalescă, în care vindecarea de boală, adevărul vindecat de minciună, speranța din liturghie, toate trebuie obnubilate, șterse, abolite. De ce?

Despre adevăr și despre minciună

Giorgio Agamben, 28 aprile 2020 (trad. B.A.)

Înainte de manipularea fără precedent a libertăților noastre, asistăm la o gigantică operațiune de falsificare a adevărului. Dacă oamenii acceptă să-și limiteze libertățile personale, aceasta se întâmplă, de fapt, pentru că ei acceptă datele și opiniile furnizate de către massmedia fără a le supune niciunui fel de verificare. Publicitatea ne-a obișnuit demult cu discursuri care sunt pe atât de eficiente pe cât nu pretind că ar fi adevărate. Consensul politic era oferit, de asemenea, fără o convingere profundă, cumva luând ca fiind de la sine înțeles că discursurile electorale nu au legătură cu adevărul. Ceea ce vedem desfășurându-se înaintea noastră, însă, este ceva nou, măcar pentru faptul că adevărul sau falsitatea discursului ce este pasiv acceptat afectează modul nostru de viață și întreaga noastră existență cotidiană. Din acest motiv, ar trebui să fie urgent pentru oricine să încerce să treacă măca printr-un filtru elementar al verificării ceea ce i se prezintă.

Nu am fost singurul care am remarcat că datele despre epidemie sunt furnizate într=un mod general fără niciun criteriu științific. Din punct de vedere epidemiologic, este evident, de exemplu, că a da o cifră a deceselor fără a o corela cu mortalitatea anuală din aceeași perioadă și fără a specifica adevărata cauză a morții este total lipsit de sens. Și, totuși, continuăm să facem așa zilnic fără ca cineva să pară că observă că ceva e în neregulă. Ceea ce este cu atât mai surprinzător cu cât datele care pot fi verificate sunt disponibile pentru oricine care vrea să le acceseze și am menționat deja raportul președintelui ISTAT Gian Carlo Blangiardo în care se arăta că numărul deceselor de Covid-19 este mai mic decât numărul deceselor cauzate de bolile respiratorii din anii precedenți.

Și, cu toate acestea, indiferent de lipsa de echivoc a acestui raport, e ca și cum nu există, așa cum nicio atenție nu se dă faptului că un pacient pozitiv care a murit de infarct a fost contabilizat tot la decese cauzate de Covid-19. De ce, chiar dacă falsitatea e documentată, continuăm să avem încredere în ea? Pare că minciuna este ținută drept adevăr tocmai pentru că, întocmai ca publicitatea, nu se mai obosește să-și mascheze falsitatea. Precum Primul Război Mondial, războiul împotriva virusului nu poate avea decât motive falacioase.

Umanitatea intră într-o fază a istoriei sale în care adevărul este redus la un moment în mișcarea falsității. Adevărul este un discurs fals care trebuie ținut drept adevărat chiar și atunci când neadevărul său e dovedit. În acest fel, limbajul în sine ca loc al manifestării adevărului este confiscat. Oamenii pot doar să amuțească mișcarea – adevărată pentru că reală – a minciunii. Pentru a opri această mișcare, fiecare trebuie să aibă curajul de a căuta, fără compromis, cel mai de preț bun: un cuvânt adevărat.

Contramundum

Pierre Manent: Este timpul să ne trezim!

Eugénie Bastié: Criza la care asistăm pare să readucă în discuție Statul, după ce decenii la rândul s-a vorbit numai despre declinul său. Până și președintele Emmanuel Macron a recunoscut că „trebuie să reconstruim suveranitatea noastră națională și europeană”. Asistăm cumva la marea reîntoarcere a ideii de națiune?

Pierre Manent: Observăm, în timp ce așteptăm desfășurarea evenimentelor, reîntoarcerea celor mai puțin plăcute aspecte ale Statului nostru. În numele urgenței sanitare a fost instituită în fapt o stare de urgență. În numele acestei urgențe, au fost luate cele mai primitive și brutale măsuri: carantina generală sub supravegherea poliției. Viteza, caracterul general și chiar nerăbdarea cu care acest aparat represiv a fost pus în funcțiune contrastează dureros cu întârzierile, lipsa de pregătire și indecizia politicilor noastre sanitare, fie că era vorba de măști, teste sau tratamente potențiale. Greșelile, chiar și cele făcute dintr-o neștiință inocentă, sunt pedepsite cu amenzi exorbitante. Ne este interzis să ne părăsim casele fără pașapoarte, însă restabilirea granițelor naționale este în continuare considerată un păcat mortal. Nu cred că această criză va reabilita Statul.

Cât despre națiune, ea a fost abandonată, discreditată și delegitimată vreme de două generații – la fel cum a fost abandonată, discreditată și delegitimată orice idee despre politica industrială. Am renunțat la însăși ideea de independență națională. Oh, să nu fii altceva decât o rotiță moale și flexibilă de expertiză specializată în marea rețea a comerțului global! Și mai presus de toate, fluxul nu trebuie să încetinească vreodată! Descoperim acum că suntem dependenți de China pentru aproape tot ceea ce avem nevoie? Dar astfel ne-am organizat… pentru a fi dependenți! Ne-am dorit-o! Credeți că, după ce vom ieși din acestă criză, slăbiți de distrugerea economică produsă de această criză sanitară, vor fi mulți care vor fi dornici să inverseze această direcție pe care am tot mers vreme de 40 de ani?

EB: Relația dintre omul de știință sau cercetător și omul politic, baza modernității politice, este răsturnată complet de această criză. Pare că încercăm să ascundem deciziile politice în spatele expertizei științifice, dar cu toate acestea, în momentul în care politica încearcă să fie independentă, este criticată de opinia publică. Cum ar trebui să vedem această situație? Este o victorie a expertizei asupra deciziei politice, sau este în fapt o reîntoarcere a ceea ce este în esență politic într-un context de incertitudine?

PM: În ceea ce-i privește pe experți și oameni de știință, trebuie făcute anumite distincții. Am fost învățați să-i recunoaștem, să-i apreciem și adesea să-i admirăm pe doctorii, infirmierii și cercetătorii noștri. Aceasta a fost o rază de lumină în această primăvară sinistră. Am descoperit de asemenea politica științei, care nu este mai nevinovată decât politica obișnuită. Expertiza nu oferă nicio imunitate împotriva dorinței de putere. În orice caz, pică în sarcina aleșilor să ia decizii deoarece ei sunt cei care sunt responsabili de tot, adică de corpul politic. Este sarcina lor să ia în considerare toți parametrii și să întrevadă toate consecințele acțiunilor lor. Aristotel avea dreptate: politica este regina științelor!

EB: Cum vedeți răspunsul Uniunii Europene față de această criză? Pe un plan mai general, este această criză un simptom al slăbiciunii Vestului?

PM: Uniunea Europeană este la fel de slabă pe cât sunt statele care o formează. Uniunea se află în fază terminală. Fie va șchiopăta în forma prezentă, fie se va dezintegra. Ordinea europeană se bazează pe hegemonia germană, o hegemonie care este acceptată și apreciată de restul Europei. Germania se găsește în cea mai stabilă și favorabilă situație în care a fost vreodată. Domină prin simpla prezență. Nu are nevoie să facă vreo mișcare – sau mai degrabă nu trebuie să facă vreuna. Aceasta este ceva ce președintele Macron nu a înțeles și astfel îi sâcâie pe germani cu cererile sale insistente de proiecte comune. Diferitele națiuni s-au retras în spatele propriilor granițe.

Acesta este sfârșitul fanteziei europene. Nu există vreo aventură fantastică pe drumul acesta european. Fiecare națiune a descoperit caracterul neschimbabil al ființei sale colective. Eliberați de visul acesta frustrant „mereu mai multă Europa” putem acum redescoperi o anumită afecțiune pentru ceea ce suntem, putem încerca să ne adunăm forțele în caracterul nostru național și să ne îngrijim cu răbdare de propriile noastre resurse – resurse morale și spirituale, militare și economice. Această dorință de a ne redescoperi și reafirma pe noi înșine va fi salvatoare dacă va fi acompaniată de o conștiință lucidă a propriilor noastre slăbiciuni, slăbiciuni pe care le-am cultivat.

EB: Sunteți surprins de ușurința cu care democrațiile noastre liberale au acceptat suspendarea celor mai multe dintre libertățile noastre? Nu este acesta un semn că domeniul exclusiv al „drepturilor” rămâne fragil în fața emergenței dorinței biologice de supraviețuire?

PM: Nimeni nu pune la îndoială că pandemia reprezintă o urgență și că în această urgență unele măsuri neobișnuite sunt de neocolit. Dar fragilitatea sănătății umane reprezintă într-un fel o urgență permanentă și îi poate oferi Statului o justificare permanentă pentru o stare permanentă de urgență. Noi vedem acum în Stat singurul apărător al drepturilor noastre. Acum, din moment ce viața este primul dintre drepturile noastre, i se deschide Statului un drum larg pentru puterea sa inchizitorială. Acestea fiind spune, noi ne-am lăsat în mâna Statului cu mult timp în urmă, acordându-i suveranitatea asupra vieților noastre. Această tendință care are deja o istorie a devenit mult mai acută în ultimii ani. Spontaneitatea discursului public a fost supusă unei cenzuri apriorice, care a avut drept efect excluderea dezbaterii legitime asupra celor mai importante probleme ale vieții noastre comune și chiar ale vieții noastre private. Fie că problema este imigrația sau relația dintre sexe și celelalte chestiuni care derivă de aici, o ideologie comună societății și Statului dictează ceea ce este permis sau nu, care echivalează cu ceea ce este onorabil sau rușinos, nobil sau josnic. Într-un cuvânt, am interiorizat un cod de discurs și expresie, în fața căruia rezistența este considerată periculoasă. În felul acesta, am lăsat în urmă pe tăcute regimul liberal și democratic care era informat, era însuflețit de proiecte colective rivale, și care ne punea în față angajamente serioase, acțiuni comun, bune și rele, eficiente sau falimentare, dar care ne oferea motive pentru a duce lupta cea bună, ocazii pentru dezbateri viguroase și probleme mari care furnizau dezacorduri mărețe. Acele vremuri fericite s-au dus. Lumea noastră este plină de ”victime” care, printr-o voce care e în același timp plângăreață și amenințătoare, susțin că sunt rănite de toată această discuție. Ele văd în regulile gramaticale care guvernează genul o jignire și descoperă insulte homofobice într-o vulgaritate de școlar. Cum ne putem opune noi acum Statului ca gardian al drepturilor noastre în timp ce îi cerem în genunchi să intre cât mai adânc în viețile noastre personale mereu rănite?

EB: Credeți că principiile noastre fundamentele ale liberalismului sunt subminate de această criză? Mai pot fi ele salvate?

PM: Ceea ce este subminat sunt principiile fundamentale ale globalismului, numit liberal – adică, competiția tuturor cu tuturor sau ideea că ordinea umană apare din reglementarea impersonală a fluxului. Această ideologie a profitat de anumite teme liberale, dar liberalismul pe care ni-l dorim prezervat este ceva diferit. Un regim liberal organizează concurența pașnică pentru a defini și implementa anumite reguli pentru viața comună, și distinge riguros între domeniul politic și cel al libertății economice în cel mai larg sens al termenului, care include în particular libera comunicare a influențelor morale, sociale, intelectuale și religioase. Iar aici se află cheia problemei: regimul liberal presupune cadrul național. Nu a exista vreodată un regim liberal fără un cadru național. În ultimii ani, regimul nostru a fost afectat de o corupție care a cuprins toate clasele: bogații, din moment ce regimul a favorizat căutarea de privilegii financiare, mai ales în domeniul imobiliar, și a stimulat structura tehnocratică în a întoarce spatele națiunii, uneori până într-acolo încât și-au pierdut simțul binelui comun; săracii au fost descurajați de la muncă prin beneficii sociale fără discriminare. Funcțiile direct legate de suveranitate – militare, securitate și justiție – au fost private de resurse. Astfel, fie ne apucăm să realocăm resurse în favoarea acestor funcții esențiale și să acordăm beneficii celor care muncesc, fie ne vom imobiliza pe noi înșine în administrația unui Stat cu tot mai puține resurse, în timp ce continuăm să dispărem moral și politic.

EB: În timp ce facem tot ce este posibil pentru a salva viețile celor mai vulnerabili, ritualurile de bază care acompaniază viața au fost limitate, chiar abolite. Ce ne spune această criză despre locul morții în societatea noastră modernă?

PM: Guvernul și-a luat asupra sa autoritatea, practic, de a interzice ultimul ritual de care suntem atașați – și anume ritualul înmormântării. Împotriva tendinței din ce în ce mai răspândite de a face moartea invizibilă, această măsură a guvernului a provocat întristare, consternare și dezaprobare. Toată lumea poate vedea că ritualurile pot fi reglementate în timp ce trăsăturile lor esențiale se mențin, fără ca participanții să riște mai mult decât se riscă în fiecare zi prin interacțiunea din magazine sau cu reprezentații firmelor de curierat, ca să nu mai vorbim de îngrijitori.

Această ștergere brutală a morții este inseparabilă de îndepărtarea religiei: ați observat că în lista de motive legitime pentru a părăsi domiciliul, „nevoile animalelor de companie” nu au fost uitate, dar nevoia oamenilor de a merge la biserică nu există? Asta invită la reflecție. Cei care ne guvernează sunt oameni onorabili care fac tot ce pot pentru a depăși o criză serioasă. Dar nu au observat uriașul și inadmisibilul abuz de putere ce există implicit în unele dintre deciziile lor. Cum este posibil? În anii din urmă, instituțiile, reglementările și legile care definesc viața comună în Europa au devenit maleabile în fața cerințelor pe care noi, tirani tiranizați de dorințele noastre, le-am avansat. Am băut din cupa cu vinul urgiei, cum spune Scriptura. Am delegitimat instituțiile care ordonează transmiterea vieții iar acum îndepărtăm ritualurile care acompaniază moartea. Este timpul să ne trezim.

Interviu publicat în Le Figaro. https://www.lefigaro.fr/vox/societe/pierre-manent-il-y-a-longtemps-que-nous-sommes-sortis-a-bas-bruit-du-regime-democratique-et-liberal-20200423

Schizofrenie colectivă

Ninel Ganea

Într-un text mai actual astăzi decât la vremea la care a fost scris, Lordul Bertrand Russell făcea următoarele observații:

„Anaxagoras susținea că zăpada este neagră dar nimeni nu l-a crezut. Psihologii sociali ai viitorului vor exersa pe copiii din școli diverse metode pentru a le inculca nestrămutata convingere că zăpada este neagră.Se va ajunge rapid la următoarele concluzii: în primul rând, influența familiei este dăunătoare; în al doilea rând, nu se poate face mare lucru, dacă îndoctrinarea nu începe înainte de vârsta de 10 ani; în al treilea rând, versurile puse pe muzică și repetate sunt foarte eficiente; în al patrulea rând, opinia că zăpada este albă trebuie să fie văzută ca exprimând un gust morbid pentru excentricitate. Dar anticipez că viitorii oameni de știință vor pune la punct aceste recomandări și vor descoperi exact cât costă exact pe cap de copil să-i facă să creadă că zăpada este neagră și cât îi costă să-i facă să creadă că este gri închis.”

Ideea și exemplul folosit de Russell nu erau neapărat noi, fiind folosite și de Ignațiu de Loyola în Exercițiile sale, când vorbește despre obținerea unei obediențe perfecte: „Dacă Biserica a definit ceva ca fiind negru, dar care în ochii noștri ne apare ca fiind alb, pe cale de consecință noi trebuie să susținem că este negru.”

Toate textele distopice relevante pun accentul pe distrugerea simțului realității, pe șubrezirea completă a corespondenței dintre mintea umană și realitatea obiectivă, chestiune oarecum familiară pentru oricine a trăit o vreme sau mai mult într-un univers totalitar. Raportul dintre om și realitate nu se mai face decât intermediat de puterea statului, care îi definește exact individului ceea ce este albul, negru, îl anunță chiar și rezultatul celei mai elementare operații matematice. „Adevărul este important, dar și mai important, din punct de vedere practic, este tăcerea în privința adevărului.”, afirma Huxley în „Minunata Lume Nouă”. Într-un dialog din „1984” anchetatorul îi spune lui Winston Smith:

„Înveți greu, Winston”

„Ce pot face? Cum aș putea să nu văd ce se află în fața mea? Doi și cu doi fac patru?”

„Uneori, Winston. Uneori fac cinci. Uneori fac trei. Uneori toate la un loc. Trebuie să te străduiești mai mult. Nu este ușor să devii sănătos.”

În ultimele aproape două luni am fost supuși (încă suntem) unui imens experiment în primul rând mental în care simțul realității ne este subminat programatic. Ni s-a spus pe toate canalele posibile să ne încredem doar în autorități și numai în oficiali, fiind considerați prea imberbi pentru a ne descurca de unii singuri. Orice altă sursă de informare, chiar și folosirea propriei logici sau exprimarea unor îndoieli mai mult sau mai puțin justificate au fost caterisite sub diverse formule sau pretexte. Contactul individului cu mediul înconjurător și cu semenii a fost amputat prin decret ceea a sporit alienarea și a clătinat și mai tare percepția asupra lumii. Nu ni s-a impus doar tăcerea în privința adevărului, ci am fost bombardați (încă suntem) cu un tir de informații contradictorii, disonante care ne-au alterat de la o zi la alta organele de percepție ale realului, pe lângă tot felul de imagini și informații catastrofale care să ne pustiască emoțional și să facă derizorie orice fel de proces rațional.

Așa am aflat de pildă că dictatura chineză este detestabilă, dar metodele dictatoriale chineze sunt lăudabile. Modelul suedez era până acum două zile de o inconștiență ucigașă, dar ieri OMS ne-a anunțat că aceasta este calea de urmat. Vladimir Putin reprezenta eminența cenușie din spatele oricărei nereușite occidentale, însă brusc procedurile sale de control orwellian al populației l-au făcut „frecventabil”. Până acum două luni, trebuia să ieși din casă dacă îți pasă, iar acum trebuie să stai în casă dacă vrei să salvezi vieți. Măștile erau periculoase dar în curând vor deveni un accesoriu indispensabil al oricărei ființe umane civilizate. Orice încălcare sau agresare a unui membru al unei minorități stârnea valuri de proteste și reclamații, dar astăzi aflăm că membrii unor comunități, cum este cea romă, sunt aplecați spre scandal. Ceea ce înainte era rasism manifest, a devenit dintr-odată bun simț. Membrii societății civile căutau să extindă indefinit aria drepturilor, dar aflăm acum că toate aceste drepturi, chiar și cele mai fundamentale, nu erau deloc importante și pot fi abrogate din pix. Economia era importantă („time is money”) și totul avea un cost, dar astăzi oprim la comandă economia și primim bani printați din elicopter. Socializarea, networkingul și comunitatea de la muncă trebuiau puse înaintea timpului petrecut acasă, însă acum trebuie să descoperim deliciile și minunile statului obligatoriu în familie, la domiciliu. De 1 mai toți comuniștii și socialiștii ieșeau pe străzile Occidentului și se luptau de zor cu neoliberalismul și capitalismul, dar acum stau acasă și recomandă tuturor să facă același lucru șamd.

Ce ar trebui să credem din toate acestea? Nimic. Nu pentru că unele sunt adevărate și altele false, ci pentru că reprezintă o tentativă brutală și fără mănuși de a îngenunchea libertatea oamenilor, făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, prin distrugerea capacității lor de a gândi. Adevărul nu se descoperă niciodată prin trompeta diavolului.

„Doi și cu doi fac patru?”

„Uneori, Winston. Uneori fac cinci. Uneori fac trei. Uneori toate la un loc. Trebuie să te străduiești mai mult. Nu este ușor să devii sănătos.”

Drumul spre tiranie este pavat cu pandemie

Anthony Mator

În urmă cu câteva săptămâni, cuvântul de ordine era „temporar”. Acum auzim de  „indefinit”. Subiecții Americii recent rămași fără locuri de muncă și arestați la domiciliu pot fi iertați dacă încep să se întrebe din spatele măștilor de protecție: dacă politicienii și mass media continuă să pledeze pentru măsuri din ce în ce mai draconice (inclusiv aceea a unui corespondent la Casa Albă care a sugerat ca guvernul federal să închidă toate băcăniile), ce aspecte ale minunatei noi lumi în carantină vor pune definitiv în umbră libertatea americană?

Cineva ar putea riposta că aceasta este o întrebare cinică atunci când vecinii ne mor și spitalele rămân fără ventilatoare. Fostul meu preot din colegiu se află printre victimele coronavirusului, iar băiețelul meu de 7 ani care are astm se află în grupa de mare risc. Și cu toate astea cred că trebuie să ne punem întrebări – pentru că dacă nu acum, atunci când? Istoria este plină de exemple ale unor situații de urgență care duc la tiranie, și este rezonabil să presupunem că tiranii care se vor ridica din resturile acestei panici naționale vor avea o îngăduință și mai redusă pentru astfel de întrebări.

Dacă tirania vă pare îndepărtată, gândiți-vă că în momentul în care aleșii începeau la vedere să dezbată anularea unor libertăți civile de frica noului virus, Congresul se străduia din greu să reautorizeze unele dintre cele mai discutabile articole ale precedentei exagerări în fața unui atac extern – orwellianul „Patriot Act”. Ar fi trebuit să luăm aminte și să ne gândim înainte de a fi Adrian Monk (eroul unui serial polițist – n.trad.) vs Apocalipsa.

Să ne înțelegem, Covid-19 este o amenințare reală. Dar din nou, la fel a fost și cu talibanii. Însă cine dintre noi și-ar fi imaginat pe 11 septembrie 2001 că frica noastră colectivă – și în mare parte rezonabilă – de teroriști va duce la schimbări imense de paradigmă militară, civilă și geopolitică, și nu se va rezuma doar la aruncatul unor bombe asupra unor bunkere locuite de islamiști cu bărbi?

În criza actuală, guvernatorii ne asigură că măsurile de izolare socială sunt temporare și necesare. Mulți americani sunt de acord – și s-ar putea să aibă dreptate. Dar am stat să ne gândim cât de ușor mulți dintre noi am îmbrățișat schimbările temporare și necesare în zilele, săptămânile, lunile și anii care au urmat după 11 septembrie doar pentru ca în final să regretăm aspecte semnificative din efortul nostru de apărare?

La aproape două decenii de la acea stare de urgență, țara noastră rămâne într-un război permanent cu diferite facțiuni din Orientul Mijlociu. Încă îi percheziționăm agresiv în aeroporturi pe băieții de cinci ani și pe bătrânii aflați în scaune cu rotile. La Guantanamo Bay deținuții sunt arestați pe termen nedeterminat, fără proces. Și mulțumită în mare parte Patriot Act, agențiile federale și-au păstrat puteri imense de a spiona cetățenii americani fără să aibă nevoie de un mandat judecătoresc. Între timp, armele de distrugere în masă pe care le-am căutat sub fiecare fir de nisip din Irak s-au dovedit a fi un fel de bluf psihologic pe invers, iar perspectiva grandioasă a lui George W. Bush asupra Orientului Mijlociu, în care populația este gata să îmbrățișeze cauza principiilor democrației apusene – dacă le dăm doar un ghiont ușor – nu s-a materializat.

Cum se aseamănă eșecurile de la 9/11 cu pandemia? Pentru început, prin felul în care experții exagerează amenințarea iar apoi vin cu informații false. Estimarea în privința deceselor a fost scăzută amețitor, de la milioane de morți la sute de mii, iar în final la zeci de mii. Într-o zi, virușii sunt prea grei pentru a sta în aer. În momentul următor, aerul pe care îl inhalăm este plin de invadatori virali din Wuhan. Ni se spune că măștile sunt degeaba și ar trebui, deci, să le donăm doctorilor pentru care măștile nu sunt degeaba. În timp ce ne prindem mintea să descifrăm această contradicție, povestea este schimbată dintr-odată. Acum suntem penalizați dacă trecem de proprietatea noastră fără a fi costumați ca hoții de tren sau ca omul rău din Batman.

Între timp, numărul actual al infectărilor și morților este în continuare comparat cu rata incredibil de mică a morților din China, deși lipsa de transparență și onestitate a acelei țări este cea care a provocat de la bun început această criză. Ceea ce este și mai rău este că statisticile din SUA nu fac deosebirea între cei care au murit din cauza covid-19 și aceia care au murit din alte cauze, dar erau infectați cu Covid 19. Dacă un critic atrage atenția, chiar și la nivelul simplei aparențe, că decesele nu au o mare semnificație în contextul ratei mortalității generale din SUA, iar că acea curbă înfricoșătoare este cu mult mai puțin înfricoșătoare când este prezentată ca procent din populația totală, criticul este pus la pământ cu argumente de tipul „cruzime”, „insensibilitate”, „prioritizează economia asupra vieții umane”. După cum se spune: „și o singură viață dacă am putea salva”. Dar treaba guvernului nu este de a salva o singură viață, deoarece legile nu afectează o singură viață. Nu interzicem șofatul doar pentru a salva un singur om nenorocos care merge pe jos. Nu interzicem baseball pentru a salva un singur fan care primește o lovitură mortală în cap. Contextul statistic are importanță.

În timp ce recomandările în privința măștilor ar putea fi văzute în mod plauzibil ca o schimbare rezonabilă de opinie, o altă eroare mai dificil de justificat este dezgustătoarea campanie de dezinformare împotriva hydroxychloroquine. Imediat ce președintele Trump a spus că medicamentul are un anumit potențial de a vindeca boala, media – doar din simpla dorință de a-l discredita pe Trump – a început să publice povești de groază despre ororile acestui medicament exotic. În loc să-și facă temele și să sublinieze că hydroxychloroquine este un medicament anti-malarie recomandat precum sunt recomandate bomboanele celor cu rău de călătorie, televiziunile de știri au ales să relateze cum un american a înghițit un detergent pentru acvariu și a murit. Propaganda iresponsabilă a presei conduce la consecințe în lumea reală. Unii guvernatori au interzis remediul, deși nu există încă un tratament alternativ, iar Agenția de Reglementare a aprobat pentru folosire medicamentul.

Acest atac șocant asupra libertății americanilor de a căuta tratamente rezonabile sugerează o amenințare mai profundă a reglementărilor. O declarare a „stării de urgență” le dă guvernatorilor puteri de zei, dar cu toate acestea multe dintre declarații au fost făcute nu ca un răspuns la situația de urgență prezentă, ci ca o anticipare a unei stări de urgență proiectată statistic. Dacă „starea de urgență proiectată” reprezintă standardul prin care astfel de puteri devin valide, ce îi împiedică pe guvernatori să angajeze statisticieni care să asambleze justificări matematice pentru puteri veșnice? Și care sunt mai exact acele puteri? Guvernatorii înșiși par că nu știu.

Guvernatorul New Yorkului, Andrew Cuomo, a decis că poate amenința cu închiderea definitivă bisericile care încalcă ordinul de carantină. În California și Carolina de Nord, poliția s-a simțit împuternicită să încalce dreptul la liberă exprimare al unor protestari pro-viață, arestându-i, deși protestatarii respectau cu sfințenie regulile de distanțare socială. Iar pe drumurile din iubitoarea noastră de libertate America șoferii sunt opriți de poliție fără nicio suspiciune rezonabilă și forțați să demonstreze că se deplasează pentru un scop „esențial” (așa cum este definit unilateral de guvernator).

Dacă media nu ar fi atât de obsedată de ura împotriva lui Donald Trump, ar fi trebuit să aibă suficientă curiozitate pentru a se chestiona dacă un comandant șef ar trebui să invoce puteri extraordinare pe timp de pace. Este legal? S-a mai întâmplat asta? Este această abordare un teren fertil pentru abuzuri? Acestea sunt întrebări pe care corespondenții de la Casa Albă ar trebui să le pună neîncetat. În loc de asta, ei recurg la aceleași vechi distracții tabloide cum ar fi disparitățile rasiale din rata infecțiilor, ca și cum o societate cu adevărat egală ar trebui să garanteze un număr egal de victime ale bolii în rândul tuturor raselor.

Pandemia va trece, desigur. Dar dacă se va întoarce? Ce se întâmplă dacă singurul efect al ordinelor de izolare și al închiderii tuturor afacerilor „non-esențiale” este de a amâna izbucnirea până în toamnă? Ne vom pierde din nou libertatea? Devine o formă mai tolerabilă de carantină, un soi de parte regulată din sezonul anual de gripă? Un vaccin ar putea să facă aceste întrebări inutile, dar ridică în aceleași timp alte probleme. Ne putem încrede în companiile farmaceutice – aceleași care duc războaiele curente împotriva tratamentelor alternative – că ne vor oferi la cerere vaccinul și că nu ni-l vor băgat pe gât? Dacă producătorii vor lansa o combinație de vaccin Covid-19 ROR, vor putea familiile să refuze acest vaccin pe motive religioase, medicale și filosofice? Imaginați-vă că încercați să-i explicați doctorului de la școală că sensibilitatea genetică din familia dumneavoastră față de metale face din vaccin un risc pentru copilul dumneavoastră. În calitate de părinte al unui copil cu o sensibilitate genetică, vă pot spune din experiența mea că mulți oameni nu vor asculta. „Imunitatea de grup” strivește interesul copilului.

Trebuie să luptăm contra virusului. Trebuie să fim precauți. Dar în același timp trebuie să avem în vedere că acțiunile motivate de frică din prezent pot deveni mâine regrete ireversibile. Niciodată nu ar trebui să îi condamnăm pe cei care doar pun sub semnul întrebării dacă acțiunile decise de guvernanți sunt cele mai bune, și niciodată nu trebuie să ne cedăm libertățile fără să luăm în considerare consecințele legale, morale, culturale și psihologice. Ce tragedie ar fi dacă am supraviețui virusului doar ca să ne trezim într-un viitor sumbru, creat de noi, lipsiți de libertatea de exprimare, de conștiință, de procese legale, de a păși în fața casei noastre?

Cu alte cuvinte, avem nevoie de ceva mai mult decât un plan de a înfrânge coronavirusul. Avem nevoie de un plan de a trece dincolo de acest „război” și să ajungem pe partea cealaltă, a unei Americi funcționale și înfloritoare care să semene cu țara pe care o iubim.

Articol tradus de la https://theimaginativeconservative.org/2020/04/covid-19-road-tyranny-pandemics-anthony-mator.html

Tucker Carlson denunță instaurarea TOTALITARISMULUI în numele sănătății publice. „Au pus națiunea în arest la domiciliu. Asta se întâmplă astăzi, chiar acum” (Video)

Jurnalistul TUCKER CARLSON despre CENZURAREA opiniilor unor medici critici față de măsurile de izolare socială: „MASS-MEDIA NU MAI PUNE SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII PUTEREA, CI CONSPIRĂ CU EA”. Cum începe SUA să semene tot mai mult cu China (Video)

OPINII #In-numele-Libertatii. CENZURA COVID, semnele intoarcerii in forta a POLITIEI GANDIRII, a TURNATORIEI GENERALIZATE si a jinduirii dupa “tatuci” salvatori. ASASINAREA DEZBATERII PUBLICE si linsajul vocilor alternative. GENERATIA “MARELUI INCHIZITOR”, pentru care LIBERTATEA celuilalt este un AFRONT/ “Cine hotaraste ca sunt STIRI FALSE? Cei care detin PUTEREA. Fix la fel cum, pe vremuri, Europa Libera era interzisa de comunisti”

MARII INCHIZITORI AI PANDEM(ON)IEI. “Filantropul” salvator BILL GATES și scenariile de ieșire provizorie din carantină – FĂRĂ ADUNĂRI PUBLICE ÎN LUME, PÂNĂ NE ÎNȚEAPĂ PE TOȚI CU VACCINUL LUI, PESTE 18 LUNI? Ce este adevărat și ce este fals din agenda multimiliardarului, privind MONITORIZAREA CELOR VACCINATI? Către un nou apartheid: IMUNIZAȚI cu certificat digital vs. CARANTINAȚI?

MARELE CONSPIRATOR si DISCIPLINAREA LA SCARA PLANETARA/ “Injecteaza FRICA si STAPANESTE!” sau drumul inapoi de la Huxley la ORWELL/ Apocalipsa LIVE, omul complet VIRTUALIZAT si auto-decapitarea lumii/ COVID-19: BOMBA care distruge civilizatia. VIRUSUL TOTALITARISMULUI si MIZA REALA A ”RAZBOIULUI LINGURITEI” “Zilele cand Cipul va deveni obligatoriu nu sunt departe. Mai aproape este insa vacccinarea obligatorie”

CE URMEAZA SI CUM SE SCHIMBA VIATA DUPA CORONAVIRUS? Declaratii sincronizate de tip PROGRAMATIC ale unor “profeti” apartinand ELITELOR NOII ORDINI (Noul Star ANDREW CUOMO si „batranii” Gordon Brown, Kissinger, Roubini): “Nu o sa mai fim niciodata la fel! Nu ne vom mai intoarce la normalitate!”. GUVERN MONDIAL, CONTROL ELECTRONIC TOTAL, continuarea masurilor de DISTANTARE SOCIALA si de SUPRIMARE A LIBERTATILOR, mare depresiune economica (si VIDEO)

Lumea post-COVID-19 sau cand scenariile distopice devin proiecte iminente. PANDEMIA – FEREASTRA OVERTON pentru un LIBERALISM FARA LIBERTATI si pentru DICTATURA DIGITALA

Filosoful italian Giorgio AGAMBEN despre CONTAGIUNE și NORMALIZAREA STĂRII DE URGENȚĂ


Categorii

Articolele saptamanii, Coronavirus, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Reflecții asupra crizei pandemice/ DRUMUL SPRE TIRANIE e pavat cu pandemie/ SALVAȚIONISMUL MEDICO-PENITENCIAR și privarea de realitate/ O gigantică operațiune de FALSIFICARE a adevărului

  1. „Ce am observat și o spun cu toată sinceritatea, pentru că am susținut modelul suedez, în România există o criză de încredere. Guvernanții n-au încredere în români, îi tratează ca pe niște proști, inculți, limitați și așa mai departe. În condițiile astea nici cetățenii n-au încredere în statul român. N-au încredere în măsurile care se propun. Tot timpul au o bănuială, o suspiciune că în spate ar fi ceva ascuns sau o conspirație. Trebuie să fim mai atenți la dictatura politico-medicală pentru că este mai periculoasă decât orice, pentru că are o spoială de știință.”

    https://www.servuscluj.ro/una-dintre-cele-mai-bune-metode-impotriva-infectarii-coronavirusului-este-igiena-personala-vasile-astarastoae-pana-in-iulie-vor-fi-doar-cazuri-sporadice/?fbclid=IwAR0ktwsbXH94HxT58XSUsy-mwrqlYHb6VI7WzD70fKQ1g-W0Gr5ndWYz1cY

  2. Pingback: Agamben despre instaurarea „TERORII SANITARE” și permanentizarea DISTANȚĂRII SOCIALE. Se va mai putea defini o astfel de societate ca fiind umană?/ Vaclav Klaus, fostul președinte al Cehiei: DACĂ OAMENII NU VOR SPUNE NU, NE AȘTEAPTĂ O DISTOPIE
  3. Pingback: PS SEBASTIAN: “Ce am învățat în izolare?” – ADEVĂRURI INCOMODE DESPRE PANDEMIE și cu ce rămânem din ea. “Prea pare profitabil coronavirusul pentru păpușarii lumii, ca să-l mai declare vreodată mort! Cred că au prins gu
  4. Pingback: VIRGILIU GHEORGHE despre PANDEMIE, teroarea mediatică, VACCINAREA obligatorie și TRANSFORMĂRILE NOII ORDINI MONDIALE: "Asistăm la cel mai mare experiment social și mediatic din istoria lumii" - Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: CULTUL SIGURANȚEI ȘI MEDICINA CA RELIGIE. Mircea Miclea despre efectele izolării sociale: „oamenii o să renunțe la libertate. Și asta e grav, extrem de grav!”/ GIORGIO AGAMBEN: „gândirea acelora care continuă să caute adevărul și să resp
  6. Pingback: NOUL TOTALITARISM PATOLOGIZAT sau Bine ați venit în Minunata Nouă Normalitate
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare