Cat de nedreapta este subventia la caldura?/ “Traiasca Uniunea Republicilor Socialiste Europene!” INSA UN SOCIALISM “AUSTER”, CARE VA CRESTE VARSTA DE PENSIONARE SI VA SCURTA CONCEDIUL/ Mizele alegerii noului sef al FMI/ NIHILISMUL PUTERNICILOR LUMII

20-05-2011 10 minute Sublinieri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe organizate de “Ziarul Financiar”, că subvenţia la căldură este “nedreaptă”. Şeful statului a explicat că nu înţelege de ce trebuie acordată subvenţie unui cetăţean care are trei hectare de pământ pe care nu le lucrează sau unuia cu salariu mare, dar care locuieşte la bloc în Bucureşti.

Mai mult decât atât, şeful statului a precizat că afirmaţiile vehiculate prin mass media potrvit cărora obiectivul autorităţilor ar fi tăierea subvenţiilor sunt false. “Nu, obiectivul nu este tăierea subvenţiilor, ci focusarea acestora”, a declarat Băsescu, menţionând că cei care au nevoie de subvenţii trebuie să continue să le primească.

“Nu ştiu dacă mai trebuie să continuă să dăm subvenţii pentru cel care are trei hectare de teren şi nu îl lucrează, sau pentru cel care are un salariu bun, dar stă la bloc.” Afirmaţiile au fost făcute în contetul unei discuţii despre reformele economice care trebuie făcute în perspectiva relaţiei cu FMI.

  • Hotnews:

Basescu: Daca toti si-ar plati CAS-ul, s-ar putea reduce nivelul acesteia. Platiti-o si v-o dam inapoi

Angela Merkel, atac la lenesii Europei: Portughezii, grecii si spaniolii au prea multa vacanta si ies la pensie prea devreme

Cancelarul german Angela Merkel a criticat concediile si sistemele de pensii ale tarilor din Europa de Sud, pe care le considera prea generoase, potrivit presei germane, citata de AFP. “Ar trebui ca in tari ca Grecia, Spania, Portugalia sa nu se iasa la pensie mai devreme ca in Germania, ca toata lumea sa faca putin aceleasi eforturi, este important”, a declarat marti Merkel, la o manifestatie organizata de partidul conservator CDU in oraselul Meschede, din vestul tarii.

“Nu putem sa avem o moneda comuna iar unii sa aiba concediu din plin si altii putin, pe termen lung acest lucru nu functioneaza”, a adaugat ea, potrivit presei germane. Nici cancelarul nici partidul sau conservator nu au putut sa confirme aceste declaratii, discutate pe larg in presa.  Germania s-a lasat rugata anul trecut pentru a acorda ajutor Greciei. Berlinul a aprobat apoi sustinerea Irlandei si Portugaliei.

Afirmatiile Angelei Merkel, cea care a propus un pact pentru competitivitate care ar putea forta statele membre, daca va fi adoptat, sa-si coordoneze politicile nationale legate de impozite, taxe si varsta de pensionare, au fost criticate imediat de opozitie. Seful grupului ecologistilor din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, a declarat, pentru Spiegel Online: “Cand vorbim de convergenta sociala si economica, trebuie sa lasam cliseele si prejudiciile la vestiare”.

Liderul Partidului Social-Democrat (SPD), Sigmar Gabriel, a acuzat-o pe Merkel ca “inteteste sentimentul anti-européan.” Angela Merkel reafirma frecvent angajamentul european al Germaniei si beneficiile pe care le reprezinta moneda unica europeana.  Dar in coalitia pe care o conduce (conservatorii de la CDU/CSU si liberalii din FDP) se inmultesc nemultumirile legate de mecanismele de asistenta care pot afecta, in cele din urma, veniturile contribuabililor germani.

(…) Cine citeste pana aici va spune cu siguranta: Pai nu-i asa?! Iata un adevarat lider european care gandeste si vorbeste liberal! Insa, dragi iubitori ai liberalismului si statului minimal, ceea ce urmeaza este nimic altceva decat pavarea treptata a drumului catre servitute si creionarea unei lozinci care pentru multi dintre noi este o trista amintire: Traisca Uniunea Republicilor Socialiste Europene!

Iata cateva argumente pentru care eu consider ca atitudinea Greciei (si cu siguranta si a altor state euroepene) va fi considerata un ingredient in mixul de pretexte pentru o centralizare si mai puternica la nivel supra european:

1. Poziţia lui Merkel a fost exprimată în cadrul unei reuniuni a partidului său – Uniunea Creştin-Democrată (CDU), la Meschede, oraş din landul Renania de Nord-Westfalia, într-un moment în care aliaţii cancelarului şi alegătorii germani dau semne că s-au săturat să pompeze bani spre ţările îndatorate din UE. Concret, Merkel a anunţat că doreşte uniformizarea vârstei de pensionare şi a duratei concediului de odihnă în ţările Uniunii Europene, deoarece există mari diferenţe între ele.

Adica de ce sa mai existe diferente in UE? Sa gandim noi eurocratii cam la ce varsta sa iasa cetatenii la pensie! Avand in vedere implozia cvasi-generala a sistemele de asigurari sociale (inclusiv in Germania lui Bismark, sic!), europenii vor avea parte cu siguranta de o crestere importanta a varstei de pensionare, subiect foarte important pe care imi propun sa-l analizez separat intr-un alt post.

2. „Nu putem avea o monedă comună şi unii să aibă multe zile de concediu iar alţii foarte puţine. Pe termen lung, nu funcţionează”, a adăugat Angela Merkel. „Bineînţeles că mizăm pe euro şi, desigur, nu dorim să eşueze şi (o astfel de criză) să ne târască pe toţi”, a mai spus Angela Merkel.

In acest post am argumentat de ce tarile UE si in special pilonii Germania si Franta nu doresc ca drumul monedei Euro sa fie stopat, indiferent de piedica. Insa fara sa se doreasca acest lucru, o asemenea credinta introduce hazardul moral in comportamentul guvernelor mai putin solide institutional si financiar. Eu cred ca (si) pe acest lucru mizeaza Grecia atunci cand da dovada de lipsa de reactie la amenintarile forurilor europene: “Daca vor ca zona Euro sa nu se clatine, sa ne ajute!”
Avand in vedere atitudinea Greciei, pot fi construite doua scenarii alternative:

(a) o centralizare tot mai puternica si o extindere tot mai larga in materie de competente si directive ale organismelor europene, adica ridicarea edificiului (prea repede decretatului ca defunct) URSS… evident in varianta europeana, una mai soft dar cu acelasi final “apoteotic”! Dizidentul rus Vladimir Bukovski arata intr-o carte extrem de interesanta (UE… o noua URSS?) ca diferenta intre UE si URSS tine doar de ritmul schimbarilor institutionale, nu si de rezultatul final. El foloseste si o parabola sugestiva: pentru a fierbe racii (adica europenii) se pot aplica doua tratamente: fie sa-i pui sa fiarba in apa rece si la foc mic (cazul UE), fie sa-i pui direct in apa clocotita si la foc mare (cazul URSS). Rezultatul este insa acelasi.

(b) o acutizare a problemelor nationale care sa culmineze cu abandonarea proiectului politic european si a monedei unice.

Indiferent de optiunile personale, as fi interesat sa vad pe care scenariu pariati! Stiti unde este rubrica de comentarii.

PS: Desi nu este neaparat ceea ce doresc, eu pariez pe primul.

 

  • DW:

UE ia în calcul retragerea FMI din planul de salvare a Greciei

Devalorizarea cu jumătate de cent a monedei europene pe pieţele asiatice este legată de incertitudinile pe care implicarea directorului general al FMI le generează în viitorul financiar al Greciei. Dominique Strauss-Kahn trebuia să participe, astăzi, la Bruxelles, la o sesiune specială a miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Ziua salvării Greciei de la Bruxelles a început, în umbra incidentului de la New York, cu o intervenţie publică a comisarului european pentru Economie, Ollie Rehn, care a criticat Atena pentru ritmul lent al reformelor şi al privatizărilor. “Este o iluzie să consideri că există o alternativă”, a precizat Rehn, într-un interviu oferit ziarului german de Die Welt. Comisarul european a transmis, astfel, un mesaj clasei politice elene, predispusă la a transmite grecilor semnale de natură populistă.

Diplomaţi de la Bruxelles, care refuzaseră să confirme public îngrijorarea instituţiilor europene faţă de cele întâmplate la New York, au precizat că Fondul Monetar Internaţional duce o dezbatere internă cu privire la oportunitarea suplimentării asistenţei financiare oferită Greciei. În luna iunie, Fondul ar urma să transfere Atenei o nouă tranşă de 12 miliarde de euro – însă, deocamdată, FMI aşteaptă raportul misiunii sale din capitala Greciei.

Directorul general al Fondului, Dominique Strauss-Kahn, era unul dintre suporterii implicării în susţinerea statelor falimentare şi figura, din poziţia sa de “socialist de caviar”, drept un prieten al socialiştilor greci, fapt remarcat şi de presa elenă. Or, după ce plecarea sa la Bruxelles a fost suspendată în contextul scandalului sexual în care a fost implicat la New York, Uniunea Europeană trebuie să ia în calcul şi varianta de a suporta de una singură salvarea Greciei, scrie Die Welt.

Aceasta, în condiţiile în care Ollie Rehn a solicitat Germaniei să se implice şi în programul similar destinat Portugaliei şi care, pentru a frâna picajul lusitan, înseamnă o paraşută financiară de 87 de miliarde de euro. O decizie a miniştrilor din zona euro nu este aşteptată înainte de sfârşitul zilei, cu atât mai mult cu cât, în absenţa lui Strauss-Kahn, FMI va delega un reprezentant de rang inferior la dezbaterile de la Bruxelles, scrie, în capitala europeană, EU Observer. Care mai precizează că scandalul de la New York va putea avea implicaţii şi cu privire la alegerea viitorilor şefi ai Fondului Monetar.

Până acum, directorul general al FMI era un european, cu un adjunct nord-american. Cu ultimele evoluţii economice împingând state în plină dezvoltare din Asia şi America de Sud în prim planul pieţelor globale, nu este exclus ca aceste două continente să obţină conducerea FMI.

Autor: Cristian Ştefănescu / dpa,afp,reuters
Redactor: Petre M. Iancu

Împrumut pentru Portugalia, îngrijorare pentru Grecia

Luni seară s-a căzut de acord ca Portugalia, o altă ţară supraîndatorată din zona euro, să primească din partea UE şi a FMI un ajutor în valoare de 78 de miliarde de euro. Astfel, Portugalia devine cea de-a treia ţară, după Grecia şi Irlanda, care se vede nevoită să recurgă la fondurile speciale anti-faliment, oferite de Bruxelles.

Miniştrii de Finanţe ai Eurogrup apreciază de asemenea că situaţia Greciei rămâne foarte dificilă, dar, în ciuda acestei stări de fapt nu se pune problema, cel puţin pentru moment, a unei reeşalonări a datoriei sale publice. După ce toate taberele politice din Portugalia au aprobat un dureros program de austeritate în ciuda apropiatelor alegeri din iunie, miniştrii de Finanţe ai zonei euro au convenit să acorde ţării supraîndatorate un pachet de asistenţă în valoare de multe zeci de miliarde de euro. Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrup, din care fac parte 17 ţări a declarat: “Am căzut de acord să ajutăm Portugalia în următorii trei ani. Programul de asistenţă cuprinde 78 de miliarde de euro.”

Aceste miliarde provin în tranşe egale din bugetul UE, din programul anti-faliment al Eurogrup şi din partea FMI. După consultări, comisarul de resort, Olli Rehn, a declarat că, o dată cu Portugalia, se consolidează şi moneda comunitară şi întreaga Europă. FMI a fost reprezentat la reuniunea de la Bruxelles de o adjunctă a lui Dominique Strauss-Kahn, arestat la New York pentru un prezumtiv delict sexual.

Premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, a declarat că a fost adânc mişcat de imaginile cu prietenul său escortat de poliţie, pe care le-a putut vedea la televizor. “Nu mi-au plăcut aceste imagini. A fost ceva foarte trist. Strauss-Kahn se află acum în mâinile justiţiei americane. Nu am ce să comentez, sunt foarte trist.”

Îşi va reeşalona Grecia datoriile?

Situaţia din Grecia, ţară care este alimentată de un an de zile cu credite de urgenţă din partea UE şi FMI, este în continuare foarte dificilă, a declarat şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker. Guvernul de la Atena trebuie să depună eforturi mai mari decât până acum, a adăugat el.

La rândul său, comisarul european pentru politici monetare, Olli Rehn, a afirmat că partidele politice din Grecia au datoria să lase de-o parte toate controversele şi să sprijine plenar măsurile drastice de austeritate. Mai sunt necesare o politică bugetară solidă şi privatizarea avutului public. Grecia trebuie să accelereze ritmul reformelor şi să aplice o consolidare fiscală. Programul de privatizări cu un volum de 50 de miliarde de euro trebuie să demareze neîntârziat.”

O reeşalonare a datoriilor Greciei, respectiv o diminuare a acestor datorii în dauna creditorilor publici şi privaţi a fost exclusă, cel puţin pentru momentul actual, de şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker: “Nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Nimeni nu a vorbit astăzi despre aşa ceva. Nu este însă exclus  pentru viitor. Pentru început, guvernul elen trebuie să aplice un set întreg de măsuri. Abia apoi se va putea analiza posibilitatea unei reeşalonări.”

Juncker s-a referit aici la o aşa-numită “reeşalonare uşoară”, compusă din prelungirea termenelor de onorare a creditelor şi diminuarea dobânzii la creditele de urgenţă. Ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schäuble, a declarat înaintea reuniunii de la Bruxelles, că este de evitat eliberarea creditorilor privaţi de obligaţiunile ce le revin. Asta fiindcă tot mai multe bănci încearcă să scape de obligaţiunile de stat greceşti pe care le-au achiziţionat. De aceea, şi Banca Centrală Europeană respinge categoric varianta unei reeşalonări. Într-un astfel de scenariu, şi această bancă ar înregistra pierderi importante.

O reeşalonare a datoriei Greciei ar afecta masiv şi băncile franceze. De aceea, şi Parisul respinge pentru moment o astfel de variantă. Apoi, despre o majorare a pachetului de asistenţă destinat Greciei, care să întreacă cele 110 miliarde de euro aprobate până acum, nu s-a vorbit la reuniunea de la Bruxelles, potrivit lui Juncker. Miliarde suplimentare nu pot fi însă excluse. Tema Grecia va fi din nou discutată de miniştrii de Finanţe ai Eurogrup în iunie, când UE şi FMI îşi vor prezenta noile rapoarte privind situaţia din această ţară.

O altă temă pe ordinea de zi a fost desemnarea viitorului şef al Băncii Centrale Europene. După cum se anticipase, succesor al lui Jean-Claude Trichet, al cărui mandat expiră  în noiembrie, a fost numit şeful Băncii Centrale a Italiei, Mario Draghi. Această numire mai trebuie confirmată de şefii de stat şi de guvern europeni la reuniunea la vârf din iunie.

Autor: Bernd Riegert, Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident

China şi Rusia au contestat, ieri, principiul geografic în baza căruia este ales în prezent şeful FMI, cerând să se renunţe la acest criteriu care ar aduce automat în fruntea instituţiei un alt european, după demisia lui Dominique Strauss-Kahn. “Rusia insistă ca alegerea directorului general al FMI să se facă printrun proces transparent, fără să se ţină seama de principiul geografic”, a subliniat Arkadi Dvorkovici, consilierul economic al Kremlinului. Oficialul rus a atras atenţia că şi celelalte ţări care fac parte din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) împărtăşesc propunerea Ru siei. Modul în care func ţionează fondul trebuie democratizat astfel încât economiile emergente să aibă o mai mare in fluenţă, a mai argumentat Dvorkovici. Guvernul de la Beijing a reluat apelul la reformarea structurii FMI prin alegerea succesorului lui Strauss-Kahn din rândul ţărilor emergente. “China acordă multă atenţie evoluţiei situaţiei”, a subliniat purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Jiang Yu.

“Noi întotdeauna am crezut că FMI trebuie să îşi continue reforma structurilor şi gestiunii, iar alegerea liderului său să se bazeze pe principiul dreptăţii, transparenţei şi meritelor”, a adăugat oficialul chinez. De altfel, presa chineză a speculat în ultimele zile că Zhu Min, fost viceguvernator al băncii centrale chineze, i-ar putea succeda lui Strauss-Kahn.

Europa ripostează

În faţa acestei ofensive, ţările europene strâng rândurile. Ieri, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a recomandat statelor comunitare să cadă repede de acord asupra unui candidat puternic pentru a-l înlocui pe oficialul francez la cârma FMI. “În timp ce cetăţenia nu reprezintă un criteriu în legătură cu succesiunea, este firesc ca statele membre ale UE, cel mai mare contributor la fond, să cadă de acord asupra unui candidat puternic, com petent care poate obţine sprijin din partea conducerii FMI pentru viitoarea conducere a acestei instituţii foarte importante“, a declarat oficialul comunitar, citat de Reuters, preluat de Agerpres.

O pledoarie în favoarea unui succesor european la conducerea instituţiei interguvernamentale cu sediul la Washington a făcut şi şeful executivului german, Angela Merkel. “Bineînţeles că este dreptul ţărilor emergente ca pe termen mediu să ocupe fie postul de director al FMI sau al Băncii Mondiale”, a declarat ea. “Dar cred că, în actuala situaţie, cu gravele probleme cu care se confruntă moneda unică europeană şi implicarea FMI-ului, cred că există foarte multe argumente în favoarea alegerii unui candidat european”, a adăugat Merkel.

Numele lui Jean-Paul Trichet, directorul Băncii Central Europene, a fost ieri pentru prima dată menţionat în discuţiile legate de posibilul succesor al lui Strauss-Kahn. FMI a anunţat că va face cunoscut “rapid” modalităţile de alegere a unui nou director general, post ocupat de “numărul doi” din ierarhia FMI, americanul John Lispky, după arestarea lui Strauss-Kahn.

După vestea (șocantă pentru unii) că șeful FMI a fost arestat pentru presupusa comitere a unui viol, lumea s-a împărțit în două tabere: cei care cred că este o conspirație și cei care cred că “s-a făcut dreptate”. Altfel spus, avem în principal două scenarii: fie (1) DSK a căzut pradă unui complot al banksterilor sau al altor grupuri oculte care au pariat probabil sute de miliarde mizând pe cumetria cu FMI, dar care au descoperit că sunt pe cale să piardă afacerea, fie (2) DSK a ajuns să suporte consecințele unui comportament dezaxat. Cred că este nedrept ca scenariul (1) să câștige o cotă de piață atât de mare – văd că o bună parte din presă plus numeroși analiști îl susțin vehement. Cred că scenariul (2) este la fel de verosimil, în ciuda faptului că pare șocant, disgrațios, irațional.

Mergând pe această direcție mă voi îndepărta de perspectiva economică, conform căreia oamenii răspund la stimulente: Tyler Cowen (George Mason University) se întreabă retoric cum este posibil ca DSK să fi comis o asemenea faptă având în vedere costurile imense asociate acesteia; calculul economic pe baza căruia acționează orice ființă umană i-ar fi spus șefului FMI că este ineficient să atace pe cineva și că și-ar putea satisface nevoile mult mai ieftin:

When I hear of this kind of story, I always wonder how the “true economist” should react. After all, DSK had a very strong incentive not to commit the crime, including his desire to run for further office in France, not to mention his high IMF salary and strong network of international connections. So much to lose.

Așadar, poate că nu merg în direcția bună, însă în egală măsură nu cred că bat câmpii. Înțelegerea arestării lui DSK prin prisma scenariului (2) are o strânsă legătură cu o anumită perspectivă asupra evoluției umane. Din capul locului trebuie spus că problema fundamentală a lumii contemporane nu este economică, energetică, demografică, socială, culturală (în sens strict). Problema fundamentală este una morală. Iar conexiunea cu cazul DSK mi-a fost sugerată de un excelent articol publicat ieri. Criticând părerea unui socialist francez, Gilles Savary, conform căruia arestarea are la bază un complot întreprins pentru discreditarea unui om care în mod eroic și-a asumat un viciu, Florin Rusu spune (…)

Dominique Strauss-Kahn, acest Nikolai Stavroghin din Demonii zilelor noastre, departe de a fi acționat irațional, a fost consecvent până la capăt. Esența ideii revoluționare socialiste, aflăm din Dostoievski, este negarea onoarei – o povară prea mare pentru cei cu idealuri mărețe, care vor să salveze planeta dacă nu mai mult.

DSK, ca și Stavroghin – sau poate Stavroghin ca și DSK – se regăsește în portretul următor: te aștepți să dai peste un bicisnic desfrânat dar descoperi un gentleman desăvârșit, “având o ținută de adevărat domn, obișnuit să trăiască în mediul cel mai rafinat… se pricepea să angajeze discuții interesante asupra unor probleme importante, cu o remarcabilă judiciozitate”. Brusc însă personajul nostru comite câteva “insolențe revoltătoare, cu totul inadmisibile, complet absurde și copilărești chiar, cu desăvârșire lipsite de orice justificare”. În roman, Stavroghin mușcă lumea de urechi, prinde și trage de nas un domn venerabil, sărută cu patimă nevasta altuia în fața întregii lumi, după care spune ușor fâstâcit: “Nu vă supărați!”
Exact așa ajunge să se comporte un nihilist desăvârșit. Revenind în actualitate, de ce să nu îl vedem pe DSK în acest rol? Doar are ideologia potrivită. Doar se știe că DSK obișnuiește să acorde satisfacerii propriilor instincte primare tot atâta atenție cât acordă salvării planetei.
(Pun aici punct comparației. Dacă nu ați făcut-o deja, citiți romanul că nici nu știți ce pierdeți.)

Dar poate mă hazardez cu scenariul (2). Poate scenariul (1) este mai degrabă adevărat. Poate că arestarea a fost plănuită de un grup ocult. Chiar și această situație însă nu poate fi înțeleasă altfel decât tot prin prisma degradării morale pe care o resimțim cotidian. În primul rând, dacă a fost o înscenare, atunci ea speculează în fond un viciu al directorului FMI. Înscenarea trebuie să fie verosimilă – și este verosimilă tocmai fiindcă DSK este o persoană coruptă moral. Suntem asaltați aproape zilnic cu povești despre comploturi, înscenări, capcane, șantaj. Dar de ce nu cad pradă acestor “inginerii” persoane cu un comportament ireproșabil, de ce întotdeauna “victimele” sunt recunoscute pentru măiestria cu care i-au tras pe sfoară pe alții mai înainte?

Ceea ce îmi aduce aminte de Friedrich Hayek și de al său verdict din Drumul către servitute: “cei mai răi ajung în vârf”. Nu ne putem aștepta ca prim-planul politicii să fie ocupat de persoane cu o conduită ireproșabilă, din contră. Aceasta deoarece pentru a te cățăra la putere ai nevoie de câteva aptitudini, nițel incompatibile cu virtuțile descrise de Aristotel.

În al doilea rând, complotul în sine reflectă degenerarea morală de care vorbesc. „Nu există oameni buni și răi, ci doar proști și destepți” – spune socialist-nihilistul de frunte din Demonii. Indiferent în ce scenariu credeți, în (1) sau în (2), este vorba de o poveste care implică băieți deștepți și proști, dar nici un om bun. Indivizi cu o asemenea viziune tind să controleze statul, oriunde în lume.

 


Categorii

Acordul cu FMI, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Cat de nedreapta este subventia la caldura?/ “Traiasca Uniunea Republicilor Socialiste Europene!” INSA UN SOCIALISM “AUSTER”, CARE VA CRESTE VARSTA DE PENSIONARE SI VA SCURTA CONCEDIUL/ Mizele alegerii noului sef al FMI/ NIHILISMUL PUTERNICILOR LUMII

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » RECUNOASTEREA UNIUNII EUROPENE CA STAT DE CATRE ONU: o chestiune de timp, crede europarlamentarul britanic Daniel Hannan
  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » DICTATURI MALTHUSIENE? SE CONTUREAZA INCA UN SCENARIU: lovituri de stat, dictaturi de forta majora, guverne autoritare pentru aplicarea politicilor dure asupra populatiei. SCURT INVENTAR AL SCENARIILOR DE CRIZA
  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ce deznodamant ar avea scenariul Armaghedon in cazul Greciei?
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » LA VREMURI DE CRIZA VIN IDEILE “MARI”: Ce propune Tony Blair: un presedinte ales pentru Uniunea Europeana! Sau despre strategia euro-constrictor
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Adevaratul MARE PERICOL si cursa in care cad inclusiv patriotii sinceri: “SA VINA UN GUVERN EUROPEAN SAU MONDIAL SA NE SCAPE DE BASESCU!…”
  6. Pingback: Nigel Farage: CEI CARE VORBESC DESPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI SUNT PLATITI PENTRU ASTA/ S-a terminat cu democratia in UE?
  7. Pingback: STAT EUROPEAN TOTALITAR: obiectivul crizei artificiale a datoriilor suverane, considera un economist leton
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare