PAN-EUROPA GERMANA: faza finala a distrugerii democratiei si statului-natiune/ DIRIJISMUL MORAL al Bruxelles-ului

20-11-2012 3 minute ~~Sublinieri~~

Jurnalul/ Ionut Balan: UE mărsăluieşte în pas de gâscă

Adolf Hitler se exprima în Mein Kampf în favoarea pan-germanismului – unirea tuturor teritoriilor germane – şi asigurarea în Europa de Est a unui “spaţiu vital” german. Aceste idei nu-i aparţin însă, de fapt, lui Hitler, ci liderului şcolii germane de geopolitică, Karl Haushofer. El aprecia că geografia lumii s-a configurat sub forma unor pan-organisme: Pan-Europa, care spera să devină germană, Eurafrica (zona mediteraneeană şi nordul Africii), ce urma să intre sub controlul Pan-Europei, Pan-Rusia, Pan-Pacific, Pan-America şi Pan-Islam. În condiţiile în care Marea Britanie şi SUA dominau lumea occidentală, Haushofer considera că doar o alianţă a Germaniei cu Rusia îi putea asigura supravieţuirea ca mare putere.

Uniunea Europeană seamănă frapant cu “schiţa” lui Haushofer. După ce Germania a devenit liderul Pan-Europei, şi-a asigurat “spaţiul vital” în Europa de Est, controlează bazinul mediteraneean şi vizează extinderea UE în nordul Africii. Relaţia dintre Germania şi Rusia aduce clar cu o alianţă, iar Marea Britanie – unde au loc trei sferturi din tranzacţiile financiare din Europa – e din ce în ce mai deranjată de acţiunile germane împotriva pieţelor. Bunăoară, ministrul britanic al Finanţelor dezavuează taxa pe tranzacţiile financiare, care nu se aplică în alte centre financiare importante precum New York, Hong Kong şi Singapore.

Germaniei însă nu-i pasă de opoziţia anglo-saxonilor, din moment ce Merkel se grăbeşte să vorbească de un stat federal european şi o Comisie Europeană ce se va transforma în guvern. Ea se află, fireşte, pe aceeaşi lungime de undă cu “premierul” Barroso, care le transmite europenilor să nu le fie frică de cuvântul “federaţie”.

Preşedintele ceh, Václav Klaus, avertizează însă în “The Sunday Telegraph” că ofensiva pentru o Uniune Europeană federală, cu proprie conducere şi armată, e “faza finală” a distrugerii democraţiei şi a statului-naţiune. El cataloghează apelul lui Barroso, urmat rapid de intervenţia germană, ca un important punct de cotitura: “Este prima dată când Barroso recunoaşte ambiţiile reale ale protagonistilor de astăzi, de adâncire în continuare a integrării europene, pe care s-au ferit până acum să le comunice publicului”.

În cartea sa, “Europe: The Shattering of Illusions”, Klaus susţine că “elitele politice au ştiut întotdeauna că trecerea în procesul decizional de la nivel naţional la nivel supranaţional slăbeşte mecanismele democratice tradiţionale (care sunt inseparabile de existenţa statului-naţiune), iar acest lucru creşte puterea lor într-un mod radical”. Klaus subliniază că “autorii conceptului de integrare europeană au reuşit să scurtcircuiteze minţile oamenilor, făcând o legătură între naţionalismul agresiv al lui Hitler şi statul-naţiune tradiţional, ceea ce pune în discuţie existenţa statelor naţionale, în general”.

Privind spre globalizarea economică, Germania şi CE vor o federalizare politică a UE. Şi cea mai mare problemă este că globalizarea politică se realizează cu măsuri administrative, ~~nu de piaţă~~.

Presseurop: Impunând cote, UE dă dovadă de dirijism moral

E treaba fiecărei ţări să asigure egalitatea în drepturi a cetăţenilor ei. Autoritățile de la Bruxelles nu au de ce să se amestece. Căci nu le ajută cu nimic pe femei; în schimb, îşi fac tot mai mulţi duşmani din pricina dirijismului moral.

Reinhard Müller

Da, a rămas acolo: faimosul “tavan de sticlă” ce le împiedică pe femei să acceadă la posturi importante. Dar tavanele nu sunt o fatalitate. Oamenii sunt cei care decid în privinţa promovărilor în funcţie; şi tot oamenii stabilesc condiţiile şi mediul în care au loc schimbări pe plan profesional. Oamenii? Cel mai adesea e vorba de bărbaţi. Ei trebuie să-şi justifice tot mai mult existenţa: fie şi numai de aceea, nimeni nu poate afirma că nu se schimbă nimic.

Promovarea femeilor în funcţii de reprezentante delegate (ale unui bărbat, desigur) sau mărturisirile comode ale unor şefi ajunşi la senectute, care se pronunţă acum, din senin, pentru un grad de reprezentare strictă a femeilor, sunt mai degrabă o iluzie. Cei care cer asta ar trebui să se retragă instantaneu, din motive de credibilitate: până la urmă, oricine poate fi înlocuit şi nu contestă nimeni că există destule femei calificate.

O obligaţie exclusiv naţională

Inclusiv în UE; în această privinţa, doamna comisar Reding are dreptate. Fiecare stat european în parte încearcă de câtva timp să-şi respecte propria ordine constituţională şi obligaţiile referitoare la drepturile omului şi să impună în viaţa de zi cu zi egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi. Acesta nu e doar un comandament juridic: orice societate liberă e interesată în modul ei propriu ca fiecare om să trăiască după pofta inimii. Felul cum îşi atinge ea acest scop şi cum echilibrează numeroasele interese tocmai în câmpul de forţe reprezentat de familie şi de profesie rămâne o obligaţie exclusiv naţională – nu una pe care să şi-o aroge cei de la Bruxelles.

Decizia de a impune un procent al femeilor în consiliile de administraţie ale marilor firme nu rezolvă deocamdată problemele numeroaselor mame lăsate de izbelişte în profesiile lor – nu numai de către angajatori, ci şi de propriii soţi.

Nu în ultimul rând, UE continuă să-şi taie singură craca de sub picioare. Dorinţei doamnei Reding, potrivit căreia Comisia ar trebui să devină şi mai politică (se poate şi mai mult?), i se opun dorinţele de cu totul altă natură ale statelor care susţin Comunitatea Europeană. Mantra “Mai multă Europa” – acceptată cu jumătate de gură în contextul crizei datoriilor – nu va mai putea fi îngânată câtuşi de puţin la capătul actualei stări de urgenţă.

În practică, absoluta competenţă a Uniunii, la care statele-membre consimt adesea, trece drept una dintre cauzele crizei de încredere în Europa. Dacă i se adaugă şi dirijismul moral, lucrurile sunt clare: Comunitatea are datoria să chibzuiască mai bine.