VESNICA POMENIRE, GRIGORE VIERU! (video)

78 de ani de la nastere, 4 ani de la mutarea la Domnul

• Elldor.info: Flori pentru Grigore Vieru (foto)
• Timpul.md (ianuarie 2012): INTERVIU cu Raisa Vieru: „Şi acum şacalii luptă cu Grigore Vieru”
• Jurnalul national/ Ana-Maria Paunescu: Dorul de Grigore Vieru

Pe 14 februarie, şi pe acest 14 februarie, ar fi fost ziua lui Grigore Vieru. Am vrut să spun “ziua poetului”, dar mi-am dat seama că, pe lângă extraordinarele sale versuri,  mai există o moştenire de care trebuie să ţinem cont: impresionanta colecţie de amintiri cu omul Vieru, pe care eu am norocul să le păstrez într-un colţ de memorie şi-ntr-un colţ de inimă, ca pe o mare şansă pe care mi-a acordat-o destinul. Un om de-o modestie copleşitoare, care nu căuta niciodată să iasă în evidenţă mai mult decât i se părea de cuviinţă. Un om care a ştiut să trăiască frumos, curat, la fel cum a şi scris, mai ales despre mamă şi despre ţară, despre ţara noastră întreagă, o Românie completă care nu a ştiut, parcă, să-l aprecieze la adevărata valoare, care nu a reuşit, cel puţin nu la timp, să-i întoarcă toată dragostea şi toată grija.

L-am cunoscut pe Grigore Vieru, îi ştiu pe dinafară paşii, îmi amintesc foarte clar cum pleca de la noi din curte şi cum se întorcea, ca acasă, de fiecare dată când ajungea în Bucureşti, cum mă saluta părinteşte şi cum mă privea cu o tandreţe infinită, cum se bucura de cafeaua pe care i-o oferea mama, cum îi povestea tatălui meu ce mai e pe la Chişinău, ce mai fac prietenii comuni, cât de grea mai e lupta cu cei care nu vor decât dezbinare, îmi aduc aminte, cu lacrimi în ochi, de vocea sa recitând cu un uşor tremur, cu o uşoară sfială poeme pe care nu avem voie să le uităm, îmi vin în minte gesturile sale firave, cu care-şi însoţea nobil glasul. Parcă îl văd stând pe scena Cenaclului Totuşi Iubirea, în acel ultim mare turneu din 2008 din judeţul Hunedoara, în care a ţinut neapărat să fie alături de Adrian Păunescu, de fratele său de dincoace de Prut, pentru câteva zile care, pentru noi, simpli martori la scrierea unei părţi de istorie, au fost mai valoroase decât câteva eternităţi. Ştiu că i-a plăcut mult la Geoagiu, acolo unde a şi înnoptat. Privea peisajul cu o lumină puternică în ochi, pe care nu ştiu dacă am mai întâlnit-o vreodată la cineva. În general, avea un fel aproape copilăresc de a se bucura de ce-i oferea viaţa, iubea mult oamenii şi nu se sfia să spună asta. Nu i-a fost frică de dragoste, ci a înţeles la vreme că viaţa înseamnă, de fapt, complicitate cu acest mare sentiment care devine, uneori, mare pedeapsă. Părea copil, sub protecţia noastră şi a tuturor celor care îi duceau grija în acel turneu, părea om mare când se adresa publicului, cu un mesaj niciodată prea lung, pe care-l încheia cu câteva versuri, de multe ori aceleaşi: “Din Basarabia vă scriu,/Dulci fraţi de dincolo de Prut./Vă scriu cum pot şi prea târziu,/Mi-e dor de voi şi vă sărut”.

Mi-e dor de dânsul. Şi de toţi cei pe care i-am pierdut în aceşti ani de zgomot şi de neputinţă. Ştiu că privilegiul de-al fi cunoscut mă obligă să trec pe curat amintirile, aşa cum pot, cu un nod în gât şi cu remuşcări în fiecare frază. De fiecare dată când mă uit în urmă, căutându-i chipul, îmi vin în minte fotografiile pe care i le-am făcut, nu cu mult timp înainte de a-l pierde dintre noi, îmi vine în minte mai ales aceea în care se vede, în spatele chipului său puţin obosit, harta ţării. Ca-ntr-o regie stranie, cu viaţă şi cu moarte, m-a chemat tata, într-o după-amiază, când domnul Vieru se pregătea să-şi încheie vizita şi mi-a spus: “Ana, fă-i nişte poze lui Grigore, înainte să plece”. N-a fost ultima sa vizită, dar, cu mâinile tremurând pe aparatul foto, l-am simţit atât de emoţionat de parcă ar fi ştiut că va veni curând ziua în care nu se va mai întoarce niciodată. Şi ziua aceea a venit. Pe 14 februarie, ar fi fost ziua lui Grigore Vieru. De fapt, pe 14 februarie este ziua acestui mare om şi mare poet pe care, poate dintr-un fel de egoism, poate din prea multă dragoste, nu-l vom lăsa niciodată să plece de tot dintre noi.

• Wikipedia – biografie:

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, România – d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953.

[…]

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.

[…]

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire^[2]. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca^[3]. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.

A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol.^[6] Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

[…]

Momente din viața lui Vieru

• În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.^[11]

• Tot în 1970, apare și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astazi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.

• Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Dragă Otee a fost pusă pe muzică și interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de Zdob si Zdub.

• În 1988, în ziarul chișinăuian Literatura și arta apare primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor – Grigore Vieru.^[12]

• În iunie 1989, obținând aprobarea autorităților sovietice de a publica săptămânalul Literatura și arta în grafie latină, redactorii ziarului s-au pomenit că în toată Moldova Sovietică nu există nicio mașină de scris cu litere latine, în afară de cea de la Academia de Științe din RSSM și de una aparținând profesorului Iulius Popa de la Bălți. În aceste condiții, Grigore Vieru și redactorul-șef de la Literatura și arta Nicolae Dabija merg la București pentru a obține o mașină de scris pentru ziar. Autoritățile române tărăgănează răspunsul, iar anticariatul din care puteau să cumpere o astfel de mașină este închis în acele zile din motive tehnice. Vieru și Dabija sunt ajutați însă de preotul Vasile Tepordei, care le aduce la gară o pungă în care se află cele 31 de semne metalice ale alfabetului latin, tăiate de acesta din propria mașină de scris. La Chișinău, semnele latine sunt sudate la o mașină de scris în locul celor chirilice, astfel că Literatura și arta devine primul ziar din Basarabia care începe să iasă sistematic în grafie latină.

• În 1994, neo-comuniștii din Partidul Democrat Agrar, ajunși la putere în Moldova, renunță la imnul de stat Deșteaptă-te, române și le propun poetului Grigore Vieru și compozitorului Eugen Doga să compună verusurile și, respectiv, muzica pentru un nou imn. Ambii refuză. Grigore Vieru scrie în Literatura și arta următoarele:

Dreptatea istorică va blestema poeții și compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Național Deșteaptă-te, române, cocoțându-se ei în locul strălucirii și necesității lui istorice.

^[13]

• În 1964, Vieru publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile:

Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale.

După 45 de ani, poetul moare în urma unui accident de mașină, care are loc în noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, la întoarcerea de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu.

• Epitaful pe care și l-a ales Vieru:

Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.

***

Grigore Vieru – Casa parinteasca

Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.

Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.

O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.

Vom pleca si noi candva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.

***

Grigore Vieru –  Mi-e dor de tine, mama

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.

Maicuta mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Vazduhul gurii mele!

Maicuto, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cîntec fara moarte!

Vînt hulpav pom cuprinde
Si frunza o destrama.
Mi-e dor de-a tale brate,
Mi-e dor de tine, mama.

Tot casca leul iernii
Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.

O stea mi-atinge fata
Ori poate-a ta naframa.
Sunt alb, batrîn aproape,
Mi-e dor de tine, mama.

***

Vezi si: