Dinu C. Giurescu: DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NESTIUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TRADARE SI EROISM

1-12-2014 27 minute Sublinieri

“A-ti recastiga Istoria inseamna a-ti recastiga libertatea si demnitatea” (VIDEO)

MATERIAL ACTUALIZAT

Tricolorul-Romaniei-Ziua-Imnului-National

“Mamă dragă, Românie, iarăşi îţi cerem iertare că ţi-am jefuit trupul, ţi-am risipit bogăţia şi am deschis porţile sufletului nostru pentru duhuri străine, venite de aiurea nu pentru binele nostru, ci pentru pieirea noastră. Ne credem liberi, dragă Mamă, Românie, dar suntem sclavii acestor duhuri ciudate, care ne şoptesc că nu există Credinţă, Neam şi Ţară, chemându-ne să aflăm casă în Noul Babilon al acestei lumi rătăcite. Am ajuns să ne ruşinăm de Tine, dragă Mamă, Românie, ne-a otrăvit sufletele mândria de a fi constructori ai Marelui Turn Babel. Nu mai ştim ce înseamnă, cu adevărat, dragă Mamă, Ţară, a fi creştin, a fi român…” (Pr. Marcel Seliste)

*

“Trebuie să ne întrebăm, chiar azi, de Ziua Naţională, de ce se încearcă, de 25 de ani încoace, şi s-a încercat şi mai abitir cu prilejul alegerilor din noiembrie, antagonizarea şi dezbinarea românilor. Dezbinarea face parte dintr-o inginerie socială aplicată ieri de comunişti şi, pe cât se pare, reluată astăzi cu zel de neoliberali. Instigările la ură şi la revoltă împotriva unui „duşman de clasă” ne întorc cu gândul la vremurile de tristă amintire”. (Irina Bazon)

***

Vedeti si:

***

1_decembrie_lucidesign

Draga şi Scumpa mea Mamă, Românie, îţi scriu de Ziua Ta şi-ţi mărturisesc că ţi-am uitat chipul. Unde sunt Voievozii, unde sunt Domnitorii, unde sunt Regii Tăi, draga mea Românie, părinţii care te-au crescut, te-au apărat şi te-au binecuvântat cu faptele lor măreţe? Noi nu le mai ştim chipul, iartă-ne…

Unde sunt Eroii Tăi, Scumpa mea, dragă Mamă, Românie, unde sunt oştenii, dregătorii, soldaţii, subofiţerii, ofiţerii căzuţi pe fronturile de luptă, românii Tăi care au renunţat la dulceaţa acestei vieţi şi s-au jertfit pentru ca Tu să ai trup şi suflet până la sfârşitul veacurilor? Unde sunt Sfinţii închisorile comuniste care şi-au dăruit viaţa pentru Hristos şi pentru Tine, Mamă Românie, unde sunt pruncii, copiii, tinerii şi toţi cei căzuţi în Decembrie 1989 pentru ca Tu, Scumpă Mamă, Românie, să-ţi regăseşti demnitatea şi libertatea? Cum de le-am uitat chipurile luminoase? 

Îmi amintesc, dar parcă este un vis, că Tu, Scumpă Românie, ai crescut hrănită de sângele sfânt vărsat pentru apărarea şi întregirea Ta de înaintaşii noştri, la umbra Crucii lui Hristos. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că abia ne amintim de ei şi doar la ceas de sărbătoare îi pomenim. Să le ceri iertare, strămoşilor, mărturisind pentru noi, nevrednicii, că amintirea faptelor de vitejie şi a jertfei lor a ajuns o biată umbră în pagini prăfuite de hrisov.

Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, că suntem fii nevolnici. Nu mai ştim ce daruri să-ţi aducem. Am uitat, dragă Mamă, Românie, că Tu iubeşti rugăciunea smerită, munca cinstită, cuvântul cu dreptate rostit şi dragostea între fraţi. Îţi mărturisesc, draga mea Mamă, Românie, că noi am uitat să ne rugăm lui Dumnezeu, pe buzele noastre şi-a făcut cuib blestemul, faptele noastre au ajuns negustorie de Hristos. Iartă-ne, draga noastră Mamă, Românie, munca cinstită nu-şi mai are locul şi răsplata pe pământul Tău! Mulţi dintre fiii Tăi, dragă Mamă, au plecat printre străini, să-şi afle acolo tihnă prin munca lor. Dreptatea, dragă Mamă, Ţară scumpă, a pierit dintre noi, iar dragostea de fraţi s-a risipit! Ne certăm între noi, draga noastră Mamă, Românie, suntem dezbinaţi şi aproape că ne-am uitat numele de români.

Draga noastră Mamă, Scumpă Românie, răutatea faptelor noastre ne aduce pedeapsă şi Neamul nostru se împuţinează. Fiicele Tale, dragă Mamă, Scumpă Ţară, îşi ucid pruncii în pântece. Mai drag le este cântecul ispititor al tihnei din această lume, decât plânsul scump de prunc ce caută glasul de alint, sânul plin de lapte hrănitor şi îmbrăţişarea mamei sale. Suntem mânjiţi de sângele pruncilor noştri ucişi înainte de a se naşte, draga noastră Mamă, Românie. Ştiu că plângi cu lacrimi de sânge izvorâte din pământul Tău cel Sfânt pentru fiecare picătură de viitor ucisă de fiicele Tale, dragă Mamă, Românie. Iartă-ne, Mamă, că-ţi ucidem viitorul…    

Mamă dragă, Românie, iarăşi îţi cerem iertare că ţi-am jefuit trupul, ţi-am risipit bogăţia şi am deschis porţile sufletului nostru pentru duhuri străine, venite de aiurea nu pentru binele nostru, ci pentru pieirea noastră. Ne credem liberi, dragă Mamă, Românie, dar suntem sclavii acestor duhuri ciudate, care ne şoptesc că nu există Credinţă, Neam şi Ţară, chemându-ne să aflăm casă în Noul Babilon al acestei lumi rătăcite. Am ajuns să ne ruşinăm de Tine, dragă Mamă, Românie, ne-a otrăvit sufletele mândria de a fi constructori ai Marelui Turn Babel. Nu mai ştim ce înseamnă, cu adevărat, dragă Mamă, Ţară, a fi creştin, a fi român… 

Scumpă Mamă, Românie, vremea colindelor este aproape. Lumina lor, nicăieri altundeva găsită în această lume, care binecuvintează pământul Tău cel Sfânt, ne va reaminti de Hristos Dumnezeu care ne-a îngăduit să ne naştem din Trupul Tău, Scumpă Românie. La ceas de colinde, acum 25 de ani, copiii Tăi, dragă Mamă, Românie, au murit pentru Tine şi pentru noi, nevrednicii, pentru libertatea şi pentru demnitatea noastră…

În cântec de colinde şi cu rugăciunile lor, ale mucenicilor din Decembrie 1989, îţi cerem iertare, dragă Mamă, Românie. Aceste rânduri, dragă Mamă, Românie, am avut puterea să-ţi scriu. Eu sunt nevrednic, dragă Mamă, nu ştiu altceva a-ţi spune, decât mărturisirea păcatelor noastre.  Totuşi, îngăduie-mi, la sfârşit de scrisoare şi
mărturisire, dragă Mamă, Scumpă Românie, să aduc prinos de Ziua Ta gândurile curate ale unuia dintre fiii Tăi iubiţi şi iarăşi să îţi cer, dragă Mamă, să ne ierţi…

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deşi moare valul, Dulce Românie, asta
ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul, Spada ta de sânge duşman fumegând, Şi deasupra idrei fluture cu vântul, Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ţi vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăţie Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, Viaţa în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală şi mândrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”

Această zi de sărbătoare, în care omagiem idealul de unitate naţională, pentru care s-au jertfit strămoşii noştri, ne oferă prilejul să reflectăm mai mult la ceea ce ne-a unit de-a lungul istoriei şi la minunea prin care a dăinuit acest neam aşezat „în calea tuturor răutăţilor”, cum nota cronicarul Miron Costin. Dar, dincolo de parade militare şi ospăţuri în pieţele publice, care încalcă postul Naşterii Domnului, reuşim oare să mai refacem, pe plan sufletesc, la nivel profund, comuniunea între români? Ea are ca temei conştiinţa noastră de sine, care a fost atât de mult slăbită, conştiinţa destinului nostru comun:Ceea ce constituie un neam este o unitate superioară, de ordin metafizic, o unitate de destin istoric, în care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obiceiuri, cuget, credinţă, muncă, stăpânire sunt contopite ca temeiuri ale comunităţii de soartă, scria Mircea Vulcănescu. Dar câte dintre aceste valori tari, ca temeiuri ale unităţii noastre, ne mai însufleţesc şi ne mai unesc astăzi? Avem motive să ne întrebăm de ce ne-au însufleţit atât de tare nişte alegeri care au împărţit ţara în două Românii după nişte criterii false.

Fiindcă, trebuie să ne întrebăm, chiar azi, de Ziua Naţională, de ce se încearcă, de 25 de ani încoace, şi s-a încercat şi mai abitir cu prilejul alegerilor din noiembrie, antagonizarea şi dezbinarea românilor. Dezbinarea face parte dintr-o inginerie socială aplicată ieri de comunişti şi, pe cât se pare, reluată astăzi cu zel de neoliberali. Instigările la ură şi la revoltă împotriva unui „duşman de clasă” ne întorc cu gândul la vremurile de tristă amintire. Unii dintre promotorii revoluţiei culturale pun, în manieră bolşevică, un stigmat asupra Bisericii, denigrată ca fiind o „tumoare socială , alţii proclamă că a „venit timpul să punem serios în discuţie finanţarea BOR din bani publici” (Dan Tăpălagă/Hotnews), alţii blamează o mare parte a societăţii („asistaţii”, bătrânii, ţăranii etc., „votanţii lui Ponta” şi oricine se abate de la linie refuzând să adere cu entuziasm la „revoluţia transformării” menită să schimbe la faţă România după chipul Occidentului „luminat”) ca fiind alcătuită din „barbari, canalii sinistre şi iresponsabili”, „o majoritate populară alcătuită din iresponsabili prezenţi sau absenţi, în mod egal de periculoşi social” (Tismăneanu/Contributors), alţii propagă, furibund, în emisiuni TV, acelaşi discurs încărcat de dispreţ („Leneșii și neisprăviții sunt cei care se agață de stânga pentru a li se da și lor ceva. Eu nu cred că trebuie să li se dea de la cei care muncesc. Nu avem de ce să dăm nimic în țara asta pentru că nu suntem în fața bisericii cu mâna întinsă.” „Stânga este organizarea milei. Stânga este mâna întinsă.” (Lucian Mândruță).

Să nu ne lăsăm atraşi în această capcană. Aceste izbucniri de ură nu ne definesc ca români. Românii sunt un popor paşnic, de-a lungul istoriei am îndurat atâtea năpaste şi atâtea atacuri la fiinţa neamului doar rămânând uniţi în credinţă. În puşcăriile comuniste, când se observa că între deţinuţi, în ciuda torturilor crâncene, inimaginabile, la care erau supuşi, se crea o adâncă unitate, născută nu numai din suferinţa comună, dar şi – ceea ce era cel mai important – din trăirea duhovnicească intensă (în scrierile memorialistice se vorbeşte des despre „candela vie”, „ştafeta rugăciunii”, care „alerga de la om la om”, „rugăciunea în lanţ” – care, în pofida tuturor chinurilor, menţinea un liant puternic între acele suflete înrădăcinate în credinţă şi Adevăr, dându-le putere lăuntrică, putere de jertfă pentru aproapele, curaj al mărturisirii), se încerca imediat, cu orice chip, prin intermediul „reeducaţilor”, spargerea acestei unităţi, prin picurarea în suflet a otrăvii neîncrederii, suspiciunii, fricii, urii.

Cum scrie Galina Raduleanu în cartea sa de memorii,

„A fost suficient ca unele dintre cele «transformate» să strige: «Nu vrem ca din cauza voastră să suferim noi» …Mai rămăseseră insule izolate. Însă acea unitate sublimă să sfărâmase. … De fapt, trebuia ucis sufletul. Tot ce era nobil era etichetat că «legionar» şi înlăturat. Se cultiva «fiara». Se ajunsese să nu poţi da o bucată de pâine unei bolnave sau sprijin unui neputincios, fiindcă erai privită cu ostilitate de cele «renăscute». (…)Pentru a fi «om nou» trebuia să te îmbibi de brutalitate, egoism, ură, nesimţire.” Credinţa, ancorarea în Adevăr, ataşamentul faţă de neam, rugăciunea în comun, mila, spiritul de sacrificiu, altruismul – care coagulau şi menţineau unitatea – erau considerate de tabăra celor cu „conştiinţă revoluţionară” trăsături ale deţinutelor acuzate că „se ţin unite, fanatice şi nu vor să fie un om nou (Galina Raduleanu, p. 284).

S-a spus că „lumea s-a schimbat după votul din noiembrie”. Oare „omul nou” pe care îl vor adepţii acestei schimbări trebuie să se ralieze la o „societate civilă” îmbibată de ură neoliberală împotriva Bisericii, a bătrânilor, ţăranilor, a săracilor, „asistaţilor”, „antioccidentalilor” etc. şi a celor care deviază de la modul acceptat de gândire (un fel de „mahala ineptă” faţă de care categoria tinerilor „sofisticaţi, educaţi, care cred în democraţie şi în puterea lor de a-şi crea singuri viitorul” – cum îi definea ambasadorul SUA Mark Gitenstein – trebuie să se disocieze)? Au mers românii la vot pentru ca, de dragul unor politruci, să rupă România în două şi să se învrăjbească între ei? (şi s-a întâmplă asta chiar între creştini) Cum a spus părintele Ciprian Grădinaru (din Belgia) în interviul recent din Familia Ortodoxă, dacă ne-am uni în menţinerea unei „candele a rugăciunii” nestinse, multe s-ar schimba.

Dar ceea ce se întâmpla în închisorilor comuniste s-a extins astăzi în „marea închisoare”, scopul fiind acelaşi: distrugerea comuniunii dintre români şi a capacităţii lor de a coagula în jurul unor valori profunde prin care am dăinuit că neam în istorie şi care scapă tiparelor ideologice reducţioniste şi maniheiste. Cei care urmăresc să ne redefinească potrivit acestor tipare vor reuşi să ne aducă într-o stare şi mai gravă de amnezie dacă ne vor face să uităm ce ne-a unit de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, ce i-a unit pe strămoşii noştri care erau, în covârşitoare majoritate, ţărani, ce i-a legat pe românii asupriţi din Transilvania, care, în ciuda umilinţelor şi prigoanelor sângeroase, au apărat cu dârzenie credinţa strămoașească şi demnitatea neamului nostru (bisericile de lemn sunt un simbol viu al unităţii neamului), ce i-a unit pe martirii închisorilor comuniste şi pe tinerii din decembrie 1989, care şi-au dat viaţa pentru România adevărată: „acea Românie profundă, vie, întemeiată pe credinţa de veacuri a neamului nostru” (Părintele Galeriu*).

„Au ieşit în stradă zeci şi sute de mii de oameni pentru alegeri. Cine va mişca un deget pentru credinţă şi pentru neam?” – întreabă Părintele Mihai Aldea într-o predică deosebită . Cât de tare s-ar bate între ei politicienii aceştia, pentru care românii şi-au risipit atâtea energii în disensiuni şi dezbinări, pentru a apăra valorile esenţiale, vii care alcătuiesc fundamentul identităţii şi unităţii neamului nostru? În acest caz, cum s-a întâmplat de atâtea ori după ’89, politica pe care au practicat-o – indiferent cine a avut în mâini pârghiile puterii şi destinele ţării – a condus la subminarea acestor valori. În campanie, Ponta ar fi avut ocazia să arate cât de român şi cât de ortodox este dacă ar fi reacţionat atunci când Curtea Constituţională a adoptat o hotărâre anticonstituţională care îi obligă pe cei care vor să beneficieze de educaţie religioasă (care este, în fond, un drept constituţional câştigat de tinerii care şi-au dat viaţa la Revoluţie) să depună, în fiecare an, o cerere specială pentru asta, în condiţiile în care 86,5% dintre români sunt ortodocşi. Nu mai amintim de atacurile lansate, alături de propagandiştii Chevron, la adresa preoţilor şi ţăranilor care s-au luptat, care încă se lupta să-şi apere pământurile şi apa la Pungeşti şi în alte zone vizate pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist.

Să ne amintim că nu există „două Românii”, ci o singură Românie, „România românilor”, cum o numea marele Român martir şi mărturisitor Mircea Vulcănescu („Există o Românie pe care trebuie să o regăsim cu orice preţ. România românilor. România viziunii româneşti. Ea singură contează. Sunt însă unii care au pe dracu-n ei. Vor să schimbe”). E România românilor care-şi iubesc neamul pentru ceea ce are inalterabil în fiinţa lui şi care ştiu că rezistenţa şi demnitatea noastră stă în dreapta credinţă, pentru care poporul român s-a jertfit şi a luptat vreme de secole (istoria noastră, spune Păr. Dr. Ioan Ică Jr., s-a desfăşurat sub semnul crucii**).

E România ţăranilor care, deşi dispreţuiţi şi ignoraţi cu desăvârşire de politicieni, de mass-media şi de „elita” intelectuală, se luptă singuri să-şi apere micile gospodării, pământul şi apa, pe care corporaţiile, protejate şi ajutate de stat, au cale liberă să le prade sau să le distrugă. E România preoţilor care sunt modele de jertfelnicie şi de slujire, cu abnegaţie şi renunţare la sine, a lui Dumnezeu şi oamenilor aflaţi în suferinţă; a preoţilor îndureraţi de starea în care a fost adusă România – abandonată parcă între tâlhari –, dar care se sârguiesc, pe cât pot, să îi oblojească rănile, precum samarineanul milostiv . E România profesorilor care, în ciuda situaţiei dezastruoase din învăţământ, nu şi-au părăsit vocaţia pentru un salariu mult mai bun într-o multinaţională, ci au ales să dea ce e mai bun din ei pentru a face din copii nişte oameni întregi, cu respect faţă de propria limbă şi de propria cultură, faţă de Dumnezeu şi faţă de ţară . Astfel de modele de omenie şi demnitate românească (modele care pot fi întâlnite şi în alte sfere profesionale), în vremuri inumane precum acestea, trebuie să ne dea speranţă. Nu alegerile ne dau speranţa în mai bine, ci aceşti oameni care se dăruiesc, cu jertfelnicie şi curaj, misiunii de a salva omenia*** („nu vreau omul abstract, «umanitatea», ci omenia”, spunea Mircea Vulcănescu), unii dându-şi osteneala să tămăduiască rănile României de azi şi să o ridice de jos, alţii plămădind România demnă de mâine. Acestea sunt, de fapt, elitele adevărate ale României. Fiindcă prin ele „respiră” România. Ele sunt inima, ele sunt sufletul României.

Aceştia sunt românii care iubesc cu adevărat România, jertfindu-se pentru ea, şi doar în iubire – care dă fundament şi trăinicie comuniunii cu cei de azi şi cu cei de ieri, întru aceeaşi credinţă, limbă, istorie şi destin – îşi are izvorul unitatea neamului. Cine se situează în afara acestei Românii (în frunte cu autointitulatele „elite” care-şi proclamă superioritatea faţă de „masa înapoiată” şi „iresponsabilă”) nu are nicio legitimitate morală să ne spună cine suntem şi să ne împartă după criterii ideologice falsificatoare. Acestei Românii, României noastre, nu a politicienilor care o vând pe nimic, nu a „elitelor” care o privesc cu dispreţ, îi urăm La mulţi ani!

  • Mediafax:

Dinu C. Giurescu: 1 Decembrie e percepută foarte prost. Nu facem decât să destrămăm ideea naţională

Academicianul şi istoricul Dinu C. Giurescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că ziua de 1 Decembrie înseamnă împlinirea unui program întreg de luptă politică şi socială, însă de 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională şi ideea de stat.

Pentru Dinu C. Giurescu, 1 Decembrie înseamnă “împlinirea unui program întreg de luptă politică, socială”. Însă acesta consideră că în prezent ziua de 1 Decembrie este percepută de către români “foarte prost”.

“De 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională, ideea de stat. Facem tot ce putem ca să desfacem unitatea naţională, nu să o întărim”, a declarat Dinu C. Giurescu.

Acesta consideră că organizarea evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României, anul acesta, lângă Palatul Parlamentului trimite cu gândul la “un regim democratic care face totul să destrame această unitate”.

“Important este cum percepe populaţia, opinia publică ziua de 1 Decembrie. Că o facem lângă Palatul Parlamentului sau la Arcul de Triumf, tot aia este. Atât doar că Arcul de Triumf simboliza chiar unitatea naţională, pe când Palatul Parlamentului simbolizează un regim democratic care face totul să destrame această unitate”, a spus istoricul.

El a precizat însă că ar putea fi făcute mai multe lucruri, astfel încât percepţia românilor cu privire la ziua de 1 Decembrie să se îmbunătăţească.

“Să se înceapă întâi cu manualele şcolare, cu manualele de istorie, care sunt alcătuite după şabloane venite din alte ţări. Manualele de istorie nu-ţi redau istoria României, ele redau nişte generalităţi, societate, dezvoltarea oraşelor. Sunt nişte şabloane stabilite în Vest pe teme generale şi care au fost reluate de ai noştri, nu ştiu de ce. Nu ştiu care au fost capetele grozave care au imaginat că aşa se învaţă istoria României. Deci primul lucru să începem cu învăţământul, care să dea o altă imagine istoriei proprii. Şi după aceea presa să dea atenţie suficientă marilor sărbători, nu în sensul patriotard, cum s-a dat înainte de ’89, ci în adevăratul lor înţeles. 1 Decembrie este unitatea naţională, este ziua când s-a împlinit un program întreg stabilit încă de la 1848 de revoluţionari, care au visat la o Românie aşa cum s-a creat ea în 1918, peste hotarele atunci existente”, a mai spus Dinu C. Giurescu.

Filip-Lucian Iorga: 1 Decembrie este un miracol istoric, dar şi o construcţie comună a strămoşilor

Istoricul Filip-Lucian Iorga a declarat pentru MEDIAFAX că ziua de 1 Decembrie reprezintă finalizarea procesului de unificare naţională de după Primul Război Mondial şi este “un miracol istoric”, dar şi o “construcţie comună”, la care au participat strămoşii noştri, care merită şi trebuie omagiaţi.

Filip-Lucian Iorga a declarat, pentru MEDIAFAX, că 1 Decembrie este un moment foarte important în istoria românilor, reprezentând finalizarea procesului de unificare naţională de după Primul Război Mondial.

“Acum, sigur că au mai fost câteva date importante: Unirea Basarabiei întâi, apoi Unirea Bucovinei şi în cele din urmă Unirea Transilvaniei – 1 Decembrie. Deci, 1 Decembrie e mai degrabă unirea Transilvaniei cu ţara decât o zi generică a Marii Uniri. Am putea spune, deci, că avantajăm puţin Transilvania în ecuaţia asta. Nu serbăm zilele în care s-au unit cu ţara Basarabia sau Bucovina”, a spus Filip-Lucian Iorga.

Pe de altă parte, istoricul consideră că este firesc să fie aşa, “fiindcă România, Vechiul Regat, a intrat în Primul Război Mondial tocmai pentru a recupera Transilvania”.

“Ăsta era visul istoric al României: să-i elibereze pe fraţii din Transilvania de sub dominaţia austro-ungară. Această Unire cu Transilvania are o greutate simbolică foarte importantă şi e normal ca 1 Decembrie să fie o dată cu simbolistică mai bogată decât datele celorlalte uniri. E o dată care vine în urma – aşa cum se spune – a unui miracol istoric”, a spus Filip-Lucian Iorga.

Acesta a explicat că, deşi în Primul Război Mondial ţara noastră a întâmpinat şi probleme şi a făcut şi destule greşeli – “armata n-a fost foarte bine înzestrată, defecţiunea aliaţilor ruşi din cauza Revoluţiei a fragilizat şi mai mult poziţia României, pe urmă am semnat acea pace separată cu Puterile Centrale care i-a supărat destul de mult pe aliaţii din Antanta, (…) familia regală, autorităţile, armata şi mare parte din populaţie se retrăsese în Moldova”- , “ecuaţia istorică, militară, conjuctura, a făcut ca România să poată, la acel moment, recupera toate provinciile istorice”.

“E şi rezultatul unor acţiuni politice şi militare, dar e şi un miracol acolo. Asta înseamnă 1 Decembrie”, a mai spus istoricul.

Totodată, Filip-Lucian Iorga a spus că se poate face o legătură şi cu Unirea lui Mihai Viteazul, care avea totuşi un alt caracter. “Pe vremea lui Mihai Viteazul nu putem vorbi de stat naţional, asta nu înseamnă că nu existau români şi pe vremea aceea. Nu trebuie să exagerăm nici în direcţia asta a deconstruirii. Sigur că unire transilvaniamoldovenii, şi muntenii, şi ardelenii se simţeau de acelaşi neam, dar Unirea lui Mihai Viteazul e mai mult o unire de tip feudal, o încercare de a acumula mai multe teritorii, de a avea mai multă forţă pentru a lupta contra otomanilor decât ce se întâmplă secole mai târziu, în 1918, cu această Mare Unire în cadrul unui stat naţional”, a declarat istoricul.

Cât despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie din punct de vedere personal, istoricul a menţionat că este mult mai uşor să te apropii de istorie prin poveştile de familie, de aceea ar fi bine ca toţi românii să-şi cunoască strămoşii.

“Eu cred foarte mult în ţesutul ăsta familial şi personal al istoriei. Cred că ne putem apropia mai uşor de anumite evenimente dacă ne simţim legaţi de ele decât aşa doar dacă le citim dintr-un manual sau vedem documentare despre ele. De obicei, un eveniment ca Marea Unire devine sărbătoare în momentul în care ştii că cei apropiaţi ţie au făcut nişte sacrificii, că au contribuit şi ei. Este o construcţie comună. 1 Decembrie este o construcţie la care au participat strămoşii noştri şi e bine să ştim asta, să ne amintim şi să-i omagiem”, a declarat istoricul.

În acest sens, Filip-Lucian Iorga a prezentat pentru MEDIAFAX câteva dintre istoriile familiei sale. Astfel, acesta a amintit de străbunicul din partea bunicii materne, Nicolae Costache, care era ploieştean şi a luptat la Turtucaia, “acolo unde a fost dezastrul armatei române, care a şi condus la ocuparea Bucureştiului de către trupele germane şi bulgare”. Străbunicul istoricului a fost luat prizonier la bulgari, familia a crezut că murise, iar acesta a reapărut târziu, atunci când nimeni nu mai credea că este în viaţă. O altă poveste spusă de Filip-Lucian Iorga este cea a străbunicului Nicolae Stănescu, din partea bunicului matern, care a făcut parte din una dintre primele unităţi de artilerie antiaeriană din Primul Război Mondial şi a luptat pe frontul din Moldova împreună cu mai mulţi fraţi de-ai lui şi cu nişte veri, istoricul menţionând că, în copilărie, a văzut fotografii din acea perioadă.

În ceea ce priveşte ramura paternă, Filip-Lucian Iorga îi aminteşte pe stră-străbunicul Ion Iorga şi pe străbunicul Iordache Iorga, care au luptat pe frontul din Moldova, iar străbunicul Iordache Iorga a luptat chiar la Mărăşeşti.

Dincolo de istoriile de familie, Filip-Lucian Iorga a precizat că 1 Decembrie este sărbătoarea naţională pe care a cunoscut-o după 1989 şi, încă din timpul şcolii primare, îi plăcea să se uite la filme istorice şi să asculte cântece patriotice.

Istoricul a mai spus însă că gustul pentru rememorări istorice nu e foarte dezvoltat la generaţiile tinere. “În primul rând, ne-am îndepărat de sentimentul naţional, până la urmă. Atât timp cât lucrurile sunt destul de bine aşezate şi nu mai există mari pericole în momentul acesta la adresa României – poate şi lipsa acestui sentiment contribuie la o slăbire a sentimentului naţional. Asta nu e neapărat ceva rău, e un fenomen firesc şi, în contexul integrării europene, sunt alte valori care încearcă să prindă formă şi la noi – sentimentul apartenenţei la Europa, care nu e neapărat în contradicţie cu sentimentul naţional, dar sigur că începe să-i facă concurenţă. Pe urmă, e şi o oarecare slăbiciune la nivel simbolic, poate nu ştim să recuperăm suficient de bine istoria, s-o păstrăm”, a declarat Filip-Lucian Iorga, pentru MEDIAFAX.

În acest sent, istoricul aminteşte de centenarul Primului Război Mondial, “care ne conduce la 1 Decembrie“, şi care, în România, nu a fost atât de intens abordat, ca în alte state europene.

“Dacă urmăriţi densitatea de evenimente din Franţa, felul în care îşi omagiază soldaţii căzuţi, câte cărţi despre momentul respectiv apar, câte memorii de combatanţi sunt publicate, la noi nu prea se întâmplă asta. Aici cred că e o problemă mai generală şi mai adâncă cu noi, ca societate. Nu prea ştim să ne valorizăm trecutul şi capitalul ăsta simbolic reprezentat de ce au făcut strămoşii noştri, nu prea ştim să le legăm, ne despărţim foarte repede de generaţiile de dinainte şi asta poate duce şi la o lipsă de interes pentru sărbătorile naţionale”, a completat istoricul.

Cât despre interesul oamenilor de a marca, într-un fel sau altul, ziua de 1 Decembrie, Filip-Lucian Iorga a declarat că mulţi dintre români nu ies să participe la paradele militare din cauza vremii. “E o perioadă în care e frig, ninge, plouă, nu prea îţi vine să stai pe stradă la parade”, a spus acesta.

De asemenea, Filip-Lucian Iorga a menţionat că ar trebui sărbătorită şi ziua de 10 mai.

“Eu, care am şi opţiunea regalistă foarte hotărâtă, sunt adeptul monarhiei constituţionale, dar dincolo de asta, cred că şi 10 mai ar trebui cât mai curând serbat. Nu ştiu câte ţări din Europa nu-şi serbează la nivel oficial ziua independenţei. Mi se pare o ruşine. Şi ştiu că au fost în Parlament propuneri, dar au picat la vot. Probabil din cauza fricii ca nu cumva sărbătorirea oficială a zilei de 10 mai să aducă şi monarhia înapoi. În fine, asta vor decide românii, dacă va fi cazul cândva, dar, cred că, ziua de 10 mai trebuie şi ea sărbătorită şi atunci poate că am recupera puţin şi din sentimentul ăsta de sărbătoare colectivă, de bucurie de a sărbători”, a mai declarat Filip-Lucian Iorga.

În privinţa evenimentelor care ar trebui organizate pentru a marca ziua de 1 Decembrie, istoricul a spus că ar trebuie să existe în continuare parade militare, evocări istorice, dar, dincolo de evenimentele acestea mari, “e nevoie şi de o recuperare la firul ierbii”.

“De exemplu, în şcoli. Eu nu ştiu dacă există un proiect şi cred că nu există ceva foarte structurat cu ocazia centenarului Primului Război Mondial. De exemplu, eu aş face un proiect naţional, în care să le cer elevilor, prin profesorii lor de istorie sau de cultură civică, să încerce să recupereze amintirile propriilor lor familii despre aceste evenimente. Cred că de la asta ar putea să înceapă inclusiv pasiunea pentru o sărbătoare. (…) Aş face şi lucruri din acestea mai puţin fastuoase, mai puţin evidente, dar cu bătaie lungă”, a mai declarat istoricul.

Cât despre locul de desfăşurare a evenimentelor din acest an, care vor avea loc lângă Palatul Parlamentului şi nu la Arcul de Triumf, aşa cum se întâmpla în mod obişnuit, Filip-Lucian Iorga a spus că nu crede că va avea vreun impact asupra populaţiei această schimbare.

“Eu nu sunt un mare fan al Palatului Parlamentului. (…) E mai degrabă un simbol al dictaturii, al opresiunii, al prostului gust. Acum, din păcate, nu mai putem scăpa de el, n-o să-l mai dărâme nimeni, poate nici nu e bine să-l dărâme, e bine să ne amintim unde am fost la un moment dat. Să nu uităm aşa uşor. (…) Eu nu cred că o să aibă vreun impact schimbarea asta de loc de desfăşurare a ceremoniilor”, a spus istoricul.

REPORTAJ: Uciderea lui Ion Arion, “eroul martir al Unirii”, un caz neelucidat de 96 de ani

Tânărul Ion Arion, considerat “eroul martir al Unirii”, a fost împuşcat de maghiari într-un tren care ducea, în 30 noiembrie 1918, delegaţi din Cluj la Marea Adunare de la Alba Iulia, el fiind cel care purta steagul tricolor al satului său. Cazul a fost cercetat, dar clasat din lipsa dovezilor.

Cea mai controversată poveste legată de Marea Unire din 1918 este cea a tânărului Ion Arion, considerat de istorici “martirul Unirii“, care a murit cu tricolorul în mână, împuşcat de maghiari în timp ce venea la Marea Adunare de la Alba Iulia, cazul fiind cercetat, dar clasat din lipsă de dovezi. Mormântul eroului, aflat într-un cimitir din Alba Iulia, este uitat de autorităţi şi, cu excepţia istoricilor, foarte puţini cunosc povestea ”stegarului martir” al Unirii.

Veteran de război la 24 de ani, Ion Arion era flăcăul mândru ales să poarte steagul tricolor al satului Agriş

Şeful Secţiei de Istorie a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Tudor Roşu, doctor în istorie şi unul dintre cei care au cercetat cazul lui Ion Arion, spune că tânărul, arionoriginar din satul Agriş, comuna clujeană Iara, este considerat atât de istorici, cât şi de personalităţile din 1918 ca fiind “eroul martir al Unirii”.

El a murit, potrivit istoricului, în seara de 30 noiembrie 1918, în timp ce se afla în tren, împreună cu delegaţia satului său, şi mergeau la Alba Iulia pentru a participa la Marea Adunare Naţională din 1 decembrie.

Roşu povesteşte că, în ziua de 30 noiembrie dar şi în ziua de 1 decembrie, căile ferate erau foarte aglomerate şi erau adăugate garnituri de tren suplimentare pentru cei care doreau să ajungă la Alba Iulia.

“Fiecare sat, fiecare comună cu pretenţii a vrut să fie reprezentată la Alba Iulia. În situaţia asta s-a aflat şi satul Agriş din comuna Iara, judeţul Cluj, aflat la graniţa dintre Cluj şi Alba. Agrişenii au trimis o delegaţie de 25 de oameni spre Alba Iulia, care au urcat la Turda în trenul special care mergea spre Alba Iulia. O problemă care s-a pus atunci a fost cine să poarte steagul pe care îl făcuseră fetele din sat, steagul care să îi reprezinte pe agrişeni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Cel ales a fost Ion Arion, un tânăr care, deşi avea doar 24 de ani, era veteran de război, luptase trei ani în primul război mondial şi era venit acasă cu gradul de caporal”, povesteşte Tudor Roşu.

Potrivit istoricului, fiecare sat dorea atunci să aibă o delegaţie de care să fie mândră, iar în fruntea acesteia un bărbat “mândru”, care să poarte steagul realizat de fetele şi femeile din comună.

“Ion Arion este descris, potrivit surselor pe care le avem la dispoziţie, ca fiind un tânăr cu un fizic impresionant, înalt şi voinic, chiar cu o statură considerată herculeană. Surse istorice ne spun că Ion Arion a jurat atunci să nu lase steagul din mână decât cu preţul vieţii”, spune Roşu.

Potrivit acestuia, situaţia în Transilvania era încă tensionată deoarece războiul nu se încheiase de mult şi trecuseră doar 20 de zile de la semnarea armistiţiului.

De asemenea, pe căile ferate erau mari probleme pentru că erau garnituri de trenuri staţionate sau în mişcare, care ducea în retragere spre Ungaria trupe maghiare şi germane, cu echipamente militare.

“Pe de altă parte, pentru români era o mare sărbătoare şi în timpul deplasării spre Alba Iulia trenurile opreau perioade mai lungi de timp în diferite gări, unde delegaţii coborau cu fanfare şi se prindeau în hora unirii. În tabăra cealaltă, maghiarii sau trupele de husari nu priveau cu ochi buni aceste manifestări de bucurie. La fel s-a întâmplat şi în gara din Teiuş, când trenul în care se afla şi Ion Arion cu delegaţia din Agriş s-a pus în mişcare, a început un foc încrucişat asupra garniturii, din mai multe direcţii de la etajul superior al gării din Teiuş, dar şi dintr-un tren blindat german staţionat. Tirul a însoţit trenul pe o distanţă de doi kilometri de la plecare. În momentul acela, s-a strigat «Avem un mort în tren». Era vorba de Ion Arion, care a fost nimerit de două gloanţe şi a decedat la scurtă vreme”, explică Tudor Roşu.

Potrivit acestuia, trenul a ajuns în aproximativ o oră la Alba Iulia, însă Ion Arion era deja mort.

“Când trenul a ajuns la Alba Iulia, Ion Arion era deja mort, trupul său a fost depus pe catafalc la biserica din cartierul Maieri, în zona gării din Alba Iulia. Ulterior, a fost înmormântat în cimitirul Maieri, la 2 decembrie 1918, după un ceremonial special la care au participat diverse personalităţi ale vremii. Există şi o fotografie realizată de Samoilă Mârza cu sicriul deschis al lui Ion Arion. Cel care a oficiat slujba religioasă a fost Florian Rusan, preotul paroh din Maieri, un preot cunoscut la vremea respectivă, cel care s-a şi îngrijit ulterior de ridicarea monumentului funerar şi de organizarea parastaselor”, afirmă Tudor Roşu.

Asasinarea lui Ion Arion, cercetată de autorităţile maghiare şi române

Istoricul Tudor Roşu afirmă că în cazul uciderii lui Ion Arion a fost deschisă o anchetă, care în primă fază a fost derulată de autorităţile maghiare, mai exact un procuror maghiar de la Cluj-Napoca.

“A fost deschisă o anchetă în acest caz, iar procurorul maghiar nu a dat prea multă atenţie acestui caz, opinând că – deşi nu era loc de opinii într-un astfel de caz – românii au provocat tensiuni şi ei ar fi fost cei care i-au provocat pe maghiari. Astfel, nu a incriminat în niciun fel fapta propriu-zisă“, explică Roşu.

Cazul s-a redeschis mai târziu, în 1919, iar, potrivit acestuia, a existat chiar un suspect, pe numele Iuliu Andrasi, un frânar din Gara Teiuş.

De asemenea, au existat suspiciuni care au planat şi asupra unui căpitan de husari, Gaspar Varadi.

“A existat şi o suspiciune care a planat asupra unui căpitan de husari, Gaspar Varadi, care a murit în urma unui schimb de focuri în zona podului de la Mihalţ. Cert este că nu a existat un suspect care să fie demonstrat ca fiind autorul crimei. Oricum, focul a pornit din mai multe direcţii, după toate sursele istorice”, spune Tudor Roşu.

La rândul său, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba, Dana Zecheru, spune că dosarul privind uciderea lui Ion Arion se află în prezent în arhiva instituţiei, fiind preluat de la instanţele judecătoreşti care au cercetat cazul.

“Dosarul legat de uciderea lui Ion Arion, cel considerat martirul Unirii, este deţinut de Arhivele din Alba în fondul Tribunalul Alba. Este un dosar din 1919, dar nu este un dosar care se termină foarte clar (…) Dosarul are aproximativ 80 de file şi cuprinde în primul rând declaraţii ale martorilor, atât în limba română, cât şi în limba maghiară pentru că la un moment dat au existat anchetatori de ambele etnii, dar şi hotărâri atât ale Procuraturii din Cluj, cât şi ale Tribunalului din Alba Iulia. Toate aceste hotărâri nu dau nicio hotărâre definitivă, se constată, cel puţin de către Tribunal, că a existat fapta, dar nu s-au dovedit vinovaţii”, explică Dana Zecheru.

Potrivit acesteia, în dosarul care reuneşte, de fapt, dosare ale mai multor instituţii care au cercetat cazul este vorba şi despre unul dintre membrii Gărzii Maghiare care staţiona în Gara Teiuş şi care a fost şi el cercetat pentru uciderea stegarului Ion Arion.

“Au fost declaraţii ale martorilor, atât dintre cei care au fost de faţă în momentul respectiv, cât şi dintre cei care au aflat de la cei de faţă despre ce s-a întâmplat. Deşi iniţial toate declaraţiile îl prezentau ca şi vinovat pe acel membru al Gărzii Maghiare, Procuratura Regală din Cluj a stabilit că declaraţiile nu sunt foarte concludente şi că nu există dovezi palpabile cum că cineva l-ar fi împuşcat pe românul care venea spre Alba Iulia sau că cineva ar fi tras către trenul care ducea românii spre Alba Iulia, deşi găurile de gloanţe au fost dovezi clare. Nici procuratura română şi instituţiile româneşti care au continuat cercetarea nu au reuşit să stabilească vinovatul, deşi martorii au declarat că la ordinul comandantului Gărzii Maghiare s-a tras către trenul care pornea spre Alba Iulia”, spune Dana Zecheru.

Dosarul uciderii lui Ion Arion cuprinde însemnări şi declaraţii chiar şi din 1920, iar un raport de atunci al Procuraturii Alba Iulia precizează: “În contra inculpatului Iuliu Andrasi ridic acuza pentru crima de asasinare comisă în gara Teiuş, la 30 noiembrie 1918, asupra trenului de persoane care vinea la adunarea naţională Română la Alba Iulia, după vagonul de poştă fiind adăpostit în mai multe rânduri cu intenţiunea precujetată a împuşcat asupra decedatului Ioan când acesta ţinea în mână steagul tricolor românesc, în urma cărei împuşcături a murit subit”.

După 96 de ani, mormântul lui Ion Arion pare a fi uitat de autorităţi

Mormântul lui Ion Arion se află în Cimitirul Maieri din Alba Iulia, însă atât eroul martir, cât şi locul în care se odihneşte par să fi fost uitaţi de autorităţi.

Mormântul este acoperit în aceste zile de ultimele frunze de toamnă târzie, iar pe lespedea tocită de ani se vede o candelă veche şi o floare uscată, dovadă că există cineva care şi-a mai adus aminte de fostul stegar.

Istoricul Tudor Roşu spune că mormântul şi piatra funerară au fost amenajate prin implicarea preotului Florian Rusan, cel care a fost în 1918 parohul bisericii din Maieri, unde a fost depus corpul neînsufleţit al lui Ion Arion.

Potrivit lui Tudor Roşu, preotul s-a şi îngrijit ulterior de ridicarea monumentului funerar, primind o parte din bani de la statul român, dar şi de organizarea parastaselor.

Pe piatra de funerară a mormântului preotul a scris “Ion Arion – din comuna Agriş Iara, ucis mişeleşte de Garda Maghiară în Gara Teiuş în drum spre Marea Adunare ţinută în Alba Iulia la 1 decembrie 1981. Naţiunea recunoscătoare”.

Despre stegarul martir a vorbit mai târziu, în scrierile sale, şi Vasile Goldiş, una dintre personalităţile marcante ale Unirii din 1918, care spunea: “În opinia publică românească s-a împământenit credinţa că Adunarea Naţională de la Alba Iulia s-a desfăşurat fără nicio jertfă de sânge. Inexact. Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi-a avut martirul său. În preziua învierii naţionale, din toate părţile Ardealului grăbeau trenurile tixite de români spre Alba Iulia. Sosise un tren lung dinspre Cluj la Teiuş, în uşa unui vagon flăcăul Ioan Arion, înalt şi voinic, ca Făt-Frumos din poveşti, fâlfâia cu mândrie tricolorul românesc al Ardealului. Trenul se opri. În acel moment ploaia de gloanţe izbi în vagoane. O ceată de unguri înarmaţi se furişase pe acoperişul şi în podul clădirilor din staţiune. Ioan Arion fu lovit drept în inimă. Căzu mort în braţele camarazilor. Trupul lui neînsufleţit a fost adus la Alba Iulia şi aşezat în biserica ortodoxă, de unde i s-a făcut înmormântarea Luni, în 2 Decembrie. În sicriul deschis rana era descoperită şi se vedea încă sângele închegat deasupra inimii. Adânc emoţionat, ca niciodată în viaţa mea, dinaintea de vremi cernitului iconostas al bisericuţei, i-am mulţumit pentru jertfa sângelui său vărsat pe altarul libertăţii. Acum odihneşte în cimitirul de sub cetatea lui Mihaiu: un modest monument veghează la căpătâiu (…)”.

Istoricul Tudor Roşu susţine că Ion Arion nu a fost singura victimă a evenimentelor din 1 decembrie 1918, însă doar despre el a relatat presa vremii şi a stârnit atenţia personalităţilor politice de atunci. Potrivit lui Roşu, chiar şi în trenul în care a fost ucis Ion Arion a mai fost un rănit care a murit ulterior, însă despre care nu sunt foarte multe relatări istorice.

Cazul uciderii lui Ion Arion este încă un mister, iar ultima decizia a fost dată în 1921, de Curtea de Apel Cluj, care stabilea că nu a fost găsit niciun vinovat în acest caz deoarece probele şi declaraţiile martorilor nu ar fi concludente.

Acţiunea de unificare a Transilvaniei cu Regatul României s-a derulat pe fundalul dreptului de autodeterminare şi independenţă naţională a popoarelor din monarhia austro-ungară, dizolvată în urma înfrângerii suferite în Primul Război Mondial. În Transilvania, mişcarea naţională română a fost cea mai puternică dintre toate teritoriile locuite de români şi aflate sub stăpânire străină.

La 7/20 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român a convocat, în mod oficial, Adunarea Naţională a Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania la Alba Iulia, „cetatea istorică a neamului nostru, în ziua de duminică în 18 noiembrie v. (1 decembrie st.n) a.c. la orele 10. a.m.“.

La Adunarea Naţională de la Alba Iulia urmau să participe: episcopii români din Ungaria şi Transilvania, toţi protopopii celor două confesiuni româneşti, câte un delegat al fiecărui consistoriu şi capitlu, câte doi delegaţi ai societăţilor culturale, două delegate din partea fiecărei reuniuni de femei, un reprezentant din partea fiecărei şcoli medii (gimnaziu, şcoală reală), a fiecărui institut teologic, pedagogic şi şcoală civilă, doi delegaţi ai fiecărei reuniuni învăţătoreşti, un ofiţer şi un soldat din partea gărzilor naţionale din fiecare secţiune comitatensă, doi delegaţi ai fiecărei reuniuni de meseriaşi, delegaţii Partidului Social Democrat, ca reprezentanţi ai muncitorimii, doi delegaţi ai studenţilor universitari şi cinci delegaţi ai fiecărui cerc electoral în care locuiau români. Alături de delegaţii oficiali, erau chemaţi la Alba Iulia cât mai mulţi locuitori ai Transilvaniei ca să consfinţească, prin prezenţa lor, deciziile ce urmau a fi luate. Consiliul Naţional Român anunţa, de asemenea, săvârşirea Sfintei Liturghii în cele două Biserici din Alba Iulia, cea Ortodoxă răsăriteană şi cea Greco-catolică, care să preceadă deschiderea lucrărilor Adunării Naţionale.

Cele două Biserici româneşti din Transilvania, Ortodoxă şi Greco-catolică, dincolo de anumite suspiciuni şi neînţelegeri între ele, au dat un sprijin semnificativ efortului de emancipare naţională. Revistele bisericeşti ortodoxe („Biserica şi Şcoala“ din Arad, „Telegraful Român“ din Sibiu, „Foaia diecezană“ şi „Lumina“ din Caransebeş) şi unite („Unirea“ şi „Cultura creştină“ din Blaj, „Sionul românesc“ şi „Foaia oficioasă“ din Lugoj, „Vestitorul“ din Oradea) au fost adevărate tribune de popularizare a informaţiilor, apelurilor şi circularelor venite din partea forurilor naţionale şi bisericeşti pentru realizarea unirii naţionale a românilor.

SAMOILA MARZA - FOTOGRAFUL UNIRIIPreoţii români transilvăneni de ambele confesiuni, în frunte cu ierarhii lor, s-au aflat alături de păstoriţii lor. Preoţii ortodocşi care au luptat pentru păstrarea „în deplină curăţie românească a limbii, legii şi moşiei strămoşeşti, care cu sufletul lor cald de însufleţire curată au uscat umezeala temniţelor de stat, porneau acum, cu crucea în fruntea oastei lor creştine, pentru a pune umărul la înfăptuirea idealului întregii suflări româneşti“ (Lumina, An I (1918), nr. 45, p. 1).

Ierarhii români ortodocşi şi greco-catolici semnează actul oficial de adeziune la Mişcarea Naţională

La 8/21 noiembrie 1918, ierarhii români ortodocşi Ioan I. Papp al Aradului (care era şi locţiitor de mitropolit) şi dr. Elie Miron Cristea al Caransebeşului şi cei greco-catolici, dr. Demetriu Radu al Oradiei, dr. Valeriu Traian Frenţiu al Lugojului şi dr. Iuliu Hossu al Gherlei, şi-au exprimat în scris adeziunea la Consiliul Naţional Român (Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania): „Noi subsemnaţii episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române şi Greco-Catolice Române avem ferma convingere că interesele de viaţă ale neamului românesc, ai cărui păstori sufleteşti suntem, pretind ca un categoric imperativ, înfăptuirea acestui drept de liberă dispunere şi faţă de neamul nostru“ (Cultura creştină, An VII (1919), nr. 1, pp. 1-2). În continuarea adeziunii lor, recunoşteau Marele Consiliu Naţional Român ca reprezentant şi conducător politic al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, exprimându-şi sprijinul pentru întruparea aspiraţiilor naţionale.

Alba Iulia, 1 Decembrie 1918

Cele două Biserici româneşti din Transilvania au fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitlurilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice şi câte doi reprezentanţi ai studenţilor.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918 s-a săvârşit Sfânta Liturghie în cele două Biserici, Ortodoxă şi Greco-catolică din Alba Iulia. Slujba ortodoxă a fost săvârşită de Episcopul Aradului, Ioan I Papp. La sfârşitul Sfintei Liturghii, Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului a citit rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc. Cuprinsul profund al rugăciunii rostite a creat o emoţie foarte puternică în rândul celor prezenţi, încât întreaga biserică a intonat apoi Imnul „Deşteaptă-te, române!“. Nu era nici un ochiu uscat. Din ochii tuturor curgeau sfintele lacrimi ale învierii noastre naţionale (Biserica şi Şcoala, An XLII (1918), nr. 47, p. 2). În Biserica Greco-catolică, Sfânta Liturghie a fost săvârşită, de asemenea, cu mare fast, de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu.

Lucrările Adunării Naţionale Constituante din Sala Unirii

Adunarea Naţională Constituantă a celor 1.228 de delegaţi şi-a început lucrările la ora 10:00. A fost deschisă prin cuvântul rostit de Ştefan Cicio-Pop, care a salutat reprezentanţii poporului român din Transilvania, Banat, Ungaria, România, Basarabia şi Bucovina.

Şedinţa s-a încheiat cu un cuvânt festiv al Episcopului ortodox Ioan I. Papp, care accentua ideea potrivit căreia clerul şi poporul sunt „una în cugete şi simţiri, sunt una în dorinţele şi aspiraţiunile naţionale de la vlădică până la opincă şi de la opincă până la vlădică.

Participă cu acelaşi sentiment al unităţii şi legăturii de simţire cu credincioşii la acest eveniment, care este garanţia constituirii poporului român ca naţiune românească liberă şi unica îndreptăţită a dispune de soarta sa prezentă şi viitoare“ (Biserica şi Şcoala, An XLII (1918), nr. 49, p. 1).

Cuvântările ierarhilor români pe câmpul lui Horea

La ora 14:00, toţi delegaţii s-au dus pe câmpul lui Horea în faţa celor 100.000 de români. Între alţii au vorbit şi Episcopul ortodox Miron Cristea al Caransebeşului şi Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu al Gherlei.

Episcopul Miron Cristea arăta că, prin politica lor reacţionară şi exclusivistă, maghiarii au cultivat ideea de stat naţional maghiar, urmărind cu orice preţ maghiarizarea românilor. Deviza „Macht geth vor Recht“ (Puterea merge înaintea dreptăţii) a fost deviza prin care au dorit să rezolve problema naţionalităţilor într-un viitor stat naţional maghiar. În acest context foarte dificil pentru românii din Transilvania, altarele bisericuţelor româneşti şi vetrele familiilor au fost singurele instituţii care au salvat fiinţa etnică a neamului caracterizată prin legea, limba şi datinile strămoşeşti. Singura tendinţă firească a unui popor care locuieşte pe un teritoriu compact trebuia să fie unitatea naţională şi politică, la care au aderat şi românii din Basarabia şi Bucovina: Oricât de tare ar fi gardul Carpaţilor, care până acum ne-a despărţit de fraţii noştri – considera Miron Cristea -, totuşi, astăzi şi aici, în atmosfera tradiţiilor lui Mihaiu Vodă Viteazul nu pot decât să esclam împreună cu poetul: Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare de care timpul râde, Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare, când ele s-or deschide“ (Biserica şi Şcoala, An XLII (1918), nr. 51, p. 2). […]

„Un om sau un popor fără istorie este un copac fără rădăcini: buştean uscat, purtat de ape încoace şi încolo, fără flori, fără roade, fără umbră, fără lăstari, din care oricine face ce vrea.”

Joi, 27 noiembrie, Casa de Cultură a Studenților (Preoteasa) a găzduit conferința “Istoria necunoscută a românilor- între trădare şi eroism”.

Conferința a fost prezentată de pr. Mihai – Andrei Aldea, teolog și filolog, specializat pe folcloristică şi editorialist ActiveNews. În prezent, studiază istoria, deoarece, conform spuselor sale, Istoria înseamnă putere. Pentru cei care o înţeleg. Şi pentru cei care au parte de o istorie falsificată; doar că la ei puterea se manifestă negativ (doar este vorba despre minciună!). A-ţi recâştiga Istoria înseamnă a-ţi recâştiga viaţa, libertatea, demnitatea. Înseamnă să ştii cine eşti şi pentru ce trăieşti”.

Pr. Mihai-Andrei a venit să aprindă o luminiță în conștiința românilor, în ceea ce privește propria lor istorie, evidențiind faptul că, de obicei, istoria pe care noi o învățăm pe băncile școlii este „împodobită, ca să nu zicem falsificată”, a adăugat părintele Aldea.

„Totuși, în ceea ce privește originea noastră, în ceea ce privește rostul nostru este foarte grav să nu avem informație și cu atât mai grav este să avem o informație falsificată”.

Astfel, discursul pr. Mihai-Andrei Aldea devine o „lectură obligatorie”, presărată cu un discret simț al umorului și câteva sfaturi de „bună-purtare”, de mare folos, care răsar din narațiunea sa, însoțite de un dor neobosit de a face binele: „Cât voi trăi, eu am să construiesc”.

Acesta a abordat mai multe subiecte incitante de-a lungul conferintei sale, pe care vă lăsăm să le descoperiţi singuri.


Categorii

DINU C. GIURESCU, Istorie, Preot Marcel Radut Seliste, Preoti si duhovnici romani, Razboiul impotriva Romaniei, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Dinu C. Giurescu: DE 25 ANI NU FACEM ALTCEVA DECAT SA DESTRAMAM IDEEA NATIONALA, IDEEA DE STAT/ Stegarul Ion Arion – MARTIRUL NESTIUT AL UNIRII DE LA ALBA-IULIA/ Pr. Mihai Aldea – Conferinta despre ISTORIA NECUNOSCUTA A ROMÂNILOR, INTRE TRADARE SI EROISM

  1. Deși cu inima mâhnită de trădările politrucilor contemporani și de lipsa de trezvie și discernământ a multor români care s-au lăsat vrăjiți și antrenați în mascarada dezinformării și a urii abjecte față de frați, eu încă rezonez cu Marele nostru Poet Martir Mihail Eminescu:

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
    Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
    Braţele nervoase, arma de tărie,
    La trecutu-ţi mare, mare viitor!
    Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
    Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
    Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Vis de răzbunare negru ca mormântul
    Spada ta de sânge duşman fumegând,
    Şi deasupra idrei fluture cu vântul
    Visul tău de glorii falnic triumfând,
    Spună lumii large steaguri tricoloare,
    Spună ce-i poporul mare, românesc,
    Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Îngerul iubirii, îngerul de pace,
    Pe altarul Vestei tainic surâzând,
    Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
    Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
    El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
    Guste fericirea raiului ceresc,
    Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
    Tânără mireasă, mamă cu amor!
    Fiii tăi trăiască numai în frăţie
    Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
    Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
    Arme cu tărie, suflet românesc,
    Vis de vitejie, fală şi mândrie,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

  2. Biserica, singura care iubeste cu adevarat si se roaga neincetat pentru neamul romanesc.

  3. Parintele Mihai Aldea este un om frumos, un vrednic slujitor al Altarului care ne demonstreaza cat de minunat se pot imbina trairea duhovniceasca, curajul marturisirii si eruditia omului de stiinta. Cinste lui pentru acest apel la istorie si la bunul simt!

  4. Cred ca este vorba de Parintele Mihail Stanciu.

  5. @Raluca:

    Si parintele Mihail Stanciu e la fel :), insa aici era vorba despre conferinta pr. Mihai-Andrei Aldea.

  6. Pingback: Ca sa nu fie cele de pe urma mai rele decat cele dintai… UNDE SUNTEM, LA 25 DE ANI LA DECEMBRIE `89? “O noua prigoana a crestinilor se profileaza la orizont, fata de care comunismul se va dovedi depasit” - Recomandari
  7. Pingback: PAPUSARII CU SUFLETE DE CAINI (1989, 2014, …) - Recomandari
  8. Pingback: Istoricul Dinu C. Giurescu despre starea Romaniei. “SUNTEM O NATIE INVRAJBITA, SARACITA, PREGATITA PENTRU LUPTA DE CLASA” [video] - Recomandari
  9. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: DE ZIUA ROMÂNIEI. Cum luptam pentru unitate, in zilele dezbinarii nationale? | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: De ziua nationala in 2015 cu Ileana Vulpescu si Dinu Giurescu. “SUNTEM COBAII UNEI PUTERI SUPRASTATALE. E UN HAOS ORGANIZAT”/ “CE MAI E NATIONAL IN ROMÂNIA DE AZI?” (Video) | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PUNTE DE LACRIMI, de Ziua Nationala, pentru un POPOR RISIPIT, DEZBINAT SI MANIPULAT. “Daca neamul nu este aproape de Dumnezeu se va dizolva”. AVERTISMENTUL PARINTELUI IOANICHIE BALAN: “Nu ne va scoate nimeni din Carpati daca nu-L vom sco
  13. Pingback: ȚARA NOASTRĂ... E A NOASTRĂ? "Vom fi strămoșii voștri, urmași, ne tineți minte, o clipă-n care-o mână de oameni și cuvinte au pus un pic de suflet, un pic de tricolor, ca să-ți ramână toate, în vis, la locul lor" - Cuvântul Ort
  14. Unde am fost si unde am ajuns!
    1987, Alba Iulia: un bloc de 7 600 de TONE, mutat in 5 ore si 40 minute, cu locatarii înăuntru
    https://www.youtube.com/watch?v=-N4HLkWlsjc

    Cu tehnologii sută la sută româneşti, un bloc în greutate 7.600 de tone a fost tăiat în două şi translatat pe o distanţă de peste 70 de metri. Proiectul a fost coordonat de ing. Eugen Iordăchescu, cel care a mutat de-a lungul carierei sale 29 de clădiri, dintre care 13 sunt biserici sau mănăstiri.
    ”S-au scurs mai bine de 27 de ani de când ÎPS Emilian, Episcopul de Alba Iulia m-a invitat la el. L-am găsit acolo pe prim-secretarul judeţului, Ioan Savu. Împreună am discutat despre necesitatea ca blocul A2 să fie mutat pentru a se deschide bulevardul, pentru a se pune în valoare atât frumuseţea zonei Mamutului, cât şi Catedrala Reîntregirii. ”
    http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/foto-realizare-grandioasa-epoca-aur-ruperea-doua-mutarea-unui-bloc-80-apartamente-alba-iulia-1_550a7da0448e03c0fdb29274/index.html

    Moving a 7,600 ton apartment building to create a boulevard in a Romanian town, 1987
    https://rarehistoricalphotos.com/structure-relocation-romania-1987/

  15. Pingback: ACADEMICIANUL DINU GIURESCU A MURIT. Ultimele sale interviuri, ultimele avertismente: "Suntem sub imperiul prabusirii noastre ca neam" (Video)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare