În acest context a avut loc acest șantaj deloc subtil din partea lui Erdogan: eliberarea a zeci de mii de imigranți, dintre care mulți, după cum se vede din zonele de la granițele Greciei, nu sunt deloc străini de știința insurgenței și care ar avea și gaze lacrimonege turcești, împinși efectiv spre Europa pentru a forța mâna NATO și UE în a sprijini planurile turcești din Idlib, Siria. În orice caz, imigranții nu sunt doar din Siria, ci și din Afganistan sau Pakistan, iar turcii nu și-au ascuns deloc intențiile – făcând traseul acestora chiar la televiziunea lor de stat!
Articole cu eticheta (tag): Romania
Ţara noastră se află pe primul loc între statele Uniunii Europene ca număr al copiilor care cresc în alte țări din UE decât cea de origine. Aproximativ 600.000 copii români locuiesc în afara graniţelor, potrivit unui studiu Centrului de cunoştinţe pentru migraţie şi demografie al Comisiei Europene.
O mică (nouă) revoluție are loc în Biserica Catolică din Franța, conform publicației „Valeurs” (link aici), care citează „Le Figaro”. Nerăbdătoare să se adapteze la „noile realități”, Conferința Episcopilor Francezi a recomandat adoptarea unor noi formulare de botez. Din aceste formulare vor dispărea cuvintele „mamă”, „tată”, „fiu” și „fiică”. „Le Figaro” mai arată și că foarte probabil multe dioceze nu vor adopta cel puțin într-o primă instanță noile formulare „neutre de gen”.
De vreme ce romanii pleaca la munca in strainatate, fie din lipsa de alternativa, fie din motive de dispret al muncii si valorii proprii, joburile de acest gen, precum si cele din turism, industria alimentara, constructii, alimentatie publica, agricultura chiar, vor fi oferite imigrantilor. Logic si de bun simt.
Fonduri ale Agenției guvernamentale USAID au mers către fundațiile finanțate de miliardarul George Soros în 2016 și 2017 în vederea susținerii unei campanii în favoarea reformei în justiție realizată de guvernul socialist din Albania, conform unor documente federale. Potrivit Profit.ro, Tom Fitton, de la Judicial Watch, cel care a obținut informațiile, spune că astfel de scheme au fost promovate și în alte țări din regiune, precum România și Ungaria. „George Soros este un miliardar și nu ar trebui să primească banii contribuabililor pentru a-și promova agenda de extrema stângă spre a submina libertatea acasă și peste granițe.”
Atunci când un grup consistent de țări europene (Italia, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia) au ieșit demult din condiția unui refuz echivoc, solicitând explicit stoparea fluxului migrator, a vorbi despre ”ordonarea” lui înseamnă să te plasezi la polul celălalt.
Iniţiativa unei declaraţii comune pe tema mutării ambasadei Statelor Unite din Israel a aparţinut Franţei şi a fost susţinută de mai multe state. Documentul conţinea trei puncte, două care făceau trei referire la statutul Ierusalimului şi al treilea care bloca statele UE să urmeze exemplul SUA şi să-şi mute ambasadele. Documentul ar fi urmat să fie publicat în numele şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini. Scopul era de a prezenta poziţia europeană comună împotriva relocării ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim. Doar că România, Ungaria şi Cehia nu au vrut să susţină declaraţia comună, aşa că aceasta a căzut.
Stiripentruviata: IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Paștele este sărbătoarea Bisericii, a familiei și a unității noastre naționale. Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei, a realității de care depinde viitorul și dezvoltarea poporului nostru” (…) Iubiți părinți, frați și surori, …
Zilele acestea una din știrile cele mai discutate a fost cea privind volumul românilor emigrați. Pe stil “descoperirea apei calde”, specific presei isterice, căci e un subiect de mult timp în atenția mediului academic și decizional. Mai jos, aveți evoluția numărului de români emigrați în străinătate, din 1998 până în prezent (sfârșitul lui 2017). Concluzia: de aproape 10 ani de zile, numărul românilor adulți plecați în străinătate este undeva între 4 și 4,5 milioane de români.
Europa de Est se scufundă rapid. Nouă țări din jumătatea estică a continentului se află printre cele zece state din lume care vor înregistra cea mai mare scădere a populației, de peste 15%, între 2017 și 2050, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind Perspectivele populației globale, realizat în 2017. Iar România se află printre acestea.
Pur si simplu asta nu se face, decat daca vrei sa transmiti un semnal clar, vizibil pentru toti, ca Romania e un stat second-hand, un fel de semi-stat, semi-tara. O astfel de adresare a Departamentului de Stat nu ne intareste nici macar in identitatea noastra euro-atlantica, ci ne vulnerabilizeaza in fata vecinilor si, evident, si a Rusiei.
Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, Chiril, va veni la Bucuresti in 27 octombrie, alaturi de patriarhii Bisericilor Ortodoxe din alte tari ex-comuniste. Chiril si ceilalti patriarhi vor veni la Bucuresti pentru a participa la evenimentele dedicate Anului comemorativ dedicat aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului, dar si aniversarii a 10 ani de patriarhat ai Patriarhului Daniel
La 1 ianuarie 2017, populatia rezidenta a fost de 19,63 milioane de persoane, in scadere cu 122.000 de persoane fata de 1 ianuarie 2016, potrivit Institutului National de Statistica. Cauza principala a acestei scaderi o reprezinta sporul natural negativ (numarul persoanelor decedate depasind numarul nascutilor-vii cu 68.061 persoane). Fenomenul de imbatranire demografica continua sa se accentueze
Vicepremeirul rus Dmitri Rogozin a comentat decizia autorităților române de a interzice aeronavei în care se afla oficialul rus să tranziteze spațiul aerian al României, relatează Deschide.md. „Autoritățile României a supus pericolului pasagerii avionului S7, femei și copii. Combustibilul era suficient doar până la Minsc. Așteptați răspuns, nemernicilor”, a scris Rogozin pe contul său de Twitter.
In concluzie, schita oferita de Ambasada Rusiei, nu de Dughin sau de alta voce neoficiala, ofera o varianta trunchiata a relatiilor romano-ruse, de pe pozitiile unei superioritati morale, culturale si militare si a unui imperativ pe care ni-l atribuie generos, fara a ne intreba: acela al apropierii de Maica Rusie pentru a beneficia de “protectia” ei. Aceasta pare a fi cheia relatiilor romano-ruse si destinul istoric al Romaniei, in conceptia Ambasadei, adica a statului rus. Ce se intampla daca Romania isi refuza acest destin de colonie? Raspunsul se afla in cartile de istorie. Alea adevarate.
Exploatarea se întâmplă în România, însă locurile de muncă, valoarea adăugată se acumulează în alte țări. „Relația este similară cu cea din timpul monarhiei austro-ungare. Avem imperiul, Europa de Vest, companii austriece, germane, franceze, care taie păduri la periferia UE. Imperiul folosește resursele naturale, sistemele de sănătate, de educație de la periferie și extrag valoarea pentru a o pune în slujba centrului. Europa se autocolonizează.“
de fapt ceea ce am vazut este ca atunci cand produsul este de calitate inferioara – sau sa spunem compozitie diferita, desi eu o percep ca fiind calitate inferioara – este cel mai probabil mai ieftin in Cehia. Cand produsul are aceeasi calitate (ca in Vest – n.r.) – sa spunem poate mai mult de jumatate din produse – pretul este mai mare in Cehia decat in Germania. Si daca te uiti la salariul mediu din Cehia si la cel din Germania, este o mare diferenta. Deci este destul de ciudat sa vezi acelasi produs vandut la noi in tara la preturi mai mari decat in Germania.
“Revolutia luminii” merge impotriva acestei tendinte de contestare a status-quo-ului, avand rolul de a reafirma si relegitima neoliberalismul si euroatlanticismul. Intr-o lume in care regulile jocului globalist sunt rediscutate, la noi se reafirma categoric, in paralel cu delegitimarea masiva a politicului si investirea cu puteri extra-ordinare a institutiilor coercitive, de forta (SRI, DNA). Pentru ca acesta este sensul “luptei anticoruptiei”. Delegitimarea politicului inseamna, totodata, delegitimarea democratiei reprezentative si ”securizarea” avanposturilor neoliberale. #Strada modelata prin #Firechat devine noua instanta cetateneasca ce invalideaza votul popular, prea periculos in aceste timpuri, marcat fiind tendinta nationala, localista, si care plebisciteaza, intr-o forma cenzitara ascunsa, adevaratii lideri ai Romaniei, oamenii statului profund.
Putin se va intalni cu Viktor Orban la Budapesta in curand. Zilele trecut Trump a vorbit cu Putin la telefon si apoi au reinceput ostilitatile in estul Ucrainei. Putin i-a dat recent o harta lui Dodon cu Moldova Mare, care include si Moldova din Romania. Toate acestea nu sunt simple coincidente. Sper ca la conducerea Romaniei mai exista oameni care gandesc si care stiu citi semnele timpului.
Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse: „Sarcina noastră este de a neutraliza eficient toate ameninţările militare la adresa securităţii Rusiei. Inclusiv cele asociate sistemului de apărare antirachetă (al NATO – n.r.), implementării conceptului atacurilor strategice globale şi războaielor informaţionale.”
Nu am învățat nimic după Brexit. Ne închipuim că dacă le spunem câtorva milioane de alegători că sunt proști, neinformați sau troglodiți, o să-i convingem să își schimbe opiniile sau, eventual, vor sta în casă și nu vor mai vota. Nu se întâmplă asta. Sub această presiune, alegătorii mint când sunt chestionați de operatorii de sondaje, dar se răzbună când ajung în cabina de vot. Albii, creștini, din clasa de mijloc sau săraci, au ajuns singurul grup social care mai poate fi insultat. Ei pot fi numiți „țărănoi“ sau inculți și nimeni nu-i consideră discriminați. Era normal să reacționeze… Din această perspectivă vă spun: politica unor pseudo-elite de la București, a unor politicieni precum Klaus Iohannis sau jurnaliști precum Dan Tapalagă de a-i expedia în Evul Mediu pe cei care au semnat inițiativa Coaliției pentru Familie și de a încerca să blocheze referendumul pentru redefinirea familiei este un gest nedemocratic
Trump nu poate lua decizii majore deoarece banii nu sunt la el. Banii sunt strict la adversarii săi, iar controlul lor depăşeşte zona de jurisdicţie a SUA. Nicio instituţie a SUA, niciun oficial american, nimeni din afara cercului restrâns al elitei nu poate controla sistemul financiar deoarece acesta este ghidat din altă parte. Fluxurile financiare mondiale se află sub controlul câtorva oameni prea puţin cunoscuţi şi ale căror interese sunt garantate de tratate solide. În acest fel, orice stat din lume se poate transforma în victimă în momentul în care calcă strâmb. Controlând emiterea şi fluxul monetar, poţi transforma orice economie, indiferent de cât de prosperă ar fi, într-un deşert golit de sens.
Potrivit aceluiaşi studiu, suntem pe locul 17 în topul 20 mondial al naţiunilor cu cei mai mulţi emigranţi, cu 3,4 milioane de oameni plecaţi. Statisticile ONU sunt cu mult mai mici decât în realitate, având în vedere că numai în Italia și Spania sunt în fiecare peste un milion de români. În realitate sunt plecați poate dublu.
“Lasand gluma la o parte, daca cineva este dispus sa reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci haideti sa discutam acest lucru. Dar in acest caz va trebui sa luam in discutie nu numai Kaliningrad, dar si teritoriile din est ale Germaniei, orasul Liov, care a fost parte a Poloniei, s.a.m.d. Sunt de asemenea pe lista Ungaria si Romania. Daca cineva vrea sa deschida aceasta Cutie a Pandorei si sa se ocupe de ea, foarte bine, sa faca acest lucru atunci”, i-a raspuns Putin.
Mihai Somanescu/ Activenews: România, în cel mai bun moment al istoriei sale Echipa națională de fotbal a pierdut meciul cu Albania de la Euro 2016 și văd foarte multă lume supărată în jurul meu. Mulți îi înjură pe jucători, alții …
“Noi stim cam in ce an americanii vor avea o noua racheta, care nu va mai avea 500 km (raza de actiune) ci mai mult, iar din acel moment ei incep sa ne ameninte potentialul nuclear. Noi stim de ani de zile ce se intampla. Si ei stiu ca noi stim”, a subliniat Putin.
“Daca ieri in aceste zone din Romania oamenii pur si simplu nu stiau ce inseamna sa fii in raza de actiune, de astazi suntem fortati sa luam anumite masuri pentru a ne asigura securitatea”, a spus Putin la Atena intr-o conferinta de presa comuna cu premierul grec Alexis Tsipras. “In aceeasi situatie este si Polonia”, a adaugat Putin.
Problema este că există o voluptate a submisivității la politicienii noștri. Una care îi duce să ajungă la firescul replicii domnului Iohannis, al cărui zvâcnet al demnității nu a putut merge mai departe de: „măcar sunt sluga americanilor.”
Acum, insa, pare clar ca Dan Puric enerveaza pana la turbare o parte a establishmentului, a structurilor de forta. Totusi, discursul lui e doar un discurs. Omul e clar ca nu are valente de politician, ca sa fie panica de nasterea vreunei miscari politice sub impulsul sau. Influenta sa publica este zero. Ce evenimente, ce politici a reusit sa influenteze Dan Puric? Niciun eveniment, nicio politica. Care este, atunci, explicatia acestei psihoze anti-Puric?
Pana la urma, ce vrea acest film? Sa sugereze ca Moldova intreaga este altceva decat Romania, inclusiv prin ortodoxia sa, ce ar fi, chipurile, foarte legata de cea rusa? In cazul acesta, propaganda rusa este pe aceleasi coordonate cu propaganda partidei “hotnews”, care sustine, din motive contrarii, cam acelasi lucru. O suprapunere sinistra de viziuni si interese, o aplicare a tezelor huntingtoniene?
Angela Merkel ar fi suparata pe tarile din estul si centrul Europei, care se opun vehement cotelor obligatorii de refugiati, cancelarul german fiind iritata de faptul ca acesti membri ai UE pledeaza pentru “solidaritate” in fata amenintarii reprezentate de Rusia si de presedintele Vladimir Putin, insa resping sa ia asupra lor din povara crizei refugiatilor.
Românii nu au fost nici mai buni, nici mai răi de-a lungul istoriei decât alte naţiuni europene şi extraeuropene. Francezii (catolici şi hughenoţi) s-au ucis între ei fără nicio ezitare, germanii au făcut la fel în timpul războaielor religioase, cehii i-au căsăpit pe germani în timpul războaielor husite etc. În Australia, „vânătoarea“ de aborigeni a devenit un fel de sport naţional practicat duminica, primele măsuri drastice luate împotriva albilor ce omorau aborigeni fiind luate în 1838; abia din 1870 unele state au început să ofere protecţie aborigenilor, aceştia devenind cetăţeni cu drepturi depline numai în 1964. În SUA, populaţia de culoare a cunoscut statutul de sclavi până cam în aceeaşi perioadă când şi în România robii ţigani au fost eliberaţi (deşi unele categorii de ţigani robi fuseseră emancipaţi cu câteva decenii mai devreme).
Planurile privind construirea unei moschei la București, care au stârnit controverse nenumărate, nu sunt singulare. Site-ul francetv.info scrie despre socotelile Ankarei de a-și consolida poziția în România și Ungaria.
Autointitulatul Stat Islamic – care dintr-un grupuscul terorist s-a lăbărţat peste un teritoriu imens, ale cărui orori îi alungă acum pe civili peste câteva graniţe, până în Europa – a avut la dispoziţie, în lupta contra dictatorului Bashar al-Assad, sprijinul logistic şi taberele de antrenament ale americanilor, britanicilor, saudiţilor, qatarezilor. Timp în care mai marii Europei au întors, cu discreţie, capul. Iată, foarte pe scurt, ”jocul” la care, probabil, fostul preşedinte Băsescu face acum feciorelnice aluzii.
Intr-adevar, Razboiul Rece a fost confortabil de rece in Europa, pe cand in celelalte parti ale lumii a fost chiar fierbinte, cu razboaiele proxy continue din Asia, Africa si America Latina generand jertfe sangeroase. Acum lupta a ajuns in Europa, in estul Ucrainei. Un cerc vicios al raspunsului la raspuns la raspuns ia nastere pe continent, cu potential clar de escaladare.