“DUPA INVIEREA TA TANJESTE IISUS!”/ PUSTNICUL PROCLU: “Duhul cel Sfant se apropie de crestinul care cauta sa nu jigneasca pe nimenea” – recomandari pascale

6-04-2010 5 minute Sublinieri

  • EvZ:

Ultimul pustnic din Munții României

ULTIMELE RUGĂCIUNI

Are 82 de ani şi de mai bine de jumătate de veac îşi duce zilele într-o chilie din lemn construită de el, pe un deal la poalele Munţilor Neamţului. Nu saltă mai mult de un metru şaizeci, şi are o barbă albă, de Moş Crăciun. Vorbeşte rar şi răguşit, iar ochii albaştri îi lăcrimează pe rând. E bătrân şi bolnav, dar mintea îi merge.

Cu anii care au trecut are o problemă. Nu-i mai ţine minte care şi când au fost. Nu mai ştie când l-au alungat comuniştii din mănăstire: „Atunci, cu decretu’…“. Se referă la prigoana călugărilor din anii ’50. Culmea, nici în evidenţele Patriarhiei nu figurează. Asta n-a împiedicat lumea să vină la el, până de curând, ca la Maglavitul lui Petrache Lupu. De câţiva ani nu mai poate să vorbească mult. Se pregăteşte de cele veşnice. Numele din buletin este Nicău, dar oamenii îi zic părintele Proclu. Mulţi spun că e un sfânt. E pustnicul de lângă pădurea ce ocroteşte cătunul Mitocu Bălan, cel mai mic dintre satele comunei Crăcăoani, din Neamţ.

„Vă rog nu bateţi, sunt bătrân şi bolnav”

„De multe ori m-aş ascunde de mine. Unde mă duc, tot de mine dau, şi de mine nu pot să scap!” , oftează bătrânul călugăr. Greu se ajunge la chilia lui, pe un drum de ţară, ciuruit de gropi, ce pleacă din şoseaua ce leagă Piatra de Târgu Neamţ. Apoi opinteşti pe un deal abrupt, până la o căsuţă de pitici, ca-n Albă ca Zăpada, pe a cărei uşă zăvorâtă cu un lacăt scrie cu litere mari, de tipar: „Vă rog, nu băteţi. Sunt bătrân şi bolnav”.

Mai sus o ţâră stă soră-sa, Georgeta, o munteancă aprigă la cei peste 70 de ani ai săi şi tare oţărâtă pe cei ce vin să-i strice liniştea moşului. „La ce-aţi venit, că nu primeşte pe nimeni. Se roagă toată ziua, că-i Săptămâna Mare şi nu vorbeşte!”.

Tilică, casierul primăriei din Crăcăoani, avertizase din timp că problema va fi cu soru-sa, care-l apără de străini pe schimnic, ca o cloşcă puii din poiată. Nici vreun cadou sau de-ale gurii nu e bine săi duci. „O pâine dacă i-o laşi pe masă o începe peste o lună, când e deja pesmet”, spune altu’, şi el angajat la primărie.

„De-aş avea minte, ar trebui să stau printre oameni!”

Negocierea cu bătrâna trena. Nu se lăsa dusă cu vorba. Doar promisiunea făcută sub semnul crucii că s-a venit cu gândul bun şi fără tulburare a muiat-o. „Bine! Da’ să ştiţi că de îi înnegriţi sufletul, Judecata lui Dumnezeu aşteaptă!’”, tună băbuţa agitând o bâtă de cioban.

Mai întâi se aude o cheie în broască, apoi uşa se deschide de-un deget şi în mâna femeii se strecoară o altă cheie pentru lacăt. Înăuntru, o biserică în miniatură. Atât, doar, că lipseşte altarul. Icoane peste tot. Două băncuţe, un ciubăr mare cu apă şi o masă alcătuiesc mobilerul. Părintele se aşază şi rosteşte: „Bună ziua”.

– „De ce calea sihăstriei, părinte Proclu?”.

– „Că-s prost, puţină minte am. Că, dac-aş avea, ar trebui să stau printre oameni!”, se biciuieşte cu propriile vorbe pustnicul. Apoi, pilduieşte: „Ca să spun drept, are cineva un animal şi-l ţine închis. Şi-l întreabă cineva de ce-l ţine pe animal aşa. «Că are nărav. Dă din copite», îi răspunde. Eu am năravul că am observat pe la Sfinţii Părinţi, chiar şi la Mântuitor”, e enigmatic şi cuminte schimnicul.

Trebuie să ierte ca să zică „Tatăl Nostru”

Te priveşte în ochi şi te „citeşte”. Se porneşte singur: Are mare însemnătate a nu jigni pe cineva. Dacă vine cineva la mine tre’ să cat, cât se poate, a nu-l jigni. Că, dacă nu-l jignesc, el pleacă în pace. Şi acea pace rămâne şi cu mine. Dacă trăiesc aşa, voi simţi mila lui Dumnezeu. Pentru că Duhul cel Sfânt atuncea se apropie de creştinul care caută să nu jignească pe nimenea. Şi dacă s-a întâmplat fără să vreau, atunci trebuie să-l liniştesc, să repar, ca să pot zice «Tatăl Nostru»! Şi dacă io am cătăt să mă despart cu pace, şi el a plecat în pace, pot zice şi io «Tatăl Nostru»! Că tre’ să zic aşa: «Iartă-ne nouă, precum şi noi iertăm». Şi dacă io nu zic să-l iert, atuncea pot să zic «Doamne, nu mă ierta, că nici io nu pot ierta!».

Cum se calculează data Paştelui

Sfânta Lumină de la Ierusalim sau “Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului. În rândurile care urmează vă prezentăm informaţii mai puţin cunoscute de publicul larg referitoare la ceea ce se petrece în Sfântul Mormânt, în timpul rânduielii liturgice din Marea Sâmbătă.

  • Gandul:

Paştele, patimă, moarte, înviere, cea mai solemnă sărbătoare creştină

Paştile a fost sărbătorit încă de la început în toată lumea creştină, însă nu peste tot la fel. Izvoarele amintesc că în Biserica primară au existat mari diferenţe regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi Paştelui. Creştinii din părţile Asiei Mici şi ale Siriei, care aveau ca temei practica veche moştenită de la Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, luau în calcul ziua anuală sau lunară şi sărbătoreau mai întâi moartea Domnului (“Paştile Crucii”) la 14 Nisan, apoi Învierea (“Paştile Învierii”) la 16 Nisan, indiferent de ziua din săptămână în care cădea această dată.

Partizanii acestei practici iudaizante mai erau numiţi şi “quartodecimani”, fiindcă sărbătoreau Paştile la 14 Nisan, adică în aceeaşi zi cu iudeii.

Iudaizanţii mai moderaţi (“protopashiţii”) sărbătoreau Paştile duminica, însă întotdeauna legau această duminică de Paştile iudaic, chiar dacă de multe ori sărbătoarea cădea înaintea datei reglementare.

Cea mai mare parte a creştinătăţii însă (Apusul, Egiptul, Grecia şi Palestina) lua drept normă ziua săptămânală. Ei sărbătoreau, aşadar, moartea Domnului întotdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, iar Învierea – în duminica următoare, care cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină, după echinocţiul de primăvară.

În Săptămâna Mare, preoţii ortodocşi eliberează un porumbel alb, în timpul unei slujbe din locul de la Iordan

Gabriela Mavrichi este o tânără de 27 de ani care a înţeles devreme ce presupune vocaţia de preoteasă şi a îmbrăţişat-o fără rezerve. Cunoaşte toate nuanţele unei “meserii” la care puţine femei s-ar înhăma, pentru că soţiile de preoţi trăiesc după o deontologie a lor care, nu odată, implică multe renunţări. O are drept exemplu pe mama ei, preoteasă, şi aşteaptă momentul în care soţul va începe să slujească.

Gabriela Mavrichi este fiica preotului Nicolae Tănase, cel care a creat în Valea Screzii din judeţul Prahova, un asezământ pentru copiii pe care mamele consiliate de el au ales să nu-i avorteze ci să-i aducă pe lume şi să-i lase în grija Asociaţiei Pro Vita.

  • Voxpublica [Alin Fumurescu]:

…”mai-romanii” din diaspora; T.S. Eliot; si Invierea din zori

La bisericile din diaspora, asa ceva nu este posibil. Pana si in multe dintre orasele mari, bisericile seamana mai degraba cu cele de la tara. Obligate sa traiasca aproape exclusiv din contributiile si participarea efectiva a credinciosilor, parohiile sunt aproape nevoite sa devina exact asta – parohii: biserica vazuta, a credinciosilor.

…Saptamana luminata – sau despre succesul infrangerii

Dar poate cea mai importanta idee care ne-a parvenit pe filiera crestina – si cea mai neglijata in societatea moderna – e rasturnarea ierarhiei “naturale” dintre esec si succes. Nu intamplator s-a spus ca este religia celor napastuiti – a sarmanilor, infometatilor si marginalizatilor. Talharul de pe cruce e primul care intra in rai, in cinstea fiului risipitor se taie vitelul cel gras, cei din urma vor fi cei dintai etc. Cerurile se deschid pentru sapte zile si moartea isi toceste muscatura tocmai pentru ca Iisus accepta sa moara ca ultimul talhar. Castigi pierzand – acesta este mesajul central al crucificarii, mortii si invierii. Doar in momentul in care renunti la perspectiva succesului, in clipa in care esti pregatit sa-ti accepti “ratarea”, abia atunci ai o sansa sa izbandesti. Cati dintre noi, modernii, suntem pregatiti sa acceptam o asemenea perspectiva “cu susu’-n jos”?

Si, totusi, la rastimpuri o mai facem. Tinerii care in decembrie 1989 strigau “vom muri si vom fi liberi” n-aveau pregatire teologica si nici prea dusi la biserica nu erau. Cu toate acestea functionau, fara sa stie, in plina paradigma crestina…

Părintele Dumitru Stăniloae – Învierea Domnului

Utrenia Învierii la Cheile Cibului

  • Radio Romania:

Întâlniri duhovniceşti la “Semnături celebre” (Parintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc, Costion Nicolescu, Sorin Dumitrescu – AUDIO)

Parintele Arsenie Boca: “Dupa Invierea ta tanjeste Iisus!”


Categorii

Costion Nicolescu, Inregistrari, Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Iustin, Presa, PUSTNICI

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la ““DUPA INVIEREA TA TANJESTE IISUS!”/ PUSTNICUL PROCLU: “Duhul cel Sfant se apropie de crestinul care cauta sa nu jigneasca pe nimenea” – recomandari pascale

  1. Ma bucur ca am mai aflat vesti de la parintele pustnic Proclu Nicau. Intotdeauna mi-au mers la inima sfaturile limpezi si smerite ale cuviosiei sale. Macar de le-asi pune in practica …

  2. Pingback: PUSTNICII ROMANIEI. “Intre Cer si pamant” (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: PUSTNICII NEVAZUTI AI BUCOVINEI/ Parintele Cleopa si parintele Ioanichie Balan despre pustnicii Romaniei [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare