DICTATURA CONFUZIEI: casatoria si adoptiile homosexuale vor duce la INTERZICEREA NORMALITATII

8-03-2013 15 minute Sublinieri

Costion Nicolescu: PROPAGANDA LGBT DE LA MUZEUL TARANULUI ROMAN, UN ACT DE PROVOCARE SI DE SFIDARE

costion

INTERVIU CU TEOLOGUL ŞI ETNOLOGUL COSTION NICOLESCU:

Valorile crestine stau, din pacate, din ce in ce mai putin la baza societatii romanesti

extras din interviul pentru revista Lumea Credintei, nr. nr. 116/ martie 2013

Sunteti un observator foarte atent, dar discret al vietii sociale si religioase din Romania. Vi se pare ca valorile crestine mai stau la baza societatii romanesti?

– (…) Raspunsul la intreba­re depinde si de unghiul de abordare. In raport cu alte locuri si neamuri, constiinta va­lorilor crestine e mai acuta la noi. Insa raportarea practica, prin viata, ceea ce se numeste ortopraxie, este adesea destul de laxa, de aproximativa.

Pana la urma, un raspuns transant la intrebare ar fi acesta: valorile crestine stau, din pacate, din ce in ce mai putin la baza societatii roma­nesti. Asta este realitatea.

Ca atare, suntem intr-o vreme cand lucrurile se la­muresc, apele se limpezesc. De aceea, marturisirea apa­sata a fiecaruia dintre noi devine tot mai importanta. Cu fapta si cu cuvantul, dar, ca sa fie credibil si convinga­tor, cu un cuvant sustinut de fapta, de viata: „Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel ce Ma iubes­te” (Ioan 14, 21). Iubeste pe Dumnezeu, dar implicit si pe oameni. E mare nevoie de iubire, de buna voirea aceea pe care ne-o vesteau ingerii la Nasterea lui Hristos. Din punctul acesta de vedere, so­cietatea contemporana, inclu­siv cea romaneasca, e intr-un mare, mare deficit. Şi, totusi, izvoarele milostivirii n-au se­catuit la noi. N-am vazut cer­setor care sa ramana complet nemiluit.

In fata unei descrestinari acce­lerate, ce punem in loc? De unde ne luam valorile? La ce ar trebui sa ne raportam?

– Pai… nu avem ce sa pu­nem in loc! Nu exista al­ternative! Valorile cresti­ne sunt de neinlocuit! Iar in ceea ce priveste neamul nostru, lucrul acesta e cat se poate de evident. Nu ob­servati ca fara crestinism noua nu ne iese nimic? Ca am ajuns in multe privin­te coada Europei? Daca luam in considerare izbanzile noastre culturale facute in duh crestin, putem „sta la masa“, demn, cu oricare alt neam. Cand trecem la lucra­rea in alte domenii, la ceea ce s-a facut sub influenta unui alt duh, nici macar nu ne putem gandi la compara­tie. Sau ajungem sa intram in carti numai pierzandu-ne, practic, identitatea spiritua­la. Or, nu numai sangele da apartenenta la un neam, ci si duhul.

Cand vorbim despre va­lori, in principal se au in ve­dere doua categorii de valori: cele morale si cele cul­turale. Dar ele sunt in lega­tura directa, se influentea­za si se potenteaza reciproc. De fapt, la o privire atenta, valorile crestine nu stau nu­mai la temelia lumii cres­tinate intr-o etapa sau alta a Istoriei, ci la cea a intre­gii lumi. Cum marturisim in Crez, prin Hristos „toate s-au facut”, ca atare e firesc ca ele sa fi fost facute in vir­tutea valorilor christice.

Pierderea credintei (caci ce altceva e, practic, descrestinarea despre care intrebati?) a fost prezisa in Evan­ghelie de Insusi Hristos: „Dar Fiul Omului, cand va veni, va gasi El oare credinta pe pamant?” (Luca 18, 8). Daca vrem sa franam cat de cat caderea, se cere sa ne raportam la valorile noastre indiscutabile, la realizarile noastre culturale implinite, la personalitatile care au dat identitate acestei culturi, la sfinti. Izvoarele existentei noastre culturale identitare sunt doua: Satul si Biserica. Existenta lor a fost, de altfel, impletita, ele alimentandu-se reciproc, impreuna lucrand in ogorul Domnului.

Noi si Europa

Traiti destul de mult si in tari straine, in Germania in special. Acolo va simtiti agresat de propa­ganda ultraliberala care e prezen­ta in Romania?

– Nu chiar atat de mult… Cand ma duc in Germania, la fiica mea, la nepotii mei de acolo, stau la tara (chiar daca aspectul localitatii res­pective, in ciuda existentei catorva ferme, nu mai e de­loc de sat, in sensul in care il intelegem noi in chip traditional), la cca 35-40 de km de Munchen. Bavaria e o regiune mai conservatoa­re, in care duhul valorilor crestine supravietuieste in­tr-o masura mai mare de­cat alte zone ale Europei. Nu cunosc deloc limba ger­mana, astfel incat contactul meu cu oamenii locului sau cu media de acolo e unul cu totul exterior, de observator. Copiii fac religie in scoala. Alternativa e sa faca etica, dar sunt destul de putini cei care opteaza pentru aceas­ta alternativa. Pe urma, imi place cum acolo toti se sa­luta firesc, peste tot, de obste, cu Grüß Gott, un fel de echivalent al lui „Doamne-ajuta!” al nostru. N-or fi ei, bavarezii, mari mistici, dar pastreaza, in privinta mora­lei si a vietii comunitare, un bun-simt laudabil, binefa­cator la nivelul intregii so­cietati. Poate ca un rauta­cios ar putea spune ca unele valori crestine sunt mai pre­zente decat Hristos Insusi, Care este tinut, parca, intr-o discreta si comoda depar­tare. Exista o pace produc­tiva a locurilor acelora. Nu exista fugareala bezmetica din urbea noastra. Lucruri­le devin explozive, proba­bil, numai la meciurile lui Bayern…

In schimb, in Franta, la Paris, am nimerit oda­ta in mijlocul unei para­de LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) si m-am simtit agresat. Vizu­al si cultural. Era un cor­tegiu imens, nesfarsit par­ca, ce cobora pe bulevar­dul St. Michel dinspre Luxembourg si cotea pe langa Muzeul Cluny, la dreapta, pe bulevardul St. Germain. Cobora „cu surle si tram­bite” (citeste: o muzica in­fernala), cu care alegorice complicate, ca la manifes­tatiile noastre de odinioara, cu ocazia zilelor de 23 Au­gust si de 1 Mai. Mi-aduc aminte cum unele dintre ele erau facute pe meserii: homosexualii sportivi, ho­mosexualii muzicieni etc. Sentimentul meu de rau era inclusiv unul fizic. Şi poa­te nu atat faptul ca erau LGBT inducea acest lucru, cat maniera de manifesta­re, extrem de agresiva, las­civa, insolenta, dispretuitoare. Cereau respect, dar nu manifestau nici un fel de demnitate. Oamenii care sufera (ceea ce ei pretind) nu arata in nici un caz ca ei sau, cel putin, nu ca ei in manifestari publice. Fap­tul ca se pot afla si la des­tui heterosexuali astfel de manifestari nu-i scuza in nici un fel. Raul altuia nu-l exonereaza pe al tau.

Tare m-am mirat si tare m-am bucurat recent, in cursul lunii ianuarie, cand i-am vazut pe francezi re­actionand, in sfarsit, la so­licitarile legislative desanta­te ale comunitatilor LGTB, si inca la o intensitate care nu se poate sa nu fie luata in seama (au iesit in strada, numai la Paris, 800 de mii de oameni!)…

Luna LGBT la… MTR: «o sfidare si o provocare»

Ati lucrat ani de zile la MTR, chiar cu Horia Bernea. Cum comen­tati ideea initiala ca MTR sa gazdu­iasca activitati dedicate lunii mi­noritatilor sexuale? De ce tocmai la MTR? Şi de ce la Facultatea de Socio­logie sa fi sustinut o conferinta un controversat profesor olandez toc­mai despre… pedofilie?

– Da, am lucrat sub di­rectoratul lui Horia Bernea aproape 10 ani, iar pentru o perioada de aproape doi ani, cat i-am fost director aju­tator, chiar in preajma lui. Aceasta din urma, indeosebi, a fost pentru mine o perioa­da de mare gratie. Horia Ber­nea a fost un om extraordi­nar, un mare, mare pictor, un crestin care si-a asumat de­plin responsabilitatea condi­tiei de crestin, care s-a impli­cat cu toata fiinta, cu viata sa, in modul cel mai decent, dar si cel mai hotarat, in slujirea pe varii cai a neamului sau, a carui criza actuala o compa­timea si o deplangea. Lucra­rea sa a fost una recuperatoa­re, restauratoare, ziditoare.

Intentia de a se organiza manifestari propagandistice LGBT in interiorul Muzeu­lui, si, culmea, tocmai in sala care poarta numele lui Ho­ria Bernea (a carui pozitie in aceasta speta a fost transanta, fara echivoc), constituie, fara indoiala, un act de provoca­re si de sfidare. Cum se stie bine acum, a fost o decizie unilaterala a actualului direc­tor general, d-l Virgil Nitulescu. Norocul a fost ca, fata de aceasta angajare ignobila, marea majoritate a celorlalti membri din conducerea Mu­zeului au luat pozitie ferma. Iata un lucru incurajator, care merita toata stima si recunos­tinta noastra. Muzeul a fost scos pana la urma din pozi­tia ingrozitor de rusinoasa de „partener” al celor care or­ganizau luna de propaganda LGTB. Din pacate, orgoliul directorului general nu a su­portat aceasta indreptare de situatie si, manat de obscu­re motivatii, a permis, schim­band in parte „ambalajul”, prezentarea sub acoperaman­tul NCRR a filmelor preconi­zate initial. Implicarea insti­tutionala, chiar si mascata, a Muzeului in actiuni de pro­paganda LGTB e inaccepta­bila. Dar nu-i vorba numai de actiunea aceasta; in general, linia preconizata si trambita­ta de d-l Nitulescu e una de estompare maxima a com­ponentei crestine a expunerii Muzeului, asa cum a fost ea preconizata, integrata si exprimata de Horia Bernea si de echipa sa din acel timp.

Trebuie spus ca, in acest caz, nici macar nu mai pu­nem in discutie problema de fond: ce inseamna sa apartii, mai ales din punct de vedere crestin, comunitatii LGTB?! Nu ne propunem sa ne refe­rim la problemele de normalitate sau de anormalitate. Pur si simplu locul preconizat era inadecvat acestui tip de mani­festari. muzeul taranuluiRepet: a fost un act de sfidare si de provocare.

In ceea ce priveste Fa­cultatea de Sociologie, nu stiu ce vant bantuie pe aco­lo… Din fericire, printr-o re­actie ferma, dar venita mai mult din exterior, s-a putut opri, de aceasta data, si aco­lo, manifestarea de propa­ganda LGTB preconizata. Dar te apuca groaza si scarba cand vezi la ce „rafinamente” s-a ajuns in legatura cu pedo­filia! De acum se fac distinc­tii pe baza de varsta: sub si peste 12 ani! Şi cine stie ce ne mai asteapta?! Raul nu are limite…

«Mesajul Bisericii si al nostru, al celor din Biserica, trebuie sa fie pozitiv…»

– Pe langa asociatiile laicatului ortodox, alte voci institutionale nu s-au auzit in aceste zile. Trebuia ca Biserica sa se implice si ea, macar ca institutie media? Sau ne pastram la nivelul pastoratiei duminicale?

– Ce putem spune? Noi nu prea avem acces la resortu­rile lumesti ale politicii institutiei Bisericii. Cei care lucreaza acolo sunt si ei oa­meni mai buni sau mai putin buni, nu sunt ingeri si deo­camdata nu sunt nici sfinti. Nu ramane decat sa credem ca nu pricepem tot ceea ce se intampla si ca orice ezi­tari sau compromisuri care se fac au in vedere, in fond, scopul ultim al Bisericii: acela al mantuirii madulare­lor ei. Poate ca in unele mo­mente, Biserica, ca institu­tie, ar trebui sa fie mai vo­cala, mai vizibila, mai tran­santa in exprimarea poziti­ei sale in legatura cu une­le situatii nedorite din societatea romaneasca, cum au fost cele privind manifesta­rile LGBT despre care am pomenit mai inainte. Biseri­ca noastra s-a situat pana de curand, cel mai adesea, pe o pozitie defensiva, poate si din cauza ca dezbinarea in arena ideilor e atat de mare la noi acum si, ca atare, nu vrea sa mai adauge noi mo­tive de polemica. Oricum, Biserica e adesea agresa­ta si calomniata de o presa ignoranta sau dedata slujirii unor interese oligarhice an­ticrestine. Am vazut in ulti­ma vreme tot mai multe lu­ari de pozitie, dar tare mi-e teama ca ele nu trec dinco­lo de paginile Ziarului Lu­mina, in lumea larga.

Dar sa vedem practic: ce ar fi putut face Biserica? Sa fi dat un comunicat foarte clar, foarte vehement, in nume­le credinciosilor ei si al valo­rilor pe baza carora isi poar­ta misiunea in aceasta lume… Dar, ma gandesc ca in ca­zul de fata, poate ca nu nu­mai o infierare a manifestari­lor ar fi fost indicata, ci si o chemare parinteasca la eva­luare de sine a fiecaruia din­tre cei implicati si la intoar­cere din ratacire: Cat o fi ea de putin productiva!… Nu ar fi fost rau, dar nu ar fi fost nici destul, ar fi fost numai acea parte de lupta dusa cu instrumentele lumii aceste­ia. Or, mai degraba, ar tre­bui folosite, cu osebire, mij­loace de lupta specifice: ru­gaciunea, asceza… Eu cred ca Biserica noastra are, „la o adica”, o mare capacitate de mobilizare, pe care o pas­treaza insa, inca, foarte mult in rezerva, poate pentru vre­muri si mai dificile, care, in mod sigur, vor veni. Tocmai aceasta potentialitate o face, in acelasi timp, temuta si respectata de mediile politice si in cele de afaceri.

Recunosc, mi-ar placea sa vad o data, cum de la toa­te bisericile din Bucuresti, din toate cartierele orasului acestuia bolnav, curg cre­dinciosii coloane, coloane, pe parohii, tot unindu-se, precum raurile, si se strang toti undeva, de preferinta in preajma Patriarhiei. Sute de mii de credinciosi! To­tul sa fie facut cu zambetul pe buze, cu buna voie si cu buna deschidere, cu flori si cu slaviri, in apararea une­ia sau a mai multora dintre cauzele nobile ale Bisericii, care implicit sunt ale nea­mului si, pana la urma, ale omenirii. In principiu, sunt pentru o exprimare poziti­va, prin afirmarea valorilor proprii, mai degraba decat pe combaterea nonvalorilor altora.

Dar si lupta mai ascutita e necesara uneori. Mie imi plac luptatorii, chiar daca multi dintre ei ajung ca exagereze uneori in vehementa lor. Imi plac probabil si pentru ca eu nu sunt, structural, un comba­tant de linia intai. Dar cum sa luptam, ca sa castigam? Pana la urma, temeiul nu poate fi decat o mare, o imensa inves­titie de iubire. (…)

A consemnat
Razvan BUCUROIU

Problema căsătoriei homosexualilor impune zece precizări.

I – Trebuie mai întîi să distingem problema homosexualităţii de cea a casatoriei homosexualilor. Homosexualitatea ţine de sfera privată şi trimite la o poveste specială. Asta vergelyînseamnă că sunt unele persoane în societate, a căror mod de a iubi constă în a iubi o persoană de acelaşi sex. (…)

III – La originile sale, căsătoria este un dat firesc. Deci, pentru a da naştere vieţii, un bărbat şi o femeie se unesc şi procrează un copil. Stabilind căsătoria ca instituţie, societatea a oferit un cadru juridic acestui dat firesc, pentru a-l proteja.

IV – Este limpede că astăzi căsătoria, filiaţia şi transmiterea şi-au schimbat înţelesul. Procrearea nu mai este singurul scop al căsătoriei, căsătoria-sentiment avînd tendinţa de a avea mai multă importanţă decît căsătoria-procreare. De asemenea, copilul nu înseamnă numai fructul unirii unui cuplu, dorinţa de a avea copii apărînd şi la persoane singure precum şi cereri de adopţie sau de procreare asistată din partea unor cupluri sterile.

V – Problema ce se pune din acel moment şi care priveşte toate cuplurile, fie ele heterosexuale sau homosexuale, este cea de a şti dacă sentimentul trebuie să devină singura semnificaţie a căsătoriei şi dacă dorinţa de copii, de oriunde ar veni ea, trebuie să devină raţiunea de a fi a acesteia. Este, în acelaşi timp, şi cea de a şti dacă ceea ce se face trebuie să devină norma a ceea ce este.

Dacă acesta e cazul, trebuie să se ştie că nimic nu se va mai putea opune în mod formal faptului că va fi anulată interzicerea incestului, în numele dreptului tuturor de a se iubi. Sentimentul, în afara oricăriu dat firesc, devenind norma în numele dragostei, un tată va putea să-şi ceară în căsătorie fiica, ba chiar şi fiul, o mamă fiul, ba chiar şi fiica, o soră fratele sau sora, un frate sora sau fratele.

Dacă acesta e cazul, înecaţi în dragostea devenită drept peste orice realitate, nici o persoană neştiind cine e cine, va urma, în mod inevitabil o criză de identitate şi, odată cu ea, o problemă psihică majoră. Tendinţele psihotice generate de individualismul hedonist pentru care realitatea nu există şi nu trebuie să existe, vor prinde puteri.

Un tată fiind şi amant şi o mamă amantă, va fi imposibil să mai vorbim de tată şi mamă şi deci despre cine are autoritatea de a creşte copiii. În acest sens, familia va exploda, pur şi simplu.

În fine, interdicţia incestului fiind anulată, însuşi sensul devenirii a fiinţei umane va fi lovit, sensul acestei interdicţii fiind cel de a aminti fiinţelor umane că sunt create pentru a deveni, căsătorindu-se nu numai cu cineva din altă familie, dar şi de alt sex şi nu pentru a rămîne în aceeaşi familie şi în cadrul aceluiaşi sex.

În acest sens, legislatorul care va trebui să se pronunţe asupra căsătoriei homosexuale are mari răspunderi. Dacă va hotărî să facă din căsătorie o afacere de drept şi de sentiment, în afara oricărui dat firesc, el va introduce în cetate ruina posibilă a identităţii psihice, cea a familiei, precum şi a devenirii simbolice a fiinţei umane.

VI – Dincolo de această problemă, care priveşte pe toată lumea, heterosexualii, la fel cu homosexualii, problema casatoriei homosexualilor pune un număr de întrebări pe care este important să le cercetăm cu atenţie, principala fiind cea a aceluiaşi. În numele egalităţii şi al refuzului discriminării, este oare posibil să stabilim o echivalenţă între toate cuplurile ? Trei lucruri i se opun.

VII – În primul rînd, pentru o simplă problemă de realitate şi de date obiective, nu se poate pune pe acelaşi plan heterosexualitatea şi homosexualitatea, un bărbat şi o femeie nefiind acelaşi lucru cu doi bărbaţi sau două femei. Cuplurile heterosexuale nu sunt cupluri homosexuale şi nici cuplurile homosexuale, cupluri heterosexuale. A stabili o echivalenţă între cele două înseamnă a nega realitatea, operînd o grava confuzie între gen şi practică.

Înainte de a fi o practică, heterosexualitatea este un gen, în timp ce homosexualitatea este o practică. Dovada : pentru a fi homosexual, trebuie ca, mai întîi, să fii bărbat sau femeie. Dacă mîine, în numele egalităţii, totul e pus în acelaşi plan, practica particulară dictîndu-şi legile faţă de gen, un proces periculos se va angaja, adică cel al dispariţiei, mai curînd sau mai tîrziu, a diferenţei sexelor. Vom asista atunci la un efect dictatorial. Pentru ca homosexualii să-şi poate exercita drepturile la egalitate, omenirii i se va interzice să facă diferenţa între bărbat şi femeie, să vadă în intersexualitate o bază şi nu o practică, aceasta fiind considerată ca o practică discriminatoare. O nouă omenire va apărea atunci. Pînă acum, trăiam într-o lume marcată de diferenţă. Vom cunoaşte o nouă lume bazată pe nediferenţiere. Cînd ştim că diferenţa este proprie a tot ce-i viu şi nediferenţierea este proprie morţii, un principiu al morţii va ajunge să servească drept principiu pentru a ghida omenirea.

VIII – Dificultatea creată de echivalenţa decretată între toate cuplurile se regăseşte la nivelul copiilor. Cum se pare că asta s-a uitat, este important să amintim că un cuplu homosexual nu poate avea copii. Putem să o regretăm, dar asta este : doi bărbaţi sau două femei nu pot procrea. Asta înseamnă că, pentru a exista procreare, bărbatul are nevoie de femeie şi femeia de bărbat.

Homosexualii cer să poată avea copii. Pentru asta, se bazează pe dreptul cuplurilor heterosexuale de a adopta sau de a proceda la o procreare medical asistată. Ei uită sau se fac că uită că nu Dreptul e cel care îi împiedică să aibă copii, ci Natura.

Desigur, un cuplu heterosexual poate adopta sau trece printr-o procreare asistată, pentru a avea un copil. Trebuie totuşi să subliniem faptul că un copil adoptat de un cuplu heterosexual nu are şi nu va avea niciodată acelaşi sens ca un copil adoptat de un cuplu homosexual. Cînd un cuplu heterosexual vrea să adopte un copil, o face pentru a face faţă unei probleme de sterilitate. Cînd un cuplu de homosexuali vrea să adopte un copil, o face pentru a conturna o imposibilitate. Registrul simbolic nu este acelaşi, adică a vrea să elimine o imposibiliate cu ajutorul unei legi care ne situează în domeniul ficţiunii prometeice şi nu în cel al realităţii umane.

Pînă în prezent, raţiunea societăţii se bazează pe noţiunea de limită şi, în acel timp, pe ideea că nu totul este posibil. Nu se poate decreta orice. Nu orice se poate fabrica. Faptul că nu totul poate fi decretat, apărîndu-ne de dictatura Dreptului şi ideea că totul nu se poate fabrica, apărîndu-ne de dictatura Ştiinţei reprezintă o limită pe cît de pozitivă, pe atît de protectoare. Cu căsătoria homosexualilor şi posibilitatea pentru cuplurile gay de a recurge la adopţie, precum şi la procrearea medical asistată, lucrurile se vor schimba. Ideea că nimic nu e imposibil va lua fiinţă, îngropînd noţiunea de limită. Luînd fiinţă, nimic nu ne va mai apăra de dictatura Dreptului şi de ideea că orice se poate decreta. Nimic nu ne va mai apăra de dictatura Ştiinţei şi de ideea că totul se poate fabrica. Eram supuşi naturii care, cum zice Montaigne, este o « dulce călăuză ». De acum încolo, vom fi supuşi Ştiinţei şi Dreptului. Natura evita faptul ca Omul să fie supus doar Omului. De acum încolo, Omul se va supune Omului, fără ca Omul să se supună nimănui. Dostoievski, în secolul al 19-lea, precum şi Leo Strauss, în al 20-lea, vedeau în « Totul este posibil » esenţa nihilismului. Se temeau, ca şi Nietzsche, că acest lucru va cuceri Europa şi nu-şi făceau nici o iluzie în privinţa asta. Odată cu căsătoria homosexualilor, cu adopţia şi cu procrearea asistată pentru cuplurile gay, acest « Totul este posibil » va deveni o realitate şi, cu el, nihilismul sub forma triumfului deplin al Ştiinţei, al Dreptului şi al Omului.

IX – În aceeaşi ordine de idei, este important să deosebim un copil făcut de un copil fabricat. Cînd un cuplu face un copil, acesta este o persoană, pentru că e făcut de persoane care se iubesc şi pentru care copilul nu este o marfă, nici obiectul unui trafic. Cînd copilul e făcut de o terţă persoană, copilul nu mai este o persoană, ci un obiect, ba chiar o marfă dintr-un trafic. Dovadă faptul de a închiria pîntecele unei mame purtătoare sau serviciile unui genitor.

Lionel Jospin, subliniase faptul că nu există un drept la copil, ci dreptul copilului. Dacă căsătoria homosexualilor cu procreare asistată este adoptată, dreptul copilului va fi sacrificat dreptului la copil. Sub pretextul de a da un drept la copil homosexualilor, copilul, considerat ca obiect, nu va mai avea dreptul simbolic la statutul de persoană. În timp ce lumea drepturilor omului se străduieşte să lupte împotriva reificării acestuia, în numele dreptului la copil, va fi reificat acesta din urmă.

În afară de aceasta, probleme de ordin practic vor trebui discutate. În primul rînd, costul. Pentru ca un cuplu de bărbaţi să poată avea un copil, va trebui închiriat pîntecele unei mame purtătoare. Ceea ce nu e ieftin, preţul mediu situîndu-se între 80.000 şi 100.000 euro. Avînd în vedere că cuplurile homosexuale vor cere ca factura să fie plătită de Securitatea Socială, în numele dreptului la un copil pentru toţi şi al egalităţii, cum va reuşi aceasta să facă faţă acestui val de cheltuieli, în momentul cînd deficitul ei creşte ? Cine va plăti şi cum ?

Pe de altă parte, Statul, plătind mamele purtătoare, acestea vor trebui căutate sau va fi creat un serviciu special. Statul refuză să devină un Stat proxenet care autorizează şi organizează traficul sexului femeii. Pentru ca procrearea medical asistată sa poată exista, va trebui să devină oarecum traficant şi să organizeze traficul de pîntece. Ceea ce nu-i puţin lucru. Ce se va întîmpla cînd un cuplu nu va fi mulţumit de pruncul unei mame purtătoare şi se va hotărî să i-l înapoieze ? Va fi obligat cuplul să păstreze copilul ? Acesta va fi lăsat orfan ? Va fi plătită mama pentru a-l păstra ? Şi cine va plăti psihiatrul care va trebui să îngrijească copilul trambalat de ici-colo şi oarecum perturbat ?

X – Problema aceasta de a cere să fie făcut un copil se va împleti cu cea a educaţiei lui. Una este a avea un tată şi o mamă şi alta de a avea doi taţi sau două mame. A obliga un copil să se nască şi să crească într-un cuplu homosexual se va confunda cu faptul de a interzice unui copil să ştie ce înseamnă să ai un tată şi o mamă.Avem dreptul să-l privăm pe copil de acest drept ? În acest caz, asta înseamnă că, pentru ca homosexualii să aibă acest drept al egalităţii, copiii cuplurilor homosexuale vor fi condamnaţi să nu fie nişte copii ca ceilalţi copii.

E drept că orfanii nu au tată şi mamă. Dar acolo este vorba de un accident, nu de o hotărîre. Odată cu dreptul cuplurilor homosexuale de a avea un copil, orfanii nu vor fi produsul unui accident al vieţii ci de o instituţionalizare deliberată. Vor fi obligaţi de societate să nu aibă mamă sau să nu aibă tată.

Acestei situaţii care va produce, la un moment dat, situaţii de revoltă, i se va mai adăuga o dificultate. Copilul cuplului homosexual nu va avea dreptul la o origine reală, ci la una absentă. În pătrăţelul « tată » sau « mamă », va lasa spaţiul alb. Ceea ce nu-i uşor de acceptat. Că vrem sau nu vrem, copilul nu va putea să nu se simtă vinovat, tendinţa oricărui copil fiind cea de culpabilitate, atunci cînd echilibrul familial nu este respectat.

În concluzie, partizanii căsătoriei homosexuale, ai adopţiei şi ai procreării medical asistate pentru cuplurile gays, visează atunci cînd văd în acest proiect un progres democratic fără precedent. Ei cred că totul va fi bine. Dar nu va fi bine. Nu va fi bine, pentru simplul motiv că totul are un preţ.

Să nu ne închipuim că diferenţa sexuală va dispărea doar privind-o ca pe o practică printre altele, fără consecinţe. Să nu ne închipuim că copiii fabricaţi, cărora li s-a furat originea, nu vor avea nici o reacţie. Să nu ne închipuim că dispariţia noţiunii de tată sau a de mamă în avantajul termenului de părinte 1 sau părinte 2 va permite existenţa unei umanităţi mai echilibrate şi simţindu-se mai bine.

Se pretinde că o serie de probleme vor fi rezolvate prin acest proiect de lege. Nu vor fi rezolvate. Vor fi create. Secolul 20 a cunoscut tragedia totalitarismului şi în special proiectul nebun de a crea un om nou printr-o rasă sau printr-o clasă. Nu trebuie să cedăm ispitei de a fabrica un om nou franta-tata-mamadatorită Ştiinţei şi Dreptului. Nu totul poate fi decretat. Nu totul poate fi inventat. Există datele naturale ale familiei. Să nu ne atingem de ele. Să nu ne jucăm cu focul. Să nu ne jucăm de-a ucenicul vrăjitor. Tao-ismul vede în complementaritatea dintre feminin şi masculin o lege a echilibrului dinamic, fundamentală, a universului. Să nu ne atingem de această lege.

(…) Un lucru este o lege şi altul este un caz particular. Nu se face o lege din cazuri particulare, ci plecînd de la o regulă, ţinînd seama de tot ce este în spatele ei. Fiind vorba de o căsătorie homosexuală cu adopţie şi procreare medicală asistată, se află în spatele unei asemenea reguli prea multe lucruri primejdioase şi grave pentru ca aceasta să poată deveni o lege mergînd în sensul intereselor fundamentale ale fiinţei umane.

Stînga are puterea în parlament şi poate decide să reuşească prin forţă, datorită numărului de voci şi asta pentru ca să pară de stînga. Poate alege să prefere Stînga fiinţei umane. Ar putea să se onoreze alegînd fiinţa umană mai curînd decît Stînga, ştiind că, servind fiinţa umană, este sigură că-şi va servi propriile interese, în timp ce situaţia inversă nu e prea sigură. Pentru că e drept că nu există nici un interes în a scandaliza oamenii de treabă obligîndu-i să se supună, prin constrîngere, la ceea ce raţiunii îi este greu să accepte, din respect pentru raţiune.

Căsătoria homosexualilor, care ne propune un imens înec colectiv în dragoste, nu este rezonabilă. Punerea la îndoială a distincţiei între bărbat şi femeie, adusă la rangul de practică sexuală, nu este raţională. A vrea un copil cu orice preţ, recurgînd fie la adopţie, fie la un tată donator, fie la o mamă purtătoare, nu este raţional. A nu mai vorbi de tată şi de mamă, ci de doi taţi şi de două mame, nu e raţional. Într-un cuvînt, a meşteri o familie graţie unui montaj juridico-medical şi a numi aşa ceva familie nu este raţional. Cuvintele au un sens cînd trimit la o realitate. Cînd nu mai sunt decît ceea ce se hotărăşte că trebuie să fie, nu ne aflăm în domeniul raţiunii, ci în cel al confuziei. Domnia confuziei, dictatura ei şi cu ea confuzia minţii şi a comportamentelor nu este exact lucrul de care suferim deja şi care riscă să ne înghită? Mai e nevoie să adăugăm ceva?

traducere de Dana Petrişor

vergely_bethanie_g

***

*


Categorii

Articolele saptamanii, Costion Nicolescu, Homosexualitate, Muzeul Taranului Roman, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Pagini Ortodoxe, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

25 Commentarii la “DICTATURA CONFUZIEI: casatoria si adoptiile homosexuale vor duce la INTERZICEREA NORMALITATII

  1. Cine suntem, (într-u dreptate) ?
    Şi ce oglindă poate spune,
    (În Adevăr şi în lumină),
    Cum arătăm pe’această lume ?

    Vom recunoaşte oare, (oameni),
    Cine suntem cu’adevărat?
    Şi ce-am ajuns, conduşi în viaţă
    De dependenţa de păcat ?

    Nici o făptură de pe lume,
    N’a fost atât de înzestrată,
    Cu’atâtea însuşiri divine,
    (C’o minte’atât de luminată).

    Nici o făptură de pe lume
    Nu poate, (oameni), stăpâni,
    Întreg cuprinsul şi natura.
    (Nici întru sine’a se privi).

    A înţelege ce e bine,
    (În profunzime), şi ce’i rău
    (Şi’a face ce voieşti în ele),
    E atribut de dumnezeu.

    Cine pătrunde-n înţelesuri,
    (Şi vede ce e nevăzut),
    Măsoară în atom şi-n cosmos…,
    Şi face, ce-i de necrezut ?

    Desigur numai noi pe lume,
    Facem ce vrem şi ce ne place.
    Robim şi subjugăm natura
    (Şi nimeni, n’are ce ne face).

    Ne-am pomenit stăpânii lumii
    Şi liberi să o stăpânim,
    Fără stăpân şi fără pază
    (Şi fără grija, c-o plătim).

    Şi’am căutat doar ce ne place.
    (Şi am crezut doar ce am vrut).
    Am scris cu sânge şi cu lacrimi
    Întreg parcursul, din trecut.

    Legea dreptăţii, n’am păzit-o,
    (Din Dumnezeu făcând poveste)
    C’am făurit ştiinţa, dogmă,
    (În care Dumnezeu, nu este).

    Prin ea, am cultivat consumul
    (Şi marea sete de putere),
    Ce-a stors şi’a istovit planeta,
    De omenie şi avere.

    Ştiinţa ne-a scăpat de frica,
    Că Dumnezeu i-adevărat.
    Că vom plăti, nesocotindu-l
    (Şi că cei rău nu-i şi păcat).

    Ne războim, cum nici o fiară,
    N’o poate face pe pământ.
    (La sol în aer şi-n oceane),
    Şi…, doar puterea-i, ce e,sfânt.

    Ne’am scris istoria cu sânge
    Şi Adevărul l-am ascuns.
    (L-am condamnat la răstignire),
    Căci Adevărul e Iisus.

    El este piatra unghiulară,
    Ce va zdrobi, când va cădea,
    Imensul templu al minciunii,
    Şi răul îl va spulbera.

    Ce chip avem noi în oglinda,
    În care faptele vorbesc,
    (De om de Adevăr, de viaţă),
    Pe tot cuprinsul pământesc ?

    Ştiinţa, n’a voit să vadă,
    (Şi să pătrundă în lumină),
    Sprea cultiva în om dreptatea,
    Ci, doar să caute-n ţărână.

    N’a studiat legea divină.
    (Că-n Dumnezeu, nu a crezut).
    A căutat numai progresul,
    (Şi a studiat, numai ce-a vrut).

    Având imensa libertate
    Şi’atâtea daruri minunate
    Gustând dulceţile puterii,
    Le-a cultivat numai prin moarte .

    Planeta este-n suferinţă
    (Şi omu’n ea’i sălbăticit),
    Vrea mult şi bun, (pentru plăcere),
    În egoism ne mai văzut.

    Gândirea tutror i’axată
    Pe trup, mândrie şi putere,
    Nu pe dreptate şi iubire,
    Pe Adevăr şi pe’nviere.

    Ce’am învaţat din toate-acestea?
    Cu ce’am putea să ne mândrim …?
    (Că… vom pleca curând în cosmos… ?
    Că… vom putea să-l cucerim ) ?

    Cu ce .. ?? cu armele pierzării ..???
    Şi ce’am putea să-i oferim,
    (Mai mult decât război şi moarte,
    Şi răul pe care-l trăim) ?

    O , om ,.. ai sfânta libertate
    Şi însuşiri dumnezeieşti,
    Să te cultivi pe tine însuţi
    (Prin Dumnezeu), şi să iubeşti .

    Şi nu să storci numai plăcerea,
    (Prin forţă, patimă şi sânge),
    Fără să-ţi pese cum natura
    (Şi totu-n) jurul tău se stinge.

    Ce-am cultivat aşa noi (oameni) ?
    Puterea’n ce ne stă pe lume???
    Nu’n egoismul ce ucide
    Şi-n forţa oarbă de-a supune?

    Iisus ne’a spus tot Adevărul.
    Nu ne-a forţat ca să-l primim.
    (Nu-n forţa ucigaş’a morţii
    Ne cere Domnul să-l iubim).

    Dar i-am luat dreptul la viaţă
    (Şi-n ură grea l-am răstignit),
    Că osândea în noi păcatul,
    (Findcă pe’aceasta l’am iubit).

    Nu lupta pentru existenţă
    Este vitală pe pământ,
    (Pentru putere şi plăcere),
    Ci lupta pentru a fi sfânt.

    Nu cu atomul şi cu tancul,
    Ne construim noi fericirea,
    Ci cu Iisus, cu Adevărul,
    Vom cultiva în om iubirea.

    Istoria ni-i mărturie,
    Şi ne arată ce’am ajuns
    Şi ce’am făcut noi din planetă,
    (Dar şi din noi), fără Iisus.

    Putem ucide azi în masă.
    Putem zbura cum n’am visat.
    Dar cu ce preţ??? Şi…,ce dobândă,
    Avem noi oameni, din păcat ?

    Am am cheltuit, în cursa morţii.
    (Şi ne-avântăm şi printre stele),
    Dar suferinţa pe planetă,
    E preţul cel plătit pe ele.

    Sunt boli, (sunt viruşi), ce sfidează
    Şi medicină şi stiinţă.
    Iisus a vindecat. Şi pâinea,
    A înmulţit-o, (prin credinţă).

    Nu lupta pentru existenţă.
    Nu traiu-n trup, ne va fi scuză,
    Cât, setea oarbă de plăcere
    Şi egoismul ne acuză,

    Că am trecut orice hotare
    (Şi de’Adevăr şi de ruşine),
    Numai din setea cea bolnavă
    De a ne fi (doar), nouă bine.

    Ucidem pruncii, (fără milă),
    În pântece (că nu i-m vrut).
    Vrem, doar plăcerile ruşinii
    Şi cult, din trupuri ne’am făcut.

    De dragul trupului noi, oameni,
    Dispreţuim ce-a spus Iisus
    Şi prin mândria minţii noastre
    Ne-am dus (departe)’n ses opus.

    Nu-i convenabil , (o.. desigur),
    În cele ce ne’am cultivat,
    Să Îl urmăm, să-i dăm crezare ,
    (Iubind doar cele cu păcat).

    Dar de voim să ne cunoaştem,
    Să ne vedem, (nu-n chip ascuns),
    Ci-n Adevăr şi în lumină,
    Oglinda noastră, e Iisus.

    Nimic (la nimeni), nu dăm gratis
    Şi punem preţ (oricând), la toate
    Dar costul vieţii şi-al planetei,
    Cui îl plătim după dreptate ?

    Chiar suntem fără de răspunderi
    Şi n-o să dăm cuiva răspuns?
    (De tot ce-am consumat pe lume
    De ce-am ucis, de ce-am distrus) ?

    Ştiinţa oare, nu se-ntreabă,
    (Aşa chiar fără Dumnezeu),
    De ce în om e conştiinţa
    (Prin ce e bine şi ce-i rău), ?

    De ce în animal ,, programul
    (ca soft), conţine limitare,
    Iar pentru noi i-o libertate
    Aproape fără de hotare ?

    Voinţa şi discernământul
    De ce e-n om (şi conştiinţa ,
    De ce înscrie-n ea tot răul),
    Şi’l şterge numai pocăinţa ?

    De ce o, oameni nu’nrobeşte
    În animal adînc plăcerea
    (Puterea, patima şi viciul),
    Şi nu trăiesc nici decăderea ?

    De ce noi (oameni), prin voinţă,
    PUTEM, să ne oprim din rău
    Să cultivăm, (DE VREM), ce-i bine,
    Şi s’ascultăm de Dumnezeu ?

    De ce nu am ales iubirea
    De Adevăr şi de dreptate,
    Stiinţa noastră să cultive
    Puterea ce n’aduce moarte ?

    A vrut un înger din lumină
    Să fie precum Dumnezeu…
    Iar noi, NU FACEM CA ŞI’ACELA ???
    (Urmându-l, liberi întru rău)?

    Iisus ne-a dat lumina vieţii
    Şi ne-a adus din cer putere,
    Mai MARE, (oameni), decât moartea,
    (Care ne’aduce înviere).

    Iubirea sfântă întru’Dânsul
    Este mai MARE decât moartea,
    Şi face dumnezei din oameni,
    (Dacă cultivă-n ei dreptatea).

    Oglinda noastră-i Adevărul,
    (Chiar de nu vrem) şi’ntru Iisus,
    Ne vom vedea şi vom da seama
    De ce-am făcut , am scris şi’am spus.

    Căci Dumnezeu din ne’ascultarea
    Şi din orbirea sufletescă,
    Ne-a vindecat, ne-a dat botezul,
    (Biserica-i), să ne sfinţească.

    N-am ascultat (muşcând odată),
    Spre-a şti ce-i bine şi ce-i rău,
    (Şi am ajuns să le cunoaştem).
    Făr s’ascultăm de Dumnezeu.

    Dar Dumnezeu este iubire,
    Lumină dragoste , dreptate,
    Izvorul vieţii, energia,
    (În care nu se află moarte).

    Şi de nu-i ascutăm Cuvântul,
    (Trimis în lume), pentru noi,
    Cu cel căzut în răzvrătire,
    (În gheena), vom cădea şi noi

  2. Foarte bun si util articolul lui Bertrand Vergely “Căsătoria homosexualilor sau dictatura confuziei” . Ne arata ce se va intampla in viitor , pare-se nu prea indepartat , din nefericire .

    Poate ar fi util de infatisat , atunci cand este cazul desigur , necredinciosilor (iubitori doar de argumente stiintifice , juridice si nicidecum crestine , teologice) care NU VAD (sau nu le pasa) nimic rau in promovarea drepturilor LGBT .

  3. Reflectam la acest frumos (si visator) pasaj din ceea ce a spus Costion Nicolescu :

    “Recunosc, mi-ar placea sa vad o data, cum de la toa­te bisericile din Bucuresti, din toate cartierele orasului acestuia bolnav, curg cre­dinciosii coloane, coloane, pe parohii, tot unindu-se, precum raurile, si se strang toti undeva, de preferinta in preajma Patriarhiei. Sute de mii de credinciosi! To­tul sa fie facut cu zambetul pe buze, cu buna voie si cu buna deschidere, cu flori si cu slaviri, in apararea une­ia sau a mai multora dintre cauzele nobile ale Bisericii, care implicit sunt ale nea­mului si, pana la urma, ale omenirii. In principiu, sunt pentru o exprimare poziti­va, prin afirmarea valorilor proprii, mai degraba decat pe combaterea nonvalorilor altora.”

    Frumos spus , ca o poezie , dar , eu cred ca este doar un vis !
    Ma gandeam , adica , ce anume ar trebui ca inca (sau cum) sa se intample sau , atentie , cum sa ajunga la urechile celor care mai merg la biserici la slujbe , pentru a exista o asemenea reactie (“cu flori si slaviri”) de masa …
    Daca bruiajul mass-media asupra constiintei crestine a maselor a ajuns o realitate a zilelor noastre , atunci singura speranta mai ramane la pastori . Doamne ajuta !

  4. Da frate, Ioan R, aşa ceva nu cred că este posibil în zilele noastre. Credinţa ortodoxă, este cruce, este răstignire. Ea, cere jertfă continuă, statornicie, pază interioară şi vigilenţă maximă, inteligenţă ascuţită, voinţă, sensibilitate, dăruire… pe scurt cere tot ce este mai bun şi mai înalt posibil, în om.Nu din dorinţa de afirmare, de afişare ostentativă, nu dispreţuindu-i pe celaţi, nu osândindindu-i, nu admirându-se pe sine, etc…, ci în Hrisos, cu Hristos, şi pentru Hristos. Ori existenţa unui număr mare de credincioşi adevăraţi, se vede nu în mişcări de genul celor descrise frumos, în manifestări publice de masă, ci înainte de toate în modul de a fi şi relaţiona cu semenii, cu societatea. Un număr mare de credincioşi adevăraţi ar însemna existenţa unei vieţi sfinte majoritare, vizibile, simţibile (dacă se poate folosi acest cuvãnt), un mod de a fi, care ar respinge neagresiv tot răul, ar radia dumnezeiescul, nobleţea, sfinţenia, vredinicia, curăţia, cinstea, dragostea cea mai curată şi mai nevinovată, în stare să convingă, să convertască şi să-i aducă şi pe ceilalţi la ortodoxie. Desigur că mişcări de mase se pot realiza, prin emoţional, prin cultural, prin mijloacele ce au posibiliatea şi puterea să o facă, dar ce folos? Afluirea spre biserici a unui popor care trăieşte emoţonal spectacolul bisericesc, care a îndăgit doar arta sacră dar nu şi truda despătimirii, nu şi adâncimea smerniei, nu şi puterile curăţiei, cinstei, şi dragostei de Dumnezeu şi de aproapele, care nu străluceşte prin adâncimea şi limpezimea discernământului,a frumuseţii interioare, a divinului fecioresc al făpturii umane, cerd că nu mai trebuie să explic ce înseamnă. Sfântul Apostol Pavel, arată limpede (în epistola către romani), de ce omamenii ajung să păcătuiască împotriva firii, (bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie). Orice explicaţie înafara acesteia este de l cel rău. Iertara pentru îndrăzneală.

  5. “… Eu cred ca Biserica noastra are, „la o adica”, o mare capacitate de mobilizare, pe care o pas­treaza insa, inca, foarte mult in rezerva, poate pentru vre­muri si mai dificile, care, in mod sigur, vor veni…”

    M-am gandit si eu la asta in ultimele luni(de cand este ultra atacata). Poate sunt prea optimist dar sper in continuare

  6. maniera de manifesta­re, extrem de agresiva, las­civa, insolenta, dispretuitoare. Cereau respect, dar nu manifestau nici un fel de demnitate. Oamenii care sufera (ceea ce ei pretind) nu arata in nici un caz ca ei sau, cel putin, nu ca ei in manifestari publice.

    din pacate, chiar si unii crestini asa-zisi se folosesc de aceasta agresivitate a homosexualilor pentru a-si justifica anumite patimi, sau pentru a-si indreptati un anume comportament. In loc de o viata curata si cinstita aleg stilul acesta plin de hartuiri, de masti, fatarnic, rautacios, plin de tulburare, trufas, sfidator si violent (macar verbal). Ce sa mai zicem! Lumea de-apoi, cum spun batranii.

  7. unui popor care trăieşte emoţonal spectacolul bisericesc, care a îndăgit doar arta sacră dar nu şi truda despătimirii, nu şi adâncimea smerniei, nu şi puterile curăţiei, cinstei, şi dragostei de Dumnezeu şi de aproapele, care nu străluceşte prin adâncimea şi limpezimea discernământului,a frumuseţii interioare, a divinului fecioresc al făpturii umane

    Ai omis sa adaugi un lucru esential: dintre care, cel dintii ….

  8. Soră Maria, dacă am greşit lui Dumnezeu, îmi cer iertare, dacă am greşit biserici îmi cer iertare şi îndrumare spre îndreptare, dacă spusele mele te-au smintit în vreun fel, deasemeni cer iertare nefăţarnic, şi îndrumare spre îndreptare. Sun om păcătos, o recunosc şi de am greşit îmi asum vinovăţia. Iertare.

  9. Maria,
    aveti certitudinea ca cei care au fost la acel protest nu au o viata curata si cinstita? Ii cunoasteti si le stiti si viata personala? Numai Hristos este in masura sa judece cat de “fatarnic, rautacios, plin de tulburare, trufas, sfidator si violent (macar verbal)” este fiecare dintre noi – ca tot auziram astazi la biserica despre Infricosatoarea Judecata.
    Asta asa, ca prea v-ati inghesuit sa il puneti la colt pe domnul Nicolae Mirean, cand chiar nu era cazul.

  10. Pingback: Iulian Capsali in amilia Ortodoxa si Costion Nicolescu in Ziarul Lumina despre AGRESIUNEA LGBT de la Muzeul Taranului Roman. "ASTAZI ASISTAM LA APOSTAZIA DE BUNAVOIE A OAMENILOR" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Sora Maria, regret că comentariul meu te’a smintit, (şi poate nu numai pe frăţi ta). Comentariul meu susţine spusele fratelui Ioan R, care, se îndoia că ar fi posibilă reacţia dorită de Costion Nicolescu (şi de orice ortodox ce-şi doreşte mântuirea, dintre care nu mă exclud), şi am spus ce cred eu, şi din ce motive. Am adăugat deasemeni că mişcări de masă se pot realiza cu ajutorul mijloacelor moderne, dar biserica nu are decât un singur scop şi o singură misiune (cred eu), încredinţată ei de Domnul Hristos, spre slava Lui Dumnezeu şi spre mântuirea lumii. Biserca (cred eu) nu urmăreşte reacţia maselor şi nici nu conduce masa de credicioşi la luptă cu mase ce-i sunt adversare nici direct nici indirect, (după strategii politice, ideologice, militare sau de altă natură). Biseirca nu organizează cruciade, nici lupte de stradă, ori acţiuni agresive (nici macar verbal).
    Dacă biserica este atacată este semn bun. Este semnul că este vie. Spun ceia ce cred eu (repet). Nu trebuie să ne speriem că biserica este atacată. Dacă nu ar fi atacată, ar fi semn rău. Semn că ori este moartă, ori doar simulează lupta pentru că pe ascuns a trădat cauzei sale, ori că nu mai este ce trebuie să fie. Biseica de pe pământ, (din lume), este luptătoare. Ori dacă este luptătoare,bse teme tocmai de luptă? Biserica a fost şi este atacată de la naşterea ei de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi. Important este însă cum luptă, cu ce arme luptă,şi cine sunt luptătorii care o alcătuiesc. Puterile şi armele bisericii sunt cele dăruite de Dumnezeu, pe care sfinţii apostoli şi cu precădere sf. apostol Pavel le’a arătat, cele, cu care şi prin care biserica a biruit veac după veac până la noi. Biserica dacă nu este atacată văzut şi nd văzut, nu este luptătoare, nu este în luptă, nu este o putere şi nu reprezintă nimic. Dacă este biruită nu este Biserica lui Hristos. Dacă se teme, dacă se plânge lumii şi nu lui Hristos, nu este a lui Hristos ci doar î-şi închipuie că ar fi. Veacul de aur al Bisercii a fost cel mai încâncenat dar şi cel mai încununat de biruinţe.
    Nu trebuie să ne temem cred eu de atacurile care angajează lupta deschisă că acelea îi arată deschis pa luptători, le arată armele, strategiile şi puterea. Arată pentru ce şi pentru cine luptă fiecare. Lupta adună vitejii şi îndepărtează, laşii, încununează eroii şi vadeşte pe trădători. Soră, Maria, am crezut şi cred că iubesc biserica şi că prin ce am spus până acum am urmărit să o susţin, să ajut la limpezirea multor lucruri ce nu mi s’au părut limpezi, după credinţa şi puterea mea neânsemnată. Nimic din ce fac şi cred nu este bun într-u totul, pentru că sun om păcătos, de aceia, dacă am greşit şi am sminti î-mi cer iertare de la Dumnezeu şi de la toţi cei ce mi’au citit cele ce am scris până acum. Cer iertare tuturor.

  12. Irtare pentru omisiunile şi greşelile nenumărate din textul scris direct pe site de pe tastura virtuală.

  13. @nicolae mirean

    marturisesc ca citesc cu bucurie mesajele dumneavoastra si le-am gasit de fiecare data folositoare, odihnitoare si pline de discernamant (inclusiv cele de mai sus)
    Doamne ajuta!

  14. Soră Elena, dacă este ceva bun, apoi acela este darul Domnului şi Dumnezeului nostru. Mulţumesc de cuvânt. Nu-l merit.

  15. Pingback: Sociologul ILIE BADESCU la "Cuvinte din taceri" (video) si in "Familia ortodoxa": OMUL POSTMODERN INTRE AGRESIUNEA IDEOLOGIILOR, LUCIFERISM, CULTURA PLACERII SI "CULTURA MANGAIERII" LUI DUMNEZEU - Razboi întru Cuvânt - Reco
  16. Pingback: PROPAGANDA PRIN TELEVIZOR sau de ce a crescut SPRIJINUL PENTRU CASATORIILE HOMOSEXUALE in randul POPULATIEI AMERICANE/ Romanii: pe primul loc la CONSUM TV din Europa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Derapaj grav al ministrului culturii Daniel Barbu. "ETICA RESPONSABILITATII", invocata pentru a SUSTINE DIFUZAREA FILMULUI GAY de la Muzeul Taranului Roman! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: DEMONTAREA PONCIFELOR PRO-HOMOSEXUALITATE. Totalitarismul inversiunii si sfarsitul omenirii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: Ce se ascunde sub agenda casatoriilor homosexuale: TIRANIA BIOPOLITICA, DISTRUGEREA FAMILIEI SI CONTROLUL REPRODUCERII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: BLASFEMIE: Obama invoca "binecuvantarea Domnului" asupra PLANNED PARENTHOOD, mizerabila cloaca a AVORTURILOR/ Casatoriile gay si DESPOTISMUL CONFORMISMULUI/ Franta: ACT FINAL in legalizarea URACIUNII GAY/ Brazilia: inca o tara cucerita de VALUL
  21. Pingback: Casatoriile homosexuale: instrument al "INGINERIEI" GLOBALISMULUI FASCIST pentru INROBIREA omenirii? - Război întru Cuvânt
  22. Pingback: De ce Biserica se opune sodomiei?/ EXISTA VINDECARE PENTRU INCLINATIILE NEFIRESTI?/ Puterea propagandei gay, corectarea realitatii si crima de a gandi normal/ CUI II PASA CU ADEVARAT DE HOMOSEXUALI?/ Noua revolutie totalitara - Război întru Cuvânt
  23. Pingback: Update – PRO TV PREGATESTE MAREA REEDUCARE PRIN DIVERTISMENT: Emisiunea “Patru nunti si-o provocare” va promova un CUPLU HOMOSEXUAL, care va fi “CUNUNAT” de o “preoteasa” protestanta! - Recomandari
  24. Pingback: Razbunarea corectilor politic: CNCD A AMENDAT ASOCIATIA PRO-VITA SI AFR pentru protestele de la MUZEUL TARANULUI ROMÂN - Recomandari
  25. Pingback: INTERSECTIA DINTRE TEORIA GENULUI, FASCISM SI CAPITALISM sau NOUA ORDINE MONDIALA. Interviu cu psihologul Yann Carriere (Video). Despre impunerea prin metode totalitare a OMULUI NOU, “eliberat” de separarea sexelor, CONTROLUL SOCIAL prin HAOS
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare