Pastile 2010 in spiritul “umanitatii” si al ecumenismului / Noi pasi in paranoia controlului total si in instaurarea noii ordini economice mondiale / Omul, din ce in ce mai salbaticit, copiii sub tirul ucigasilor de suflete (STIRI 1-6 APRILIE 2010)

6-04-2010 13 minute Sublinieri

În acest an creştinii catolici, ortodocşi şi protestanţi serbează la aceeaşi dată Învierea Domnului. În Catedrala “Sfântul Iosif” din Bucureşti celebrarea din Noaptea Sfântă începe sâmbătă, 3 aprilie, la ora 23:00, şi va fi prezidată de Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop de Bucureşti. În scrisoarea pe care a adresat-o credincioşilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti cu ocazia sărbătorilor pascale IPS Ioan Robu a spus: “Îmi place “să văd” cu ochii sufletului cum pe întregul pământ, pe toate continentele şi la popoarele de toate rasele care fac parte din Biserica noastră “Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică”, se sărbătoreşte în acelaşi timp Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Hristos Înviat ne adună pe toţi în bucuria şi lumina pascală.”

Anul acesta Pastele sarbatorit de catolici cat si de ortodocsi cade la aceeasi data, pe 4 aprilie. Pentru aceasta o “mare adunare ecumenica” este organizata duminica dimineata in mai multe orase. La Paris, la fel ca in 2007, se vor reuni catolici, ortodocsi, protestanti, pentru a spune impreuna “Hristos a inviat!“. La fel se intampla si in alte orase precum Lyon, Bordeaux, Saint Etienne, Orleans.

ARTICOLE PE ACEASTA TEMA

http://www.temoignagechretien.fr/articles/article.aspx?Clef_ARTICLES=1686&Clef_RUBRIQUES_EDITORIALES=4 (fr. si tradus mai jos:)

In acest an crestinii occidentali si orientali (ortodocsi) vor sarbatori Pastele in aceiasi zi, pe 4 aprilie. Profitand de fericita coincidenta, o duzina de reprezentanti ai Bisericilor din Ile de France organizeaza o intrunire comuna la Défense : “Paste 2010”. Nu pleaca insa de la zero – intariti de o prima experienta reusita in 2007 cand 2500 de crestini din Haute de Seine s-au reunit la Paris pentru Paste – acum vor sa largeasca aceasta in toata regiunea. Astfel cele 7 dioceze catolice din regiune vor participa activ la intrunire, la fel ca si protestantii si ortodocsii.

“Ideea este de a proclama impreuna ce avem in comun” rezuma Christine Roberge, delegata pentru ecumenism din dioceza de la Nanterre, si organizatoare pentru “Paste 2010”. “S-a terminat epoca unde ne tratam ca eretici”, continua aceasta profesoara de istorie si geografie pensionata de curand, si titulara unei licente in teologie. “Este de asemeni un fel de a fi fidel Consiliului Vatican II: ecumenismul nu mai este o simpla optiune. Trebuie sa avem o privire pozitiva asupra celorlalti crestini.”

Biserica universala. Mii de crestini vor fi invitati sa participe la un fel de a marturisi credinta, inspirata din ajunul pastelui catolic. Adunarea va fi invitata sa spuna “Noi credem”, invocand cele trei persoane: Tatal, Fiul si Sfantul-Duh, precum si in “Sfanta Biserica universala [ in loc de “catolica”, N.D.L.R.], la comuniunea sfintilor, iertarea pacatelor, invierea trupurilor si Viata vesnica”.

Adunarea va asculta mai multe lecturi in jurul temei “Iisus ne intalneste”. Mgr Gérard Daucourt, episcop [catolic n.t.] de Nanterre, va pronunta un cuvant de deschidere si Mgr Andreé Vingt-Trois, arhiepiscopul [catolic n.t.] din Paris, este solicitat sa raspunda. Mai multi protestanti si ortodocsi vor lua apoi cuvantul, astfel pastorul Marie-France Robert, responsabil al Bisericii luterane din Paris, si IPS Emmanuel, mitropolitul grec-ortodox din Franta. Laurent Grzybowski va dirija cantecele, printre care si “Adevarat a inviat“, “Slava Tie” si gospel “Oh, Happy Day“.

Evanghelizarea. “De Paste noi spunem ca Hristos a inviat. Mergem spre ceilalti. Or e important sa ne gandim la lumea care ne vede si sa aratam ca putem sa fim uniti si ca esentialul este Hristos”, explica pastorul baptist Georges Mary, unul dintre stalpii proiectului. Pentru acesta “Pastele 2010” este o ocazie naturala sa propovaduim evanghelia. O brosura ce explica fundamentele credintei crestine a fost scoasa in 70 000 exemplare, la fel si ca Evanghelia Sfantului Ioan. Sambata 3 aprilie, aceasta evanghelie va fi propusa celor care trec prin locul La Défense [ la Paris n.t.]. “Distribuirea Evangheliei in strada? nu m-as fi gandit, asta este sigur” spune Christine Roberge. “Imi spuneam ca este specific baptistilor. Dar o sa o fac. De ce sa nu impartasim vestea cea buna a lui Hristos?”

Membrii grupului care se ocupa cu organizarea au acordat timp sa se cunoasca. Nu toti crestinii utilizeaza cuvinte precum “post” si “catehism”, nu toti fac semnul crucii, nici nu pronunta rugaciunile obisnuite, si mai ales pentru Maica Domnului. “Pentru responsabilii cu organizarea este “o adevarata cunoastere a celuilalt”, estima Christine Roberge. Acelasi Domn. Intrunirea vizeaza sa includa atatea curente crestine cat este posibil. In afara de integristi, pentru care ecumenismul este ceva abominabil, mai ales la anumiti evanghelisti intalnim mai des o neincredere pentru astfel de initiative. Le este frica sa fie confundati cu crestini care nu citesc Biblia in acelasi fel ca ei. “Si eu am fost asa” admite Georges Mary. “Dar am inteles ca avem acelasi Domn si aceleasi fundamente ale credintei. Ceilalti crestini sunt deci fratii nostri”. Mai multe Biserici evangheliste -baptisti, libristi, penticostali -vor participa totusi. Un semn foarte pozitiv.

Presedintele american Barack Obama a cerut oamenilor de toate credintele, dar si necredinciosilor, sa impartaseasca cu totii spiritul umanitatii si sa se bucure de aspiratiile comune, transmite AP. Liderul de la Casa Alba a facut aceste afirmatii in mesajul sau saptamanal, difuzat sambata, in cadrul caruia s-a referit la teme prioritare ale Administratiei sale: reforma sistemului de asigurari medicale, crearea de locuri de munca si imbunatatirea domeniului educatiei.

AP noteaza ca tonul discursului liderului american, difuzat la radio si pe Internet, a fost “mai mult spiritual decat politic”. “In weekendul sarbatorii de Pasti, sa ramanem credinciosi acelor aspiratii pe care le avem in comun ca frati si surori, ca membri ai aceleiasi familii – familia omului”, a spus Obama. Liderul american a afirmat ca familiile evreiesti au sarbatorit recent Passover-ul (Pesah) si ca, duminica, “familia mea se va alatura celorlalti crestini din intreaga lume pentru a marca invierea lui Iisus Hristos”. In timp ce fiecare ne rugam in moduri diferite, ne amintim de spiritul impartasit al umanitatii care salasluieste in noi toti – evrei si crestini, musulmani si hindusi, credinciosi si necredinciosi”, a spus Obama.

  • Antena3:

Liderul Bisericii Romano-Catolice din Anglia “înţelege argumentele pentru prezervative”

Papa consideră scandalul de abuz sexual a fi “un test”

  • Hotnews:

Papa Benedict si-a prezentat mesajul “Urbi et Orbi” in mijlocul scandalului de pedofilie ce zguduie Biserica Catolica

Predicatorul Vaticanului cere scuzele evreilor pentru remarcile ofensatoare rostite in Vinerea Mare

***

Funcţionarii vor actualiza datele vechi de 10 ani de zile. Pentru prima dată se va face un recensământ biometric, fiecare cetăţean urmând să primească un cod numeric. Toate persoanele cu vârsta de peste 15 ani vor fi fotografiate şi amprentate, iar informaţiile lor vor fi trecute într-o bază de date digitală biometrică. Se va face o clasificare a populaţiei în funcţie de sex, religie, ocupaţie şi educaţie. Vor fi luate în considerare elemente cum sunt naţionalitatea, starea civilă, precum şi detalii care să permită evaluarea proporţiei de titulari de conturi în bancă şi de utilizatori de telefoane mobile.

  • Gandul:

Încălcarea unui drept fundamental în numele combaterii încălzirii globale: Poşta din Finlanda vrea să deschidă corespondenţa oamenilor pentru a salva mediul

“(…) Mai puţini poştaşi, mai puţine emisii de dioxid de carbon

Renunţarea la luxul de a primi corespondenţa în format clasic ar putea genera economii consistente, crede Tommi Tikka.

Deschiderea corespondenţei în oficiile poştale va scădea numărul de poştaşi şi de maşini cu care ei să se deplaseze.

Automat, se va reduce şi cantitatea de combustibil folosită, aşadar şi “amprenta carbonică” a serviciilor poştale, mai puţine emisii de dioxid de carbon vor ajunge în atmosferă, deşi nu se va reduce numărul de copaci tăiaţi, căci Itella va scana trimiteri poştale deja transpuse pe hârtie. Acestea din urmă vor ajunge până la urmă la destinatar, dar mai rar.

Obiectivul Itella este ca, în zonele puţin populate ale Finlandei – ţară cu 5,4 milioane locuitori pe o suprafaţă de 338.400 km pătraţi – poşta nu va mai sosi zilnic, ci numai de 2-3 ori pe săptămână. Şi nu la fiecare destinatar, ci la “magazinul satului” sau alt punct de unde oamenii să vină să-şi preia singuri corespondenţa pe hârtie.

Un “sistem automat” care ar stârni invidia KGB ori Stasi (…)”

Pasagerii aerieni, filmaţi şi înregistraţi în avioanele din UE. În toaleta avionului vor fi puşi numai senzori pentru explozibili

Camerele video, microfoanele, detectorii de explozibili şi alţi senzori ar trebui să identifice orice “comportament suspect“, alertând din vreme piloţii, dar mijloacele de supraveghere ridică întrebări privind respectarea intimităţii călătorilor. Orice expresie facială şi cuvânt şoptit de pasagerii aeronavelor operate de firme din statele UE ar trebui monitorizate non-stop în timpul zborurilor, pentru a se identifica rapid orice posibilă “intenţie teroristă”. Sistemul nu va putea fi pus în practică mai devreme de câţiva ani, dar este deja proiectat la Universitatea din Reading (Regatul Unit – UK), dezvăluie The Daily Telegraph. Cercetarea este finanţată din bani UE, în cadrul programului intitulat “Securitatea aeronavelor în UE în viitorul mediu european” (SAFEE). Pentru implementare, sistemul care va transforma toţi pasagerii aerieni în “persoane urmărite” va avea nevoie de o decizie politică, în urma căreia securitatea aeriană să fie considerată prevalentă asupra dreptului cetăţenilor la intimitate.

În prezent, pe câteva din marile aeroporturi ale lumii operează reţele de camere video cu circuit închis (CCTV), cu scopul de a descoperi orice “comportament suspect”: pasageri agitaţi, tensionaţi, care ascund ceva, care îşi scotocesc prin bagaje sau care le abandonează. Sistemul CCTV nu s-a extins decât asupra cabinei piloţilor, datele culese fiind necesare atât din motive de securitate, cât şi pentru a completa parametrii de zbor şi înre-gistrările din “cutiile negre”. Noul sistem studiat la Reading vizează ca microfoanele să fie plasate peste tot în cabina pasagerilor, încât să poată înregistra cuvintele oricui. Simultan, pe chipul fiecărui pasager se va fixa o microcameră video, iar scaunele vor fi căptuşite cu detectori de explozibili şi alţi senzori. Datele vor fi analizate de un computer, care va oferi piloţilor un semnal de “comportament suspect la locul X”.

În toalete, numai senzori pentru explozibili

Deşi se presupune că monitorizarea va fi efectuată doar de computer, nu şi de un om, cercetătorii de la Reading dau asigurări că nu se vrea instalarea de camere video şi în toalete. Acolo vor fi numai senzori pentru explozibili, pentru a sesiza dacă cineva asamblează o bombă. O astfel de tehnologie ar putea duce la descoperirea aşa-numitelor “bombe din pantaloni” – precum cea pe care un terorist era pe cale să o detoneze în timpul unui zbor dintre Amsterdam şi Detroit, în ziua de Crăciun a lui 2009.Nu facem decât să transpunem la avioane sisteme deja folosite în aeroporturi şi gări”, declară ziarului britanic James Ferryman, şeful echipei de la Universitatea din Reading care testează sistemul în laborator. “Vrem să evităm ideea că orice pasager tensionat este un potenţial terorist”, spune Ferryman, referindu-se şi la o soluţie de compromis, în care nu toţi pasagerii să fie monitorizaţi. În caz că sistemul similar din aeroport indică un “comportament suspect” la un pasager, respectivului i s-ar putea oferi un anumit loc în avion – împânzit cu microfoane şi camere, propune Ferryman. Totuşi, câtă vreme milioane de oameni au mari emoţii înaintea şi în timpul unei călătorii cu avionul, numărul potenţialilor suspecţi este foarte mare.

Noi scumpiri la biletele de avion

Costul sistemului de supraveghere va trece asupra operatorilor aerieni, potrivit SAFEE, astfel că biletele se vor scumpi. “Dacă aş avea de plătit 5 lire (5,5 euro) pentru un bilet, bani care să meargă la un sistem care să mă facă să mă simt în siguranţă, aş fi fericit să plătesc”, declară Ferryman, dar “fericirea” lui nu este împărtăşită de cei care cred că vor fi supuşi unei intruziuni în viaţa privată. “Supravegherea audio este o linie care nu trebuie trecută. Pasagerii sunt supuşi deja multor intruziuni şi restricţii intolerabile”, crede Simon David, director la Privacy International.

5,5 euro este suma minimă pe care o va plăti în plus fiecare pasager aerian din UE, să se asigure că este supravegheat “pentru binele său”.

CE NI SE PREGATESTE? Cui mai foloseste noua campanie de VACCINARE anti-GRIPA PORCINA (AH1N1)?

Comentariul zilei (05.04.2010): Cum sa atragem atentia opiniei publice si autoritatilor in chestiunea CHEMTRAILS?

***


Problemele cu care se confruntă Grecia, din cauza datoriilor, s-ar putea extinde şi în alte state din zona euro, iar Portugalia ar putea fi următoarea victimă, a afirmat, luni, vicepremierul elen Theodoros Pangalos, potrivit Reuters. Pangalos a declarat că abordarea liderilor germani faţă de situaţia Greciei a fost una “rasială”, bazată pe ideea că grecii nu muncesc suficient. Vicepremierul elen a acuzat anterior Germania că nu a acordat despăgubiri adecvate pentru distrugerile din cel de-Al Doilea Război Mondial. Într-un interviu acordat publicaţiei Jornal de Negocios, oficialul elen a cerut Portugaliei să nu rămână indiferentă în privinţa unui ajutor european pentru ţările membre confruntate cu dificultăţi. “Voi sunteţi următoarea victimă. Sper să nu se întâmple, să învingă solidaritatea şi să găsim o rezolvare a situaţiei creşterii costurilor de finanţare. Dar dacă acest lucru nu se întâmplă, următoarea victimă va fi probabil Portugalia”, a spus Pangalos, care consideră că actuala criză se va extinde şi în alte state din zona euro. Creşterile economice reduse ale ultimilor ani, competitivitatea scăzută şi deficitul bugetar de 9,4% din PIB în 2009 situează Portugalia în centrul atenţiei pieţelor financiare îngrijorate de posibilitatea ca state din zona euro să intre în incapacitate de plată. Costurile la care se împrumută Portugalia sunt, însă, de trei ori mai mici decât cele ale Greciei, iar gradul de îndatorare al ţării este proiectat pentru 2010 la 86% din PIB, sub cel al statului elen de 120%.

  • Saccsiv:

VIDEO – Nicolas Sarkozy: “O NOUA ORDINE MONETARA INTERNATIONALA”

Marile economii ale lumii, aproape de un acord privind o taxa bancara globala

Marile economii ale lumii sunt aproape de un acord privind instituirea unei taxe la nivel mondial pentru banci, a declarat premierul Marii Britanii, Gordon Brown, potivit Financial Times, citat de Bloomebrg. Germania, Franta si Marea Britanie sunt de acord in termeni generali privind necesitatea unei taxe, a spus el, adaugand ca spera si la adeziunea Statelor Unite. Premierul britanic a subliniat ca sunt sanse reduse ca o intelegere in acest sens sa fie incheiata la urmatoarea reuniune G20, din iunie. Sunt totusi sperante pentru reuninunea programata in luna noiembrie, in Coreea de Sud. “Relatia intre banci si societatea trebuie sa se schimbe”, a adaugat Brown, citat de Financial Times.

Viceguvernatorul bancii centrale a Cehiei: FMI ESTE NEFAST. Marioneta Basescu din Romania: VOM EXTINDE COLABORAREA CU FMI …

  • Hotnews:

Bancher central ceh: FMI a alimentat criza din Europa de Est pentru a determina statele sa ceara ajutor

Fondul Monetar International (FMI) a alimentat anul trecut criza economica din Europa emergenta, pentru a crea o situatie care sa determine statele din regiune sa ceara ajutorul institutiei, a declarat Mojmir Hampl, viceguvernatorul bancii centrale a Cehiei, intr-un interviu acordat cotidianului Der Standard si preluat de Reuters. Acesta a mai precizat ca institutia, care a oferit fonduri de urgenta Ungariei, Letoniei, Ucrainei si Romaniei, a interpretat in mod gresit anumite date deoarece cauta de lucru dupa schimbarea conducerii.

Este ridicol ca tocmai FMI a accelerat criza

“Este ridicol ca tocmai FMI a accelerat criza. A fost o incercare de a provoca bail-out-ul intregii regiuni. Inaintea crizei, FMI nu avea practic niciun client. Odata cu aceasta criza si cu noua conducere in frunte cu Dominique Strauss-Kahn, Fondul si-a gasit de lucru si a obtinut mai multi bani”, a declarat oficialul ceh.  Mojmir Hampl a mai spus ca FMI a pus accentul pe date care exagerau expunerile bancilor vest-europene in Europa emergenta, insa ignora faptul ca imprumuturile acestor subsidiare erau acoperite in mare parte de depozitele locale.

Interpretarea gresita de catre FMI a fost neplacuta

“Interpretarea gresita de catre FMI a fost neplacuta si au corectat aceste date dupa ce am intervenit”, a mai precizat acesta. Hampl a mai spus ca “nu e nicio graba” ca Cehia sa intre in zona euro, nici din partea autoritatilor de la Praga, nici din partea membrilor uniunii monetare. “Cererea de membri noi in zona euro a cazut in criza. Decizia privind Estonia va arata calea. Ar putea fi mai complicat decat a fost pentru Slovenia si Slovacia”, a afirmat el. Oficialul ceh a avertizat insa ca adoptarea euro nu reprezinta “un leac universal” pentru statele emergente.

Unii cred ca isi vor putea trage sufletul odata ce au intrat in zona euro. Aceasta atitudine conduce direct la scenariul grec. Parintii monedei euro credeau ca adoptarea acesteia ar accelera reformele structurale. Exemplul Greciei arata ca opusul acestei afirmatii este adevarat, a explicat Hampl.

Boc: Dupa intrarea in NATO si UE cel mai important obiectiv este aderarea la Spatiul Schengen

Institutul de studii economice din Viena: Somajul in Europa de Est va depasi 10% in 2010

***

  • Antena3:

Violenţe de stradă în Londra din cauza reducerilor de Paşte (VIDEO)

Hingherii de maşini, mai presus de lege: Întorc pe trecerea de pietoni, ridică preferenţial maşini (VIDEO)

  • Gandul:

Ucis pe trecerea de pietoni, bătută în scara blocului. Agresorii sunt cercetaţi în libertate. Două cazuri care au şocat România

Editorial: Cum au scos procurorii pericolul social din Codul penal

Medicii de familie refuză să mai prescrie reţete compensate şi gratuite, trimiteri şi concedii medicale. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila: Nu voi permite ca pacienţii să sufere

***

Statul în faţa televizorului sau a calculatorului reprezintă principala ocupaţie a adolescenţilor, arată datele OMS. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), o treime dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani sunt sedentari. Specialiştii au monitorizat, în perioada 2003 – 2007, peste 70.000 de copii din ţările situate în America de Sud şi de Nord, Asia, Europa şi Estul Mijlociu. Indiferent de zona din care provin, din ţările sărace sau din cele dezvoltate din punct de vedere economic, copiii îşi petreceau timpul liber în faţa televizorului sau a calculatorului, arată cercetarea citată de Reuters. Specialiştii OMS completează că, în medie, cei mici petrec trei ore în faţa ecranului. Mai mult, experţii au definit că o oră de mişcare zilnic, în afara orelor de sport de la şcoală, de cinci ori pe săptămână, este activitatea fizică adecvată acestei vârste. În acelaşi timp, studiul mai arată că un sfert dintre băieţi sunt sedentari, fetele fiind chiar mai puţin active. Astfel, 30 la sută dintre adolescente fac prea puţină mişcare sau chiar deloc. Reprezentanţii OMS atrag atenţia că sedentarismul afectează întregul organism, atât funcţiile organice, cât şi cele psihice, având consecinţe directe precum apariţia bolilor cardiovasculare cauzate de creşterea colesterolului în sânge, lipsa oxigenului în ţesuturi, celule şi organe, atrofiere musculară, tulburări cardiace, cerebrale, hepatice şi renale, obezitate sau chiar tulburări ale metabolismului celular ce pot produce o degenerare canceroasă a celulelor. Sedentarismul duce şi la creşterea nivelului de colesterol în sânge. Sursele de colesterol sunt alimentele de provenienţă animală, oricum organismul uman produce colesterol, iar când meniul conţine grăsimi de origine animală, ficatul va fi stimulat să producă mai mult colesterol. Ultimele cercetări arată faptul că sedentarismul poate avea efecte chiar mai periculoase asupra organismului decât fumatul, din cauză că mortalitatea provocată de sedentarism a fost mai mare decât cea provocată de tutun, iar inactivitatea la adolescenţi poate duce la apariţia unor probleme comportamentale.

Un băiat de 14 ani a fost internat în stare gravă în spital după ce s-a spânzurat cu un cablu pe prispa casei. Florin Bălteanu (14 ani), din comuna Valea Mare, judeţul Olt, a încercat să-şi ia viaţa pentru că nu a primit de la părinţii lui bani ca să-şi cumpere geacă şi blugi de Paşte. […] Dorin Crişan, un băiat de 13 ani din comuna Izvin, de lângă Timişoara, a fost găsit, în ianuarie 2010, spânzurat într-o magazie de lângă casă. Se pare că băiatul avea probleme cu şcoala, părinţii certându-l din cauza notelor mici. Băiatul şi-a ameninţat părinţii că o să-şi ia viaţa în momentul în care aceştia i-au interzis să mai folosească telefonul mobil şi internetul.

Sfatul medicului: Copiii trebuie mereu supravegheaţi

Dr. Florin Tudose, medic psihiatru

Sinuciderea la copiii sub 11 ani este un fenomen foarte rar întâlnit. Este foarte greu de spus că un copil s-a sinucis pentru că el nu are vârsta discernământului, nu ştie că în astfel de situaţii consecinţa este ireversibilă. Un astfel de caz este mult mai greu de prevenit decât la adolescenţi sau la adulţi pentru că este ceva neaşteptat. Foarte nocive pentru cei mici sunt modele e care par în presă sau la televiziuni. Ei sunt sugestibili, trebuie feriţi de astfel de situaţii. De aceea este foarte important ca părintele să ştie ce fel de progame urmăreşte copilul la televizor. Copiii sub 10 ani nu trebuie să aibe televizor în cameră.

Traumatizant, în astfel de cazuri, este şi pentru colegii elevului care se sinucide. Profesorii, dar şi psihologul şcolii trebuie să fie foarte atenţi în următoarea perioadă la comportamentul micuţilor. De asemenea, un rol foarte important îl poate avea profesorul de religie. Acesta le poate vorbi copiilor despre «viaţă» şi despre «moarte». Cei mici trebuie să înţeleagă că viaţa este suprema valoare şi că nu poate fi întreruptă atunci când vrem noi.

Dacă părinţii primesc astfel de mesaje, de genul: «mă sinucid dacă nu primesc acel lucru» nu trebuie să le ignore. Foarte importante sunt discuţiile pe care părinţii trebuie să le poarte cu cei mici. Aceştia trebuie să fie apropiaţi de copiii lor, să-i ţină sub un control, să ştie mereu ce gândesc sau ce simt.

Expoziţia din Alicante, Spania, face parte dintr-o serie de evenimente care pledează pentru acceptarea în societate a persoanelor cu orientare sexuală diferită de a majorităţii. Populara păpuşă Barbie, care întruchipează unul dintre idealurile de frumuseţe din lume va fi expusă la sfârşitul lunii aprilie în ipostaze provocatoare.

Potrivit ziarului ‘’20minutos’păpuşa va avea caracteristici sexuale mixte iar Asociaţia de Lesbiene şi Homosexuali (A.L.H.) are câteva ipostaze într-un decor executat din pene, care atrage atenţia asupra discriminării sexuale suportate de către această categorie a societăţii, care se scuză în acest mod pentru conformaţia psihică de altă natură decât aspectul corporal.

Barbie transexual, rămâne păpuşa cu chip de înger şi organe sexuale masculine pe care le etalează fără jenă în diferite poziţii şi ipostaze ale unor jocuri sexuale care, speră organizatorii să provoace o reacţie publică.

“Ideea de a reflecta contradicţia dintre natura umană şi psihic este soluţia ideală de a-i face pe oameni să depăşească bariera de respingere şi atitudinea discriminatorie manifestată împotriva acelor persoane, care nu au nicio vină că s-au născut astfel decât marea majoritate”.

Vezi AICI ce speră ALH să schimbe in sistemul educaţional în urma ecestei manifestaţii

Dacă majoritatea mamelor şi-ar alăpta bebeluşii la sân până la vârsta de 6 luni, numai în Statele Unite ar fi salvate vieţile a cel puţin 1.000 de copii şi milioane de dolari, potrivit unui studiu publicat în revista Pediatrics, citat de CNN. Ceaiurile și apa nu ar trebui să lipsească din dieta femeilor care își hrănesc bebelușii la sân. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) susţine că bebeluşii trebuie hrăniţi exclusiv la sân până la vârsta de 6 luni. De asemenea, obstreticieni, ginecologi, pediatrii , medici de familie şi specialişti în domeniul prevenţiei şi controlul bolilor sunt de acord că, până la 6 luni, bebeluşii pot primi toate substanţele care le asigură creşterea sănătoasă doar din laptele matern. Totuşi, potrivit unui studiu din 2009, doar trei sferturi din mămicile din Statele Unite încep să îşi hrănească bebeluşul la sân după naştere, însă numai o treime dintre ele continuă să îşi alăpteze copiii exclusiv cu lapte matern la trei luni după naştere. Doar 14% dintre mămici îşi hrănesc bebeluşii exclusiv cu lapte matern până la 6 luni. Anual, aproape 1.000 de nou-născuţi mor deoarece nu se respectă indicaţiile medicilor privind alimentaţia. Laptele matern întăreşte organismul bebeluşului şi îl fereşte de afecţiuni ale tractului digestiv sau ale sistemului respirator, cum este pneumonia.

***

  • Hotnews:

Turcia: Tentativa de complot impotriva guvernului. Mai multi generali au fost arestati

Politia din Turcia a arestat inca patru generali in rezerva, acuzati ca ar fi pus la cale un complot care ar fi urmarit rasturnarea guvernului. Potrivit agentiei de presa Anadolu, preluata de France Presse, au fost retinuti cel putin 19 ofiteri, majoritatea in rezerva, iar arestarile au fost efectuate in 14 orase. Politia a confirmat efectuarea acestor arestari, dar nu a precizat cu exactitate numarul celor care au ajuns dupa gratii. Canalul de televiziune privat NTV, citand surse juridice, a anuntat ca numarul suspectilor arestati este de aproximativ 95, multi dintre ei fiind ofiteri activi. De mentionat ca aproximativ 40 de ofiteri – multi dintre ei avand grad de generali sau amirali – au fost deja inculpati pentru o tentativa de lovitura de stat in 2003, impotriva guvernului condus de premierul Recep Tayyip Erdogan.

Vladimir Putin: Venezuela vrea arme rusesti in valoare de 5 miliarde de dolari

Rusia ar putea sa vanda Venezuelei arme in valoare de 5 miliarde de dolari, a anuntat premierul rus Vladimir Putin dupa o vizita la omologul sau venezuelean Hugo Chavez. Fostul lider de la Kremlin s-a intalnit vineri cu presedintele Venezuelei pentru a discuta despre furnizarea de petrol, aparare, cooperarea in domeniul energiei nucleare si nu au fost semnate noi acorduri privind vanzarile de arme, informeaza Reuters. Statele Unite ale Americii si-au exprimat in dese randuri temerile privind vanzarile de arme rusesti in Venezuela. Chavez sustine ca arsenalul sau are ca scop contracararea fortelor americane din Columbia, cel mai apropiat aliat al Washingtonului in America Latina. Nemultumirile dintre Venezuela si Columbia au inceput dupa ce anul trecut, la Bogota, a fost semnat un acord intre SUA si Columbia. Potrivit intelegerii, Washingtonul poate folosi sapte baze militare din Columbia. Pentru Chavez, acest acord constituie o amenintare pentru toata regiunea.

  • Antena3:

Putin întăreşte legăturile cu duşmanii sud-americani ai SUA

Puterile mondiale au început să elaboreze sancţiunile contra Iranului

UPDATE Atentate la ambasadele Iranului, Siriei, Egiptului şi Germaniei din Bagdad: 31 morţi, 224 de răniţi

Teroarea continuă în Rusia: altă explozie în Daghestan


Categorii

Ecumenism, Pagini laice, Presa, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare