PROTESTE ANTIVACCINARE OBLIGATORIE si alte noutati (Stiri 30 septembrie – 2 octombrie 2009)

2-10-2009 3 minute Sublinieri

Potrivit unui asistent medical, intervievat de CBS, reglementarea statului încalcă libertăţile individuale şi drepturile civile. “Acum îmi voi pierde locul de muncă dacă nu mi se administrează un vaccin împotriva gripei sezoniere sau a gripei A H1N1”, a precizat el.

Proteste au fost organizate marţi şi în oraşul Albany, capitala statului New York. Sute de demonstranţi au militat pentru libertatea alegerii. În calitate de angajaţi în domeniul sanitar, aceştia susţin că se spală frecvent pe mâini şi este puţin probabil să transmită sau să contracteze gripa A H1N1.

Circa 500.000 de persoane care lucrează în domeniul sănătăţii urmează să fie vaccinate.

…exact în timpul crizei politice care a dus la plecarea PSD din guvern, Comisia Europeană a dat undă verde gigantului farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) pentru a livra vaccinul împotriva gripei H1N1 guvernelor europene, începînd de săptămâna viitoare. Decizia de a importa vaccinul respectiv aparține, cum e și firesc, ministerului Sănătății, acolo unde familia Geoană a plasat un om de casă, în persoana lui Ion Bazac. Care, dacă nu era nevoit să își strîngă catrafusele și să plece ar fi fost mai mult decît bucuros să semneze un import masiv de doze din vaccinul amintit. Mai ales că firma Glaxo este, de ani de zile, conform datelor oficiale, cel mai mare sponsor al fundației “Renaşterea pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură”, de luptă contra cancerului, a Mihaelei Geoană. Așa, Glaxo va fi nevoită să negocieze cu alt ministru și să fericească, cine știe, altă fundație de familie.

***

Peste un milion de cutremure în ultimul an. Este Pământul mai neliniştit decât de obicei?

Peste 1.100 de persoane şi-au pierdut viaţa în seismul din Sumatra. VEZI IMAGINI

Lanţ de catastrofe naturale: Asia, distrusă de cutremure, tsunami şi taifunul Ketsana (VIDEO)

thumb_446_x_0_3839296_mediafax_foto_raul_stef

Guvernul pică, Băsescu dansează. Preşedintele joacă hora la Cluj, în timp ce miniştrii PSD îşi dau demisia (VIDEO) – o imagine-simbol perfecta a inconstientei si a cinismului celor care “ne conduc”, o veselie iresponsabila si rau prevestitoare cand tara este deja in prapastie

  • Ziua:

Romania in haos

Atacul crizei politice la economie

Marea Sarutare: Homosexuali si lesbiene s-au pupat, simultan, in 11 orase din Franta (VIDEO)  

Germanul Guido Westerwelle ar putea fi primul ministru de Externe homosexual declarat din Europa

  • Antena3:

Analist SUA: America va fi condusă în curând de o dictatură militară

Occidentul va oferi trei luni Iranului pentru a demonstra că nu vrea arme

  • Realitatea.net: 

SUA şi Iranul au avut prima reuniune bilaterală din ultimii 30 de ani, la Geneva

Discuţiile de la Geneva s-au derulat într-o atmosferă constructivă, anunţă Ministrul iranian de Externe

Potrivit unor televiziuni iraniene, Teheranul şi cele şase mari puteri au convenit să poarte noi discuţii până la finalul lunii octombrie, informaţie confirmată de Washington.

Rusia este dispusă să îmbogăţească uraniu pentru un reactor iranian de cercetare

  • Mediafax:

Marile puteri şi Iranul au convenit să intensifice dialogul

Obama avertizează Iranul să permită verificarea instalaţiilor nucleare în două săptămâni

***
1253720311

Rezumat: Anna Záborská, membru al Parlamentului European din partea Slovaciei, avertizeaza cetatenii Irlandei, care vor vota maine pentru a doua oara intr-un referendum privind Tratatul de la Lisabona, ca odata adoptat, acest tratat va sili Irlanda sa se conformeze intocmai legislatiei europene, care are prioritate, si deciziilor Curtii Europene de Justitie, chiar impotriva unor prevederi ale legislatiei nationale.

Astfel, “garantiile” oferite Irlandei in cursul negocierilor care au urmat respingerii Tratatului la primul referendum, in 2008, anume ca isi va putea pastra anumite particularitati legislative in opozitie fata de legislatia europeana – precum protectia acordata prin Constitutie copilului nenascut – vor deveni caduce.

  • Capital:

Franţa, o economie aproape ruinată

Disperare: statul face credite pentru plata medicamentelor şi dijmuieşte distribuitorii

Guvernul socialist spaniol vrea legalizarea avortului pentru minore

Distrugerea unor eparhii ortodoxe de catre greco-catolicii din Ucraina

Ipoteza americana: Chivotul Legii se afla in Israel, nu in Etiopia

Propaganda fals ecologista a noii ideologii “climatologice” continua cu mult zel:

Si pana la ce abuzuri si aberatii se poate ajunge cu “protectia drepturilor copilului”…


Categorii

Pagini laice, Presa, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “PROTESTE ANTIVACCINARE OBLIGATORIE si alte noutati (Stiri 30 septembrie – 2 octombrie 2009)

  1. Se întâmplă încă în România,şi asta după ce înalţii prelaţi luaseră extraordinara decizie de a nu se mai întâmpla. Ce anume? Rugăciunea în comun… http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/daniel-thellmann-va-fi-inmormantat-duminica-41780.html
    Cât despre doctorii noştri, având în vedere că majoritatea sunt masoni…

  2. Sa urmarim ce va fi duminica. Parca nu as crede ca vor indrazni…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare