”Vă spun că vom ajunge să ne obișnuim să fim numiți ”extremă dreapta” și să fim insultați de politicienii progresiști și de liderii instituțiilor când vom încerca să protejăm integritatea familiilor noastre și drepturile noastre ca părinți, drepturi care sunt anterioare apariției statului. Anul trecut, la Budapesta, am intervievat un cuplu, oameni care au fost educați în anii 1950-1960. Mi-au spus că propaganda de atunci era concepută pentru ca oricui era credincios și păstra traditiile să-i fie rușine de religia lui și de el însuși. Vedem că asta se întâmplă acum în Spania (…). Sunt lucruri ce vin direct din manualul comunist, totul în numele progresului”, scrie Rod Dreher pentru American Conservative. ”Iar dacă te împotrivești și îți aperi familia, esti denunțat ca ”extremă dreapta” și propagator al urii. Și contul Twitter îți este suspendat”.
Articole cu eticheta (tag): Adrian Coman
Uitându-mă la una dintre inițiativele legislative, cea promovată de președintele CNCD și de Accept, conținutul este cvasisimilar cu cel al instituției căsătoriei. Introduce în mod intenționat și cu rea-credință un element de distincție între cuplurile heterosexuale și homosexuale, primele având dreptul la adopție, cele din urmă neavând dreptul la adopție, știind că acest lucru ar fi o discriminare care, odată devenită subiect al unui atac într-o curte de justiție românească sau europeană, ar genera condamnarea României și obligarea la acordarea unui tratament egal, inclusiv adopții de copii pentru cuplurile discriminate, adică LGBT.
Decizia CJUE nu este o decizie privitoare la recunoasterea sau instituirea mariajelor gay in legislatia interna, ci o decizie care obliga statul national românesc sa recunoasca, in cadrul dreptului la libera circulatie, mariajele gay incheiate de cetateni români sau din cadrul UE cu persoane din alt stat. Totusi, chiar si asa, statul national are libertatea de a NU recunoaste mariajele gay incheiate in alte state in afara dreptului la libera circulatie;
Mihai Gheorghiu: Referendumul nu va mai avea loc. Data de 10 iunie avansată de dl Florin Iordache era doar data estimativă pentru venirea verii. Domnul Dragnea și PSD au la îndemână legea actuală a referendumului cu care pot trece …
Apreciez România pentru că își conservă valorile tradiționale, cred că e ceva foarte important pentru națiune. Asigurați-vă că familia rămâne intactă, că se construiesc familii aici. Familia tradițională este foarte importantă și cred că o țară puternică e o țară care are o familie puternică. O țară care nu are familii puternice nu este o țară puternică. Aceasta i-am transmis și premierului dvs.
Și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a reiterat că poziția BOR rămâne fermă: singura formă de căsătorie acceptată de religie este cea încheiată între un bărbat și o femeie. ”BOR a sprijinit inițiativa Coaliției pentru Familie și o sprijină în continuare, tocmai pentru protejarea familiei – nu doar din rațiuni spirituale, morale, ci și din rațiuni demografice; cifra nașterilor este, din păcate, în scădere, iar familiile ar trebui încurajate să aibă copii. Asta ar trebui să fie o prioritate și pentru statul român”, ne-a declarat Vasile Bănescu.
Nu este interesant ca stirea despre initiativa celor 3 milioane de romani de revizuire a Constitutiei in sensul protejarii familiei a devenit stirea despre recunoasterea casatoriei dintre doi barbati care “se iubesc”?